3.27.2021

”Presa liberă” din România ar dori oare linșarea mea folosind această tristă ocazie ?! Probabil că “le cam stau în gât”

 


”Încep prin a transmite SINCERE CONDOLEANȚE familiei Corneliei Catanga. Suntem extrem de triști de vestea trecerii în rândul celor drepți a Corneliei. Dumnezeu s-o odihnească în pace ! 

Însă, legătura dintre cauza decesului Corneliei și persoana mea, încercarea  patetică de a mă scoate pe mine vinovată de acest deces , este revoltătoare.

Deși nimeni nu știe cauza exactă a stopului cardiac pe care Cornelia Catanga l-ar fi suferit, unii jurnaliști “cititori în stele” au opinat public că acesta s-ar fi datorat Ivermectinei pe care ar fi luat-o Cornelia. 

Adică, dragii mei, apar știri cum că, aproape în fiecare săptămână câte un român  moare după ce se vaccinează antiCovid, dar oficial NU EXISTĂ NICIO LEGĂTURĂ ÎNTRE ACELE STOPURI CARDIACE ȘI VACCINARE, iar în cazul Corneliei deja “experții “ au concluzionat că Ivermectina e de vină. Și implicit eu...

”Presa liberă” din România ar dori  oare linșarea mea folosind această tristă ocazie?! Probabil că “le cam stau în gât” de ceva vreme prin declarațiile mele vizavi de riscurile vaccinării ARN mesager antiCovid, precum și despre beneficiile Ivermectinei în prevenția și tratarea Covid. Iar tragica întâmplare de azi se pare că “le vine mănușă”....

Eu sunt de înfierat pentru că am anunțat că în SUA, Franța, Olanda, toate țările nordice, și mai nou și în Bulgaria, la 2 pași, există Ivermectină în farmacii?! 

Oamenii sunt uciși în spitale de malpraxisuri repetate, de incendii, de explozii, de infecții nozocomiale, de protocoale prost aplicate, iar eu sunt o amenințare la Securitatea Națională!

Oamenii stau în case zile întregi până le răspunde medicul de familie, boala se avansează, ajung în stadii grave și eu sunt de vină!

Oamenii au nevoie de informații utile, niciun oficial nu le oferă în mod corect și coerent, iar eu sunt de vină!

#SanatateaTAPrioritateaMEA” sunt precizările Adinei Alberts. 

sursa:https://www.dcnews.ro/precizari-adina-alberts-dupa-moartea-corneliei-catanga_810454.html

Pașaportul de vaccinare era în schemă din 2018 ! ActiveNews prezintă dovada, chiar din registrele Comisiei Europene

 


ÎNCĂ O DOVADĂ referitoare la TRĂDAREA săvârșită de către POLITICIENII din ROMÂNIA, pe care unii dintre români i-au VOTAT cu AMBELE LĂBUȚE ! (n.m.)

Comisia Europeană avea încă din 2018 în lucru o Foaie de Parcurs privind consolidarea cooperării în combaterea bolilor ce pot fi prevenite prin vaccinuri. Oficialii UE și cei ai României care au știut nu au spus nimic.

Pe 17 martie a.c. Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și oficialii de la Bruxelles au lansat „propunerea pașaportului de vaccinare”, un document tip pentru toate statele membre, care să permită libera circulație a persoanelor „imunizate” în fața infecției cu SARS-CoV-2.

Decizia ar fi survenit, chipurile, în urma summitului Consiliului European din 25 și 26 februarie a.c., când cancelara Germaniei Angela Merkel l-ar fi propus, în ciuda unor anunțuri anterioare ale Comisiei, potrivit cărora Uniunea Europeană nu s-ar grăbi să conceapă un astfel de document.

În realitatea, intenția Comisiei de a crea un Pașaport de vaccinare pentru europeni datează din 2018, potrivit unei Foi de Parcurs a Comisiei accesate de ActiveNews, din care nu lipsesc un STUDIU pe această temă și un SONDAJ la nivel european.

Prima acțiune de urmat era examinarea fezabilității dezvoltării unui card / pașaport de vaccinare comun pentru toți cetățenii U.E. care să fie compatibil cu sisteme electronice de informații privind „imunizarea”. Deși la acea vreme nu se vorbea despre noul coronavirus, acest pașaport era gândit să ia în considerare diferitele programe naționale și europene de vaccinare.

O altă acțiune programată era alcătuirea unei Coaliții pentru Vaccinare care să aducă împreună asociații a lucrătorilor din domeniul sănătății precum și asociații relevante ale studenților din domeniu, care să se angajeze să transmită publicului „informații corecte” despre vaccinare, descurajând „miturile” și schimbând „bune practici”.

Creșterea accesului la vaccinare pentru grupurile de persoane dezavantajate sau excluse social era de asemenea pe agendă încă din 2018. Ultimele două puncte ne duc cu gândul la o variantă europeană a GAVI, alianța globală pentru vaccinare, alcătuită în 2020 tocmai pentru a întări colaborarea „profesioniștilor” din sănătate și a asigura „accesul egal” la vaccinuri Covid pentru statele sărace ale lumii.

Acest document al Comisiei Europene cuprindea o eșalonare a atingerii obiectivelor pe ani, între 2018 și 2022. Foaia de Parcurs a fost actualizată ultima oară în al treilea trimestru din 2019, deci cu vreo 4 luni înainte ca pandemia noului coronavirus să fie recunoscută în Uniunea Europeană. Conducerea Comisiei Europene și responsabilii din țările-satelit - să le spunem așa - cunoșteau acest lucru.

Iată Documentul:



sursa:https://www.activenews.ro/stiri/EXCLUSIV-Pasaportul-de-vaccinare-era-in-schema-din-2018-ActiveNews-prezinta-dovada-chiar-din-registrele-Comisiei-Europene.-Pana-in-2022-toti-europenii-trebuiau-sa-l-aiba.-Covidul-a-devansat-operatiunea-165928

Biden, Putin și Jinping, summit virtual

 


Preşedintele SUA Joe Biden i-a invitat pe omologii săi chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin la un summit virtual privind schimbările climatice pe care îl organizează în 22 şi 23 aprilie, a declarat pentru AFP un oficial al Departamentului de Stat al SUA, relatează AFP.

