2.07.2021

Proliferează mișcări care discreditează valori, resping religia și se autoproclamă salvatoare. Se demolează statui, la propriu și la figurat, ca și cum trecutul ar fi vinovat de neputințele de azi

 


După ce ani la rând terorismul a deținut capul de afiș al pericolelor, mai recent, pe scena politicii se petrece altceva, tot nefast pentru democrații. Proliferează mișcări care discreditează valori, resping religia și se autoproclamă salvatoare.

Lărgind discuția, observăm că se demolează statui, la propriu și la figurat, ca și cum trecutul ar fi vinovat de neputințele de azi. Se încalcă legitimarea democratică și se desfigurează statul de drept, crezându-se că așa ar fi politica. Se împarte din condei lumea în buni și răi, iar unii forțează parvenirea, lăsând altora plata pagubelor. Se bravează refuzând jurământul pe Biblie. Inși fără realizări, senilizați timpuriu, pretind că lumea începe cu ei. Se dislocă familia și se cheamă la părăsirea tradiției. Se trăiește narcisist și se consideră că “istoria s-a sfârșit” în ceea ce este.

Fiindcă în Introducere în filosofia contemporană (Compania, București, 2014) am dat un tablou al filosofiilor timpurilor noastre, mulți mă întreabă asupra impactului lor în mișcări politice. Caut acum să îl lămuresc, cât mai strâns, în limitele unui articol, considerând doar mișcări caracteristice acestor ani.

Firește, ar fi sarcina unei istorii aduse la zi să examineze ceea ce se petrece. Cum o asemenea istorie este încă de așteptat, în discuția publică abundă impresii, falsuri și optici fragmentare. La nivelul descrierilor demne de încredere, se poate spune, totuși, că se extind aspirații la stoparea abuzurilor, la curmarea corupției, la lărgirea libertăților, la corectitudinea alegerilor, la dreptate și onestitate. Ele se ciocnesc însă de organizări ce par de neschimbat. Spus direct, cultura modernității de azi este străbătută de marea tensiune a întâlnirii dintre aspirațiile alimentate de credința într-un sens al propriei vieți și în funcționarea justă a instituțiilor și datele aspre ale lumii.

Nu putem să nu observăm, din capul locului, că unii ocolesc tensiunea denunțând scripturile religioase, din care se trage de fapt această credință. Imaginea pe care Biblia o întreține, aceea a unei vieți în care te raportezi la o realitate absolută, ce te depășește și-ți cere să fii drept în ceea ce faci și însuflețit de iubire pentru aproapele tău, a ajuns să-i incomodeze pe cei puși pe căpătuire. Să luăm un exemplu din viața României actuale.

Destui concetățeni au fost uimiți de refuzul unor aleși de a jura pe Biblie la intrarea în mandate. Este adevărat, nu mai pare ceva care să oblige. De exemplu, oricine se poate întreba, văzând că “președintele” a jurat pe Biblie și apoi rivalii au ajuns pe mâna “justiției” și a noii Securități: le ce bun, dacă nivelul este acesta? Dar, pentru cetățeanul care suntem fiecare, acest jurământ rămâne cel puțin un indiciu de bună intenție. Un refuzul ca cel amintit denotă însă că nu ar mai fi cazul nici măcar de atât.

Mai mult, un lider parlamentar din România de azi a scris sub semnătură: “Iisus – un copil sărac și provenit dintr-o familie foarte ciudată. Un tată trecut de prima tinerețe și o mamă adolescentă. Apărut în lume fără ca părinții săi să fi făcut dragoste…. Nașterea lui arată extraordinarul, dar și limitele societății în care a apărut” (Iulian Bulai, în “Cotidianul”, 30 ianuarie, 2021). Nu insist asupra inculturii din această reflecție (de fapt mai lungă, ce se poate lectura), nici asupra ignoranței istorice sesizabile. Izbitor este ceva mult mai rău – efortul semnatarului de a disloca însăși credința care-i pretinde omului umanizare.

Se știe prea bine, pe scenă sunt concepții și concepții, filosofii și filosofii. Nu înseamnă că mișcările politice sunt fidele uneia sau alteia. Nu este vorba despre așa ceva, căci s-a intrat, oricum, în era vorbitului fără citit, a perorației paralelă cu faptele și a suficienței făloase. Se poate spune, însă, că unele mișcări politice de astăzi se lasă înțelese și în consecința unor vederi organizate.

Bunăoară, în societatea de peste Ocean, există o dinamică neîntreruptă în consecința “visului American (the American Dream)”. Pe scena actuală sunt însă și mișcări în consecința unor concepții axate pe subminarea democrației, a apelului la revenirea la dreptul natural, a denunțării tradiției întemeiate pe Biblie, a reevaluării corporalității ființei umane în dauna tradiției ce a oferit vieții oamenilor orizonturile spiritualității. Aceste concepții alimentează acum acțiuni pe o scară semnificativă.

Spre avantajul și lauda ei, democrația americană rămâne mereu solicitată de prevederile actelor fondatoare ale Statelor Unite. Deja Declarația de Independență (1776) statuează că toți oamenii au fost creați egali, că ei au fost înzestrați de Creator cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea se află viața, libertatea și urmărirea fericirii. Și că, tocmai pentru a asigura aceste drepturi, sunt instituite guvernele printre oameni, care își derivă legitimitatea din consimțământul celor guvernați. Constituția Statelor Unite ale Americii (1787) statuează dintru început promovarea în societate a “bunăstării generale”, care se înțelege ca bunăstare a fiecăruia, și consacră spectrul larg al drepturilor și libertăților.

Și după mai bine de două secole, în Statele Unite s-a reușit ca prevederile actelor fondatoare să fie impulsuri la acțiune, nu literă oarecare. Tocmai președinților le revine să reafirme că fiecare cetățean are în față șanse și să-l invite să le folosească. Tema lui Thomas Jefferson (1801, 1805), de pildă, era chiar aceea să arate că „interesele noastre față de alte națiuni și indivizi, calculate în mod sănătos, vor fi întotdeauna inseparabile de datoriile noastre morale” (John Grafton, James Daley, eds., 28 Great Inaugural Addresses. From Washington to Reagan, Dover Publications, New York, 2006, p.13). James Madison (1809) a adus în față tema justiției, plecând de la nevoia de „a păstra în deplina lor energie prevederile salutare în materie de drepturi private și personale” (p.29) și de a integra democratic cetățenii. James Monroe (1817) a dat prioritate exercitării „drepturilor” ca și condiție a „libertăților” (p.26). Iar exemplele pot continua.

Dar atunci când drepturile și libertățile, și aspirațiile pe care le întrețin, sunt luate nu în cadrul institutional și istoric, ci ca ceva direct, „libertin”, cum se mai spune, se poate ajunge la derapaje. Supralicitată – cum a și fost nu demult, în împrejurări precum moartea unui cetățean de culoare sub apăsarea genunchilor unui polițist sau, mai recent, punerea la îndoială a rezultatului alegerilor prezidențiale – democrația are dificultăți chiar și în America.

Se pot discuta, firește, influențe asupra mișcărilor de peste Ocean. În timp, și aici și-au găsit loc, nu neapărat și pondere, extremisme – nici trozkismul și nici nazismul nu lipsesc. Dar geografia ideilor este, totuși, aparte în America. În fapt, orice curent de gândire care a venit pe solul Statelor Unite a căpătat relevanță asumându-și fundamentele acestora. Ele sunt totdeauna mai „tari” decât ceea ce vine din restul lumii. Spus simplu, mișcările din America sunt mai curând ale Americii înseși.

Să privim dincoace de Ocean. Astăzi, se ia prea puțin în seamă observația lui Max Weber (Die protestantische Ethik und der Geist des Kapitalismus, 1904-1905) că societatea modernă, rezultată din inițiativa muncii pentru a obține semnul alegerii tale de către Dumnezeu, antrenează cu sine economia în forma întreprinderilor cu profit, expansiunea cunoașterii în serviciul producerii și ajunge să măsoare totul prin productivitate. Ceea ce urmează, însă, continua celebrul sociolog, este „birocratizarea” vieții, încât „copacii libertății nu vor mai crește până la cer”. În societate se va instala o „carcasă tare ca oțelul (ein stahlhartes Gehäuse)” a supunerii. „Nimeni nu știe încă cine va locui în această carcasă și dacă la capătul acestei uriașe dezvoltări vor fi cu totul noi profeții sau o renaștere puternică a vechilor idei și idealuri, sau, dacă niciuna dintre cele două, o împietrire mecanizată, cu un fel încrâncenat de a-se-da-important”. Modernitatea va produce „specialiști fără spirit și oameni ai plăcerilor fără inimă” pe o scară nouă, în timp ce fervoarea religioasă se va fi stins.

