9.06.2020

Orban: „Cum să amâni alegerile?”

 

Premierul Ludovic Orban spune că este exclusă amânarea alegerilor locale: „Cetățenii își formează opțiunile și e fundamental pentru comunitățile locale să aibă în capul trebii reprezentanți legitimi. E nevoie de legitimitate”.

„Nimeni nu s-a exprimat vreodată că vrea să amâne începerea școlilor. Deci școala se va deschide la 14 septembrie și alegerile se vor ține la 27 septembrie. E ridicolă ideea exprimată de PSD, la fel de ridicolă ca moțiunea de cenzură. Cum să amâni alegerile?”, spune Ludovic Orban.

El a reamintit că mandatele aleșilor locali au fost deja prelungite.

„Data alegerilor a fost convenită de toți liderii politici. Deja campania electorală e în curs, cetățenii își formează opțiunile și e fundamental pentru comunitățile locale să aibă în capul trebii reprezentanți legitimi, care să fie învestiți cu încrederea oamenilor, pentru că e nevoie de legitimitate. Le e frică la pesediști de alegeri. În ultima vreme le-a fost foarte frică de alegeri și e normal, că lumea s-a cam lămurit”, mai spune premierul.

Dacă Guvernul Orban amână redeschiderea școlilor, alegerile locale trebuie amânate, a spus liderul social-democrat Marcel Ciolacu: „Nu mai accept dubla măsură și voi provoca o discuție serioasă”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/orban-cum-sa-amani-alegerile/

Cârdăşie criminală între interlopi, Poliţie Locală şi politicieni

 


“Dacă şeful unei poliţii locale ajunge să se afişeze, fără fereală, cu şeful unui clan interlop, atunci e grav, înţelegi? S-a creat o breşă foarte mare în sistem…“, îmi spune poliţistul, în timp ce se pregăteşte să-şi aprindă o ţigară.

Scapără scurt din brichetă, trage un fum şi-şi continuă gândul: “Pentru că Robert Nica este şef de clan, e incontestabil şeful, se vede de la o poştă. Am văzut oameni care îi pupau fizic mâna. Veneau, îi luau mâna şi o pupau. Şi dacă şeful Poliţiei Locale Sector 4 chiar merge la el la piscină fără fereală, păi înseamnă că nu mai există nicio frică. Grav”.

“De ce grav?“, îl întreb eu pe poliţistul de la o structură specială a Poliţiei care a acceptat să vorbească cu mine după ce în Libertatea au apărut fotografii cu şeful Poliţiei Locale, Antonio Goleac, în curtea vilei lui Robert Nica, şeful Clanului Sportivilor.

Şi omul continuă cu poveşti care vin dintr-o Românie pe care puţini dintre noi o cunosc. O Românie cu interlopi, pistoale, săbii, droguri, violenţă, dosare care ajung la instanţă în pofida sistemului nu datorită lui, şi corupţie, multă corupţie... Bani care ajung, finalmente, la partide. Aceleaşi partide care vorbesc despre cinste şi stat de drept. Iar în toată povestea asta, poliţistul devine, uşor-uşor, carne de tun. Insuficient protejat de statul pentru care lucrează.

Ce a relatat interlocutorul meu, sub protecţia anonimatului:

Poliţia Locală

“ Voi faceţi mişto în presă că Poliţia Locală amendează bătrânele cu pătrunjel şi leuştean. Tu de ce crezi că se ia poliţistul local de bătrânica aia care vinde o biată legătură de ceva? De capul lui? Nu! Îl trimite şeful pieţei din zonă, de aia merge. Pentru că piaţa plăteşte taxă de protecţie. Ori bătrâna aia vinde fără să plătească taxă de protecţie nimănui, de aia e trimis poliţistul local peste ea.

Nimeni nu poate vinde sau face lucruri în Bucureştiul ăsta fără să cotizeze, să dea taxă. Poliţia Locală a fost inventată de primari care nu puteau conta întotdeauna pe şeful Poliţiei (uneori corect, alteori transpartinic). A apărut ca o firmă de pază, practic, dar prin ea se ia taxă. Taxa de pază e taxă de protecţie de fapt, exact cum iau interlopii. Orice business ai într-o zonă, trebuia să plăteşti. Altfel, dacă ai o terasă, de exemplu, şi nu vrei să dai taxă, te trezeşti că îţi sunt clienţii bătuţi sau mai ştiu eu ce se întâmplă, scandaluri, şi dai faliment.

Dai banii, eşti lăsat în pace şi chiar ajutat. Păi du-te şi fă scandal la una din terasele din Tineretului, stau la coadă ăia în maşini să te bată, stau la rând!

Treaba asta se ştie, la toate nivelurile, dar e lăsată să meargă. Mai bine vine poliţistul local să ia taxă decât un interlop cu sabie. E mai sigur aşa.

Interlopii băgaţi în combinaţie de la început. Acum însă au ajuns gulere albe

Interlopii au fost băgaţi în povestea asta încă de la început, cu ajutorul lor câştigă primarii alegerile. Între timp, unii interlopi au ajuns “gulere albe”. E foarte greu să îi mai prinzi, au intrat în afaceri legale.

Clanul Sportivilor, de exemplu. Aveau datornici mari printre oamenii care au investit în zona imobiliară. Unii n-au mai putut plăti. Şi au avut de ales: Îmi dai banii, sau un deget, o mână? Şi-au dat business-urile ca să scape întregi.

Şi uite aşa acum clanul face acum blocuri, cumperi apartamente de la ei. Sunt afacerişti “cinstiţi”.

Clanuri nu sunt doar în Sectorul 4, ci în toate sectoarele. În 2 de exemplu, s-a mers cu clanurile în Andronache la alegeri pe vremea lui Onţanu. S-au scos listele la imprimantă, s-a mers acolo, se ştia în fiecare casă cine, câţi sunt….