În total, 40 de lideri mondiali au fost invitaţi la această întâlnire menită să marcheze revenirea Washingtonului în prima linie în lupta împotriva schimbărilor climatice după ce Donald Trump a decis să se retragă din acordul din 2015.

Noul preşedinte american şi-a anunţat intenţia de a organiza un summit privind schimbările climatice pe 22 aprilie care să coincidă cu Ziua Pământului, înainte de marea reuniune a ONU programată pentru noiembrie la Glasgow, în Scoţia.

Summitul va avea loc timp de două zile, dar virtual din cauza pandemiei. După cum a promis, Joe Biden a decis în prima sa zi la Casa Albă ca SUA să revină în acordul climatic de la Paris, din care predecesorul său a decis să se retragă. Revenirea primei economii a lumii, al doilea mare emiţător de C02, a devenit efectivă pe 19 februarie şi înseamnă că aproape toate naţiunile planetei sunt acum părţi ale acordului semnat în 2015. 

sursa:https://www.dcnews.ro/biden-putin-si-jinping-summit-virtual-vor-discuta-despre-schimbarile-climatice_810472.html

Cadrele medicale de la Spitalul Județean de Urgență Buzău s-au înghesuit să se închine la moaşte

 


Angajaţii Spitalului Județean de Urgență Buzău au participat la un eveniment religios, chiar în curtea unităţii medicale. Cadrele medicale s-au adunat în număr mare să atingă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dar și racla cu moaștele Sfinților Nectarie și Haralambie, care au fost transportate cu o mașină.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, dar și racla cu moaștele Sfinților Nectarie și Haralambie au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean.

Fără să respecte regulile de distanțare socială, cadrele medicale de la Spitalul Județean de Urgență Buzău, s-au adunat vineri, 26 martie, în faţa unităţii sanitare pentru a se închina la moaştele Sfinților Nectarie și Haralambie, considerați sfinți vindecători de boli grave. 

La evenimentul organizat de Asociația Femeilor Ortodoxe – Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, medicii și asistentele s-au rugat pentru încetarea pandemiei de coronavirus, iar bolnavii au urmărit momentul înălţător de la ferestrele spitalului.

Potrivit reporterbuzoian.ro, procesiunea începută vineri va continua și sâmbătă, atunci când icoana și moaștele vor ajunge în mai multe biserici din județ.

Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni a fost adusă de la Mănăstirea Valea Neagră din județul Vrancea.


sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/locale/cadre-medicale-buzau-moaste-icoana-597076.html

Raed Arafat va ataca la ÎCCJ decizia de anulare a ordinului privind carantina în Timișoara

 


Dl. ”Alurafat” ține morțiș să-i treacă prin ”FOC” și pe timișoreni ! (n.m.)

Raed Arafat anunță că va ataca la Înalta Curte de Casație și Justiție decizia de anulare a ordinului privind carantina în Timișoara.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat vineri seara că va ataca la Înalta Curte de Casație și Justiție decizia Curții de Apel prin care ordinul semnat de el, privitor la instituirea carantinei pentru 72 de ore în Timișoara, a fost anulat.

„Nu este definitivă, încă nu este definitivă, mai avem Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a mai întâmplat să fie ceva anulat la Curtea de Apel și câștigat la Înalta Curte”, a declarat Raed Arafat, la Digi24.

Raed Arafat a spus că „fără nicio discuție”  va ataca decizia Curții de Apel București.

„Motivul pentru care am luat decizia să semnez ordinul temporar, pentru că era un ordin cu limită clară, de 72 de ore, pentru a găsi o soluție. Dacă nu se găsea soluție, la 72 de ore înceta ordinul și înceta orice carantină la Timișoara. Motivul pentru care l-am luat este pentru că era un lucru fără precedent, ca într-un Comitet pentru Situații de Urgență să se pună sub semnul întrebării și să se forțeze chiar împotriva recomandării autortităților sanitare”, a precizat Raed Arafat.

Curtea de Apel Bucureşti a anulat ordinul prin care şeful DSU, Raed Arafat, a decis să prelungească restricţiile în Timişoara, în perioada 22- 24 martie, peste hotărârea luată de CJSU Timiş, a anunțat vineri Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

„Instanța a confirmat ceea ce am semnalat din primele momente: a fost o intervenție abuzivă și nejustificată. Dar, înainte de toate, a fost un precedent periculos și o intimidare a membrilor CJSU. Din păcate observ tot mai multe erori de judecată în ultima perioadă la cei în mâinile cărora stau viețile cetățenilor”, a scris pe Facebook Alin Nica.

Acesta susține că timișorenii așteaptă și merită scuzele lui Raed Arafat și a celor care i-au susținut la nivel local „decizia nedreaptă și ilegală”.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/raed-arafat-decizie-de-anulare-carantina-timisoara-597078.html

3.26.2021

Clujenii se pregătesc să iasă în stradă din cauza noilor restricții. Sportivii din România reacționează și ei

 


În 25 martie, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis închiderea magazinelor de la ora 18:00, iar a circulației de la ora 20:00, în weekend-uri, pentru localitățile care depășesc 4,5 la mia de locuitori, dar și în timpul săptămânii pentru localităție a cărei rată de infectare depășește 7,5 la mia de locuitori.

Cum orașul Cluj-Napoca a depășit rata de infectare de 6,70 la 1.000 de locuitori, clujenii au inițiat discuții despre organizarea unui protest în Cluj-Napoca."Noile restricții mi se par absurde și tâmpite. Ce părere aveți? Aș fi dispus să particip la un miting în care să protestăm împotriva acestor noi restricții. La miting să păstrăm distanța de 5 metri între noi și să purtăm mască. Se poate organiza după 8, când teoretic nu va mai fi trafic. O să scriu pe cât mai multe grupuri, poate ne strângem de un miting decent", a afirmat un clujean pe unul dintre grupurile de Facebook, potrivit știridecluj.ro.

