1.20.2021

Ce se întâmplă noaptea la metroul bucureştean

 


Metrorex a publicat imagini cu ceea ce se întâmplă după ce se închid staţiile de metrou. 

Metrorex a publicat un video în care se văd utilajele care lucrează, noaptea, pe magistralele din Bucureşti. 

"Metroul nu ia pauză niciodată. Pe timp de noapte, mentenanța infrastructurii rețelei de metrou se realizează cu ajutorul unui utilaj multifuncțional de ultimă generație, pentru ca pe timpul zilei, trenurile de metrou să circule în siguranță cu călători", transmite Metrorex.




sursa:https://www.dcnews.ro/ce-se-intampla-noaptea-la-metroul-bucurestean--iata-ce-utilaje-trec-prin-statii---video_796846.htm

DONALD TRUMP, în discuții pentru lansarea noului „PARTID PATRIOT”

 


Președintele SUA, Donald Trump, a discutat despre planurile de a crea o nouă construcție politică - Partidul Patriot - pe măsură ce administrația sa se va încheia, o mișcare care ar putea duce la schimbări în Partidul Republican deja divizat.

Trump a vorbit cu mai mulți asistenți și confidenți apropiați despre ideea unui nou partid politic, în ultima săptămână, a raportat marți Wall Street Journal, citând „oameni familiarizați cu problema”.

Informația neconfirmată vine în timp ce președintele discută cu liderii republicani în legătură cu gestionarea urmărilor revoltei de la Capitolu din 6 ianuarie, în care o mulțime de susținători ai săi au asaltat sălile Congresului pentru a protesta împotriva mersului cursei prezidențiale din 2020. Liderul majorității din Senat, Mitch McConnell (R-Kentucky), de exemplu, l-a acuzat marți pe Trump că „a provocat” revolte în timp ce a insistat că „mulțimea a fost hrănită cu minciuni”, referindu-se la acuzațiile repetate ale lui Trump de fraudă electorală.

În ciuda fricțiunilor cu conducerea republicană, totuși, membrii de bază ai partidului s-au menținut ferm în sprijinul lor față de Trump, sondajele recente arătând că mai mult de 80% dintre alegătorii republicani se opun atât acuzațiilor, cât și acuzării în adresa președintelui privind tulburările din DC.

Deși WSJ a menționat că nu este clar cât de serios vorbește președintele în legătură cu noul partid, iar Trump însuși nu a discutat încă public niciun plan pentru unul, el sugerează că ceva ar putea fi în lucru în zilele următoare, spunând țării în discursul său de adio de marți că „mișcarea pe care am demarat-o abia începe”. 

sursa:https://ro.sputnik.md/International/20210120/33307700/Trump-n-discuii-pentru-lansarea-noului-Partid-Patriot---surse-media.html

Iată ce dă în vileag decorarea lui Zuckerman

 


Decorarea ambasadorului Adrian Zuckerman scoate la iveală un aspect care trebuie să dea de gândit în privința modului în care este selectată clasa politică, mai ales parlamentarii.

Mulți au observat că ambasadorul Zuckerman a fost cel mai dezastruos ambasador al SUA în România.

Practic, Zuckerman a făcut mari deservicii SUA – a cărei imagine scăzuse mult, din cauze obiective: sumele enorme impuse pentru inutila înarmare, pătrunderea în afaceri pe cale „strategică”, nu concurențială, promisiuni nerespectate – vize, investiții – tupeu, imixtiuni, diverse scandaluri, implicare în Servicii și în Justiției etc.

Ei bine, la capitolul tupeu și imixtiuni ilegale a excelat Zuckerman, un ambasador care ori nu are habar de normele diplomatice, ori nu-i pasă. 

În acest condiții, mulți analiști l-au făcut praf atât în perioada mandatului, cât mai ales la anunțarea plecării.

Dar, cu toate astea, președintele Iohannis i-a înmânat decorația de cel mai înalt rang!.

Și, surpriză, nimeni din Parlament nu ripostează, nu critică gestul lui Iohannis! Nici din PSD, nici din AUR – cel puțin nici un lider marcant al ”surprizei” așa zis conservatoare.

Ori, pentru Liviu Pleșoianu asta spune multe despre felul în care au fost „cernuți” parlamentarii – astfel încât să nu intre niciunul dintre cei care au criticat SUA sau pe ambasadorul lor!

”Ați observat că NICIUNUL dintre actualii parlamentari NU a spus absolut NIMIC despre oroarea decorării Guvernatorului Zuckerman cu "Steaua României"?”, scrie Pleșoianu, completând ”Ați observat și că cei care au vorbit și vorbesc LIBER despre asta NU mai sunt în actualul Parlament?”.

