12.08.2020

😡😡😡În ziua cu cei mai mulţi morţi de COVID, Iohannis se laudă în faţa ambasadorilor cu măsurile luate de guvernul PNL

 


Preşedintele Klaus Iohannis a participat la o videoconferinţă cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti. Şeful statului a profitat de moment pentru a lăuda măsurile luate împotriva pandemiei de guvernul condus până ieri de Ludovic Orban.

În ziua în care România a înregistrat un record de decese din cauza COVID, preşedintele Klaus Iohannis s-a lăudat în faţa ambasadorilor acreditaţi la Bucureşti cu măsurile luate de autorităţi pentru controlarea pandemiei.

"Președintele României a subliniat importanța măsurilor luate de autoritățile române, în contextul pandemiei de COVID-19, pentru limitarea răspândirii infectărilor cu noul coronavirus", se arată într-un comunicat dat presei de Administraţia Prezidenţială.

În ultimele 24 de ore, România a înregistrat un record negativ: 213 de decese din cauza infectării cu Sars-Cov-2. Potrivit raportării oficiale, pe 8 decembrie, ţara noastră a înregistrat 7.439 de persoane bolnave de COVID, în timp ce la ATI sunt internate 1.276 de persoane.

Iohannis, discuţii cu ambasadorii statelor UE acreditaţi la Bucureşti

Conferinţa în format video-call cu ambasadorii statelor membre UE acreditaţi la Bucureşti, la care a participat şi Klaus Iohannis, a fost organizată de Ambasada Republicii Federale Germania, țară care deține în prezent Președinția Consiliului Uniunii Europene. În cadrul întrunirii virtuale, ambasadorii şi Klaus Iohannis au discutat şi de strategia de vaccinare adoptată de România.

"Cu privire la subiectul schimbări climatice, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat faptul că România este în favoarea agreării la nivelul Uniunii a propunerii Comisiei Europene de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 comparativ cu 1990, decizie care va contribui la creșterea competitivității Uniunii şi la bunăstarea cetățenilor europeni", se mai arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale. 

"În ceea ce privește tema bugetului multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 şi a Facilității de Redresare şi Reziliență, Preşedintele României a exprimat speranța că se va putea ajunge cât mai curând posibil la o soluție de compromis, care să permită obținerea unui acord final la nivel european asupra pachetului bugetar.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că România a susținut încă de la începutul procesului de negociere condiționarea acordării fondurilor europene către statele membre de respectarea statului de drept", mai spun reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale.

sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/iohannis-ambasadori-covid-conferinta-ambasada-germaniei-588330.html

Deutsche Welle și directorul IDR se contrazic pe tema AUR

 


Doi poli importanți în materie de analiză internațională se contrazic pe tema apariției și succesului AUR, dând o importanță internațională noii grupări românești.

Remarcabilul director al Institutului Diplomatic Român, Iulian Fota, fost consilier pe probleme de Securitate al președintelui devenit unionist Traian Băsescu, face o afirmație fermă în privința AUR. 

”AUR nu este un complot al cuiva din străinătate, teorie pentru care nu avem nici un argument, nici o dovadă. El este produsul unui proces istoric, cu particularitățile epocii pe care o trăim”, a scris Fota.

Iulian Fota a ținut să explice o postare anterioară, în care pusese problema direct, fără argumente și detalii:

”AUR este un proiect rezultat din laboratoare neaoșe românești . Românești !!!! Din țara și din străinătate , dar românești!”, a scris directorul  Institutului Diplomatic Român.

Ei bine, prestigiosul Deutsche Welle, post fondat de guvernul Germaniei Federale (RFG), are o cu totul altă opinie ! E mâna rușilor !

Deutsche Welle scrie de ”succesul repurtat de un partid filolegionar, ridicat pe scut de Sputnik și de alte trâmbițe ale Kremlinului”.

”Resursele surprinzătorului succes al unui partid care numai bine n-are cum să facă României rezidă în aceleași izvoare alimentând și ascensiunea altor formațiuni populiste de dreapta. Din care nu puține au repurtat în ultimul deceniu șocante izbânzi electorale în Europa. Problema, altfel spus, nu e pur românească și nu e doar rezultatul unei toxice infiltrări putiniste între Carpați și Dunăre, ci privește întreaga UE”.

Textul aparține uneia dintre cele mai importante condeie ale Deutsche Welle, Petre M. Iancu.

Deci, iată cum un personaj de top al diplomației române și un personaj de top al postului de radio german sunt pe poziții contrare în privința AUR – care dobândește astfel o importanță internațională.