Discipolii lui Max Weber au privit diferit situația. Georg Lukacs a pus faptele în seama “proprietății private” și a prevalenței “mărfii” și a “valorii” abstracte, din Capitalul lui Marx, și a girat abordarea curmată în 1980-90, odată cu cotitura istorică din Europa Centrală și Răsăriteană. În schimb, Carl Schmitt a fost șocat de faptul că, odată cu industrializarea, cu comercialismul, cu secularizarea, credința pierde teren. Percepția lui era aceea că, slăbind credința, acțiunile oamenilor devin și mai rele decât erau în urma laicizării – ele devin cinice.

Așa stând lucrurile, Carl Schmitt nu a mai văzut viitor pentru democrație. Într-o lume ce se brutalizează, democrația pierde. El a și elaborat “decizionismul” – concepția după care este legitim ceea ce stabilește cel care are mijloacele de a decreta starea excepțională (pe larg, în A. Marga, Justiția și valorile, 2020). Carl Schmitt a conceput trecerea de la democrație la dictatură prin referendum și a configurat “dictatura plebiscitară a Führer-ului (plebiszitäre Führerdiktatur)”. El a lansat înțelegerea agresivă a politicii, ca “distincție între amic și inamic”, și a socotit “mișcarea străzii ca sursă de drept”.

Tezele acestea, la care s-au adăugat recomandarea lui Hjalmar Schacht de a-i contesta orice merit rivalului politic și metafora „ciumei”, creată de Goebbels, nu numai că au servit ascensiunea lui Adolf Hitler și au împins în criză adâncă Europa timpului. Acestea au revenit neașteptat în politici actuale. În România, de pildă, mișcările de stradă ale anilor 2016-2019 și, mai ales, inși ajunși „președinți”, dar lipsiți și de cultură și de suport real în populație, au reactivat asemenea teze. Ele se și văd în rezultatele ultimilor șaisprezece ani – nu s-a rezolvat nimic esențial în societate, dar s-a degradat aproape orice.

După ce, ca optică juridică, Carl Schmitt a pus statul la dispoziția Führer-ului, ceea ce a ruinat Germania și alte state, Leo Strauss a propus să se ia în serios “dreptul natural” care este la baza statului modern (Natural Right and History, 1953). Numai astfel statul modern ar mai putea fi salvat. Leo Strauss a pledat pentru a restabili, pe fondul istorizărilor, de la dreapta și de la stânga, care se revendicau din “dreptul rațional” și care au umplut viața politică după războaiele mondiale, “dreptul natural”. Margaret Thatcher și Ronald Reagan au aplicat rețeta și au creat curentul neoconservator, ce continuă până azi.

Leo Strauss a criticat necontenit devierile de la “dreptul natural”. Numai că trebuia plătit un preț pentru exclusivismul acestuia – preț de care el a fost conștient. Acest preț era considerarea statului ca ceva ce întrece puterile oamenilor – plastic spus, admiterea statului ca un fel de Leviathan greu controlabil. Astfel, însă, statul devenea rigid, iar societatea nu mai putea fi inclusivă. Se creau, totodată, premise pentru acea mișcare încrezătoare în sine, care avea să ajungă să nu mai priceapă pierderea de alegeri. Și care avea să fie invocată de grupuri ce atacă clădiri simbol al modernității.

O răspândire a vederilor marcate adânc de subiectivitate se constată însă pretutindeni în modernitatea târzie. Neîndoielnic, Martin Heidegger le-a dat forma vizionară cea mai elaborată. El a preconizat asumarea de către fiecare om a sensului propriei vieți, chemând individul, așa cum se poate citi în Ființă și timp (1927), “să se proiecteze pe sine (sich-entwerfen)” plecând de la conștientizarea ineluctabilei finitudini a vieții sale. Mai târziu, în prea puțin cunoscuta, a doua sa scriere majoră, Contribuții la filosofie (1936-1938), tot Heidegger a plasat ființarea umană în istorie și a privit-o din punctul de vedere mai larg al “istoriei ființei (Seinsgeschichte)”. În Caietele negre (1931-1959) acest curs a fost întărit până la a sugera înlocuirea tradiției bazate pe Biblie. Heidegger a și scris: “Eu nu sunt creștin, și doar pentru aceea că nu pot fi.

…Gândirea însăși este prăpastia pentru credință. …nu există gândire creștină care să fie gândire” (GA 97, p.199). Formula sa finală, „numai un Dumnezeu ne mai poate salva”, citată adesea, a derutat, de fapt, cititorii, căci Heidegger vorbea în cele din urmă de Dumnezeu, dar de un “alt Dumnezeu”, din afara tradiției biblice.

La Heidegger este, de fapt, un “anti” mult mai adânc decât antimodernismul, antiamericanismul, antisemitismul, care sunt ușor identificabile. La el este un “antibiblism” sinonim cu păgânismul. Iar acesta face deja prozeliți pe scena politicii – azi destui inși, mai mult sau mai puțin informați, socotind de bon ton să pună sub semnul întrebării și să respingă tradiția axată pe Biblie.

„Am împărțit regimurile – scrie George Soros (în Project Syndicate, 1 ianuarie 2017) – în două categorii: cele în care poporul își alege liderii, care ar trebui să aibă grijă de interesele electoratului, și cele în care liderii își manipulează electoratul pentru a-și urmări propriile interese. Sub influența lui Popper, am numit prima categorie și pe cea de a doua ”. Prozeliții acestei optici au început să împartă lumea în categorii – unii din interese precise, alții aflându-se în treabă.

Oricine poate să observe, însă, că „lideri care își manipulează electoratul pentru propriile interese” sunt și în regimuri „deschise”, pe care George Soros le agrează, nu numai în cele pe care el le incriminează. Iar Karl Popper, care este luat drept reper, a gândit, într-adevăr, cum să împiedice autoritarismul și dictaturile. El a apărat „societatea deschisă” – ceea ce este de salutat oricând. Numai că, trebuie adăugat, Karl Popper nu a preluat ceea ce trăiesc efectiv oamenii, mai ales când și în „societatea deschisă” apar derapaje. Și nu a indicat mijloace pentru a apăra „deschiderea” societății față de demoni ce pot fi lăuntrici.

Din Karl Popper se inspiră azi, desfigurându-l în multe privințe, mișcări care vor să controleze țări întregi stabilind din condei cine este bun și cine este rău. Activiștii lor, cum se vede cu ochiul liber îndeosebi în Europa Centrală și Răsăriteană, acuză corupția, după ce nimeni nu-i întrece în fraude și corupție. Ei vor să conducă țări, fără să fi avut vreun merit în serviciul public. Mijloacele lor sunt, din capul locului, străine de democrație.

Ele devin și mai străine când se pun sub tutela „globalismului”. Acesta este, trebuie menționat, altceva decât „globalitatea”, care a devenit cadrul vieții moderne, și decât „globalizarea”, care este o politică economică. „Globalismul” este o ideologie – anume ideologia care, sub pretextul universalizării de valori, precum adevărul, libertatea, dreptatea, încurajează nu lărgirea aplicării acestor valori, ci plasarea la decizii a unor inși fără relief și merite, simple instrumente emanate din zone obscure.

Din nefericire se ia puțin în seamă avertismentul celor care au conceput tranzițiile de la autoritarism la democrație (Guillermo O’Donnell, Philipp C.Schmitter, Tentative Conclusions about Uncertain Democracies, 1986). Aceștia au avertizat că cine folosește mijloace ale demantelării autoritarismului pentru a democratiza, ajunge să împiedice tocmai democratizarea. Ceea ce se confirmă din plin. Democratizarea se poate face numai democratic. Nu există altă cale!

Oarecum la capătul cercetării sale a societății moderne, Michel Foucault a examinat sistemul penal, oprindu-se asupra schimbării înregistrate la începutul secolului al nouăsprezecelea, prin trecerea de la administrarea supliciului, la închisoare (Surveiller et punir, 1975). Schimbarea, argumenta el, nu s-ar datora respectului crescut pentru „umanitatea“ inculpaţilor, ci s-ar explica economic: scade costul pedepsei, fără ca, în acelaşi timp, forța ei de descurajare să se diminueze. Pe de altă parte, această schimbare din dreptul penal nu este, după Michel Foucault, decât promovarea unei „strategii“ prin care „puniţia şi represiunea“ se lărgesc și devin „coextensive societăţii“. Rezultatul ar fi o „societate disciplinară“, dar una în care „individul însuşi e fabricat cu grijă”. El este “fabricat” deja la nivelul corpului său printr-o anumită direcționare a exprimărilor și energiilor sale.

