4.03.2021

A luat naștere cea mai puternică alianță conservatoare din UE

 


Premierul Ungariei Viktor Orban, Matteo Salvini liderul Ligii, cel mai puternic partid din Italia, și premierul Poloniei Mateusz Morawiecki au avut ieri o întâlnire crucială pentru viitorul politicii europene

BRUXELLES, 2 apr – Sputnik. La întâlnirea de ieri de la Budapestea, premierul Poloniei Mateusz Morawiecki,  premierul Ungariei Viktor Orban și Matteo Salvini liderul Ligii, cel mai puternic partid din Italia, au pus bazele unei alianţei conservatoare care va milita pentru o integrare europeană care respectă suveranitatea naţională, familia, creştinismul și valorile tradiţionale.

Deocamdată, alianța conservatoare nu duce la mișcări de trupe în Parlamentul European, acolo unde cele trei partide, reprezentate de cei trei lideri politici, se află în grupuri politice diferite: PiS-ul polonez este în scris la ECR (Grupul Reformiștilor și Conservatorilor), Liga este în Grupul Identitate și Democrație, iar Fidesz-ul maghiar este fără grup după ce a părăsit PPE.

Potrivit lui Viktor Orban este vorba însă doar de „primul pas al unui drum lung împreună”. „Am fost de acord să continuăm colaborarea. Ne vom întâlni în mai, fie la Roma, fie la Varşovia, data va depinde de pandemie”, a declarat Orban în cadrul unei conferinţe de presă comune.

Orban a arătat că în prezent, creştinii democraţi nu au o reprezentativitate corespunzătoare în Europa, așa încât cele trei forțe reunite la Budapesta lucrează pentru ca aceștia să aibă o voce, o reprezentativitate şi o pondere în politica europeană.

Premierul maghiar a mai declarat că au fost clarificate problemele cele mai importante pentru naţiunile lor şi că nu există niciun subiect în care să nu poată ajunge la înţelegere, nu există niciun aspect în care interesele naţiunilor ar intra în conflict.

Premierul a recunoscut că întâlnirea a avut loc acum pentru că Fidesz a decis să părăsească Partidul Popular European, iar acum cele trei partide îşi fac împreună planuri pentru viitor și discută împreună despre viitorul Europei.

El a reamintit că, în formularea lui Matteo Salvini, ei doresc o renaştere europeană şi vor depune eforturi comune în acest scop.

Orban a acuzat de altfel PPE că s-a angajat să colaboreze cu stânga europeană pe termen lung și a arătat semnificația simbolică a faptului că această cooperare este lansată în Joia Mare.

Valorile comune despre care au discutat cei trei lideri politici sunt libertatea, demnitatea, creştinismul, familia şi suveranitatea Naţională, Orban precizând că toți trei se opun imperiului european creat la Bruxelles, comunismului, migraţiei ilegale şi antisemitismului.

Cei trei lideri politici s-au declarat astfel în favoarea libertăţii, a valorilor europene tradiţionale, a demnităţii umane şi a unei politici europene care să aibă mai mult succes decât cea de azi.

Viktor Orbán l-a descris pe Mateusz Morawiecki ca unul din prietenii cei mai loiali ai Ungariei, iar pe Matteo Salvini l-a numit erou, deoarece a demonstrat, pe când făcea parte din guvernul italian, că migraţia ilegală pe mare poate fi oprită.

La rândul său, Matteo Salvini a vorbit despre un „drum care începe astăzi şi care va continua în mai multe etape în diferite capitale europene, extinzând grupul”.

„Ne prezentăm ca nucleul istoric şi fondator” al acestei alianţe, cu „obiectivul de a fi primii în Europa”, a adăugat Salvini, promiţând „speranţă” după „cea mai întunecată şi cea mai obscură perioadă de după război”.

Cât despre premierul polonez Mateusz Morawiecki, acesta a declarat că este vorba despre „reprezentarea unui spectru larg de opinii şi oameni” și că cei trei vor susține „o integrare europeană care respectă suveranitatea naţională, familia, creştinismul”, precum și apărarea valorilor tradiţionale.

Dacă s-ar uni, europarlamentarii celor trei partide ar constitui a doua forţă politică din Parlamentul European şi ar putea influenţa politica UE, anunțase anterior întâlnirii Matteo Salvini.

La începutul lunii martie, Matteo Salvini şi Viktor Orban au avut deja o convorbire video în care au discutat, printre altele, despre vaccinare, relansarea economiei după pandemie, migraţia şi politica privind familia, iar legătura dintre cei doi lideri politici este strânsă și de durată. De asemenea, Orban are o relație de colaborare apropiată cu premierul polonez în cadrul Grupului de la Vișegrad, cei doi susținându-se reciproc în bătăliile lor cu Bruxelles-ul.

Polonia și Ungaria se opun imigrației, distrugerii familiei tradiționale și dictatelor UE, iar pe aceeași linie a mers și Matteo Salvini când a fost vicepremierul Italiei, meciurile sale cu Bruxelles-ul pe tema impunerii de migranți fiind celebre.

sursa:https://m.ro.sputnik.md/International/20210402/34228503/A-luat-natere-cea-mai-puternic-alian-conservatoare-din-UE.html

Bărbat din Craiova, mort după ce medicii i-au tăiat carotida în loc de amigdale

 


DOAMNE FEREȘTE-NE de MEDICII HABARNIȘTI din SPITALELE ROMÂNIEI !

Caz șocant la Craiova. Un bărbat de 40 de ani a murit cu câteva zile în urmă, cu carotidă tăiată, după o operație de extragere de amigdale. Familia acuză acum medicii de malpraxis și au depus plângere penală împotriva lor.

