La ieşirea de la urne, întrebat de ziarişti ce şi cum, el a declarat că ar fi bifat pe buletinul de vot pentru «a guy named Trump». De anul trecut, preşedintele şi-a „făcut Biroul Populaţiei“ de Palm Beach. Aşa se face că şi-a exercitat dreptul de a vota în Florida, în timp ce Prima Doamnă a Statelor Unite a preferat să rămână în capitală, urmând să voteze la o secţie, pe 3 noiembrie.
In afară de a se vota pe sine însuşi, Trump a avut de ales şi între cei cinci candidaţi, printre care şi deţinătorul actualului mandat (mambru al Partidului Democrat), la alegerile pentru Camera Reprezentanţilor de la nivel federal, din partea Districtului electoral №21 din Florida, ce-l desemnează pe unul dintre cei 27 de membri din acest stat. Ca un făcut, candidatul republicanilor în chiar districtul Palm Beach este Laura Loomer, o activistă de extremă-dreapta, anti-musulmană şi înverşunată susţinătoare pro-Trump. In această vară, aceasta şi-a spulberat contracandidaţii în alegerile primare locale din Partidul Republican, ceea ce spune multe despre profilul alegătorilor din district, care, spre necazul preşedintelui, este dominat de democraţi. Dintr-o prea înfocată aderenţă la mesajul politic al acestuia, pe care ţine să-l apere de presupusele influenţe malefice de stânga şi conspiraţioniste, tânăra Loomer a fost arestată în repetate rânduri pentru acţiunile sale îndrăzneţe ori neprotocolare. In acest moment, ea e, practic, interzisă de reţelele de socializare, întrucât mesajele sale sunt catalogate ca fiind de-a dreptul incitatoare la ură. Deşi nu se poate preciza dacă preşedintele Trump ar fi votat-o, cel mai probabil, a făcut acest lucru, întrucât manifestările de simpatie politică nu au fost strict unilaterale.
La fel, este oarecum neclar dacă senatoarea republicană de Maine ce-şi dispută un nou mandat de şase ani ar vota sau nu pentru Trump la prezidenţiale, întrucât în propria campanie a încercat să se delimiteze de preşedinte. Alături de o colegă reprezentând Alaska, cele două senatoare au fost singurele din camera superioară a Congresului SUA din partea Partidului Republican care s-au gândit să blocheze introducerea pe ordinea de zi a Senatului a votului de confirmare a judecătoarei Amy Coney Barrett (nominalizată de preşedintele Trump pentru un post de Associate Justice la Curtea Supremă a SUA, la sfârşitul lunii septembrie). Votul de vineri din Senat (în care republicanii au o majoritate de 53 la 45+2, în timp ce Camera Reprezentanţilor e dominată de democraţi cu 233 din 435 de mandate) a fost de 51 vs.46 în favoarea programării, iar votul procedural de duminică a înregistrat un scor şi mai strâns: 51 vs.48, singura absenţă fiind Kamala Harris, senator de California, nominalizată de Partidul Democrat pentru funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite alături de Biden, aflată în turneu prin ţară.
Trump, ai cărui consilieri de campanie îi recomandă itinerarul apariţiilor electorale astfel încât să includă chiar şi acele districte ce determină un singur elector (care ar putea, eventual, înclina balanţa victoriei, la nivel federal, într-un Colegiu Electoral extrem de echilibrat) s-a aflat duminică la Bangor, în statul Maine, iar marţi va fi la Omaha, în Nebraska, acestea fiind singurele districte din cele două state unde se poate anticipa o dispută aprinsă. Din 1972, respectiv din 1996, votanţii din cinci circumscripţii locale (cele două din Maine şi cele trei din Nebraska) îşi au, practic, electorii proprii. In rest, în toate celelalte 48 de state şi în Districtul Columbia, toţi electorii sunt desemnaţi în funcţie de majoritatea simplă a votului popular local.
