9.05.2020

„Este posibil ca acest subiect să devină o temă electorală pentru alegerile generale”. Până la urmă ce vor chinezii de la noi ?

 


Analistul de politică externă Claudiu Degeratu explică într-un interviu pentru Hotnews care sunt mizele și efectele schimbului dur de replici dintre ambasadele SUA și Chinei din România pe tema tehnologiei 5G.

Implementarea tehnologiei 5G în România a fost și motivul pentru care ambasadele SUA și Chinei au avut recent un schimb de replici mai puțin diplomatic decât suntem obișnuiți. Ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, a publicat un comunicat cu titlul „Haideți să întâmpinăm Revoluția 5G, nu Revoluția Culturală” și i-a îndemnat pe români să nu aleagă o companie chinezească pentru a implementa tehnologia 5G.

La rândul său, Ambasada Chinei a respins acuzațiile și a acuzat SUA că pun presiune politică pentru a suprima Huawei în domeniul 5G și că nu există dovezi privind acuzațiile de spionaj aduce companiei chineze. Dincolo de acest schimb de replici rămân mizele și efectele asupra României ale conflictului din acest moment dintre SUA și China. Acestea sunt și temele interviului cu analistul de politică externă Claudiu Degeratu.

Ambasadele SUA și Chinei au avut recent un schimb de comunicate în care s-au folosit cuvinte mai puțin diplomatice și acuzații dure. Care ar fi primul lucru pe care trebuie să-l înțeleagă publicul din România din acest schimb de replici?

Claudiu Degeratu: Acest schimb de replici mai puțin întâlnit în spațiul public românesc reflectă câteva aspecte noi. În primul rând competiția strategică dintre cele două puteri nu se mai duce doar în spatele ușilor închise și bine capitonate fonic din ambasade. Este o premieră în România ca ambele ambasade să folosească masiv toate tipurile de canale media care vizează publicul larg de la noi din țară.

Până de curând, reprezentanții diplomatici preferau un public-țintă mai selectiv și cumva specializat. Erau vizați decidenții. Tipul acesta de polemică este deja folosit în alte spații și acum începe să apară și la noi.

Un al doilea aspect: schimbul de replici s-a dus într-un limbaj tranșant și dur cu acuze directe și extinse dincolo de formulele politicoase de lobby prin care erau promovate până acum interesele economice americane sau chineze. Acesta este un indiciu privind miza uriașă economică dar și strategică privind accesul pe piața internă a 5G.

Aș vrea să subliniez că România, cu trei operatori care oferă serviciul comercial 5G, face parte dintr-un grup de 12 țări în care deja tehnologia 5G a fost implementată. Lista mai cuprinde Austria (trei operatori cu serviciu comercial 5G), Belgia (1), Finlanda (3), Germania (2), Ungaria (1), Irlanda (2), Italia (2), Letonia (3), Olanda (1), Spania (1) și Suedia (3).

Deci tehnologie 5G, inclusiv Huawei, există deja dar, procedural și legal, regulile, mai ales cele care țin de securitate cibernetică, se construiesc acum sau se negociază, ca să o spun direct. Pe scurt, multe contracte au fost deja blocate sau denunțate.

Un alt aspect care reiese clar, pentru mine, este legat de percepția celor implicați în acest schimb puțin diplomatic că singurul lucru la care mai pot apela este adresarea directă către opinia publică românească. Acesta este un semn că interacțiunea dintre guvernul român și cele două ambasade si-a cam epuizat potențialul, canalele oficiale de discuții bilaterale au epuizat gama de interacțiuni și că guvernul român este legat de mâini și de picioare.

Nu trebuie să uităm contextul guvernării actuale, context în care deciziile guvernului liberal sunt frecvent și foarte puternic amendate de către un Parlament controlat de PSD.

Concluzia ar fi că ambele ambasade au preferat această strategie tocmai pentru că Parlamentul și parlamentarii români, aflați pe final de mandat, sunt mai atenți la opinia publică românească și mai puțin la alte considerente. Este posibil, și datorită polemicii diplomatice, ca problema tehnologiei 5G și mai ales accesul firmelor chineze în România, să devină o temă electorală pentru alegerile generale.

Dacă ar fi să exprimați în procente, cât la sută din disputa SUA-China referitoare la participarea companiilor chinezești la implementarea tehnologiei 5G în România/ Europa reprezintă un război comercial și cât la sută reprezintă o frică reală privind amenințările de securitate pe care le prezintă tehnologiile chineze asupra Occidentului?

Înainte de pandemie, pe acest subiect estimez că 70 % era vorba de un război comercial și 30 % percepție privind amenințări și vulnerabilități de securitate. Dimensiunea comercială era clar și direct percepută de public prin decalajul de creștere economică dintre China și țările europene, criza economică gestionată diferit de China și Europa cu un avantaj vizibil pentru China și ofensiva economică chineză în Europa.

După declanșarea pandemiei raportul s-a schimbat probabil 50 – 50 %, odată cu creșterea imaginii negative a Chinei pe plan internațional. Încrederea în tehnologiile și firmele chineze s-a prăbușit evident.

Din ce știți dumneavoastră, a mai existat vreun precedent în care două ambasade ale unor mari puteri să aibă un schimb de replici atât de dur pe teritoriul României? Cu Rusia parcă nu au existat schimburi de replici atât de dure și de acuzații atât de grave, dar poate mă înșel...