Familia avea o bănuiala că ceva s-a întâmplat în momentul în care bărbatul a fost operat. Intervenția chirurgicală a avut loc la o clinică privată iar pacientul a murit la nouă zile după operație.

Deși după patru zile a sunat-o pe doctoriță care l-a operat pentru că se simțea rău, după o consultație doctoriță i-a spus că totul este în regulă și ar trebui să își pună o pungă cu gheață pe locul operat. A două zi acesta a suferit o hemoragie severă, a fost dus la spital, unde i s-a făcut un CT și s-a văzut încă de atunci că avea carotidă ruptă. 

Bărbatul s-a stins din viață, miercuri noaptea, la Spitalul Județean de Urgență din Craiova. Timp de o oră s-au chinuit medicii să-l resusciteze, fără rezultat.

Familia lui Constantin Dincă vrea să afle adevărul și a depus plângere la Parchet și la Colegiul Medicilor. Spitalul Județean de Urgență din Craiova a cerut să se efectueze necropsia.

În urmă necropsiei și eliberării certificatului constatator al decesului, reiese că bărbatul a decedat pentru că a avut carotidă ruptă.


sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/barbat-craiova-medicii-au-taiat-carotida-in-loc-de-amigdale-597692.html

5 ÎNTREBĂRI pentru AMATORII de VACCINURI

 

Mulți dintre noi avem prieteni sau chiar membrii din familia noastră care doresc să se vaccineze anti-covid. Dacă cunoașteți pe cineva în situația asta, OffGuardian v-a pregătit o serie de întrebări, alături de câteva explicații scurte pentru a înțelege, de fapt, ce riscuri presupune vaccinarea împotriva noului virus.

1) ȘTIAȚI CĂ nu a fost dezvoltat niciun vaccin care să aibă succes împotriva coronavirusului ?

Nu a fost dezvoltat niciun vaccin care să aibă succes împotriva coronavirusului. Oamenii de știință încearcă să dezvolte un vaccin SARS și MERS de ani de zile, fără să aibă vreun succes. De fapt, unele dintre vaccinurile SARS eșuate au cauzat hipersensibilitate la virusul SARS. Însemnând, astfel, că la testările vaccinului, șoarecii vaccinați ar putea dezvolta o formă mai grea a bolii decât șoarecii nevaccinați.

2) ȘTIAȚI CĂ, de obicei, durează în medie de 10 ani dezvoltarea unui vaccin ?

Dezvoltarea vaccinului este un proces lent, dificil. De obicei, de la dezvoltare până la testare și până la urmă aprobarea pentru uz public durează mulți ani. Diferitele vaccinuri pentru Covid au fost toate dezvoltate și aprobate în mai puțin de un an.

În timp ce mass-media oferă rapid o TONĂ de ghiduri "explicative", care citează deviza "norocul și munca grea" drept motivele pentru care s-a obținut un vaccin Covid atât de repede, toate omit, însă, informațiile cheie.

Și anume că niciunul dintre vaccinuri nu a fost încă supus unor teste adecvate. Multe dintre vaccinuri au omis complet procesele din faza incipientă, iar testele umane din stadiul târziu ,fie nu au fost analizate de cercetători, fie nu au publicat datele sau nu vor finaliza până în 2023, iar unele teste au fost abandonate după descoperirea efectelor adverse severe.

3) ȘTIAȚI CĂ vaccinul pentru Covid se bazează pe o tehnologie nouă, care nu a fost niciodată aprobată pentru utilizarea ei în rândul oamenilor ?

În timp ce vaccinurile tradiționale funcționează prin expunerea corpului la o tulpină slăbită a microorganismului responsabil de provocarea bolii, aceste noi vaccinuri Covid sunt vaccinuri ARNm(acid ribonucleic mesager).

Vaccinurile funcționează, teoretic, prin injectarea de ARNm viral în organism, unde se replică în interiorul celulelor dvs. și vă încurajează corpul să recunoască și să producă antigeni pentru „Proteinele Spike” ale virusului. Acestea au făcut obiectul unor cercetări încă din anii 1990, dar înainte de 2020 niciun vaccin ARNm nu a fost aprobat pentru utilizare.

4) ȘTIAȚI CĂ agențiile farmaceutice nu pot fi date în judecată dacă vaccinul produce reacții adverse sau provoacă moartea ?

În primăvara anului 2020, multe guverne din întreaga lume au acordat producătorilor de vaccinuri imunitate la răspundere civilă, fie prin invocarea legislației existente, fie prin redactarea unor legi noi.

Actul de pregătire publică și pregătire pentru situații de urgență (PREP) al SUA acordă imunitate companiilor farmaceutice cel puțin până în2024.

Legea UE, privind licențierea produselor, face același lucru și există rapoarte de clauze de confidențialitate în contractele semnate de UE cu producătorii de vaccinuri.

Marea Britanie a mers chiar mai departe, acordând despăgubiri juridice permanente guvernului și tuturor angajaților acestuia, pentru orice prejudiciu cauzat atunci când un pacient este tratat pentru Covid19 sau este  „suspectat cu Covid19”.

5) Știați că 99,8% dintre oameni supraviețuiesc noului virus ?

Raportul dintre caz-fatalitate al infecției cu Sars-Cov-2 a fost un subiect de dispută pentru luni de zile, dar este cu siguranță mult mai mic decât toate modelele prezise la început.

Raportul a fost inițial, umflat masiv, OMS utilizând o cifră de 3,4%.

Studiile ulterioare au constatat că acesta este mult mai mic, în unele cazuri chiar mai mic de 0,1%. Un raport publicat în octombrie în propriul buletin de cercetare al OMS, constată un CFR de 0,23% „sau posibil mai mic”.