Componenţa Curţii Supreme este importantă în perspectiva judecării unor litigii între cele două tabere, aşa cum a fost cazul în decembrie 2000. Atunci, Al Gore, vicepreşedintele în exerciţiu şi candidat la preşedinţie din partea democraţilor, a contestat rezultatul numărătorii iniţiale a voturilor din Florida, dar nu din tot statul, ci doar în patru districte. Cu mai puţin de o săptămână înaintea reunirii electorilor (ce are loc, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră, separat pentru fiecare stat, în capitală, respectiv la Washington pentru DC), curtea a sistat procesul extrem de complicat al renumărării, în speţa Bush vs.Gore, cu un vot de 5:4, intrând în istorie. După douăzeci de ani, într-un stat ca Pennsylvania, unde se aşteaptă ca rezultatul să fie pe muchie de cuţit (ca şi în Florida, de altfel), responsabili pe plan local ai Partidului Republican au ameninţat că, dacă vor avea suspiciunea unor manipulări ale votului, vor iniţia procese chiar şi la nivelul fiecărui district, aşa cum au făcut-o, preventiv, deja, pe alocuri, fără vreun succes notabil. Această situaţie l-a încurajat pe preşedintele Trump să peroreze la adresa guvernatorului democrat şi a centrului electoral al statului din Philadelphia (la care republicanii au solicitat chiar prezenţa unui observator propriu la fiecare masă de despuiere a voturilor). Luni, aflat în Pennsylvania, cu mesajul foarte clar pentru industria petroliferă locală «I love fracking!», referindu-se la procedeul de extracţie ce generează ţiţei la un preţ greu competitiv pe plan mondial, Trump a invocat, în avans, o pretinsă «masivă fraudă» electorală, fără de care nu ar putea pierde alegerile din acest stat.
In 2020, Colegiul Electoral se va întruni pe 14 decembrie, iar cei 538 de electori decişi la acel moment vor fi supuşi certificării noului Congres (al 117-lea), reunit în sesiune comună, pe 6 ianuarie 2021, la trei zile după începerea noului său ciclu de doi ani. Foarte probabil, la acel moment, unul sau chiar ambii senatori de Georgia nu vor fi fost încă validaţi după turul II disputat cu o zi mai înainte. Şedinţa va fi condusă de vicepreşedintele în exerciţiu, rămânând antologică cea din 2001, care a confirmat înfrângerea lui Al Gore prezidată chiar de el însuşi. Numărul de electori pentru fiecare stat (2 – corespunzător celor două mandate de senator, plus un număr egal cu cel al membrilor aleşi din partea statului respectiv în Camera Reprezentanţilor) a variat sensibil de-a lungul ultimelor decenii. In 1940, statul New York avea cei mai mulţi electori – 47 (actualmente, doar 29), urmat de Pennsylvania – cu 36 (faţă de 20, în prezent), în timp ce California avea doar 22 (ajungând la 55 în anii din urmă), iar Florida – 7 (faţă de 29, în prezent).
Nu fără implicaţii asupra viitoarei configuraţii a corpului electoral american, întrucât pe baza recensământului la nivel federal din acest an se va redimensiona reprezentarea unor state în Congres la alegerile din deceniul următor, preşedintele Trump a insistat, printr-un simplu memorandum, ca toţi imigranţii cu un statut nedefinitivat sau, pur şi simplu, fără documente, să fie excluşi din baza de calcul a populaţiei Statelor Unite. In acest caz, numărul de mandate alocate în Camera Reprezentanţilor statelor California, New Jersey şi Texas ar scădea. Deşi pandemia nCoV a generat condiţii speciale în derularea procesului de (auto-)recenzare şi oarecari întârzieri, Curtea Supremă s-a implicat, în urmă cu două săptămâni, în favoarea încheierii imediate a recensământului şi a prezentării rezultatelor preliminare ale acestuia la termenul din decembrie.
Următoarea sesiune a curţii se deschide pe 2 noiembrie. Şi dacă o chestiune de genul celei legate de recensământ e mai puţin relevantă pentru moment, cele iminente de pe agendă sunt de-a dreptul provocatoare, pentru a constata în ce măsură se confirmă aşteptările în privinţa atitudinii noii judecătoare Amy Coney Barrett. Până pe 10 noiembrie, când se va putea produce o nouă amputare a programului „Obamacare“ (pentru a cărui lichidare preşedintele Trump a depus eforturi sistematice, încununate de succese parţiale, încă din primul său an de mandat), în condiţiile în care nici unul dintre cele două mari partide ale Americii nu are un plan de sănătate alternativ, vor fi luate decizii în cauze, sau speţe, referitoare la subiectele sensibile ale momentului: drepturile LGBTQ şi libertăţile religioase, In perspectivă, apar cele legate de controlul armelor şi de posibilitatea avorturilor, în condiţiile în care statul Alabama experimentează un blocaj legislativ pe tema interzicerii acestor proceduri chiar şi pentru femeile violentate ori în caz de incest.
