6.05.2020

Bătuți pe stradă de un dezvoltator



Vloggerita româncă Bianca Adam și prietenul său Brandy au fost bătuți pe stradă de un dezvoltator, din cauza unui loc de parcare, se arată într-un videoclip postat pe canalul acesteia.

„Trebuie să știi că, indiferent de circumstanțe, de cât de mare, bazat, bărbat, bogat, șmecher sau frustrat ești, nimic în lumea asta nu-ți dă dreptul să ataci o persoană, să o bruschezi sau mai rău, să o agresezi”, începe Bianca Adam, în videoclipul din 4 iunie.

„Acum câteva zile am fost bătută pe stradă de un dezvoltator. Da ? Un dezvoltator, un om de la care cumperi apartamente. Implicit, un om serios și sănătos la cap. Brandy a ieșit cu capul spart din asta și eu fără telefon, iar toate astea lângă casa mea”, a continuat vloggerița.

„Ideea este că aceste lucruri trebuie spuse, deși ăsta este un canal de divertisment. Mi-a luat câteva zile să trec peste șoc pentru a putea să mai povestesc încă o dată. Stările de după sunt neplăcute, am avut nevoie de părinții mei, de prieteni, de manageri și tot suportul lor ca să trec peste panică, pentru că un incident de genul acesta trezește în tine un fel de frică de oameni pe care eu n-am avut-o niciodată”, a continuat „Tequila”

Totul a început de la un loc de parcare. Bianca Adam are deja un loc de parcare plătit lângă bloc, însă construcția altor imobile și condițiile meteo au făcut ca locul său să nu mai poată fi accesat, așa că a parcat în alte locuri. „Era o chestie temporară oricum”.

Pe 26 mai, în jur de ora 13, Bianca Adam primește un apel de la un număr nou. Era cu un prieten Brandy în casă și răspunde, punând conversația pe difuzor. Persoana care a sunat a început să vorbească urât și să îi spună să coboare...

sursa:https://www.dcnews.ro/vloggerita-romana-batuta-pe-strada-mesajul-pentru-1-67-milioane-abonati_752292.html

6.04.2020

PSD, lovitură în Parlament !



PSD a transmis un mesaj oficial, după ce grupul ALDE din Camera Deputaților li s-a alăturat.

”Începând din 3 iunie 2020, s-au afiliat grupului parlamentar PSD din Camera Deputaților doamna Steluţa Cătăniciu și domnii Anton Anton, Constantin Avram, Daniel Olteanu, Doru Oprişcan şi Varujan Vosganian.”

”Le urez bun venit colegilor noștri și mă bucur că vor fi alături de noi în lupta împotriva actualei puteri reprezentată de PNL și Klaus Iohannis”, a declarat liderul deputaților PSD, Alfred Simonis.

PSD este partidul care apără interesele celor mulți, interesele României, cetățenii având astăzi nevoie, mai mult decât oricând, de oameni politici care să le poată îmbunătăți viața, care să vrea și să le poată crește calitatea serviciilor de sănătate, care să lupte pentru îmbunătățirea sistemului de educație pentru copiii lor, care să le apere interesele atât în interiorul țării, cât și în afara granițelor.

Ni se alătură în aceste eforturi colegii din ALDE, cei care își vor păstra și vor reprezenta în continuare în societatea românească valorile liberale pe care PNL-ul lui Klaus Iohannis le-a pierdut demult. 

PSD și ALDE au un scop comun: acela ca nimeni din societate să nu fie lăsat în urmă, așa cum se întâmplă de peste 6 luni de zile, de când liberalii guvernează prin ei și pentru ei înșiși.

”Consider că a venit momentul să vorbim răspicat despre oameni și nu despre lupta pentru putere, iar construirea unui front comun alături de colegii din ALDE este vitală dacă vrem să schimbăm în mod democratic atmosfera caracterizată de violență politică fără precedent și starea de tensiune generalizată impusă în această perioadă de Klaus Iohannis și partidul său”, a spus Alfred Simonis.

PSD și ALDE vor construi împreună un climat politic al bunului simț, al dialogului și al ideilor politice cu impact pe termen lung pentru societatea noastră și pentru fiecare cetățean. 

Rupturile sociale profunde generate de guvernarea liberală, dar și groapa economică în care ne afundă zilnic, trebuie stopate.” transmite PSD. 

Vladimir Putin, furios după un incident grav din Rusia



Vladimir Putin, a declarat stare de urgență după ce 20.000 de tone de motorină s-au scurs într-un râu, în Cercul polar arctic, conform BBC.

Scurgerea s-a întâmplat după ce un rezervor cu combustibil al unei centrale electrice a cedat vineri, lângă orașul siberian Norilsk.

Liderul rus a fost enervat de faptul că a aflat despre întâmplare abia la două zile de la incident. 


„De ce agențiile guvernamentale află abia la două zile după întâmplare ?”, l-a întrebat Putin pe șeful centralei electrice, Sergei Lipin. „Vom afla despre situațiile de urgență de pe rețelele de socializare ?”.

Guvernatorul regiunii, Alexander Uss, îi spusese anterior președintelui Putin că a devenit conștient de revărsarea motorinei tocmai duminică, după ce „informații alarmante au apărut pe rețelele de socializare”. 