În Sectorul 1, în Bucureştii Noi, construiesc ilegal clanuri de romi din Cojasca-Fântânele şi tot aşa...

De ce e periculoasă infiltrarea Poliţiei Locale cu interlopi

Poliţiştii locali au acces la informaţii. Există o bază de date cu evidenţa populaţiei la care pot avea acces. Baza asta este gestionată de Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor (I.N.E.P.).

Din teren, poţi să o accesezi fie pe staţie şi există un ID al staţiei - sau de pe PC-uri. La Poliţia Locală, funcţia este ca şi la noi, pe staţie.

Problema e cu controlul. Când verifici prin dispecerat, pare că există control, dar de fapt se disipează responsabilitatea. Întrebi dispecerul şi el îţi zice că s-au făcut 500 de verificări azi.. nu mai ştie pentru cine.

E periculos.

De exemplu, tu vrei să deschizi o terasă, vin băieţii peste tine, tu vii la poliţie că nu vrei să plăteşti, se face dosar, se pregăteşte flagrant... Noi însă, când mergem în misiuni, filaje etc., cel mai tare ne ferim de cei de la Poliţia Locală şi de cei de la Rutieră. Băieţii de la Locală supraveghează tot, ştiu tot. Văd o maşină că stă multă vreme parcată, cu om în ea, în faţa unui bloc.. caută în baza de date, află cine eşti.

La ultimul proces al unui cunoscut şef interlop, nu aveau procuror să îl acuze, ca să înţelegi. Au găsit până la urmă un procuror la Ploieşti şi, ce să vezi, i-a luat foc uşa… Au ajuns acolo că cineva a sifonat. Din fericire, omul (procurorul) nu a renunţat.

Având acces la baze de date, prin Poliţia Locală, pot afla unde locuieşti. La ce şcoală învaţă copilul tău. Unde stau părinţii. Îţi mai arde să anchetezi dacă te sună învăţătoarea de la scoală şi îţi spune: 'A venit soţul să îl ia pe fiul dumneavoastră', dacă tu eşti divorţată şi soţul e plecat? Mai anchetezi? Mai scrii?

Situaţia asta a ajuns să ne pună în pericol. Ne ferim, avem grijă să nu facem greşeli... nici cu colegii nu vorbesc cu toţi, am încredere doar în cei care-mi sunt prieteni şi pe care îi respect şi ştiu că nu trădează. Dacă se întâmplă ceva, unul dintre noi cade, în mod normal nici nu te gândeşti la Poliţia Locală. Dar uite că a devenit o problemă. Putem cădea noi, poliţişti corecţi, procurori.

Mai e ceva, gândeşte-te că un interlop pune ochii pe terenuri unde ar putea construi. Şi le cere celor ce au acces la baza de date să vadă cine-i proprietarul. Dacă-i o bătrânică, să vadă dacă are aparţinători care, vorba aia, să ceară o autopsie la IML.

Dacă n-are aparţinători sau copiii sunt plecaţi în SUA, Canada, într-o dimineaţă bătrânica aia e găsită moartă în casă. În acte se descoperă că înainte să moară a vândut terenul cuiva”.

- ”Adică o omoară?”

- ”Da”.

- ”Păi şi cu actele pentru transferul proprietăţii...”

- ”Sunt pregătite dinainte, exista cârdăşii cu notari… Uneori nici nu-i nevoie de asta. Dacă vine cineva la tine într-o noapte şi îţi spune: Semnează asta sau mori? Ce faci? Semnezi? Semnezi… Şi după aia tot mori.”

Banii

- Bine, şi banii, banii unde se duc? Că îi colectează Poliţia Locală, dar nu rămân la poliţist, nu?

- Păi la primari şi apoi la partide.

- Care partide?

- Care au fost la putere. Noi nu avem partide. Avem Gulere Albe.

Poliţia ce face? De ce nu se întâmplă nimic?

”Noi, în Poliţie, avem de exemplu celebrul Doi ş-un sfert care ne controlează. Dar pe cei din Poliţia Locală, cine îi controlează? Nimeni, deşi sunt implicaţi în de toate, trafic de de droguri, bătăi…

Ca să îi cerceteze cineva trebuie să existe un dosar penal. Până se deschide... E greu să demonstrezi. Interlopii sunt foarte bine organizaţi. Şi-au făcut şi contra-filaj. Cineva din Poliţia Naţională le-a explicat cum funcţionează tot sistemul.

În instanţă ajung dosare fie că se comandă politic să ajungă (nu că fapta nu există), fie că poliţistul a reuşit să înţeleagă breşele din sistem, a înţeles unde putea fi blocat, şi a dus până la capăt dosarulExistă în Poliţie oameni corecţi, care au bani, nu iau şpagă, nu se lasă cumpăraţi, în jurul lor se formează nişte poli de încredere şi aşa se poate opera”.

Te simţi protejat de stat?

Râde: Nu!

Reamintim că Libertatea a difuzat recent imagini în care şeful Poliţiei Locale Sector 4, Antonio Goleac, fiul lui Marian Goleac, şeful ADP Sector 4 şi mâna dreaptă a lui Marian Băluţă, apare în anturajul interlopilor, ultima dată chiar la piscina lui Robert Nica, şeful Clanului Sportivilor.