Concluzia fostului deputat: ”...Dacă ați observat asta, ați înțeles ESENȚIALUL”.

sursa:https://ro.sputnik.md/analytics/20210120/33306806/Liviu-Pleoianu-iat-ce-d-n-vileag-decorarea-lui-Zuckerman.html

Donald Trump, discurs magistral de adio, dar tăios cu Biden

 


Cel mai neobișnuit președinte al SUA își încheie mandatul la fel de original, cu un discurs magnific – un manifest al credinței și speranței - și câteva mesaje cheie.

Încă preşedinte pentru o zi… Dar ce final ! 

Donald Trump a impresionat printr-un discurs superb, plin de speranță – sau, mai bine zis, lansând un adevărat manifest al speranței. 

”Acum, în timp ce mă pregătesc să predau puterea unei noi administrații miercuri la prânz, vreau să știți că mișcarea pe care am început-o abia începe - NU a existat niciodată ceva asemănător”, a spus Trump. ”Credința că o națiune trebuie să-și servească cetățenii nu va dispărea, ci va deveni doar mai puternică”.

Președintele care a dorit să facă America „din nou măreață” spune că ”atâta timp cât poporul american ține în inimile lor dragostea de țară profundă și devotată, atunci nu există nimic din ce această națiune nu poate realiza”.

”Comunitățile noastre vor înflori, oamenii noștri vor fi prosperi, tradițiile noastre vor fi prețuite, credința noastră va fi puternică, iar viitorul nostru va fi mai luminos decât înainte”, spune Trump.

Donald Trump declară, în stilul său original și plin de patos, că pleacă de la Casa Albă, ”din acest loc măreț, cu o inimă loială și veselă, cu spirit optimist și încredere supremă că pentru țara noastră și pentru copiii noștri, cel mai bun trebuie încă să vină”.

”Cei care avem credință nu ne îndoim niciodată!”, este concluzia acestui magnific discurs al lui Donald Trump.

În privința instalării lui Joe Biden, de remarcat că Trump NU i-a pomenit niciodată numele! Dar, a cerut națiunii „să ne rugăm pentru succesul noii administrații în păstrarea unei Americi sigure şi prospere și le dorim să aibă noroc”.

”Lumea ne respectă din nou, vă rog să nu pierdeţi acest respect”, a transmis Donald Trump un mesaj tăios noii administrații.



sursa:https://ro.sputnik.md/International/20210120/33306783/Donald-Trump-discurs-adio-dar-taios-cu-Biden.html

E oficial, EL va fi în locul lui Zuckerman

 



În prezența prim ministrului Florin Cîțu, Adrian Zuckerman l-a prezentat pe cel care îi va ține locul a precizat când va pleca din Români.

Încă ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman a efectuat o vizită de rămas-bun la Guvern, unde s-a întâlnit cu premierul Florin Cîțu.

Ambasadorul a mers alături de cel care va ține locul până la o altă numire - adjunctul Șefului Misiunii Diplomatice, David Muniz, care devine, din 20 ianuarie, însărcinatul cu afaceri al SUA în România – „Chargé d’Affaires”.

Într-un comunicat al Ambasadei SUA, se arată că ”prim-ministrul i-a mulțumit Ambasadorului Zuckerman pentru implicarea sa în relația bilaterală și a adăugat că așteaptă cu interes să lucreze cu domnul Muniz”.

„Domnul Muniz l-a asigurat pe Prim-ministru că relația româno-americană va rămâne una strânsă sub conducerea Administrației Biden și și-a exprimat interesul cu privire la continuarea consolidării Parteneriatului Strategic”, se arată în comunicatul Ambasadei SUA.

Conform datelor oficiale, David Muniz, lucrează de peste 19 ani în cadrul Departamentului de Stat al SUA.

Diplomat de carieră, înainte de sosirea la Bucureşti, a fost Adjunctul interimar al Asistentului Secretarului de Stat pentru Afaceri Regionale şi Multilaterale, în cadrul Biroului pentru contraterorism, unde a deţinut şi funcţia de director al Oficiului de afaceri regionale pentru Asia Centrală/de Sud şi Orientul Apropiat.

Anterior, în perioada iulie 2015-august 2018, el a fost Adjunct al Şefului Misiunii Diplomatice la Ambasada SUA de la Tirana, în Albania.

În prezentarea Amnasadei se mai menționeză printre funcţiile ocupate anterior:

-Director adjunct al Oficiului pentru afaceri nordice şi baltice din cadrul Biroului pentru Europa şi Eurasia.