Putin a ordonat o investigație, iar managerul centralei a fost reținut.

sursa: https://www.dcnews.ro/putin-furios-dupa-un-incident-grav-din-rusia-a-declarat-stare-de-urgenta_752099.html

China a preluat controlul unei părți importante din Portul Constanța


Două mari companii chineze dețin, pe de o parte, cele mai mari silozuri de cereale din Portul Constanța, pe de altă parte, firme de shipping cu un rol strategic în regiunea Mării Negre, scrie Newsweek România.


Politica de expansiune a COSCO poate fi urmărită la lucru și în România, prin intermediul COSCO International România SRL (după cum arată un articol din proiectul „Centura Chinei în jurul Mării Negre” al LINX). 

Firma românească este deținută de către CIL Agri Enterprises BV (anterior, Nidera Agri Enterprises BV) & Concordia Trading BV – ambele fiind subsidiare ale COSCO, compania-mamă chineză.

Cum comerțul cu cereale are nevoie de porți de acces către cele mai eficiente căi de transport, cele maritime, tranzacția dintre COSCO și Nidera a fost foarte utilă pentru chinezi și pentru că venea la pachet cu un operator portuar în Constanța.

Astfel, COSCO International România SRL și COSCO International Netherlands BV dețin integral proprietatea asupra operatorului portuar constănțean United Shipping Agency SRL, companie aflată anterior în portofoliul Nidera.

În 2018, veniturile United Shipping Agency SRL au fost de 61,5 milioane de lei (aproximativ 12,5 milioane de euro) iar profitul net de peste 10 milioane de lei (peste 2,2 milioane de euro) cu 210 angajați. Conform presei locale, operatorul portuar “deţine capacităţi de depozitare pentru cereale de circa 250.000 de tone”.

Ziarul Financiar, însă, menționează o capacitate de stocare de “doar” 228.000 de tone. Chiar și așa, United Shipping Agency SRL este cel mai important operator portuar din Constanța la acest capitol.

COSCO a mai preluat (informal) și controlul asupra operatorului portuar fluvial SCAEP Giurgiu Port SA. 

Conform prezentării de pe propriul site, operatorul portuar fluvial asigură „servicii în porturile: Oltenița, Giurgiu, Zimnicea, Turnu Măgurele, Corabia și Bechet” și “dispune de platforme portuare, magazii pentru depozitare mărfuri, precum și de silozuri pentru depozitarea cerealelor”.

Cum controlează COSCO International România SRL acest operator portuar fluvial ? 
Prin intermediul unui împrumut de 180.000 de euro acordat în 2018, garantat de către SCAEP Giurgiu Port SA cu împingătorul Traian, proprietate a operatorului portuar.

Potrivit unei mențiuni din „Monitorul oficial”, “Împrumutul este necesar pentru îmbunătățirea activității în silozurile de cereale din punctele de lucru ale Societății situate în portul Zimnicea (mărire capacitate de recepție cereale și livrare la barje de la 80 to/h la 200 to/h)”.

Gigantul chinez al transporturilor maritime, COSCO, este prezent în România prin două companii, arată un alt articol din proiectul „Centura Chinei în jurul Mării Negre” al LINX.

Una dintre ele se numește COSCO Romanian Shipping and Trading SRL și are ca unic acționar compania COSCO Europe GmbH Hamburg.

De fapt, numele actual al companiei este COSCO SHIPPING (Europe) GmbH, după cum explică site-ul grupului chinez: „COSCO SHIPPING (Europe) GmbH is the regional management company of the China COSCO SHIPPING Corporation in the European Region.
Cealaltă companie se numește COSCO Shipping Lines (Romania) Co. Ltd. SRL și este deținută de COSCO Shipping Lines (Europe) GmbH & COSCO Shipping Lines (Belgium). 

Conform site-ului companiei, „COSCO SHIPPING Lines (Europe) Company, which is based in Hamburg, Germany, has been established in February 1989 as one business section of COSCO Europe Company. On January 11th, 2017 the Name has been changed to COSCO SHIPPING Lines (Europe) Company”.

Cealaltă companie, tot potrivit aceleiași surse, are o poziție strategică – Antwerp: “COSCO SHIPPING Lines (Belgium) N.V. represents COSCO SHIPPING Lines CO. LTD., Shanghai in Belgium and Luxemburg and has main office in Antwerp and sub office in Zeebrugge.

COSCO Shipping Lines ( Romania) Co. Ltd. SRL are performanțe mul mai bune decât ale surorii COSCO Romanian Shipping and Trading SRL. Astfel, în 2018, a avut încasări de peste 196 milioane lei (peste 43 de milioane de euro) și un profit net de aproape 11 milioane de lei (2,4 milioane de euro) cu 42 de angajați.

Într-un interviu acordat unei reviste de specialitate în 2019, Cătălin Petre, director adjunct al COSCO Shipping Lines România, face o predicție interesantă în contextul afaceriloc chineze în România și în Europa în general: “Costurile pentru transportatorii maritimi vor crește și odată cu aceasta, va crește și navlul (n.red: costul transportului pe apă al mărfurilor), ceea ce va duce, în opinia mea, la reducerea diferenţei de costuri între transportul maritim și cel feroviar.