Precedente de acest fel între ambasade ale unor mari puteri nu au mai fost. În schimb între alte țări au mai fost. De exemplu între ambasadele Federației Ruse și Ucrainei. Dacă nu mă înșel au mai fost și alte țări cu ieșiri publice mai dure: Republica Moldova, Irak, Siria, Libia.

Din ce mi-am dat seama, UE nu are o poziție clară în ceea ce privește accesul tehnologiei chinezești în Europa. Nici față de China în general. Cum ați caracteriza poziția UE față de China în acest moment?

Consider că UE, mai ales prin eforturile președinției germane la Consiliul UE, a reușit un pas important în consolidare unei poziții clare și unitare față de problema identificării și restricționării accesului pe piața europeană a furnizorilor cu risc înalt pentru tehnologii 5G. Progresul este evident prin aprobarea de către țările membre UE a raportului Comisiei din iulie 2020 ( Report on Member States’ Progress in Implementing the EU Toolbox on 5G Cybersecurity).

Acest raport ne transmite, printre altele două concluzii. Prima, că majoritatea țărilor UE au acceptat să implementeze și să întărească cadrul național pentru a evalua ofertele din perspectiva profilului de risc al furnizorului și să nu accepte oferte doar după criterii strict economice și de preț avantajos.

Repet, raportul spune că mare majoritate a țărilor vor juca după aceste reguli centrate preponderent pe evaluarea riscului. O altă doua concluzie ne oferă o perspectivă a direcției comune care este deja consolidată și că aproximativ o treime dintre țări, printre care și România, mai au probleme cu termenele de implementare a măsurilor agreate în comun.

Citez din raport, p. 41 :” În marea majoritate a statelor membre, punerea în aplicare a măsurilor vizând minimizarea expunerii la furnizorii cu risc ridicat, pe baza criterii clare definite în evaluarea coordonată a riscurilor a UE și în Toolbox, este în desfășurare și, în multe cazuri, este foarte avansat. Cu toate acestea, datorită complexității și sensibilității problemei, în unele Statele membre (o treime dintre ele aproximativ), există încă unele incertitudine cu privire la termenul de adoptare. Este important că acest proces este mai avansat și finalizat în viitoarele luni.”

La nivel european, apreciez că s-a depășit de mult stadiul lui ”dacă adoptăm? ” suntem deja în stadiul lui ”cum și când implementăm ?” noi reguli și măsuri pe plan național pentru a selecta furnizorii după un anumit profil de risc agreat în comun la nivel european.

Ce țară din UE credeți că este în acest moment mai favorabilă Chinei și de ce?

Cred că trebuie să vedem imaginea de ansamblu asupra prezenței economice chineze prin firma Huawei în Europa. Compania chineză a semnat aproximativ 47 de contracte 5G în Europa (în februarie acest an Huawei anunța că are 91 de contracte la nivel global, deci aproape de 50 % dintre contracte sunt pe piața europeană) cu companii de telecomunicații pentru furnizarea echipamentelor sale 5G. Huawei colaborează cu universități europene, operează un mare centru de securitate cibernetică la Bruxelles, trimite studenții europeni la sediul central din China pentru a se familiariza cu tehnologia 5G și finanțează o serie de centre de cercetare din Europa.

Există aproximativ 13.300 de angajați Huawei în Europa și, potrivit unei analize comandate de Huawei, firma a contribuit cu aproximativ 14 miliarde de dolari la produsul intern brut al Europei.

După datele mele din iulie a.c. Cipru, Finlanda, Franța, Ungaria, Olanda, Slovacia, Spania sunt favorabile menținerii tehnologiei chineze 5G conform unor contracte deja semnate între firma chineză și operatorii de telecomunicații din aceste țări. Alte țări, trei-patru, printre care și Germania, oscilează sau evaluează posibile modificări de poziție dar sunt precaute în fața unor posibile măsuri economice din partea statului chinez.

Germania poate fi afectată semnificativ în sfera industriei automobilelor. Dar chiar și în cazul Berlinului, decizia pare să încline spre o poziție de excludere a firmelor chineze.

În UE există în acest moment cel puțin două companii mari de tehnologie capabile să dezvolte tehnologia 5G. Chinezii spun că sunt blocați în Europa prin metode incorecte. Ce știm însă despre accesul firmelor europene de tehnologie la piața chineză? În China firmele europene beneficiază de tratament egal cu firmele chinezești?

Raportul anual pe 2019 al Camerei de comerț al Uniunii Europene din China ne arată că 20 % dintre firmele europene din China au declarat că au cedat patente tehnologice către autoritățile chineze în schimbul accesului pe piața chineză. În 2017, procentul acelorași firme era de 10 %.

Transferul tehnologic forțat practicat în China este o temă actuală nu doar în SUA ci și în UE.

În faza de început a crizei provocate de pandemia COVID-19 s-a vorbit foarte mult de necesitatea ca Europa să-și reducă dependența de produsele și serviciile chinezești. Ce s-a întâmplat concret în ultimele luni, din acest punct de vedere? S-au făcut pași în acest sens? Puteți da un exemplu concret?

Decizii, inițiative europene sau proiecte concrete nu sunt. Există doar analize și evaluări fragmentate sau parțiale/sectoriale care sunt în stadiu incipient și care cu greu pot fi considerate ca eventuale puncte de pornire. O dependență economică față de China care a fost dezvoltată în 30 de ani de relații economice este greu de soluționat în câteva luni.

Pentru moment, eforturile europene sunt îndreptate spre sprijinul economiei europene afectate de întreruperea legăturilor comerciale și de acces la materiile prime de pe piața chineză. Reducerea dependentei este un subiect pentru perioada post-pandemică și ar trebui să fie o strategie pe termen lung sau foarte lung și depinde foarte mult de evoluția generală a UE, de opțiunile europene privind viitorul comun european.

