4.22.2021

ȘTIRI la NTD - România

 

Diana Șoșoacă, demers internațional ! ”Mă văd nevoită să anunț toate ambasadele din România cu privire la linșajul la care este supus un DEMNITAR AL STATULUI ROMÂN”

 


Senatoarea independentă nu se teme de presiunile și atacurile făcute de partidele puterii împotriva sa – și întreprinde un demers internațional. Ca reacție, vine și o puternică susținere.

Senatoarea fenomen stă ca un cuțit în gâtul partidelor care se află la putere și încearcă să facă tot ce vor în țară.

De aceea PNL, printr-una dintre cele mai controversate politiciene, Alina Gorghiu, a declanșat un atac la Comisia Juridică, cerând sancțiuni împotriva Dianei Iovanovici Șoșoacă. De fapt, fosta doctorandă a lui Tudorel Toader a cerut sancțiuni mai grele decât prevede însuși Regulamentul Senatului !

Nota bene, Comisia juridică, de disciplină și imunități este condusă de o altă politiciană extrem de controversată, Iulia Scântei, implicată în scandalul ”arhiva SIPA”.  .

Liberalii și acoliții lor nu s-au dat în lături de la nimic, mergând până la obstrucționarea accesului senatoarei la ședința la care trebuia să-și exercite dreptul la apărare !

În această situație, Diana Iovanovici Șoșoacă a reacționat fulminant, aducând cazul în fața ambasadelor, dar și a Parlamentului European și a unor partide puternice din alte state.

Diana Iovanovici Șoșoacă i-a prevenit pe cei din Comisie și pe liberali, printr-o scrisoare, că va denunța aceste ”acte de discriminare, hărțuiri și jigniri” la care este supusă.

„Vă învederez că a devenit o obișnuință în Senatul României ca subsemnata să fiu supusă discriminării, hârțuirii, jignirii și acuzațiilor nefondate, doar pentru că emit opinii cu care partidele din coaliția de guvernare nu sunt de acord”, scrie Diana Iovanovici Șoșoacă.

În scrisoarea adresată Comisiei, senatoarea anunță că va sesiza atât instituțiile Statului Român, dar și instituțiile internaționale cu prerogative în apărarea drepturilor omului.

Atenție – e vorba de discriminarea senatoarei mai ales pe ”criterii de religie și etnie, cu privire la exprimarea unor opinii de specialitate  juridică” , dar și cu privire la declarațiile politice pentru care ”niciun om politic nu poate răspunde în niciun mod, încălcarea dreptului la libera exprimare și libertatea de opinie”.

Diana Iovanovici Șoșoacă se referă la apariția în spațiul public a sesizării formulate de Alina Gorghiu (PNL), ”senator care ne onorează cu prezența în plen foarte rar, preferând telefonul”.

Interesant este că sesizarea a fost preluată de către multe televiziuni – în condițiile în care Diana Șoșoacă este ”supusă oprobiului mediatic, încălcându-se grav dispozițiile legale atât ale Statutului Senatorilor, cât și cele Constituționale, precum și cele cu privire la discriminare, dreptul la liberă exprimare și libertatea de opinie.

Diana Iovanovici Șoșoacă se consideră ”supusă deja judecații la televiziuni, înainte de a fi chemată în fața Comisiei Juridice”.

Mai mult, față de opiniile PNL, USR și UDMR exprimate în spațiul public față de sesizarea Alinei Gorghiu, senatoarea consideră că Iulia Scântei și ceilalți liberali din Comisie ”deja v-ați antepronunțat, mai ales că aceste partide dețin majoritatea în Comisia juridică și Senat, iar Președinta Comisiei Juridice este de la PNL”.

Astfel, Diana Iovanovici Șoșoacă atrage atenția că, în această situație și în fața opiniilor exprimate de lideri PNL, ea este  ”deja considerată vinovată de presupuse fapte” de care este acuzată ”fără să am posibilitatea să mă apăr, imaginea subsemnatei având de suferit”.

”În acest context orice decizie de vinovăție veți adopta se circumscrie antepronunțării în spațiul public, prezența mea în fața Comisiei juridice fiind doar o simplă formalitate”, scrie Diana Iovanovici Șoșoacă.

În final, Diana Iovanovici Șoșoacă avertizează clar asupra demersului pe care îl va face pe plan internațional.

”Va învederez că față de presiunile și hârțuirea pe care le exercitați față de subsemnata, mă văd nevoită să anunț toate ambasadele din România cu privire la linșajul la care este supus un DEMNITAR AL STATULUI ROMÂN și VOI CERE AJUTOR INTERNAȚIONAL“.

Scrisoarea a ajuns și în Parlamentul european, fiind preluată de mai mulți europarlamentari din grupările antisistem din diferite țări UE. În curând vor fi transmise reacții de la Bruxelles, dar și din diverse capitale europene.

De asemenea, de pe plan intern a venit o puternică reacție – de la mișcarea civică și Rețeaua Profesioniștilor ”Renaștem”.

Aceștia își manifestă îngrijorarea față de ”curentul de opinie creat, în mod artificial, împotriva senatoarei neafiliate Diana Iovanovici Șoșoacă, prin care se încearcă suspendarea ei din Senat”.

În acest context, mișcarea civică și Rețeaua Profesioniștilor „Renaștem” a lansat o Petiție online, cu titlul ”Poporul o susține pe Diana Iovanovici Șoșoacă”.

O puteți citi și semna aici.

ATENȚIE ! NUMEROASE REACȚII ADVERSE NECUNOSCUTE, în ultimele 24 de ore

 


Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că 87.377 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore.

Dintre persoanele vaccinate în ultimele 24 de ore, 59.538 au primit prima doză de vaccin, iar 27.839 a doua doză. 66.716 de persoane au fost imunizate cu ser produs de Pfizer, 10.622 cu cel de la Moderna, iar 10.039 cu AstraZeneca.

În total, de la începerea campaniei de vaccinare, au fost vaccinate 2.860.598 de persoane, din care 1.714.422 au primit ambele doze de vaccin.

139 de reacții adverse au fost raportate în ultimele 24 de ore, 28 de tip local și restul de tip general.

De la începutul campaniei de vaccinare au fost înregistrate 13.397 de reacții adverse: 6.280 după Pfizer, 1.271 după Moderna și 5.846 după AstraZeneca.