O altă postare citată de ziarul clujean spune așa:"Ce distanță? Că în mall sunt oamenii ca și castraveții în borcan, pe autobuz la fel, în magazine la fel. Ăștia ne iau de proști. Adică tu faci vaccin care presupune că îți face anticorpi apoi, dar tot porți virusul și îl dai mai departe. Dar ce e corpul uman? Uber? Adică anticorpii pentru ce îi mai faci? Niște prostii de restricții, nu altceva! Acum lumea o să se înghesuie la cumpărături și mai mult ca să le prindă deschise. Pe lângă asta, când erau câte 10.000 pe zi nici naiba nu a băgat atâtea restricții și c****uri. Dacă ai avut COVID ai deja anticorpi, pentru ce să mai faci vaccin? Ceva anticorpi mai șmecheri?"

Grupurile de facebook s-au mobilizat cel mai repede după hotărârile luate de CNSU din 25 martie. Printre cele mai evidențiate reacții, s-au remarcat cele ale sportivilor, în cadrul grupului "Toți sportivii ies în stradă", după noile declarații conform cărora sălile de fitness se vor închide de astăzi, 26 martie, în localitățile care au mai mult de 4 cazuri la mie. Sportivii au fost de comun acord să organizeze proteste în Cluj, precum și în restul țării, duminică de la ora 18:00. "Duminică ora 18 toți Clujenii în stradă" , "Propun și eu pentru duminică ora 18:00, majoritatea sunt liberi în acea zi și la acea oră, ca să putem, să ne adunăm cât mai mulți", sună declarațiile sportivilor, care au creat un grup nou de telegram, după ce grupul de facebook a fost sters. Protestul a fost anunțat și pe pagina "Cerem redeschiderea sălilor de sport".

sursa:https://www.activenews.ro/stiri/Clujenii-se-pregatesc-sa-iasa-in-strada-din-cauza-noilor-restrictii.-Sportivii-din-Romania-reactioneaza-si-ei-165921

Gheorghe Piperea: Restricții peste carantină peste starea de alertă. Zici că a dat strechea în ei !

 


Restricții peste carantină peste starea de alertă perpetuă (care este o stare de urgență mai rea decât cea oficială.

Zici că a dat strechea în ei.

După mai mult de un an de pandemie, așa-zișii experți în sănătate publică (cu bărbi de marxenghelși și chelii de ermiți cungfu) și specialiștii "tehnico-științifici” ai lui Arafat nu au învățat nimic din pandemie, da’ absolut nimic.

Statuile pandemice continuă nebunește și cu prostie endemică să "combată” pandemia cu măsuri medievale, ca la 1400, închizând orașe întregi și chiar întreaga națiune. Cifrele (statistic aranjate) cresc pe măsură ce chinga restricțiilor general aplicabile se strânge, iar șurubul liberticid este mai forțat să se înfileteze.

În loc de anchete epidemiologice, care să identifice sursele majore de infecție și de răspândire a virusului, pentru a-l contingenta, inteligenții tehnico-bla bla ai nației (maimuțărind și mai dăștepții "experți” globali aflați la cheremul mogulilor gafam) închid tot. Cât de prost să fii ca să crezi că te apără de virus o declarație pe proprie răspundere, închiderea magazinelor la 6, blocajul în casă la 8 și închiderea școlilor (unde rata de infecție este, oficial, cea mai redusă)? Cât de iresponsabil să fii ca să nu vezi că punerea la pământ a economiei și distrugerea mentală a populației, pentru a te feri de o viroză, determină în ritm accelerat pierderea sursei de finanțare a nebuniei și dispariția susținerii sociale a restricțiilor, cu consecințe anarhice?

Apropo de cifrele virozei.

Toate statisticile, inclusiv cele măsluite din rațiuni electorale, dau această cifră a persoanelor vindecate : 98%. Din 100 de oameni care s-au infectat, cu sau fără simptome grave, 98 s-au vindecat. Vorbim deja de cca un milion de persoane infectate și vindecate. Cei mai mulți au scăpat de "acest virus nenorocit”, de acest agent ucigaș, de această boală sigur fatală, neștiind măcar că sunt bolnavi sau stând acasă ori practicând auto-medicația. Unii, mult mai puțini (pentru că omul evită spitalele de frică), s-au vindecat în spitale sau în urma tratamentelor concepute de medici curajoși și inteligenți, care nu s-au îngropat în protocoalele lui Arafat, ci au aplicat ce au învățat înainte de p(l)andemie.

Așadar, "boala asta ucigașă” poate fi tratată, dovadă fiind rata uriașă de vindecare (98% dintre infectați, 99,99% din populația totală). Cum s-a vindecat boala, în ciuda protocoalelor lui Arafat? Care este medicația utilizată? Care sunt procedurile de urmat? Sunt, evident, răspunsuri pe care tehnico-științifico-bla bla ai lui Arafat nu le caută, pentru că politicienii prostocrației nu le vor, pandemia fiind singurul motiv pentru care sunt la putere.

Dar de ce nu le căutăm noi, că tot am fost forțați să învățăm politici de sănătate publică și auto-medicație (de la sistem nu mai primim de mult nimic, chiar dacă plătim cass)? De ce nu le caută presa? De ce nu le caută medicii?

De ce nu se fac baze de date cu aceste răspunsuri și tratamente?

Sunt convins că până și cifra fatalității, de 2%, ar fi cu mult mai mică dacă s-ar ști și aplica peste tot aceste răspunsuri și tratamente.

Știți de ce?

Pentru că medicii de familie și medicii din ambulatoriu ar bara din timp agravarea virozei și punerea bolnavilor pe oxigen sau pe aparate. Se întâmplă mult prea des ca, în spitale reorientate forțat pe tratarea "acestui virus nenorocit”, că așa vrea Arafat, să nu existe medicamente, medici specializați în infecții virale și pneumologie, proceduri de lucru și echipamente. Prea des se ajunge la intubare.

Poate că această bază de date ar salva mult mai multe vieți decât se prefac că fac medici f f onești, ca Dorobăț sau Musta ori nemedici ca Imbri sau Jurma.