Transportul maritim va rămâne în continuare mai ieftin decât cel feroviar, dar diferenţa între cele două va fi semnificativ mai mică. În acest context, este posibil ca o parte din volumele transportate acum pe cale maritimă să fie mutate pe cale feroviară, timpul de tranzit fiind mai mic în cazul transportului feroviar, mai ales dacă vorbim de One Belt One Road, unde deja sunt foarte multe trenuri pe cele 2 coridoare (North și Middle Corridor) cu volume în creștere lună de lună, an de an.

Avem mai multe proiecte în derulare. Împreună cu un alt partener intenţionăm să lansăm un nou serviciu prin care vom conecta Marea Neagră – Portul Constanţa de Mediterana de Vest și Nordul Africii. De asemenea, un alt proiect la care lucrăm este lansarea unui tren de containere care să lege portul Pireu de centrul României.”


6.03.2020

CCR a decis cum se vor prelungi mandatele aleşilor locali, după ce a admis sesizările a 73 de deputaţi




Potrivit unui comunicat de presă al CCR, transmis astăzi, 03 iunie 2020, Agerpres, judecătorii constituţionali au luat în discuţie obiecţiile de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016 - 2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 57/2019 privind Codul administrativ, obiecţii formulate de un număr de 73 de deputaţi şi de Guvern.

"Curtea a reţinut că prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale a fost realizată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 44/2020, care a fost aprobată, cu modificări şi completări, de Parlament, prin lege. Or, prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale se realizează numai prin lege organică, adoptată de Parlament, şi nu prin ordonanţe de urgenţă ale Guvernului.

În aceste condiţii, Parlamentului îi revenea obligaţia constituţională de a respinge ordonanţa de urgenţă astfel adoptată şi nu de a o aproba.

Totodată, Parlamentul este cel care va reglementa, prin legea de prelungire a mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, dacă stabilirea datei alegerilor se realizează prin lege organică sau prin hotărâre de Guvern", a explicat CCR.


sursa https://www.dcnews.ro/ccr-decizie-finala-cum-se-prelungesc-mandatele-alesilor-locali_751986.html


Primul film de animaţie românesc conceput şi realizat în perioada de izolare impusă



Primul film de animaţie românesc conceput şi realizat în perioada de izolare impusă de pandemia Covid-19, intitulat „reStart” şi regizat de Marius Donici, a fost lansat în premieră în mediul online. 

Animaţia de 2 minute şi jumătate a fost realizată prin complicata tehnică de stop motion, cu nu mai puţin de 1.700 de frame-uri gândite şi realizate de Marius Donici în perioada în care a stat izolat la domiciliul din Bucureşti. 

„reStart” este un eseu video creat în singurătate, cu un laptop şi o cameră de filmat: un mic film de animaţie care trimite cu gândul atât la Frankenstein, cât şi la Pygmalion. 

„Trecem printr-un moment unic în istoria umanităţii. Am devenit atât de zgomotoşi şi atât de agitaţi, încât natura a zis Stop ! 
Închisă în casă, omenirea aşteaptă ca ştiinţa şi nu religia sau filosofia să găsească soluţia salvatoare. 

Săptămâni întregi, Omul a stat în loc, între patru pereţi, singur, cu gândurile, anxietăţile şi emoţiile sale. Mai mult ca niciodată am avut timp să reflectăm asupra marilor, dar şi mai micilor întrebări ale vieţii, la fel de importante, deopotrivă. Artişti în izolare au creat eseuri bazate pe meditaţia lor în izolare.

Pe parcursul a două minute, sunete din Univers precum cel al Soarelui, al Pământului, sunetul de contopire dintre două găuri negre sau al planetei pitice Pluto redau trăiri din autoizolare, pe care fiecare pământean le poate interpreta din punctul său de vedere. 
Covid-19 pare a fi numele unei noi planete, a unei noi ordini în lume, cu locuitori ce se vor ghida după alte principii. Covid-19, a noua planetă, o planetă nouă. Dezasamblare şi reasamblare. Restart-ul inevitabil. Cu alte reguli. Cu alte emoţii. Mai sincere. Umile. Umane”, îşi descrie regizorul animaţia, care a fost lansată chiar în ultima zi de stare de urgenţă, pe CinePub, cea mai mare platformă gratuită de film românesc.

„Prin acest film am dorit să evidenţiez cât mai puternic posibil acest moment unic trăit de întreaga umanitate, precum şi necesitatea unui #restart uman, atât în interior cât şi în exterior. Este singura soluţie care ne poate salva”, a declarat regizorul.





Marius Donici este absolvent al Facultăţii de Imagine şi Film - Universitatea Media Pro şi activează ca freelancer de mai bine de 15 ani. A fost implicat în proiecte şi colaborări din domenii diferite de activitate – ariile sale de interes fiind cinematografia, teatrul, fotografia si online-ul. 
În ultima perioadă a fost prezent mai ales în mediul online şi în cadrul festivalurilor de film, fiind implicat în realizarea mai multor proiecte, printre care filmul documentar „Cartea Soldatului” (în parteneriat cu scriitoarea Doina Ruşti), scurtmetrajul „The End”, în regia lui Marius Roşu şi lungmetrajul „Experimentul Piteşti” (regia Victoria Baltag). 
De-a lungul carierei, a colaborat cu instituţii culturale precum Teatrul Naţional din Bucuresti, Teatru Toma Caragiu din Ploieşti, ArCub, Cinepub şi multe altele. 