-ofiţer principal adjunct şi şef al Secţiei politice la Consulatul SUA de la Kirkuk, Irak.

-Adjunct interimar al Şefului Misiunii Diplomatice şi şef al Secţiei politico-economice la Ambasada SUA de la Podgoriţa, Muntenegru.

-ofiţer politic la Ambasada SUA de la Priştina, Kosovo.

-activitate diplomatică la Kuala Lumpur, Malaezia şi Ekaterinburg, Rusia.

Absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii din Georgia, este licenţiat în istorie şi ştiinţe politice de la Universitatea James Madison din Virginia.

David Muniz a studiat limbile albaneză, sârbo-croată şi, atenție – rusă !

A primit numeroase premii acordate de către Departmentul de Stat, inclusiv mai multe Superior Honor Awards şi Meritorious Honor Awards.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20210119/33300506/E-oficial-EL-va-fi-n-locul-lui-Zuckerman-stie-rusa.html

Peste 50% din personalul didactic refuză vaccinarea

 


Peste 50% dintre profesori nu vor să se vaccineze împotriva virusului Sars-Cov-2, rezultă din datele transmise de Inspectoratul Școlar Județean Dolj către Ministerul Educației. De acord cu vaccinarea au fost 49,53 % dintre profesori. Astfel, din totalul profesorilor de 6.652, doar 3.295 de cadre didactice vor să se vaccineze.

Procent mai mare în favoarea vaccinării este la personalul didactic auxiliar, respectiv 57,07%. Asta înseamnă 468 de angajați din 820 existenți în unitățile școlare din Craiova și restul județului Dolj. La personalul nedidactic, disponibilitatea pentru vaccinare este de 49,83%, adică sunt 869 de persoane care și-au exprimat dorința de a se vaccina din totalul de 1.744.

Ca o concluzie, cadrele didactice din orașe vor să se vaccineze, în schimb, mai reticente în privința vaccinării anti-Covid 19 sînt cadrele didactice din mediul rural.

Nicoleta Lițoiu, purtător de cuvânt în cadrul ISJ Dolj, a precizat pentru „Cotidianul”: „În mediul rural și-au exprimat dipsonibilitatea pentru vaccinare anti-COVID 19, 46,33% din personalul didactic de predare, 54,54% din personalul didactic auxiliar și 42,48% din personal nedidactic. În mediul urban, și-au exprimat disponibilitatea 51,15% personal didactic de predare, 58% personal didactic auxiliar și 53,11% personal nedidactic”. Așadar, profesorii din Craiova sînt mai deschiși la ideea de vaccinare, față de restul profesorilor din județ Dolj.

Potrivit managerilor unităților școlare, în Craiova, procentul cadrelor didactice care vor să se vaccineze este mult peste 50%. Pentru ziarul „Gazeta de Sud”, directorul Colegiului Național „Elena Cuza” a precizat: „Se vor vaccina 61 din 94 de angajați. Am făcut și programarea pentru vaccin pentru marți, 19 ianuarie, la Sala Polivalentă. Cea de a doua doză va fi administrată pe 9 februarie”. Din aceeași sursă aflăm că la Colegiul Național „Frații Buzești” s-a făcut programarea pentru vaccinare și și-au arătat disponibilitatea pentru vaccinare 89 de cadre didactice și 11 persoane din rîndul personalului didactic auxiliar și nedidactic.

În Craiova sînt și unități școlare în care procentul profesorilor care doresc vaccinarea anti-Covid-19 depășeste 90%.  Genoveva Ioana, directoarea școlii gimnaziale „Mircea Eliade“, a precizat: „Avem doar cinci angajați care nu se vor vaccina. Unul are Covid-19, iar ceilalți patru au probleme medicale care nu le permit administrarea vaccinului. Procentul angajaților din școală care au disponibilitate pentru vaccinare anti-Covid 19 este de 94%. Am și făcut programările pentru vaccinare, pentru 2 februarie și, respectiv, pe 23 februarie”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/peste-50-din-personalul-didactic-refuza-vaccinarea/

1.19.2021

De Boboteaza pe stil vechi, Vladimir Putin a intrat în apă la -16 grade

 


Cu ocazia Epifaniei pe stil vechi, Vladimir Putin a intrat în apă la -16 grade. Acesta s-a scufundat de trei ori în apa înghețată.