Perspectiva de a ne confrunta cu o criză economică în 2021 blochează orice abordare sistemică a dependenței de China.

În 2012, statele din estul și centrul Europei au intrat în așa-numitul format de cooperare „16+1” cu China? Citeam recent o analiză în care Politico care spunea că acest proiect de cooperare economică (din care face parte și România) nu mai este de actualitate. Ce părere aveți?

Sunt de acord că formatul ”16+1” nu a generat un moment de dezvoltare sau de coerență în politicile regionale pentru China. Încă de la început am fost sceptic de oportunitatea acestui format. Perspectiva unor proiecte de investiții din partea Chinei a strâns la masă cele 16 țări dar așteptările ridicate nu au fost confirmate. Acest format și-a pierdut actualitatea și China a revenit la politica bilaterală tradițională.

Ce rezultate concrete a obținut România, din 2012 până astăzi, de pe urma acestui parteneriat?

Nu există rezultate notabile obținute de România în acest format.

Există vreun partid din România care de-a lungul timpului s-a dovedit a fi mai apropiat de China? În 2012, la putere era PSD. Putem trage vreo concluzie de aici sau a fost doar o coincidență?

Aș nuanța puțin. Nu PSD în totalitate a fost mai apropiat de China, ci anumiți lideri ai PSD au fost foarte apropiați. Un exemplu este Victor Ponta. Curentul pro-chinez din PSD a fost destul de activ aș putea spune chiar imediat după 1990. Canalul de comunicare dintre PSD și Partidul Comunist Chinez este unul cunoscut și apreciat oficial de cele două organizații politice.

Până la urmă ce vor chinezii de la noi? Am putea să ne temem că valorile noastre democratice vor fi afectate dacă România face afaceri cu China?

China actuală are o perspectivă pragmatică asupra relațiilor cu România, spre deosebire de China de dinainte de 1989 care se ghida după priorități ideologice și afinități și adversitățile din interiorul blocului comunist. Valorile noastre democratice în Europa nu sunt identice cu cele ale Chinei, mai devreme sau mai târziu, și afacerile intră inerent în coliziune cu etica europeană.

Recent, europenii au dezbătut condiționarea acordării de fonduri europene de respectarea criteriilor statului de drept, democrației și drepturile omului. Ar fi cel puțin ciudat pentru un stat european să tolereze nerespectarea acestor valori la un partener economic ne-european și să impună sancțiuni pentru un alt stat din Uniunea Europeană.

Limitele între care cooperarea economică dintre UE și China se va desfășura vor fi redefinite inerent. Nu va fi ușor, pentru că le vom negocia cu Beijingul, dar nici nu putem găsi o soluție alternativă prin care să trecem cu vederea situațiile de acum.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-international-24269551-conflictul-dintre-sua-china-tema-tehnologiei-5g.h

Rezultatele finale la bacalaureat 2020, sesiunea de toamnă, publicate astăzi

 


Rezultatele finale la sesiunea august-septembrie a examenului de Bacalaureat, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi publicate azi,05 sept.2020, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Rezultatele elevilor la BAC 2020 sunt publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare.


Potrivit MEC, peste 42.700 de candidaţi s-au înscris în vederea susţinerii probelor din a doua sesiune (august - septembrie) a examenului naţional de BAC 2020, care a început luni, 24 august, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Pe 25 august a fost susţinută proba obligatorie a profilului, iar pe 26 august - proba la alegere a profilului şi specializării - E.d). Absolvenţii de liceu din partea minorităţilor naţionale au susţinut pe 27 august proba scrisă la Limba şi literatura maternă - proba E.b). Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale s-a derulat în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie.

Rata finală de promovare (absolvenţi din promoţia curentă şi din promoţiile anterioare) înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului naţional de Bacalaureat 2020, după soluţionarea contestaţiilor depuse în etapa specială (6 - 12 iulie), a fost de 64,5% (95.470 de candidaţi).

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-24269597-rezultate-bac-2020-toamna-bacalaureat-dupa-contestatii.htm

Final dramatic în primul meci al tricolorilor

 


În primul meci din faza grupelor Ligii Naţiunilor, echipa de fotbal a României a terminat la egalitate cu echipa Irlandei de Nord, 1-1.

Irlanda de Nord a egalat în minutul 86, deşi România era cu un om în plus pe teren.

A fost primul meci al lui Mirel Rădoi în calitate de antrenor al Nționalei.

După partida de la București, tricolorii vor juca pe 7 septembrie, în deplasare cu Austria. Din grupa României mai face parte Norvegia.

sursa:https://www.cotidianul.ro/tricolorii-au-obtinut-doar-o-remiza/

BRUA va oferi României accesul la energia Caspicii

 


Finalizarea gazoductului BRUA (interconector Bulgaria-România-Ungaria-Austria) va facilita țării noastre accesul la gazele Caspicii (Azerbaidjan, posibil Turkmenistan), ca o alternativă la importurile din Rusia, cel puțin până când rezervele Marii Negre vor fi extrase, a precizat directorul Transgaz, Ion Sterian, în cadrul Black Sea and Balkans Security Forum.