În privința Sputnik România, îi asigurăm pe cei de DW că nu avem vreun scut - în afara celui de la Deveselu.


Va fi trecut PMP-ul peste 5% cu voturi de la alt partid sau prin simpla falsificare a procentajului ?

 


Marți la 11,50, ora României, pe site-ul Mediafax, Partidul Mișcarea Populară avea 4,88 la Cameră și 4,77 la Senat. Nu mișcă numărătoarea nici dacă ar fi făcută pe bile și boabe de porumb. Cu o seară înainte, Ion Cristoiu chicotea cu subînțelesuri și ironii la adresa dregerii procentajului pentru Partidul Mișcarea Populară.

Fără partidul lui Traian Băsescu în Parlament, Klaus Iohannis și tot sistemul au băgat-o pe mînecă. Sunt captivi la USR și la UDMR. Adică au băgat-o pe mînecă. Așa că soluția aducerii lui Traian Băsescu în Parlament ar mai rezolva, măcar în parte, din dificultatea în care președintele a împins partidele de dreapta. Până luni, la ora 21,00, au fost centralizate la nivelul birourilor electorale de circumscripţie judeţeană procesele-verbale din 18.855 secţii de votare, reprezentând 96,43% din totalul de 19.553 de secţii de votare. PMP-ul lui Traian Băsescu apărea Camera Deputaților ba cu 4,66, ba cu 4,68%. Unii (Realitatea TV, Digi TV) l-au dat de mai multe ori cu 5% iar la Senat ba cu 4,77, ba cu 4,81%.

Biroul Eectoral Central cu toate comunicatele sale n-a găsit de cuviință să ofere explicații în legătură cu numărul de voturi obținute de PMP și cu situația contestației depuse de Eugen Tomac. 96% din voturile exprimate la alegeri au fost numerate în 24 de ore. Și numai cu 4% se chinuie pentru a găsi o soluție pentru împingerea peste pragul electoral făcăturii de PMP.

Chior și prost să fii și tot îți dai seama că PMP-ul este la mare încurcătură. Și că există o presiune să fie rezolvată. Voturile din diaspora pe care partidul conta tradițional au fost sub așteptări. Ba, la un moment dat, a fost anunțată chiar situația voturilor din străinătate și distribuția lor pe partide. PMP-ul apărea sub 7.000 de voturi. Ulterior, au apărut știri că încă se mai numără 400 de secții din străinătate!? Miroase de la distanță a lucrătură și a încurcătură, semn că se muncește la greu pentru salvarea atît a PMP, cît a păstrării lui Traian Băsescu și a familiei sale în jocul politic.

Ce să înțelegem din această întîrziere, care ne obligă la bănuieli? Va fi trecut PMP-ul peste 5% cu voturi de la alt partid sau prin simpla falsificare a procentajului? Să nu uităm că la alegerile parlamentare precedente, partidul lui Traian Băsescu a trecut, cu greu, de pragul electoral. Și la europarlamentare a arătat cu un favorit al calculatoarelor de la STS. De fapt, Traian Băsescu este un caz unic. A mai pierdut și un referendum (2012), cînd americanul Philip Gordon a aterizat la București și a decretat că au fost fraudate 2.000.000 de voturi în defavoarea marinarului. Nu le-a dovedit nimeni. Și referendumul a fost trîntit, iar Liviu Dragnea, condamnat pentru SMS-uri. Să nu uităm că la alegerile din 2009 l-a învins pe Mircea Goeană într-o altă jonglerie cu voturi din străinătate. Dubioasă pînă la cer. El este celebru ca banditul Pisică, omul care a căzut în picioare din cele mai dificile situații. Din raporturile cu Securitatea, a scăpat din cleștele dosarelor pînă cînd nu au mai contat decît simbolic, din dosarul cu incendiul dn Portul Rouen a ieșit ca un Hopa Mitică, din dosarul Flota a scăpat nici dracu nu știe cum, din dezastrul de la CFR nu a răms cu nici un referat, din afacerile cu energie, dirijate de la Cotroceni, la fel, din afacerile cu Puiu Popoviciu, tot așa, din terenurile de la Nana, la fel. A învîrtit terenurile, casele și apartamentele ca pe mătăniile de rugăciune.

Doamne, cîte afaceri și ticăloșii sunt legate de numele acestui om. Și, dacă luăm în calcul ce eforturi se fac pentru menținerea sa la suprafață, suntem obligați să ne întoarcem la formarea binomului (el fiind tătucul incontestabil al acestuia) și să revenim la operațiunea de desemnare a lui Klaus Iohnnis pentru candidatura la prezidențialele din 2014. Și atunci a fost tot o operțiune a Binomului, făcută și în baza unei înțelegeri de protejare a marinarului pentru toate nemerniciile sale.

