9.19.2020

”Dictaturile aşa încep”

 


Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, le cere liberalilor să se desolidarizeze de Rareş Bogdan, după atacul acestuia la Avocatul Poporului.

„Dacă vă întrebați de unde apar indivizii ăștia care își filmează copiii în timp ce îi umilesc (vezi cazul primarului PNL de la Sângeorz Băi – Bistrița Năsăud) vă spun eu: din lipsa noastră de reacție la acest fel de oameni! Pentru că așa ajung ei la concluzia că li se permite orice.

Uitați-vă la ultima ieșire a propagandistului Rareș Bogdan! Un atac suburban de o rară violență la adresa Avocatului Poporului! Faptul că tăcem, că nu spunem nimic îl va încuraja ca data viitoare să o facă și mai lată și, dacă nici atunci nu spunem nimic, următoarea dată o să iasă cu pușca pe stradă să-i lichideze pe cei care nu îi cântă în strună. Și dacă asta nu-l va satisface suficient va face o lege, împreună cu prietenii din PNL, USR și UDMR, prin care o să ne interzică pe toți cei care nu suntem de acord cu ei!

Genul acesta de discurs fascist nu ar trebui să-și găsească loc în Parlamentul European și mă aștept ca măcar colegii lui Rareș Bogdan să se desolidarizeze de atacul lui la adresa lui Renate Weber.

Dictaturile așa încep, prin atacuri la instituțiile democratice, atacuri care nu sunt sancționate de nimeni. Pentru că “somnul rațiunii naște monștri”! Să nu ziceți că nu v-am spus!”, a scris pe Facebook Călin Popescu Tăriceanu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/tariceanudictaturile-asa-incep/

China trece la AMENINȚĂRI după ce SUA au interzis aplicația Tik Tok

 


Guvernul chinez a anunţat sâmbătă că introduce un mecanism care îi va permite să restrângă activităţile companiilor străine, o măsură văzută în mare parte ca represalii împotriva SUA, relatează AFP.

Anunţul Ministerului Comerţului, făcut în plin scandal între Beijing şi Washington, nu vizează o companie străină în mod special.

Însă decizia menţionează la modul general o serie de acţiuni prin care companiile care vor figura pe o viitoare "listă de entităţi non-fiabile" devin pasibile de amenzi şi riscă să li se restricţioneze activităţile sau aducerea de materiale şi personal în China.

Lista va cuprinde companii ale căror activităţi "aduc atingere suveranităţii naţionale a Chinei şi intereselor sale în materie de securitate şi dezvoltare" sau care încalcă "regulile economice şi comerciale internaţional acceptate", conform ministerului.

Anunţul survine în contextul în care SUA interzic, începând de duminică, 20 septembrie, descărcarea aplicaţiilor TikTok şi WeChat deţinute de giganţii chinezi ByteDance şi Tencent.

Într-un comunicat, Ministerul chinez al Comerţului a acuzat, sâmbătă, Washingtonul că practică "intimidarea". "Dacă SUA persistă în acţiunile lor unilaterale, China va lua măsurile necesare pentru a apăra cu hotărâre drepturile şi interesele legitime ale companiilor chineze", a ameninţat Beijingul.

Tensiunile dintre SUA şi China sunt în creştere din luna august, când preşedintele Donald Trump, în plină campanie pentru al doilea amandat, a dat un ultimatum aplicaţiei TikTok, pe care o acuză de spionaj industrial în favoarea Beijingului, fără a oferi totuşi public probe tangibile, notează Agerpres.

Gigantul chinez de telecomunicaţii Huawei este, de asemenea, pe o listă neagră a SUA pentru a fi împiedicat să achiziţioneze tehnologii 'made in USA' indispensabile pentru telefoanele sale. SUA pun de asemenea presiune asupra statelor europene pentru a exclude Huawei de la participarea la viitoarele lor reţele 5G.

Între timp, în SUA, compania ByteDance, care deţine TikTok, a înaintat, vineri, o plângere la un tribunal federal din Washington pentru a obţine suspendarea deciziei administraţiei Trump de a interzice descărcarea aplicaţiei, relatează Bloomberg News, potrivit Reuters.

sursa:https://www.dcnews.ro/china-trece-la-amenintari-dupa-ce-sua-au-interzis-aplicatia-tik-tok_772092.html

Româncă din Spania, ADEVĂRUL crunt despre noile restricții: ”AM OBOSIT !”

 


Este jale în Spania, după ce mai multe restricții au fost impuse în lupta cu pandemia. 

Regiunea capitalei spaniole Madrid va restrânge începând de luni, 21 septembrie, mobilitatea în 37 de zone ale acesteia care sunt cele mai afectate de epidemia de Covid-19.

