7.20.2020

Dublă măsură cu amenzile din pandemie. S-a ajuns prea departe !


”În urma imaginilor difuzate în spaţiul virtual, poliţiştii constănţeni au efectuat verificări la un club din staţiunea Mamaia Nord, unde s-a constatat că în intervalul orar 19,00-19,30 a avut loc o interpretare a artistului Puya, la care au participat mai mult de 500 de spectatori, contrar prevederilor legale. A fost aplicată sancţiunea prevăzută de art. 65 lit. l) din Legea 55/2020, în valoare de 10.000 de lei”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Pe de altă parte, poliţiştii din Olt au amendat cu 125.000 lei zece persoane care au organizat și participat la o nuntă cu 80 de participanți ce a avut loc duminică seara în oraşul Potcoava, într-un spaţiu închis

După cum vedeți... se aplică dubla măsură

 

La o petrecere cu bogătași, la un local de fițe, proprietarii clubului LOFT au fost amendați cu doar 10.000 lei! Cele 500 de persoane participante nu au primit nicio sancțiune.

În schimb... la nunta din Olt, amenda este mult mai mare! Vorbim totuși de o nuntă, nu de o petrecere de fițe ca la LOFT, unde au fost amendate zece persoane! Să amendezi cu de zece ori mai mult decât pe patronii clubului... este revoltător! Tinerii care se căsătoresc vor să înceapă o viață nouă, iar pentru acest lucru au nevoie de bani. Pentru cei de la LOFT, petrecerea este un moft, iar pentru ceilalți este esențial să strângă bani de casă, mobilă etc. 

Regulile trebuie să fie respectate, dar când vorbim de amenzi, să nu fie date cu dublă măsură...



PANDEMIE de HAOS în guvernarea PNL


PSD critică modul în care Guvernul PNL gestionează criza sanitară. 

"Nu numai că dau vina pe cetățeni pentru eșecul lor lamentabil în gestionarea crizei, dar au ajuns să se contrazică public. 

Sunt atât de disperați să își mascheze ticăloșiile și incompetența încât nu mai țin cont de nimic și au făcut din comunicarea publică un instrument pentru panicarea populației.

PNL și clientela lor se tem atât de tare că vor fi deconectați de la banul public încât au pierdut contactul cu bunul simț și mint cu nerușinare pentru a evita alegerile cu orice preț!", transmite PSD. 


DONALD TRUMP spune că va „trebui să vadă” dacă va accepta rezultatul alegerilor prezidențiale din 2020, ”Votul prin corespondență va falsifica alegerile”


Președintele american Donald Trump a refuzat duminică să spună dacă va accepta rezultatul alegerilor prezidențiale din acest an, adăugând că „va trebui să vadă” și afirmând încă odată că votul prin corespondență va „falsifica alegerile”, relatează CNBC.

Comentariile lui Trump au fost făcute în cadrul unui amplu interviu acordat lui Chris Wallace, prezentatorul emisiunii „Duminica Fox News”.

Președintele american a criticat din nou „cultura anulării” și a minimalizat în mod repetat pandemia de COVID-19 care a infectat peste 3,7 milioane de americani, provocând decesul a peste 140.000 de persoane în Statele Unite.

În timpul interviului Wallace a prezentat pentru prima oară rezultatele ultimului sondaj de opinie național comandat de Fox News care arată că Joe Biden, contracandidatul democrat al lui Trump pentru președinția SUA, conduce cu 8% în intenția de vot.

Trump a catalogat rezultatul drept „sondaje false”.

„În primul rând eu nu pierd fiindcă alea sunt sondaje false”, a declarat președintele american, adăugând că „au fost false în 2016 și sunt și mai false acum”.

Întrebat dacă este un pierzător „grațios”, Trump a răspuns că „depinde” și a repetat acuzațiile pe care le-a făcut și anterior că votul prin corespondență ar putea provoca o fraudare masivă a alegerilor.

Acuzațiile lui Trump vin după ce mai multe state americane au luat măsuri pentru a facilita votul prin corespondență ca urmare a pandemiei de COVID-19 și pentru a limita răspândirea virusului la secțiile de votare.

„Cred că votul prin corespondență o să falsifice alegerile. Chiar cred”, a declarat acesta în cadrul interviului de duminică.

Presat de către Wallace să răspundă dacă va accepta rezultatul alegerilor din acest an, Trump a refuzat să ofere un răspuns direct.

„Trebuie să văd. Uite, trebuie să vedem, să văd”, a afirmat acesta, adăugând că „nu, nu o să spun pur și simplu da. Nu o să spun nu”.

Tot în cadrul interviului acordat Fox News președintele american a minimalizat impactul pandemiei de COVID-19, susținând că creșterea recentă a numărului de noi infecții se datorează majorării capacității de testare și afirmând că multe persoane infectate se vindecă „automat”.