Pricepeți băieți?

E nevoie să vă desenez?

PS: Cu toate dubiile referitoare la acuratețea testelor RT-PCR, cu toată lipsa de certificare Renar a aparatelor de testare și a laboratoarelor, cu toată bătaia de joc a testelor efectuate în parcări sau în stare de conflict de interese, deștepții noștri pandemici se bazează în continuare pe aceste teste pentru a lua toate aceste măsuri nebunești și inutile. Că tot le place pluseriștilor acest cuvânt - în locul lui Voiculescu, eu aș face un audit complex, național, cu privire la toate aceste teste, pentru a vedea ce e autorizat sau nu, ce e afectat de conflicte de interese sau nu, ce e fals pozitiv/negativ, și de-abia după aia aș publica cifrele reale ale infectării, dar mai ales, cifrele reale ale vindecării.

PPS: Unde sunt donările de plasmă de la cei vindecați? Unde sunt tratamentele cu anticorpi mono-nucleici? De ce s-a renunțat așa de ușor la ele? Dacă ne concentrăm exclusiv pe vaxin, nu cumva asta face să pară că scopul ideologic al p(l)andemiei a fost vaxinarea, mai ales cea care utilizează manipularea genetică?

sursa:https://www.activenews.ro/opinii/Gheorghe-Piperea-Restrictii-peste-carantina-peste-starea-de-alerta.-Zici-ca-a-dat-strechea-in-ei-165924

Nivel critic : DATORIA de stat a SUA a depășit nivelul economiei

 


Datoria de stat a guvernului SUA a ajuns la o cifră record, iar autoritățile americane sunt nevoite să contracteze noi împrumuturi. Ce consecințe poate avea această povară pentru economia americană.

În lupta cu pandemia autoritățile americane au alocat sume enorme de bani, însă bugetul nu are suficiente resurse, fiind nevoite să se împrumute de pe piața financiară. Drept urmare, datoria de stat a ajuns la 28 de trilioane de dolari, o sumă care depășește PIB-ul SUA. În ce măsură sunt posibile astfel de împrumuturi și ce urmări vor avea pentru economia americană, aflați în materialul RIA Novosti.

Capcana datoriilor

Statele Unite au intrat tot mai mult în datorii pe vremea crizei din 2008. În perioada lui Obama împrumuturile au crescut cu nouă trilioane, iar în mandatul lui Trump cu alte șapte. În 2018 se ajunsese la 78 la sută din PIB, un nivel pe care Banca Mondială îl consideră periculos.

Potrivit prognozelor, datoria de stat urma să depășească nivelul economiei SUA peste zece ani. Însă acest lucru s-a întâmplat mult mai devreme din cauza pandemiei și a unor cheltuieli mari pentru susținerea economiei naționale. Conform unor estimări independente, anul trecut statul a injectat în economie aproximativ nouă trilioane de dolari.

Iată și rezultatul: datoria de stat a ajuns la 28 de trilioane de dolari sau 101 la sută din PIB. O situația similară a existat doar după cel De-Al Doilea Război Mondial, în 1946 – 106 la sută.

Șeful Rezervei Federale, Jerome Powell, nu vede aici nicio problemă majoră.

“Împrumuturile mari în perioada pandemiei au servit în calitate de punte peste prăpastia economică: carantină, diminuarea cheltuielilor de consum, stoparea navelor, hotelurile goale și milioane de șomeri. Creditele ieftine au permit achitarea salariilor angajaților, evitarea concedierilor și susținerea activelor în stare funcțională. Din contul împrumuturilor au fost finanțate și ajutoarele de șomaj pentru cei concediați, pentru ca ei să poată achita facturile și procura hrană”, susține el.

Cu toate acestea, potrivit fostului ministru al Finanțelor, Lawrence Summers, măsurile de stimulare a economiei au fost disproporționate. “Politicienii au echivalat combaterea coronavirusului cu niște cheltuieli militare, injectând trilioane în economie. Reducerile drastice a veniturilor la buget nu au deranjat pe nimeni”, a menționat el.

Și mai mult

Pe măsura ce situația suplinirii bugetului de stat se înrăutățește, e nevoie de tot mai multe împrumuturi: un deficit bugetar enorm este acoperit preponderent din contul vânzării obligațiunilor de stat.

În anul financiar 2020 (încheiat pe 30 septembrie), deficitul a crescut de peste trei ori – până la 3,1 trilioane de dolari. Atunci când vor fi luate în calcul și toate măsurile de combatere a coronavirusului, se va ajunge la patru trilioane. Noi împrumuturi vor fi inevitabile.

Potrivit aprecierilor Comitetului pentru un buget federal responsabil, în cazul unei refaceri lente a economiei după pandemie, se va ajunge la o datorie de 117 la sută din PIB către anul 2025.

Deocamdată, acest lucru nu provoacă îngrijorări în rândurile investitorilor și nu împiedică SUA să intre tot mai mult în noi datorii, din moment ce acestea sunt ieftine.

“Guvernul emite titluri de stat – bilete la ordin sau obligațiuni cu scadențe diferite. Iar piața este, practice, nelimitată, pentru că acestea sunt considerate cele mai sigure active”, susține The Wall Street Journal.

Precum menționează senatorul John Thune, “nu ne preocupă acum în mod deosebit împrumuturile”. Drept argument servește faptul că ratele dobânzilor sunt scăzute. “Banii sunt ca și cum gratuiți. Dar nu e așa. Vom fi nevoiți să-i întoarcem”, a subliniat congresmanul.

Ce urmează

JP Morgan Asset Management precizează: nu este important atât de mult datoria, cât valoarea lui de deservire.

“În pofida unei creșteri economice lente, plata deservirea datoriilor acum este mai ieftină decât, spre exemplu, la mijlocul anilor 90, începutul anilor 2000, când datoria era mai mică de 50 la sută din PIB, iar guvernul activa cu un proficit bugetar”, menționează analiștii băncii.