Locuitorii din aceste zone, în total 855.193 de persoane, vor putea să-şi părăsească domiciliul numai pentru cumpărături esențiale, a merge la serviciu, pentru asistenţă medicală sau îndeplinirea obligaţiilor legale ori educative. De asemenea, vor fi limitate la cel mult şase persoane reuniunile atât publice, cât şi private, care în prezent sunt permise pentru cel mult zece persoane.

Despre situația grea din Spania a relatat, în exclusivitate pentru Dc News, o româncă stabilită acolo de mai bine de 10 ani. 

"Efectiv am obosit. Nu mai am putere să mai lupt pentru că am impresia că mă lupt cu morile de vânt. Deși am fost grav afectați de pandemia de coronavirus, în ultimele săptămâni prinsesem curaj că ieșim la lumină. Dar din nou am fost loviți de vestea că vom fi închiși. Căci asta se întâmplă. Nu mai avem voie să facem nimic din cauză că oamenii de aici s-au încăpățânat să nu asculte, ci să facă de capul lor. Deși sunt de peste 10 ani în Spania, niciodată nu mi-a fost mai greu. Am copil de crescut, mi-e frică de tot ce urmează. Mi-e dor de mama, plânge mereu la telefon. În cartierul în care locuim, oamenii sunt foarte nemulțumiți de cum au acționat autoritățile, zilnic cineva înjură clasa politică", a povestit românca pentru DC NEWS. 

Potrivit El Pais, Madridul a raportat 1.553 de cazuri de coronavirus, vineri. Unitățile de Terapie Intensivă sunt ocupate la 64% din capacitate. 33 de persoane au murit din cauza virusului în ultimele 24 de ore, 144 în ultima săptămână.

sursa:https://www.dcnews.ro/romanca-din-spania-adevarul-crunt-despre-noile-restrictii-am-obosit-mi-e-dor-de-mama-plange-mereu-la-telefon_772094.html

”M-am uitat cu stupefacție că ministrul Sănătății a zis că se interesează să facă locuri la Terapie Intensivă pentru copii.”

 

”M-am uitat cu stupefacție!”, a reacționat Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", după o decizie a ministrului Nelu Tătaru.

”M-am uitat cu stupefacție că ministrul Sănătății a zis că se interesează să facă locuri la Terapie Intensivă pentru copii. Pe bună dreptate a spus acest lucru din moment ce au început școlile! Odată cu aglomerația din școli există un risc potențial să apară astfel de cazuri! Ce s-a întâmplat apoi în media? Ministrul Sănătății a fost criticat că ia astfel de măsuri. Păi a făcut foarte bine că le-a luat! Era rău dacă nu le lua. Nu trebuie să ne apucăm să criticăm orice fel de mișcare și s-o ducem în plan politic”, a zis Adrian Streinu-Cercel la Realitatea Plus.

Spitalele din România au în acest moment aproximativ 100 de paturi de terapie intensivă pentru copii, iar numărul acestora va crește, a spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

sursa:https://www.dcnews.ro/m-am-uitat-cu-stupefactie-a-reactionat-cercel-dupa-ce-a-facut-ministrul-tataru_772105.html

Cel mai puternic ciclon din 2020, trăit pe viu de români

 


Grecia traversează o perioadă foarte grea, zilele acestea, din cauza ciclonului mediteranean Ianos. 

Serviciul național de meteorologie a emis alertă de COD ROȘU de vânt, ploi și condiții de furtună. ”Ne pregătim să facem față unui fenomen meteorologic extrem de rar”, a spus ministrul adjunct pentru protecție civilă, Nikos Hardalias, care a adăugat că cetățenii din zonele afectate de ciclon trebuie să-și limiteze mișcarea doar la ceea ce este strict necesar. 

”Cicloanele mediteraneene sunt fenomene relativ rare, care au început în Grecia în 1995, dar s-au intensificat și au devenit mai frecvente în regiunea mediteraneană din cauza schimbărilor climatice” a adăugat el. 

Răzvan Pascu, consultant în turism, a dezvăluit detalii incredibile din Grecia.

"Grecii nu au crezut foarte mult în forța acestui ciclon. Din câte văd, deși scaunele și mesele au fost acoperite cu o folie și legate, este evident că forța ciclonului le-a aruncat în mare. Tot ce era pe plajă, de la mese, umbreluțe, a zburat în mare. Am văzut că și bărcile, iahturile sunt afectate", a transmis Răzvan Pascu din Kefalonia la România TV. 