„Nicio țară nu a făcut ce am făcut noi în ceea ce privește testările. Suntem invidia întregii lumi”, a declarat Trump însă oficialii responsabili de sănătatea publică din SUA au subliniat în mod repetat că creșterea numărului de noi infecții depășește rata de creștere a testărilor ceea ce indică o transmitere comunitară în țară.

„Uitați-vă la alte țări, nici măcar nu testează. Fac teste doar dacă cineva intră în spital”, a mai afirmat președintele american.

Întrebat de relația sa cu dr. Anthony Fauci, consilierul Casei Albe privind pandemia de COVID-19, Trump a răspuns că a discutat cu acesta sâmbătă, precizând că epidemiologul „e puțin cam alarmist”.

Trump a afirmat de asemenea că nu este de acord cu directorul Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA, dr. Robert Redfield, care a declarat săptămâna trecută că pandemia ar putea fi adusă sub control într-o lună sau două dacă toată lumea ar purta o mască de protecție.


M.Vela spune că nu vrea să transmită populației mesajul că va fi din nou stare de urgență în România, pentru că el are încredere în cetățeni că sunt responsabili. "E clar că avem o creștere, că avem focare care sunt regionalizate. Dacă ne uităm la cazurile la suta de mii de locuitorui, sunt câteva județe care ocupă podiumul. Dacă ne concentrăm spre a comunica mai bine, a explica cetățenilor din anumite zone că trebuie să respectăm regulile, eu cred că dinamica acestei creșteri se va opri și vom fi într-un platou de siguranță și apoi sper că vom și coborî.


Ministrul de Interne, Marcel Vela, afirmă despre studiul care ar prognoza un milion de cazuri de infectare cu noul coronavirus în luna septembrie și posibilitatea revenirii la starea de urgență, că nu există un studiu oficial privind evoluţia pandemiei de COVID-19, făcut de Grupul tehnic de lucru și care să fi fost dezbatut în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. El a susinut că "știri alarmiste făcute de un institut din Londra sau mai ştiu eu ce analişti de la vreo facultate cu renume mondial în medicină (...) se pot întâmpla", dar că oamenii nu trebuie să ia în calcul "ştirile alarmiste". Vela a mai spus că nu vrea să transmită populației mesajul că va fi din nou stare de urgență în România, pentru că el are încredere în cetățeni că sunt responsabili.

"Văd că de câteva zile se spune că este un studiu. Să clarificăm şi să punem punct. Nu există un studiu oficial, făcut de Grupul tehnic de lucru, adus la cunoştinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Sunt analize făcute de specialişti care calculează ei pe monitoare, pe probabilităţi, pe situaţii comparative cu alte ţări. Nu este un studiu oficial dezbătut în CNSU şi înaintat de grupul tehnic către CNSU pe această chestiune. Sunt membru în CNSU, chiar vicepreşedinte, nu am avut niciodată un studiu pe masă că nu ştiu ce se întâmplă în luna august sau septembrie", a spus Vela, întrebat despre studiul potrivit căruia în luna august România ar putea ajunge din nou în stare de urgenţă.

El a adăugat că un astfel de studiu este "la fel de credibil" ca orice ştire care apare în presă, "adică pot fi ştiri care sunt reale şi ştiri care nu sunt reale".

"Sunt diferite instituţii, ministere din alte state sau profesionişti, medici, care pot estima, au ei aplicaţii pe calculator şi fac influenţa şi graficele de rigoare, dar oficial nu s-a dezbătut în CNSU o asemenea situaţie mega-dramatică la nivelul României. Pentru oamenii simpli - să nu ia în calcul ştiri alarmiste. (...)

Ştiri alarmiste făcute de un institut din Londra sau mai ştiu eu ce analişti de la vreo facultate cu renume mondial în medicină şi fac ei acolo tot felul de analize la orele de curs se pot întâmpla, dar nu cred că trebuie să ne ocupăm tot timpul, toată energia, în toate zilele, cu tot ce se întâmplă în studiile unora, aplicabile în orice ţară, în orice zonă sau în orice loc", a susţinut ministrul.

M.Vela a mai spus că nu vrea să transmită populației mesajul că va fi din nou stare de urgență în România, pentru că el are încredere în cetățeni că sunt responsabili.
"E clar că avem o creștere, că avem focare care sunt regionalizate. Dacă ne uităm la cazurile la suta de mii de locuitorui, sunt câteva județe care ocupă podiumul. Dacă ne concentrăm spre a comunica mai bine, a explica cetățenilor din anumite zone că trebuie să respectăm regulile, eu cred că dinamica acestei creșteri se va opri și vom fi într-un platou de siguranță și apoi sper că vom și coborî.