Adică, chiar conform OMS, cel puțin 99,77% dintre persoanele infectate cu virusul SARS-CoV-2 vor supraviețui, potrivit OffGuardian.


sursa:https://www.activenews.ro/stiri/5-INTREBARI-de-pus-prietenilor-tai-care-intentioneaza-sa-se-vaccineze-impotriva-COVID-19-166075

"VINO ASTĂZI la cel mai MARE PROTEST din BUCUREȘTI dacă te doare în cot că morții sunt declarați toți, în mod mincinos, morți de covid"


Olivia Steer, fostă vedetă TV și soția lui Andi Moisescu, le cere românilor să iasă în stradă. Steer le transmite bucureștenilor să participe la cel mai mare miting din ultimii ani, care va avea loc sâmbătă, începând cu ora 13:00, în Piața Universității, în București.

Olivia Steer mobilizează oamenii la protest, enumerând și motivele pentru care lumea ar trebui să iasă în stradă: ”dreptul constituțional la libera circulație pentru o gripă cu rata de vindecare de 99,7%”, ”enormitatea îngrădirii dreptului fundamental la muncă, a falimentării programate a IMMurilor, prin restricții fara fundament științific”, ”mare parte din afacerile mici și mijlocii (care asigură două treimi din locurile de muncă din sectorul privat) a dat faliment sau funcționează la limita lui”, ”morții sînt declarați toți, în mod mincinos, morți de covid, ascunși goi, în saci de plastic și înmormântați, ca animalele, fără slujbă creștinească și fără confirmarea medico-legală a cauzei decesului”, ”la ATI, pacienții cu Covid mor legați de pat, sufocați, înfometati și însetați, uciși de protocoalele OMS ale morții, cu complicitatea criminală a eroilor din linia întîi, și declarați, apoi, în mod cinic, morți de Covid”.

Nu veni dacă...

”Daca nu-ți pasă că ți-a fost șters dreptul constituțional la libera circulație pentru o gripă cu rata de vindecare de 99,7%, nu veni la protest, azi, la 13.00, în Piață Universității!

Dacă nu înțelegi enormitatea îngrădirii dreptului fundamental la muncă, a falimentării programate a IMMurilor, prin restricții fara fundament științific, în numele unei gripe cu rata de vindecare de 99,7%, nu veni la protest, azi, la 13.00, în Piata Universității!

Dacă ți se rupe că mare parte din afacerile mici și mijlocii (care asigură două treimi din locurile de muncă din sectorul privat) a dat faliment sau funcționează la limita lui, în numele unei gripe cu rata de vindecare este 99,7%, nu veni la protest, azi, în Piata Universitatii!

Dacă te doare în cot că morții sînt declarați toți, în mod mincinos, morți de covid, ascunși goi, în saci de plastic și înmormântați, ca animalele, fără slujbă creștinească și fără confirmarea medico-legală a cauzei decesului, nu veni, azi, la 13.00, în Piața Universității!

Daca nu te revoltă că, la ATI, pacienții cu Covid mor legați de pat, sufocați, înfometati și însetați, uciși de protocoalele OMS ale morții, cu complicitatea criminală a eroilor din linia întîi, și declarați, apoi, în mod cinic, morți de Covid, nu veni la protest, azi, la 13.00, în Piață Universității!

Dacă te lasă rece că ți se neaga dreptul de a protesta față de măsuri guvernamentale ilogice, neconstitutionale și neargumentate stiintific, în numele unei gripe cu rata de vindecare de 99,7%, nu veni, azi, la 13, în Piață Universității!

Daca ți se rupe că dreptul de acces în spitale, după o viață de cotizatii CASS, pentru afecțiunile cronice sau acute pe care le ai, ți-a fost interzis, în numele unei gripe cu rata de vindecare de 99,7%, nu veni, azi, la 13.00, în Piață Universității!

Dacă ți-ai pus doua-trei măști în fiecare zi pe față, te-ai dezinfectat pe mîini din oră în oră, ai făcut Covid și acum dai vina pe cei care nu respectă niste măsuri aberante impuse pentru o gripa cu rata de vindecare de 99,7%, nu veni, azi, la 13.00, în Piață Universității, la protest!

Dacă îți închipui că guvernele pandemice (Orban și Cîțu), care mituiesc presa cu peste 200 de milioane de euro să inducă populației sentimente de frică irațională, în numele unei gripe cu rata de vindecare de 99,7%, îți poartă de grijă și îți vor binele, nu veni la protest, azi, la 13.00, în Piața Universității!

Dacă te amuzi, în loc să te îngrozești, că anunțul înăspririi restricțiilor se face în hohotele generale de rîs ale decidenților politici, în vreme ce ei sint primii care le încalcă, nu veni azi, la 13.00, în Piata Universitatii!

Dacă nu înțelegi de ce state ale lumii (India, China) au renunțat la isteria pandemica și și-au reluat viața normală, fără măști și fără distanțare și fără ca incidența bolii să crească, nu veni azi, la 13.00, în Piata Universitatii !

Dacă crezi că viața se trăiește în frică de moarte, în numele unei gripe cu rata de vindecare de 99,7%, nu veni azi la protest!

Noi, toți ceilalți, vom fi acolo! Toți! - a anunțat Olivia Steer pe pagina sa de Facebook. 

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/olivia-steer-protest-pandemie-covid-597676.html

Restricţii ridicate pentru catolici de Înviere

 


Credincioșii romano-catolici și reformați sărbătoresc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Învierea Domnului. Slujbele încep în aproape toate bisericile din țară după ora 19.00, iar până atunci, credincioșii petrec „Sâmbăta Sfântă” în tăcere, meditând la pătimirea şi moartea lui Hristos.

Restricțiile de circulație vor fi ridicate, sâmbătă, până la ora 2.00, astfel încât credincioșii romano-catolici și reformați să poată merge la Biserică pentru Slujba de Înviere.