Goleac junior a cerut redacţiei Libertatea să scoată fotografiile în care apare la piscină, dar şi în alte ipostaze, alături de interlopii din Sectorul 4 deşi este şef în Poliţia Locală. În replică, jurnaliştii vin cu fotografii noi căci, spun ei, activitatea Poliţiei Locale este de un cert interes public.

sursa:http://epochtimes-romania.com/news/situatie-extrem-de-grava-in-bucuresti-dezvaluiri-cardasie-criminala-intre-interlopi-politie-locala-si-politicieni---302489

Marina Voica și Maria Ciobanu: Te țin minte, măi, dragă Marie ! ❤️❤️❤️

 


Pe 3 septembrie m-a sunat Viorel, prieten drag. Să-mi spună atât: pe 3 septembrie le sărbătorim pe Marina Voica și Maria Ciobanu, n-ai uitat? Cum pot uita? Zbucium a stărnit Viorel în mine. Ele două m-au învățat veselia, ele două mi-au făcut Revelioanele, ele două m-au învățat să dansez, plângeam cu ele, pătimeam cu ele. Un gând despre patimile de-o viață și cum vrea omul mereu, mereu ca patimile alea copilărești să se împlinească. Unii o numesc nostalgie, eu o numesc "viața ca o ață".

E imposibil altfel. În copilărie am ascultat de toate. Țigănești, romanțe, populară, ușoară. Ca o pecingine se pune pe suflet ce-ai băut, ce-ai iubit, ce-ai ascultat în primii ani de viață. Nu-i drum înapoi.

Cântecul este cea mai ușoară formă de educație sentimentală. Ce zice mama e dădăceală, ce bârfe auzi de ăla și de ailaltă, aia e, or fi bune și alea, dar tu vrei și tu să iubești pe lumea asta și cum faci?

Când Partidul, Țara, Poporul nu-ți spun, tragi cu urechea la cântece. Ți-e rușine de nașu’, de părinți, că ești la vârsta rușinii, nu vrei să afle că ai și tu o puță, că ai și tu un suflet. Nu vrei să se afle că ai ajuns la vârsta la care faci probleme.

De fapt, nu-s probleme, toate astea sunt omenești. Milioane am fost și suntem și sfaturi sentimentale nimeni nu ne-a dat. Nimeni.

Cine totuși să-ți dea un sfat? Nimeni altul decât cântecul.

E bine să iubești femeia? Dar cum se întâmplă să ți se pună pata pe femeia altuia? Câte femei e voie să iubești? Dar e voie? Cine îți dă voie? De ce nu le poți iubi pe toate? Oricât de simple sunt întrebările, rușinea te copleșește. Și decât să vorbești, să întrebi, tragi cu urechea. Și Marinele astea nu pot să le uit.

Era ritual. Maică-mea făcea fabulosul ei tort surpriză și mergeam cu tramvaiul la nea Florian la etajul zece al unui bloc pe care nu-l nimeream niciodată. Toate blocurile erau la fel. Și după ora 12 noaptea nea Florian dădea drumul la muzică, avea el benzile lui. Și-ncepea muzica-dansul. 

Muzica și dansul îți fac sufletul, îți dau imaginarul pătimaș.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-perspektiva-24271025-marina-voica-maria-ciobanu-tin-minte-mai-draga-marie-cate-vorbe-bune-imi-spuneai-mie-vorbele-care-spus-inimioara-pus.htm

Simona Halep, aleasă de WTA jucătoarea lunii august

 


Simona Halep, locul 2 mondial, a fost aleastă jucătoarea lunii august în circuitul WTA, în urma voturilor de pe site-ul forului.

Halep a câştigat luna trecută turneul de la Praga.

Mai erau nominalizate pentru titlul de jucătoarea lunii august Fiona Ferro, care a triumfat la Palermo, şi Victoria Azarenka, învingătoare la Western & Southern Open, informează News.ro.

Simona Halep a mai fost aleasă în acest an jucătoarea lunii februarie.

sursa:https://sport.hotnews.ro/stiri-tenis-24271057-video-simona-halep-aleasa-wta-jucatoarea-lunii-august.htm

Horoscop rune 6-12 septembrie

 


Numerologul Mihai Voropchievici a prezentat horoscopul runelor pentru săptămâna 6-12 septembrie. 

Berbec- o săptămână care vine cu revigorare în toate planurile. O viață nouă în această săptămână

Gemeni- nu forțați mâna norocului săptămâna viitoare. Lucrurile bune și frumoase vin la cei care au răbdare

Racul- sunteți pregătiți săptămâna viitoare să susțineți bătălii furtunoase. 

Leu- vești bune. Cadou surpriză sau o sumă de bani importantă. 

Fecioara- se produce un salt rapid, calitativ în existența voastră. Runele sunt prolifice

Balanța- o dragoste nouă, ceva fierbinte. O dragoste nouă, pasională.E îndrăgostire de toamnă.

Scorpion- sunt sfătuiți să se relaxeze, iar un al doilea sfat să lase grijile vis-a-vis de starea de sănătate a unei persoane apropiate.

Săgetător- fiți extrem de prudenți. Sunteți undeva într-o atitudine între a fi foarte dur și foarte conciliant. Trebuie să fiți iertători. 

Capricorn- va găsi rezolvarea la dragostea din inimă numai discutând cu partenerul sau făcând un consiliu de familie. El e obișnuit să dea directive, nu să se sfătuiască

Vărsător- să fie pregătit pentru o suită de schimbări majore

Pești- Cu gândul la vacanță. Să vă pregătiți bagajele pentru că astrele anunță o călătorie

sursa:https://www.dcnews.ro/horoscop-rune-6-12-septembrie-zodia-care-primeste-vesti-bune-cadou-surpriza-sau-suma-de-bani_769458.html

Prima ţară europeană care îşi mută ambasada la Ierusalim

 


Serbia este prima ţară europeană care îşi va muta ambasada în Israel din Tel Aviv la Ierusalim. Mişcarea va avea loc până la finalul lui iulie 2021 şi este o lovitură dată de Trump înaintea alegerilor prezidenţiale din Statele Unite.