(…) Nu vreau să transmitem populației că urmează o stare de urgență, pentru că eu am încredere în populație, în cetățeni, că sunt responsabili și că vom trece cu bine și peste această provocare”, a adăugat ministrul.

România se află într-o creștere supra-exponențială a cazurilor de coronavirus, în condițiile în care distanțarea socială a ajuns până la nivelul lunii aprilie. Astfel, dacă aceste condiții se păstrează, România ar îndeplini condițiile enunțate să intre din nou în stare de urgență la începutul lunii august, arată o prognoză realizată de compania Avantera pentru Comitetul Național pentru Situații de Urgență, potrivit Digi 24. Mai mult, un scenariu pesimist arată că, în luna septembrie, s-ar putea ajunge la peste un milion de români infectați, susține sursa citată.

Întrebat luni dimineață despre acest studiu, premierul Ludovic Orban a răspuns: "Sunt mai multe prognoze făcute încă de la începutul epidemiei. Îmi aduc aminte de prognoze extrem de pesimiste, care vorbeau de cifre care nu s-au confirmat. Toate structurile și specialiștii își fac datoria și iau toate măsurile posibile legal".


Andrei Caramitru, luat la rost de părintele Calistrat Chifan: "Ultima lichea de pe mapamond"


"Tu nu poţi lovi în credinţa unui neam. Este acest fecioraş sturlubatic, Caramitru, sau cum îl cheamă pe el, care toată ziua stă şi înjură pe paginile de Facebook şi el este mare deputat sau mare politruc. Ori Guvernul ăla pe care îl are în subordine nu poate să îl ia de urechi să îl întrebe: "Măi, băiatule, dar cum îţi permiţi să jigneşti 16 milioane de ortodocşi şi să le vorbeşti ca la uşa cortului? Să îl faci pe Iisus un impostor, că tu nu ai nevoie de BOR, că nu e decât rusofilie, că nu e decât o agentură de criminali, că nu e decât o afacere murdară. Dar unde te prezinţi tu ?".

"Are un tată actor, care se crede om de cultură. Păi cum ţi-ai educat tu copilul în halul ăsta ?"

Adică CNA nu poate da o amendă pentru vorbe goale, dar un puştan din asta poate să jignească o naţiune şi mai ales că are un tată actor, care se crede om de cultură. Păi cum ţi-ai educat tu copilul în halul ăsta, dacă el este ultima lichea de pe mapamond ? Cum îţi permiţi să jigneşti populaţia ortodoxă ? Că vrea omul să ia lumină e credinţa lui şi dacă nu o poate lua nu o va lua. Că poate omul merge la biserică şi vrea e treaba lui. Dacă nu poate, nu merge, că, până la urmă, unde e lege nu e tocmeală.

"Oi fi fiind dumneata ce oi fi, dar om nu eşti"

Dar nu trebuie să vii tu, un puştan care nici nu ai deschis bine ochii, poate nu ştii să te speli, să îţi faci patul, să îţi dai pantofii cu cremă sau să îţi faci o cruce corectă, că el nu mai intră niciodată în Biserică. Foarte mare pierdere, să ştiţi. Biserica va coborî steagurile în bernă pentru asemenea pierdere. Că el spune "sunt botezat şi sunt spiritual". Oi fi fiind dumneata ce oi fi, dar om nu eşti", a spus părintele Calistrat Chifan, într-un interviu filmat de BZI, înainte de Învierea Domnului, anul acesta, când s-a decis modul în care credincioșii aveau să primească Lumina Sfântă.


Cum îi răspunde Andrei Caramitru

 

"Dragă Părinte - cum sa fiu politruc dacă nu sunt nici măcar membru de partid nimic așa? Și chiar cea mai mare lichea de pe tot mapamondul? Sunt mai rău decât Kim, Putin, Xi și ceilalți dictatori? Sunt mai rău decât ISIS? Decât teroriștii? Decât mafia din Calabria? Decât chiar Satana? Mai e ceva Dragă părinte. Nu e frumos sa minți. E mare păcat ăsta. Spui ca am contestat pe Iisus. Din contră. Am spus ca voi nu urmați ce spune EL. Atât.

Și încă ceva Dragă părinte. Te rog citește Biblia. Unde se vorbește de iubire și iertare. Să nu arunci cu piatra. Să nu furi. Să nu minți. Chestii de-astea. Părinte - ai citit Biblia? Crezi în Iisus? Că am un mare dubiu părinte. Și dacă nu crezi ce cauti acolo în biserică? Dacă îți lași barbă și te îmbraci în negru și blestemi pe la televizor și pe YouTube nu e suficient. Deloc.