Un interviu de excepţie, menit a rămîne în istoria Justiţiei româneşti !




”Luni, 1 iunie 2020, am avut un interviu cu Tudorel Toader. Un interviu cu fostul ministru şi nu cu ministrul Tudorel Toader. După bucuria pe care mi-a produs-o interviul, îmi dau seama că e mai bine că am reuşit doar acum să-i iau un interviu. Ca ministru în exerciţiu, Tudorel Toader n-ar fi fost atît de el însuşi.

După un lung şir de ministri ai Justiţiei care nu erau altceva decît nişte popice ale premierului sau preşedintelui, depinde cine era şeful regimului, Tudorel Toader mi-a apărut ca o veritabilă personalitate, dar mai ales ca o personalitate independentă.

Nu e vorba de independenţa dată de absenţa apartenenţei la un partid (ca şi în cazul jurnaliştilor independenţa nu e o chestiune de formalitate la un ministru, ci una de esenţă), ci de independenţa dată de conştiinţa propriei valori.

Deşi ministru în Guvernele PSD din februarie 2017 pînă în aprilie 2019, Tudorel Toader a lăsat tot timpul senzaţia unei agende proprii, diferite de cea a PSD. Altfel spus, chiar şi atunci cînd a transpus în practică puncte din programul PSD în domeniul Justiţiei, el a ştiut să le prezinte ca fiind ale lui, ivite din viziunea lui asupra Justiţiei. Această ipostază, rară la demnitarii posdecembrişti, simple unelte oarbe ale partidelor, au făcut din Tudorel Toader o vedetă a presei româneşti.

În cazul măsurilor din Justiţie, pînă la el presa se îndrepta cu întrebările spre şeful Guvernului sau al preşedinţilor, conştientă că ministrul Justiţiei era doar un executant al deciziilor luate de Şef în numele partidului.

Pe tot parcursul mandatului său, presa l-a vînat pur şi simplu pe Tudorel Toader pentru a afla ultimele decizii din Justiţie.

Atenţia acordată de presă îşi avea temelia şi în ipostaza de profesor în faţa studenţilor asumată de Tudorel Toader la conferinţele de presă.

În timpul dialogului l-am întrebat pe Tudorel Toader dacă nu era cumva şi o satisfacţie secretă, de om cu carte adresîndu-se ageamiilor, în lecţiile de Drept pe care le ţinea fătucilor în direct ca ministru, conştient că respectivele nu ştiau nici măcar ce e acela Cod penal, pe care-l confundau cu Codul la cuptor.

O altă explicaţie a preocupărilor mele faţă de ministrul Tudorel Toader trimite la felul în care văd eu demnitarul ideal. Eu cred că un politician, înainte de a accepta un post de demnitar, trebuie să aibă o viziune asupra domeniului pe care urmează să-l conducă, un domeniu care ţine de profesia sa. Pe baza acestei viziuni el trebuie să aibă cîteva proiecte pentru care de altfel a şi acceptat să fie ministru. Cu alte cuvinte, el trebuie să accepte postul respectiv, pentru că numai aşa poate face ceva în domeniul său de activitate.

Din nefericire, politicienii noştri se bat să prindă un post de ministru nu pentru că e singura modalitate de a transpune în practică o viziune asupra domeniului, ci pentru că se dau în vînt după avantajele de sclipici ale funcţiei de ministru.

Aşa se explică printre altele şi faptul că puţini miniştri postdecembrişti au fost altceva decît nişte bătători de nituri ai indicaţiilor premierului. Ca să nu mai spun că orice tentativă de a-i întreba asupra viziunii lor de ansamblu, asupra proiectelor lor îi descumpănea pînă la clătinare.

Ce viziune să aibă asupra domeniului Educaţiei Monica Anisie ? Ar fi acceptat să fie şi bucătăreasă, numai să facă parte din Guvern.

Ce-ar putea răspunde în materie de proiecte ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu ? Visul lui a fost să ajungă ministru. I s-a dat, la intervenţia baronului PNL Gheorghe Flutur, ministerul Culturii. Ar fi acceptat şi ministerul Şuruburilor cu cap pătrat, numai minister să fie. Cum să aibă proiecte în materie de cultură un ins care el însuşi are nevoie de o minimă alfabetizare, fie şi pentru a şti că la bibliotecă merg cititorii şi nu vizitatorii, cum a scris el în Ordin.

Tudorel Toader m-a convins din primele zile ale activităţii de ministru că a venit în fruntea ministerului nu pentru a fi ministru, ci pentru a concretiza o viziune proprie asupra Justiţiei din România.