Ciclonul rar Ianos a lovit Zakynthos, Kefalonia, Ithaca, joi după amiază.

sursa:https://www.dcnews.ro/cel-mai-puternic-ciclon-din-2020-trait-pe-viu-de-romani-razvan-pascu-detalii-incredibile-din-grecia_772104.html

Cum se fierbe corect cafeaua. Trucuri de care NU ai mai auzit, efecte incredibile

 


De departe, cea mai bună cafea este cea făcută la ibric. Nu doar că aroma este mai intensă, este și sănătoasă

Iată ce trebuie să știi atunci când vrei să faci cafea la ibric

1. Foloseşte un ibric cu gât îngust

2. Fierbe cafeaua la foc mic

3. Adaugă 2-3 cristale de sare pentru a intensifica aroma

4. Nu lăsa cafeaua să dea în clocot. Imediat ce crusta formată începe să se ridice, ia ibricul de pe foc. Repetă această procedură de trei ori.

5. Nu pune cafeaua în ceaşcă imediat ce ai stins focul. Aşteaptă 30 de secunde, apoi toarn-o în ceaşcă

6. În cazul în care consumi cafea cu lapte, încălzeşte puţin laptele pentru a obţine o cafea nici prea tare, nici prea slabă, cu un gust suficient de intens.

sursa:https://www.dcnews.ro/cum-se-fierbe-corect-cafeaua-trucuri-de-care-nu-ai-mai-auzit-efecte-incredibile_772073.html

MEGA PROTEST în Piața Universității! FĂRĂ CUȘCĂ și BOTNIȚĂ! Mesajul DISPERAT al unei mame ! Citește-l înainte să ieși în stradă

 


Mai mulți părinți anunță că vor ieși, sâmbătă, în stradă pentru ca elevii să nu mai poarte mască la școală.

Mitingul are loc pe 19 septembrie, în Piața Universității. „Pe 19 septembrie copiii noștri vor fi deja în cușcă și cu botniță. Aceasta NU este educație liberă. Este o reeducare forțată a tinerelor generații. (...) Acesta este noul program ȘCOALA ALTFEL: ÎN CUȘCĂ ȘI CU BOTNIȚĂ! (...) Cum poți să înveți la materia ”Educație civică” despre drepturile și libertățile cetățenești când te afli într-o cușcă școlară? Ce vor înțelege acești copii despre valorile libertății și dreptății, când ei vor fi îngrădiți îngrozitor, în timp ce le învață?”, se precizează pe pagina de Facebook a mitingului. Se cere „anularea restricțiilor aberante și a educației online”.

Adele Chirică, președinta Asociației pentru Dravet și alte epilepsii rare, se află în izolare, după ce a aflat că o persoană cu care s-a văzut recent a fost diagnosticată cu noul coronavirus. Între timp, testul a ieșit negativ, însă Adele Chirică rămâne în izolare și vrea să repete testul săptămâna viitoare. În contextul protestului anunțat pentru sâmbătă, are un mesaj.

„Eu înțeleg că nu este nici comod și nici plăcut pentru nimeni, mai ales pentru copii. Însă masca nu omoară pe nimeni. Și nici nu îngrădește dreptul la viață. Boala, însă, da. Copiii de pe oncologie poartă măști fără să se plângă vreodată. E o situație pe care nu și-o dorea nimeni. Însă trebuie să ne protejăm pe noi și pe copiii noștri. Eu sunt pentru mască, mai ales că pe mine masca m-a salvat și datorită ei am ieșit negativ la test. Nu înțeleg și sunt împotriva acelor pereți de plastic. Asta mi se pare o aberație, aerul oricum circulă pe deasupra, iar copiii au mască și sunt supravegheați”, a spus, pentru DCNews, Adele Chirică.

„Și am un singur mesaj de transmis tuturor. Eu prefer masca chirurgicală în locul măștii de oxigen de la terapie inntesivă sau și mai rău decât scândurile unui coșciug. Și cel mai safe mi se pare închiderea școlilor. Și continuare cursurilor online. Așa cum facem și noi. Copiii oricum nu interacționează la școală, nu se joacă, măcar la cursurile online pot fi liberi, fără mască și în siguranță.

Să nu uităm să ne gândim la binele superior al copilului mai presus de orice altă ambiție a noastră”, a conchis Adele Chirică.

sursa:https://www.dcnews.ro/mega-protest-in-piata-universitatii-fara-cusca-si-botnita-mesajul-disperat-al-unei-mame-citeste-l-inainte-sa-iesi-in-strada_771990.html

Blindate grele în nord-estul Siriei, desfășurate de armata americană

 


Armata SUA a anunţat vineri că a desfăşurat blindate grele în nord-estul Siriei, după mai multe incidente între forţele americane şi armata rusă în această regiune în care Washingtonul menţine acum o prezenţă limitată, transmite AFP. 

Comandamentul central al armatei americane din Orientul Mijlociu (Centcom) a 'desfăşurat un radar Sentinel, a crescut frecvenţa patrulelor aeriene deasupra zonelor controlate de forţele americane şi a desfăşurat vehicule de luptă Bradley' în această zonă controlat de SUA şi aliaţii săi kurzi, conform informaţiilor furnizate într-un comunicat al purtătorului de cuvânt al Centcom, comandantul Bill Urban.