Președintele rus Vladimir Putin a făcut față temperaturilor reci de -16 grade și a intrat în apă de Epifanie, într-o piscină din afara Moscovei, potrivit unui videoclip și unor fotografii postate marți de presa de la Moscova. În filmare, liderul de 68 de ani este văzut ieșind dintr-o cabană, îmbrăcat cu o haină din piele de oaie, și, ulterior, intrând în apa dintr-o piscină unde gheața a fost spartă în formă de cruce. Acesta se scufundă de trei ori, iar apoi iese din apă.



Sărbătorită pe 19 ianuarie, Epifania comemorează botezul lui Isus în râul Iordan. De Bobotează, apa este considerată sfântă și mulți oameni din Rusia și Europa de Est fac baie în apele înghețate, ca semn al credinței lor creștin-ortodoxe, informează CNN.




sursa:https://www.dcnews.ro/de-boboteaza-pe-stil-vechi-vladimir-putin-a-intrat-in-apa-la-16-grade-foto-video_796621.html

Boc, și-n căruță, și-n teleguță

 


Prima reacție a lui Emil Boc în războiul din interiorul PNL. Boc a declarat că până la un punct exprimarea unor puncte de vedere în cadrul PNL e firească, dar continuarea acestei practici este păguboasă. Declarația a fost făcută în contextul în care lideri ai formațiunii au cerut demisia lui Ludovic Orban.

„PNL e un partid viu, dinamic și până la un punct acest lucru e firesc. Cele exprimate de colegii mei au reprezentat puncte de vedere din interior exprimate acum în exterior și eu consider că până la un punct precizarea acestor lucruri este firească, dar continuarea acestor lucruri mi se pare nefirească, păguboasă”, a declarat marți Boc.

Acesta crede că dezbaterile trebuie să rămână acum în interiorul partidului până la congresul PNL din acest an.

„Dezbaterea trebuie să rămână de aici înainte în partid, vom avea un congres care va fi organizat potrivit statului, sper să fie o competiție între programe politice și nu între persoane, pentru că PNL de programe politice are nevoie, care să fie susținute de persoane credibile. Cred că PNL are nevoie și de Rareș Bogdan, și de Ludovic Orban, și de Robert Sighiartău, de toți avem nevoie pentru că toți formăm o echipă, iar cei care vor merge la congres vor stabili locul fiecăruia, după programul și proiectul politic pe care îl susține”, a mai spus Boc, care a precizat că nu are nicio funcție și nu dorește nicio funcție în PNL.

Reacția a venit după atacurile lui Rareș Bogdan și Robert Sighiartău la adresa lui Ludovic Orban.

sursa:https://www.cotidianul.ro/boc-si-n-caruta-si-n-teleguta/

„Vom arăta românilor că există bani suficienţi”

 


Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat luni că social-democraţii au finalizat varianta proprie  a proiectului de buget pe anul acesta şi o vor prezenta în următoarea perioadă.

„Am finalizat proiectul nostru de buget pe anul 2021, o să îl prezentăm în următoarea perioadă, este şi sustenabil. Va merge şi pe consum şi pe investiţii în mare parte. Vom arăta românilor că există bani suficienţi să mărim şi pensiile şi alocaţiile, cu o stopare masivă a furtului de bani publici, ceea ce se întâmplă de un an. Şi vom demonstra că nu este nevoie în plină criză economică să vindem societăţile româneşti, activele lor se ridică la aproximativ – să ştie toţi românii despre ce vorbim, de jaful care va urma – vorbim de aproximativ 10 miliarde de euro. Aici sunt Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Aeroportul Bucureşti, CEC. Vor să vândă acţiunile. Franţa, Germania, foarte multe state, mi se pare şi Polonia, Ungaria nu mai spun, au blocat vânzarea de acţiuni prin lege. Mai mult, Germania a dat posibilitatea guvernului de a cumpăra dacă este un brand naţional şi intră în faliment de a-l cumpăra statul”, a spus Ciolacu la TVR 1.

El a adăugat că premierul Florin Cîţu vrea să vândă aceste companii „pentru că am ajuns la o datorie publică de 47%”, iar PSD se va împotrivi.

„Aceste companii au profit de un miliard de euro iar premierul le vinde pentru că nu are bani”, a susţinut Ciolacu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/bugetul-paralel-al-psd-finalizat-vom-arata-romanilor-ca-exista-bani-suficienti/

CCR discută sesizările AUR privind învestirea Guvernului Cîţu

 


Curtea Constituţională a României discută, marţi, sesizările Alianţei pentru Unirea Românilor asupra Hotărârii Parlamentului 31/2020 privind învestirea Guvernului Florin Cîţu. 

Copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, senatorul Claudiu Târziu, declara pe 23 decembrie anul trecut, în plenul reunit al Parlamentului, că grupurile parlamentare AUR vor sesiza Curtea Constituţională asupra faptului că, formal, nu au fost îndeplinite procedurile legale pentru învestirea Guvernului Florin Cîţu.

'Audierile din comisii au fost formale, grăbite şi fără posibilitatea de a analiza programul de guvernare. Însă văd că în sală au fost voci, care mai de care triumfaliste, din partea arcului guvernamental. I-aş sfătui pe colegii din coaliţia de guvernare, ca şi pe cei care vor să ocupe posturi ministeriale, împreună cu preşedintele statului, domnul Klaus Iohannis, să mai aştepte niţel, să nu se bucure prea devreme, potrivit Agerpres.

Grupurile parlamentare AUR vor sesiza Curtea Constituţională asupra faptului că, formal, nu au fost îndeplinite procedurile legale pentru învestirea acestui Guvern. De aceea, vă rog să aşteptaţi decizia CCR. Dacă va fi favorabilă dumneavoastră, vă urez un singur lucru - Guvernului: Cădere uşoară', a spus senatorul AUR. 


sursa:https://www.dcnews.ro/ccr-discuta-sesizarile-aur-privind-investirea-guvernului-citu_796463.html

1.18.2021

DONALD TRUMP ”o potențială amenințare viitoare pentru democrați”

 


Deși Nancy Pelosi nu a recunoscut care e miza demiterii lui Donald Trump, alți reprezentanți ai Partidului Democrat au recunoscut că sunt concentrați pe a-l împiedica pe actualul președinte să mai candideze în 2024.

Președintele Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a declarat, înaintea votării acuzării lui trump, că președintele „trebuie să plece” și că este „un pericol în prezent”, dar remarcile colegilor ei indică faptul că sunt îngrijorați de ceea ce consideră o potențială amenințare viitoare.

"Unul dintre celelalte scopuri de destituire, în acest caz, este să se asigure că președintele Trump nu poate candida din nou la funcția federală, că nu îi mai este favorizată o nouă candidaturi", a declarat democratul Joaquin Castro, reprezentant al Texasului. Totodată, democratul Jamie Raskin, reprezentant din Maryland, a declarat pentru CNN că „Statul Uniunii vorbește despre condamnarea, îndepărtarea și descalificarea de a ocupa alte funcții publice”.

Alexandria Ocasio-Cortez a recunoscut că vrea să elimine posibilitatea candidaturii lui Trump

 Chiar și reprezentanta Alexandria Ocasio-Cortez, care a susținut că Trump trebuie îndepărtat imediat, a recunoscut că există un alt motiv în spatele acuzării sale.

"Fiecare minut și oră în care se află în funcție reprezintă un pericol nu doar pentru Congresul Statelor Unite, ci pentru întreaga țară", a spus Ocasio-Cortez pentru ABC, adăugând că "vorbim și despre interzicerea completă de a mai avea funcția de președinte, sau, mai degrabă, interzicerea lui Donald Trump să mai candideze din nou”, informează FoxNews.

Capitoliul SUA, în stare de urgență

 


Capitoliul Statelor Unite ale Americii a intrat în stare de urgență după ce fum gros a fost zărit în apropierea clădirii.

BBC scrie că instituția care găzduiește Congresul Statelor Unite a transmis un mesaj de urgență, iar pregătirile pentru ceremonia de inaugurare a președintelui ales, Joe Biden, a fost întreruptă. Clădirea este păzită intens, iar mii de membri ai Gărzii Naționale se află în apropiere.

Surse de la fața locului indică faptul că amenințarea a fost un incendiu care nu ar fi fost generat intenționat.

sursa:https://www.dcnews.ro/capitoliul-sua-in-stare-de-urgenta-din-cauza-unei-amenintari-externe_796383.html

Bombardiere americane au zburat peste Orientul Mijlociu

 


Iranul condamnă ultimul gest al forțelor aeriene americane de a tranzita spațiul aerian din Orientul Mijlociu cu bombardiere B-52.

Mai multe bombardiere B-52 ale forțelor aeriene din Statele Unite au zburat peste Orientul Mijlociu, iar Iranul a reacționat prin sugestia ca bugetul militar al SUA să fie alocat asistenței medicale, în detrimentul „tacticilor de intimidare“.

Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a declarat duminică că „patrulele de prezență” au zburat „ca o parte esențială a poziției defensive a CENTCOM”.