Uite - o să fiu eu mai creștin decât ești tu părinte, că nu e greu deloc, și o să mă rog eu atâta cât pot și știu să fii iertat pentru toate păcatele ca ai multe, părinte, și pentru pacea sufletului tău", i-a răspuns Andrei Caramitru părintelui Calistrat Chifan.

sursa:https://www.dcnews.ro/andrei-caramitru-luat-la-rost-de-parintele-calistrat-chifan-ultima-lichea-de-pe-mapamond-raspuns-fulger-o-sa-ma-rog-pentru-pacea-sufletului-tau_760560.html

CNN: Containere cu deșeuri din România, aruncate într-un port din Malaezia. Se solicită ANCHETA Interpol


Presa internațională titrează că peste 1.800 de tone de gunoaie și deșeuri toxice ar fi fost trimise din România către un port din Malaezia. Autoritățile de acolo vor trimite containerele cu încărcătura înapoi în țară. 

Malaezia a descoperit 110 containere cu deșeuri toxice aruncate în mod ilegal în port. Autoritățile spun că e ”cea mai mare constatare de acest fel” din istoria țării, potrivit presei de stat Bernama, scrie CNN

Containerele au fost aruncate luna trecută în portul Tanjung Pelepas, în statul Johor, a informat Bernama duminică. În interior se găseau 1.864 de tone de deșeuri toxice. 

"Descoperirea FEAD, aflată în tranzit în Malaezia și destinată Indoneziei, este cea mai mare constatare de acest fel din istoria Malaeziei", a declarat ministrul Mediului și Apelor, Tuan Ibrahim Tuan Man, în raportul Bernama.

FEAD, transportul ilegal găsit în Malaezia, este clasificat ca deșeu toxic în temeiul Convenției de la Basel, Malaysia fiind semnatar. 

Containerele, trimise înapoi în România

 

Containerele ar fi fost aduse din România și s-ar fi declarat că ar conține zinc concentrat, spun oficialii. Malaezia trimite deșeurile înapoi în România și solicită Interpol să investigheze situația, mai scriu jurnaliștii de la CNN. 

Deoarece China a interzis importurile de deșeuri de plastic în 2018, în încercarea de a-și curăța mediul, multe țări au căutat alternative pentru ”coșul de gunoi”, creând probleme pentru țări precum Cambodgia, Malaezia și Filipine.

Ce spun autoritățile din România

 

Contactați de reprezentanții DC News, oficiali din Ministerul Mediului au precizat că sunt la curent cu această situație și că în momentul de față se poartă discuții cu Garda de Mediu. Un comunicat de presă ar urma să fie făcut public în orele următoare. 


Vladimir Putin în vizită în Crimeea


Vladimir Putin vizitează, astăzi luni, Crimeea unde, la Kerci, va lansa în direct și în regim video construcția la cinci şantiere navale, inclusiv a celui din localitate, a unui număr de nouă nave militare cu deplasamentul total de circa 85.000 de tone, un record pentru Rusia postsovietică.

La Kerci președintele Rusiei va inaugura oficial lucrările a două nave clasificate în Rusia ca nave universale de desant.  În realitate e vorba de nave de mare tonaj ce îmbină funcţiile de navă de comandă, portelicopter și navă de desant, clasă inexistentă până acum în marina sovietică și cea rusă, potrivit romania-actualități.ro.

Cele două nave sunt răspunsul Moscovei la refuzul de ultim moment al Parisului de a-i livra în 2015, din cauza sancțiunilor, două nave similare clasa Mistral, construite de Franța pentru marina rusă.

Publicaţia "Izvestia" precizează că navele ruseşti vor fi mai mari decât cele două nave comandate în Franța. Fiecare va avea un deplasament de 25.000 de tone, 220 de metri lungime și va avea posibilitatea să transporte 20 de elicoptere grele și două batalioane întărite de infanterie marină. Vor fi primele portelicoptere şi cele mai mari nave de suprafață construite în Rusia în perioada postsovietică. Potrivit "Izvestia", una din nave va avea  baza în Marea Neagră, cealaltă în Oceanul Pacific.

Alături de crucișătoarele cu rachete, navele amiral ale celor două flote, ele pot deveni nucleul grupărilor ce vor opera în Marea Mediterană şi în regiunea Asiei de Sud-Est.

Tot luni, Putin va da startul construcției la șantierul naval din Severodvinsk, din nordul Rusiei, a două submarine nucleare cu rachete de croazieră, clasa modernizată Yasen-M.

Conform mediilor ruse, această clasă este varianta mult avansată a singurului submarin clasa Yasen, a cărui construcţie a durat 21 de ani.

Duminica viitoare, de Ziua flotei militare ruse, la Sankt Petersburg va avea loc cea mai mare paradă navală din ultimii ani, la care este posibil să asiste şi Vladimir  Putin.

Europarlamentarul PSD Carmen Avram a făcut o analiză scurtă a tensiunilor din cadrul Summit-ului UE şi a arătat cine este personajul în jurul căruia se învârt negocierile.