Mișcările care țintesc la o „eliberare a corpului” și la ieșire astfel din morala tradițională a relațiilor umane, fie și în dauna rațiunii și spiritualității, îl au, de fapt, ca inspirator ultim, pe Michel Foucault. În optica sa, valorificarea neregizată a corpului este calea cea mai bună pentru ca oamenii să scape de ampriza societății asupra lor.

Mai intră în joc aici și anarhismul, al lui Bakunin sau, măcar, al lui Kropotkin, și propunerea de „dezlimitare a moravurilor”, a lui Wilhelm Reich. Acestea nu sunt, însă, filosofii, ci mai curând recomandări de acțiuni, dacă nu cumva simple improvizații ale unor gupuri minoritare. (Andrei Marga, fragment din studiul Mișcări politice și filosofii de azi, în curs de publicare).

sursa:https://www.cotidianul.ro/miscari-politice-si-sursele-lor/

Uniunea Europeană a fost umilită, domnul Borell ar trebui să facă un pas în spate

 


Într-un interviu exclusiv pentru DC News, analistul de politică externă Andrei Vlășceanu a vorbit despre vizita înaltului reprezentant al Uniunii Europene, Joseph Borrell, la Moscova și despre expulzarea a trei diplomați europeni:

„Domnul Joseph Borell, înaltul reprezentant pe politică externă și securitate al Uniunii Europene, pe un mandat foarte neclar, pentru că nu s-a înțeles care a fost mandatul domniei sale pentru a ajunge la Moscova, s-a întâlnit cu Lavrov și chiar cu Putin.

A fost un acord la nivelul Consiliului Afacerilor Externe, unde se întâlnesc înaltul reprezentant al UE cu miniștri de externe, automat și cu Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe din România. S-a plecat cu acest mandat, vedem că există tot felul de semnale din cadrul Parlamentului European, mulți dintre europarlamentarii noștri transmițându-i lui Borell să nu se ducă în această vizită, iar Moscova a profitat de această naivitate a lui Borell și a arătat următoarele lucruri.

1. Moscova nu ascultă decât de forță;

2. Moscova va acționa tot timpul în forță, nu a avut nici cea mai mică problemă să expulzeze cei trei diplomați a trei state membre ale UE;

3. Joseph Borell a arătat faptul că politica externă a Uniunii Europene lipsește cu desăvârșire, ea nu există decât pe hârtie și nu are instrumente necesare de aplicabilitate", a spus analistul;

Înaltul reprezentant al UE a fost umilit

"S-a văzut acest lucru și în Orientul Mijlociu în criza refugiaților, s-a văzut și în diferitele negocieri referitoare la Siria, faptul că UE nu are un statut de putere internațională. Din acest punct de vedere, Rusia a profitat de această oportunitate încât l-a umilit pe înaltul reprezentant al Uniunii Europene, iar Rusia a mai transmis și un al patrulea mesaj.

4. Nu tratează cu Uniunea Europeană, pe ea o interesează să lucreze strict cu statele naționale. Acest lucru s-a văzut inclusiv după criza din Ucraina, după anexarea ilegală a Crimeei și începerea războiului din Donbass. Rusia nu discută cu aceste organizații, nu o interesează aceste formule de discuție, pe ea o interesează să trateze de la egal la egal cu statele. Aceste lucruri trebuiau să fie cunoscute de către înaltul reprezentant, să le aibă în mapa de lucru atunci când a plecat în Federația Rusă;

Uniunea Europeană a fost umilită, domnul Borell ar trebui să facă un pas în spate, iar în orice fel de discuție pe care o ai cu Federația Rusă nu trebuie decât să pleci dintr-o poziție de forță și să aplici forța în aceste negocieri. Singura forță pe care UE o poate aplica sunt sancțiunile. Foarte multe produse, și aici mă refer la gaz, la petrol, la metale, ajung pe piața europeană, foarte dinamică, foarte puternică și foarte bogată în resurse financiare necesare pentru Federația Rusă. Aici este un punct nevralgic, aici trebuie acționat cu tărie“, a conchis Vlășceanu.

sursa:https://www.dcnews.ro/diplomati-expulzati-din-federatia-rusa-vlasceanu-uniunea-europeana-a-fost-umilita-moscova-discuta-doar-cu-statele-nationale_800282.html

Timpul se termină pentru americani

 


Mohammad Javad Zarif, ministrul iranian de Externe, a cerut Washingtonului să acționeze rapid pentru a reveni la acordul nuclear din 2015, subliniind că legislația adoptată de parlament obligă guvernul să-și întărească poziția nucleară dacă sancțiunile SUA nu vor fi ușurate până pe 21 februarie. Totodată, ministrul de Externe s-a referit și la alegerile din Iran din iunie. Dacă va fi ales un președinte puternic, acest lucru ar putea periclita în continuare acordul.

"Timpul se termină pentru americani, atât din cauza proiectului de lege parlamentar, cât și a atmosferei electorale care va urma Anului Nou iranian", a spus Zarif într-un interviu pentru ziarul Hamshahri. Noul an al Iranului începe pe 21 martie. Parlamentul, dominat de persoanele puternice, a adoptat legislația care stabilea un termen de două luni pentru relaxarea sancțiunilor, precizează Reuters.

Administrația președintelui Joe Biden caută modalități de a restabili acordul nuclear pe care Iranul l-a semnat cu puterile mondiale, dar a fost abandonat în 2018 de fostul președinte Donald Trump, care a restabilit sancțiunile. Luna trecută, Iranul a reluat îmbogățirea uraniului la 20% - un nivel pe care l-a atins înainte de acord.

sursa:https://www.dcnews.ro/principalul-diplomat-iranian-ii-cere-lui-joe-biden-sa-revina-la-acordul-nuclear-timpul-se-termina-pentru-americani_800289.html

2.06.2021

André Rieu, pe pagina sa de Facebook NE TRANSMITE ”O sâmbătă fericită”





BILANȚUL NEGRU, la ”Matei Balș”, a ajuns la 14 DECEDAȚI

 


Alți doi pacienți transferați după incendiul de la Matei Balș au murit. Bilanțul ajunge la 14 decese.

Ministerul Sănătății a anunțat două decese în rândul pacienților care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021.

În primul caz este vorba despre un bărbat în vârstă de 73 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București. Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS Cov-2 și prezenta multiple afecțiuni asociate.

În al doilea caz este vorba despre un bărbat în vârstă de 91 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr Victor Babeș”. Pacientul, care se afla în secția de ATI, a fost diagnosticat cu o formă severă SARS COV-2 și avea comorbidități.

În ambele cazuri, ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului. Bilanțul tragediei de la Matei Balș a ajuns la 14 decese.

sursa:https://www.cotidianul.ro/noi-decese-in-randul-pacientilor-transferati-de-la-matei-bals/

Greta Thunberg este vizată de o anchetă a poliției din New Delhi, pentru „conspirație criminală”

 


Este un fapt rarisim ca ziare precum The New York Times, The Washington Post sau posturi precum BBC și CNN să critice liberalizarea prețurilor și privatizarea. Le promovează peste tot in lume, în lungi analize și interviuri. Ei bine, acum presa occidentală critică liberalizarea în India. Iar ONG-iștii se ocupă cu mobilizarea ”străzii”.

Greta Thunberg, militanta ecologistă ajunsă acum la vârsta majoratului, a vrut să-și spună opinia despre protestele agricultorilor indieni, însă a publicat din greșeală un ghid despre acțiunile pe care trebuie să le întreprindă militanții pentru a agita ”strada”. Pe 3 februarie, suedeza a încercat să se implice în protestele din India și a publicat un ghid care detalia o listă de ”mesaje sugerate” privind manifestațiile din India. Este vorba despre mesajele pe Twitter pe care activiștii trebuie să le posteze, să le redistribuie, inclusiv menționând numele celebrităților care i-au îndemnat pe indieni la proteste până în acest moment, amintind și de protestele prevăzute în fața ambasedelor Indiei din anumite țări, pentru ca ele să adune cât mai mulți participanți.

Cât o privește pe Greta Thunberg, nu este pentru prima dată când platformele sociale o „trădează”. În urmă cu o lună, un bug Facebook a făcut vizibil pentru scurt timp cine sunt adevărații autori ai mesajelor de pe această platformă. În cazul Gretei Thunberg, autorii celor mai multe mesaje postate în numele ei erau tatăl său, Svante Thunberg, și militantul ecologist Indian Adarsh Prathap (care a fost și membru în comisia pentru schimbări climatice a ONU). Acum, Greta Thunberg este vizată de o anchetă a poliției din New Delhi, pentru „conspirație criminală”, acuzată că face parte dintr-o conspirație împotriva puterii legitime din India.