Dacă ratele de dobândă vor crește (iar odată cu încheierea crizei așa va fi, pentru că așteptările creșterii economiei și inflației reprezintă niște factori decisivi), plățile nete ale dobânzii, raportate la PIB, vor crește de la 1,3 la sută în prezent, până la 3,2 la sută.

E o situație diferită. Potrivit unor calcule, în 2028 doar pentru achitarea ratelor americanii vor cheltui o cincime din bugetul de stat.

Totodată, aproximativ o jumătate din datoriile SUA aparțin unor investitori străini, iar pe locul doi printre creditori se află China. Beijingul dispune de obligațiuni de stat în valoare de 1,1 trilioane și periodic amenință cu vânzarea lor.

În cazul în care va fi realizat un astfel de scenariu, Rezerva Federală va procura hârtiile de valoare de pe piață, pentru a păstra o rată a dobânzii scăzută și un cost mic al deservirii împrumuturilor. Însă acest efect va fi de scurtă durată.

Mai devreme sau mai târziu, investitorii vor pierde încrederea în capacitatea guvernului SUA de a întoarce mijloacele împrumutate, vor începe să vândă hârtiile de valoare și vor cere rate de dobândă mai mari. Acest lucru va avea niște urmări economice serioase.

Creșterea ratelor va diminua valoarea de piață a obligațiunilor de stat restante. Ca urmare, o serie de instituții financiare - fonduri mutuale, fonduri de pensii, bănci, companii de asigurări și alți deținători de datorii publice - vor suferi pierderi. Totul se va încheia cu un val de falimente și o altă criză financiară.

sursa:https://m.ro.sputnik.md/analytics/20210324/34109128/Nivel-critica-datorie-de-stat-a-SUA-a-depit-nivelul-economiei.html

Soțul Corneliei Catanga: ”Soția mea nu a murit de COVID !”

 


Este doliu imens în lumea muzicală din România.

Aurel Pădureanu, soțul Corneliei Catanga, a declarat că artista nu a murit din cauza COVID-19.

”Soția mea nu a murit de COVID, a făcut stop cardiac ! Eu vreau să o înmormântez creștinește, nu în alt mod”, a declarat Aurel Pădureanu pentru gandul.ro.

Nimeni din familia artistei Cornelia Catanga (63 de ani) nu credea în COVID. 

Cornelia Catanga a murit la Spitalul Universitar din Capitală, astăzi de dimineață.

Artista Cornelia Catanga avea 63 de ani și era una dintre cele mai cunoscute cântărețe de muzică lăutărească.


sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/aurel-padureanu-cornelia-catanga-covid-19-597024.html

Drulă, susţine că greva de vineri dimineaţă de la Metrorex este "o acţiune ilegală" ce dă peste cap viaţa unui oraş întreg

 


”BRAMBUREALA” Capitalei este începută de U.S.R. Dl. Drulă nu vede realitatea din cauza MORMANELOR de GUNOAIE RIDICATE de D-na ”CUCOARNE” de la sectorul 1. (n.m.)

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, susţine că greva de vineri dimineaţă de la Metrorex este "o acţiune ilegală" ce dă peste cap viaţa unui oraş întreg.

"O acțiune ilegală dă peste cap viața unui întreg oraș.

Drulă: Când interese mafiote sunt amenințate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii și sinecuri

Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureștean este o palmă dată întregii Românii.

Nu vorbim doar despre locuitorii Capitalei, care azi nu s-au putut deplasa cu trenurile Metrorex. Ci de toți contribuabilii care susțin prin subvenție de la bugetul național activitatea și, evident, salariile de la companie.

Cătălin Drulă: Oamenii onești care lucrează la metrou au venit în această dimineață să muncească în folosul călătorilor. Pentru ei am toată aprecierea.

Nu vă lăsați amăgiți: miza ocupării ilegale a unor șine de metrou nu o reprezintă binele angajaților.

Nu, miza o reprezintă afacerile oneroase cu închirierea de spații comerciale. E dincolo de orice bănuială având în vedere notificarea trimisă ieri pentru evacuarea spațiilor ocupate ilegal după expirarea contractului dintre Metrorex și firma sindicatului USLM în 2018.

O firmă, un sindicat vor neapărat să căpușeze Metrorex în liniște, în continuare.

Cu legea de partea noastră nu vom da înapoi", a scris ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, vineri, pe pagina de Facebook.

Decizia sindicaliştilor, după ce Metrorex a cerut eliberarea spaţiilor comerciale până pe 2 aprilie.

Mii de bucureşteni sunt revoltaţi, vineri, că nu pot ajunge la muncă din cauza protestelor sindicaliştilor. Aceştia nu sunt lăsaţi să intre şi stau afară, cu speranţa că trenurile o să pornească în curând.

Mai mult, intrările de la metrou care sunt folosite şi ca pasaje pietonale sunt închise, iar oamenii sunt nevoiţi să traverseze strada prin locuri nepermise. Alţii trebuie să ocolească întreaga Piaţa Victorie ca să ajungă unde au nevoie. 

Sindicaliştii de la metrou amenințau că 10 trenuri vor fi scoase din circulaţie de pe Magistrala 2, cea mai aglomerată a metroului bucureştean. 

Ameninţarea vine după ce conducerea Metrorex a cerut eliberarea spatiilor comerciale până pe 2 aprilie. 

Retragerea garniturilor ar însemna un interval mai mare între trenuri și implicit o aglomerație uriașă la orele de vârf.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/catalin-drula-greva-metrou-actiune-ilegala-597000.html

A furat 1 milion de euro şi i-a donat la biserici

 


O angajată a Agenţiei CEC Bank din oraşul Zlatna, judeţul Alba, a fost eliberată condiţionat, după ce a sustras 1 milion de euro din conturile CEC. Totul a început în august 2016, când mai mulţi oameni au constatat că nu mai au niciun un leu în conturile bancare.

Nemulţumită de condiţiile de muncă şi de modul în care a fost tratată de superiori şi de salariul primit, o angajată a sustras 1 milion de euro din conturile CEC şi i-a donat la biserici.