Alte 146 de reacții adverse sunt în curs de investigare.

CNCAV anunță că au fost raportate două cazuri de reacții adverse severe, dar că ambele persoane sunt recuperate.

DOCUMENTUL poate fi citit AICI

Marea Lojă a ”Nasoleriei Romîneze”

 


Despre ultima noutate veche din menajeria cu șorțulețe și tălăngi a claxoneriei carpatine de circ mutant.

După cum au anunțat, ” pă surse ” , trompețile de pseudo-presă, masoneria romîneză, adicăte Marea Lojă Națională a Romîniei ( sau cum s-o mai chema comèdia asta tristă ) are un nou Mare Maestru ( sau Buiestru, naiba mai știe ) , în persoana actorașului de mîna a treia George Ivașcu.

Pauză de bufnit în rîs și de transmis compasiune.

După acest moment ne-solemn de rîsu’-plînsu’, să detaliem, pentru uzul delfinilor de tarla mentală, situațiunea. Car’va’s’zică : p’ecum ne înformesc aceleași trompeți de pseudo-presă, alegerea fraternă în această foncție a frățiorului Gigel Ivașcu confirmă vocația culturălească a nasoneriei romîneze, căci fi’n’că șef peste Ritul Scîrțian Parapantic & Accesorizat ( sau cum naiba i-o mai zice acestui Despărțămînt de Maro ) e un alt actoraș de mîna a șaptea, Stelică-nu-știu-cum, nici nu mai contează cum îl cheamă.

Vivat deci claxoneria culturalnică romîneză ! Slavă Arhitectului Suptrem și lu’ alde Gigel & Stelică !

Lăsînd puțin la o parte amuzamentul greu de evitat, să aruncăm o scurtă privire asupra laturii triste a situației. Adică : dincolo de spumele & bulbucii legionaroizi & ieftin-conspiraționiști, masoneria română ( cu ” î ” din ” a ” ) e unul dintre principalii vectori care au construit statul român modern. Cu bune și cu rele. Așa cum masoneria mondială a fost, demult, una dintre principalele forțe ale progresului.

Masonii români din secolul 19 erau, înainte de toate, patrioți ( scuzați vorba căzută demult în penibil ). Dincolo de orice alte rigori, Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, bătrînul Ion Brătianu și ceilalți ca ei ” nu s-au luptat pentru jucării „, vorba altui uriaș pașoptist, Avram Iancu. Unii dintre ei și-au pus la bătaie, pentru cauza românească, banii personali, ani din viață sau sănătatea. Bălcescu a și murit printre străini, bolnav, sărac și cu mormînt necunoscut.

Acești uriași, încă ne-egalați, din păcate, au făcut România, în 1859, în 1877 sau în 1918, și ne-au lăsat-o nouă, cu nădejdea că vom avea grijă de ea. Vi se pare cumva că alde Gigel Ivașcu, Stelică-treabă-mică și restul circului au vreo mare legătură cu elefanții pașoptiști pe ai căror umeri stă, simbolic și concret, România ? ” Epigoni ” e un eufemism ultra-blînd pentru aceste caricaturi cu șorțulețe și tălăngi cu echer.

Dincolo de alienarea mondială a masoneriei, pseudo-masoneria romîneză a ajuns, la fel ca întreaga societate, o anexă a serviciilor de securitate ( romîneze sau străine ), fiind împănată cu marionete ieftine și sforăitoare, cu pitici gonflabili și burtă-verzime cît cuprinde. Știu asta, pe lîngă ceea ce se vede de la o poștă, și de la un vechi prieten din prima generație de masoni post-comuniști, scîrbit de invazia pegrei cu șorț și intrat într-o ” adormire ” igienică.

Problema nu e că alde Gigel Ivașcu & Stelică Nimeni sînt niște actorași ultra-mediocri. Ci că sînt niște oameni mediocri, niște marionete ieftine, care nu pot face pentru Romînia de azi, la masa alienată a masoneriei mondiale, nici a suta parte din ceea ce au făcut masonii români de la 1848, 1859, 1877 sau 1918. Tot actor de mîna a treia era și Ronald Reagan, numai că acel moșneag aparent decrepit ( nu ca real-drecrepitul Biden, by the way ) a învins cancerul comunist și ne-a lăsat o lume mult mai liberă. Că urmașii lui Reagan au permis fondarea unui neo-comunism mutant …asta arată că au și americanii probleme mari cu masoneria lor.

Și ucrainenii au ca președinte un actor, da’ măcar ăla era vedetă înainte de alegeri. Gigel Ivașcu a fost ministru PSD-ist al culturii, da’ cre’că nu-l știe nici femeia de serviciu de la blocul lui. Nț, nu din motive de discreție masonică, ci fiindcă e la fel de relevant ca pilozitatea dorsală a lui George Constantin. Asta ca să vorbim de actori, nu de clovni ieftini.

Tragi-comedia grotescă din masoneria romîneză e veche, cronicizată și, asemeni întregii societăți, fără șanse previzibile de vindecare. Fiindcă păpușarii din spatele marionetelor vizibile sînt la fel ca ambalajele goale scoase la înaintare : niște șacali șobolanoizi, care tropăie pe lîngă tablourile cu elefanții Moruzov, Cristescu, Caraman ș.a.m.d. În timp ce șoarecii cu pestelcă masonică își privesc în oglindă tălăngile cu echer și-și zic,  încîntați, ca în bancul cu mădular inghinal fleoștit : ” Nu răsună, da’ ce frumos atîrnă … „.

Lucian Postu

Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii . Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului  ” romîn ” și a derivatelor sale.

Material preluat de pe 7iasi.

„Normalitatea” lui Cîțu : Tot cu mască și de la 1 iunie !

 


Premierul Florin Cîţu a declarat joi, după prima şedinţă a Comitetului interministerial pentru „revenirea României la normalitate” începând cu 1 iunie 2021, că de 1 iunie nu revenim total la normalitate şi că aşteaptă propuneri de relaxare a măsurilor de la miniştri. Ulterior, răspunzând unei întrebări, a precizat că de 1 iunie este prea devreme pentru a renunţa la mască.

”După ce ne vaccinăm, vom renunţa şi la mască. La 1 iunie e prea devreme. Trebuie să ne gândim la a renunţa la mască după ce avem acea ţintă de 10 milioane de persoane vaccinate”, a spus Cîţu, răspunzând unei întrebări.