Anunţul mutării ambasadei a venit după un summit la Casa Albă, la care au participat preşedintele Serbiei şi premierul din Kosovo. În plus, Kosovo şi Israel s-au recunoscut reciproc, iar Kosovo a devenit primul stat majoritar musulman care va avea o misiune diplomatică în Ierusalim.

În martie 2019, Viorica Dăncilă anunţa, pe tărâm american, aceeaşi decizie.

Ierusalimul este disputat de zeci de ani. Oraşul e considerat de israelieni capitala nedivizată a ţării lor, în timp ce palestinienii revendică partea de est drept capitală a viitorului lor stat. Misiunile diplomatice ale ţărilor străine sunt în Tel Aviv, o tradiţie ruptă de Donald Trump acum trei aproape trei ani, când a mutat ambasada SUA în Ierusalim.

”Este o măsură amânată prea mult timp, care va avansa procesul de pace şi care va aduce o înţelegere de durată”, declara şi Donald Trump pe 6 decembrie 2017.

Conflictul dintre israelieni şi palestinieni a făcut ca foarte puţine ţări arabe să recunoască statul evreu. Emiratele Arabe Unite sunt ultimele intrate pe această listă extrem de scurtă. Luni, a avut loc primul zbor direct între Tel Aviv şi Abu Dhabi.

Şi această înţelegere a fost posibilă tot cu intervenţia lui Trump, care a punctat la capitolul relaţii externe.

sursa:https://www.cotidianul.ro/prima-tara-europeana-care-isi-muta-ambasada-la-ierusalim/

Cutremur de suprafață în România

 


Un cutremur de 3 grade pe scara Richter s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3.53, în județul Suceava, la adâncimea de trei kilometri.

Potrivit Institutului National de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului, oraşele cele mai apropiate de epicentrul seismului sunt Chernivtsi, Ivano-Frankivsk, Cluj-Napoca, Bacău, Iași, Sibiu și Brașov.

În 1 septembrie, un alt seism a avut loc în Bucovina, județul Suceava, cu magnitudinea de 2,8 grade.

sursa:https://www.cotidianul.ro/cutremur-de-suprafata-in-romani/

Incredibil dar adevărat !

 


Incredibil dar adevărat! Marțianul a rupt afișele liberalilor. Pe toate, se înțelege. Le-a rupt într-un fel ciudat. În locul fruntașilor de la PNL, surâzători și bine hrăniți, au apărut niște desene ciudate, marțiene.

Nimeni nu știe cum a făcut marțianul figura asta. A rupt afișele apoi le-a refăcut ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cu figurile alea marțiene atât de ciudate. Și asta într-o singură noapte, în toată România. Venusianul a făcut aceeași chestie cu afișele celor de la PSD, și ei surâzători și bine hrăniți. Saturnianul a făcut la fel cu afișele fruntașilor USR și ei bine hrăniți și foarte surâzători. Marțianul, venusianul și saturnianul!

Incredibil dar adevărat. Le-am luat urma, erau aceeași, marțianul, venusianul și saturnianul care anul trecut au mâzgălit zidurile de la Președinție cu tot felul de sloganuri galactice, o grozăvie. Și astăzi mai râcâie SPP-iștii, cu raclete speciale aduse de la NASA. Puteau să pună niște zugravi, niște zidari, niște faianțari. E o mare enigmă pentru noi de ce SPP-iștii au ținut morțiș să facă ei treaba asta grea, umilitoare chiar.

Păi sigur că e umilitoare! Să stai în genunchi lângă peretele prezidențial și să-l râcâi cu o racletă din titan adusă direct de la NASA. Acum, să știți, racletele astea nu sunt făcute pe planeta noastră. Nicidecum. Ele sunt găsite pe Lună, acum cinci ani. Incredibil dar adevărat! Păi asta e, că nu știe nimeni ce se întâmplă în spațiul cosmic.

Păi se întâmplă că NASA trimite misiune spațiale cu oameni săptămânal pe Lună. Păi miile de români care în plină pandemie, cu mic, cu mare, au fost scoși din cel mai carantinat oraș de-al nostru, Suceava, n-au fost trimiși în Germania să culeagă sparanghel! Incredibil dar adevărat! Au fost trimiși pe Lună să lucreze în minele de diamant. Cu acordul lor, se înțelege. Au primit pentru asta un purcoi de bani iar când au venit înapoi, pe Pământ, NASA le-a ars amintirile de pe Lună cu un laser special care arde amintiri.

Mă rog, săpând românii la diamante, au găsit racletele astea de titan care, se vorbește pe la colțuri, au fost făcute pe undeva prin Constelația Andromeda. Ieri, în Piața Matache, m-a oprit limbutul acela de Gore. Cum care Gore? Gore de la Arsenal. Să-mi zică el niște chestii importante despre racletele astea. Gore are dantură nouă din porțelan.

Și-a făcut și freza, s-a colorat în portocaliu. Așa îi place lui să-și poarte freza, ce poți să-i faci? Incredibil dar adevărat! Ne-am plimbat noi așa, vreme de-o oră prin Piața Matache boscorodind de una de alta, ca doi români adevărați, îngrijorați așa cum se cuvine de soarta țării lor. Incredibil dar adevărat!

sursa:https://www.cotidianul.ro/incredibil-dar-adevarat/

Comasarea alegerilor

 



Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, consideră organizarea simultană a alegerilor locale şi parlamentare ar diminua riscurile pentru populaţie.

Marcel Ciolacu spune că pentru asta ar fi nevoie de o discuţie iniţiată de Guvern.

„Eu cred că, dacă s-ar comasa alegerile, riscul de expunere al populaţiei ar fi mult mai mic. Normal ar trebui să fie o discuţie provocată de către Guvern, nu de către Parlament, cu Parlamentul, transparent, fără nicio problemă, să vedem ce e mai bine pentru români, nu pentru PNL sau pentru preşedinte”, a spus Marcel Ciolacu.