Altfel, nu se explică de ce această întîrziere și de ce această numărătoare cu penseta făcută din nou numai pentru salvarea PMP-ului și a lui Traian Băsescu.

La sfîrșitul editorialului, situația era aceeași!

Ultimele rezultate oficiale date publicității de BEC, aseară la ora 21.00, după numărarea a 96.41% din voturi,  arată că PMP avea la Camera Deputaților – 4,68 %, iar la Senat, – 4,81%.

Dimineață, România TV anunța că BEC a numărat voturile din peste 99% din totalul de 19.553 de secții de votare. Rezultatele arată că PMP ar fi obținut, atît la Camera Deputaților cît și la Senat 4,99%.


sursa: https://www.cotidianul.ro/alt-hei-rup-pentru-basescu/

Ciucă renunţă la oamenii lui Orban

 




Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, demisionează din funcție, marți, la cererea premierului interimar Nicolae Ciucă.

„Nu mă cramponez. Am avut o discuție cu dumnealui (cu Nicolae Ciucă – n.r.) și i-am spus că sunt la dispoziție. Mi-a spus că o să vină un alt secretar general la guvern”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Antonel Tănase.

Nicolae Ciucă a preluat mandatul de premier interimar, după ce, luni, Ludovic Orban a demisionat din funcția de prim-ministru.

sursa: https://www.cotidianul.ro/ciuca-renunta-la-oamenii-lui-orban/

”Intrarea în AUR se face nu pentru a căuta beneficii. Calitatea de membru AUR presupune sacrificiu pentru Țară, nu angajarea într-un post călduț sau rezolvarea unor interese”

 


AUR,  surpriza alegerilor parlamentare de duminică, a anunțat într-un comunicat marți că 15.000 de români s-au înscris în formațiune în numai 24 de ore, ca urmare a apelului lansat de copreședinții George Simion și Claudiu Târziu.

„AUR dorește să schimbe în bine societatea românească pe toate palierele și se adresează tuturor celor care nu se regăsesc în principiile, valorile, dar mai ales în acțiunile partidelor care s-au rotit la putere în ultimii 30 de ani. Atrag atenția tuturor, însă, că intrarea în AUR se face nu pentru a căuta beneficii. Calitatea de membru AUR presupune sacrificiu pentru Țară, nu angajarea într-un post călduț sau rezolvarea unor interese”, a declarat George Simion, copreședinte AUR.

Adeziunea de intrare în AUR poate fi semnată online, accesând acest link: https://www.partidulaur.ro/adeziune..

Potrivit comunicatului citat, AUR va avea în Parlament 46 de senatori și deputați.

Primele zile de după alegeri au venit însă și cu o demisie din AUR.

Secretarul general al Organizației de Tineret a AUR, Ariadna Cârligeanu, a anunțat că demisionează.

„A sosit momentul să mă retrag din AUR. Uneori în viaţă Dumnezeu ţi le așază prea bine sau pur și simplu întâlnești oameni care îţi dau o anumita direcție, oameni care contribuie la dezvoltarea ta. Aveam 14 ani când mai în glumă, mai în serios mi-am stabilit visul: ca peste câțiva ani să formez o organizație care să lupte pentru românii din Basarabia și Nordul Bucovinei. Era un ţel care a părut nebunesc în tot acest timp chiar și pentru idealista de mine. La 16 ani m-am înscris ca voluntar în Acțiunea 2012 pentru ca am simțit din prima clipă că acolo îmi este locul. Ce a urmat, o știți și voi, 3 ani memorabili în care am crescut alături de niște oameni ce mi-au devenit a doua familie.Deși nu îmi place politica, nu am stat pe gânduri când am avut ocazia să ajut la formarea AUR, alături de aceiași oameni dragi cu care obișnuiam să flutur tricolorul”, a scris pe Facebook Ariadna Cârligeanu.

Ea mai spune că AUR este un proiect în care a depus suflet, sacrificiu și nu va regreta niciodată că a făcut parte din acest partid.