Vehiculele Bradley au fost retrase din această zonă anul trecut, ca urmare a deciziei preşedintelui american Donald Trump care a încercat la începutul anului 2019 să retragă toate trupele americane din Siria, după care a consimţit să lase câteva sute de soldaţi pentru a păzi puţurile de petrol.

Aceste măsuri sunt menite să 'apere forţele coaliţiei din această zonă şi să asigure că acestea îşi continuă misiunea (...) fără interferenţe', a subliniat purtătorul de cuvânt. El nu a menţionat Rusia, dar în ultimele săptămâni au avut loc mai multe incidente între trupele americane şi forţele ruse desfăşurate de-a lungul frontierei cu Turcia, conform acordului cu Ankara.

La sfârşitul lunii august, şapte soldaţi americani au fost răniţi într-o coliziune cu un vehicul rus. Conform unor înregistrări video postate pe Twitter, după cât se pare filmate de martori şi chiar de partea rusă, blindate şi elicoptere ruse au încercat să blocheze vehicule americane şi apoi să le forţeze să părăsească zonă.

'Statele Unite nu urmăresc să intre în conflict cu nicio altă ţară din Siria, dar vor apăra forţele coaliţiei dacă este necesar', a declarat comandantul Urban. Blindatele au fost transportate pe cale aeriană dintr-o bază din Kuweit, conform unui comunicat al purtătorului de cuvânt al coaliţiei antijihadiste, colonelul Wayne Marotto, informează Agerpres.

sursa:https://www.dcnews.ro/blindate-grele-in-nord-estul-siriei-desfasurate-de-armata-americana_772077.html

Cum vor ajunge UE și Merkel să-l regrete pe Kaczynski

 


Un oficial al partidului Lege și Justiție (al lui Jaroslaw Kaczynski) a declarat, joi, că guvernul de coaliție s-a prăbușit și că Polonia va fi condusă de un guvern minoritar, fără partenerii de până acum din coaliția Dreapta Unită, scrie Associated Press. ”Coaliția nu mai există. Foștii parteneri își strâng lucrurile de pe birouri”, a spus Marek Suski. Pe de altă parte, membri ai partidelor mai mici din coaliție spun că aceasta va rezista. Discuțiile decisive vor avea loc luni.

Să fie aceasta marea veste pe care o așteptau Berlinul și Bruxellesul, vestea prăbușirii unei guvernări pe care o acuză de euroscepticims, ba chiar și tendințe autoritare, retrograde? Deloc. Dimpotrivă, am putea ajunge în următoarele zile la situația paradoxală în care Bruxellesul să își dorească ca Kaczynski să conducă pe mai departe.

De ce? Pretextul prăbușirii coaliției este votul pe o lege pentru protecția animalelor. Firește, emoțiile sunt foarte importante, însă ele nu contează mai deloc în politică. Partidul Lege și Justiție a propus un proiect de lege împotriva creșterii animalelor pentru blană și pentru ritualuri de sacrificare. Partenerii de coaliție, Polonia Unită, au votat împotriva acestei legi. De aici a început iureșul declarațiilor și anunțul, încă neoficial, al destrămării coaliției.

În spatele acestei legi aparent neimportantre stă o luptă surdă pentru putere, ce durează de luni de zile, între Jaroslaw Kaczynski și ministrul Justiției, Zbigniew Ziobro, liderul Poloniei Unite.

Guvernul Poloniei are trei fețe: una nevăzută, a lui Kaczynski, una ”europeană”, a premierului Mateusz Morawiecki, și una dură, a lui Ziobro. El este cel care a luptat pentru reforma justiției din Polonia, el este cel care a reunificat funcția de ministru al Justiției cu cea de procuror general, cel care a fost dat în judecată de catre judecători, cel care a redus drastic din puterea acestei ”caste”, așa cum o numește. Ziobro este cel care s-a opus cel mai mult acordării mai multor drepturi comunității LGBT din Polonia. Cu puțin timp în urmă, Ziobro s-a opus și unei legi împotriva violenței în familie și a cerut începerea procedurilor pentru retragerea Poloniei din Convenția de la Instanbul   împotriva violenței în familie. Motivul: ”conține elemente de natură ideologică pe care le consider periculoase”. Pe scurt, Ziobro este cerberul orientării ultraconservatoare a Poloniei, începând din 2015, și liderul frondei împotriva Bruxellesului pe tărâmul justiției și nu numai.

