Anul trecut nu puteai nici măcar să pui întrebarea dacă nu cumva virusul a fost scăpat dintr-un laborator, accidental sau voit, pentru că te cenzura imediat feisbuc (așa cum face acum cu orice postare despre vaccin care nu trimite berbec style la „resursele” oficiale), sau iutiube sau gugăl, iar slugile lor prea-plecate din mass-media main stream sau din școlile naționale de „studii” politice te diabolizau și te indexau drept negaționist/conspiraționist/promotor de fake-news.
Acum e la modă presupunerea că virusul a scăpat dintr-un laborator din Wuhan, iar China e vinovată - chiar liderii G7 au declarat în scris că investighează această ipoteză, cu riscul de a arunca lumea într-un nou război rece, „pe partea economică”.
Totul s-a schimbat la 180 de grade, în mai puțin de o lună. Totul, printr-un singur buton. Feisbuc a decis că nu îi mai suspectează de fake news pe toți cei 2,7 miliarde de utilizatori (de la care fură secundă de secundă „surplus comportamental”, pe baza căruia face continente de bani și își întărește zilnic controlul totalitar al lumii). Dar nu de tot și nu în legătură cu orice minciună oficială sau fake news prin omisiune/dezinformare în legătură cu covid, ci numai în legătură cu pista China - Wuhan - virus scăpat accidental/voluntar din laborator, pistă stabilită de Wall Street Journal și îmbrățișată cu suspect entuziasm de New York Times și CNN.
Și, totuși, e ceva foarte greșit și foarte grav aici.
O întreagă lume este obligată să gândească azi într-un fel diametral opus celui obligatoriu acum o lună, printr-un singur click apăsat de fuhrer-ul unei organizații private ?
Nu se simte nimeni jenat că lumea se comportă ca în romanul lui Orwell, 1984, unde dușmanul, ideile „periculoase”, istoria, știința, politicile de sănătate publică, se schimbă după cum decide Big Brother ?
Vorbim atât de nonșalant despre scăparea unui virus din laborator, dar :
de ce se lucra la un virus în laborator, pe bani americani și europeni și cu specialiști francezi în biotehnologie ?
dacă se fabrică viruși în China, e cineva atât de tâmpit să creadă că nu se fabrică viruși și în SUA, Franța, Germania, Marea Britanie, Rusia sau India ?
dacă se fabrică viruși, nu cumva se încalcă interdicția globală asupra armelor biologice ?
dacă se fabrică viruși, nu este logic să conchidem că se fabrică și antidotul/vaccinul, așa cum ne „învață” filmele cu James Bond ?
dacă main-stream-ul a mințit și dezinformat cu privire la originea virusului (așa cum a mințit cu privire la armele chimice ale lui Saddam Hussein), este rezonabil ca oricine pe această planetă să îi mai creadă ?
dacă s-a probat clar că, fără implicarea unor birocrați americani sau de la OMS, mizeria chineză nu ar fi putut fi ascunsă sub preș, de ce Fauci, Tedros și toți ceilalți porcușori de Guineea folosiți de Big Pharma și Big Tech pentru a-și pune planurile de profit și control global în aplicare nu sunt arestați încă ?
dacă ne este acum clar ca lumina zilei că putem fi dresați și ghidonați după placul și planul demenților mesianici care ne vor reduși la niște cifre ale recoltei lor de „produse predictive”, pentru a dobândi ei amortalitatea transhumanistă, de ce politicienii europeni au votat cu 15 mâini pentru impunerea pașaportului digital de vaccinare ?
P.S.: Un fost președinte al CNAS a spus că, prin cardul electronic de asigurat, produs cumpărat de la grupul IT al lui Sebastian Ghiță (care a fugit în Serbia, cu tot cu codul sursă al sistemului), serviciile secrete românești s-au împroprietărit pe TOATE datele noastre cu caracter personal, fiind capabile să ne dicteze și ce să achiziționăm, și ce să votăm, și ce atitudine de supuși captivi să adoptăm, indiferent de cât de proști, impostori, cinici, filo-totalitari ar fi vătafii lor politici, puși cu mâna (sau cu tableta STS) exclusiv după criteriul dependenței de serviciile secrete. Acesta este marele „secret”, motivul pentru care nu avem partide, instituții academice, știință, presă etc., ci sucursale ale lui Big Brother.