„Ce am învățat de la George în tot acest timp este că oricât de nebunesc pare ţelul pe care ţi l-ai ales, lupți până la capăt, iar într-o zi, imposibilul devine posibil. Și uite că vin momente în viață când ajungi la o răscruce de drum și trebuie să iei o decizie. Știu că pare prea devreme, dar a venit timpul să mă retrag din AUR și a venit timpul ca o nouă generație să preia Acțiunea 2012. Mă retrag din viața politică pentru a-mi dedica timpul și energia în viața civică pentru românii din Basarabia, din Nordul Bucovinei, pentru unire, pentru idealul României Mari”, explică Ariadna Cârligeanu.


sursa:https://www.cotidianul.ro/romanii-se-inghesuie-la-aur/

”PSD trebuia sā aibā un scor astronomic ! Astronomic !!!”

 


PSD a câștigat alegerile parlamentare, dar vechile „dușmănii” din interiorul partidului se mențin. Codrin Ștefănescu, fost secretar general al formațiunii, de pildă, a sărit la gâtul lui Marcel Ciolacu, spunând despre actualul lider al PSD că „va avea soarta lui Zgonea”. Ștefănescu susține că Marcel Ciolacu „era speriat la 29% cā a obținut mai mult decât i se aprobase”.

„Werner a fost cel mai bun agent electoral pentru PSD! Din scârbā și lehamite, fațā de actuala guvernare, unii români au decis sā voteze contra! Nu Ciolacu, Grindiiianu sau Dâncu sunt artizanii acestui scor. Dimpotrivā! Am luat mai putine voturi ca la europarlamentare! Când erau toți împotriva noastrā și am fost susținuți atunci doar de nucleul dur al PSD! Care nu s-a speriat de amenințările și înjurăturile hastag-rezist! Când Dragnea era demonizat și statul paralel investea sume și forțe uriașe pentru a ne discredita! Nu vā imbātați cu apā rece! Noul PSD, a lui Ciolacu și gașca securistoidā, s-a dezis public de noi și mesajul național-patriotic, a indepārtat din partid oameni ca Liviu Plesoianu, Șerban Nicolae, Petre Daeea, etc. Cu oameni iubiți de popor, civili și curajoși, altul era scorul PSD astāzi! Ciolacu era speriat la 29% cā a obținut mai mult decât i se aprobase! Disperat cā șefii se pot supāra definitiv pe el. Și va avea soarta lui Zgonea! Noul PSD este doar la centru, in teritoriu, vechiul PSD s-a mobilizat și a câștigat alegerile! Exact in județele și exact liderii civili care stau in gâtul noii conduceri! La greselile, brambureala și bătaia de joc la adresa românilor din partea guvernanților, PSD trebuia sā aibā astāzi un scor astronomic! Astronomic!!!”, a scris Codrin Ștefănescu pe pagina sa de Facebook.

Valeriu Zgonea, fost președinte al Camerei Deputaților și fost președinte executiv al PSD, a fost condamnat în luna februarie la trei ani de închisoare cu executare de Tribunalul București, decizia nefiind definitivă.

sursa:https://www.cotidianul.ro/profetie-sumbra-ciolacu-va-avea-soarta-lui-zgonea/

12.07.2020

DONALD TRUMP ESTE PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII, pentru UMĂTORII 4 ANI

 


Amănunte mai multe aflați aici: https://twitter.com/realdonaldtrump

DONALD TRUMP și-a anunțat VICTORIA ÎN URMA ALEGERILOR DIN 3 NOIEMBRIE 2020

 


DREPTATEA A ÎNVINS ! DONALD TRUMP ESTE PREȘEDINTELE S.U.A.

Mai multe amănunte puteți afla pe Twitter : Donald J.Trump https://twitter.com/realdonaldtrump

Ludovic Orban și-a depus mandatul !

 



Premierul Ludovic Orban a anunțat că și-a depus mandatul în urma alegerilor din 6 decembrie.

Orban a precizat că nu se cramponează de funția de premier și că negocierile care vor urma trebuie să ducă la un Guvern format din partidele de centru dreapta care susține orientrea euro-atlantică a României și care să fructifice oportunitățile României.

El a adăugat că își încheie mandatul de premier după un an și o lună în care România s-a confruntat cu o perioadă extrem de dificilă. ”Plec din funcția de premier cu conștiința datoriei împlinite”, și-a făcut Orban bilanțul pe scurt.

Pe 6 decembrie, românii au decis componența viitorului Parlament, a adăugat Orban, care a spus că obiectivul său este acela de a construi o majoritate parlamentară care să nu cuprindă PSD.

După demisia premierului, Guvernul va fi condus de un membru al cabinetului care va fi desemnat de președintele României, a precizat Orban, care și-a exprimat convingerea că în viitoarele negocieri PNL va avea capacitatea de a da premierul și de a forma coloana verticală a viitorului guvern.


