Ce mai zgomot, ce mai zumzet! Rareș Bogdan, aflat în fruntea unei grupări din PNL alături de Robert Sighiartău, a dat oficial duminică seara tonul debarcării lui Ludovic Orban din fruntea partidului, scuipându-l vârtos pe Orban cu aceeași limbă cu care îl lăuda.
Mai întâi din declarațiile făcute duminică
Cameleonul PNL a afirmat despre Orban că „i s-a umflat capul”, „și-a închipuit că e câinele alfa, lupul alfa”.
„Vă spun o chestiune dureroasă. Uneori mi se părea că atunci când eram la măsuța mea de realizator cu o audiență foarte mare și o influență foarte mare în emisiune aveam mai multă putere decât ca prim-vicepreședinte al partidului de guvernământ. Partidul nu a fost condus clasic, tradițional, așa cum a fost condus PNL, PDL în epoca pre Ludovic Orban. Partidul a fost condus de un singur om, de Ludovic Orban. Noi nu am avut, nici eu, nici Robert Sighiartău, nici Iulian Dumitrescu, nici Mircea Hava, nici Raluca Turcan, Florin Roman, Ilie Bolojan, Gheorghe Flutur, Emil Boc, nu am avut niciun fel de putere reală în cadrul guvernării”, a zis duminică prim-vicepreședintele Rareș Bogdan, la Interviurile lui Cristoiu, de la Aleph News (vezi VIDEO mai jos)
Rareș Bogdan a mai afirmat că Ludovic Orban s-a opus propunerii sale de remaniere a unor miniștri precum Ion Ștefan sau Monica Anisie pe motiv că ar da un semnal de neîncredere.
„Eu, de exemplu, în iunie am solicitat împreună cu Robert Sighiartău primenirea Guvernului. Nu am făcut-o în spațiul public (…) Am spus înaintea verii să schimbăm 4-5 miniștri. După aia am spus în septembrie. S-a refuzat, a spus nu, că asta înseamnă că nu avem încredere. S-a dovedit că schimbarea lui Costache cu Nelu Tătaru a fost de bun augur. Nelu Tătaru a fost unul dintre cei mai buni miniștri ai Sănătății. (…) Le-am atras atenția că scenariul 1996-2000 (nr. guvernarea CDR, care a dus la dispairiția PNTCD), este unul care îmi vine de fiecare data în minte (…) Dacă nu vreți să trăim anul 2024 cu un PSD de 38-40% și cu un AUR de 20-25% și dacă nu vreți să votați candidatul PSD la prezidențiale, ca să nu iasă AUR sau să votați candidatul AUR să nu iasă candidatul PSD, alegeți voi cum, pentru că nu va intra dreapta nici măcar în turul doi cu un candidat, trebuie să ne redefinim, să reformăm partidul”, a mai afirmat europarlamentarul PNL.
„Cu excepția unui singur om, toți premierii care au ajuns la Palatul Victoria au ieșit de acolo trăncăniți la cap. Au ieșit de acolo cu capul umflat. La toți li se pare că fără ei universul nu mai funcționează, că sunt mesianici pentru România și pentru omenire și niciunul cu excepția lui Emil Boc, restul sau stricat la cap. Ludovic Orban, din păcate, în loc să intre acolo și să rămână omul care a fost, la rândul lui i s-a umflat capul. Și-a închipuit că e câinele alfa, lupul alfa, omul fără de care România nu merge înainte, el le știe pe toate. Să ne înțelegem. El nu e un om rău. El e un premier care a fost bun într-o perioadă înfiorătoare pentru România. Eu îi contest modul în care a condus și modul în care a fost discreționar în decizii. El nu a consultat partidul când a vorbit despre un ministru. A venit cu o listă pe care a supus-o votului”, a afirmat prim-vicepreședintele liberalilor.
Și, cum altfel, și-a arătat sprijinul pentru Florin Cîțu, ca premier: „Dacă nu conștientizăm că situația PNL e una care poate duce la distrugerea, la căderea acestui partid, la sub 15-10%, și dacă nu înțelegem că trebuie să reconfigurăm pe baza oamenilor reformiști pe care îi avem, cu o imagine bună, susținându-l pe Florin Cîțu… dvs știți că au apărut chestiuni <Florin Cîțu nu va sta>, pornite din păcate chiar din PNL, nu va sta la putere decât 9 luni sau 6 luni. Asta este tragic. Noi trebuie să ne punem în spatele lui Florin Cîțu. Că-l iubesc unii sau nu-l iubesc, Florin Cîțu e liberal, reformist, Florin Cîțu trebuie sprijinit de tot PNL pentru că e unica noastră șansă să dovedim că vrem să facem ceva cu țara asta, altfel populația ne va sancționa. (…) Astăzi părerea mea e că partidul dacă nu-și înțelege greșelile anului trecut se poate duce sub 20%, fără mari probleme”.