Potrivit acestuia, BRUA nu este un canal de evacuare al gazelor Marii Negre către Ungaria și Austria, așa cum s-a tot vehiculat în diverse medii, ci șansa României și a regiunii să poată aduce gaze și din altă parte decât de la Gazprom. De precizat, în momentul de față, în România întră gaze din Rusia, via Ucraina, și din Austria(Baumgarten), via Ungaria, dar și acestea din urmă sunt tot de la Gazprom

BRUA nu este o autostradă care să preia gazele și să le ducă în Ungaria sau Austria.BRUA va asigura necesarul suplimentar din surse alternative până vin gaze din perimetrele offshore din Marea Neagră, în primul rând din necesarul de consum al României” , a precizat Sterian.
Proiectul BRUA constă în construirea unei conducte noi de transport gaze în lungime de 479 km care va conecta Nodul Tehnologic Podişor cu Staţia de Măsurare Gaze Horia pe direcţia Podişor-Corbu-Hurezani-Haţeg-Recaş-Horia. Acest nou coridor vizează diversificarea rutelor de transport gaze naturale din regiunea Mării Caspice înspre Europa Centrală, valorificarea unor noi surse de gaze naturale în perimetrele offshore din Marea Neagră, precum şi valorificarea volumelor de gaze naturale aferente acestor surse pe piaţa românească şi europeană şi posibilitatea curgerii fizice bidirecţionale permanente pe interconectările cu Bulgaria şi Ungaria. Proiectul BRUA are o valoare totală de 480 milioane euro, din care 180 de milioane reprezintă grantul acordat de Comisia Europeană.
Până  la sfârșitul acestui an, BRUA faza 1, va fi operațională și pusă în funcțiune, acesta fiind un angajament asumat de Transgaz și pomenit și de prim-min istrul Ludovic Orban. Toate cele 3 stații de comprimare: Jupă, Podișor și Bibești, sunt deja finalizate și puse în funcțiune. Acest proiect, odată funcțional, coroborat și cu gazoductul Ungheni-Chișînău, deja funcțional, a mărit considerabil capacitatea de transport bi-direcțional cu Bulgaria, Ungaria și Republica Moldova. Se adaugă investițiile privind modernizarea Stației de măsurare gaze naturaIe Isaccea 1 și Negru Vodă 1, care va fi finalizată până la sfârșitul acestui an. „Toate aceste investiții ne permit să fim deja un punct nodal pentru transportul de gaze naturale.”, a precizat Ion Sterian, într-un interviu acordat publicației noastre.

Profit mai mare și un partener de calibru

Monopolul transportului de gaz din România, Transgaz, a raportat, în primul semestru al acestui an, o creștere cu 18% a profitului net, în condițiile unei scăderi cu aproape 10% a cifrei de afaceri. Mai mult, creșterea profitului s-a făcut în condițiile în care cantitatea de gaze tranportata a scăzut cu circa 4% iar Investițiile raportate de companie s-au dublat, ajungând la 753 de milioane de lei, față de 372 de milioane în primul semestru din 2019..
Rezultatul net pentru primul semestru al acestui este de circa 231 de milioane de lei, față de 195 de milioane lei, în aceeași perioadă a anului trecut.
Statul Român, prin Secretariatul General al Guvernului, deţine 58,51% din Transgaz. Compania gestionează peste 90% din fluxurile de gaze din rețelele românești și deține, prin Eurotransgaz, și transportatorul omolog din Republica Moldova, Vestmoldtransgaz. Aici, este partener cu BERD, care a preluat, zilele trecute, 25% din compania de proiect prin care este deținut transportatorul moldovean de gaze.

sursa:https://www.cotidianul.ro/brua-va-oferi-romaniei-accesul-la-energia-caspicii/

Pericole pe şosele

 


Poliţiştii rutieri din Bucureşti au dat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 121 de amenzi, într-o acţiune pentru prinderea şoferilor care conduc băuţi sau drogați.

De asemenea, au fost reținute 29 permise de conducere: 18 pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, 5 pentru infracțiunile constatate și 6 pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului electric.

Cu ocazia controalelor, polițiștii rutieri au întocmit 5 dosare penale: două pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, două pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive și unul pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.

De exemplu, șoferul unui autovehicul în vârstă de 33 de ani a fost depistat la intersecția Bd. Nicolae Grigorescu cu Str. Constantin Brâncuși, în timp ce se deplasa pe drumurile publice, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Alcooltest, care a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul unui autovehicul în vârsta de 22 de ani a fost depistat la intersecția Bd. Nicolae Grigorescu cu Str. Constantin Brâncuși, în timp ce se deplasa pe drumurile publice, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Alcooltest, care a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul unui autovehicul în vârstă de 27 de ani a fost depistat la intersecția dintre Bd. Pache Protopopescu și Bd. Ferdinand, în timp ce se deplasa pe drumurile publice, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DRUG TEST, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de 2 substanțe.

Conducătorul unui autovehicul în vârstă de 22 de ani a fost depistat la intersecția dintre Bd. Pache Protopopescu și Bd. Ferdinand, în timp ce se deplasa pe drumurile publice, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DRUG TEST, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de 2 substanțe. Persoana în cauză a fost condusă la sediul I.N.M.L., unde i-au fost recoltate probe biologice.

sursa:https://www.cotidianul.ro/pericol-pe-sosele-ce-au-descoperit-politistii-intr-o-singura-noapte/

Parlamentul European, DAT PESTE CAP de Covid-19

 


Sesiunea Parlamentului European de la Strasbourg care urmează să înceapă pe 14 septembrie era pusă sub semnul întrebării vineri la presiunea eurodeputaților, care văd în aceasta un risc inutil din cauza pandemiei de COVID-19.