La Catedrala Sf. Iosif din Capitală, Sfânta Liturghie a Învierii Domnului începe la ora 23.00. Pe site-ul www.catedralaonline.ro este transmisiune live permanentă, dar credincioșii pot merge și fizic la slujbă, respectând distanțarea și măsurile de igienă.

La Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi slujba va fi prezidată de PS Iosif Păuleţ, episcop romano-catolic de Iaşi, alături fiind şi PS Petru Gherghel, episcop emerit. Întreaga celebrare a privegherii pascale are loc la Iaşi începând cu ora 20.00. Binecuvântarea focului în afara bisericii, aprinderea lumânării pascale şi a celorlalte lumânări, preconiul pascal (o cântare specială adresată lui Cristos, lumina lumii), lecturi din Vechiul Testament, proclamarea evangheliei Învierii, înnoirea făgăduinţelor de la Botez, împărtăşirea credincioşilor – stau în centrul atenţiei acestei nopţi sfinte.

Liturghia zilei de Paşti, din ziua de 4 aprilie, de la Iași se celebrează cu mare solemnitate. La începutul Liturghiei, credincioşii sunt stropiţi cu apă binecuvântată în noaptea precedentă pentru a aminti de Botez. Lumânarea pascală (o lumânare mare, simbol al Învierii lui Cristos) va fi aşezată lângă altar. În catedrala ieşeană, Sfintele Liturghii au loc la orele: 8.00, 9.15, 11.00, 16.00, 18.00. PS Iosif Păuleţ va prezida Sfânta Liturghie de la ora 11.00.

La Catedrala Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” din Suceava, Liturghia Învierii are loc la ora 21.00, iar duminică vor fi slujbe la orele 11.00 și 18.00.

La Timișoara, slujba de Înviere începe sâmbătă, la ora 19.00, iar duminică, în Ziua Paștelui, vor fi liturghii începând cu ora 9.00 în limbile maghiară, germană și română, timp de câte o oră.

La Biserica Catolică „Sfânta Treime” din Sibiu, locul unde în fiecare an participă la slujba de Înviere și președintele Klaus Iohannis, slujba începe sâmbătă, după ora 20.00.

sursa:https://www.cotidianul.ro/restrictii-ridicate-pentru-catolici-de-inviere/

Iohannis a încasat cea mai grea palmă… chiar când se împăuna mai tare !

 


Goliciunea vorbelor lui Iohannis este scoasă la iveală de un personaj de prim rang din bătălia pentru Sănătate, care îi dă o adevărată palmă președintelui exact când făcea un exercițiu de imagine.

Președintele Iohannis și premierul Cîțu au participat la o ceremonie organizată de Institutul „Cantacuzino” pentru sărbătorirea a 100 de ani de la înființare.

Creat pe 1 aprilie 1921, prin Înaltul Decret emis de Regele Ferdinand I, institutul „Cantacuzino” a fost, pe vremuri, o glorie a cercetării medicale românești și a produs medicamente, seruri și vaccinuri care au asigurat sănătatea populației României.

După intrarea în perioada antinațională de după 2005, Institutul Cantacuzino a fost în pericol de a fi desființat, interesele fiind multiple  - atât pentru mari companii farmaceutice străine, cât și pentru o mega afacere imobiliară. Și, poate pentru că românii trebuiau să fie dependenți de străini, de Occident, și la capitolul Sănătate. Adică viață.

Este util în acest sens un articol scris în iulie 2012 de Adrian Majuru și publicat de ”Cotidianul”https://www.cotidianul.ro/virusii-disolutiei-si-institutul-dr-ion-cantacuzino/  - în care autorul ajungea la o concluzie:

”Institutul „Dr. Ion Cantacuzino” a fost pus pe butuci de industria farmaceutică străină de profil, neacceptând un concurent puternic într-o zonă cu peste 20 de milioane de consumatori! De aceea, prin trădarea politrucilor şi cu mâna unui Dorel din interior, dar cu complicitatea Ministerului Sănătăţii şi a Guvernului României, produsele mai ieftine şi calitativ similare altor produse importate azi au fost eliminate de pe piaţă”.

Preluat de MApN pentru a fi salvat, Institutul ”Cantacuzino” este serbat acum, la 100 de ani, de niște personaje specializate în butaforii și vorbe goale: Iohannis, Cîțu, Ciucă și alții. De fapt, Iohannis și compania țin Institutul doar de paradă, pentru a se lăuda că nu a făcut decât să se împăuneze cu fapte de genul - ”am decorat această prestigioasă instituție cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Mare Ofițer”.

Așa, și?... Pe vremuri, decorarea unei instituții cu ”Ordinul Muncii” sau ”Steaua României” aducea și venituri, investiții, pe când acum… vorbe goale și bani ioc!

”Domnule Iohannis, Domnule Cîțu, cel mai bun omagiu pentru Institutul Cantacuzino este să dați 20 milioane Euro din PNRR pentru o fabrică de vaccinuri”, transmite Dragoș Damian, președinte al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice și CEO al fabricii ”Terapia” din Cluj Napoca.

Reputatul manager din domeniul farmaceutic îi dă o veritabilă palmă lui Iohannis: ”Sincer, mă așteptam ca astăzi, la 100 de ani de Institut Cantacuzino, să avem un eveniment în care se pune piatra de temelie la o nouă fabrica de vaccinuri. În schimb, avem parte de o “conferință științifica medical-farmaceutică” în care vorbitori care nu au făcut niciodată nimic pentru institut, mai ales când a fost închisă producția, își trag acum PR pe seama lui”.

Damian le spune adevărul în față liderilor României: ”De 10 ani semnalez faptul că politicieni și lideri de opinie din medicină, pe ștatele de la plata ale importatorilor, fac tot ce pot să reducă competitivitatea fabricilor de medicamente din România”.