Ultimele manevre militare vin în timp ce analiștii de securitate au avertizat asupra faptului că președintele american Donald Trump ar putea lua măsuri militare împotriva Iranului, în ultimele sale zile de mandat. De asemenea, în ultimele săptămâni, armata SUA a luat o serie de măsuri menite să descurajeze Iranul, subliniind în același timp că nu intenționează să sancționeze în vreun fel Teheranul.

Iranul a condamnat misiunea

 Ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, a condamnat duminică misiunea B-52, spunând că dacă măsura ar fi o încercare de a intimida Teheranul, atunci SUA ar fi mai bine să-și cheltuiască miliardele „pentru sănătatea contribuabililor”, informează AlJazeera.

Zborurile B-52, inclusiv al unei aeronave capabile să transporte până la 32.000 kg de arme, inclusiv bombe nucleare, a avut loc la o zi după ce Corpul de Paza Revoluționară Islamică a testat rachete și drone cu rază lungă de acțiune împotriva țintelor terestre și maritime din Iran, a patra manifestare militară din ultimele două săptămâni (mai multe detalii AICI).

sursa:https://www.dcnews.ro/bombardiere-americane-au-zburat-peste-orientul-mijlociu-iranul-condamna-intimidarea-foto_796371.html

Radu Mazăre, achitat de judecători

 


Judecătorii Curţii de Apel Constanţa l-au achitat, luni, printr-o sentinţă definitivă, pe fostul primar al municipiului Constanţa Radu Mazăre, într-un dosar în care fusese condamnat la 6 ani şi 6 luni de detenţie, în primă instanţă, pentru abuz în serviciu.

Achitată, în acelaşi dosar, a fost şi reprezentanta mai multor societăţi comerciale, Sorina Gina Hortolomei Moscu, ce fusese condamnată în primă instanţă la 2 ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare, pentru spălarea banilor. 'În baza (...), respinge apelurile formulate de DNA, Serviciul Teritorial Constanţa şi partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa ca nefondate.

În baza (...), admite apelurile formulate de inculpaţi, desfiinţează hotărârea atacată şi, rejudecând: (...), achită pe inculpaţii: - Mazăre Radu Stefan, pentru infracţiunile de 'abuz în serviciu' (...); - Hortolomei Moscu Sorina Gina şi SC Mehmetoglu SRL, pentru infracţiunile de 'spălare a banilor' (...); - SC Bulevard SA, pentru infracţiunile de 'spălare a banilor' (...); - SC Millenium Global Developement SA, pentru infracţiunea de 'spălare a banilor' (...). Ia act că măsura preventivă a suspendării procedurii de lichidare s-a revocat prin încheierea din 19.11.2019 faţă de inculpata SC Bulevard SA. Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa ca nefondată.

În baza (...), ridică măsura sechestrului asigurător aplicat (...) asupra bunurilor inculpaţilor. Înlătură dispoziţiile referitoare la condamnarea inculpaţilor, cele privind pedepsele complementare şi accesorii, obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat. (...) Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.01.2021', este decizia Curtea de Apel Constanţa.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcţie Naţionale Anticorupţie, la data de 12 octombrie 2004, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în calitate de primar al municipiului Constanţa, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ derizoriu de 23,56 euro/mp, a unui teren în suprafaţă de 15.465,91 mp, situat în staţiunea Mamaia, faptă prin care a fost provocată unităţii administrativ teritoriale o pagubă de 1.104.884,16 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.

Pe 28 februarie 2007, inculpatul Mazăre Radu Ştefan, în aceeaşi calitate, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ modest, a două terenuri în suprafaţă de 11.890 mp şi 502,81 mp, aparţinând Primăriei Constanţa, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanţa o pagubă de 2.971.420 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului. Radu Mazăre este în prezent în penitenciar, fiind condamnat la 9 ani de detenţie într-un dosar privind retrocedările din staţiunea Mamaia, scrie Agerpres.

sursa:https://www.dcnews.ro/radu-mazare-achitat-de-judecatori-dupa-ce-in-prima-instanta-a-fost-condamnat-la-aproape-7-ani-de-puscarie_796376.html

Pârtie nouă deschisă la Sinaia

 


Veste bună pentru iubitorii sporurilor de iarnă. 

Pârtia nouă din Sinaia se deschide, oficial, marţi, 19 ianuarie. Anunţul a fost făcut pe reţelele sociale. 