Potrivit liderului PSD,situaţia sanitară nu era la fel de gravă ca acum în momentul în care s-a stabilit data de 27 septembrie.

Ciolacu afirmă că localele pot fi amânate fără niciun fel de problemă.

„Se poate, pentru că nu s-a împărţit niciun buletin de vot, nici nu s-au dat la tipărit. Rămân aceiaşi candidaţi. Se îngheaţă de unde este şi se reia din acelaşi loc altă dată”, a afirmat preşedintele PSD.

Marcel Ciolacu a mai declarat că liberalii iau decizii numai în logica electorală şi nu ţin cont că nota de plată va veni la toţi.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ciolacu-ar-vota-pentru-comasarea-alegerilor/

9.05.2020

”Vouă vă pasă de rusul Navalnîi, ticăloșilor care l-ați otrăvit pe Vadim ?! ”

 


Diversiuni precum povestea cu Navalnîi și mai ales cu ”reacțiile internaționale” nu mă pot păcăli: pe mine mă interesează cine sunt ticăloșii, slugile și adevărații asasini care ne-au omorât românii noștri. Pe cei mai buni dintre noi, cum a fost și Corneliu Vadim Tudor.

Într-o absolut stupidă scrisoare, Bogdan Aurescu, formal ministru de Externe al României,  a ”condamnat cu fermitate otrăvirea liderului opoziţiei ruse, Navalnîi, cu neurotoxina de tipul Noviciok, după cum arată informaţiile transmise azi de guvernul german”.


În primul rând, orice otrăvire sau ucidere este de condamnat, de exemplu uciderea lui Teo Peter de către un militar american salvat de justiția română - sau asasinarea generalului iranian, condamnată chiar de ONU. Dar lui Aurescu nu îi pasă decât de Navalnîi, de parcă ar exista vreo legătură între România și respectivul personaj, astfel încât diplomația română să treacă peste orice și să se bată pentru el!

Adică să treacă peste faptul că nu sunt încă ”informații”, ci doar afirmații. De fapt, alegații!

”Acest fapt complet inacceptabil trebuie să fie obiectul unei anchete minuţioase şi imparţiale, iar cei vinovaţi trebuie să răspundă în faţa Justiţiei”, a scris, pe Twitter, Aurescu.

Repet, poate mai face un asemenea mesaj și către SUA, în cazul românului Teo Peter – sau al românilor din Ucraina, suspus unui regim de exterminare culturală! Cazuri în care Aurescu tace!

Dar nu numai asta mă revoltă - ci un asasinat în toată regulă, trecut total sub tăcere! Moartea marelui patriot Corneliu Vadim Tudor și al naționalismului românesc!

Știu că se vorbește, atât printre apropiații lui Vadim, dar și în spațiul online, despre otrăvirea lui Corneliu Vadim Tudor, acțiune care i-ar fi cauzat moartea prematură. Iar eu, ca fost apropiat al lui Vadim, spun DA, marele patriot și om politic A FOST OTRĂVIT – a fost ASASINAT.

Repet afirmația, pentru că NU am nici un dubiu: Corneliu Vadim Tudor a fost ASASINAT, a fost OTRĂVIT!

Nu, nu știu dacă și prin vreo substanță – otrava de care vorbesc eu, și pentru care pot da mărturie, a fost una psihică.

Ani de zile Vadim a fost insultat, numit extremist și nebun – pentru el trebuia mai întâi terminat ca personalitate publică, de impact național și internațional. Apoi, prin el, naționalismul și setea de dreptate trebuiau asociate nebuniei!

Ani de zile demersurile patriotice ale lui Vadim au fost  denigrate, asimilate nebuniei – deși s-a dovedit că mai toate avertismentele au fost reale, tragic premonitorii!

Ani de zile de distrugere mediatică a mesajului național, de atacuri internaționale și interne din partea cercurilor progresiste, pregătind terenul pentru ce a urmat, după dispariția lui Vadim: preluarea resurselor naturale, ridicarea unor mișcări atee, globaliste și antinaționale, impunerea imoralități contra naturii.

Au reușit – după ani de zile de otrăvire, au asasinat naționalismul și sentimentele naționale din România. Le-au omorât și cu imposturi penibile, astfel că orice bișnițar politic din partidele corupte declara ”eu sunt așa, mai naționalist!”. Ești pe dracu, făcătură lașă care ai acceptat și slugărit tot ce a venit din vestul ”progresist” și antinațional!

Rămăsese un singur om periculos, Vadim, și atunci i-au aplicat ultimele doze de otravă – i-au oprit accesul în mass media politică și tăiat fondurile.


Vadim era blocat de lipsa banilor, dar se bătea ca un leu, muncea zi și noapte, se împrumuta, totul ca să continue publicațiile naționaliste – ”România Mare” și ”Tricolorul”. De fapt, singurele voci din presă care vorbeau limba națională!

Ei bine, am asistat la felul în care cădeau contractele de publicitate sau cele de distribuție a presei, așa încât Vadim se sufoca! În timpul acesta, continua denigrarea sa și a familiei sale.

Iar toate aceste griji, suprapuse peste afecțiunea cronică de care suferea, diabet, i-au adus sfârșitul prematur. Iar ei, cei care l-au ucis, știau toate astea!

Hai să fim serioși – cei care l-au terminat aveau toată fișa lui, știau de ce boli suferă, în ce stadiu, știau de probleme are – și mai ales știau și orizontul de timp în care totul se putea sfârși. Dar știau și cum să accelereze totul. Ceea ce s-a și făcut, pentru că evenimentele trebuiau urgentate!