”Toate acțiunile lor au culminat cu închiderea producției de vaccinuri de la Institutul Cantacuzino, fapt care, în 2021, privind acum, din pandemie, poate considerat act de sabotaj asupra intereselor României”, declară fără echivoc Dragoș Damian.

Președinte al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente expune încă un adevăr dureros și periculos: ”În pandemie, întreaga Europa s-a mobilizat pentru a crește capabilitățile de vaccinare, și astfel am aflat cp doar România a rămas fără o unitate care să poată produce produse biologice”.

Se poate o palmă mai dură pentru Iohannis și compania de gargară ”anti-pandemie”? Da, se poate – citiți mai departe:

”La 100 de ani de la fondarea Institutului Cantacuzino, în loc să aruncăm 3 miliarde de Euro din PNRR în toate direcțiile inutile, cel mai bun act de recunoaștere a tradiției din industria farmaceutică din România este să se ducă mai departe moștenirea institutului, și să construiască o fabrică nouă de vaccinuri, care să se numească “Ion Cantacuzino””, scrie Dragoș Damian.

Și, atenție, apropo de prostia criminală și trădătoare a politizării Sănătății, practicată (și) de Iohannis: ”Pentru cei interesați de o călătorie epică prin istorie, Profesorii Louis Pasteur (Franța), Nikolay Gamaleya (Rusia) și Ion Cantacuzino (România), contemporani, au lucrat împreună și au adus progrese enorme în cunoașterea microbiologiei și virusologiei”.

”Toți trei au înființat institute de cercetarea care astăzi le poartă numele, însă doar două produc astăzi vaccinuri”, încheie Dragoș Damian mesajul său – poate cea mai dură palmă primită de Iohannis.

Apropo de colaborarea dintre Nikolay Gamaleya (Rusia și URSS) și Ion Cantacuzino (România), reamintim că Dragoș Damian a criticat respingerea pe criterii politice a vaccinurilor ruse: ”Este nepotrivită reacția României, care s-a grăbit să se dezică de vaccinul rus, pentru că așa fac alte state “dezvoltate””.

”Este foarte bine că România s-a înscris la 3-5-10-oricate milioane de doze de vaccin din vest, ne dorim cu toții să apară repede și chiar să și primim ceea ce am cerut și plătit. Dar, să păstram și un “plan B”, să păstram accesul la Sputnik V”, declara Dragoș Damian anul trecut, în august.

Dar, desigur, ce contează părerea specialiștilor pentru autoritățile române, mai ales când e vorba de interese ”strategice”?...

sursa:https://m.ro.sputnik.md/analytics/20210402/34226779/Iohannis-a-ncasat-cea-mai-grea-palm-chiar-cnd-se-mpuna-mai-tare.html

Reacţie adversă puternică la vaccinul Moderna

 


O femeie de 36 de ani, din Galați, a avut o reacție adversă puternică, vineri, după vaccinarea cu vaccinul Moderna, fiind solicitată ambulanța la Centrul de Vaccinare.

Potrivit Prefecturii Galați, o femeie de 36 de ani, vaccinată vineri în centrul de vaccinare Corod, din județul Galați, cu prima doza de vaccin Moderna, a avut reacții adverse.

Femeia a suferit hipertensiune, pierderea cunoștinței, amețeală, vertij și dispnee la cinci minute după administrarea vaccinului.

„Medicul coordonator din centrul de vaccinare a acordat primul ajutor și a solicitat o ambulanță, pacienta fiind transportată la Spitalul Municipal Tecuci, unde s-a continuat tratamentul”, anunță Prefectura Galați.

Ulterior, femeia e acasă, nefiind necesară internarea.

Pacienta este cunoscută cu alergii, fiind în tratament, ea declarând acest lucru echipei de triaj din centrul de vaccinare, conform procedurii.

sursa:https://www.cotidianul.ro/reactie-adversa-puternica-la-vaccinul-moderna/

Pacientă abandonată într-un container Covid la Giurgiu

 


Este anchetă penală pentru neglijență în serviciu și lipsire de libertate în mod ilegal la Spitalul din Giurgiu, unde o pacientă acuză că a fost abandonată într-un container COVID, fără apă, mâncare sau medicamente, fiind suspectă de infecție cu SARS-CoV-2.

Petrică Marius Popa, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, a declarat, vineri, pentru Aleph News, că dosarul de cercetare penală este în lucru.

„E un dosar în lucru, există prezumția de nevinovăție. Sunt doar verificări, adică trebuie văzut cu suspecții, cu persoanele și să stabilim în continuare, să vedem ce responsabilități existau și dacă s-au încălcat anumite responsabilități”, a spus Popa.

Faptele de care este acuzat personalul medical din Giurgiu s-ar fi petrecut în vara anului 2020, când femeia s-a dus la spital și a fost lăsată în container fără apă, mâncare sau tratament mai multe ore, până când a venit rezultatul testului COVID-19.

Ancheta este desfășurată pentru neglijență în serviciu și lipsire de libertate în mod ilegal, patru persoane – medici și infirmiere – fiind puse sub urmărire, însă niciuna nu are calitate de suspect.

sursa:https://www.cotidianul.ro/pacienta-abandonata-intr-un-container-covid-la-giurgiu/

Situație atipică în Maramureș. Turiștii sunt atrași cu animale sălbatice ținute în țarcuri

 


Sunt destule pensiuni în Maramureș care oferă posibilitatea turiştilor de a interacţiona în mod direct cu animale sălbatice, în special căprioare şi cerbi. Animalele sunt ţinute în ţarcuri pentru a putea fi fotografiate și admirate, dar mai ales pentru a atrage turiștii. Astfel de practici sunt considerate ilegale, pe rețelele de socializare fiind sesizate din când în când astfel de fapte, moment în care poliția se autosesizează și în final animalul captiv este eliberat.