”Scopul urmărit de către inculpata Meteşan Elena a fost în primul rând de sabotare a activităţii CEC, inculpata considerând că nu a fost apreciată corespunzător de către conducerea unităţii şi în mod subsidiar de obţinerea unor foloase de natură financiară”, se afirmă în motivarea hotărârii de condamnare.

Elena Meteşan a părăsit Penitenciarul Gherla la începutul acestui an, după ce a ispăşit 4 ani şi 4 luni de închisoare.

”Inculpata Meteşan Elena a recunoscut comiterea faptelor, precizând faptul că scotea sume de bani din conturile clienţilor prin următoarea modalitate: Întocmea un ordin de retragere în numele clientului, pe care îl transmitea în format electronic şefei de agenţie T.E., iar aceasta îl semna, având încredere în angajată, ulterior era transmis casierei Popa Viorica (sora inculpatei Meteşan – n.r.) care elibera suma de bani inculpatei Meteşan Elena, iar aceasta îşi însuşea suma de bani, semnând în locul clientului cu privire la primirea sumei de bani”, se mai susţine în motivarea instanţei de la Tribunal. 

Cea mai mare parte din banii sustraşi de la clienţi au ajuns la parohii ortodoxe din Zlatna, potrivit Adevărul.

168 de clienţi şi-au primi banii înapoi, sumele fiind plătite de CEC, însă 129 nu au fost despăgubiţi, pe motiv că nu deţin acte care să dovedească faptul că ar fi avut în cont sumele solicitate.

La mai bine de patru ani de la acest scandal, încă mai sunt procese în derulare pe rolul instanţelor din Alba.


sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/angajata-cec-bank-1-milion-de-euro-biserici-596987.html

Soldaţi din Coreea de Nord au fugit, de foame, în China

 


O unitate de soldaţi nord-coreeni a dezertat în China invocând foamea şi epuizarea, anunţă presa internaţională.

Este vorba despre şase militari care făceau parte dintr-o brigadă de pază la frontiera dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud, cu misiunea de a supraveghea graniţele şi de a împiedica o eventuală fugă din Coreea de Nord.

Cei şase se aflau în tură de noapte în data de 2 martie şi nu s-au mai prezentat dimineaţă. O echipă de căutare a scotocit toată zona şi a stabilit că dezertorii au trecut râul Yalu cu tot cu armele din dotare, în China.

Incidentul a provocat agitaţie în tabăra nord-coreeană, relatează Radio Free Asia (RFA) citând o sursă militară.

Motivul dezertării: criza pandemică a subţiat traficul care le făcea soldaţilor viaţa mai uşoară

"De obicei gardienii de la graniţă se înţeleg cu traficanţii profesionişti şi comercianţii, astfel că o duc mai bine decât soldaţii din alte regiuni. Dar epidemia de coronavirus durează de peste un an şi cum traficul s-a oprit de tot ei suferă de foame", menţionează o altă sursă militară.

"Viaţa în armata din Nord era deja grea, cu recruţi forţaţi să slujească între 10 şi 12 ani, aceştia fiind folosiţi efectiv ca muncitori la proiectele naţionale de construcţii", explică Daniel Pinkston, profesor de relaţii internaţionale la Seul.

Autorităţile chineze au fost informate despre grupul de dezertori şi se presupune că sunt în căutarea bărbaţilor înarmaţi.

Pentru nord-coreenii din brigada de unde au dezertat cei şase repercusiunile sunt inevitabile.

"Unitatea militară va fi desfiinţată iar comandanţii dezertorilor şi oricine are legătură cu incidentul vor trebui să-şi asume responsabilitatea, aşa că va fi o baie de sânge", anticipează sursa militară citată de RFA. 


sursa:https://www.antena3.ro/externe/soldati-coreea-de-nord-china-foame-596990.html

La Washington se vorbește mult despre declinul fizic și mental vizibil al celui mai în vârstă președinte al SUA”

 


Au trecut 64 de zile de la preluarea mandatului prezidențial până ca Joe Biden să se hotărască să organizeze prima conferință de presă. Va avea loc joi, la ora 20.15, ora României. Având în vedere că în campania electorală Joe Biden s-a ferit de mitinguri și a preferat să aibă așa-zisele intervenții din „beciul” sediului de campanie, având în vedere aparentele pierderi de memorie și momente de confuzie din puținele sale ieșiri în fața camerelor de luat vederi, inclusiv cele trei căzături succesive ale președintelui pe scara Air Force One, având în vedere și că multe din discuțiile cu liderii străini sau dificila gestionare a haosului produs de deschiderea granițelor cu Mexicul au căzut în sarcina vicepreședintei Kamala Harris, această întârziere a întâlnirii cu jurnaliștii a stârnit speculații. Cine conduce cu adevărat America ?

Joe Biden a alunecat și s-a împiedicat pe scara Air Force One, vineri, când urma să decoleze spre Georgia. S-a ridicat, a alunecat din nou și a căzut. Momentul a fost șocant și alarmant. Adversarii din străinătate îl vor folosi ca pe o metaforă pentru declinul superputerii care a ieșit din războiul rece. Chiar dacă presa americană ia în râs această scenă, la Washington se vorbește mult despre declinul fizic și mental vizibil al acestui cel mai în vârstă președinte al SUA”, scrie jurnalistul Pat Buchanan.

”Conferința de presă a lui Biden – după cea mai lungă amânare a primei întâlniri cu jurnaliștii începând de la președintele Calvin Coolidge (1923) – va fi atent analizată, așa cum a fost a doua dezbatere prezidențială a lui Ronald Reagan, în 1984, după ce a părut să aibă o pierdere de memorie în dezbaterea precedentă cu contracandidatul Fritz Mondale.

Acum, după triumful din Congres cu planul său de 1,9 trilioane de dolari pentru salvarea economiei, Joe Biden are noi probleme, toate făcute cu propria-i mână.

A moștenit pandemia Covid-19, așa cum Nixon a moștenit războiul din Vietnam, în 1969. Însă Biden și SUA sunt mai norocoși acum, pentru că, până să fi depus jurământul, apăruseră două vaccinuri și au început să fie făcute, cu câte un milion de doze zilnic.

