"Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) critică ferm poziţia Prim-ministrului Florin Cîţu de a discuta limitarea transportului gratuit al studenţilor şi solicită Guvernului încetarea imediată a acestor demersuri. Deşi domnul prim-ministru şi echipa sa nu şi-au găsit timp de la învestirea Guvernului să discute problemele şi priorităţile studenţilor, acesta îşi continuă preocupările avute în ultimii ani de a elimina această facilitate pentru studenţi.
În decursul zilei de astăzi, prim-ministrul României, Florin Cîţu, a informat ca posibilă măsură de limitare a cheltuielilor bugetului de stat pentru anul 2021 reducerea subvenţiei pentru transportul studenţilor.
Constatăm că domnul Florin Cîţu revine repetitiv asupra eliminării gratuităţii studenţilor la transportul feroviar, amintind aici amendamentul depus de către Florin Cîţu împreună cu Eugen Teodorovici în anul 2017. Ulterior, senatorul Florin Cîţu de atunci a renunţat la amendament pe considerentul că impactul bugetar este redus. Ne întrebăm astfel: în contextul în care subvenţia nu a crescut din 2017 până în prezent, ce a determinat răzgândirea prim-ministrului?", au transmis cei de la ANOSR printr-un comunicat de presă.
"Măsură pentru creşterea echităţii în învăţământul superior"
"Dreptul de a călători gratuit cu trenul, la clasa a II-a, a intrat în vigoare la 1 februarie 2017 şi de acesta beneficiază toţi studenţii înmatriculaţi la o formă de învăţământ cu frecvenţă într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, indiferent de distanţă şi numărul de călătorii.
Aceasta reprezintă o măsură importantă pentru creşterea echităţii în învăţământul superior, facilitând accesul şi finalizarea studiilor studenţilor din medii socio-economice defavorizate. Măsura creşte mobilitatea studenţilor, atât pentru participarea la schimburile de experienţă, cât şi pentru participarea la diverse manifestări artistice, culturale, sportive sau ştiinţifice, organizate în diferite centre universitare. În acelaşi timp, aceasta are un impact pozitiv asupra mediului, facilitând politicile de promovare a acestui mijloc de transport, şi, nu în ultimul rând, a fost corelat cu creşterea participării studenţilor la vot, conform unui studiu al Academiei Române.
Totodată, asemenea măsuri de sprijin ale studenţilor există şi la nivelul altor ţări europene, cum ar fi Luxemburg sau Slovacia, care au acordat gratuitate studenţilor la transportul feroviar, măsură ce a susţinut creşterea calităţii vieţii studenţilor", mai transmit studenţii.
Transportul gratuit, sprijin pentru CFR
"Adiţional impactului bugetar redus, măsura reprezintă şi o formă de sprijin a CFR Călători. Precum a declarat directorul CFR călători, domnul Dan Costescu, pentru 2021, CFR Călători are nevoie de un buget de investiţii de 350 de milioane de lei şi de ani de zile CFR Călători este subfinanţată, fapt recunoscut şi de stat.
Subvenţionarea gratuităţii studenţilor la transportul feroviar este o măsură care ajută CFR şi operatorii privaţi să îşi crească capacitatea investiţională şi, implicit, să întreprindă demersuri pentru a oferi servicii de calitate pentru toţi utilizatorii.
Trebuie să luăm în calcul că problemele financiare ale studenţilor nu sunt deloc neglijabile. Conform Raportului Eurostudent VI , 38% dintre studenţii români (media UE=29%) au probleme financiare moderate, cu mult peste media europeană. În acelaşi context, România are un număr mare de persoane care trăiesc în risc de sărăcie sau excludere socială - un român din trei este încă în pericol de sărăcie şi excludere socială.
Conform datelor primite de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu privire la numărul de călătorii şi impactul bugetar al acestei măsuri, constatăm că impactul bugetar este unul redus, aşa cum declara şi prim-ministrul Cîţu, în valoare de 214.500.588 lei, reprezentând 0,0189% din Produsul Intern Brut prognozat pentru anul 2021 . Deşi domnul prim-ministru Cîţu declara în 2018 faptul că deficitul CFR Călători ar fi cauzat de subvenţia pentru studenţi , adevărul este că subvenţia nu doar că nu reprezintă o cheltuială pentru CFR Călători, ci este o măsură care reduce acest deficit", au mai spus aceştia.
Studenţii, încurajaţi să trimită mailuri la Guvern
"În concluzie, coroborând beneficiile generate de gratuitatea la transportul feroviar pentru studenţi, printre care creşterea echităţii accesului la învăţământul superior, a mobilităţii studenţilor în scopuri didactice şi de dezvoltare profesională, beneficiile aduse mediului şi încheind cu sprijinul esenţial acordat CFR Călători prin această măsură, sunt imperioase menţinerea acestui drept şi încetarea oricăror demersuri de limitarea acestuia. Invităm, astfel, studenţii să trimită adresa anexată acestei poziţii la cabinetul prim-ministrului, pe adresa cabinet.pm@gov.ro prin care să solicite oprirea oricăror acţiuni de limitare a acestui drept", au conchis cei de la ANOSR. .
sursa:https://www.dcnews.ro/guvernul-limiteaza-transportul-gratuit-cu-trenul-anosr-reactie-studentii-incurajati-sa-ii-dea-e-mail-uri-lui-florin-citu_800533.html