Este același Rareș Bogdan care în februarie anul trecut, spre exemplu, îi închina o odă premierului Orban, în cadrul Consiliului Naţional al PNL.
Adresându-se minișrilor, acesta afirma că prim-ministrul Ludovic Orban este un „adevărat pompier atomic”, care i-a ales bine pe miniștri.
„Dragii mei, cei care sunteţi miniştri în Cabinet, trebuie să înţelegeţi că în afara faptului că premierul României v-a ales – şi a făcut-o foarte bine – trebuie să înţelegeţi că nu sunteţi singuri acolo şi că, fără primarii, deputaţii, europarlamentarii şi liderii partidului nu reprezentaţi foarte mult. Legătura cu ei este obligatorie şi sper din tot sufletul să înţelegeţi că trebuie să fiţi un ajutor în campaniile anului 2020 şi nu să trebuiască să dea unii dintre ei explicaţii pentru ceea ce faceţi dumneavoastră”, a spus Rareş Bogdan la acel moment.
Acesta a mai afirmat că aceşti miniştri ar trebui ”să facă rugăciuni pentru sănătatea prim-ministrului Ludovic Orban”, atât pentru faptul că i-a ales în echipa guvernamentală, cât şi pentru faptul că de multe ori comunică şi pentru ei.
„Să faceţi rugăciuni în fiecare zi în sănătatea lui Ludovic Orban. Din trei motive. Unu: pentru că v-a ales să faceţi parte din echipa guvernamentală. Doi: pentru că m-a invitat, m-a susţinut să intru în PNL şi să plec din presă. Şi vă spun de ce: pentru că dacă aş fi rămas în presă nu ştiu cum aţi fi scos cămaşa şi cât de bine v-aţi fi simţit după câteva emisiuni făcute de mine cu Oreste Teodorescu, Cristi Diaconescu, Ion Ioniţă. Nu mulţi, trei-patru dintre dumneavoastră. Şi trei: să îi mai mulţumiţi o dată lui Ludovic Orban pentru faptul că este un adevărat pompier atomic şi comunică de multe ori şi pentru dumneavoastră. Să ştiţi că o spune un om care vine din presă şi continuă să iubească presa. Nu consideraţi niciodată presa un duşman. Învăţaţi din ceea ce face Ludovic Orban şi înţelegeţi – comunicarea e singura armă şi singura şansă. Chiar dacă faceţi lucruri excepţionale, dacă nu comunicaţi, creaţi o problemă PNL, nu doar dumneavoastră şi premierului. Bucuraţi-vă că aveţi paratrăsnetul şi omul care vă acoperă atunci când dumneavoastră, din diverse motive, refuzaţi comunicarea”, a transmis el.
Rareş Bogdan s-a declarat convins că Orban este foarte bun ca prim-ministru şi că în PNL nu va exista altul mai potrivit pentru această funcţie în perioada următoare.
„Anul acesta va fi anul în care PNL îşi va arăta încă o dată forţa. O spun extrem de clar, de ferm, pentru a anula orice fel de speculaţii. Pentru mine şi pentru foarte mulţi oameni, să ştiţi că Ludovic Orban este o surpriză extrem, extrem de plăcută. Ca lucrurile să se încheie aici. Este foarte bun ca prim-ministru, iar PNL nu avea altul mai bun şi nu va avea nici în viitor. Iar faptul că a condus PNL anul trecut la victoriile istorice îl face să devină, fără nicio problemă, în pole position politic şi în anul 2020 pentru a conduce PNL şi la câştigarea a minim 1.600 – 1.700 de primării, a minim 20.000 – 23.000 de consilieri locali şi judeţeni – nu a 13.000 – 14.000, câţi avem acum – şi a minim 180 – 200 de locuri de parlamentar – nu 96, cât avem acum”, a precizat el.
Iată cum titra presa la acel moment
sursa:https://www.cotidianul.ro/de-la-pupaturi-la-scuipaturi-doua-scenete-cu-rares-bogdan-si-orban/