Ar fi vorba, dacă într-adevăr va avea loc, de prima sesiune plenară de la începutul pandemiei. Potrivit tratatelor europene, instituția își are sediul la Strasbourg, unde au loc 12 sesiuni plenare de trei zile și jumătate pe an. Însă în restul timpului eurodeputații lucrează la Bruxelles, conform Agerpres.

Susținătorii sediului unic de la Bruxelles denunță cu regularitate costul financiar și ecologic al acestei deplasări a circa 2.500 de persoane și faptul că imensul complex din Strasbourg este utilizat numai patru zile pe lună.

„Ar fi total de neînțeles dacă Parlamentul European ar trebui să se reunească la Strasbourg”, a postat pe Twitter un eurodeputat centrist danez, Helveg Petersen, care refuză să se deplaseze în acest oraș.

sursa:https://www.dcnews.ro/parlamentul-european-dat-peste-cap-de-covid-19-situatie-inedita_769362.html

Google a SCHIMBAT acest lucru pe Hărți

 


Google a oferit în liniște o actualizare masivă aplicației și site-ului Hărți, incluzând noi descrieri ale reliefului.

Conform CNN, compania dezvăluise luna trecută că va oferi un redesign serviciului său de hărți, folosind o nouă tehnică algoritmică de colorare a reliefului pentru ca utilizatorii să diferențieze mai ușor plajele de jungle sau de păduri.

Google a explicat și că marile orașe primesc noi actualizări la nivel de intersecție, incluzând semafoare, trotuare sau scuaruri, pentru o navigare mai sigură a străzilor cu ajutorul Hărți.

sursa:https://www.dcnews.ro/google-a-schimbat-acest-lucru-pe-harti-nimeni-nu-si-a-dat-seama_769353.html

CONFRUNTAREA dintre Trump și Biden pune pe JAR marile puteri

 


Consilierul naţional de securitate al SUA, Robert O'Brien, a declarat vineri că China are cel mai mare program dintre ţările care vor să se amestece în alegerile prezidenţiale din ţara sa, deşi nu a furnizat probe în acest sens, relatează Reuters.

'Ştim că chinezii şi-au asumat cel mai activ rol', le-a spus O'Brien jurnaliştilor la un briefing. Serviciile de informaţii americane au aflat că Rusia a orchestrat o campanie cibernetică pentru a influenţa alegerile din 2016 în favoarea republicanilor lui Donald Trump şi au existat informaţii că hackerii vor încerca să influenţeze şi alegerile din 2020.

Moscova a negat amestecul în alegerile din 2016. 'Le-am transmis foarte clar chinezilor, ruşilor, iranienilor şi altora care nu au fost divulgaţi public că oricine încearcă să intervină în alegerile americane va avea parte de consecinţe extraordinare', a mai spus el.

O'Brien susţine că SUA a depistat hackeri chinezi care au vizat în august infrastructura electorală americană. China a negat ferm afirmaţiile SUA că ar pirata informatic companii, agenţii guvernamentale sau conturi ale politicienilor. Anterior în cursul acestei săptămâni Reuters a relatat că hackerii şi-au înteţit eforturile pentru a lansa atacuri informatice asupra echipei de campanie a lui Trump şi a site-urilor afacerilor sale înainte de alegerile din SUA, în ceea ce firma de securitate care lucrează pentru stafful de campanie a spus că ar putea fi o pregătire a unui atac digital de mai mare amploare, potrivit Agerpres.

sursa:https://www.dcnews.ro/confruntarea-dintre-trump-si-biden-pune-pe-jar-marile-puteri-tara-cu-cel-mai-activ-rol-in-a-se-amesteca-in-alegerile-din-sua_769344.html

9.04.2020

INGREDIENTUL MINUNE PENTRU UN PĂR SĂNĂTOS

 


Nu mai e un secret pentru nimeni că lămâia este un ingredient esențial în lupta împotriva mătreții. Dar, cel mai probabil, nu mulți sunt cei care știu că lămâia este soluția ideală pentru multe alte probleme ale părului. Bogată, printre altele, în vitaminele A și B, dar și acid folic, fosfor, magneziu și calciu, lămâia stă la baza unui păr sănătos și voluminos, oferind rezultate uimitoare.



Astfel, lămâia întărește foliculii de păr și reduce căderea părului, redă strălucirea părului, este un excelent exfoliant pentru scalp și susține regenerarea celulară. Deși este ideală în orice tratament pentru păr sau scalp, lămâia trebuie folosită cu moderație. Consultă hairstyliștii profesioniști de la El Studio, care îți pot oferi nu doar cele mai moderne coafuri, ci și consiliere personalizată.

Lămâia elimină mătreața și hidratează părul

Dacă vrei să scapi de mătreață, poți încerca două tratamente pentru păr în care lămâia joacă un rol esențial. Primul dintre acestea, care poate fi urmat o dată pe săptămână, presupune simpla masare a scalpului timp de 10 minute cu sucul de la o jumătate de lămâie proaspăt stoarsă. Apoi, după ce trec alte zece minute, îți poți spăla părul folosind un șampon delicat și apă caldă, nu fierbinte.

O altă rețetă presupune următoarele ingrediente: două linguri de ulei de cocos, două picături de ulei esențial de lămâie și alte două picături de ulei de camfor. Masca trebuie aplicată înainte de culcare, prin masarea ușoară a scalpului, timp de 10 minute, și lăsată peste noapte. Dimineața, acoperă părul cu un prosop cald și lasă-l așa timp de 10 minute. Apoi, spală-l cu ajutorul unui șampon delicat.