Ghidul pentru incitare la proteste pe care l-a publicat accidental Thunberg a fost redactat de organizația ”Poetic Justice Foundation”, din Canada. Este o organizație care promovează o mișcare a indienilor sikh, care vor să creeze un stat separat în Punjab. Site-ul acestei fundații nu spune nicio vorbă despre sursele de finanțare sau despre programele pe care le desfășoară.

Thunberg susține protestele din India, deși legile împotriva cărora s-au revoltat fermierii indieni conțin masuri de protecție a mediului destul de importante.

Cât privește dubla măsură cu care este judecată liberalizarea, trebuie spus că legile agrare din India sunt promovate în același fel ca și liberalizările din Europa de Est: se arată că ele vor moderniza agricultura, vor proteja mediul, vor spori competiția și producția, vor crește calitatea. Oamenii se tem însă de una dintre măsurile majore – eliminarea piețelor de stat pentru comercializarea produselor agricole, o măsură care a salvat India de la foamete în anii 1960. Dacă legile intră în vigoare, vor apărea piețe nereglementate care vor concura cu cele existente, însă vor oferi condiții mult mai avantajoase pentru compărător și îl vor ruina pe micul fermier. Pe aceste piețe vor putea intra mari corporații, iar fermierii se tem că, în timp, vor ajunge la mila acestora din urmă.

Noua administrație Biden semnalează că îi va susține pe protestatari, deși reformele propuse de guvernul Indian sunt pe placul Statelor Unite. SUA au criticat guvernul Indiei pentru că a întrerupt serviciile de internet, încercând să pună capăt protestelor. Sunt mișcări care pot duce la ruperea punților dintre SUA și India, un aliat extrem de important, dacă Joe Biden va dori să continue politica lui Donald Trump pentru îndiguirea Chinei.

Se poate ca noua administrație SUA să fie deranjată de orientarea politica a premierului Narendra Modi. Modi este un politician naționalist, care a avut o relație foarte apropiată cu Donald Trump, care a „furat” puterea din mâinile partidului Congresul Național Indian (partid dominat de familia Gandhi), în 2014.  A câștigat un al doilea mandat mizând pe tensiunile cu Pakistanul (a anulat autonomia Kashmirului indian și a împărțit teritoriul cu pricina în două state), a introdus o lege care îi poate lăsa fără cetățenie pe indienii musulmani și s-a lansat într-o riscantă disputa de frontieră cu China, în Himalaya. Presa indiană proguvernamentală a criticat deja atitudinea administrației Biden și a comparat protestele din India cu cele care au dus la invadarea clădirii Capitoliului, la Washington, subliniind dubla măsură a guvernului SUA. Unii analiști speculează că în spatele susținerii paradoxale a unor proteste antiliberalizare se află o strategie de reducere a popularității lui Narendra Modi, pentru a impiedica realegerea sa. Până la urmă, Modi este primul premier din afara Congresului Național Indian care a avut două mandate. Cu siguranță, liderul opoziției, Rahul Gandhi, nu este străin de această strategie.

sursa:https://www.cotidianul.ro/cum-se-mobilizeaza-strada/

Primul lot de vaccin AstraZeneca în România. Vaccinul va fi folosit doar pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani

 


O mașină care transportă lotul de 81.600 de doze vaccin AstraZeneca a intrat în România sâmbătă la prânz prin Vama Nădlac II, a informat ISU Arad.

Transportul este asigurat de firma producătoare, au precizat autoritățile de la București. Dozele de vaccin vor fi transportate pe cale terestră și vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare.

În perioada următoare, dozele vor fi distribuite centrelor regionale existente la nivel național. Vaccinul AstraZeneca este al treilea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene și, implicit, în România.

Vaccinul AstraZeneca va fi folosit doar pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 de ani. Premierul Florin Cîțu a dezvăluit faptul că în următoarele zile vaccinul va fi distribuit centrelor de vaccinare, iar programarea pe platformă va fi posibilă de pe 10 februarie. Astfel, în România se va accelera procedura de vaccinare, iar în luna martie vor fi vaccinate peste 50.000 de persoane în fiecare zi.

„Cred că luna februarie a fost o provocare pentru campania de vaccinare, deși am rămas în topul UE în ceea ce privește numărul de vaccinări, dar începând cu luna martie primim din ce mai multe doze și programul de vaccinare se va accelera. Vom trece în luna martie de 50.000 de vaccinuri pe zi și vom merge spre ținta de 100.000 de vaccinuri pe zi, pe care ne-am propus-o de la început”, a declarat premierul Florin Cîțu.

Pentru imunizarea cu AstraZeneca, autoritățile vor amenaja 180 de centre de vaccinare.

sursa:https://www.cotidianul.ro/primul-lot-de-vaccin-astrazeneca-ajunge-in-romania/

Val de proteste. DEZORDINE mondială. Statele occidentale se implică în politica internă a altor țări

 


Invitat la emisiunea „Pe Plan Extern“ de la DC News, Adrian Severin a vorbit despre mișcările de stradă din mai multe state ale lumii:

„E un fenomen care caracterizează întreaga omenire, mai ales emisfera nordică. În Rusia există forțe de opoziție care se exprimă în diverse modalități, așa cum se exprimă și în Statele Unite ale Americii. Au fost niște imagini zguduitoare privitoare la manifestarea forțelor de opoziție. Nu mă refer doar la ocuparea Capitoliului, ceea ce ar fi exclus să se întâmple la Moscova, mă refer și la celelalte mișcări care au precedat, protestele BlackLivesMatter și Antifa de vara trecută“, a precizat fostul ministru de Externe.

Statele occidentale se implică în politica internă a altor țări

„Evenimentele de la Moscova se întâmplă și la Paris, manifestații blocate cu gaze lacrimogene de forțele de ordine. Cred că avem de a face cu o mișcare a opoziției care trebuie notată, trebuie luat act de ea. Statele occidentale au luat acest obicei de a sprijini forțele de opoziție din alte țări. Chiar și în România acestea au fost sprijinite, alte dăți a fost sprijinit Guvernul. E o chestiune care nu prea e în regulă“, a punctat Adrian Severin.

E o dezordine mondială, fiecare stat merge după propriile reguli

„Ceea ce e special în Rusia e participarea statelor străine în susținerea unor manifestări ale opoziției. Se trezește o reacție obiectivă în opinia mea și apar anumite elemente de accent mai dramatic, de exemplu arestarea și condamnarea lui Aleksei Navalnîi. Sunt mari frământări, dar doar niște proiecții la nivel național al dezordinii mondiale. Dacă am avea ordine mondială, așa cum a fost în timpul Războiului Rece, când marile puteri s-au înțeles, lucrurile ar fi fost mai puțin dramatice. Marile puteri nu mai au în aplicare un sistem de reguli convenit. Fiecare stat merge după propriile reguli și vedem dezordine la nivel mondial și la nivel național“, a conchis fostul ministru de Externe.

sursa:https://www.dcnews.ro/proteste-pentru-sustinerea-lui-navalnii-adrian-severin-e-o-dezordine-mondiala-se-intampla-peste-tot_800097.html

Cod portocaliu de inundaţii în mai multe zone din ţară

 


Hidrologii au emis, sâmbătă, noi alerte de inundații. Un Cod portocaliu vizează râuri din trei județe, iar un Cod galben atenționează asupra pericolului de pe râuri din 11 județe. Avertizările sunt în vigoare până luni.

Hidrologii anunță scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare în bazinele: Tisa, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Crişul Negru, Mureş și Bistriţa.

În intervalul sâmbătă ora 11:00 – luni ora 12:00 este Cod galben pe râuri din bazinele hidrografice: Tisa – sector aferent S.H. Valea Vişeului (intrarea ȋn ţară), Vişeu, Iza, Tur – bazin amonte Ac. Cӑlineşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Cӑlineşti (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someş – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mic – bazin superior (judeţele Cluj şi Bihor), Crasna (judeţele: Sӑlaj şi Satu Mare), Crişul Negru – bazin superior (judeţul Bihor), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni – amonte confluenţă Arieş (judeţele: Harghita, Mureş şi Bistriţa Năsăud), Bistriţa – afluenţii aferenţi sectorului amonte S.H. Straja (judeţele: Suceava, Harghita şi Neamţ).

A fost emisă şi o alertă Cod galben

O alertă alertă Cod galben a fost emisă de duminică ora 12:00 până luni ora 12:00 pe râul Someş pe sectorul aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare). Codul portocaliu va fi în vigoare în intervalul sâmbătă ora 11:00 – luni ora 12:00 pe râul Tur – sector aval Ac. Cӑlineşti (sector ȋndiguit - judeţul Satu Mare).

De asemenea, alerta vizează, de sâmbătă ora 11:00 până duminică ora 14:00, râuri din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Lăpuş (judeţul Maramureş).