Sînt sigur, de exemplu, că Tudorel Toader a ştiut, cu mult înainte de a fi ministru, ca jurist strălucit, că în ultimii ani articolul 132 din Constituţie, care reglementează statul procurorilor şi anume că, devenise prin crearea Republicii procurorilor, subordonate direct Centrelor de reflecţie din pădurile din jurul Capitalei, o splendidă formă fără fond. Şi că accepta să fie ministru şi pentru a corecta această anomalie.

Aşa cum am scris de numeroase ori, Tudorel Toader a reuşit să reabiliteze autoritatea ministrului asupra procurorilor printru-un proces urmărit pas cu pas, cu o consecvenţă uluitoare.

Astfel că Tudorel Toader a lăsat miniştrilor de Justiţie drept moştenire această reabilitare a autorităţii ministrului Justiţiei asupra procurorilor. Dacă ar fi numai asta şi Tudorel Toader ar rămîne în istoria Justiţiei din România. Evident, războiul dus de Tudorel Toader l-a făcut oaia neagră a Diviziei Presă a SRI şi a ONG-urilor înfiinţate şi finanţate de SRI.

L-au urmărit cu ura lor securistică şi după ce nu a mai fost ministru.

Ştiind aceste lucruri, am ţinut mult să am un interviu cu Tudorel Toader.”

Ion Cristoiu, ziarist


sursa: https://www.stiripesurse.ro/ion-cristoiu-dezvaluiri-din-culisele-interviului-cu-tudorel-toader-ramane-in-istoria-justitiei-romanesti_1470833.html?fbclid=IwAR1oitwvdHPgH7Ey5u9VyJ0rp6wOxb4peyAsCsuUVzcAoKlv44hK1T9XcWg


BIBLIA DE ASTĂZI - VS - BIBLIA ADEVĂRATĂ

5.29.2020

VEȘTI BUNE. SE ÎNTORC ROMÂNII ÎN ȚARĂ !



470 de cetăţeni români aflaţi în Regatul Spaniei, Regatul Belgiei, Regatul Ţărilor de Jos şi în Republica Irak revin în ţară.

În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în ţară a cetăţenilor români aflaţi în străinătate şi care au fost afectaţi de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, la data de 28 mai 2020, a fost facilitată revenirea în ţară a 277 de cetăţeni români din Regatul Spaniei (pe ruta Bucureşti - Madrid - Bucureşti, respectiv Bucureşti - Barcelona - Bucureşti), a 14 cetăţeni români din Republica Irak (pe ruta Bucureşti-Erbil-Bucureşti) şi a 179 cetăţeni români din Regatul Belgiei şi Regatul Ţărilor de Jos (pe ruta Bucureşti - Bruxelles - Amsterdam - Bucureşti), ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi ale Ministerului Afacerilor Interne.

Repatrierea a fost asigurată prin intermediul a trei curse operate de compania Tarom şi a unei curse operate de o companie privată românească. 


Cetăţenii români repatriaţi nu şi-au mai putut prelungi şederea pe teritoriul statelor respective din diverse motive. 

Demersurile autorităţilor române au permis revenirea în România a 33 de cetăţeni străini, rezidenţi.
Au revenit în statul de domiciliu şi 17 cetăţeni irakieni

De asemenea, demersurile de repatriere organizate pe ruta Bucureşti - Erbil - Bucureşti au permis revenirea în statul de domiciliu a 17 cetăţeni irakieni. 

Pe aceeaşi cursă, au fost îmbarcaţi şi 125 de cetăţeni străini care îşi continuă, prin România, traseul către statul de destinaţie.

Ministerul Afacerilor Externe foloseşte acest prilej pentru a sublinia importanţa verificării cu atenţie, anterior oricăror deplasări, a informaţiilor postate pe site-ul MAE privind sfaturile şi alertele de călătorie, precum şi a informaţiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice şi ale oficiilor consulare ale României în străinătate.

sursa: https://www.dcnews.ro/sute-de-romani-revin-in-tara--mae--operatiune-de-repatriere_751282.html




Ce bine că vom primi la Sfântul Așteaptă 33 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană !



UE, bani pentru România. Vosganian: E tragicomic cum trâmbițăm victorii privind fondurile iluzorii din viitor și, în același timp, ne batem joc de cele pe care le avem la îndemână !

Varujan Vosganian critică entuziasmul politicienilor care jubilează la aflarea veştii că România va primi 30 de miliarde de euro de la UE şi atrage atenţia asupra faptului că, în acelaşi timp, România nu reuşeşte să cheltuie nici măcar fondurile pe care le-a primit în perioada 2014-2020.

"Vrabia din mână abia mai ticăie, în timp ce cioara de pe gard croncăne de mama focului ! 


Ce bine că vom primi la Sfântul Așteaptă 33 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană ! Dar ce facem cu cele peste douăzeci de miliarde de euro pe care nu suntem în stare să le cheltuim din fondurile structurale și de investiții pe care le-am primit în exercițiul financiar 2014-2020?

Cu surle și trâmbițe, parlamentarii noștri europeni ne anunță că, începând cu anul 2021, România va primi un ajutor substanțial pentru relansare economică din partea Uniunii Europene. Suma ar fi de 33 miliarde de euro. Ba unele promisiuni sunt și mai ambițioase, mergând până la 100 miliarde de euro !", a scris deputatul ALDE pe Facebook.
Vosganian: Programul de relansare economică al Uniunii Europene încă nu a fost agreat.