Un editorial publicat de Gazeta Wyborcza, ziar care se opune actualei guvernări, ajunge să-i faca un soi de apologie lui Jaroslaw Kaczynski atunci când îl compară cu ministrul său de Justiție. Kaczynski, scrie autorul este Lenin, iar Ziobro un Stalin. ”Cu toate că tovarășul Lenin a dat jos țarismul, a distrus democrație incipientă, a ordonat asasinarea familiei țariste și a fost necruțător cu dușmanii revoluției, a intrat în conștiința sociala ca fiind un personaj mai blând”.

Ce dorește Ziobro? Pe scurt, dorește să fie reprimit în partid și apoi să preia puterea deținută de un Kaczynski care dă semne că dorește să se retragă din postul de maestru păpușar al coaliției. Ziobro a fost membru al Partidului Lege și Justiție până în 2011, când și-a înființat propria formațiune. A fost ministru al Justiției în prima guvernare Kaczynski, începând din 2005, și a revenit apoi în toamna lui 2015. Kaczynski a avut nevoie de voturile sale din Seim.

Ziobro a găsit o modalitate de a profita de pandemie pentru a-și netezi calea spre revenirea în partidul-mama și pentru a-l îndepărta pe Kaczynski. El  a criticat, nu fără a avea dreptate, modul nedemocratic în care premierul Morawiecki, presedintele Andrzej Duda și liderii opoziției au decis peste capul Parlamentului ca votul la alegerile prezidentiale din luna mai să fie ”boicotat” și să se stabilescă o dată în luna iunie. Ziobro a cerut demisia premierului.

Apoi, același Ziobro s-a opus unei legi a partidului Lege și Justiție care ar fi oferit ”impunitate” oficialilor polonezi pentru deciziile luate în timpul pandemiei, datorită circumstanțelor extraordinare. Mai mult, o serie de prevederi ar fi urmat să se aplice retroactiv. Ziobro a protestat împotriva legii, care a fost în cele din urmă retrasă de la dezbatere.

Însă supărarea ministrului pe partenerii de guvernare nu a fost decât o metoda de a le forța mâna pentru reprimirea lui în partid. În urmă cu circa două săptămâni, Ziobro a cerut oficial să revină cu tot cu deputații săi în partidul lui Kaczynski. Mai toți analiștii arată că este vorba despre un plan foarte clar: odată reprimit, Ziobro, deputații săi din asctuala Polonie Unită, dar și susținătorii săi din Lege și Justiție, printre care fostul premier Beata Szydlo, ar urma să pună la cale o lovitură pentru îndepărtarea lui Kaczynski și a premierului Morawiecki, considerat mult prea ”moale” pentru întreprinderile conservatoare pe care le urmărește Ziobro.

Scopul este ca Ziobro să aibă pâinea și cuțitul în partid pentru a stabili listele electorale pentru alegerile parlamentare din 2023, când bătălia va fi dură cu opoziția liberală. Iar principiul lui Ziobro în lupta sa cu Kaczynski este kamikaze: ”Dacă vrei să mă distrugi politic și să faci din mine o marionetă, adu-ți aminte că pot să apăs pe buton și, chiar daca vei supraviețui, vei fi o epavă”, spune Ludwik Dorn, fost ministru și fondator al Partidului Lege și Justiție, împreuna cu frații Kaczynski.

Așadar, pornind aparent de la o lege pentru protecția animalelor, trecând prin o lege ideologizantă legată de violența în familie, totul pe fondul excepțional al pandemiei, guvernul Poloniei este la un pas de colaps. Miza este alegerea între o orientare conservatoare și una ultraconservatoare. De la Berlin și Bruxelles, Angela Merkel și Ursula von der Leyen nu pot decât să-și dorească o luptă fratricidă care să distrugă actuala guvernare. Iar dacă nu va fi așa, atunci cu siguranță că-și vor ține degetele încrucișate pentru Kaczynski, dușmanul lor de până mai ieri.

sursa:https://www.cotidianul.ro/cum-vor-ajunge-ue-si-merkel-sa-l-regrete-pe-kaczynski/

Poză din România pe cartea de rugăciuni a Papei

 


O bătrână din România, care își ține nepotul în brațe, apare în noua carte de rugăciuni a Papei Francisc care onorează vizita sa în România, din vara anului trecut.

În cadrul vizitei Suveranului Pontif la Iași, un fotograf a surprins-o pe femeie, care avea un zâmbet larg pe faţă.

Papa Francisc a rămas impresionat de bucuria cu care a fost primit acolo de oameni, mai ales de acea bunică.

Astfel, pe noua lui carte de rugăciuni apare poza respectivă.