"Negocierile pentru banii Europei au ajuns în a doua zi de prelungiri. Atât de greu se lasă liderii care țin foarte mult la țara lor și la electoratul care i-a pus în vârf. Premierul olandez, de exemplu, e atât de vehement, încât negocierile s-au învârtit în jurul lui și el e cel care schimbă fața Europei și suma pe care o vom primi.

În joc sunt foarte mulți bani și câteva criterii: că putem primi ca subvenții de la UE, cât de mari pot fi împrumuturile, în ce condiții se dau miliardele (supraveghere de la Bruxelles, respectarea statului de drept, investiții în mediu și digital). Liderii UE sunt hotărâți să ajungă la un compromis, pentru că economia noastră depinde de ei.", a scris Carmen Avram pe Facebook. 


COCAINĂ, ascunsă în BOABELE DE CAFEA


A fost alertă pe aeroport după ce polițiștii au descoperit un colet suspect. 

Poliția italiană a descoperit cocaina ascunsă în boabele individuale de cafea, într-un pachet trimis din Columbia, scriu jurnaliștii de la BBC News. 

Poliția de pe aeroportul din Milano-Malpensa a declarat că a devenit suspect un pachet, întrucât acesta era adresat unui ”Santino D’Antonio”, numele unui șef de mafie din filmul John Wick: Capitolul 2.

Un bărbat de 50 de ani a fost arestat după ce a încercat să ridice pachetul de la un magazin de tutun din Florența.


Șoseaua Giurgiului ar putea deveni pistă de aterizare, la cât de luminată este


Șoseaua Giurgiului, modernizată după 30 de ani,  poate fi comparată cu o pistă pentru avioane, potrivit administrației Sectorului 4.

Trebuie menționat încă de la început faptul că imaginea prezentată este ”fotoșopată”, mai bine zis doar avionul este pus acolo. Acea șosea luminată care poate fi confundată lejer cu o pistă pentru avioane chiar există. Este Șoseaua Giurgiului din Sectorul 4, artera care face legătura cu localitățile din sudul țării, cele de la frontiera cu Bulgaria.

Oricine are dreptul la o opinie, iar dacă imaginația îți zburdă poți să îți închipui că Șoseaua Giurgiului, care se întinde pe o lungime de peste cinci kilometri, ar putea fi transformată într-o pistă de aterizare pentru avioane. În urma modernizării, această arteră, extrem de importantă și tranzitată zilnic de sute de mii de mașini, a devenit și cea mai luminată șosea din Capitală.

 

Modernizată după 30 de ani

 

Cine a trecut de prima tinerețe știe cel mai bine cum arăta înainte acest cartier. Giurgiului era cunoscută ca una dintre cele mai rău famate zone din Capitală. Se situa cam pe același palier cu Ferentari sau Zețari din sectorul 5. Practic, seara îți era teamă să ieși din casă la un magazin, iar dacă o făceai trebuia să ieși cu lanterna în mână, pentru că întreaga stradă era cuprinsă de beznă.

Dar, iată că, abia după 30 de ani, Șoseaua Giurgiului a devenit ceea ce este astăzi, un bulevard modern și civilizat, cu care cei ce locuiesc în zonă chiar se mândresc.

Pe toată lungimea de cinci kilometri a arterei domnește acum lumina, toți stâlpii stradali montați pe ambele sensuri de mers au lumină de tip LED albă, inclusiv pe linia de tramvai, care are deja montat un covor de iarbă chiar între linii. Primăria Sectorului 4, cu ajutorul TOTUL VERDE, fostul ADP 4, a luat această măsură pentru a reduce cât mai mult cantitatea de praf produsă de traficul foarte aglomerat din zonă, dar și pentru a crește suprafața spațiului verde din sector.

Mai mult decât atât, în urma modernizării, Șoseaua Giurgiului a beneficiat de toate îmbunătățirile, de la blocuri reabilitate, până la crearea de noi locuri de parcare, de locuri de joacă pentru copii, de piste de biciclete și de iluminat de tip LED. Și nu în ultimul rând, de copaci plantați și spații verzi amenajate.

”Am demonstrat în fiecare zi că în sectorul nostru se poate. Șoseaua Giurgiului a ieșit excepțional. Chiar dacă ultimul an, cât a durat șantierul, a fost mai greu pentru cei care locuiesc aici, sunt convins că acum sunt mulțumiți de rezultat. În următorii ani, toate străzile, fie că sunt principale sau secundare, vor fi reabilitate și vor arăta precum Șoseaua Giurgiului”, a scris Daniel Băluță, primarului sectorului 4, pe pagina sa de Facebook.