Întrebat în cadrul conferinței de presă de joi despre posibilitatea deschiderii mai rapide a restaurantelor sau evenimentelor pe baza testelor rapide sau PCR, premierul a spus că „nu se poate vorbi în perioada imediat următoare de a redeschide un sector sau altul în totalitate”.

„Toate propunerile vor fi discutate în acest comitet interministerial. Cred că pentru perioada imediat următoare putem să vorbim doar de teste-pilot, de evenimente-pilot, nu putem să vorbim în perioada imediat următoare de a redeschide un sector sau altul în totalitate. Dar sunt deschis tuturor propunerilor, vreau să le văd pe masa comitetului interministerial și vom lua o decizie cu toții”, a spus Cîțu.

Acesta a precizat că sunt în analiză astfel de evenimente-pilot la Teatrul Național și la Opera Națională: „Sunt câteva propuneri în acest moment la Ministerul Culturii, știu că sunt avansate discuții pentru teste-pilot pentru Teatrul Național și pentru Opera Română, vom vedea cum vor arăta în final”.

Războiul la graniţele României pare iminent ! Efectivele forţelor ruse concentrare la frontierele Ucrainei vor ajunge la 120.000 de militari. Lovitura principală ar urma să fie lansată pe două axe, dinspre nord şi dinspre sud

 


Războiul la graniţele României pare iminent. Federaţia Rusă desfăşoară exerciții navale pe 27 la sută din suprafața Mării Negre. Potrivit unui document ucrainean, Rusia dispune deja de suficiente trupe pentru efectuarea unei incursiuni militare în Ucraina. Mai mult, autorităţile de la Kiev spun că Rusia va dispune curând de peste 120.000 de militari la frontierele Ucrainei. În acest context tensionat, preşedintele Ucrainei a semnat legea care permite mobilizarea rezerviştilor.

Rusia, manevră fără precedent în Marea Neagră

Ministerul rus al Apărării susţine că şi-a mobilizat forţele ca răspuns la provocările venite din partea Ucrainei şi a Alianţei Nord-Atlantice.

"Tentativele alianţei de a împiedica normalizarea situaţiei ne-au obligat să luăm măsuri simetrice de contracarare strategică şi să procedăm la o intensificare a pregătirii de luptă a forţelor districtului militar sudic", a spus Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării.

Autorităţile de la Kiev au dezminţit acuzaţiile Moscovei privind escaladarea crizei

Oficialii ucrainieni au declarat că doresc o soluţie paşnică.

"Nu, Ucraina nu plănuieşte nicio ofensivă militară sau escaladare şi nu există nicio provocare din partea noastră în ceea ce priveşte conflictul din Donbass", a spus Dmytro Kuleba, ministrul ucrainean de Externe.

În schimb, la Kiev a apărut un document elaborat de experţii militari ucrainieni care descrie scenariul unei iminente ofensive ruse în Ucraina.

Însă analiştii cred că, mai curând, acest scenariu este menit să atragă Occidentul, în special NATO, de partea Ucrainei, pentru a descuraja Rusia şi că un război în regiune nu este iminent.

"Nu este neapărat un document care să fie citit în litera lui, adică despre iminenţa unui război. Nu cred că va fi un război la Marea Neagră, pentru că axele de desfăşurare nu sunt doar Kiev-Moscova, ci şi Moscova-Washington", a spus Dan Dungaciu, analist politică externă.

Potrivit scenariului, efectivele forţelor ruse concentrare la frontierele Ucrainei vor ajunge curând la 120.000 de militari.

Lovitura principală ar urma să fie lansată pe două axe, dinspre nord şi dinspre sud, în urma căreia trupele ruse vor ajunge la Nipru şi vor bloca direcţiile de retragere a forțelor ucrainene peste acest fluviu.

O altă forţă rusă venită dinspre est va ataca şi va anihila trupele ucrainiene aflate în încercuire. Alte trupe ruse vor încercui Kievul şi Odessa şi vor obţine controlul asupra marilor bazine cu apă potabilă de pe Nipru, din apropierea Crimeei.

Temutele forţe speciale ruse vor avea misiunea de a captura la sol dronele primite de Ucraina de la Turcia şi radarele primite din Statele Unite.

Prim-ministrul francez primește lenjerie de damă prin poștă

 


Proprietarii magazinelor de lenjerie de damă din Franța protestează în mod inedit împotriva restricțiilor ce i-au forțat să închidă ușile.

Activiștii inventivi au postat poze online ale diferitelor tipuri de desuuri pe care i le-au trimis lui Castex, și imagini cu scrisorile ce le însoțeau.

Fiecare scrisoare conține o rugăminte către Castex să modifice restricțiile.

”Adevărul este că toți suntem esențiali, domnule Prim-ministru. Afacerile mici, locale, sunt importante. Ele contribuie la economia locală și dau viață comunității noastre”, scrie în fiecare dintre scrisorile trimise. 

Protestul, organizat de gruparea Action Culottée, a venit după ce magazinele de lenjerie au fost clasate ca afaceri non-esențiale, și în consecință au trebuit să închidă ușile din cauza pandemiei de coronavirus.

”Am reușit să strângem 200 de vânzători care să participe”, a spus Nathalie Paredes, proprietara magazinului Sylvette Lingerie din Lyon, și creatoarea proiectului, pentru CNN. ”Asta înseamnă că Prim-ministrul a primit până acum 200 de perechi de chiloți”, a adăugat ea.

”Florăriile, libăriile, frizeriile și magazinele de discuri au fost catalogate ca ”esențiale”. Dar cum rămâne cu lenjeria? Nu e o chestiune de igienă și de protecție? Nu e primul lucru pe care îl pui pe tine dimineața, când te îmbraci?”, a spus gruparea.

Castex nu a dat încă nicio declarație oficială.

Reactor nuclear de pe teritoriul Israelului, vizat de bombardamente venite din Siria

 


Mai multe ținte aflate pe teritoriul Siriei au fost lovite de armata israeliană, la puțin timp după ce o rachetă a fost trasă pe teritoriul statului evreu.