„Animalele sălbatice nu trebuie să se regăsească în spațiul antropic decât în cazul in care acestea sunt găsite într-o stare precară de sănătate și pe durata îngrijirii în orfelinate, grădini veterinare. Există o bună și diversă legislație europeană transpusă în legislația romanească privind reglementarea comerțului cu specii din flora și fauna sălbatică, doar că nu se aplică prea bine. Și mai apare problema că unele specii ce sunt aduse ca și animale de companie, sunt eliberate în natură și devin specii invazive și care amenință speciile autohtone. Unele chiar sunt înlăturate de cele introduse. Un exemplu este țestoasa de apă cu tâmple roșii (lat. Trachemys scripta) ce o găsim acum peste tot, în detrimentul speciei europene – țestoasa de apă dulce (Emys orbicularis).

Odată cu aceste specii sunt aduse și o serie de boli (ex. salmonela), care pot face ravagii în rândul speciilor autohtone. sau de exemplu, unele boli ale caprelor negre sunt determinate de germeni proveniți din fecalele caprelor domestice ce pășunează în zona montană, uneori decimând populații locale de capre negre, motiv pentru care nu este recomandat pășunatul cu capre domestice în parcuri naționale, bineînțeles că alături de alți factori cum ar fi capacitatea caprei domestice de a roade aproape toate părțile morfologice ale plantelor și arbuștilor (rădăcini, tulpină, coajă, semințe, fructe etc.)”, a declarat Claudiu Iusan, biologul Parcului Național Munții Rodnei, pentru ziarmm.ro.


sursa:https://www.dcnews.ro/situatie-atipica-in-maramures-turistii-sunt-atrasi-cu-animale-salbatice-tinute-in-tarcuri_812064.html

GABI LUNCĂ ne-a părăsit

 


Rebeca Onoriu, una dintre fiicele cântăreței, a transmis un mesaj după moartea mamei:


”Dupa 23 ani, din nou impreuna ! Canta impreuna Celui pe care L-au iubit si L-au slujit o viata intreaga ! O sa ne revedem...”

După ce s-a luptat mai bine de două săptămâni cu COVID-19, internată fiind la Terapie Intensivă și ventilată mecanic, Gabi Luncă a murit. Decesul ei vine la scurt timp după ce Cornelia Catanga și Nelu Ploieșteanu au murit.

sursa:https://www.dcnews.ro/gabi-lunca-a-murit-mesajul-uneia-dintre-fiicei-sale_812078.html

4.02.2021

”ȘTREANGUL” E DEJA LA GÂTUL LUI ARAFAT

 


Până acum, toate informațiile arată că ar fi vorba de o înșelăciune. Ne-a obligat pe toți să respectăm ordonanțe și hotărâri fără valoare. Nu au fost publicate nicăieri, nimeni nu le cunoștea oficial. Consecințele nu sunt greu de imaginat. Dacă amenzile date se anulează, paguba e mare.

Nu este singura grozăvie a doctorului. Colac peste pupăză, procurorii se interesează și de cele patru milioane de euro risipite pe cumpărarea unor ventilatoare care nu au mai ajuns în țară. Achitate și la revedere. Presiunea pusă pe Raed Arafat este imensă. Fiecare marș de protest începe cu „Jos Arafat!” și se termină la fel. I se impută măsuri prostești luate în timpul pandemiei, restricții fără logică, îngrădirea de drepturi prevăzute în Constituție și câte și mai câte. Or mai fi și belele mai vechi ce urmează a fi puse pe tapet. Are balta pește.

Până acum ceva vreme, doctorul s-a bazat pe simpatia creată în rândul românilor. Nu îi poate contesta nimeni realizările de la SMURD. Numai că epoca aia s-a dus, deși Arafat crede că o mai poate invoca în apărarea lui. Eroare! Când urmează să ți se facă felul, trecutul glorios nu prea mai contează. Apoi, Arafat s-a bazat și pe faptul că este de neînlocuit și asta chiar i-a întărit poziția. Adevărat sau nu, și-a vopsit o legendă cu legături în MI 6 și devenea, astfel, subiect de nediscutat. De aici și vorba care circula, că Iohannis nu are atâtea nume în agenda telefonului câte poate suna Arafat. Băsescu a încercat să-l trimită pe linie moartă. Și-a rupt dinții în el, iar asta i-a sporit și mai mult faima. Legenda cu serviciul de informații britanic poate îi aparține, poate e reală, poate fi construită de alții.

Cert este că acum Arafat se teme. Îndepărtarea lui de pe scaun nu îi pică bine. Nici nu are cum, ținând cont de posibilele consecințe. Pare tot mai sigură însă, din moment ce se vorbește de un înlocuitor deja găsit. După anumite surse, locul lui va fi luat de Valeriu Gheorghiță, colonelul prea tânăr pentru aplombul pe care îl afișează. Șansele lui Arafat sunt cam mici în fața lui. E susținut de USR PLUS, pe când Gheorghiță e în grațiile lui Iohannis. Iar cu Iohannis, Arafat nu se pune. USR, nici măcar.

sursa:https://www.activenews.ro/opinii/De-ce-se-teme-Arafat-166050

Măsura închiderii magazinelor la 18.00, atacată în instanță

 


PSD apelează la justiţie – Măsura închiderii magazinelor la ora 18.00 va fi atacată în contencios-administrativ, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea.

