Un număr de 14 persoane au fost plasate în arest preventiv, iar doi minori în arest la domiciliu, fiind acuzate de tulburarea liniştii şi ordinii publice şi ultraj, în cazul violenţelor care au avut loc la începutul săptămânii, în centrul Capitalei.
Purtătorul de cuvânt al Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Cătălina Sântion a precizat pentru Agerpres că sâmbătă au fost ridicate iniţial şi duse la audieri 22 de persoane, iar după ora 17,00 numărul acestora s-a ridicat la 28.
"Azi noapte, din cele 28, au fost reţinute 19. Pentru trei Parchetul a dispus controlul judiciar, s-a făcut propunere către instanţă de arestare pentru 16 dintre ei. Instanţa a admis toate propunerile formulate, dar cu această distincţie: 14 în arest, iar ceilalţi arest la domiciliu pe considerentul stărilor de minorat. În principiu acuzaţiile sunt de tulburarea liniştii şi ordinii publice şi ultraj", a precizat Cătălina Sântion.
Zeci de persoane audiate
Printre cei 28 ridicaţi şi audiaţi se aflau şi autori ai unor infracţiuni de furt, a mai precizat Sântion.
"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare 24 de mandate de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Prahova şi Ilfov şi mai multe mandate de aducere, într-o cauză vizând infracţiunile săvârşite în noaptea de 29 spre 30 martie în zona Piaţa Unirii", a anunţat sâmbătă Poliţia Capitalei.
În urma protestelor de luni seara din Bucureşti, un număr de 188 de persoane au fost conduse la secţii de Poliţie, a informat, marţi, şeful Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Bogdan Berechet. Potrivit acestuia, Poliţia Capitalei, sub supravegherea unităţilor de Parchet competente, a declanşat cercetarea sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere, distrugere prin incendiere, furt calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, port ilegal de obiecte periculoase (cuţit). Bogdan Berechet a menţionat au fost distruse vitrine, mobilier stradal, staţii de autobuz, geamuri ale mijloacelor de transport.
12 jandarmi răniți
Directorul general al Jandarmeriei Capitalei, Ionel-Cătălin Stegăroiu, a precizat că 12 jandarmi au fost răniţi, trei dintre aceştia mergând la spital, însă nu au necesitat îngrijiri deosebite sau internarea. Şeful Jandarmeriei a arătat că protestele din Piaţa Victoriei şi Piaţa Universităţii împotriva noilor măsuri dispuse de autorităţi pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2 şi-au pierdut caracterul paşnic spre miezul nopţii, când o parte a grupului de manifestanţi au atacat forţele de ordine, aruncând cu obiecte contondente, pietre, provocând rănirea jandarmilor şi pagube materiale.