O rachetă lansată din Siria a declanșat sirenele de atac aerian din apropierea reactorului nuclear secret al țării, a declarat armata israeliană. Ca răspuns, Israelul a atacat lansatorul de rachete și sistemele de apărare antiaeriană din Siria. 

Incidentul, care a marcat cea mai gravă violență dintre Israel și Siria din ultimii ani, a indicat implicarea probabilă a Iranului. Teheranul, care menține trupe în Siria, a acuzat Israelul de o serie de atacuri asupra instalațiilor sale nucleare, inclusiv de sabotaj la instalația nucleară de la Natanz, pentru care a jurat răzbunare. De asemenea, a amenințat că nu va da curs încercărilor conduse de SUA de a revitaliza acordul nuclear internațional cu Iranul.

Armata israeliană a declarat că a desfășurat un sistem de apărare antirachetă, dar nu a putut confirma dacă racheta venită din Siria a fost interceptată, deși a spus că nu au existat daune. Sirenele de atac aerian au fost pornite în Abu Krinat, un sat aflat la doar câțiva kilometri de Dimona, orașul unde se află reactorul nuclear al Israelului. Exploziile auzite în Israel ar fi putut fi sistemele de apărare antiaeriană, potrivit ABCNews.

Florin Cîţu participă la şedinţa Comitetului pentru revenirea la normalitate începând cu 1 iunie

 


Biroul de presă al Guvernului a comunicat agenda publică a prim-ministrului României, Florin Cîţu. Potrivit acesteia, premierul va participa la o şedinţă a comitetului pentru revenirea la normalitate. Iată agenda de joi, 22 aprilie, a premierului Cîţu: 

Ora 16.00: Reuniunea Comitetului interministerial pentru revenirea României la normalitate începând cu 1 iunie 2021, în contextul pandemiei de COVID-19

Peste 1.000 de arestări în timpul manifestațiilor de susținere pentru Navalnîi

 


Peste o mie de persoane au fost arestate duminică în toată Rusia în timpul protestelor organizate în sprijinul opozantului Aleksei Navalnîi aflat în greva foamei în închisoare, potrivit ONG-ul OVD-Info, informează AFP şi Reuters.

Conform informaţiilor furnizate de această organizaţie specializată în monitorizarea demonstraţiilor din Rusia, cel puţin 1.004 persoane au fost arestate, în special în Sankt Petersburg, unde au fost înregistrate 351 de arestări, în timp ce marşul de la Moscova s-a desfăşurat fără incidente majore.

Precedenta rundă de proteste, după arestarea lui Navalnîi în ianuarie, s-a soldat cu peste 11.000 de arestări şi cel puţin şapte pedepse grele pentru acţiuni de "violenţă" împotriva poliţiei, potrivit Agerpres.

Prof. Dr. Valentin Iftenie, medic legist la „Mina Minovici”, arunca in aer pandemia: E o mascarada !

 


Dr. Valentin Iftenie este unul dintre cei mai reputați medici legiști din România. A decis să rupă tăcerea și să facă dezvăluiri care aruncă în aer povestea oficială Covid-19.

Organizația Mondială a Sănătății a ordonat încă de la începutul Pandemiei SĂ NU SE FACĂ AUTOPSII în cazul celor declarați morți de Covid. Decizia a fost din start suspectă și foarte mulți au acuzat OMS că încearcă să manipuleze în acest fel statisticile morților.

Decizia este cu atât mai absurdă cu cât TOCMAI NECROSPIILE sunt cele care ar putea avea un aport vital la înțelegerea modului în care se manifestă boala și la găsirea unor soluții mai eficiente de tratament.

De altfel, sub această acoperire, foarte mulți oameni care au murit de cancer, diabet, infarct miocardic sau atac cerebral au fost trecuți la MORȚI DE COVID, ca să se umfle statisticile și, astfel, să se mențină populația sub frica de Pandemie.

Cum a explicat presa obedientă această cerință absurdă a OMS ? Aceștia spunând că s-a dorit să nu îi pună în pericol pe medicii legiști. Pe aceeași logică ar trebui ca nici medicii și asistenții care lucrează în linia întâi să nu mai fie în contact cu bolnavii de Covid, ca să nu fie puși în pericol.

Adevărul este că prin această manevră, OMS-ul, Big Pharma și servitorii lor din toate țările cu acoperire totală pentru manipularea statisticilor pandemice și pentru atingerea următoarelor obiective: restrângerea drepturilor civile, vaccinarea forțată sau prin constrângeri sociale, obediența populației, Marea Resetare Neomarxistă.

Dar ce s-ar întâmpla dacă s-ar face autopsii în cazul fiecărui om declarat mort de covid ? S-ar cam încheia cu Pandemia, pentru că s-ar evidenția faptul că foarte puțini ar mai putea fi trecuți ca decedați în statisticile Coronavirus.

Iar acest lucru ne este spus de un reputat medic legist român, Valentin Iftenie, care, în emisiunea lui Mădălin Ionescu, declară că „din 150 de decese COVID investigate la IML, puține au fost cauzate de Sars CoV 2 ! NU EXISTĂ LEZIUNI SPECIFICE ACESTEI BOLI. Ele sunt comune cu cele generate de alți viruși gripali !”

Dr. Valentin Iftenie, dezvăluiri despre cum autoritățile umflă cifrele !

Profesorul Iftenie a dat și un exemplu considerat edificator.

„Dau un exemplu: un individ e victima unui accident rutier, dar care, către final, a făcut această infecție. Credeți că noi o să scriem că a murit prin infecție? Nu! Cauza de deces este politraumatism din trafic rutier. Așa se procedează la noi. (…) În schimb, pe certificatul medical constatator al decesului apare: contaminat cu virusul…” – dr. Valentin Iftene.

Mai mult decât atât, medicul declară că studiul revoluționar realizat la Institutul Mina Minovici pe decesele declarate de Covid va fi pus pe masa Ministerului Sănătății, în curând.

Și acum, prima întrebare: Ce credeți că va conta pentru Ministerul Sănătății, Adevărul pus în evidență de medicii legiști sau Ordinele primite de sus, de la Păpușarii Pandemiei ?

A doua întrebare: Se va cere capul profesorului Valentin Iftenie pentru că a îndrăznit să pună sub semnul întrebării dogmele Religiei Covid ?