Avertizarea hidrologicӑ Cod portocaliu vizeazӑ în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate mai mare în intervalul 06.02.2021 ora 18:00 – 07.02.2021 ora 09:00 pe unele râuri din judeţele: Bistriţa Năsăud şi Maramureş, transmite Mediafax.

sursa:https://www.dcnews.ro/cod-portocaliu-de-inundatii-in-mai-multe-zone-din-tara_800214.html

Muntele pe care doar ZEII RĂZBUNĂTORI au dreptul să stea

 


Kangchenjunga este al treilea cel mai înalt vârf al lumii și niciun alt munte din Himalaya nu este atât de încărcat de legende. Se crede că cel mai înalt punct este sălașul unui zeu irascibil care nu vrea să fie deranjat de oameni, iar în 1955, când pe vârf au ajuns pentru prima oară alpiniștii, s-au oprit la câțiva metri de cota maximă, pentru a respecta promisiunea făcută. 

Mai jos puteți citi despre cum s-au apropiat oamenii de acest munte situat între India și Nepal, un munte la care este greu de ajuns și față de care Everestul pare lesne de atins. Și în prezent o parte dintre cei care izbutesc să ajungă pe vârf se opresc la câțiva metri, din respect pentru acest loc sacru unde, spun budiștii, lumile fizice și spirituale se întrepătrund.



Informația pe scurt:

Dintre toate marile vârfuri ale lumii, Kangchenjunga este cel mai încărcat de mitologie. Este considerat munte sacru și ”sălaș al zeilor”, iar șerpașii au considerat avalanșele din zonă ca fiind semne clare cum că zeii nu vor să fie deranjați. Controversele pe subiect persistă și în prezent, mulți cerând să nu mai fie permise ascensiunile.

Dacă pe Everest în anii buni urcă și peste 300 de oameni, pe Kangchenjunga urcă în general 20-25 de oameni în anii buni. A doua ascensiune reușită a fost la 22 de ani după prima. Pe al treilea cel mai înalt munte al lumii au ajuns de peste 20 de ori mai puțini oameni decât pe Everest.

Este extrem de greu de ajuns la vârf: se merge timp de câteva zile pe ghețar, ceea ce este dificil dacă vremea este rea. Nu există niciun fel de rută mai ușoară spre vârf, toate variantele sunt extrem de lungi și ninge mult, mai ales primăvara. Primii oameni care au acum peste 100 de ani în zonă nu aveau nicio șansă să urce.




Doi englezi au fost primii oameni care au ajuns pe vârf, în 1955, dar s-au oprit la câțiva metri pentru a respecta credințele localnicilor. A doua expediție a ajuns abia 22 de ani mai târziu.

La începutul anilor 30 germanii au încercat să urce pe vârf prin două expediții, dar nu au reușit, deși au trecut de 7.500 m altitudine. Germanii s-au concentrat după 1932 pe un vârf celebru, Nanga Parbat, dar au urmat tragedii: în 1937 au murit 16 oameni.

Prima femeie a ajuns pe vârf în 1998, în timp ce pe Everest premiera a fost în 1975, pe K2 în 1986 și pe Nanga Parbat în 1984.

În timpul perioadei de lockdown, dat fiind că poluarea scăzuse enorm, muntele s-a putut vedea și de la peste 110 km depărtare, în India. În unele locuri a fost pentru prima oară după 30 de ani când se întâmpla așa ceva.




Când zeii se supără, nimeni nu se apropie

Vârful este al treilea cel mai înalt din lume, 8.586 m, fiind depășit doar de Everest și K2. Până la jumătatea secolului 19, când primii topografi au măsurat piscurile himalayene, s-a crezut că era cel mai înalt vârf din lume. Până în prezent au ajuns aproximativ 350 de alpiniști pe vârful situat la granița dintre India și Nepal.

”Impresionant prin masivitatea și prin suprafața versanților, Kangchenjunga a fost cunoscut din cele mai vechi timpuri, păstrându-și în continuare faima de munte sacru pentru locuitorii Sikkim-ului, Nepalului, Indiei și ai Tibetului. Adorat de toate sectele religioase, ”Tronul zeilor” a reprezentat un teren greu accesibil pentru europeni. Șerpașii erau atât de influențați de credințele lor religioase, încât cu mare greutate puteau să-i însoțească pe europeni în ascensiuni, sau să nu fugă din taberele de bază de câte ori pornea o avalanșă sau se abătea un viscol. Acestea erau semne de supărare ale zeităților supreme care-și aveau sălașul pe vârful muntelui”, se spune în cartea ”Himalaya - Cucerirea giganților lumii” (M. Bleahu, M. Bogdan, G. Epuran)




”Conform credințelor locale, fiecare dintre cele cinci vârfuri ale muntelui posedă câte o comoară: argint, aur, pietre prețioase, cereale și cărți sacre. Zeul muntelui are corp roșu și este reprezentat în armură, călare pe un leu alb. Este considerată o divinitate irascibilă care distruge recoltele și uneori sate întregi, provocând furtuni sau inundații”

Alpinistul englez Frank Smythe scria cu teamă în 1930, după ce un șerpaș a fost omorât și expediția era la ananghie, că avea impresia că se găsește în preajma unui spirit malefic. ”Kangchenjunga nu este un simplu munte ostil, ci este îmbibat de o ură oarbă îndreptată împotriva alpinistului”.

Kangchenjunga este pentru populațiile din zonă, nu doar locul unde sălășluiește un zeu căruia i se spune Dzö-nga, dar și locul unde se află un ”beyul”, un teritoriu mitic și ascuns binecuvântat ca spațiu de refugiu de un guru tibetan de secol 8 numit Padmasambhāva, guru mai bine cunoscut sub numele de Guru Rinpoche. Beyul-urile sunt locuri în care lumile fizice și spirituale se întrepătrund, spun credințele locale, dar aceste locuri sunt greu de atins, fiindcă sunt sălbatice, îndepărtate și foarte accidentate.




Vârful principal este vizibil în zilele senine de la Darjeeling, celebra stațiune indiană situată la aproape 80 de km, iar în timpul pandemiei, când India era în lockdown și poluarea se redusese masiv, muntele a putut fi văzut și mai de departe.

Numele muntelui a fost scris în extrem de multe feluri: Kanchenjunga, Kangchenjunga, Kinchinjunga, Khangchendzonga sau, în unele lucrări românești mai vechi: Cancendjonga.

Numele vine din tibetană: Kang-chen-dzo-nga sau Yang-chhen-dzö-nga și înseamnă ”cele cinci tezaure ale zăpezii mari”, referire probabil la cele cinci vârfuri vizibile din depărtare sau la cei cinci ghețari uriași ce brăzdează masivul.

Cum s-au apropiat oamenii de munte - Un vârf irezistibil care inspiră teamă

Interesul europenilor pentru acest munte formidabil a fost stârnit de un explorator britanic pe nume Joseph Dalton Hooker care a ajuns în 1848 - 49 în nordul Sikkimului și în estul Nepalului, dorind să urce și un vârf de peste 7.000 m. La poalele lui Kangchenjunga a ajuns aproape de 5.000 m alt.

Un deceniu mai târziu, Hermann Schlagintweit, unul dintre cei mai mari exploratori de la mijloc de secol 19 a ajuns la celebra stațiune indiană Darjeeling, dar nu i s-a permis să meargă spre nord, fiindcă atunci era război între tibetani și nepalezi.

În 1885 și 1886 echipa unui indian pe nume Rinzin Namgyal a făcut înconjurul masivului, a cartografiat zona și plasat pe hartă vârful și văile din zonă, măsurătorile sale fiind folosite ulterior și pentru a defini granițele dintre Sikkim, Nepal și Tibet.

În 1899, o expediție condusă de Douglas Freshfield a plecat cu vaporul de la Marsilia către India și de la Darjeeling a explorat timp de aproape două luni zona masivului, l-a înconjurat și a căutat să găsească drumul cel mai clar spre vârf, analizând căile de acces, zonele mărginașe și clima zonei. Din expediție a făcut parte celebrul fotograf italian Vittorio Sella. Expediția a urcat pasul Jogsang, deloc ușor de realizat cu porteri ce nu erau inițiați în tehnici alpine.




Referindu-se la fața nord-vestică (North-West Face), D W Freshfieldo descria ca fiind probabil ”construită de Demonul de pe Kangchenjunga în scopul clar de apărare în fața oricărui asalt din partea oamenilor”.

În 1905 a venit pe masiv prima expediție care-și propunea să urce pe vârf, chiar dacă se va dovedi ulterior că era o sarcină mult prea grea pentru ce se putea face la vremea aceea. Era condusă de Aleister Crowley, un personaj controversat care încercase să urce pe K2 cu trei ani înainte. A fost atinsă o altitudine maximă de cel puțin 6.300 de metri, dar un elvețian și trei șerpași au murit la coborâre, după ce, din cauza terenului stâncos au declanșat o avalanșă. O bună parte dintre porteri au urcat desculți și deci nu au putut trece de tabăra 5. Era departe vremea marilor expediții. Expediția a încercat să urce pe versantul Yalung, dar a fost organizată lamentabil.