"Mâine avem revizie tehnică până la ora 12.00. Tot mâine, tot de la ora 12.00 se deschide oficial și Pârtia Nouă, de la 1.400 la 1.000, deservita de Gondola Sinaia. Prognozele indica vânt, mai puțin pentru ziua de joi", anunţă Gondola Sinaia, pe pagina oficială de Facebook.


sursa:https://superimagini-album.blogspot.com/2020/10/daca-sistemul-de-sanatate-cade-credeti.html

De la pupături la scuipături

 


Ce mai zgomot, ce mai zumzet! Rareș Bogdan, aflat în fruntea unei grupări din PNL alături de Robert Sighiartău, a dat oficial duminică seara tonul debarcării lui Ludovic Orban din fruntea partidului, scuipându-l vârtos pe Orban cu aceeași limbă cu care îl lăuda.

Mai întâi din declarațiile făcute duminică

Cameleonul PNL a afirmat despre Orban că „i s-a umflat capul”, „și-a închipuit că e câinele alfa, lupul alfa”.

„Vă spun o chestiune dureroasă. Uneori mi se părea că atunci când eram la măsuța mea de realizator cu o audiență foarte mare și o influență foarte mare în emisiune aveam mai multă putere decât ca prim-vicepreședinte al partidului de guvernământ. Partidul nu a fost condus clasic, tradițional, așa cum a fost condus PNL, PDL în epoca pre Ludovic Orban. Partidul a fost condus de un singur om, de Ludovic Orban. Noi nu am avut, nici eu, nici Robert Sighiartău, nici Iulian Dumitrescu, nici Mircea Hava, nici Raluca Turcan, Florin Roman, Ilie Bolojan, Gheorghe Flutur, Emil Boc, nu am avut niciun fel de putere reală în cadrul guvernării”, a zis duminică prim-vicepreședintele Rareș Bogdan, la Interviurile lui Cristoiu, de la Aleph News (vezi VIDEO mai jos)

Rareș Bogdan a mai afirmat că Ludovic Orban s-a opus propunerii sale de remaniere a unor miniștri precum Ion Ștefan sau Monica Anisie pe motiv că ar da un semnal de neîncredere.

„Eu, de exemplu, în iunie am solicitat împreună cu Robert Sighiartău primenirea Guvernului. Nu am făcut-o în spațiul public (…) Am spus înaintea verii să schimbăm 4-5 miniștri. După aia am spus în septembrie. S-a refuzat, a spus nu, că asta înseamnă că nu avem încredere. S-a dovedit că schimbarea lui Costache cu Nelu Tătaru a fost de bun augur. Nelu Tătaru a fost unul dintre cei mai buni miniștri ai Sănătății. (…) Le-am atras atenția că scenariul 1996-2000 (nr. guvernarea CDR, care a dus la dispairiția PNTCD), este unul care îmi vine de fiecare data în minte (…) Dacă nu vreți să trăim anul 2024 cu un PSD de 38-40% și cu un AUR de 20-25% și dacă nu vreți să votați candidatul PSD la prezidențiale, ca să nu iasă AUR sau să votați candidatul AUR să nu iasă candidatul PSD, alegeți voi cum, pentru că nu va intra dreapta nici măcar în turul doi cu un candidat, trebuie să ne redefinim, să reformăm partidul”, a mai afirmat europarlamentarul PNL.

„Cu excepția unui singur om, toți premierii care au ajuns la Palatul Victoria au ieșit de acolo trăncăniți la cap. Au ieșit de acolo cu capul umflat. La toți li se pare că fără ei universul nu mai funcționează, că sunt mesianici pentru România și pentru omenire și niciunul cu excepția lui Emil Boc, restul sau stricat la cap.  Ludovic Orban, din păcate, în loc să intre acolo și să rămână omul care a fost, la rândul lui i s-a umflat capul. Și-a închipuit că e câinele alfa, lupul alfa, omul fără de care România nu merge înainte, el le știe pe toate. Să ne înțelegem. El nu e un om rău. El e un premier care a fost bun într-o perioadă înfiorătoare pentru România. Eu îi contest modul în care a condus și modul în care a fost discreționar în decizii. El nu a consultat partidul când a vorbit despre un ministru. A venit cu o listă pe care a supus-o votului”, a afirmat prim-vicepreședintele liberalilor.