Proiectul de lege privind brățările electronice a fost adoptat de deputați

 


Deputații au adoptat în unanimitate proiectul de lege în care este prevăzută monitorizarea electronică a inculpaților în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale.

Proiectul are ca obiect de reglementare crearea unei infrastructuri care să permită monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, cu ajutorul unor dispozitive mobile sau fixe, precum şi stabilirea responsabilităţilor autorităţilor implicate în proces.

Deputatul USR PLUS Ştefan-Iulian Lorincz a declarat că legea vine în sprijinul victimelor violenţei domestice lăsate până acum singure în faţa agresorului, acest proiect fiind un prim pas "ignorat" prea mult timp de către clasa politică.

"Prea multe victime, majoritatea femei, au avut de suferit până acum. Multe au plătit cu viaţa indiferenţa legiuitorilor. (...) Anul trecut, 51 de femei au fost ucise în familie. (...) 36% dintre ordinele de protecţie emise în 2019 au fost încălcate, iar procentajul mare - între 40 şi 50% - a fost constant în ultimii cinci ani", a spus deputatul USR PLUS.

Proiect inițiat de liberali

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a amintit că proiectul a fost iniţiat de către parlamentarii liberali, existând un exemplu perfect de colaborare între autoritatea legislativă, autoritatea executivă şi societatea civilă.

"Au avut loc numeroase consultări pentru a ajunge la această formă. Apreciem sprijinul pe care l-am primit din partea Guvernului", a afirmat Andronache.

Deputatul AUR Dan Tănasă a arătat că proiectul de lege, care vine în sprijinul victimelor violenţei domestice, are nevoie de implementare. "AUR va monitoriza foarte atent şi îndeaproape să implementaţi acest proiect legislativ, pentru că acum o să începeţi să vă certaţi pe bani, pe licitaţii, pe brăţări. (...) Este un moment istoric la care suntem cu toţii parte", a susţinut Tănasă.

Finanțarea legii, o problemă de fond

La rândul său, deputatul PSD Dumitru Coarnă a afirmat că era nevoie de o asemenea lege, subliniind că problema de fond constă în aplicarea acesteia, respectiv în finanţare.

"Ca să implementăm acest proiect - este benefic, este foarte bun - va trebui să finanţaţi zona respectivă", a adăugat deputatul.

Deputatul UDMR Eva Andreea Csep a pledat pentru schimbarea de mentalitate în comunitate, care începe de la vârste fragede, precum şi pentru educaţia timpurie.

"Educaţia are un rol important şi apoi societatea şi locul de muncă. (...) Modelul de familie pe care îl primeşte un copil îl duce mai departe. Este important ca acei copii să crească în familii liniştite, într-un mediu sănătos, şi aceste brăţări pot salva mai multe vieţi, pentru că în România o treime din ordinele de protecţie date nu sunt respectate. Marea parte din încălcările acestor ordine de protecţie duce la moartea victimei", a subliniat ea.

Amendamente pentru proiectul inițial

Proiectul, care a trecut de Comisiile juridică şi de apărare cu mai multe amendamente de tehnică legislativă, faţă de forma adoptată de Senat în 2020, reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică - SIME, modul de utilizare a dispozitivelor electronice de supraveghere şi modul de acţiune în situaţia generării unor alerte, precum şi măsuri de protecţie a datelor din cadrul SIME.

SIME este un ansamblu de sisteme informatice dedicate, aplicaţii, echipamente şi reţele de comunicaţii şi tehnologia informaţiei, precum şi de dispozitive electronice de supraveghere, destinat monitorizării electronice în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale.

Dispozitivul electronic de supraveghere mobil se montează pe glezna persoanelor supravegheate. Prin excepţie, acest dispozitiv se montează pe braţul persoanei atunci când montarea pe gleznă nu este fizic posibilă sau este contraindicată medical.

Minorii și persoanele fără discernământ au nevoie de un reprezentant legal

Deputaţii au adoptat un amendament conform căruia SIME se mai utilizează în scopul supravegherii la distanţă, potrivit Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit formei iniţiale, adoptată de Senat, SIME se mai utiliza în scopul supravegherii la distanţă a deţinuţilor, potrivit Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, prin amendament fiind astfel eliminat din text cuvântul "deţinuţi".

În cazul în care persoana protejată este un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau o persoană fără discernământ, consimţământul cu privire la utilizarea dispozitivului electronic de supraveghere se exprimă de către reprezentantul legal, cu excepţia situaţiei în care unicul reprezentant legal este chiar persoana supravegheată, caz în care consimţământul se va exprima de către reprezentantul Direcţiei de Asistenţă Socială, prevede un alt amendament.

Autoritățile pot pătrunde în imobilul persoanei urmărite

În scopul prevăzut de proiectul de lege, organul de supraveghere şi/sau operatorul tehnic are dreptul să pătrundă în imobilul unde se execută măsura, fără acordul persoanei supravegheate sau al persoanelor care locuiesc împreună cu aceasta.

Comunicarea între organul de supraveghere şi persoana supravegheată sau persoana protejată realizată prin intermediul unor sisteme de comunicare la distanţă poate fi înregistrată. Înregistrarea se realizează cu informarea prealabilă a persoanei supravegheate sau persoanei protejate, fără a fi necesar acordul acesteia.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. 

”Lumina vine pe mare și în acest an și o vom împărți oamenilor” Zeci de mii de oameni, așteptați la slujba de Înviere pe plajă

 


ÎPS Teodosie s-a declarat mulțumit în direct la Antena 3 de faptul că autoritățile vor ridica restricțiile pe parcursul sărbătorilor pascale ortodoxe. 

”Eu cred că au devenit realiști. Au vorbit după Constituție cu respect, cu toată grija să nu fie un amestec în slujba Învierii și sunt încântat de modul în care a vorbit domnul președinte. Sigur că e o diferență față de anul trecut. Poate că a învățat până acum destule. (...) Noi ne vom strădui să facem slujba spre a bucura oamenii, spre a-i face să simtă sărbătoarea cea mai mare a creștinătății. Sfânta Lumină vine de la Ierusalim pentru toți creștinii. Mereu i-am încredințat pe credincioșii noștri că nu vom avea probleme de Sfintele Paști. (...) Sunt bucuros de această inspirație și concordanță între ceea ce este sărbătoarea și ceea ce a simțit conducerea țării noastre într-un mod atât de fericit. Vreau să mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a ascultat rugăciunea”, a declarat ÎPS Teodosie. 