„PSD va acţiona în contencios-administrativ măsura aberantă a Guvernului Cîţu de a închide magazinele la ora 18,00. Aţi văzut ca argumente şi poziţiile celor din coaliţia de dreapta – sunt foarte mulţi de la PNL care critică această măsură. L-am auzit şi pe domnul Guran, l-am auzit şi pe domnul Buşoi, am auzit foarte mulţi care spun că este o măsură aberantă, a fost o măsură ilogică, prost comunicată.„, a spus Oprea într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Acesta a arătat că reducerea programului magazinelor are un efect contrar celui urmărit de autorităţi şi favorizează formarea aglomeraţiei care duce astfel la răspândirea noului coronavirus.”Să ne aducem aminte când au avut pensionarii interval de ore. (…) Era o înghesuială fantastică şi în mijloacele de transport şi în magazine. Dacă ar fi avut puţină minte şi ar fi gândit şi ar fi înţeles ceva din experienţele anterioare, nu ar fi venit cu astfel de măsură aberantă, cu atât mai mult cu cât nu poţi compara România cu statele vestice pentru că avem alte obiceiuri de consum„, a adăugat purtătorul de cuvânt al PSD.

În cererea trimisă Curții de Apel București, PSD cere anularea dispozițiilor HG 348/25.03.2021 prin care se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5.00-18.00, în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.

PSD susține că actul normativ nu are o evaluare preliminară de impact, așa cum prevede art. 7 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

„Propunerile legislative, proiectele de legi şi celelalte proiecte de acte normative vor fi însoţite, în mod obligatoriu, de o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (…) În speța de față sunt afectate mai multe drepturi fundamentale, întrucât sunt restrânse în mod expres, dar și implicit, mai multe drepturi fundamentale: dreptul la libera circulație, dreptul la muncă, libertatea întrunirilor, dreptul la libera circulație, libertatea economică. Restrângerea acestor drepturi are efecte devastatoare atât asupra mediului de afaceri, cât și asupra societății în ansamblul ei”, se arată în cerere.

De asemenea, social-democrații susțin că actul normativ este nemotivat.

„În ceea ce priveşte elaborarea HG 348, vă rugăm să observați că în susţinerea sa nu s-a avut în vedere în nici un fel o documentare şi o analiză ştiinţifică preliminară/studiu de impact din care să rezulte informaţii relevante privind necesitatea şi oportunitatea, în contextul epidemiologic actual, pe de o parte, a interzicerii pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi desfășoare activitatea după ora 18.00. (…) Lipsa motivării creează pe bună dreptate ideea arbitrariului, iar ideea arbitrariului conduce la mâhnirea cetățenilor care nu înțeleg (pentru că nu s-a explicat) de ce sunt necesare aceste măsuri la momentul prezent, la mai bine de 1 an de la debutul pandemiei, când activitatea operatorilor economici a fost oricum afectată semnificativ, cu efecte dezastruoase pentru economia națională”, susțin reprezentanții PSD.

Mai mult, aceștia susțin că nu există niciun studiu științific de impact care să arate efectele pozitive ale acestei măsuri, „dimpotrivă, o logică elementară ne arată că tocmai închiderea magazinelor după ora 18.00 favorizează transmiterea virusului, în contextul în care va crește în mod evident gradul de aglomerare a magazinelor, întrucât oamenii vor fi nevoiți să meargă în magazine doar în intervalul disponibil prin <bunăvoința> autorităților”.

Totodată, PSD susține că actul normativ a fost adoptat cu încălcarea principiului transparenței decizionale.

„Obligaţia de transparenţă este obligaţia autorităţilor administraţiei publice de a informa şi de a supune dezbaterii publice proiectele de acte normative, de a permite accesul la luarea deciziilor administrative şi la minutele şedinţelor publice”, se arată în cererea depusă la Curtea de Apel București.

sursa:https://www.cotidianul.ro/masura-inchiderii-magazinelor-la-18-00-atacata-in-instanta/

Nelu Ploieșteanu ne-a părăsit

 


DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ în PACE ! CONDOLEANȚE FAMILIEI și PRIETENILOR.

Nelu Ploieşteanu a murit în această dimineaţă, la vârsta de 70 de ani. Infecția cu noul coronavirus, asociată cu problemele medicale preexistente, i-au fost fatale artistului.

Mara Bănică a fost cea care a făcut anunţul despre trecerea în nefiinţă a lui Nelu Ploieşteanu:

Nelu Ploieşteanu a murit !

„Speram să nu primesc niciodata vestea asta… Drum bun, nea Nelu ! Să te ierte bunul Dumnezeu şi să-ti Odihnească sufletul în Rai !”, a scris jurnalista pe pagina sa de Facebook.

Potrivit România TV, artistului i s-ar fi prelevat un nou set de  analize pentru a se constata dacă virusul mai persista, asta în vederea ca acesta să poată beneficia de o înmormântare fără restricțiile impuse persoanelor infectate cu virusul COVID - 19.


sursa:https://www.dcnews.ro/nelu-ploiesteanu-a-murit_811854.html

Atenție la suplimentele alimentare ! Citește eticheta și cumpără doar din locuri autorizate

 


Suplimentele alimentare sunt produsele alimentare al căror scop este de a suplimenta regimul alimentar şi care reprezintă surse concentrate de nutrienţi sau alte substanţe cu efect nutritiţional sau fiziologic, singure sau în combinaţie, comercializate sub formă de doză, respectiv în forme de prezentare cum ar fi capsule, pastile, comprimate, pilule sau alte forme similare, caşete cu pulbere, fiole de lichid, flacoane cu picător şi alte forme similare de lichide şi prafuri destinate să fie luate în cantităţi mici unitare măsurate.

Introducerea pe piaţă de către producător, importator sau persoana responsabilă cu plasarea produsului pe piaţă în România a suplimentelor alimentare se realizează pe baza certificatului de notificare, se arată într-un comunicat InfoCons. 

