Parlamentul European se pregătește să acționeze în justiție Comisia, pentru că nu a luat măsuri, în condițiile în care există un risc tot mai mare ca statele membre să utilizeze în mod abuziv fondurile UE, informează un comunicat.
Deputații îl însărcinează pe Președintele PE să solicite Comisiei, în termen de cel mult două săptămâni, „să își îndeplinească obligațiile” în temeiul Regulamentului privind statul de drept, scrie Mediafax.
Într-o rezoluție adoptată joi cu 506 voturi pentru, 150 împotrivă și 28 abțineri, eurodeputații notează că noul instrument de condiționalitate pentru protejarea bugetului UE este în vigoare de la 1 ianuarie 2021 și se aplică și fondurilor de redresare. Cu toate acestea, Comisia nu a propus nicio măsură în temeiul noilor norme și nu a respectat termenul de 1 iunie stabilit de Parlament în rezoluția sa din 25 martie pentru finalizarea orientărilor privind aplicarea regulamentului. Această situație „constituie un temei suficient pentru introducerea de acțiuni în justiție în temeiul articolul 265 din TFUE împotriva Comisiei”, afirmă aceștia.
Bugetul UE, utilizat abuziv
Riscul ca bugetul UE să fie utilizat abuziv în țările UE a crescut, iar statul de drept se deteriorează, subliniază eurodeputații și îi încredințează Președintelui Sassoli sarcina de a solicita Comisiei, în termen de cel mult două săptămâni, „să își îndeplinească obligațiile” în temeiul noului regulament. Pentru a fi gata, Parlamentul va începe între timp „pregătirile necesare pentru eventuale proceduri judiciare în temeiul articolul 265 din TFUE împotriva Comisiei”.
Eurodeputații îndeamnă Comisia să abordeze rapid încălcările grave ale principiului statului de drept în unele state membre, care pun în pericol în mod grav distribuirea echitabilă, legală și imparțială a fondurilor UE. Comisia ar trebui să utilizeze toate instrumentele necesare, inclusiv procedura prevăzută la articolul 7 din Tratatul UE, cadrul UE privind statul de drept și procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, pentru a aborda încălcările persistente ale democrației și ale drepturilor fundamentale în UE, inclusiv atacurile la adresa libertății mass-mediei, a jurnaliștilor, precum și a libertății de asociere și de întrunire.
Regulamentul aplicat de la 1 ianuarie 2021
Regulamentul referitor la condiționalitatea privind statul de drept, menit să protejeze fondurile UE împotriva posibilei utilizări abuzive a acestora de către guvernele UE, a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2021. Cu toate acestea, nu au fost propuse măsuri în temeiul noilor norme. Consiliul European a solicitat Comisiei să amâne aplicarea acestora, astfel încât statele membre să o poată contesta în fața Curții de Justiție a UE (Polonia și Ungaria au făcut acest lucru la 11 martie 2021) și până când Comisia va elabora orientări specifice privind aplicarea.
Într-o rezoluție adoptată în martie 2021, Parlamentul European a reiterat faptul că concluziile Consiliului European cu privire la această chestiune nu au efect juridic și a stabilit data de 1 iunie ca termen limită pentru adoptarea orientărilor. Deputații au solicitat, de asemenea, Comisiei să consulte Parlamentul înainte de adoptarea acestora. În cadrul unei reuniuni a comisiilor competente din PE la 26 mai, Comisia Europeană a indicat că intenționează să se consulte cu Parlamentul în prima jumătate a lunii iunie.