Iohannis, făcut praf de Europa pentru abuzuri !

 



România, făcută de rușine de președintele Iohannis, a cărui atitudine din campania alegerilor este considerată ”o încălcare a standardelor internaționale și a angajamentelor țărilor OSCE”

O veste zguduie liniștea Palatului Cotroceni – și dă o lovitură teribilă președintelui ”pro-european” Iohannis: misiunea OSCE care a monitorizat alegerile parlamentare din România a criticat dur implicarea preşedintelui în campanie, de partea PNL, sancționând abuzurile acestuia !

Informația este transmisă de Europa FM care redă fragmentul în care Marianne Mikko, reprezentant OSCE,  declarat că ”este o încălcare a standardelor internaţionale şi a angajamantelor pe care ţările membre OSCE şi le-au luat, pentru a nu amesteca funcţiile şi instituţiile statului în lupta politică”.

De asemenea, experţii OSCE au remarcat şi avantajul clar pe care președintele la oferit PNL, folosind conferinţele de presă ale președinției - conferinţe transmise în direct de posturile de televiziune.

”Președintele și-a exprimat clar, în mod frecvent, preferințele sale politice în intervențiile publice făcute în perioada premergătoare alegerilor”, a spus Mikko. Subliniind că ”Aceste intervenții au dus la o estompare din ce în ce mai mare a liniei de demarcație dintre prerogativele sale oficiale și campania electorală”.

Reprezentantul OSCE, Marianne Mikko, spune clar că aceasta ”reprezintă o încălcare a standardelor internaționale și a angajamentelor făcute de toate țările OSCE, pentru a păstra o separare clară între stat și partidele politice”.

Deci, abuzuri ale președintelui clar subliniate de reprezentantul OSCE – și sublinierea unor avantaje create partidului pe care îl controlează! Ce înseamnă asta?

Că Iohannis, prin atitudinea sa, a făcut de râs România, arătând că, de fapt, democrația de la noi este încălcată de la cel mai înalt nivel! Fapt subliniat de presă în repetate rânduri dar și oameni politici! Ei, acum vede și Europa, în direct!

”Prea multe schimbări ale legilor, unele făcute în ultimul moment, au creat nesiguranţă, având un impact negativ asupra alegerilor”, spune Mikko, reproșând că Parlamentul ”a adoptat recent mai multe modificări, fără consultare publică, ceea ce încalcă bunele practici”.

Multe dintre modificări au vizat ”reglementări care tocmai fuseseră adoptate pentru alegerile prezidenţiale de anul trecut”, a spus Marianne Mikko.

Europa FM precizează că Misiunea OSCE a prezentat azi un raport preliminar, ”urmând ca, în aproximativ două luni, să elaboreze un raport complet, inclusiv recomandări pentru instituţiile şi autorităţile care pot îmbunătăţi situaţia”.


Ludovic Orban demisionează AZI !

 


Premierul Orban își pune mandatul pe masa președintelui – ”va anunța asta la ora 19 – Guvernul va fi condus de un interimar”.

Este șoc total: Ludovic Orban își va depune mandatul de prim ministru !

Informația a fost transmisă de Antena 3, care informează că Guvernul va fi condus de un interimar – probabil vicepremierul Raluca Turcan.

Sursa citată afirmă că este posibil ca Ludovic Orban va anunța demisia azi, la ora 19.00, când era prevăzută o conferință de presă a premierului.

Motivul principal ar fi rezultatele slabe ale PNL în campanie, în primul rând la București, unde Orban a fost cap de listă.

Urmează mâine o ședință extrem de importantă la Partidul National Liberal – ”cu cuțitele pe masă”.



„Gașca pierzătorilor vrea să confiște rezultatul votului”

 


„Gașca piezătorilor” vrea să confiște rezultatul votului de duminică, spune prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu, care reamintește că Ludovic Orban a declarat cu o săptămână înainte că „partidul care câștigă alegerile dă premierul”.

„Fiecare vot acordat ieri demonstrează că PSD este partidul care are cele mai bune soluții, dar și profesioniștii care să le aplice pentru a depăși criza sanitară și economică în care se află România”, spune Sorin Grindeanu.

El apreciază că românii au dat duminică „un vot de blam la adresa președintelui Iohannis și a guvernului său de incompetenți”.