Și, cum altfel, și-a arătat sprijinul pentru Florin Cîțu, ca premier: „Dacă nu conștientizăm că situația PNL e una care poate duce la distrugerea, la căderea acestui partid, la sub 15-10%,  și dacă nu înțelegem că trebuie să reconfigurăm pe baza oamenilor reformiști pe care îi avem, cu o imagine bună, susținându-l pe Florin Cîțu… dvs știți că au apărut chestiuni <Florin Cîțu nu va sta>, pornite din păcate chiar din PNL, nu va sta la putere decât 9 luni sau 6 luni. Asta este tragic. Noi trebuie să ne punem în spatele lui Florin Cîțu. Că-l iubesc unii sau nu-l iubesc, Florin Cîțu e liberal, reformist, Florin Cîțu trebuie sprijinit de tot PNL pentru că e unica noastră șansă să dovedim că vrem să facem ceva cu țara asta, altfel populația ne va sancționa. (…) Astăzi părerea mea e că partidul dacă nu-și înțelege greșelile anului trecut se poate duce sub 20%, fără mari probleme”.

Este același Rareș Bogdan care în februarie anul trecut, spre exemplu, îi închina o odă premierului Orban, în cadrul Consiliului Naţional al PNL.

Adresându-se minișrilor, acesta afirma că prim-ministrul Ludovic Orban este un „adevărat pompier atomic”, care i-a ales bine pe miniștri.

„Dragii mei, cei care sunteţi miniştri în Cabinet, trebuie să înţelegeţi că în afara faptului că premierul României v-a ales – şi a făcut-o foarte bine – trebuie să înţelegeţi că nu sunteţi singuri acolo şi că, fără primarii, deputaţii, europarlamentarii şi liderii partidului nu reprezentaţi foarte mult. Legătura cu ei este obligatorie şi sper din tot sufletul să înţelegeţi că trebuie să fiţi un ajutor în campaniile anului 2020 şi nu să trebuiască să dea unii dintre ei explicaţii pentru ceea ce faceţi dumneavoastră”, a spus Rareş Bogdan la acel moment.

Acesta a mai afirmat că aceşti miniştri ar trebui ”să facă rugăciuni pentru sănătatea prim-ministrului Ludovic Orban”, atât pentru faptul că i-a ales în echipa guvernamentală, cât şi pentru faptul că de multe ori comunică şi pentru ei.

„Să faceţi rugăciuni în fiecare zi în sănătatea lui Ludovic Orban. Din trei motive. Unu: pentru că v-a ales să faceţi parte din echipa guvernamentală. Doi: pentru că m-a invitat, m-a susţinut să intru în PNL şi să plec din presă. Şi vă spun de ce: pentru că dacă aş fi rămas în presă nu ştiu cum aţi fi scos cămaşa şi cât de bine v-aţi fi simţit după câteva emisiuni făcute de mine cu Oreste Teodorescu, Cristi Diaconescu, Ion Ioniţă. Nu mulţi, trei-patru dintre dumneavoastră. Şi trei: să îi mai mulţumiţi o dată lui Ludovic Orban pentru faptul că este un adevărat pompier atomic şi comunică de multe ori şi pentru dumneavoastră. Să ştiţi că o spune un om care vine din presă şi continuă să iubească presa. Nu consideraţi niciodată presa un duşman. Învăţaţi din ceea ce face Ludovic Orban şi înţelegeţi – comunicarea e singura armă şi singura şansă. Chiar dacă faceţi lucruri excepţionale, dacă nu comunicaţi, creaţi o problemă PNL, nu doar dumneavoastră şi premierului. Bucuraţi-vă că aveţi paratrăsnetul şi omul care vă acoperă atunci când dumneavoastră, din diverse motive, refuzaţi comunicarea”, a transmis el.

Rareş Bogdan s-a declarat convins că Orban este foarte bun ca prim-ministru şi că în PNL nu va exista altul mai potrivit pentru această funcţie în perioada următoare.

„Anul acesta va fi anul în care PNL îşi va arăta încă o dată forţa. O spun extrem de clar, de ferm, pentru a anula orice fel de speculaţii. Pentru mine şi pentru foarte mulţi oameni, să ştiţi că Ludovic Orban este o surpriză extrem, extrem de plăcută. Ca lucrurile să se încheie aici. Este foarte bun ca prim-ministru, iar PNL nu avea altul mai bun şi nu va avea nici în viitor. Iar faptul că a condus PNL anul trecut la victoriile istorice îl face să devină, fără nicio problemă, în pole position politic şi în anul 2020 pentru a conduce PNL şi la câştigarea a minim 1.600 – 1.700 de primării, a minim 20.000 – 23.000 de consilieri locali şi judeţeni – nu a 13.000 – 14.000, câţi avem acum – şi a minim 180 – 200 de locuri de parlamentar – nu 96, cât avem acum”, a precizat el.

Iată cum titra presa la acel moment



sursa:https://www.cotidianul.ro/de-la-pupaturi-la-scuipaturi-doua-scenete-cu-rares-bogdan-si-orban/