 

ADP Sector 4 devine TOTUL VERDE

 

Vreme îndelungată, Societatea Comercială ADP 4 SA a fost asimilată, în ochii opiniei publice, cu administrația locală, respectiv cu cea a Sectorului 4. Aceasta, în ciuda faptului că societatea avea un cu totul alt statut! De astfel, inițialele ADP proveneau de la sintagma Amenajarea Domeniului Public, și nu de la Administrarea ori Administrația Domeniului Public.

Pentru a înlătura orice confuzie, începând din luna iunie, societatea și-a schimbat denumirea în SC TOTUL VERDE S.A., denumire cu care se așteaptă să se familiarizeze toți cetățenii sectorului 4, și care este mai aproape de obiectivul societății! Anume de a se ocupa, de a amenaja și de a întreține spațiile verzi din sector. Poate așa, statutul acestei societăți va fi perceput corect, fără a mai fi confundat cu vreo administrație.


Marea Britanie suspendă raportarea deceselor înregistrate zilnic


Autorităţile britanice au anunţat sâmbătă că, pentru un timp, nu vor mai comunica numărul deceselor asociate Covid-19 înregistrate zilnic, după ce Guvernul a dat ordin să fie făcută o analiză a calculelor, temându-se că bilanţul a fost exagerat.

Mai mulţi oameni de ştiinţă au spus că felul în care Public Health England (PHE), agenţia guvernamentală responsabilă cu gestionarea focarelor de infecţie, calculează numerele în Anglia înseamnă că ele pot fi denaturate în comparaţie cu alte părţi ale Marii Britanii.

„În prezent, măsurătoarea deceselor zilnice cuprinde toţi oamenii care au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus şi care, de atunci, au murit, fără a fi făcută o separare între momentul în care au fost testaţi şi data la care au decedat”, se arată într-un mesaj publicat pe site-ul Guvernului britanic, citează Reuters. „Au existat afirmaţii că lipsa unui prag ar putea denatura numărul deceselor zilnice din prezent. Astfel, vom suspenda publicarea cifrelor zilnice până ce acest lucru va fi rezolvat”.

Marea Britanie este considerată cea mai afectată ţară europeană din cauza pandemiei, cu peste 45.000 de decese.

Guvernul a spus că o comparaţie la nivel internaţional este greşită, pentru că fiecare ţară înregistrează diferit decesele asociate Covid-19.

Ministrul Sănătăţii, Matt Hancock, a comandat vineri o analiză a raportării PHE, după ce personalităţi din mediul academic au spus că pacienţii care au fost diagnosticaţi cu Covid-19, dar care au fost trataţi cu succes, vor fi în continuare incluşi în lista deceselor asociate coronavirusului „chiar dacă suferă un infarct ori sunt loviţi de un autobuz trei luni mai târziu”.

Autor: Ionel Dancu, Reporter


Medic MONICA POP : ”O oră, 10 ore, 48 sau oricât, tot INTERNARE CU FORTA ESTE ! Toate guvernele lumii sunt tâmpite de au hotarît să NU FACA ASA CEVA ?! NU ! Dar isi respecta poporul ! Noi, cu japca !!! Nu e normal asa ceva !!! Nimeni nu are curajul să explice DE CE DOAR NOI DE PE TOT PAMINTUL ?!”


Ieșire explozivă a celebrului medic Monica Pop ! 

Cunoscutul doctor oftalmolog a avut o reacție dură la adresa Legii carantinării și izolării !

„PROSTII UNICI AI PLANETEI ?!!!, AI UNIVERSULUI ?! CEI MAI JOS ??!! DE CE ?!

INTERNAREA OBLIGATORIE si de o oră E O JIGNIRE pentru ROMÂNI ! DOVADĂ de DESCONSIDERARE, DE NEINCREDERE ! LIPSIRE DE LIBERTATE !!!

INGRADIREA DREPTURILOR !  CE SĂ SE CREADĂ DESPRE NOI ? CA SUNTEM UN POPOR DE IDIOTI NESPALATI ???!!!!

Iar ” asimptomaticii” nu vor putea pleca nici la 48 de ore, veti vedea ! Si daca ar pleca, nu mai reprezinta pericol la 48 h ?

O oră, 10, 48 sau oricât, tot internare CU FORTA ESTE ! INACCEPTABIL !

Romånii sunt cei mai iresponsabili de pe planetă ?! Cum e posibil ?! De ce  ”arest” ? Pentru câtiva iresponsabili ?! Sunt destui si în alte tări ! Si ?! Ii obligă cineva la arest in spital ???!!! 

Toate guvernele lumii sunt tâmpite de au hotarît să NU FACA ASA CEVA ?! NU ! Dar isi respecta poporul !