„Un vot de blam față de modul în care au sfidat o țară întreagă, față de modul dezastruos în care au gestionat pandemia și economia. Astăzi vedem cum gașca pierzătorilor vrea să confiște rezultatul votului de ieri. La doar o zi, Orban a uitat deja ce a spus: că partidul care va câștiga va da premierul. Dacă Iohannis continuă să se încăpățâneze în a-i ține la putere pe cei care au distrus România, rezultatul va fi doar un alt CDR! O nouă Convenție a dezastrului și recesiunii! Iar costurile vor fi imense și vor fi plătite de români”, conchide social-democratul.

PSD are pretenția de la un președinte de stat european să se păstreze în limitele Constituției, declară prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu. Iohannis va trebui să spună când a mințit: când acuza UDMR că în cârdășie cu PSD cumpără Ardealul sau acum, când se estimează o alianță cu Uniunea.

„ Jo napot kivanok PSD. În 29 aprilie 2020 aveam acea conferință de presă care a făcut furori nu doar în România, ci și în întreaga Europă, în care UDMR era acuzată atunci că în cârdășie cu PSD cumpără Ardealul și noi îl vindem. Ce s-a întâmplat între timp? Cred că președintele Iohannis va trebui să răspundă la aceste întrebări: când a mințit, atunci sau acuma când se gândește să facă o majoritate”, a spus Grindeanu.

Întrebat dacă PSD se gândește inclusiv la o posibilă suspendare a lui Iohannis, dacă președintele va refuza propunerea de premier a PSD, Grindeanu a declarat că astfel nu vrea să speculeze astfel de „acțiuni viitoare”.

„Avem pretenția de la un președinte de stat european să se păstreze în limitele Constituției și să respecte votul românilor dat ieri, iar votul românilor dat ieri este acela în care este PSD a câștigat alegerile și are dreptul la prima nominalizare, după care vin cele 10 zile în care vom vedea dacă vom putea sau nu să facem această majoritate. E un joc cât se poate de corect și care respectă regulile constituționale”, a afirmat Sorin Grindeanu.

PSD va merge cu o propunere de premier, fiind câștigătorul alegerilor, a adăugat liderul social-democrat: „Am înțeles că și alte forțe politice merg cu propuneri de premier, nu doar noi”.

Fostul premier Sorin Grindeanu a mai declarat că șansele ca PSD să se alieze cu AUR sunt foarte mici, „spre zero”, din cauza exceselor care nu se înscriu pe o linie europeană. El a punctat că este o părere personală, nu este decizia PSD.

„Eu nu am auzit să se discute așa ceva (despre alianță PSD – AUR – n.r.). A fost o surpriză nu doar pentru PSD, ci pentru toată lumea faptul că această nouă formațiune politică a făcut pragul electoral de 5%. Nu am avut foarte multe date niciunii dintre noi despre formațiunea respectivă, dar la ceea ce avem acum vă pot spune că există foarte puține șanse, spre zero, să ne aliem cu acest partid, pentru că excesele pe care le-am văzut și care nu se înscriu pe o linie europeană nu sunt în concordanță cu linia PSD”, a spus Sorin Grindeanu.

Fostul premier a ținut să precizeze că ceea ce a afirmat este o părere personală, nu reprezintă decizia partidului.

„Nu este o decizie, este o părere personală și nu este o decizie care să fie luată de PSD. Vom avea acel Consiliu Politic Național în care vom lua acele decizii politice și de nominalizare și cine va fi persoana cu care vom merge ca propunere la Cotroceni și toate lucrurile care decurg de aici”, a mai spus Grindeanu.

Întrebat dacă îl cunoaște pe George Simion, copreședintele AUR, Sorin Grindeanu a spus că nu își amintește să îl fi întâlnit.
„Nu, nu (îl cunosc pe Simion – n.r.). Cred că nu. M-am întâlnit cu mulți în perioada cât am fost premier, nu țin minte să mă fi întâlnit cu domnul Simion”, a răspuns Sorin Grindeanu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/grindeanu-gasca-pierzatorilor-vrea-sa-confiste-rezultatul-votului/

AUR, la mare căutare: „Am fost deja invitați la discuții”

 


Alianța pentru Unirea Românilor a fost deja contactată pentru negocieri atât de PSD, cât și de PNL, declară copreședintele AUR Claudiu Târziu.

Claudiu Târziu a spus la RFI că formațiunea sa, care a reușit să intre în Parlament cu un scor surprinzător pentru mulți, nu este fascistă, așa cum a fost acuzată de unii analiști.

Viitorul senator de București afirmă că AUR nu este un partid anti-mască, în ciuda faptului că a organizat un protest de stradă împotriva măștii obligatorii.