"Ce nu ne spun acești parlamentari europeni este că programul de relansare economică al Uniunii Europene încă nu a fost agreat, căci unele state se împotrivesc de-a dreptul. 
Chiar și când va fi adoptat, nu va folosi ieșirii din criza creată de pandemie, căci nu va putea deveni efectiv mai devreme de câțiva ani. Și, în plus, mare parte din fondurile acestea vor fi credite, așadar vor trebui returnate. Ca să nu vorbim de faptul că România, pentru a beneficia de acest ipotetic ajutor, va trebui să prezinte un proiect de țară credibil.

Pe de altă parte, e tragicomic cum trâmbițăm victorii privind fondurile iluzorii din viitor și, în același timp, ne batem joc de cele pe care le avem la îndemână ! Ce bine că vom primi la Sfântul Așteaptă 33 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană ! Dar ce facem cu cele peste douăzeci de miliarde de euro pe care nu suntem în stare să le cheltuim din fondurile structurale și de investiții pe care le-am primit în exercițiul financiar 2014-2020?

Reminder: Pentru perioada 2014-2020 România a primit 31 miliarde de euro fonduri structurale și de investiții. Din acestea, la 30 aprilie 2020 doar 9,8 mld euro erau efectiv absorbite, adică mai puțin de o treime", atrage atenţia Varujan Vosganian.

sursa: https://www.dcnews.ro/ue--bani-pentru-romania--vosganian--tragicomic--trambitam-victorii-privind-fondurile-iluzorii-din-viitor_751278.html

RĂZBOI Trump - Twitter.



RĂZBOI Trump - Twitter. Casa Albă IESE la RAMPĂ cu mesajul președintelui

Ofensat de deciziile platformei Twitter, pe care el o utilizează cu asiduitate, preşedintele american, a semnat joi un ordin executiv care vizează limitarea protecţiei juridice de care beneficiază reţelele de socializare, cu scopul de a le reduce veleităţile în moderarea ştirilor false.

După câteva ore, el a transmis prin Twitter un mesaj despre confruntările de la Minneapolis după moartea unui afro-american, George Floyd, în cursul arestării sale de către poliţişti albi.

"Aceşti huligani (scris cu majusculă) dezonorează memoria lui George Floyd şi eu nu-i voi lăsa să facă asta. Tocmai am vorbit cu guvernatorul Tim Walz şi i-am spus că armata este pe deplin alături de el. Jafurile vor fi imediat primite cu gloanţe", a scris preşedintele american.

Twitter a reacţionat rapid, mascând acest text cu altul de avertisment, lăsându-l totuşi accesibil. 


Tweet-ul rămâne vizibil integral atunci când se face click pe mesaj. Reţeaua de socializare a făcut la fel vineri dimineaţă cu tweet-ul Casei Albe.

Unul dintre consilierii apropiaţi preşedintelui, Dan Scavino, care se ocupă în special de strategia sa pe reţelele de socializare, a făcut încă un pas în atacurile împotriva Twitter. "Twitter nu spune decât prostii, din ce în ce mai mulţi oameni încep să-şi dea seama", a scris el într-o postare.

Donald Trump, urmărit de peste 80 de milioane de persoane pe Twitter, a publicat acest mesaj care poate fi interpretat ca o incitare a forţelor de ordine să facă uz de arme, după incendierea unui comisariat din Minneapolis în cursul celei de-a treia nopţi de confruntări, notează AFP.

sursa: https://www.dcnews.ro/razboi-trump-twitter-casa-alba-iese-la-rampa-cu-mesajul-presedintelui_751274.html

Narcisa Iorga, ziarist: Ce farsă ! Să vă fie rușine, mă !




Ce farsă ! Să vă fie rușine, mă ! Ziarista, Narcisa Iorga a arătat câteva imagini dureroase pe care nu le veți vedea la televizor.

Este vorba despre festivitatea de sfârșit de an de la liceu unde toți elevii ar trebui să fie fericiți.

”Un subiect pe care nu-l vedeți la TV: festivitatea de final de liceu, clasa a Xll-a. Absolvenții, dincolo de gard, foarte triști. 


Profesorii, dincoace de gard, singuri. 

Impresionant și, totuși, subiect neinteresant pentru presa care crede că dacă primește sprijin din bani publici, trebuie să uite că servește interesul public. 

S-a așternut liniște pe subiecte delicate. Totul e roz în țărișoară. 

N-ai voie să miști în front. Temele zilei ? Vizite ale tovarășului la diverse întreprinderi. Primire de măști de la șoimii patriei (în loc de buchete de flori).

N-au învățat nimic din democrație politicienii care cred că banii publici, sunt bani proprii, cu ajutorul cărora reduc la tăcere presa. Cred că vor câștiga vreodată ceva ? Ce farsă ! Să vă fie rușine, mă !

Imaginile astea spun mai mult decât oricâte cuvinte. Meritau difuzate de presă chiar și fără cuvinte... Meritau, da”, a scris Narcisa Iorga pe Facebook.

















5.28.2020

Minune arhitecturală subterană: metroul din Moscova sărbătorește 85 de ani.