„Era acolo o femeie, destul de bătrână, o bunică. În braţele ei era nepotul, undeva pe la două luni, nu mai mult. Atunci când am trecut, mi l-a arătat. A zâmbit, cu un zâmbet cu care parcă îmi spunea: uite, acum pot să visez! Am fost mişcat de acel moment şi nu am avut curajul să vin şi să o aduc aici”, spunea Papa Francisc atunci, în timpul discursului pe care l-a ţinut în faţa Palatului Culturii din Iași.

sursa:https://www.cotidianul.ro/poza-din-romania-pe-cartea-de-rugaciuni-a-papei/

9.18.2020

DUPĂ O VARĂ LUNGĂ și FIERBINTE, CULORILE TOAMNEI au COTROPIT, din nou, ZĂRILE 💗


VĂ DORESC, TUTUROR, MULTĂ SĂNĂTATE ! 

SĂ NE  BUCURĂM  CÂT MAI MULT DE ZILELE CĂLDUȚE sau PLOIOASE și MELANCOLICE ale TOAMNEI, care deja NE ÎNCONJOARĂ, SĂ-I ASCULTĂM SFATURILE și POVEȘTILE FRUMOASE, SĂ-I MULȚUMIM PENTRU ROADELE încă BOGATE !

”Dacă e aşa, la ce s-a mai înfiinţat ?”

 


Varujan Vosganian comentează o informaţie despre candidaţii cu care USR PLUS vine la alegerile locale. 


Deputatul ALDE Varujan Vosganian comentează informaţia potrivit căreia zeci de candidaţi ai USR PLUS la alegerile locale în judeţul Iaşi provin din alte partide.

"Așadar, partidul care reînnoiește clasa politică, o reînnoiește cu candidați de la PNL, PSD, UNPR, PPDD, ALDE etc.etc. Ba chiar candidatul la președinția Consiliului Județean provine de la PNL. Păi dacă oamenii din celelalte partide sunt buni, partidul ăsta, USR, la ce s-a mai înființat?", se întreabă vicepreşedintele ALDE, Varujan Vosganian

O nouă cortină de fier ar putea cădea peste Europa. E anunțul unui oficial ONU

 


Un investigator din cadrul Organizației Națiunilor Unite a avertizat cu privire la pericolul ca „o nouă cortină de fier” ar putea să cadă peste Europa. Declarația a venit în timpul unei dezbateri de la Geneva cu privire la presupusele încălcări ale drepturilor omului în Belarus. Astfel, raportorul general al ONU pentru Belarus, Anaïs Marin, a spus: „Să nu permitem ca o altă cortină de fier să cadă pe continentul european”.

Belarus, Federația Rusă, China și Venezuela au contestat opiniile reprezentanților ONU

 

În cadrul dezbaterii, Belarus, Rusia, China și Venezuela au întrerupt în mod repetat obiecțiile oficialilor de la ONU, în special atunci când Anaïs Marin a spus că situația drepturilor omului în Belarus este „catastrofală”. Aceasta a mai precizat că peste 10.000 de persoane au fost „arestate abuziv”, cerând autorităților să-i elibereze pe cei reținuți sub „acuzații motivate politic” și să renunțe la învinovățirile împotriva lor.

 

Lukashenko neagă trucarea alegerilor

 

Alexandr Lukașenko, liderul bielorus din 1994, neagă că ar fi trucat votul din 9 august pe care, conform rezultatelor, l-a câștigat cu un procent zdrobitor. Ulterior zilei votului, președintele reales a reprimat toate protestele și a încercat să îi îndepărteze din țară pe toți cei care se ridicau ca lideri ai opoziției, potrivit TheGuardian.

sursa:https://www.dcnews.ro/o-noua-cortina-de-fier-ar-putea-cadea-peste-europa-e-anuntul-unui-oficial-onu_771969.html

Codrin: ”România va fi noua casă luată de Iohannis cu japca”

 


Fostul secretar general al PSD, Codrin Ștefănescu, a reacționat revoltat de insultele lui Rareș Bogdan la Renate Weber, Avocatul Poporului.

”Băi, monștrilor și oribililor din PNL! Ați șocat o țară întreagă! Un primar PNL își schingiuiește, umilește și torturează propriul copil! Rareș Ruj Roz o înjură ca un birjar beat și total idiot pe Renate Weber - Avocatul Poporului! Orban - prim ministru îl întreabă cu cinism pe un bătrân cu handicap, ce viteză prinde scaunul său cu rotile! Voi suferiți de grave probleme sexuale, mintale și de educație! Vă trebuie urgent un control de specialitate și internare urgentă la spitalul Socola! Și asta urgent, urgent, urgent!”.

Acesta a fost mesajul postat de Codrin Ștefănescu pe pagina sa de Facebook – și pentru care i-am solicitat o scurtă declarație. Nu a fost cam dură declarația, chiar așa l-a enervat Rareș?

Codrin Ștefănescu: ”Nu știu nici măcar dacă Rareș Bogdan este bărbat, pentru că un bărbat nu și-ar permite să insulte în așa hal o femeie, o doamnă, o personalitate de talie europeană. Nu, nu e deloc exagerat - a înjurat ca un birjar beat și total idiot și nu a făcut-o prima dată. Și nu e doar opinia mea, ci chiar a unor liberali adevărați, de bun simț, care sunt oripilați și nu se mai regăsesc cu un asemenea impostor în frunte.