„AUR a reușit să capteze atenția și votul unor mase de români foarte nemulțumite și care de-a lungul timpului au fost umilite, înșelate și batjocorite atât de presă, cât și de politicieni. Mă refer aici la o bună parte dintre cei care au votat la referendumul pentru familie, în favoarea acestui referendum, în 2018 și la cei care au militat pentru tot ce înseamnă suveranism, identitatea națională, prezența României demnă în lume, români care au fost ignorați, când nu înjurați, când nu făcuți extremiști”, a afirmat Claudiu Târziu.

Întrebat despre faptul că AUR este considerat de unii analiști un partid extremist, radical, ultranaționalist, antieuropean, chiar cu viziuni fasciste, Claudiu Târziu a răspuns: „Știm că presa noastră și așa-zișii analiști politici au o plăcere deosebită din a lipi etichete false, pentru a îndepărta ceva ce nu le convine. Curentul majoritar în societatea românească și în Europa este unul favorabil neo-marxismului, unui curent care este prin definiție globalist, antisuveranist, antinațional, anticreștin, antifamilie. Noi ne plasăm în răspăr cu acest curent, prin valorile pe care le-am asumat.

Întrebat, de asemenea, dacă AUR a profitat de nemulțumirea unei anumite părți a populației față de modul în care este gestionată pandemia și a speculat fricile acelui segment de alegători, copreședintele AUR a declarat că interpretarea este ideologică și manipulatorie.

C.T. Spuneți că revolta acestor oameni este nejustificată.

Rep.: Păi și nu este așa? Ei nu vor să poarte mască.

C.T.: E vorba de o serie de încălcări ale Constituției și a multor altor legi, pe care le-au taxat ca atare inclusiv oameni care nu ne aparțin din punct de vedere doctrinar.

Rep.: Dvs. personal purtați mască de protecție?

C.T.: În anumite momente și în funcție de context, sigur că da, port, deși știu că masca nu te salvează, masca poate să te protejeze cât de cât, la o adică, dacă este funcțională (…). Suntem împotriva încălcării drepturilor și a libertăților de mișcare, de asociere, de manifestare publică, suntem pentru repornirea economică a României.

Rep.: Spuneți că purtați mască în anumite situații, asta după ce acum câteva luni ați organizat în centrul Capitalei un miting antimască.

C.T.: Vedeți, iarăși este o manipulare de presă. Noi nu am organizat niciodată un miting antimască. Un miting antimască a fost organizat în Piața Universității de către o seamă de organizații ale societății civile, la care noi nu ne-am asociat. Noi am avut un miting separat, în Piața Victoriei și nu împotriva măștii.

Rep.: Dar împotriva cui?

C.T.: Am avut zece revendicări, pe care toată presa le-a ignorat și ne-a redus la ce era legat de restricțiile pe timp de pandemie.

Rep.: Păi, scuzați-mă, dar acei participanți la miting nu purtau mască, era foarte evident.

C.T.: Unii nu purtau, alții purtau. În aer liber nu te ajută cu nimic dacă porți sau nu porți.

Rep.: Asta spuneți dvs., medicii sunt de altă părere.

C.T.: Care medici? (…) Partidul nostru nu a fost făcut antimască.

Rep.: Nu, dar profitați de asta.

C.T.: Suntem un partid conservator, care are valori și principii perene și care are ca idealuri lucruri care depășesc cu mult această criză sanitară.

Rep.: Cum ar fi să întrețineți temerile populației.

C.T.: Nu, asta este o răutate de presă (…). Idealul nostru este al reîntregirii naționale, de pildă.

Rep.: Ce Guvern va susține AUR?

C.T.: AUR nu face nici o alianță la guvernare. Nu vom vota decât un Guvern care ar putea să reprezinte interesul național. Din ce văd eu că ar intra acum în Parlament, nu reiese că va fi un Guvern de interes național, fie că-l face PSD, fie că-l face PNL.

Rep.: Dar negocieri vor fi, vă așteptați să fiți invitați la discuții.

C.T.: Am fost deja invitați la discuții. Putem să discutăm orice.

Rep.: Cine v-a invitat?

C.T.: Și PSD și PNL.

sursa:https://www.cotidianul.ro/aur-la-mare-cautare-am-fost-deja-invitati-la-discutii/

Noua hartă politică a României: ”anti” Iohannis și anti Zuckerman

 


În ciuda campaniei ilegale și anti-Constituționale duse de președintele Iohannis și ambasadorul Zuckerman contra PSD și a ”baronilor roșii”, noua hartă (politică) a României este roșie!

