Economia României nu poate susţine creşterea cu 40% a cheltuielilor cu pensiile, în condiţiile evoluţiei negative a economiei la nivel mondial şi, implicit, naţional, cauzată de pandemia Covid-19, au transmis reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR) miercuri, cu referire la decizia Parlamentului.
„Coaliţia pentru Dezvoltarea României reclamă populismul manifestat ieri în Parlament prin decizia de creştere a pensiilor cu câteva zile înainte de alegeri. CDR subliniază că economia ţării nu poate susţine creşterea cu 40% a cheltuielilor cu pensiile, în condiţiile evoluţiei negative a economiei la nivel mondial şi implicit naţional, cauzată de pandemia Covid-19. Mediul de afaceri este profund îngrijorat de modificările structurale pe care măsurile adoptate de Parlament le vor genera în bugetul de stat, care nu va mai avea resurse pentru investiţii, deşi ele ar trebui să fie motorul relansării economice”, se arată într-un comunicat al CDR transmi miercuri.
Pe de altă parte, potrivit oamenilor de afaceri, România va trebui să facă faţă unui cost suplimentar atunci când se va împrumuta de pe plan internaţional pentru a finanţa creşterea pensiilor, cost ce va adânci deficitul bugetar şi, astfel, se poate declanşa spirala către o criză economică.
„CDR face apel ca decidenţii responsabili să acţioneze în sensul evitării intrării României într-o criză financiară, care este iminentă, cât timp rămâne în vigoare măsura adoptată ieri (marţi, n.r.) de Parlament”, se mai arată în comunicatul citat.
La rândul lor, reprezentanţii investitorilor germani în România susțin că decizia Parlamentului de a mări pensiile cu 40% reprezintă un risc major pentru economia României şi pune în pericol relansarea economică.
„Decizia Parlamentului de a mări pensiile cu 40% reprezintă un risc major pentru economia României şi pune în pericol relansarea economică. O nouă creştere în zona bugetară ar trebui să fie exclusă, în condiţiile în care economia suferă deja din cauza pandemiei”, se arată într-un comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) transmis miercuri.
Potrivit sursei citate, creşterea pensiilor, adoptată de Parlament în urma rectificării bugetare, duce la cheltuieli bugetare nesustenabile şi la un deficit bugetar excesiv, generând astfel o criză financiară care va adânci şi mai mult efectele actualei crize.
„Se pun de asemenea în pericol proiectele de investiţii şi aşa amânate de ani buni. Un buget sustenabil ar da încrederea investitorilor în România ca amplasament investiţional şi ar spori competitivitatea ţării. Desigur, ne dorim cu toţii, mediul de afaceri, autorităţile şi mai ales angajaţii şi pensionarii, creşterea salariilor şi a pensiilor în România şi un nivel de trăi mai ridicat. Dar acest lucru nu se poate face fără studii serioase de impact şi fără a ţine de cont de actualul context economic”, se mai susține în comunicat.
AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane şi totodată cea mai mare Cameră de comerţ bilaterală din România. Înfiinţată în 2002, AHK numără circa 600 de firme-membre
Au mai reacționat la decizia Parlamentului Consiliul Național al IMM-urilor din România (CNIPMMR), Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), organizația femeilor antreprenoare CONAF, Camera de comerț Româno-Americană AmCham, Confederația Patronală Concordia și Consiliul Investitorilor Străini (CIS).
Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) atrage atenția asupra faptului că marea provocare a României pentru anul 2021 o reprezintă relansarea economiei. Numai în acest mod se vor crea resursele financiare pentru acoperirea cheltuielilor necesare creșterii nivelului veniturilor populației, inclusiv ale pensionarilor.
Generarea unor cheltuieli bugetare nesustenabile, din motive pur electorale, reprezintă un factor de risc major pentru România.
Creşterile votate de către Parlament, spune CNIPMMR vor avea ca efecte punerea în pericol a sustenabilităţii creșterii economice a României, deteriorarea deficitului de cont curent, având în vedere consumul care depăşește valoarea exporturilor, lipsa resurselor pentru investiţii, care să asigure o dezvoltare durabilă şi sustenabilă, creşterea deficitului public și crearea de tensiuni suplimentare pe piaţa forţei de muncă, în special în domeniul privat.
“Creșterea pensiilor cu 40% este nesustenabilă în contextul pandemic dat, iar iresponsabilitatea parlamentarilor care au votat această majorare va conduce pe viitor la o povară bugetară greu de acoperit”, este de părere președintele CONAF, Cristina Chiriac.
„Țara noastră avea deja cea mai mare proporție a cheltuielilor cu salariile, pensiile și asistența socială ca procentaj din buget din toată Uniunea Europeană. Banca Națională a României a avertizat că deficitul poate ajunge la 11% din PIB în urma acestei decizii, cea mai mare valoare de la Revoluție încoace. Ne întrebăm ce se întâmplă dacă pandemia nu se oprește sau se agravează și vor fi necesare resurse publice suplimentare la anul?”, a subliniat patronatul Concordia.
Camera de comerț româno-americană AmCham subliniază că România se află într-o situație fără precedent și că transmite un mesaj confuz comunității investiționale, riscând o retrogradare a rating-ului de țară în aceeași săptămână în care a devenit aplicabilă promovarea pieței de capital românească.
AmCham Romania face apel la responsabilitate din partea decidenților politici astfel încât măsurile și politicile publice adoptate să nu creeze dezechilibre bugetare ci, dimpotrivă să contribuie la sănătatea macroeconomică a țării.
Consiliul Investitorilor Străini adaugă că problema majoră a unui deficit bugetar atât de mare este dificultatea sau chiar imposibilitatea finanțării acestuia pe piețele financiare. „În plus aceste măsuri, ar putea declanșa revizuirea ratingului de țară pentru România, prin urmare, creșterea în continuare a costului datoriei publice ceea ce ar genera un efect negativ asupra întregii economii românești, mai ales în absența unei strategii de rambursare credibile. Astfel, competitivitatea României va fi slăbită chiar din interior, iar recâștigarea pozițiilor de avantaj pierdute vor aduce costuri suplimentare pe termen mediu.
România se află deja sub procedura de deficit excesiv și trebuie să prezinte în această lună Comisiei Europene o strategie de consolidare fiscală, precum și Planul Național de Relansare și Reziliență care să fundamenteze alocarea și finanțarea din partea Uniunii Europene.
Conlucrarea tuturor factorilor de decizie Parlament, Guvern, Președinte, și luarea în considerare a tuturor acestor aspecte, atunci când agenda publică impune adoptarea unor măsuri ce pot afecta întreaga societate este, în opinia noastră, singura cale de rezolvare a problemelor ce stau în fața redresării economice a României”.
Rectificarea bugetară a fost aprobată marți de deputați și senatori, principala modificare adusă de parlamentari proiectului Guvernului fiind revenirea la majorarea punctului de pensie cu 40%. Liberalii au anunțat că vor ataca decizia la CCR.
sursa:https://www.cotidianul.ro/toate-tunurile-mediului-de-afaceri-pe-majorarea-pensiilor-cu-40/