Noi, cu japca !!! Nu e normal asa ceva !!! Nimeni nu are curajul să explice DE CE DOAR NOI DE PE TOT PAMINTUL ?!”, scrie, pe Facebook, Monica Pop.








































7.19.2020

NU VEI ÎNȚELEGE ÎN VECI DUREREA UNUI SUFLET RĂNIT, DECÂT ATUNCI CÂND VEI AJUNGE ÎN LOCUL LUI !


PAGINĂ DE ISTORIE ROMÂNEASCĂ - Lucrările de restaurare la Palatul Voievodal ”Curtea Veche” au ajuns abia la 25% și nu vor fi terminate până în primăvară / Ce descoperiri au făcut arheologii și cum se modifică proiectul


Lucrările de restaurare și punere în valoare făcute de Primăria Capitalei la Palatul Voievodal ”Curtea Veche”, din Centrul Istoric al Bucureștiului, au ajuns la 25%, a declarat pentru HotNews.ro consilierul primarului Gabriela Firea, Marius Coaje. În prima fază, clădirea a fost curățată de lucrările făcute ilegal în perioada comunistă și după revoluție, s-a început descărcarea arheologică și s-au făcut zidurile de sprijin pentru pereții în pericol de prăbușire. Lucrările au început în aprilie 2018 și au termen de finalizare în primăvara anului viitor, dar nu vor fi gata la termen deoarece nici măcar nu s-a terminat descărcarea arheologică.

Partea bună este că arheologii au găsit în timpul săpăturilor vestigii de dinaintea domniei lui Vlad Țepeș, care vor fi puse în valoare. Descoperirile duc însă la modificarea substanțială a proiectului.










”Până acum am executat următoarele lucrări: eliberarea amplasamentului, am ridicat și stocat într-un spațiu adecvat toate obiectele și exponatele de acolo, am pus în siguranță vecinătățile, și am asistați de arheologi, săpătura manuală, subzidiri, am turnat pilonii, grinzile și centurile provizorii, am injectat piloți. De asemenea, am îndepărtat intervențiile făcute de-a lungul timpului, o bună parte ilegal, planșeul făcut în anii 80, am sprijinit boltele și ne-am ocupat de montarea conductelor pentru colectarea apelor pluviale, împământare, instalații electrice și sanitare. Acum lucrăm la rostuirea zidăriei de cărămidă”, a declarat Marius Coaje pentru HotNews.ro.

Acesta spune că lucrările nu se pot executa mai repede deoarece este o clădire foarte valoroasă și atât îndepărtarea construcțiilor parazit cât și săpăturile se fac numai în prezența arheologilor și prin metode specifice, astfel încât să nu fie afectat monumentul.

”Toate săpăturile au fost executate doar sub supravegherea arheologilor, la pensulă, de demolat am demolat cu lingurița. Și noi ne dorim să terminăm mai repede, dar nu ne permitem să afectăm clădirea, este una dintre cele mai valoroase din București”, a spus Marius Coaje.

Săpăturile arheologice au adus la lumină niște ziduri foarte vechi, de dinainte de Vlad Țepes. ”Vestigiile descoperite sunt: un zid de secol XIV în incinta corpului 1, o gospodărie de secol XVI, picturi din secolul XIX, elemente mult mai vechi, care nu au fost datate. În curtea din spatele palatului s-au găsit alte două gospodării din secolul XVI”, a mai spus Marius Coaje. De asemenea, s-a găsit și ”ușa secretă” către un tunel care iese câteva străzi mai încolo.












Finalizarea lucrărilor depinde de finalizarea descărcării arheologice. ”Nu putem da un termen, fiindcă nu depinde de noi. De asemenea, descoperirile făcute duc la modificare proiectului inițial. Cel mai probabil se va renunța la acoperirea ansamblului, iar amenajările făcute vor fi minimale, astfel încât să fie pus în valoare tot ansamblul. Dar nu putem actualiza proiectul până nu terminăm descărcarea”, a declarat Marius Coaje pentru HotNews.ro.

Potrivit avizului dat de Ministerul Culturii, proiectul de consolidare și restaurare a Palatului Voievodal implică următoarele lucrări:

- măsuri de intervenție pentru eliminarea pericolului iminent de prăbușire: demolarea planșeelor de beton de la cotele +3,14m(de deasupra pivnițelor) şi +10, 44m (planșeu deformat care a dus la cedarea pereților de zidărie de dedesubt, realizarea unei rețele de centuri din beton armat pe pereții de zidărie; consolidarea stâlpilor de cărămidă și a pereților de zidărie de cărămidă cu baterii de tiranți verticali, consolidarea bolților de cărămidă cu grinzi din beton armat, consolidarea pereților prin eclisare cu elemente metalice, realizare de noi pavilioane pe structură metalică (stâlpi ancorați în grinzile și centurile de beton armat ale planșeelor, grinzi metalice), injectarea fisurilor și crăpăturilor cu mortar de var și marcarea intervențiilor, măsuri pentru eliminarea umidității; conservarea și restaurarea vestigiilor arheologice (măsuri de extremă urgență).