Cum vă explicați că, la două săptămâni după moartea lui Vadim, a venit și ambasadorul SUA, după ce Washingtonul nu mai trimisese aici ambasador de ani de zile? Și nu  a venit orice ambasador, ci un profesionist al combinațiilor, cu experiența dezlănțuirii conflictelor din Orient – Hans Klemm.

A venit cu o echipă și cu o agendă clară: controlul prin instituțiile de forță – servicii și procurori - procentele pentru înarmare, inaugurarea bazelor militare și înmulțirea lor, promovarea LGBT, dezlănțuirea unor mișcări de protest profesioniste, cu conexiuni internaționale, crearea unei grupări politice progresist-anarhiste, terminarea liderilor puternici români, preluarea resurselor de către firme legate de SUA, preluarea digitalizării, declararea Rusiei și Chinei țări non grata și altele.

Da, puneți mâna pe istoria recentă și verificați: toate astea s-au petrecut după ce Vadim a decedat – de fapt, după ce a fost asasinat.

Dar cine a făcut asta?

Aceeași grupare care a făcut iureșul anarhic din Orient, de la Kiev, azi din Belarus – și mai nou cu acel Navalnîi! Sunt cei care vor să clatine lumea din temelii, așa cum au mai făcut-o.

Da, sunt de acord și susțin că situația în care a ajuns Navalnîi trebuie anchetată serios. Așa cum corect au cerut și Stoltenberg și Merkel și Trump – adresându-se Rusiei, singura țară care poate face această anchetă, pentru că e vorba de un cetățean rus.


Ceea ce Aurescu NU a cerut! El vrea ”anchetă minuţioasă şi imparţială”… făcută de cine? Nu spune asta, nu cere Rusiei, precum cei citați anterior, ci aruncă și el cu piatra!

Mă revolt când văd cum indivizi de felul lui Aurescu ne bagă în treburi pe care nu le cunoaștem și nu ne privesc, doar pentru a servi intereselor care aruncă lumea în aer! În schimb, în ticăloșia lor slugarnică, habar nu au despre români care pățesc rele – sau chiar sunt omorâți! – de diverși ”parteneri” mai mult sau mai puțin strategici!

În schimb, asasinarea lui Vadim nu a cercetat-o nimeni! Sunt convins că, până la urmă, toate se vor plăti, pentru că există ceva mai presus de noi și de aceste slugi care nu aduc decât minciună și dezbinare.   


De aceea, diversiuni precum povestea cu Navalnîi și mai ales cu ”reacțiile internaționale” nu mă pot păcăli: pe mine mă interesează cine sunt ticăloșii, slugile și adevărații asasini care ne-au omorât românii noștri. Pe cei mai buni dintre noi, cum a fost și Corneliu Vadim Tudor.


Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.

sursa:https://ro.sputnik.md/columnists/20200903/31543201/Vou-va-pasa-de-rusul-Navalnii-ticalosilor-care-l-ati-otravit-pe-Vadim.html

Cătălin Predoiu face marele anunț ! Adevărata NUCLEARĂ în Justiție

 


Modificări care puneau Justiția în cadrul firesc nu convin Sistemului – și nici susținătorului ”strategic” al acestuia, care, odată cu venirea lui Zuckerman a început să facă presiuni cu un tupeu uluitor !

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat că, începând de săptămâna viitoare, Ministerul Justiției va lansa ”mai multe proiecte de lege şi politici publice”.

Deocamdată vor fi lansate în dezbatere publică, iar printre proiecte este și cel al ”Legilor Justiției”.

Începând de săptămâna următoare, ”ministerul va lansa în dezbatere publică, în etape, mai multe proiecte de lege şi politici publice”, a spus Predoiu, anunțând că va detalia acest program săptămâna viitoare.


”În linii mari, e vorba de proiecte care vizează reguli speciale privind actul de justiţie în condiţiile speciale generate de pandemie, precum şi un proiect privind ceea ce numim în limbajul comun 'legile Justiţiei', dar şi de alte instrumente legislative şi politici publice adresate Justiţiei, care vor fi prezentate şi lansate în dezbatere publică etapizat, pe măsura finalizării, pe parcursul lunilor septembrie şi octombrie”, a spus Predoiu.

În ședința Consiliului Naţional al Uniunii Barourilor din România, ministrul a precizat că sunt instrumente ”la care lucrăm, în tăcere şi cu migală, de luni de zile”

”Aceasta este adevărata agendă a ministerului, nu cea care uneori ne este atribuită”, a declarat Cătălin Predoiu.

Ministrul a precizat că proiectul referitor la regulile privind actul de justiţie în pandemie vizează, în esenţă, utilizarea tehnologiei de comunicare la distanţă, anunță Agerpres


Cătălin Predoiu a precizat că unul dintre proiecte vizează ”reguli aplicabile actului de justiţie în condiţiile speciale generate de pandemie” și, în acelaşi timp, ”sunt reguli care sunt menite să salvgardeze drepturile şi garanţiile procesuale ce caracterizează actul de justiţie modern”.

 ”Este un proiect la care ministerul a reflectat şi a început să lucreze imediat după încetarea stării de urgenţă, chiar înainte de a fi cerut de unele asociaţii profesionale ale magistraţilor, cu care am şi discutat de altfel şi de la care am primit numeroase idei”.

Desigur, aceste modificări legate de Pandemie sunt necesare – dar e de urmărit dacă vor fi temporare – sau se vor permanentiza.


Pe de altă parte, adevărata ”nucleară” vizează ”legile Justiţiei” – și trebuie subliniat că modificările făcute de PSD, care au fost respinse de Iohannis și PNL, vizau exact clarificarea unor chestiuni firești – cum ar fi determinarea clară a perioadei de prescripție, a circumstanțelor atenuante, protecția persoanelor cercetate și împiedicarea scurgerii de informații din dosare, dreptul la un proces echitabil etc.