N-ar fi o surpriză să reapară pe ordinea de zi, forţând o urgenţă, inclusiv acele reglementări pre-electorale instituite în anumite state (cum ar fi Pennsylvania, unde vor fi incluse la numărătoare şi buletinele de vot poştal sosite până la trei zile după închiderea urnelor pe 3 noiembrie) ce n-au putut fi invalidate anterior. Luni, Curtea Supremă a decis (cu 5:3) ca, în cazul statului Wisconsin, extensia de câteva zile pentru contabilizarea voturilor sosite după 3 noiembrie să fie inoperantă, aşa cum o făcuse, anterior, Curtea de Apel de la Chicago, o situaţie nu tocmai identică celei din Pennsylvania, unde Curtea Supremă a statului validase cele trei zile suplimentare. In primul caz, curtea de la Washington a confirmat o decizie a unei curţi federale, în timp ce în al doilea (prin votul şefului Curţii Supreme, care s-a alăturat „aripii liberale“ pentru un scor de 4:4), a fost vorba, mai degrabă, de respectarea unui principiu în faţa unei decizii în materie electorală adoptate de Curtea Supremă a unui stat.
In privinţa votului prin corespondenţă, preşedintele Trump a fost foarte tranşant, declarând că este modalitatea «cea mai lipsită de acurateţe şi frauduloasă din istorie». Mai mult, când democraţii au încercat să impună alocarea a 4 miliarde de dolari, în pachetul financiar federal legat de COVID-19, pentru votul prin poştă la nivel naţional, preşedintele a spus că, astfel, n-ar mai fi «nici un republican ales în această ţară vreodată», ca şi cum votul poştal ar fi apanajul democraţilor, Totuşi, experţii nu pot fi întrutotul de acord cu aceste aserţiuni. Statul Carolina de Nord a început cel mai devreme procesul de depunere a plicurilor conţinând buletinele de vot, la poştă, ori în persoană, în cutiile amplasate la birourile electorale districtuale, cu două luni înainte (şi având acelaşi termen extins de primire până la 6 noiembrie ora 17). Ca şi în alte locuri, plicul-retur trebuie semnat şi de un martor, care a asistat, fără a vedea votul efectiv, la momentul când votantul a bifat căsuţele de pe buletin.
Cu o săptămână înainte de 3 noiembrie, care a încetat să mai fie considerată drept „ziua votului“, ci, mai degrabă, ziua încheierii votării, mai mult de 60 de milioane de persoane cu drept de vot şi l-au exercitat, depăşindu-se numărul voturilor similar exprimate per total în 2016. Şi în acest domeniu reglementările diferă de la stat la stat. Georgia are chiar două proceduri implementate: votul în avans, pentru săptămâna de dinainte de 3 noiembrie (mai puţin ziua de 2), respectiv, pe o scară restrânsă la cele 159 de birouri electorale districtuale, începând din 12 octombrie (când s-a stat, à la roumaine, preţ şi de câteva ceasuri la coadă) – aşa-zisul vot timpuriu. Referitor la această modalitate de vot, cum el însuşi a votat în persoană, preşedintele Trump a precizat că este absolut sigură.
In privinţa votării în străinătate, câteva precizări se impun într-o lume ce a făcut din votul „în deplasare, cu cartea de identitate“, fără pre-înregistrare, un adevărat sport naţional. Culmea e că, în această nişă, poate apărea şi posibilitatea ca o persoană rezidentă în afara Statelor Unite să predea chiar două buletine de vot. Nu există secţii de vot la consulatele americane. Funcţionarii de acolo, ca şi diplomaţii, de altfel, au alte treburi de rezolvat. Votul este prin corespondenţă, iar în anumite condiţii, 38 de state le permit celor născuţi în străinătate şi care n-au avut niciodată rezidenţa în SUA să voteze, dar în 8 state – numai pentru funcţiile federale. In general, este nevoie de o reşedinţă în Statele Unite, iar buletinele de vot absentee pot fi solicitate de la biroul electoral pe raza căruia se află acea adresă, Data-limită de retur recomandată a fost 13 octombrie. Dacă un cetăţean nu primeşte la timp pachetul de vot solicitat autorităţii electorale locale, poate solicita un FWAB, adică un buletin de vot special emis de autorităţile federale. Odată votul exprimat şi transmis în regim de urgenţă, dacă la votant soseşte şi buletinul ordinar întârziat, cetăţeanul din străinătate are dreptul legal de a-l completa şi expedia şi pe acesta aceleiaşi autorităţi electorale locale, căreia îi rămâne datoria de a exclude unul dintre plicurile primite de la aceeaşi persoană, întrucât toate buletinele din străinătate se grupează şi se deschid separat.
Cât despre numărul voturilor exprimate în afara Statelor Unite, sunt disponibile datele de la alegerile generale din 2016. La acea dată, se aflau în străinătate circa 5.489.000 de cetăţeni americani, dintre care aproape 3 milioane aveau drept de vot. Acest corp electoral similar cu cel al românilor din emigraţie, a solicitat 296.792 buletine de vot, iar, în final, au votat, fără să stea ore întregi la coadă, 208.329, adică o picătură între cele circa 63 de milioane de voturi obţinute de Trump în acel an.