Lumina vine de pe mare

În cadrul intervenției televizate, ÎPS Teodosie a vorbit și despre modul în care se va desfășura slujba de Înviere la Constanța. 
”Lumina vine pe mare și în acest an și o vom împărți oamenilor. Acolo au loc zeci de mii de oameni până la Port și pe șoseaua care va fi blocată. Vom avea și o stație care va putea să îi ajute pe creștini să audă slujba. Slujba se va ține afară. Nu cred că vom intra în biserică decât dacă va fi ploaie sau furtuni”, a mai precizat ÎPS Teodosie. 

Președintele Klaus Iohannis a spus că în noaptea de Înviere se ridică restricțiile de circulație și creștinii nu completează declarație pentru a merge la biserică.

Carantina va fi ridicată în mai multe localităţi din jurul Capitalei

 


„În urma evaluării analizelor de risc ale comunităților din comunele Balotești, Mogoșoaia și Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov, înaintate de către DSP Ilfov Institutului Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile, pe baza procedurii de avizare a instituirii/ridicării carantinei zonale existentă la nivelul INSP-CNSCBT, a fost avizată măsura de ridicare a carantinei pentru cele 3 localități din județul Ilfov”, a transmis Prefectura Ilfov.

Măsura de ridicare a carantinei intră în vigoare miercuri, de la ora 22.00.

Mai multe controale în ultimele 24 de ore

”Pe fondul numărului de cazuri de COVID-19 înregistrate, sub autoritatea Instituţiei Prefectului - Judeţul Ilfov, forţele de ordine implicate în prevenirea şi limitarea infectării cu noul coronavirus, respectiv Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ilfov, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, Inspectoratului Teritorial de Muncă Ilfov, Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Ilfov, Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, acţionează zilnic în sistem integrat, asigurându-se astfel că sunt respectate normele legale impuse de autorităţi în contextul stării de alertă şi al instituirii măsurii de carantină zonală în mai multe localităţi din judeţ.

La acţiunile de ieri, 20 aprilie 2021, 335 de poliţişti din cadrul IPJ Ilfov, împreună cu 104 jandarmi ilfoveni şi 2 reprezentanţi ai ITM Ilfov, au desfăşurat activităţi de verificare pentru respectarea măsurilor de protecţie sanitară şi a celor privind distanţarea fizică în toate zonele aglomerate, respectiv la operatorii economici din centre comerciale, pieţe, târguri, terase, benzinării şi la agenţii economici de tip HORECA de pe raza administrativ-teritorială a judeţului Ilfov.

De asemenea, au fost desfăşurate activităţi de verificare a respectării măsurilor şi interdicţiilor impuse de autorităţi privind deplasarea/circulaţia în localităţile în care a fost instituită măsura de carantinare zonală, respectiv Clinceni, Dobroeşti, Bragadiru, Chiajna, Otopeni, Berceni, Popeşti Leordeni, Domneşti, Pantelimon, Voluntari, Ciorogârla, Corbeanca, Măgurele, Baloteşti, Mogoşoaia, Snagov, Ştefăneştii de Jos, Copăceni şi Gruiu. Alături de poliţiştii şi jandarmii ilfoveni, la aceste activităţi au participat şi 62 de poliţişti locali.

Activităţile forţelor angrenate sunt desfăşurate în scopul conştientizării cetăţenilor cu privire la respectarea normelor de protecţie individuală conform normelor legale în vigoare, sens în care se efectuează controale inclusiv în mijloacele de transport persoane.

Sute de amenzi

În urma acţiunilor de control, au fost verificate 290 de societăţi comerciale de pe raza judeţului Ilfov cu privire la respectarea recomandărilor/interdicţiilor pe timpul stării de alertă şi au fost identificate 215 persoane care nu au respectat măsurile de protecţie individuală şi interdicţiile privind deplasarea/libera circulaţie.

De asemenea, au fost verificate 247 de mijloace de transport persoane din judeţul Ilfov.

În contextul acţiunilor din ultimele 24 de ore, au fost aplicate 265 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în cuantum total de 30.000 lei, dintre care:

- 219 sancţiuni contravenţionale în temeiul Legii nr. 55/2020 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală şi pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie, cu amenzi în valoare de 17.500 lei, aplicate de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov;

- 18 sancţiuni contravenţionale conform Legii nr. 55/2020, dintre care 17 sancţiuni cu avertisment şi 1 sancţiune cu amendă în valoare de 500 lei, aplicate de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ilfov;

- 24 de sancţiuni contravenţionale conform Legii nr. 55/2020, dintre care 22 de sancţiuni cu avertisment şi 2 sancţiuni cu amenzi în valoare de 1.000 lei, aplicate de către poliţiştii locali;

- 1 sancţiune contravenţională cu avertisment conform Legii nr. 319/2006, aplicată de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov;

- 3 sancţiuni contravenţionale conform Legii nr. 53/2003, dintre care 1 sancţiune cu avertisment şi 2 sancţiuni cu amenzi în valoare de 11.000 lei, aplicate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Ilfov.

În cadrul acţiunilor au avut loc şi activităţi preventive de informare. Intervenţiile vor continua în sistem integrat şi în perioada următoare, în vederea conştientizării tuturor cetăţenilor cu privire la prevenirea şi limitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2, precum şi la necesitatea respectării măsurilor de distanţare socială, inclusiv a interdicţiilor impuse de autorităţi privind starea de alertă şi de carantină zonală, în localităţile de pe raza judeţului Ilfov unde aceasta este instituită.

Datele furnizate de către Direcţia de Sănătate Publică Ilfov astăzi, 21 aprilie 2021, sunt următoarele:

Situaţia epidemiologică înregistrată la nivelul judeţului:

Număr total de teste efectuate până în prezent: 76.252;

Număr de cazuri confirmate COVID-19 până în prezent: 43.573;

Număr de persoane confirmate cu COVID-19 vindecate până în prezent: 40.091;

Număr de persoane confirmate cu COVID-19 decedate până în prezent: 321;

Număr de persoane confirmate cu COVID-19, în izolare instituţionalizată, la zi: 0;

Număr de persoane aflate în carantină la domiciliu, la zi: 821;

Număr de persoane în carantină instituţionalizată, la zi: 23;

Număr de persoane confirmate cu COVID-19 internate: 65;

Număr de persoane confirmate cu COVID-19 internate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov: 121, dintre care 14 la ATI.