Deci, modificări care ajutau la scoaterea din joc a Sistemului și mai ales încetarea proceselor politice – și care puneau Justiția în cadrul firesc.

Ei bine, toate astea nu convin Sistemului – și nici susținătorului ”strategic” al acestuia, care, odată cu venirea lui Zuckerman a început să facă presiuni cu un tupeu uluitor !

Recent, Zuckerman certa Parlamentul că nu a făcut modificările legislative pe care el le-a cerut ! Mai mult, cu un cinism uluitor, Zuckerman se folosește de traficul de persoane pentru a promova modificarea legilor Justiției și revenirea la situația din perioada Kovesi – a așa zisului ”Stat de drept”.

Iată ce declara la jumătatea lui august 2020 Zuckerman:


”Problema traficului de persoane în România a fost provocată de derapajele privind statul de drept în perioada guvernului precedent - am cerut Parlamentului să acţioneze şi să adreseze această problemă. Este foarte dezamăgitor că liderul PSD Ciolacu a răspuns spunând că legile româneşti curente privind traficul de persoane şi statul de drept sunt suficiente. Nu sunt !”.

Evident, este o gogomănie cu ”derapajele privind statul de drept în perioada guvernului precedent” și mai ales referirea la traficul de persoane – pentru care există legislație – dar nu e pusă în aplicare! Pur și simplu traficul de persoane se petrece sub ochii ”neatenți” ai autorităților, nu din cauza legilor!


Și, subliniez și repet, este încurajat de Occident, beneficiarul – ”end user-ul” – victimelor acestui trafic!


NU, e clar, Zuckerman folosește cinic acest fenomen – ignorat de ”vizionarul” Iohannis mai bine de 5 ani – pentru a impune schimbări ale Legilor Justiției, în sensul revenirii sistemului care asigură statutul de colonie al României.

O colonie în care Zuckerman și cei pe care îi reprezintă să pună mâna pe resurse, să primească bani pentru armament, pentru baze și prezență militară și pentru multe altele – printre care și pentru digitalizarea care, se spune, l-ar interesa direct pe Zuckerman. Și, desigur, pentru a alunga concurența, nu pe criterii de piață, ci ”strategice”.


Ori, pentru asta, politicienii doriți/impuși și sistemul instalat trebuie să aibă la dispoziție toate pârghiile, printre care legi ale Justiției care convin.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20200905/31560517/Predoiu-anun-crucial-Adevrata-NUCLEAR-n-Justiie-dup-presiunile-lui-Zuckerman.html

Editarea genetică a embrionului uman

 


Nașterea în 2018 a bebelușilor modificați genetic a stârnit proteste. Doi ani mai târziu, o comisie internațională își exprimă recomandările: Este necesar să fim siguri că modificarea genetică a embrionilor umani în scopuri medicale nu provoacă efecte nedorite, înainte de a lua în considerare posibilitatea de a recurge la aceasta, relatează AFP.

Această comisie, formată din 18 experți din discipline diferite, nu respinge principiul modificării genetice la om. Dar intenționează să ofere un cadru și linii roșii care să nu fie trecute de țările care decid să ia această cale.

„Modificarea genomului transmisibil descendenților nu este încă pregătită pentru a fi testată într-un mod sigur și eficient la oameni”, avertizează experții într-un comunicat de presă care însoțește raportul lor.

Și orice autorizare posibilă a utilizării sale va trebui făcută „treptat și cu prudență”, spune Richard Lifton, președintele Universității Rockefeller (Statele Unite) și copreședinte al acestei comisii, creată de academiile americane de medicină și științe și Societatea Regală Britanică.

Ea a fost constituită după ce un cercetător chinez, He Jiankui, a provocat un scandal global în noiembrie 2018 prin anunțarea nașterii primilor bebeluși modificați genetic, gemene al căror ADN a fost modificat pentru a deveni rezistente în fața virusului SIDA.

Un al treilea copil cu ADN modificat s-a născut ulterior, potrivit agenției de știri oficiale New China.

Acest cercetător, care conducea un laborator în Shenzhen (sud), a fost demis din funcție și condamnat în decembrie la trei ani de închisoare pentru „efectuarea ilegală a manipulării genetice a embrionilor în scopul reproducerii”.

He Jiankui spune că a folosit tehnica CRISPR-Cas9, care a revoluționat medicina genomică în ultimii ani. Aceste „foarfece genetice” înlocuiesc părți ale genomului, cum ar fi corectarea unei greșeli de tipar pe un computer.

Mult mai puțin costisitoare și mai ușor de utilizat decât tehnicile utilizate până acum, diseminarea acestei tehnici a reînviat dezbaterea cu privire la implicațiile aplicării sale la oameni.

În martie 2019, cercetători au pledat pentru un moratoriu privind tehnicile de modificare a genomului. Alții s-au temut de oprirea cercetărilor care suscită speranța în ceea ce priveșre tratamentul bolilor genetice.

Recomandările comisiei internaționale se referă la modificările ADN-ului gameților (ovulelor și spermatozoizilor), embrionilor umani destinați să conducă la o sarcină de succes - și nu numai în scopuri de cercetare. Aceste modificări sunt deosebit de sensibile, deoarece pot fi transmise generațiilor următoare.

„Prevenirea bolilor grave”

Dacă unele țări decid să permită astfel de modificări ale genomului transmisibil, acestea vor trebui să fie precedate de „cercetări preclinice riguroase” pentru a se asigura că mutațiile introduse nu duc la consecințe negative neintenționate. „Un criteriu care nu este încă îndeplinit de nicio tehnologie de editare a genomului existentă”, subliniază cei 18 experți.

O altă condiție esențială: organizarea „unei ample dezbateri cu privire la problemele sociale și etice” implicate de aceste tehnici.