Sunt multe de lămurit în privinţa unor posibile complicaţii electorale în acest an. Nu este clar dacă, odată descalificaţi electorii dintr-un stat, ceva ce s-a mai petrecut, dar în urmă cu peste un secol, noile majorităţi necesare în Colegiul Electoral se vor raporta tot la 538, sau la o sumă a electorilor diminuată corespunzător celor eliminaţi. Statul Hawaii, aflat, e drept, la primele alegeri generale din istoria sa, a înaintat două liste de electori, în 1960. Se speculează că procesul de numărare şi de contestare a numărătorilor devenind extrem de lung, legislativele locale, dominate de republicani în majoritatea statelor, ar fi tentate să trimită liste de electori proprii spre certificare.
In cazul în care Colegiul Electoral n-ar oferi, la 14 decembrie, o majoritate vreuneia dintre cele două echipe ale marilor partide, alegerea noului preşedinte (dintre primii trei clasaţi) ar cădea în sarcina noii Camere a Reprezentanţilor, dar noul Senat ar vota în prealabil un vicepreşedinte (dintre primii doi clasaţi în colegiu, în competiţia pentru postul de vicepreşedinte), care ar depune jurământul ca preşedinte în exerciţiu, preluând funcţia interimară de la speakerul Camerei, pe care preşedintele Trump a numit-o «crazy Nancy Pelosi». Modalitatea de vot în cele două camere e diferită. La Senat, contează toate cele 100 de voturi, în timp ce în camera inferioară un stat de mărimea Californiei, cu ai săi circa 40 de milioane de locuitori, ar avea un singur vot, la fel ca tot restul statelor. Majoritatea pentru alegerea noului preşedinte ar fi de 26 (din 50, Districtul Columbia fiind exclus), în condiţiile în care, cel puţin pentru moment, delegaţiile statelor în Camera Reprezentanţilor sunt predominant republicane. Cel mai incitant pare a fi cazul în care Colegiul Electoral ar confirma un vicepreşedinte, dar nu ar fi în măsură să-l aleagă pe preşedintele SUA.
S-ar putea specula că graba cu care doamna Amy Coney Barrett (venită de la una dintre cele 13 curţi de apel la nivel federal, cea din Chicago, unde a fost desemnată tot de preşedintele Trump, în 2017, având, deci, o experienţă de judecător de numai trei ani) a trecut prin tot procesul de completare a Curţii Supreme nu ar fi decât expresia temerii republicanilor că, pierzând Casa Albă şi majoritatea în Senat, nu ar mai fi putut să întărească vreodată raportul dintre „conservatori“ şi „liberali“ în instanţa respectivă la 6:3. Intr-adevăr, de aproape un secol şi jumătate curtea s-a stabilizat la nouă membri, dar, în anumite momente, au fost chiar şi mai mulţi judecători. Unei noi, eventuale, administraţii democrate, având alături un Senat pe care l-ar putea domina fie şi numai prin votul excepţional al vicepreşedintelui (în caz de vot 50 vs.50), nu i-ar rămâne decât să abordeze chestiunea laborioasă, şi nu tocmai pe placul admiratorilor sistemului politic şi judiciar american, de a încerca să mărească numărul judecătorilor Curţii Supreme.
Faptul că votul de luni al Senatului, cu nici opt zile înainte de momentul culminant al scrutinului prezidenţial din Statele Unite, a confirmat-o în funcţie pe doamna Coney Barrett are la bază tot o mişcare iniţiată de Partdiul Democrat, în 2013, prin care s-a renunţat la pragul calificat de 60 de voturi, în cazul desemnării noilor judecători pe tot palierul judiciar din SUA. De aceasta au beneficiat, în special, aceia nominalizaţi în timpul administraţiei republicane a lui Trump, peste două sute la număr. Jurisprudenţa noii judecătoare de la Curtea Supremă nu e atât de vastă încât să le ofere prea multe argumente celor ce au încercat să se opună confirmării sale. Mai degrabă, aceştia s-au legat de opiniile sale academice şi de prezenţa, pe un post minor, în echipa de specialişti juridici afiliaţi campaniei încununate de succes a lui Bush Jr. din 2000. Particularitatea curţii este că, deşi numirile sunt pe viaţă (cum s-a confirmat, cel mai recent, în cazul judecătoarei Ginsburg, decedată în septembrie), din raţiuni de afinitate, poate impropriu-zis, politică, nici unul dintre membrii Curţii Supreme nu ar dori să ofere un post vacant unei administraţii de nuanţă contrară propriilor viziuni în chestiunile judiciare. Cele mai multe dintre retrageri se fac nu la întâmplare sau când titularul (şi familia acestuia) şi-ar dori o viaţă tihnită într-un paradis pe Pământ, cum sunt atâtea comunităţi în America, printre care şi cea în care se află reşedinţa lui Trump din Florida, ci atunci când poate fi desemnat un înlocuitor care să-i continue opera judiciară. Noua titulară a Curţii Supreme nu şi-a ascuns admiraţia faţă de activitatea judecătorului Scalia, pentru care a şi lucrat la un moment dat, decedat în 2016, moment în care lui Obama i-a fost imposibil să-şi treacă prin Senat înlocuitorul nominalizat.