Anii 30 și lupta germanilor în ”război” cu un munte de necucerit

În 1929 a venit prima expediție serioasă care avea măcar în mică măsură sorți de izbândă și era organizată de Clubul Academic Alpin din Munchen, era condusă de Paul Bauer și cuprindea alpiniști cu experiență în Alpi. Au reușit să ajungă la 7.200 m alt pe ruta crestei estice, după ce au depășit o porțiune extrem de grea, practic o succesiune de turnuri uriașe cu pereți verticali ce trebuiau escaladați sau ocoliți. Vremea s-a stricat brusc în ziua în care alpiniștii au vrut să urce și mai sus, a nins enorm și retragerea a fost cu adevărat eroică, pericolul de avalanșă fiind mare.

În 1930 a sosit pe munte o expediție internațională condusă de elvețianul Günter O. Dyhrenfurth care a încercat să urce prin zona ghețarului Kangchenjunga, dar nu au avut nicio șansă din cauza vremii rele, a vânturilor și a zăpezii. Un șerpaș a murit sufocat sub zăpadă. Muntele devenea și mai faimos, fiindcă i se pusese eticheta de ”imposibil de cucerit”.

În 1931 au revenit germanii conduși de Bauer și au ajuns la o altitudine record pe Kangchenjunga: 7.700 metri. Nu au mai putut continua din cauza dificultăților tehnice, dar și fiindcă vremea a fost oribilă și trei oameni din expediție au murit: doi din cădere și unul de boală. Muntele continua să adauge la faima sa deja câștigată de ”fortăreață” extrem de dificilă. Expediția a avut peste 200 de porteri, deloc puțin pentru vremea aceea.

Trebuie spus că pentru germanii muntele avea o mare importanță și din punct de vedere politic, fiind vorba de un naționalism și de dorința germanilor de a ”bifa” premiere în diverse locuri ale lumii, pentru a arăta că națiunea germană a renăscut după dezastrul din Primul Război Mondial și că a redevenit o putere.

Scriind despre expediții, Bauer a comparat lupta alpiniștilor pe munte cu lupta soldaților germani cărora le pasă doar de datorie și de camaraderie, nu de foloase financiare. Din 1932 germanii au încercat prin patru expediții să cucerească un alt munte extrem de greu, Nanga Parbat, unde au trimis mai multe expediții în anii 30, cu numeroase pierderi umane.

În 1937 ajunge pe munte și John Hunt, cel care în 1953 avea să conducă prima expediție victorioasă pe Everest. Rămâne impresionat de ce constată pe al treilea munte al lumii:

”Nu este nicio îndoială că cei care vor reuși prima ascensiune pe Kangchenjunga vor izbuti cea mai mare ispravă a alpinismului, pentru că este un munte care combină în apărarea sa nu doar severele handicapuri legate de vânt, vreme și altitudine foarte mare, ci și probleme tehnice de ascensiune și pericole obiective de o magnitudine superioară decât cele de pe Everest”.




1955 - Vârful este cucerit, dar rămâne neatins

În 1955 venea pe ”fiorosul” munte o expediție engleză care purta numele foarte prudent de ”expediție de recunoaștere”, deși era mult mai mult decât atât: era o expediție venită să câștige. Everestul fusese cucerit cu doi ani înainte tot de o expediție engleză, iar Kangchenjunga rămăsese neatins, deși se încercaseră toate traseele. Gigantul rămăsese invincibil, deși era cu peste 200 de metri mai ”scund” decât Everest și englezii care au venit pentru a urca pe vârf erau prudenți, fiindcă erau conștienți pe ce munte vin, se explică în cartea ”Himalaya - Cucerirea giganților lumii”.

Expediția a fost condusă de profesorul Charles Evans (prezent și în expediția victorioasă de pe Everest) și a fost organizată cu ajutorul Royal Geographical Society și a Alpine Club (London).

Fiind cel puțin pe hârtie o ”misiune de recunoaștere”, cei de la British Alpine Club au fost ceva mai relaxați în alegerea celor nouă alpiniști, astfel că pe lista s-a aflat și Joe Brown care avea doar 24 de ani și lucra în construcții la Manchester. În general, alpiniștii britanici din marile expediții himalayene de până atunci fie studiaseră la universități celebre, fie erau din familii foarte bogate, dar Brown era o excepție. S-a dovedit o alegere inspirată, fiindcă a ajuns pe vârf (împreună cu George Band care avea 26 de ani).

Aveau să fie angajați peste 300 de porteri și au fost aduse multe aparate de oxigen grele, dar foarte performante. Expediția a avut la Darjeeling o surpriză neplăcută fiindcă a trebuit să facă un ocol de 160 km pentru a ajunge pe limba ghețarului Yalung din cauză că premierul Sikkimului a revocat autorizația expediției de a trece prin zonă, pentru a-i împiedica pe englezi să ”profaneze” vârful sfânt considerat de localnici ca fiind lăcaș al zeilor.




După negocieri complicate, Evans l-a convins pe oficial să-i dea autorizația de a urca spre vârf, în schimbul promisiuni că înălțimea maximă - piscul propriu-zis- nu va fi călcat de nimeni, în ipoteza că oamenii vor reuși să ajungă acolo sus. Cei din Sikkim nu au dat însă și autorizația de a trece prin provincie, de aici venind și ocolul menționat puțin mai sus.

Provincia indiană Sikkim a interzis mulți ani expedițiilor să urce pe vârf dinspre India, motivând că este un munte sfânt. De exemplu, în aprilie 2000 a fost un scandal uriaș când unei expediții din Austria i s-a permis să urce muntele contra unei taxe de 20.000 de dolari. Pentru a-i împăca pe buddhiști, austriecii au fost de acord să se oprească la 10 metri de vârf.

Revenind la expediția din 1955, după începerea instalării taberelor pe munte o furtună extrem de puternică a smuls un cort de 40 kg și l-a mutat 200 de metri, furtuna durând două săptămâni, timp în care orice acțiune a expediției a fost blocată, iar șerpașii se puteau gândi că este vorba de răzbunarea zeilor care sunt potrivnici expediției.

Înaintarea a fost grea și montarea taberelor de înălțime a durat din cauza viscolului, a stratului mare de zăpadă și a terenului extrem de dificil.

Primii care au ajuns pe vârf, pe 25 mai au fost Joe Brown și George Band, iar a doua zi au izbutit și alți doi colegi ai lor: Norman Hardie și Tony Streather. Toți au mers doar până la câțiva metri de vârf pentru a respecta promisiunea făcută.

Brown și Band au petrecut în cort la 8.200 metri noaptea de dinaintea victoriei și au mâncat supă de roșii și tocană de carne cu cartofi copți, iar la desert au avut plăcintă cu cremă de ou și ananas și au băut punch de lămâie.

”În emoțiile provocate de victorie se amestecă, după părerea mea, un sentiment de tristețe. La cucerirea vârfului va rămâne totdeauna acea diferență mică neurcată, el va rămâne mereu cel necucerit”, spunea mai târziu George Band.

Jow Brown a murit în 2020, iar George Band, în 2011.

Premiere muncite din greu

A doua ascensiune a fost la 22 de ani după prima, fiind vorba de o expediție a armatei din India care a urcat pornind din Sikkim.

”Am înfipt steagul la 2 metri de vârf. Nimeni nu face un deserviciu divinității. Muntele este extrem de dur. Este atât de abrupt încât zăpada nu se lipește de el, dar m-am simțit minunat când am fost în vârf”, spunea în 2000 colonelul Narinder Kumar, unul dintre învingătorii din 1977.

În 1979 o echipă formată din trei britanici și un francez a încercat să urce un opt-miar în ”stil alpin”, adică fără tabere aprovizionate în prealabil, fără porteri și șerpași mai sus de tabăra 1 și fără oxigen suplimentar. Trei dintre ei au ajuns pe vârf: Doug Scott, Peter Boardman și Joe Tasker, dovedind că se poate urca pe o nouă rută pe un munte super-greu, fără să fie nevoie de expediții uriașe.

”Mereu am considerat că muntele ne arată o splendidă indiferență, dar în acel an am început să mă întreb în ce mod percepția noastră fizică despre un munte, depinde de atitudinea noastră mentală. În unele momente mi s-a părut că muntele poseda un spirit și dacă nu te prezinți la înălțimea lui, te va respinge imediat. Dar dacă îl abordezi cu o combinație de încredere, respect și prudență, ai putea, în principiu, să depășești ce este mai greu și recompensa va fi cu totul ieșită din comun”, spunea Peter Boardman.