Dragoș Dumitriu: Dar te referi la PNL în general, când spui ”monștrilor și oribililor din PNL”?


Codrin Ștefănescu: Nu, nu la toți, pentru că sunt oameni deosebiți în PNL, cu care am colaborat pe vremea USL – chiar vreau să-i aduc aminte lui Edi Hellvig că e liberal și el, oare nu vede ce se întâmplă? PNL devine nu doar o rușine, o pagină neagră pentru istoria politicii românești, dar poate fi chiar un pericol pentru democrație, pentru statul de drept despre care vorbesc chiar ei, cu atâta ipocrizie.


Dragoș Dumitriu: Adică vezi o problemă de siguranță națională? De ce te referi la șeful SRI?


Codrin Ștefănescu: Nu la funcția actuală mă refer, ci la om, pe care îl cunosc și știu că are principii, respect pentru dreptate și educație politică. De altfel, în parametrii aceștia am colaborat când a fost secretar general al PNL. Oare nu vede ce face PNL, prin impostorii ajunși în vârf? Se va ajunge la lucruri atât de grave, acești indivizi, așa ziși liberali, nu se vor da în lături de la nimic – vor fi în stare de orice!


Dragoș Dumitriu: PNL a ajuns să susțină – ba chiar să acopere personaje precum acel primar de Sângeorz, crezi că opinia publică le va reproșa asta?


Codrin Ștefănescu: Să reproșeze PNL-ului?! Oameni buni - uitați-vă la primarul acela PNL din Sângeorz cum se purta cu familia – așa se vor purta și ei cu românii, cu voi toți! Vă vor pune în genunchi, cu fața la perete, ca pe copila aia! Și când cineva va îndrăzni să le spună ceva, ei vor răspunde – ”Ce vă băgați, e casa noastră”!


Dragoș Dumitriu: ”România, casa mea” – ar fi un model prezidențial, nu?...


Codrin Ștefănescu: Da, România va fi una dintre multe case ale lui Iohannis, luată tot cu japca. Dacă nu cumva chiar este… Rareș Bogdan va putea să insulte pe oricine ca un birjar beat, așa cum o face de mult – și da, repet, trebuie urgent un control de specialitate și internare urgentă la spitalul Socola! Numai să nu facă și acolo spital Covid.


Dragoș Dumitriu: O ultimă întrebare: am văzut că ești supărat pe Eugen Teodorovici.


Codrin Ștefănescu: Numai pe prieteni de poți supăra, restul nu au de ce să te intereseze. Nu, nu sunt supărat pe Eugen, sunt doar puțin dezamăgit, asta e tot…

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20200918/31719896/Codrin-Romania-va-fi-noua-casa-luata-de-Iohannis-cu-japca.html

De ce tehnologiile de recunoaștere facială devin tot mai controversate

 


De câțiva ani poliția din Marea Britanie investește tot mai mult în soft-uri de recunoaștere facială și tot mai des pot fi văzute dubele albe unde imaginile sunt procesate pentru a se decide ce persoane suspecte vor fi legitimate. Însă chiar și o țară atât de obișnuită cu camerele de supraveghere începe să-și pună întrebări presante despre tehnologia de ”face recognition”: este folosită legal, încalcă dreptul la intimitate, are încă erori, s-a exagerat cu implementarea ei? Poliția spune însă că tehnologia este foarte utilă în depistarea celor care au de gând să comită atentate teroriste.


New York Times scrie că și în Marea Britanie, țară unde camerele de supraveghere sunt numeroase, tot mai multe voci se ridică împotriva noilor tehnologii de recunoaștere facială.

În Londra se estimează că sunt peste 400.000 de camere de supraveghere, densitatea fiind depășită doar în Beijing. Regatul Unit este însă o țară democratică și este pusă la îndoială legalitatea folosirii intense a acestei tehnologii.

Tot mai multe organizații cer ca poliția să înceteze în a mai folosi tehnologii de ”live facial recognition”, practic fiind vorba de compararea în timp real a imaginilor furnizate de CCTV cu baze de suspecți întocmite de poliție. Cei care solicită încetarea supravegherii în timp real spun că tehnologia este intruzivă, are probleme de funcțonare și încalcă dreptul cetățeanului la confidențialitate.

Cei de la poliție apără utilizarea tehnologiilor de recunoaștere facială și spun că ajută la prinderea infractorilor, mai ales că bugetul instituției a fost tăiat în ultimii ani.