Și inițial, va fi necesar să se limiteze utilizarea lor la „prevenirea bolilor grave cauzate de mutația unei singure gene”, precum fibroza chistică, siclemie, talasemia sau boala Tay-Sachs, o boală neuro- degenerativă ereditară care are ca rezultat în special deficitul intelectual sever și orbirea.

Atunci când nu există nicio alternativă, „modificarea transmisibilă a genomului uman ar putea reprezenta o opțiune importantă pentru a permite viitorilor părinți cu risc cunoscut de transmitere a unei boli genetice să aibă un copil care este înrudit genetic cu aceștia dar care nu este purtător al acestei boli ", se spune în raport.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-stiintele_vietii-24267373-editarea-genetica-embrionului-uman-stiinta-inca-nu-este-pregatita-comisie-internationala.htm

Contractul pentru tronsonul de autostradă Nușfalău - Suplacu de Barcău, semnat cu turcii de la Nurol

 

Compania de drumuri a semnat sâmbătă contractul cu compania turcă Nurol pentru tronsonul de autostradă Nușfalău - Suplacu de Barcău, informează CNAIR.


Este vorba de contractul de “Proiectare și execuție Autostrada Brașov - Târgu Mureș - Cluj – Oradea, Secțiunea 3B: Mihăiești - Suplacu de Barcău, Subsecțiunea 3B5: Nușfalău – Suplacu de Barcău (km 66+500 - km 80+054.044)”.

Contractul în valoare de 384.138.887,89 lei fără TVA a fost semnat cu antreprenorul NUROL INSAAT VE TICARET A.S.

Lungimea acestui tronson este de 13,54 km, fiind finanțat din fonduri europene nerambursabile.

Durata contractului este de 24 luni, din care: 6 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 120 de luni.

În cadrul contractului, vor fi realizate următoarele structuri majore:

  • Nod rutier Nușfalău km 67+500 (intersecție cu DN1H)
  • 7 Pasaje peste autostradă
  • 6 Poduri peste autostradă
  • Parcare de scurtă durată la km 69+150
  • Punct de sprijin pentru întreținere km 69+240
  • Bretea de întoarcere
  • Varianta de circulație pe DN1H
  • Restabiliri legături rutiere

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24270122-contractul-pentru-tronsonul-autostrada-nusfalau-suplacu-barcau-semnat-turcii-nurol-cat-vor-costa-cei-13-5-kilometri.htm

Italia face referendum pentru reducerea numărului de parlamentari

 


Italia pregătește un referendum privind reducerea numărului de parlamentari cu o treime din numărul total. 

„Aceasta este o reformă votată de majoritatea covârșitoare a parlamentului. Dacă treci de la 945 la 600 de parlamentari, opinia mea este că nici un prerogativ parlamentar nu este subminat. Cu noile reguli, oricine este ales se va simți și mai responsabil," a declarat premierul Giuseppe Conte. 

Conte merge chiar mai departe și spune că se impune și o nouă lege electorală. 

"Sper să fie adoptată o lege electorală precum cea care rezultă din acordul majorității: îmi place foarte mult neîncrederea constructivă," a mai spus Conte.

Totodată, acesta spune că și-ar dori ca președintele Mattarella să obțină un al doilea mandat de președinte, actualul terminându-se în 2022. 

"Cred că președintele Mattarella își joacă rolul într-un context foarte provocator într-un mod impecabil, cu mare echilibru și înțelepciune," a declarat premierul Italiei, potrivit Corriere. 


sursa:https://www.dcnews.ro/italia-face-referendum-pentru-reducerea-numarului-de-parlamentari-premierul-conte-votez-da_769443.html

”Dragii mei, iată unde ați ajuns !”

 


Liderul ALDE,Călin Popescu Tăriceanu, le-a transmis o scrisoare deschisă alegătorilor liberali în care critică traseismul practicat de PNL şi îi invită să i se alăture.

„Dragii mei,

Se apropie cu pași repezi alegerile și m-am gândit că, poate, este bine să limpezim puțin apele!

Ne-ați pus pe noi, cei din ALDE, la colț, pentru că ne-am aliat cu PSD-ul atunci când PNL-ul a fost înghițit de PDL și, peste noapte, a luat forma și obiceiurile lui Băsescu/Petrov!

„V-ați supărat pe noi, cei din ALDE, când am atras atenția că Iohannis este doar un ficus solemn care nu reprezintă nici liberalismul și nici poporul român.

Ați fost dezamăgiți de noi, cei din ALDE, când am spus că nu suntem de acord să renunțăm la libertățile și drepturile fundamentale nici de frica procurorilor, și nici măcar de frica unui virus.

Și iată unde ați ajuns: nevoiți să priviți neputincioși la trecerea a 135 de primari PSD în tabăra PNL și la trecerea de parlamentari PSD și ALDE la partidul care v-a promis cu limbă de moarte că a ferecat cu lanțuri porțile partidului și nici un traseist nu își mai găsește locul în partidul Brătienilor. În numele acestor promisiuni le-ați dat votul, le-ați dat încrederea voastră, și ne-ați pedepsit pe noi pentru fapte pe care nu le-am comis.

Noi, cei din ALDE, am rămas în tranșee, acolo unde ne-ați lăsat! Am rămas să luptăm, cu puterile noastre, pentru pensii și alocații așa cum zice legea.

Noi, cei din ALDE, am rămas singuri în lupta contra unui sistem invizibil, dar palpabil, care încet, încet, încearcă să ne acapareze viața!

Noi, cei din ALDE, așa puțini câți am rămas, suntem deciși să ținem sus steagul apărării drepturilor și libertăților românilor! Până la capăt!

Noi, cei din ALDE, vă așteptăm alături de noi !”, a scris Tăriceanu, pe Facebook.

sursa:https://www.cotidianul.ro/tariceanu-limpezeste-apele-pana-la-capat/