Cealaltă criză, noua criză de la frontieră, cu un număr record de copii, adolescenți și familii care vin și cer azil, este o criză provocată aproape integral de Biden. Spunând că controalele dure instituite de Trump la frontieră sunt inumane și promițând o cu totul altă politică, Biden a dat un semnal în America Centrală și de Sud, lumii intregi, cum că granițele SUA sunt deschise din nou. Rezultatul este ceea ce vedem în fiecare seară la televizor: un număr record de imigranți care intră în SUA, iar oprirea fluxului acesta nu se întrevede.

Ceea a făcut guvernatorul Cuomo cu azilurile din New York, atunci când i-a retrimis aici pe pacienții cu covid, face acum Biden cu întreaga țară. Puțini sunt testați dintre miile de imigranți ilegali care intră zilnic în țară, iar ei vor provoca noi focare. Cum să controlezi o pandemie când mii de oameni intră zilnic în țară de-a lungul unei frontiere de 2.000 de km.? Biden spune că asta este o „provocare”. Pentru țară, care dă semne că poate să iasă din pandemie, asta este însă o criză medicala și de securitate națională.

Iar Biden și oamenii săi au creat crize nenecesare nu numai la nivel intern.

Biden este președinte de doar doua luni și a adus deja relațiile SUA-China la cel mai de jos nivel începând de momentul masacrului din Piața Tiananmen, în 1989. A adus relațiile cu Rusia la cel mai de jos nivel începând de la momentul în care Nikita Hrușciov renunța la summitul Est-vest de la Paris, în 1960, pentru că președintele Eisenhower a refuzat să prezinte scuze pentru zborul avionului spion U-2 doborât de URSS.

Biden este responsabil pentru stricarea relațiilor cu Rusia, după ce a spus la ABC că, da, Vladimir Putin este un „criminal”, același Putin despre care spusese anterior că nu are suflet.

Apoi, secretarul de Stat Antony Blinken a jucat și el un rol în răcirea relațiilor cu China. Înainte de a prelua mandatul, Blinken a acuzat în mod public de „genocid” guvernul chinez. Apoi a deschis întâlnirea SUA-China din Alaska cu un rechizitoriu la adresa Chinei pentru acțiunile din Xinjiang, Hong Kong și Taiwan, iar apoi a avut parte de un contraatac chinez de 20 de minute.

Ce i-a răspuns Beijingul? Xinjiang, Tibet și Hong Kong sunt teritorii naționale ale Chinei și nu este treaba Americii cum administrăm aceste teritorii. Voi, americanii, nu puteți invoca vreo rațiune morală superioară pentru a ne judeca, având în vedere modul în care i-ați tratat pe indigeni și pe afroamericani. Așadar, încetați cu impunerea democrației la noi și în restul lumii, pentru că s-ar putea să nu-și dorească această democrație. Delegația SUA poate să vorbească doar despre Statele Unite. Nu vorbește pentru întreaga lume, iar o mare parte din lume respinge aceste idei.

Spunând că Vladimir Putin este „criminal”, Biden pare s-o fi rupt cu arta negocierilor cu Moscova, artă pe care președinții Eisenhower, Nixon, Reagan și Bush senior au folosit-o în timpul războiului rece, într-o vreme când URSS era o putere mult mai amenințătoare și mai ostilă decât este astăzi Rusia lui Putin.

Din comportamentul lui Biden din primele 60 de zile de mandat rezultă că vom avea de îndurat încă ani buni de Război Rece cu Rusia și China.

Pentru ce această diplomație agresivă ?”, încheie Pat Buchanan.

sursa:https://www.cotidianul.ro/cine-va-desface-ce-si-face-joe-biden-cu-mana-lui/

Carantina pe stil nou – Și dă-i și caută incidența

 


Magazinele se închid la ora 18.00 și vor fi restricții de circulație pentru toată populația începând cu ora 20.00, în localitățile unde rata de incidență este de peste 7,5 la mie.

Unde rata de incidență este de peste 4 la mie se impun restricții de circulație începând cu ora 20.00 pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

În județele unde rata de incidență depășește 7,5 la mie vor fi restricții toată săptămâna.

Magazinele, mall-urile și piețele din localitățile cu rată de incidență între 4 și 7,5 la mie vor fi închise de vineri până duminică începând cu ora 18.00. Acolo unde rata de incidență este de peste 7,5 la mie se închid centrele comerciale de la ora 18.00 toată săptămâna.

În prezent, singurul județ unde rata de incidență depășește 7,5 la mia de locuitori este Ilfov.

Capitala și județele Brașov, Cluj, Hunedoara și Timiș au rată de incidență de peste 4 la mia de locuitori.

Constanța, Giurgiu, Sălaj și Sibiu au rată de incidență de peste 3 la mia de locuitori.

Lista restricțiilor adoptate de Guvern

Se propune modificarea și completarea măsurilor adoptate pentru prevenirea răspândirii și controlul infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, valabile pe perioada stării de alertă, după cum urmează:

Reducerea intervalului orar, în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 20, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.

Reducerea intervalului orar, în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 2000 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 7 la 1.000 de locuitori și intră în vigoare măsura prevăzută la lit. a).

Limitarea intervalului de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 1800 pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.

Limitarea intervalului de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 1800 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 7 la 1.000 de locuitori și intră în vigoare măsura prevăzută la lit. c).

Suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.

În perioadele 03.04-04.04.2021 și 01.05–02.05.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 2000-0200 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.

În datele de 27.03.2021 și 28.03.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 1800-2200 pentru deplasarea și participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah.

Prin excepție de prevederile art. 1, lit. c) și d), în intervalul orar 1800-0500, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Se abilitează ministerele de resort să modifice ordinele comune care reglementează condițiile de desfășurare a activității operatorilor economici pentru limitarea răspândirii COVID-19, în sensul stabilirii concrete a numărului maxim de persoane cărora le este permis simultan accesul în interiorul incintelor acestora raportat la suprafața obiectivelor.