De asemenea, îți poți răsfăța părul cu o mască naturală cu efect hidratant. Și în acest caz, lămâia este esențială. O astfel de mască hidratantă poate fi realizată din următoarele ingrediente: zeama de la o jumătate de lămâie, un ou și o lingură de ulei de măsline extra-virgin. Amestecă bine ingredientele și, apoi, aplică masca pe păr, masând ușor scalpul. Pentru a îndepărta masca, nu folosi apă fierbinte.

Lămâia, exfoliant natural pentru scalp

Lămâia poate sta și la baza unei loțiuni cu efect exfoliant asupra scalpului. Pentru o astfel de loțiune, trebuie să amesteci, în cantități egale, zeamă de lămâie și oțet alb. La aplicarea loțiunii, masează ușor scalpul timp de zece minute, apoi spală-ți părul folosind un șampon delicat. Totodată, lămâia poate stimula creșterea părului și, în acest sens, îți oferim două rețete de măști naturale pentru păr.

Prima dintre ele are la bază următoarele ingrediente: o lingură de ulei de măsline, o jumătate de lingură de ulei de ricin și trei picături de ulei esențial de lămâie. Odată amestecate ingredientele, masca trebuie aplicată prin masarea ușoară a scalpului. A doua zi, folosește sucul de la o jumătate de lămâie proaspăt stoarsă și masează scalpul. Apoi, spală-ți părul folosind un șampon naturist.

Cea de-a doua este la fel de simplă și eficientă. Astfel, ai nevoie de două linguri de gel natural de aloe vera și o lingură de suc de lămâie. Amestecă bine ingredientele și aplică masca pe păr masând ușor scalpul timp de 5-10 minute. Cât îți bei cafeaua sau ceaiul, 20-30 de minute, lasă ingredientele să își facă efectul asupra părului tău și abia apoi înlătură masca, folosind apă caldă, nu fierbinte.

sursa:http://el-studio.ro/blog/lamaia-ingredientul-minune-pentru-un-par-sanatos-si-catifelat/

SALATĂ VĂRATICĂ DIN LEGUME - FOARTE, FOARTE GUSTOASĂ !

 


INGREDIENTE

-5-6 vinete;

-jumătate de ardei gras roșu;

-jumătate de ardei gras verde sau galben;

-4-5 castraveți;

-4 roșii;

-4-5 căței de usturoi;

-o legătură de ceapă verde;

-o legătură pătrunjel sau coriandru proaspăt;

-o linguriță de boabe de coriandru (zdrobite bine în mojar);

-sare — după gust;

-5-6 picături de oțet 70% sau o linguriță de oțet 6-9%;

-2 linguri de ulei (+ pentru prăjit);

-semințe de susan — pentru servit.


MOD DE PREPARARE:

1.Tăiați vinetele sub formă de fâșii scurte și groase





2.Apoi prăjiți-le într-o cantitate mare de ulei, pe foc moderat, pe ambele părți, până se vor rumeni.






3.Tăiați ardeii grași în fâșii lungi și subțiri.




4.Tăiați castraveții sub formă de fâșii scurte și subțiri.




5.Tăiați roșiile în sferturi, după care îndepărtați-le cotoarele și semințele. Tăiați-le sub formă de fâșii subțiri.



6.Tăiați cozile de ceapă verde în bucăți.


7.Tocați mărunt usturoiul.



8.Puneți toate ingredientele pregătite într-un bol adânc. Adăugați boabele zdrobite de coriandru și 2 linguri de ulei încins (turnați-l peste coriandru și usturoi).



9.Adăugați sare după gust și oțetul. Amestecați.

10.Adăugați coriandrul proaspăt mărunțit. Amestecați încă o dată.



11.Serviți salata de legume cu multă plăcere! Dacă doriți, puteți să o presărați cu semințe de susan (crude sau prăjite).



POFTĂ BUNĂ !


sursa:https://retete-usoare.eu/salata-pe-care-o-pregatim-frecvent-in-timpul-verii/

Severin confirmă INSULTELE cumplite ale lui Timmermans la adresa României !

 


”Conținutul textului corespunde cu ceea ce eu am auzit direct de la dl Timmermans, nu neapărat cu aceleași cuvinte”

Fostul ministru de Externe și vicepreședinte al Parlamentului European, Adrian Severin, a scris acum puțin timp un comentariu despre un text atribuit lui Frans Timmermans. Este un text cumplit la adresa României, insultător, care circulă din 2018 pe internet, s-a spus că ar fi un fals - dar nu a fost negat de liderul european !

Iată ce scrie acum Adrian Severin: ”Mi s-a atras atenția că un text atribuit lui Frans Timmermans, care mi-a fost adus la cunoștință și confirmat din surse credibile, ar fi circulat anterior grație unor publicații necredibile”.

Și, atenție: ”Conținutul textului corespunde cu ceea ce eu am auzit direct de la dl Timmermans, nu neapărat cu aceleași cuvinte”.


”Pe fond el este confirmat și de acțiunile lui”, remarcă Severin, completând că a șters respectivul text ”pentru a evita  orice controverse legate de autenticitatea textului”.


Chestiunea este că textul l-am citit în 2018 pe blogul lui Stelian Tănase – iar cunoscutul scriitor și analist NU l-a șters nici acum.


Iată ce scria Tănase în august 2018: ”Am ales pentru azi la rubrica „Să stăm de vorba” un scurt extras din declarația lui Frans Timmermans, vicepreşedinte al Comisiei Europene. Aștept ca de obicei comentariile dvs pro si contra”.