În 1981, Pierre Beghin a reușit prima ascensiune solo, iar în 1986 doi super-alpiniști polonezi, Jerry Kukuczka și Krzysztof Wielicki, au reușit prima ascensiune pe timp de iarnă, o realizare fantastică.

În 1992 murea încercând să escaladeze vârful Wanda Rutkiewicz, cea mai cunoscută alpinistă poloneză și prima femeie care a urcat pe K2 (cu șase ani înainte).

Prima femeie care a ieșit victorioasă pe muntele sacru a fost britanica Ginette Harrison, abia în 1998.

În 2000 provincia Sikkim interzicea alpiniștilor să urce pe vârf pentru a respecta credințele religioase ale oamenilor din zonă și deci rămânea doar partea nepaleză. India a revenit în 2019, anunțând că va acorda permise de ascensiune pentru 137 de vârfuri, inclusiv Kangchenjunga.




Bibliografie

Himalaya - Cucerirea gigantilor lumii” (M. Bleahu, M. Bogdan, G. Epuran)

Joseph Poindexter - A LA CONQUETE DES SOMMETS. Cinquante montagnes pour autant de défis.

Site-urile suumitpost.com, Enciclopedia Britannica, British Mountaineering Council, theconversation.com, news18.com, Indian Times, Guardian, Wikipedia, The Indian Express

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-terra-24587515-muntele-care-doar-zeii-razbunatori-dreptul-stea-istoria-complicata-celui-treilea-varf-lumii.htm

FOARTE INTERESANTĂ EXPLICAȚIE ! La o săptămână după vaccinare, poți muri fie din cauze naturale, fie lovit de mașină, fie din orice alt motiv, dar NICIODATĂ din CAUZA VACCINULUI !!!!!!

 


O asistentă medicală, în vârstă de 55 de ani, a fost vaccinată la 21 ianuarie, cu doza de rapel, și a decedat la 28 ianuarie. Ministerul Sănătății a transmis că nu au existat reacții adverse nici după prima doză de vaccin, nici după rapel. Dar de ce a murit, de fapt ?

În România, zilnic, mor, în medie, între 700 și 750 oameni, conform datelor oficiale. Într-un an, mor aproximativ 252.000 de români. De asemenea, se vaccinează cam 30.000-40.000 de români pe zi, așadar dacă vaccinezi într-un astfel de ritm, șansele ca, în ziua vaccinării, să moară cineva din cauze naturale sunt destul de mari.

Șansa de a câștiga la Loto 6 din 49 este de una la 13 milioane. Comparativ, dacă ai 700 decese pe zi în România, șansele sunt mult mai ridicate să moară cineva din cauze naturale, în ziua vaccinării, decât să câștigi la Loto, mai ales că, în etapa a doua, se vaccinează vârstnicii de peste 65 ani, populație în rândul căreia rata deceselor este mult mai mare decât în rândul populației generale.

Așadar, la o săptămână după vaccinare, statistica ne învață că se poate întâmpla orice. Adică poți muri fie din cauze naturale, fie lovit de mașină, fie din orice alt motiv, dar fără a avea legătură cu vaccinul Covid-19. Este normal să moară oameni ”după vaccin”. Vaccinul nu ne face nemuritori. Nu e ca și când vaccinul Covid-19 - sau orice alt vaccin - va opri o mașină să intre în noi sau va opri să murim de cauza naturale. Statistica ne va arăta că vor mai fi decese la o săptămână ”după vaccin”, nu ”din cauza vaccinului” pentru că numărul deceselor zilnice în România - cele 700 - 750 - nu pot fi oprite de nimic.

sursa:https://www.dcnews.ro/de-ce-a-murit-asistenta-medicala-vaccinata-cu-doza-de-rapel-covid-19_800175.html

2.05.2021

Americanii sunt dezamăgiți de tancurile lor

 


Pentagonul trage un semnal de alarmă: celebrele tancuri Abrams, principala forță de atac a armatei americane, nu sunt pregătite pentru un conflict armat cu Rusia.

S-a dovedit că ultima modificare a tancului Abrams nu este potrivită pentru operațiunile militare în Europa de Est. Ce problemă are acest vehicul – în materialul Sputnik.

Prea grele

M1 Abrams se află în serviciul Armatei SUA de peste 40 de ani. Din 1980, au fost produse peste zece mii de tancuri, iar aproximativ șase mii sunt încă în funcțiune. Tancurile "Abrams" au luptat în Irak, Afganistan, Yemen și și-au demonstrat eficacitatea în luptă – blindajul a fost suficient pentru a rezista focului mijloacelor anti-tanc ale inamicului, iar puterea armei a fost suficientă pentru a distruge cu încredere orice țintă.

Tancurile "Abrams" au fost modernizate de mai multe ori. Blindajul a fost întărit treptat, au fost introduse noi soluții și echipamentul de la bord a fost îmbunătățit. Cu toate acestea, tancul devenea vizibil mai greoi. Greutatea ultimei modificări M1A2 SEP V3, care este livrată armatei începând cu vara trecută, se apropie de 68 de tone, ceea ce este comparabil cu tancul greu german "Tiger-II" din cel de-al Doilea Război Mondial. Potrivit experților Pentagonului, acest lucru face exploatarea lui mai dificilă.

"Programul de modernizare a tancurilor Abrams M1A2 SEP V3 este discutabil", se spune într-un raport recent al Departamentului american de testare operațională și evaluare (Operational test and evaluation). "Creșterea semnificativă a greutății vehiculului reduce mobilitatea lui. Tancurile M1A2 SEP V3 nu rezistă podurilor tactice, nu pot fi transportate de vehiculele militare de reparație și evacuare și nici de vehiculele de transport grele ale armatei".

Problema gabaritelor

Toate acestea, potrivit analiștilor americani, limitează capacitățile tancurilor "Abrams" în Europa, în special pe flancul estic. Experții subliniază că podurile și drumurile locale nu sunt proiectate pentru astfel de vehicule grele. În cazul unui război pe scară largă cu Rusia, grupurile de luptă ale brigăzilor de tancuri vor trebui să parcurgă rapid spații vaste. Și anume logistica vehiculelor blindate poate deveni principalul obstacol pentru strategii Pentagonului.

Tancurile "Abrams" au acum o greutate inferioară doar față de tancul german Leopard 2A7 (68,5 tone). Astfel, este puțin probabil ca cele mai puternice două state ale Alianței Atlanticului de Nord din punct de vedere militar să poată desfășura acțiuni ofensive active în cazul unui război cu Rusia.

Planurile de consolidare a infrastructurii de transport în țările est-europene ale NATO au fost anunțate încă în 2017. Secretarul general al organizației, Jens Stoltenberg, a declarat că cerințele pentru drumuri și poduri trebuie revizuite.

Anterior, mass-media occidentală a raportat despre problemele apărute în urma desfășurării forțelor suplimentare. Deci, în timpul transferului vehiculelor blindate grele americane în Polonia, unele vehicule de luptă pur și simplu nu se încadrau în gări datorită gabaritelor. În orașul polonez Kowalewo Pomorskie, în apropiere spre platformă, mai multe tancuri au fost aproape distruse, după ce au fost prinse în suporturile structurii din beton armat.

În plus, ar putea exista dificultăți în timpul transferului tancurilor "Abrams" din Statele Unite. Cel mai capabil avion american de transport militar, C-5, poate lua la bord doar un singur tanc modernizat. Notăm că cerințele pentru greutatea vehiculelelor rusești sunt mult mai mari: cel mai nou T-90M cântărește doar 48 de tone, iar promițătorul T-14 "Armata" – în jur de 55 de tone.

A treia modificare

M1A2 SEP V3 a devenit mai greu datorită mai multor îmbunătățiri și corectări. Sistemul auxiliar de propulsie este acum acoperit de blindaje și se află în pupă – acest lucru a fost făcut pentru a crește protecția vehiculului împotriva focului mitralierelor de calibru mare la distanță scurtă, precum și a tunurilor automate de calibru mic.

Modificările tancului M1A2 SEP V3 au apărut după războiul din Irak. Ostilitățile au arătat că vehiculele blindate în zonele urbane sunt extrem de vulnerabile la bombardamentele de la etajele superioare ale clădirilor. Sunt foarte periculoase dispozitivele explozive improvizate instalate pe marginea drumului.

Prin urmare, a fost crescută semnificativ grosimea blindajului frontal, iar rezistența vehiculului la explozia minelor a fost îmbunătățită. Complexul israelian de protecție activă Trophy este capabil să doboare orice muniție subsonică care se apropie de vehicul. Dar greutatea tancului a crescut considerabil.