Atenție la etichetă 

Eticheta suplimentelor alimentare, trebuie să conţină următoarele menţiuni suplimentare:

a) numele categoriilor de nutrienţi şi/sau de alte substanţe cu efect nutriţional sau fiziologic ce caracterizează produsul;

b) porţia zilnică recomandată de producător;

c) un avertisment de a nu se depăşi porţia zilnică recomandată de producător;

d) o atenţionare că suplimentele alimentare nu trebuie să înlocuiască o alimentaţie variată şi adecvată;

e) O atenţionare că produsele nu trebuie să fie lăsate la îndemâna copiilor;

Ce se interzice

În publicitatea şi etichetarea suplimentelor alimentare, se interzice utilizarea de :

a) cuvinte de natură să indice unul dintre următorii termeni: „medical”, „bolnav”, „boală”, „remediu”, „medicament”, „tratament”, precum şi de traduceri ale acestora, sinonime sau cuvinte care provin din familia lexicală a acestora, cu excepţia unor atenţionări ;

b) nume de boli, numele sau reprezentarea de simptome ale bolilor ori ale persoanelor bolnave;

c) reprezentări de persoane, îmbrăcăminte, aparate sau sigle care pot sugera profesii medicale, paramedicale sau farmaceutice;

d) referinţe la recomandări, atestări, declaraţii ori prescripţii medicale sau la declaraţii de aprobare;

e) referinţe la organisme, instituţii sau autorităţi publice care activează în domeniul sănătăţii publice, precum şi la persoane care îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestora;

Amenzile sunt cuprinse între 3 si 15 mii de lei

Suplimentele alimentare puse pe piaţă anterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi şi care nu sunt conforme cu cerinţele acesteia pot fi comercializate până la data expirării termenului de valabilitate, dar nu mai târziu de 12 luni , cu condiţia să nu conţină substanţe interzise sau să nu constituie un risc pentru consumatori şi să fie etichetate în conformitate cu prevederile legale în vigoare la momentul introducerii pe piaţă

„Citiți eticheta ! Chiar dacă cumpărăm de la farmacie surprizele pot apărea oricând și pentru  a creste sistemul imunitar, în special în această perioadă, să fim mai atenți la informațiile de pe etichetă și totodată să știm că aceste suplimente alimentare nu sunt medicamente ci ele suplinesc un regim alimentar deficitar. Dacă cumpărăm astfel de produse măcar să o facem în cunoștință de cauză!”, a declarat Sorin Mierlea – Președinte InfoCons.

sursa:https://www.dcnews.ro/atentie-la-suplimentele-alimentare-citeste-eticheta-si-cumpara-doar-din-locuri-autorizate_811904.html

România, locul doi în Europa la producția de porumb

 


STĂM BINE CU MĂMĂLIGA, NU VOM MURI DE FOAME !

România s-a situat pe poziţia a doua în Uniunea Europeană (UE), după Franţa, în ceea ce priveşte producţia de porumb boabe realizată anul trecut, cu un total de 10,8 milioane de tone, deşi recolta s-a diminuat din cauza secetei cu aproape 40% faţă de anul 2019, potrivit datelor provizorii anunţate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În schimb, la suprafaţa cultivată cu porumb, România continuă să ocupe prima poziţie, cu peste 2,6 milioane de hectare (ha).

Astfel, în clasamentul privind producţiile de porumb boabe din UE, Franţa a raportat anul trecut o cantitate de 13,333 milioane de tone, România - 10,844 milioane de tone, Ungaria - 8,334 milioane de tone şi Italia - 6,793 milioane de tone.

Peste 2.000 de milioane de hectare cultivate

Potrivit sursei citate, suprafaţa cultivată cu porumb în România a depăşit 2,639 milioane ha anul trecut, în Franţa fiind cu aproape un milion mai mică, respectiv 1,664 milioane hectare, în Ungaria - 973.000 ha şi în Italia - 603.000 ha.

În 2018 şi 2019, România a fost "campioană" în rândul statelor membre în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată şi producţia de porumb boabe realizată.

Anul trecut, România a exportat în spaţiul intra şi extra comunitar o cantitate de 5,71 milioane de tone de porumb boabe, adică jumătate din producţia obţinută, având şi cele mai mari încasări în topul produselor agroalimentare livrate pe piaţa externă, respectiv 1,08 miliarde de euro, conform datelor transmise de Ministerul Agriculturii la solicitarea Agerpres.

Cantități mici de importuri

Pe de altă parte, în 2020 au fost efectuate şi importuri, dar în cantităţi mai mici, de 1,338 milioane de tone, în valoare de 321,3 milioane de euro.

Consumul intern de porumb se ridică la aproximativ 4,5 milioane de tone.


sursa:https://www.dcnews.ro/locul-2-pentru-romana-in-europa-cat-porumb-a-produs-tara-noastra_811906.html

Conductă de gaz, spartă lângă un sediu Electrica din Capitală. Angajații au fost evacuați, străzile închise

 


O conductă de gaz s-a spart în urma unui accident rutier produs lângă un sediu Electrica din Capitală. Angajații instituției au fost evacuați, iar străzile din împrejurime au fost închise de poliție. 

”Avem o intervenție în strada Clopotarii Vechi, unde a fost ruptă o conductă de gaz, în urma unui accident rutier. Sunt degajări mari de gaz în spațiu deschis. Au fost evacuați 16 locatari din clădirile învecinate”, a anunțat ISU București Ilfov. 

Pompierii au intervenit la fața locului pentru a asigura zona. De asemenea, gazul a fost oprit. 

Reprezentanții companiei de gaze vor acționa pentru remedierea problemelor. 

Polițiștii efectuează cercetări pentru a vedea condițiile în care s-a produs accidentul. 

sursa:https://www.dcnews.ro/conducta-de-gaz-sparta-langa-un-sediu-electrica-din-capitala-angajatii-au-fost-evacuati-strazile-inchise_811910.html