Și urmează textul, pur și simplu incendiar de jignitor ! Iată-l în continuare, într-o captură de imagine de pe blogul scriitorului:





sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20200904/31551803/Severin-confirma-INSULTELE-cumplite-Timmermans-Romania.html

Sinucidere sau ASASINAT la Constanța

 


În ”Capitala Mării”, afacerile ”oculte” sunt extrem de multe, mai multe ca oriunde, iar cei implicați sunt foarte puternici și bine organizați.

Presa centrală a consemnat, pe scurt, o tragedie care a avut loc în Constanța, una dintre cele mai bogate localități în ”evenimente” fatale.

Acum vorbim de un avocat cunoscut în zonă, fost judecător. Mai precis, este vorba despre Marin Valentin, 52 de ani, avocat în Baroul Constanța și fost judecător până în anul 1999.


Avocatul a decedat pe loc, după o prăbușire în gol, de la etajul 8 al unui bloc de pe strada comercială principală a municipiului, bulevardul Ștefan cel Mare.


Tragedia a avut loc noaptea, puțin ora 2. Imediat, polițiștii Secției 3 au fost sesizați, la fața locului s-a deplasat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Constanța care a constatat decesul bărbatului, care a fost între timp și recunoscut, transmite ”Replica”. 


Desigur, anchetatorii nu exclud varianta unui suicid, mai ales că avocatul avea probleme, unele putând fi circumstanțe pentru afecțiuni psihice.


De exemplu, el avea o condamnare cu suspendare pentru că a condus beat, apoi a fugit de poliție, fiind urmărit peste 10 kilometri de echipaje, iar când a fost oprit a făcut un scandal monstru și a agresat polițiștii.

Chestiunea e că a fost avocatul unor personaje dubioase locale, inclusiv a unora care s-au ocupat de furturi de combustibil, o ”afacere” în care au fost implicate rețele complexe, inclusiv cu persoane din instituții ale statului, dar și de la firme de pază.

În plus, în ”Capitala Mării”, afacerile „oculte” sunt extrem de multe, mai multe ca oriunde, iar cei implicați sunt foarte puternici și bine organizați. Și au fost mereu, chiar și pe vremea comunismului, când era mult mai mare ordine ca acum.

Să nu uităm că marile porturi sunt, în toată lumea, principal loc de desfășurare a lumii interlope ”grele”, nu alde clanuri care joacă barbut. Așa se întâmplă în Amsterdam, în Hamburg, Marsilia sau New York. Sau… chiar pe vremea URSS, în Odessa și Vladivostok, singurele orașe în care atotputernicul KGB trebuia să cadă la pace cu ”interlopii” vremii.


Deci, revenind, ideea sinuciderii din cauze psihice… poate fi valabilă, dar mi se pare greu de crezut. Mai ales că vorbim de un avocat, deci o personalitate puternică, versată. O execuție mafiotă ? Datele pot spune mai multe procurorilor.

sursa:https://ro.sputnik.md/society/20200904/31552899/Sinucidere-ASASINAT-la-Constanta-AVOCAT-Legtura-furturi-combustibil.html

Euro pune leul la pământ

 


Euro a urcat la un nou maxim istoric, de 4,8492 lei, dar creșterea față de precedentul maxim, din 17 martie – 4,8448 lei, este foarte redusă.

Moneda europeană respectă tendința de apreciere de pe piețele internaționale, unde câștigă teren în fața monedei americane.

De maximul istoric este apropiat și aurul, cotat la mai puțin de 5 lei de maximul istoric de 260 de lei gramul.

Dolarul american a fost cotat la 4,0915 lei, francul elvețian la 4,4940 lei iar lira sterlină la 5,4424 lei.

Și coroana cehă și zlotul polonez se află la minime de șase săptămâni, iar forintul la minimul ultimelor cinci luni.

sursa:https://www.cotidianul.ro/euro-pune-leul-la-pamant/

Șef nou la Spălarea Banilor

 


Preşedinte nou la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Premierul a semnat ieri o HG privind numireaunui nou preşedinte al acestui for. Acesta va avea rang de secretar de stat, și cu un mandat de 4 ani. Numele vechiculat pentru acest post este cel al lui Laurențiu Baranga. Actul de numire  nu a fost încă publicată în MO, iar modificarea nu apare nici pe site-ul instituției, acolo unde la conducere este trecut încă numele fostului președinte Daniel Marius Staicu.

Cine este Laurențiu Baranga? Așa cum după cum scrie chiar în CV-ul său, Baranga are o grămadă de titluri care mai de care mai pompoase. A fost director adjunct la ORNISS, director de departament la Facultatea de Științe și Energie Alexandria- Univ. Valahia din Târgoviște, Conferențiar universitar, președinte la Asociația pentru Responsabilitate Economică, membru ARACIS (evaluare programe de studii și instituții de invatamant superior), doctor în management etc, etc, etc. Lucrurile ar suna, probabil, foarte frumos, dacă același domn nu ar fi dat examenul de Bacalaureat la 32 de ani, la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonid, după se precizează în același CV.