Iată noua hartă politică a României, realizată după rezultate parțiale ale alegerilor parlamentare 2020.

Victoria PSD, pe județe, este mult mai semnificativă decât diferența de procentaj.

PSD a câștigat în toate judeţele din Moldova, cu excepția Vrancei, în Oltenia și în Muntenia, cu excepția Giurgiu.  PNL a câştigat în Ardeal, Crișana şi Maramureş, iar Banatul e împărțit de PNL cu USR.

USR-PLUS a câştigat în Bucureşti, dar şi în Braşov, altădată un fief liberal și în Timiş.

Victoria PSD vine în ciuda campaniei ilegale și anti-Constituționale dusă mult timp de președintele Iohannis, dar și ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman contra PSD, respectiv a ”baronilor roșii”.

Este posibil ca imixtiunea ilegală a lui Zuckerman să fi înfuriat mulți români  - ceea ce a dus la o coagulare a unor forțe naționaliste. De asemenea, agenda „progresistă” non-creștină a Bruxelles și a Ambasadei SUA e o altă explicație a coagulării unei anumite forme de naționalism, reprezentată de AUR.





Vot anti-Iohannis

 


Fac pariu că președintele o să apară în fața camerelor cu o falcă mai căzută și cu cocoașa mai ridicată. El pusese de o vizită la PNL, cu declarații pentru televiziuni, ba sunt gata să cred că aveau pregătită și o șampanie. Și pe drum spre PNL s-a întors din drum. A aflat rezultatele dezastruoase ale campaniei sale. I-a scos din groapă și pe PSD – fără să-și dea seama, înjurăturile sale stau la baza votului de redresare a PSD. Și tot el s-a făcut de rîs, cerînd voturi de la electoratul care l-a ales și care să-l urmeze în proiectele sale. Cu-cu! Prin votul de duminică, românii i-au zis un ”du-te singur”. De fapt prin votul lor sancționator pentru PNL și pentru Iohannis, românii l-au oprit pe președinte dintr-o încercare nebună de a deveni comandantul suprem al țării. El să conducăt tot, el să pună și el să fie și parlament, și guvern, și servicii secrete. Romînii, așa ”ne-evoluați” într-ale democrației, i-au dat cu flit la toate proiectele. Și la modificarea Constituției, și la mobilizarea la vot, și pentru promisiunile cu pandemia și la toate celelalte care se mai bîlbăie prin simpluța imaginație a președintelui. Dar hotărîtă tare!

Pentru felul în care au votat, românii merită din partea președintelui un călduros ”Danke shoene, popor român!” L-au ajutat să nu se facă de rahat și să nu doarmă prea mult la Cotroceni! Cele mai fierbinți mulțumiri trebuie adresate în primul rînd electoratului. Și celor care au votat, și celor care s-au temut sau pur și simplu au refuzat să voteze, răspunzînd cu sictir la apelurile insistente, neavenite, nefirești pentru România, enervante și neconvingătoare ale președintelui Klaus Iohannis.

PNL și ”guvernul meu” au ieșit pe locul doi (în ciuda anunțului de învingător făcut de Ludovic Orban) cît pentru gestionarea modestă (ca să nu zic catastrofală!) a pandemiei, cît pentru condiția de preș politic în fața unui președinte autoritar, dar incompetent, vanitos, dar lipsit de idei, arogant și lipsit de preocuparea și vocația unificării.

Klaus Iohannis a crezut orbește în sine, dovedind că este lipsit de comunicare cu țara. Le ține cu încăpățînare pe ale sale și pe cele transmise de la Bruxelles și de la Berlin în vreme ce populația are alte priorități și vorbește o altă limbă. Eșecul promisiunilor sale din această campanie electorală nu este rezultatul renașterii PSD, ci consecința enervării și trezirii electoratului. La insistența de necrezut și de netolerat a președintelui. Electoratul a stat acasă drept răspuns le chemările neconstituționale și o parte s-a dus și a scos pe primul loc partidul pe care președintele îl vedea eliminat din România.

Încă nu ne-a trecut definitiv pe la ureche un glonț cu o putere totalitară în România. Saș încăpțînat, Klaus Iohannis nu se lasă. Dar nici majoritate confortabilă nu are pentru regatul Iohannis.
Pentru că l-a scăpat (și ne-a scăpat!) de un proiect ridicol, președintele ar trebui să spună un călduros și sincer
– Danke Shoen, popor român!

sursa: https://www.cotidianul.ro/vot-anti-iohannis/

IA DE AICI PARAZITULE !