(1) Prin ”incidența cumulată în ultimele 14 zile” se înțelege incidența cumulată a cazurilor calculată pe un interval de 14 zile, cuprins între a 17-a zi și a 3-a zi, anterioare datei în care aceasta se realizează, prin raportare la numărul de persoane din fiecare localitate, actualizat săptămânal de Direcția pentru Evidența Populației și Administrarea Bazelor de Date.

sursa:https://www.cotidianul.ro/carantina-pe-stil-nou-si-da-i-si-cauta-incidenta/

„Dacă ai putut să ții țara deschisă la un grad de infectare mult mai ridicat, în luna decembrie, ca să ții alegeri, poți să ții țara deschisă și acum”

 


Bogdan Chirieac a declarat că ultimele măsuri adoptate de Guvernul Cîțu joi, 25 martie, sunt „absurde”, comparând perioada actuală cu cea a alegerilor din decembrie. Într-un briefing de presă, oficialii Guvernului au anunțat noi măsuri, printre care începerea carantinei de seară la ora 20 și închiderea magazinelor la ora 18:00.

„Dacă ai putut să ții țara deschisă la un grad de infectare mult mai ridicat, în luna decembrie, ca să ții alegeri, poți să ții țara deschisă și acum. Nu sunt absurd, eu sunt pentru purtarea măștii în spații deschise, pentru păstrarea tuturor măsurilor, pentru distanțare socială, dar acest tip de măsură, să reduci programul magazinelor sporind aglomerația, să împiedici circulația de la o anumită oră, la 20:00... Păi de sâmbătă se schimbă ora, la 20:00 e lumină afară, mi se pare absurd”, a specificat Bogdan Chirieac la România TV.

„Nu pot fi de acord cu măsurile absurde”

„Chestiunea asta nu poate continua așa. Da, este în Monitorul Oficial, dar sunt total împotrivă, atenție, vorbește un om care s-a vaccinat, un om care poartă mască în spații deschise, care e de acord 100% cu toate măsurile de distanțare fizică, dar nu pot fi de acord cu măsurile absurde. Atâta vreme cât în continuare toți cer lucrul acesta, tot ce înseamnă angajat al statului neesențial în acest moment, în special administrația, oamenii pot fi plătiți cu același salariu, cu aceleași sporuri pe care le au în acest moment și să fie trimiși să lucreze de acasă sau băgați în concediu. Până la urmă acum se oprește activitatea administrației și la vară se oprește că administrația pleacă în concediu, iulie, august, jumătate de septembrie. Nu e în regulă acest lucru!

Ce faci cu metroul? Am înțeles că o să vină mai rar trenurile de metrou pentru a spori aglomerația. Ce faci cu transportul în comun? Cu toate aceste zone unde lumea intră în contact vrând nevrând și se poate transmite virusul. Lucrurile astea au depășit o anumită limită, cred că timpul ar trebui să rămână la tipul de restricții din decembrie și cu multă atenție, cu grijă, vaccinând, vom trece și de această perioadă”, a detaliat Bogdan Chirieac. 

sursa:https://www.dcnews.ro/bogdan-chirieac-nu-pot-fi-de-acord-cu-masurile-absurde_810214.html

3.25.2021

Sărbătorile sunt ale sufletelor noastre. ”Sufletul fără trup rămâne viu. Trupul fără suflet este mort”

 


Slujba de Paști va fi restricționată. Decidenții o limitează în intervalul 20:00 - 02:00. ÎPS Teodosie a reacționat față de aceste hotărâri. 

”Ora 02:00 mi se pare o restricție nejustificată, nelogică, pentru că nu se compară slujba noastră ortodoxă, care are o lungime deosebită, cu alte slujbe. Această restricție este o rănire a sufletului credincioșilor la cea mai mare sărbătoare. cum să fie până la ora 02:00? Nu se poate! Noi la 12:00 dăm Lumină, trebuie să facem Slujba Învierii și Slujba Sfintei Liturghii. Nici Liturghia nu putem s-o facem în două ore. Cred că vom fi înțeleși și am văzut că dl. președinte Iohannis a avut o atitudine mai blândă și mai îngăduitoare. Sper să primim drepturile acestea, sunt drepturile noastre, ale credincioșilor, și trebuie să fie respectate. Acest atac la adresa sufletului nostru nu trebuie să se producă, este nefiresc. Cum să restricționăm cea mai mare sărbătoare, să-i punem ore? Noi nu putem să tăiem Slujba, avem canoane, sunt de la Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi restricționat, să fim înțeleși, orice până la Dumnezeu, cu Dumnezeu nu negociem.” a spus ÎPS Teodosie, la Antena 3, în emisiunea ”Decisiv” cu Cătălina Porumbel. 

”Sufletul fără trup rămâne viu. Trupul fără suflet este mort”

Întrebat dacă va încheia Slujba de Înviere la ora 02:00, ÎPS Teodosie a răspuns: ”Imposibil! Cine o să ne alunge? Nu cred așa ceva, suntem sub ocupație? Nu este nicio logică, e de neînțeles, respectăm regulile sanitare, dar nu există o acțiune a virușilor de la ora 02:00 mai accentuată, nu înțelege nimeni așa ceva. De ce să fim obstrucționați, de ce să ni să pună sabia? Trebuie să avem sărbători!”. 

Arhiepiscopul Tomisului a mai spus că ”Sufletul fără trup rămâne viu. Trupul fără suflet este mort. Ne îngrijim doar pentru trup sau și pentru suflet? De ce această obstrucționare a sufletului, a sărbătorilor? Sărbătorile sunt ale sufletelor noastre, vă rugăm să ne lăsați Paștile libere și sufletele noastre să fie libere să-și poată manifesta religiozitatea.”, exprimându-și speranța că autoritățile vor înțelege. 

ÎPS Teodosie a cerut ”liniște în post, nu tot felul de zvonuri și săgeți, pentru că acestea nu sunt bune nici pentru cei care le dau”. 


sursa:https://www.dcnews.ro/restrictii-de-pasti-ips-teodosie-dumnezeu-nu-poate-fi-restrictionat-sarbatorile-sunt-ale-sufletelor-noastre_810164.html