Regatul Unit este una dintre țările occidentale care a sacrificat cel mai mult confidențialitatea în numele siguranței și numărul de camere ciu circuit închis a crescut mult sub influența mai multor factori, pornind cu atacurile teroriștilor nord-irlandezi din anii 90, dar și cu atentatele de la New York, din 2001.

De exemplu, la Cardiff, camerele sunt folosite de două ori pe lună la evenimente de amploare, în timp ce la mitingul aviatic din iulie au fost scanate 21.000 de fețe și șapte persoane au fost depistate ca fiind pe lista de suspecți, iar după verificări s-a dovedit că doar patru se regăseau de fapt pe listă.

De exemplu, tehnologia a fost folosită și la concerte și la meciuri de rugby, locuri unde au fost prezente zeci de mii de persoane, iar soft-urile au ajutat polițiștii să identifice din mulțimea de oameni persoanele care se găseau pe listele celor suspecți că ar fi comis diverse infracțiuni.

Reprezentanții poliției din Țara Galilor spun că tehnologia este necesară fiindcă au fost tăieri de buget în ultimii ani și instituția trebuie să facă mai multe cu bani mai puțini. Poliția spune că din 2017 și până în prezent 57 de persoane au fost arestate după ce au fost identificate cu ajutorul tehnologiei de recunoaștere facială.

Criticii tehnologiei susțin că poliția nu a fost suficient de transparentă la capitolul mod de folosire și mai ales la crearea listelor de suspecți care sunt la baza utilizării acestei tehnologii. Listele pot fi incomplete sau pot conține oameni care au plătit pentru infracțiunea comisă și nu ar trebui să se mai afle pe aceste liste.

Mai multe voci spun că tehnologiile de facial recognition sunt adoptate foarte rapid fără să fi fost puse în dezbatere publică, deși ar fi fost nevoie.

În plus, spun criticii, trebuie să fie prevederi legale despre unde poate fi folosită tehnologia, despre cum sunt create listele și despre cât timp pot fi stocate imaginile.

Mai sunt și cei care spun că tehnologia nu este încă perfectă și dă erori mai ales la identificarea personelor de culoare, dar și a femeilor.

Susținătorii tehnologiei spun că ea este de un real ajutor în depistarea celor care vor să comită atentate teroriste și că soft-urile și camerele video sunt extrem de eficiente în a depista suspecții, chiar și la adunări de mii de persoane.

sursa:https://economie.hotnews.ro/stiri-it-23373864-tehnologiile-recunoastere-faciala-devin-tot-mai-controversate-tara-occidentala-care-foloseste-cel-mai-mult.htm

Metroul din Moscova va introduce plata prin recunoaștere facială / Aproximativ 12.300 de camere vor fi instalate în vagoanele de metrou

 


Metroul din Moscova se pregătește să lanseze primăvara viitoare ceea ce primăria capitalei ruse afirmă că va fi primul sistem de plăți pe baza recunoașterii faciale din lume, relatează Moscow Times.

Primarul adjunct al Moscovei responsabil de transportul public, Maxim Liksutov, a afirmat vineri că rezidenții orașului „nu mai sunt impresionați” de tehnologia touchless cu care pot plăti un bilet la metrou prin intermediul cardului bancar și a telefoanelor smart.

„Metroul se îndreaptă spre un nou nivel: plata cu fața”, a declarat Liksutov, adăugând că „implementăm și testăm activ [tehnologia] și vom încerca să echipăm cel puțin un turnichet cu această funcție în fiecare stație de metrou până primăvara viitoare”.

Acesta a afirmat că niciun metrou din lume nu a implementat la scară largă un sistem de plată prin recunoaștere facială și că Moscova are „toate șansele” să fie prima.

„Imaginați-vă că turnicheții se deschid în fața voastră ca ușile glisante de la magazine”, a descris acesta cum ar funcționa sistemul, adăugând că „sună puțin fantastic dar acesta este viitorul nostru imediat”.

Tehnologia de recunoaștere facială va fi folosită și ca un instrument de supraveghere nu doar pentru a crește comoditatea călătorilor, metroul din Moscova plănuind să instaleze în jur de 12.300 de camere cu funcția respectivă în 1.500 de vagoane de metrou până la sfârșitul lui 2020.

Autoritățile din capitala Rusiei au introdus deja tehnologia de recunoaștere facială în oraș ca parte a unei rețele de aproape 200.000 de camere de supraveghere în întreg orașul pentru a identifica infractori și suspecți, potrivit autorităților moscovite.

Orașul Guiyang din sud-vestul Chinei a lansat în ulie o opțiune de plată pe baza recunoașterii faciale printr-o aplicație pe telefon la metroul și autobuzele din oraș. În luna august o companie din Los Angeles a introdus pentru prima dată în Statele Unite plata prin recunoaștere facială la restaurantele din apropierea sediului său.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-international-24293031-metroul-moscova-introducere-plata-recunoastere-faciala.htm