Metroul din Moscova, cel mai aglomerat și unul dintre cele mai mari din întreaga lume, nu este doar un mijloc de transport pentru locuitorii Moscovei și vizitatorii capitalei ruse, ci este şi o bijuterie arhitecturală unică.

Trenurile sale rapide transportă oameni fără întârziere aproximativ la fiecare două minute, de dimineață devreme până seara târziu.

Dar ceea ce face ca metroul să fie cu adevărat unic este combinația dintre diverse stiluri arhitecturale ale stațiilor sale, care variază de la neoclasicism la postmodernism.

s


sursa: https://ro.sputnik.md/photo/20200527/30388613/Minune-arhitectural-subterana-metroul-din-Moscova-sarbatoreste-85-de-ani-Galerie-FOTO.html



Nu vom tolera ca acest guvern să își bată joc de o lege care are o rată de acceptabilitate de 90 la sută !




Lia Olguța Vasilescu: ”Nu vom tolera ca acest guvern să își bată joc de o lege care are o rată de acceptabilitate de 90 % - e o lege de care vor beneficia și generațiile următoare !”
Toate au o limită, și se pare că liberalii sunt pe cale să o atingă pe cea pe care o poate suporta Lia Olguța Vasilescu.

Mai precis, e vorba de tentativa de a ”umbla” la Legea pensiilor publice, promovată de PSD, realizată sub mandatul Olguței Vasilescu la Ministerul Muncii - și susținută cu ardoare de fostul ministru în sute de întâlniri cu sindicatele, specialiștii și în emisiuni televizate.

De aceea, Lia Olguța Vasilescu scrie un avertisment fulminant pe pagina de Facebook, avertizând PNL ferm: ”Dacă PNL se atinge de o singura virgulă din Legea pensiilor publice, PSD va depune imediat moțiune de cenzură !”.

”Nu vom tolera ca acest guvern să își bată joc de o lege care are o rată de acceptabilitate de 90 la sută !”, scrie Vasilescu, subliniind că ”Nu e o lege care îi privește doar pe pensionari, ci e o lege de care vor beneficia și generațiile următoare !”.

În continuare, în 12 puncte, fostul ministru al Muncii și Dreptății Sociale expune ce prevede și ce înseamnă această lege. Redăm pe scurt, precizările Liei Olguța Vasilescu.

1. ”Legea nu prevede doar creșterea punctului de pensie cu 40 %, ci e o lege care va corecta toate inechitățile din sistem, începând de anul viitor, când se va intra pe nouă formulă de calcul”, scrie Vasilescu, arătând că pentru a beneficia de toate prevederile bune, Casa Națională de Pensii va trebui să ”recalculeze toate cele aproximativ 5 milioane de pensii, iar recalcularea trebuia să înceapă de la 1 ianuarie 2020”.
Ori, Olguța îi acuză pe liberali că ”Nu au făcut nimic pana acum - nu au recalculat nici măcar un dosar pe noua formulă deși au trecut 5 luni din acest an !”

2. ”Nu suntem de acord cu impozitarea suplimentară a pensiilor din sistemul public !”, scrie Olguța dând detalii: ”În prima OUG dată de guvernul PSD, în 2017, am ELIMINAT impozitul pe pensiile sub 2000 de lei și am scăzut de la 16 la 10 la suta impozitul pentru pensiile mai mari de 2000 de lei. De asemenea, am eliminat plata CAS din toate pensiile. Dacă în sistemul public sunt și pensii mari, este pentru că beneficiarii lor au contribuit cu sume mari”.

3. ”Guvernul PNL a promis că va respecta legea, iar Vasile Cîțu a spus că banii de pensii sunt prinși în buget. În funcție de acest lucru s-a calculat deficitul acestui an si, drept urmare, guvernul s-a împrumutat la dobânzi mai mari. Cum e posibil să se spună acum că nu mai sunt bani de pensii ?”
(…)

6. La ora actuală, pensiile reprezintă 7 la sută din PIB, precizează Vasilescu. ”După aplicarea legii pensiilor în integralitatea ei, procentul din PIB va fi de 11,7 la suta. Media europeană este 13 la sută. Am fost noi un guvern iresponsabil ? Atunci guvernele celorlalte țări cum pot fi numite ?”
(…)

9. ”Adunați sumele în plus plătite pentru măști și alte produse necesare pandemiei și veți vedea că 10 miliarde de lei cât sunt necesari la pensii e o glumă... Nu ar fi mai bine să se oprească din furat ?”

10. ”Orice creștere sub 20 la sută a punctului de pensie nu acoperă nici măcar rata inflației, cumulat, pe întregul an. De ce austeritatea trebuie plătită de cei mai săraci dintre români, din nou ?”, scrie Oana Vasilescu, fapt susținut, culmea, chiar și de Klaus Iohannis.

11. ”Vreți să impozitați pensiile speciale ? Dați Ordonanța de Urgență ! V-ați lăudat că veți face asta din prima zi de guvernare ! Nu numai ca nu ați făcut nimic pentru tăieri, dar ați solicitat parlamentului și abrogarea OUG59/2017 care plafona pensiile speciale !”

