Social democrații au evitat până acum să vorbească de propriile propuneri pentru premier – acum este prima dată când sunt aduse nume clare în discuție.
E posibil ca PSD să obțină cel mai mare punctaj, iar conform declarației președintelui PNL, Ludovic Orban, partidul care câștigă alegerile desemnează premierul. Că nu este constituțional sau că Orban nu cunoaște legile și Constituția, mai puțin contează.
De partea cealaltă, PSD nu a exprimat până acum ceva clar în legătură cu numele unui posibil premier. Nu a spus… până ieri, când prim-vicepreşedintele PSD, Gabriela Firea, al doilea om din partid, a anunțat nu unul – ci patru nume de posibil premier PSD!
”În condiţiile în care ceea ce aflăm şi noi acum din sondarea opiniei publice PSD va fi partidul câştigător, este normal ca noi să facem propunerea de premier şi nu PNL sau USR”, a declarat Firea.
În privința premierului PSD, Firea a spus – ”Categoric propunerea noastră va fi una validată în Comitetul Politic Naţional” – dar prima opțiune este chiar președintele partidului – Marcel Ciolacu.
”Nu vreau să iau eu lucrurile înainte şi să fac propria mea previziune pentru premier, dar pe logică politică dacă va fi un Guvern eminamente politic şi care va cuprinde bineînţeles şi specialişti, este clar că preşedintele partidului trebuie să preia această mare responsabilitate”, a spus Firea.
Dacă însă Ciolacu dorește să rămână în zona parlamentară, ”atunci va trebui să desemneze probabil dintre celălalt coleg al nostru din conducere, prim-vicepreşedintele partidului, Sorin Grindeanu, colegul meu sau preşedintele Consiliul Naţional, domnul profesor Dîncu”, spune Firea.
”Doar în situaţia în care colegii mei din ţară împreună cu noi vom decide că vom face o propunere de specialist nembru de partid sau membru fără funcţie politică, atunci s-ar încadra probabil un specialist în domeniul economic la care eu ţin foarte mult şi îl apreciez cum este domnul Cristian Socol”, a declarat Gabriela Firea.
Deci, variantele ar fi Ciolacu, Grindeanu, Dâncu – și, eventul, Cristian Socol, un preferat al perioadei Dăncilă, uitat însă în ultimul an. În privința celorlalte nume, ar fi interesant ca PSD să-l propună pe Vasile Dâncu, fostul vicepremier al lui Cioloș!
Cum numirea lui Grindeanu, fără îndoială cel mai experimentat dintre liderii PSD în prinvința guvernării, ar ridica întrebarea – ”Oare nu cumva răspunde la alte comenzi?”, așa cum era acuzat Sorin Grindeanu în 2017.
În privința opțiunii exprimate de Iohannis, ca Orban să rămână premier după alegeri, Firea spune clar – ”Aţi observat nuanţa din declaraţia preşedintelui care a spus ca răspuns la întrebarea unui ziarist care sunt variantele de premier şi domnia sa a spus că prima opţiune este domnul Orban. Ce înţelegem din acest răspuns? Este doar prima opţiune, dar nu şi ultima şi nu şi singura înseamnă că sunt şi alte opţiuni deschise”, spune Firea.
”Domnul Orban trebuie să accepte faptul că românii nu-l mai vor şi va trebui ori să îşi dea demisia înainte de alegeri, ceea ce nu va face pentru că nu va face un astfel de gest de onoare pentru că a condus pandemia dezastruos şi economia s-a prăbuşit, dar după acestei alegeri cu siguranţă că va fi un alt guvern şi un alt prim-ministru”, a declarat Gabriela Firea aseară la România Tv.
sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20201026/32162096/PSD-dezvaluie-numele-propriului-viitor-premier.htm