- lucrările de refuncționalizare propun: asigurarea unui circuit muzeistic adecvat (hol acces, cu toate facilitățile necesare, nod de circulație verticală cu lift), asigurarea spațiilor auxiliare necesare funcționării unui muzeu (spații expoziționale, multifuncționale, administrative, tehnice, depozitare), închiderea și climatizarea spațiilor pentru a asigura conservarea vestigiilor, amenajarea terasei de peste pivnițele boltite, acoperirea cu o structură metalică ușoară, reversibilă a terasei, interconectarea tuturor spațiilor. Se vor reface rețelele electrice interioare, exterioare și branșamentele, instalațiile sanitare, rețeaua de canalizare, instalațiile de încălzire/climatizare.
Lucrările de consolidare sunt executate de Compania Municipală de Consolidări și costă peste 32 milioane de lei. Proiectul de restaurare face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană. Proiectant general este Polarh Design.
















După restaurare, Palatul Voievodal va deveni spațiu muzeal care va adăposti spații expoziționale cu caracter temporar și permanent, spații multifuncționale destinate întrunirilor și manifestărilor culturale, spații administrative (birouri), spații tehnice necesare asigurării climatizării, spații de depozitare materiale arheologice, o cafenea, magazine, asta cel puțin în proiectul inițial.

Muzeul Palatul Voievodal Curtea Veche păstrează cele mai vechi mărturii istorice din București, care datează din secolul al XIII-lea, însă cel mai important aspect îl reprezintă continuitatea locuirii acestui spațiu timp de peste 500 de ani, foarte puține locuri din București având această valoare istorică. Muzeul este organizat în incinta Curții Domnești, reședință a principilor Tării Românești începând din secolul al XIV-lea. Între anii 1459-1660, Bucureștiul a fost reședința domnitorilor Tării Românești, în paralel cu vechea capitală a Târgoviștei, iar după anul 1660 a rămas capitală unică.

Perioada de glorie a Curții Domnești a fost în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), când suprafața palatului și a grădinilor însuma 25.000 mp, într-un perimetru delimitat azi, la sud, de râul Dâmbovița, la vest de străzile Smârdan și Șelari, la nord de arteră comercială Lipscani, iar la est de bulevardul I.C. Brătianu. Muzeul a fost amenajat între anii 1969-1974 și păstrează în cea mai mare parte amprenta istorică a secolului al XVIII-lea precum și fragmente de ziduri din timpul domniei lui Vlad Țepeș (1456-1462), alături de fundațiile primei reședințe din secolul al XIV-lea.



Cancelarul german Angela Merkel consideră că este "posibil" ca liderii UE, reuniți de vineri în summit la Bruxelles, să nu ajungă duminică la un acord asupra planului de relansare post-coronavirus, scrie AFP.


"Există multă bunăvoință (...) dar este posibil ca niciun rezultat să nu fie obținut astăzi", a declarat Merkel, la sosirea la summit, pentru o zi pe care a calificat-o drept "decisivă".

"Nu pot în continuare să spun dacă o soluție va fi găsită", a subliniat ea.



Noi ALERTE METEO de fenomene SEVERE



AVERTIZARE METEOROLOGICĂ - COD PORTOCALIU

 

Interval de valabilitate: 19 iulie, ora 10:00 – 19 iulie, ora 21:00

Fenomene vizate: cantități de apă însemnate, instabilitate atmosferică accentuată

Zone afectate

În Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, cea mai mare parte a Olteniei, local în nordul Munteniei și în vestul Moldovei, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie și grindină. Aversele vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 40 l/mp și pe arii restrânse 60...80 l/mp.



AVERTIZARE METEOROLOGICĂ - COD GALBEN

 

Interval de valabilitate: 19 iulie, ora 10:00 – 19 iulie, ora 21:00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată

Zone afectate

În intervalul menționat, local în Moldova, Muntenia și estul Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie și, izolat, grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20...25 l/mp și izolat 30...40 l/mp.



COD PORTOCALIU

 

Interval de valabilitate: 19 iulie, ora 21:00 – 20 iulie, ora 10:00

Fenomene vizate: cantități de apă însemnate

Zone afectate

În estul Transilvaniei și local în Maramureș, vestul Moldovei și în nordul Munteniei vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă, îndeosebi prin acumulare, vor depăși 40 l/mp și, pe arii restrânse 60 l/mp.


COD GALBEN




Interval de valabilitate: 19 iulie, ora 21:00 – 20 iulie, ora 10:00

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată

Zone afectate

În intervalul menționat, în Transilvania, Maramureș, Muntenia, vestul Moldovei și nordul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20...25 l/mp și izolat 30...40 l/mp.