Incidenţa cumulată a cazurilor la nivelul localităţilor judeţului la data de 21.04.2021:

Nr crt Localitate

(UAT)

Rata incidenţei la 1000 de locuitori

JUDEŢUL ILFOV 4.61

1 Afumaţi 4.25

2 Baloteşti 4.05

3 Berceni 6.27

4 Brăneşti 4.26

5 Bragadiru 6.00

6 Buftea 2.43

7 Cernica 3.46

8 Chiajna 6.22

9 Chitila 3.24

10 Ciolpani 2.95

11 Ciorogârla 5.25

12 Clinceni 5.58

13 Copăceni 4.77

14 Corbeanca 5.54

15 Cornetu 2.75

16 Dascălu 2.96

17 Dărăşti Ilfov 4.38

18 1 Decembrie 2.62

19 Dobroeşti 5.07

20 Domneşti 4.47

21 Dragomireşti 4.51

22 Găneasa 2.23

23 Glina 3.37

24 Grădiştea 0.96

25 Gruiu 5.65

26 Jilava 3.00

27 Moara Vlăsiei 3.11

28 Măgurele 4.98

29 Mogoşoaia 4.24

30 Nuci 3.24

31 Otopeni 5.64

32 Pantelimon 3.89

33 Petrăchioaia 3.32

34 Popeşti-Leordeni 5.87

35 Periş 4.40

36 Snagov 4.63

37 Ştefăneştii de Jos 4.16

38 Tunari 4.12

39 Vidra 2.83

40 Voluntari 5.59

* Incidenţa cumulată este calculată de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Ilfov.

** Datele înscrise în prezentul buletin provin din situaţiile oficiale întocmite şi transmise de către instituţia competentă, cu precizarea că sunt în continuă dinamică.

Situaţia privind vaccinarea împotriva COVID-19 la nivelul judeţului:

TOTAL JUDEŢ începând cu data de 27.12.2020: 111.789

TOTAL JUDEŢ ultimele 24 de ore: 3207

Faza 1 = 10

Faza 2 = 1.402

Faza 3 = 1.795

Platforma naţională cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 este actualizată permanent, conţine informaţii despre procesul de vaccinare din România, ghiduri de comunicare medicală şi alte date oficiale de interes, putând fi accesată la adresa: https://vaccinare-covid.gov.ro/ şi prin intermediul paginii oficiale Facebook RO Vaccinare https://www.facebook.com/RO-Vaccinare-101845835162501.

Reamintim modalităţile de programare pentru administrarea vaccinului împotriva COVID-19:

prin medicul de familie;

individual, în platforma vaccinare-covid.gov.ro;

la numărul unic 021.414.44.25;

prin direcţiile de asistenţă socială;

prin aparţinător (maximum 9 persoane) pe platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro.

Vă rugăm să luaţi toate măsurile necesare pentru a vă proteja, să fiţi prudenţi şi să acţionaţi responsabil!

Astăzi, 21 aprilie 2021, începând cu ora 22:00, în 5 localităţi ilfovene încetează măsura de carantină zonală, respectiv în comunele Baloteşti, Gruiu, Mogoşoaia, Snagov şi Ştefăneştii de Jos.

Pentru localităţile ilfovene în care măsura de carantină zonală instituită prin Ordinele Şefului DSU este în vigoare, punem la dispoziţia cetăţenilor următoarele informaţii:

Pentru modelele de adeverinţă de la angajator / declaraţie pe proprie răspundere, vă rugăm să accesaţi secţiunea ACASĂ din pagina Instituţiei Prefectului - Judeţul Ilfov: https://if.prefectura.mai.gov.ro/ sau secţiunea SITUAŢII DE URGENŢĂ: https://if.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/.

Pentru deplasarea în afara locuinţei în intervalul supus interdicţiei de circulaţie, modelele de adeverinţă de la angajator / declaraţie pe proprie răspundere, pot fi accesate în următorul link: https://www.prefectura.mai.gov.ro/model-al-declaratiei-pe-propria-raspundere-si-al-adeverintei-de-angajator-pentru-deplasarea-in-afara-locuintei-in-intervalul-orar-supus-interdictiei/

Ordinele Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi Hotărârile Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov pot fi consultate şi în pagina Instituţiei Prefectului - Judeţul Ilfov: https://if.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/

Depinde de fiecare dintre noi şi de noi toţi împreună să limităm răspândirea acestui coronavirus!

Pentru siguranţa dumneavoastră şi a celorlalţi oameni:

PURTAŢI CORECT MASCA DE PROTECŢIE, aruncaţi-o după folosire într-un recipient de gunoi cu capac şi spălaţi-vă imediat mâinile cu apă şi săpun sau dezinfectaţi-vă cu soluţii pe bază de alcool;

NU ATINGEŢI ochii, gura, nasul dacă nu v-aţi spălat pe mâini;

RESPECTAŢI DISTANŢA de cel puţin 1,5 metri faţă de alte persoane, chiar şi în cadrul întâlnirilor familiale, pentru a proteja membrii familiei aflaţi în situaţie de risc;

EVITAŢI zonele aglomerate;

CURĂŢAŢI periodic suprafeţele de contact (mânere, mese etc.) cu soluţie dezinfectantă;

CONSULTAŢI periodic site-urile oficiale, în vederea informării asupra evoluţiei prevederilor legislative privind limitarea răspândirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.

Nu uitaţi: comportamentul preventiv individual conduce către sănătatea întregii comunităţi!

Cetăţenii au la dispoziţie linia TELVERDE - 0800800165 operaţionalizată de Ministerul Afacerilor Interne, la care pot sesiza încălcările normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.” arată Prefectura Ilfov. 

Adina Alberts, Bogdan Chirieac şi Victor Ciutacu, dialog la România TV

 


Iată mai jos dialogul dintre cei trei, în care a intrat la un moment dat şi europarlamentarul Carmen Avram. 

Adina Alberts: Sunt lucruri pe care trebuie să le punctăm. Oamenii nu se vaccinează nu pentru că nu vor, ci pentru că nu au încredere în acest tip de vaccin de tehnologie genetică. Asta este esenţa. Veniţi cu alte tipuri de vaccinuri şi vă asigur că nu vom avea probleme. 