12. ”Dacă legea pensiilor publice se va aplica in integralitatea ei, pensiile din sistemul public se vor apropia in cuantum de valoare multor pensii speciale. Conform simulărilor, pensia unui profesor universitar va fi de 8100 lei, iar cea a unui medic de 5000 de lei, în condițiile în care simulările sunt făcute la valoarea salariilor din 2017”.

Așa cum menționam, întregul mesaj – avertisment al Olguței Vasilescu poate fi citit pe pagina sa de Facebook. Și o întrebare de final: credeți că Marcel Ciolacu nu ar fi de acord cu demiterea Guvernului în condițiile anunțate de Oana Vasilescu ? Aș vrea să o văd și pe asta !


sursa: https://ro.sputnik.md/politics/20200528/30391971/Olguta-vasilescu-jos-guvernul-motiune-pensii.html



S-a terminat cu arestul forțat, la domiciliu sau în “spitale” de carton !




”S-a terminat cu arestul forțat, la domiciliu sau în “spitale” de carton, pe motiv de carantinare a cetățenilor români reveniți din străinătate sau de internare obligatorie a asimptomaticilor pe motiv de infectare cu coronavirus”

După cum s-a anunțat, ieri 27 mai, Avocatul Poporului a sesizat CCR în legătură cu prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 (a Sănătății ) și cele ale art. 8 din OUG nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, dar, cel mai interesant – pe unele măsuri aferente instituirii carantinei.

”Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile menționate sunt neconstituționale, în măsura în care permit dispunerea unor măsuri de restrângere a exercițiului libertății individuale, prin acte administrative (ordine) emise de organe administrative (Ministrul Sănătății)”, arată instituția.

În esență, Avocatul Poporului sesizează lipsa reglementării legislative (primare) a măsurilor generate de epidemii – aici fiind vorba de carantină, izolare/internare obligatorie a persoanelor în contextul bolii transmisibile.

Această lipsă legislativă lasă la latitudinea Ministrului Sănătății ”emiterea unor acte administrative, cu caracter normativ, de rang infralegal, ingerinţa generată de această stare vizând drepturi fundamentale, respectiv dreptul la libertate individuală și dreptul la viață intimă, familială și privată, cu încălcarea prevederilor art. 53 din Constituţie”.

Atenție: Avocatul Poporului consideră că ”trebuie să existe o reglementare juridică la nivel de lege, în sensul:

- identificării clare a persoanelor şi situațiilor în care şi faţă de care măsura carantinei se poate lua

- cine poate lua măsura carantinării

- în ce condiţii

- pe ce perioadă.

Avocatul Poporului atrage atenția că toate aceste situații ”presupun o limitare a unor drepturi fundamentale ale omului”.

Ori, după această sesizare a Curții Constituționale – pe care o puteți citi aici integral - cunoscutul avocat Gheorghe Piperea a dat ”verdictul”:

”S-a terminat cu arestul forțat, la domiciliu sau în “spitale” de carton, pe motiv de carantinare a cetățenilor români reveniți din străinătate sau de internare obligatorie a asimptomaticilor pe motiv de infectare cu coronavirus”.

Rezumând textul sesizării, Piperea spune simplu: Avocatul Poporului a ajuns la concluzia că ”nu există o lege care să permită o asemenea restrângere a drepturilor și libertăților, ci numai trimiteri confuze la ordine de ministru - astfel că a atacat la CCR art. 25 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatății”.

Ori, aspecte confuze din text reprezintă un motiv serios pentru a considera că o lege este neconstituțională.

sursa: https://ro.sputnik.md/justice/20200528/30392199/Avocatul-Piperea-d-verdictul-dup-aciunea-dur-a-Avocatului-Poporului-S-a-TERMINAT.html

BĂIEȚI, DE LA 1 IUNIE SE REDESCHID TERASELE !





Astăzi, președintele Iohannis a anunțat măsurile de relaxare, începând cu 1 iunie 2020.

Președintele Klaus Iohannis a susținut, acum puțin timp, o declarație de presă, după o întâlnire cu miniștrii, la Palatul Cotroceni.

La ședință a participat premierul Orban, miniștrii Marcel Vela, Monica Anisie, Nelu Tătaru, Virgil Popescu, Nicolae Ciucă, Cătălin Predoiu și șeful DSU, secretar de stat Raed Arafat.

”Avem și azi aproape 200 de cazuri noi, 200 de persoane la ATI”, deci, nu putem vorbi de măsuri substanțiale”, a spus Iohannis, care a anunțat totuși măsurile de relaxare așteptate de toată lumea:

- de la 1 iunie se redeschid terasele, dar cu reguli de distanțare și maxim 4 oameni la masă;
- de la 1 iunie se deschid plajele, cu măsuri de distanțare
- de la 1 iunie se vor permite deplasările libere prin țară, nu va mai fi nevoie de declarații.
- de la 1 iunie se permit competițiile sportive, fără spectatori
- de la 1 iunie spectacolele în aer liber vor fi permise dar cu maxim 500 de spectatori
- de la 1 iunie se reia transportul internațional.



sursa: https://ro.sputnik.md/politics/20200528/30400398/Iohannis-declaraii-de-ultim-or--a-fcut-anunul-ateptat-de-toi-romnii.html