Democraţii s-au cramponat de orice obstrucţie posibilă pentru a bloca această a treia numire făcută de preşedintele Trump, ajungându-se ca duminică spre luni să existe un schimb de noapte la tribuna Senatului. De cealaltă parte, deşi cu o parte a cercului de apropiaţi testaţi pozitiv cu nCoV, vicepreşedintele Pence era aşteptat la vot, pentru a exclude orice surpriză de genul 50 vs.50. Nici nu a fost cazul, întrucât votul final, la care a participat şi senatoarea Harris, a înregistrat rezultatul de 52 vs.48, adică fără nici o surpriză din partea senatorilor republicani, cu excepţia senatoarei Collins de Maine (stat în care profilul unui republican poate fi mai liberal decât al unui democrat din sudul Statelor Unite).
După jurământul depus aseară târziu în faţa preşedintelui în preajma unei peluze a Casei Albe, judecătoarea Amy Coney Barrett îşi va putea prelua postul de la curte, eventual, fără alte formalităţi deosebite. Cu o zi înaintea nominalizării acesteia, în urmă cu o lună, preşedintele Trump afirmase: «N-aş dori să ajungem [cu alegerile] la Curtea Supremă şi, de asemenea, nici în faţa Congresului, chiar dacă avem un avantaj acolo!»
S-ar putea ca preşedintele Trump să nu câştige un nou mandat în 2020. La ce ne aşteaptă pe plan economic după aceste alegeri, poate că nici n-ar mai vrea, dacă nu ar fi în spate ameninţarea unor acţiuni în justiţie, perspectivă ce nu e tocmai un compliment la adresa democraţiei americane. Pus în faţa unui val de opoziţie implacabilă, preşedintele a mai prezentat o dovada a faptului că maşinăria sa politică funcţionează la maxim, chiar cu preţul anihilării pentru mult timp a acelei colaborări bipartizane specifice Senatului SUA (în care s-a remarcat, la momentul oportun, răposatul senator republican de Arizona, John McCain, venit, într-o stare de sănătăte precară, să voteze pentru „Obamacare“).
Preşedintele Trump a reuşit impunerea disciplinei de partid nivelatoare în cele mai înalte sfere ale politicii americane, iar prin moştenirea lăsată Curţii Supreme, odată ce i-a numit pe trei dintre cei nouă judecători ai acesteia, a definit şi cursul justiţiei din America pentru o perioadă indefinită. In cazul în care pierde în acest an, Trump ar avea, în 2024, vârsta de acum a lui Joe Biden. Acesta a fost vicepreşedinte al Statelor Unite în anii 2009-2017. Dacă va câştiga, se va plasa în acea ipostază în care se regăseşte doar Richard Nixon în toată istoria SUA, ca singurul fost vicepreşedinte care a reuşit să fie ales preşedinte, dar nu într-un mandat succesiv.
Acuzat de mulţi că foloseşte tactica „pământului pârjolit“, preşedintele Trump poate să piardă, cu greu, pentru că cei defavorizaţi par să fi înţeles că «votul e cea mai puternică unealtă non-violentă pe care o au la îndemână», după expresia unui idol de-al lor, stins în acest an, fostul congressman de culoare John Lewis. Căci, potrivit lui Aristotel, acasă la mama ei, în Grecia antică, democraţia n-ar fi fost decât timpul «în care cei săraci, iar nu cei avuţi, sunt conducătorii». Evident, după aproape 2400 de ani, judecând şi numai după sumele halucinante vărsate de diverşi donatori în campania electorală din SUA, nu se mai pune problema de aşa ceva, ci doar de o iluzie constructivă. Mai ales în condiţiile actuale…
G.S.Jivănescu 27 octombrie 2020
sursa:https://www.cotidianul.ro/victorie-majora-pentru-trump-in-senat/