Versiunile anterioare nu erau dotate cu muniții HESH. Se considera că acestea vor fi înlocuite de obuzele cu patroane sau multi-țintă, dar practica nu a confirmat acest lucru. Ca rezultat, V3 a primit o nouă muniție M1147, echipată cu un detonabil programabil și folosită ca șrapnel, cu un proiectil perforant sau exploziv.

Experiența istorică

În decembrie, Ministerul Apărării al SUA a anunțat un contract de 4,62 miliarde de dolari cu concernul General Dynamics Land Systems pentru modernizarea tancurilor Abrams până la nivelul M1A2 SEP V3. Lucrările trebuie să fie finalizate până în 2028. Aparent, generalii nu sunt stânjeniți de avertismentele analiștilor de la Washington. Sau intenționează să rezolve problema excesului de greutate prin crearea unor vehicule speciale.

După cum se știe, drumurile rusești au încurcat nu o singură dată invadatorilor străini. În toamna anului 1941, noroiul și particularitățile infrastructurii rutiere sovietice au încetinit serios mișcarea tancurilor forțelor Wehrmacht către Moscova. Ulterior, comandanții lui Hitler au atribuit înfrângerile drumurilor impracticabile.

"Dimineața mergeam destul de repede, apoi începea din nou chinul rutier", își amintea chirurgul militar german Hans Killian în cartea sa "În umbra victoriilor". "Drumurile erau complet blocate și pline de noroi, încă și artileria a bombardat ruta ofensivă. Pâlniile obuzelor explodate, a căror adâncime nu era cunoscută nimănui, erau umplute până la refuz cu noroi murdar. Trebuia să mergi încet și să fii mereu în alertă pentru a nu zbura într-una".

Comandanții Pentagonului ar trebui să-și amintească despre experiența nereușită a războaielor agresive a cuceritorilor anteriori. Deși Uniunea Sovietică nu mai există, Rusia este în continuare cea mai mare țară din lume cu un climat imprevizibil.

sursa:https://ro.sputnik.md/analytics/20210205/33497895/Drumurile-Rusiei-le-ucid-Americanii-sunt-dezamgii-de-tancurile-lor.html

Ciuvică și Mircea Badea se exilează în Turcia

 


Revoltă totală a lui Mircea Badea, care anunță o decizie extremă după decizia CNSU – nu va mai reveni în România, se exilează în Turcia și va transmite emisiuni de acolo, alături de Mugur Ciuvică.

Decizia CNSU de a obliga românii aflați în țări din ”zona galbenă” să facă testul PCR pentru a putea reveni în România l-a revoltat pe cunoscutul realizator Mircea Badea, aflat în concediu în Dubai. Tot acolo se află și Mugur Ciuvică.

Într-o intervenție la ”Sinteza zilei”, Mircea Badea s-a declarat total revoltat de ideea condiționării revenirii în propria țară prin testul PCR !

”Discuția este despre drepturile fundamentale ale omului, dreptul cetățeanului de a se întoarce în țara lui”, a declarat Mircea Badea. ”Eu sunt cetățean român și este dreptul meu să mă întorc în țara României - NU poate să-mi suspende cetățenia!”.

Cunoscutul realizator a adus aminte și de stupiditatea deciziilor CNSU – de exemplu cea de acum un an când ”stăteam toți pe burtă în casă” dar ”evident nu s-au putut închide granițele pentru cetățeni pentru că ei puteau să se întoarcă în țara lor”.

”Ținem minte și faptul că România a fost singura țara de pe planetă care îți aresta cetățenii infectați, adică îi băga în spital cu forța, fie că aveau, fie că nu aveau nevoie”, de alt exemplu Mircea Badea, subliniind că ”Pe cei care chiar nu aveau nevoie de spital îi băga în spital și îi îmbolnăvea și mai rău întrucât îi băga între cei care erau foarte bolnavi”.

Revoltat, Mircea Badea atrage atenția că, pe baza invocării „specialiștilor”, orice ”discuție despre drepturi și libertăți enervează” pentru că ”noi suntem specialiști, noi suntem experți, suntem singurii de pe planetă”.

În concluzie, Mircea Badea a anunțat clar: ”Eu nu vreau niciun test, eu sunt plecat din România și eu zic că eu am dreptul să mă întorc în România”.

”Că aș putea să fac test pe aeroport în România, că intru în carantină, aia da!”, spune Mircea Badea, dar ”Să-mi spui că nu pot să mă urc în avionul de România, eu fiind cetățean român, dacă nu am test? Pe bune? Hai să vedem. Eu nu-mi fac niciun test!”

Mai mult, Mircea Badea a spus că de aceeași părere este și Mugur Ciuvică!

Și acum urmează ”nucleara”, pe care nomei Mircea Badea și Mugur Ciuvică o putea lansa: se vor auto-exila în Turcia și vor realiza și transmite emisiuni de acolo!

”O să mergem probabil în Turcia, că acolo ne primește fără probleme - și stăm în Turcia și facem emisiuni din Turcia!”, a anunțat Mircea Badea. ”Dacă ne trimit specialiștii și experții din România în exil pe noi cetățenii români nu-i nicio problemă, mergem în exil”.

Cu siguranță, ideea este excelentă din punct de vedere al publicului lui Mircea Badea, iar un format „din exil”  la fosta ”Înalta Poartă”, va face cifre de audiență maxime!

Se pare că decizia vedetei Antena 3 este luată, pentru că, înciuda insistențelor lui Mihai Gâdea de a grăbi revenirea în țară, pentru a se încadra în data limită de 12 februarie (impusă de CNSU), Mircea Badea a refuzat, avansând chiar ca dată limită de întoarcere… ziua îndrăgostiților, 14 februarie.

”Stau în Turcia, în exil, nicio problemă pentru mine”, a conchis Mircea Badea.

***

Reamintim că, aseară, CNSU a decis ca la intrarea în România, persoanele care sosesc din țările/zonele/teritoriile cu risc epidemiologic ridicat să prezinte certificatul unui test negativ RT-PCR pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de data intrării în țară, urmând apoi să intre în carantină două săptămâni.

Sunt exceptați de la măsura testării cei vaccinați anti-COVID dacă au trecut 10 zile de la rapel și persoanele care au avut COVID-19 în ultimele 90 de zile, a precizat Raed Arafat la Antena 3, șeful DSU menționând că și copiii vor fi exceptați de la testare.

Aceste măsuri se aplică începând cu 12 februarie, ora 00.00.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20210205/33497879/Ciuvic-si-Mircea-Badea-se-exileaza-in-Turcia-refuza-sa-revina-in-Romnia-lui-Arafat.html

Școlile din București, în scenariul 2 de funcționare. Cinci unități, în sistem online

 


Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU) a decis, vineri, ca școlile din Capitală să funcționeze, începând din data de 8 februarie, în scenariul 2. Excepție fac cinci unități, care vor funcționa în sistem online, a informat Prefectura București.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii București, vineri, a avut loc ședința extraordinară a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență pentru aprobarea scenariului de funcționare a unităților de învățământ de pe raza Capitalei, în contextul reluării cursurilor în semestrul al II-lea al anului de învățământ preuniversitar 2020-2021.

„Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a aprobat scenariul 2 de organizare și desfășurare a cursurilor în toate unitățile de învățământ din Municipiul București, scenariu avizat de Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București și de către Inspectoratul Școlar al Municipiului București”, se arată în comunicat.

De asemenea, cinci unități vor funcționa în sistem online, „situație justificată de infrastructura și/sau resursele existente ale acestora”. Este vorba de Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, Liceul Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia”, Grădinița nr 185, Școala Gimnazială nr. 124 și Grădinița nr 35. 

sursa:https://www.dcnews.ro/scolile-din-bucuresti-in-scenariul-2-de-functionare-cinci-unitati-in-sistem-online_800120.html

Rusia expulzează trei diplomați ai UE

 


Rusia a expulzat trei diplomați din Germania, Suedia și Polonia pentru că s-au alăturat protestelor de susținere a opozantului Alexei Navalnîi, care a fost închis la începutul săptămânii.

Conform BBC, Ministerul de Externe rus a spus că cei trei au luat parte la „demonstrații ilegale” pe 23 ianuarie. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe suedez a negat participarea diplomatului său la vreun protest. 

Expulzarea celor trei diplomați ai Uniunii Europene a fost anunțată vineri, la doar câteva ore după ce șeful diplomației europene, Josep Borrell, și omologul său rus, Serghei Lavrov s-au întâlnit.

sursa:https://www.dcnews.ro/rusia-expulzeaza-trei-diplomati-ai-ue-imediat-dupa-intalnirea-dintre-seful-diplomatiei-europene-joseph-borrell-si-omologul-sau-serghei-lavrov_800116.html