Numele lui Laurenţiu Baranga nu este chiar necunoscut opiniei publice. Ziarul de Vîlcea scria, într-un articol intitulat Masonul serviciilor secrete Laurenţiu Baranga, acuzat de incompatibilitate şi abuz:

„«Ziarul de Vâlcea» a primit recent pe adresa redacţiei o scrisoare semnată de un cadru didactic universitar, însoţită de mai multe documente, prin intermediul căreia vâlcenii vor afla mai multe informaţii despre candidatul Forţei Civice pe Colegiul Senatorial Nord Vâlcea, Laurenţiu Baranga. Fără alte comentarii dăm publicităţii conţinutul respectivei depeşe:

Vă rog să vă aruncaţi privirea spre Universitatea Titu Maiorescu, unde sunt tot felul de abuzuri şi incompatibilităţi, iar conducerea de la Târgu-Jiu reprezentată de domnul prodecan Ion Neamţu acceptă interesat situaţia! Astfel, angajat cu normă de bază şi ore de la 8.00-16.00, la Târgu-Jiu dar şi în conducerea Facultăţii de Știinţe Economice de la Târgu-Jiu, îl regăsim pe domnul Laurenţiu Baranga, care este salariat al serviciilor secrete, lucrând în cadrul O.R.N.I.S.S., tot de la 8.00 la 16.00! Laurenţiu Baranga este în graţia directorului de la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (O.R.N.I.S.S.) prof. univ. dr. Marius PETRESCU, (fiind fost doctorand la Universitatea Valahia din Târgovişte, unde predă şi directorul O.R.N.I.S.S). Baranga îşi poate permite să mănânce banii statului, dar să se teleporteze şi la Târgu-Jiu, unde predă Tehnica Negocierilor în Afaceri! Culmea este că, fiind în O.R.N.I.S.S., conform Legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României (publicată în Monitorul Oficial nr. 163 din 7 August 1991), art. 26, salariaţii organelor de informaţii şi ai celor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, nu pot face parte din partide sau alte organizaţii cu caracter politic ori secret şi nu pot fi folosiţi în scopuri politice, respectivul domn ar trebui să nu mai calce pe… la masonerie! Despre politică nu mai vorbim.„ Mergând pe firul acestor dezvăluiri am constatat că Baranga nu mai este cadru activ al serviciilor secrete, intrând într-o stare de “adormire“.

 Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor este Unitatea de Informatii Financiare a Romaniei (FIU) de tip administrativ, cu rol de lider in elaborarea, coordonarea si implementarea sistemului national de combatere a spalarii banilor si finantarii terorismului.

Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor si-a inceput activitatea inca din anul 1999, functionand ca organ de specialitate cu personalitate juridica in subordinea Guvernului, care, in conformitate cu prevederile art. 26 alin (2) din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism, republicata, are ca obiect de activitate „[…] prevenirea si combaterea spalarii banilor si a finantarii actelor de terorism, scop in care primeste, analizeaza, prelucreaza informatii si sesizeaza, in conditiile art.8 alin (1), Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie”, iar in situatia in care se constata existenta unor operatiuni suspecte de finantare a unor acte de terorism sesizeaza de indata si Serviciul Roman de Informatii.

sursa:https://www.cotidianul.ro/sef-nou-la-spalarea-banilor/

Scenariu în discuție: Scoală online de la 14 septembrie, revenirea în clase de la 1 octombrie

 


​Premierul Ludovic Orban a admis că au existat discuții pe scenariul organizării cursurilor online de la 14 septembrie, iar revenirea în clase să se facă de la 1 octombrie, însă nu s-a luat o decizie în acest sens, rămânând în vigoare, deocamdată, deciziile luate până acum.

„Au fost discuții pe tema asta. Există puncte de vedere exprimate de specialiști, în special medici epidemiologi, infecționiști, care spun că atât profesorii cât și copiii, într-un procent foarte mare revin din concedii, că pe anchetele epidemiologice o mare parte dintre cei infectați au spus că au fost în concediu sau într-un weekend, o deplasare de concediu. S-a discutat acest lucru, încă nu s-a luat o decizie. Dacă se va lua o decizie, o vom anunța în timp util”, a precizat Orban.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-24268562-scenariu-discutie-scoala-online-14-septembrie-revenirea-clase-1-octombrie-orban-daca-lua-decizie-vom-anunta-timp-util.htm

Cât vor cheltui părinţii pe haine și rechizite pentru noul an școlar - studiu

 


84% dintre părinții români vor cumpăra lucruri pentru noul an școlar, 51% dintre ei având un buget între 500 și 1.000 lei. 15% dintre respondenți se gândesc să investească un buget de 4 cifre, peste 1.000 lei, în cumpărăturile pentru acest an școlar, arată un studiu realizat de o platformă online de fashion.

Studiul ”COVID-19 - A doua zi” a fost realizat online de motorul de căutare e-fashion glami.ro. Datele pentru acest studiu au fost colectate la începutul lunii iulie 2020.


În ceea ce privește cele mai populare categorii de produse, 69% vor cumpăra îmbrăcăminte sport, 55% pantofi sport, 51% materiale și rechizite școlare - în timp ce doar 33% se vor focusa asupra ghiozdanelor și 18% asupra uniformelor.

Alte date ale studiului mai arată că:

  • După apariția primelor cazuri de Covid-19, românii au cumpărat halate de baie (+1600%), papuci flip-flops (+533%), papuci de casă (+313%), îmbrăcăminte pentru copii (+296%) și lenjerie de noapte (+187%)

  • 31% dintre români au cheltuit mai mult pe cumpărături online datorită carantinei

  • 19% dintre respondenți au făcut prima lor achiziție online de modă în lunile martie-aprilie 2020

  • 1 din 2 români sunt motivați să cumpere online produse de modă datorită reducerilor și aproape jumătate dintre ei consideră livrarea gratuită ca fiind cel mai bun stimulent pentru a plasa o comandă online

sursa:https://www.startupcafe.ro/marketing/bani-rechizite-scoala-online.htm