Victor Ciutacu: Haideţi, doamna Alberts, vreţi să spuneţi că miile de antivaccinişti... 

Adina Alberts: Nu suntem antivaccinişti. 

Victor Ciutacu: Eu nu mă refer la dumneavoastră, ci la lume, cum o definiţi dvs. 

Adina Alberts: Sunt mii de persoane, nu sute de mii. 

Victor Ciutacu: Îmi spuneţi mie că a citit lumea aia studii ca la balamuc? 

Adina Alberts: Da, dle Ciutacu, avem o singură problemă, anume această nouă tehnologie utilizată pentru a obţine aceste produse vaccinale, că nu le putem spune seruri sau vaccinuri. De aia nu se vaccinează olandezii, belgienii, francezii şi aşa mai departe. Trebuie să ne comparăm cu ei. 

Victor Ciutacu: Doamna Alberts, vă invit eu. Mergem la soacră-mea, la Segarcea, o luăm pe stradă şi întrebăm oamenii ăia câţi dintre ei au citit prospectele la care faceţi dvs referire şi studiile ştiinţifice. 

Adina Alberts: Aceste informaţii s-au spus public. Oamenii discută între prieteni, în familie, lucrurile astea se ştiu. Peste tot în lume, nu doar la noi. 

Victor Ciutacu: Eu sunt departe de a fi un fan al vaccinării forţate, doamnă, dar pe asta chiar nu o cred, că oamenii ar fi citit studii ştiinţifice despre vaccin. 

Adina Alberts: Lumea are acces la informaţie corectă, din fericire. Ăsta este motivul reticenţei, că nu ştim ce se întâmplă în timp. Dacă am avea acces la vaccinurile acelea făcute de-a lungul anilor, obţinute prin tehnologie tradiţională, vă spun că reticenţa nu ar fi la fel de mare. Unii vor rămâne antivaccinişti forever, dar cei mai mulţi nu. 

Carmen Avram: Să ne uităm la ce e cu vaccinul antigripal, la vaccinurile copilăriei, este o campanie în România împotriva lor de mulţi ani. 

Adina Alberts: Nu fac referire la acest lucru. Să nu le amestecăm. Această mişcare nu a afectat campaniile de vaccinare. 

Victor Ciutacu: Ei zău? 

Adina Alberts: Nu s-au vaccinat câteva mii de copii. Sunt o groază de oameni responsabili, dar să nu amestecăm lucrurile. Vorbim de altceva acum, este o terapie genetică, ni se introduce ARN-ul viral. Aşa ceva nu a mai fost folosit niciodată. 

Victor Ciutacu: Şi sunt convins că la producătorul meu, la Oprişor, la Mehedinţi, e o mare dezbatere pe tema asta. 

Adina Alberts: Lăsaţi persiflatul, că oamenii trebuie să înţeleagă despre ce e vorba. 

Victor Ciutacu: Păi vorbiţi de un popor care sparge seminţe şi care se uită la Dinamo - Steaua ca la o piesă de artă. 

Adina Alberts: Nu este adevărat, este un popor inteligent, sunt români inteligenţi care pricep despre ce e vorba. Să nu îi jignim. 

Analistul politic Bogdan Chirieac a intervenit cu o replică ironică pentru a detensiona atmosfera.

Bogdan Chirieac: Domnule Ciutacu, dar nu mai puteţi primi o veste bună? Faptul că, iată, suntem un popor inteligent. 

Victor Ciutacu: Dar nu am spus că nu suntem un popor inteligent. 

Bogdan Chirieac: Chiar aşa... 

Adina Alberts: Dle Chirieac, puteţi considera ce vreţi dvs. Lupt din tot sufletul să aduc cât mai multe lămuriri ca oamenii să aleagă în cunoştinţă de cauză. 

Bogdan Chirieac: Dar sunt de acord cu dvs, doamnă. 

Victor Ciutacu: Păi au ales. Cam ăştia sunt, care au fost până acum pe liste. Şi acum se caută alte modalităţi de a-i atrage. Se duc cu tirul după ei, habar nu am. 

Adina Alberts: Până acum, într-un an, de ce nu a mers nimeni la ei să le ofere sănătate? Acum s-au găsit să meargă să le ofere această soluţie vaccinală. De ce? (n.r. cu referire la faptul că în România vor fi organizate caravane mobile pentru vaccinarea populaţiei din zonele rurale)

Bogdan Chirieac: Staţi puţin, era rulota cu sănătate la kilogram sau ce? 

Adina Alberts: Într-un an de pandemie, niciun om din Ministerul Sănătăţii nu şi-a pus problema să meargă în aceste sate fără dispensar şi medici. Acum se gândesc să meargă cu rulotele să vaccineze oamenii. 

Bogdan Chirieac: Dar totuşi lumea e informată acolo... 

Victor Ciutacu : Da, e informată...

4.21.2021

Românii vor trebui să respecte în noaptea de Înviere cele trei reguli: mască, distanțare socială și dezinfectant, spune premierul Florin Cîțu

 



„Am avut o întâlnire foarte bună cu reprezentanții cultelor religioase care sărbătoresc în perioada următoare Paștele. Am vrut să discutăm puțin despre cum se va desfășura acea noapte, care vor fi regulile. Lucrurile sunt foarte simple pentru acea noapte din punctul nostru de vedere - doar respectarea regulilor pe care le avem : mască, distanțare socială și dezinfectant”, spune Florin Cîțu
El mai spune că autoritățile nu vor interveni asupra modului în care se desfășoară slujbele.
„Am primit și de la Patriarhia Română un set de recomandări. Le luăm în calcul. Eu cred că lucrurile sunt foarte clare și cu siguranță vom avea o noapte a Paștelui fără niciun fel de probleme. Le-am mulțumit sincer reprezentanților cultelor pentru implicarea în campania de informare până acum cu privire la vaccinare și am cerut în continuare susținere. Este foarte important, am spus, ca să avem parte de sărbători în viitor fără mască, fără distanțare, fără dezinfectant să avem o campanie de vaccinare de succes”, conchide premierul.
Creștinii vor putea participa la slujbele de Înviere și nu vor completa declarații, spunea și președintele Klaus Iohannis.