7.08.2021

Guvernul a împrumutat de pe pieţele externe 3,25 miliarde de euro

 


Guvernul a împrumutat astăzi de pe piețele externe 3,25 miliarde de euro prin două emisiuni de obligațiuni, cu maturități pe 9 și 20 de ani. Suma este aproape de recordul stabilit în aprilie, când statul a atras 3,5 miliarde de euro, un record pentru o singură ieșire pe piețele externe.

Eurobondurile pe 9 ani, cu scadență în iulie 2030, au fost cotate în deschidere la rata midswap + 205 puncte de bază, iar cele pe 20 de ani, cu maturitate în aprilie 2042, la midswap + 280 de puncte de bază, potrivit Bloomberg, citat de Profit.ro.

Pe parcursul zilei, în contextul în care interesul din partea investitorilor a adus subscrieri de circa 9,5 miliarde de euro (5,75 pentru 9 ani și 3,75 pentru 20 de ani), costurile de împrumut au coborât la midswap + 180 de puncte de bază pentru titlurile pe 9 ani și la midswap + 260 puncte de bază pentru eurobondurile pe 20 de ani.

Aranjorii vânzării de eurobonduri sunt Erste, ING, JPMorgan, RBI și UniCredit. Ministerul Finanțelor a publicat spre finalul zilei, în Monitorul Oficial, un ordin de ministru care prevede „contractarea de către Ministerul Finanțelor a unor împrumuturi pe piețele externe de capital în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes”, în sumă totală de până la 4 miliarde euro, prin lansarea a două serii noi de obligațiuni, cu maturități de 9 ani și 20 ani sau mai mult, împrumuturile fiind denumite în continuare emisiune.

Suma finală, precum și toți ceilalți termeni și condiții financiare urmează să fie stabilite la momentul lansării emisiunii, în funcție de condițiile de piață”.

Guvernul a anunţat împrumuturi de până la 7,4 miliarde de euro din pieţe externe în acest an

Pentru piața externă, statul a anunțat că vrea să împrumute 7-7,4 miliarde de euro de pe piața externă prin emisiuni de obligațiuni în acest an. Necesarul brut de finanțare pentru 2021 este de 130,8 miliarde lei. Necesarul se bazează pe un deficit bugetar stabilit la început de an la 79,9 miliarde lei (7,2% din PIB). Nevoia de împrumuturi a statului a explodat anul trecut, odată cu deficitul bugetar. Deficitul bugetar a fost de 26,9 miliarde lei (2,8% din PIB) în 2018, 48,3 miliarde lei (4,6% din PIB) în 2019 și de 101,9 miliarde lei (9,8% din PIB) în 2020.

Guvernul a împrumutat în aprilie 3,5  miliarde de euro, la prima ieșire a României pentru împrumuturi pe piața externă din acest an. Suma este cea mai mare atrasă de România până acum la o singură ieșire pe extern. Statul a atras 2 miliarde de euro printr-o emisiune de obligațiuni pe 12 ani și 1,5 miliarde euro printr-o emisiune separată pe 20 de ani. Anul trecut, statul a împrumutat de pe piețele externe 8,8 miliarde de euro și 3,3 miliarde de dolari, în contextul unui deficit bugetar record, de 102 miliarde de lei (9,8% din PIB).

Femeie ucisă „de plăcere” de soţ. Bărbatul era gelos pe propriul fiu

 


Un bărbat în vârstă de 68 de ani, din Argeş, spune că şi-a ucis soţia "din plăcere". Mai mult, acesta bănuia că femeia cu care era căsătorit de 44 de ani avea o relaţie cu propriul fiu. Bărbatul riscă să stea după gratii timp de 25 de ani.

Femeie ucisă „de plăcere” de soţ. S-a întâmplat în localitatea Poienari din Argeş. Cei doi soţi erau căsătoriţi de 44 de ani, timp în care femeia a îndurat crizele de gelozie şi bătăile soţului său. De data aceasta nu a mai scăpat. Într-un moment de furie, bărbatul şi-a ucis soţia.

Vecinii spun că bărbatul în vârstă de 68 de ani a fost tot timpul gelos. Acum, acesta bănuia că soţia lui avea o relaţie cu propriul fiu. Tânărul venise din străinătate să renoveze casa părintească şi să aibă grijă de ei.

„Când m-am trezit, la 6.30, am găsit-o moartă acolo, în propria locuinţă. Nu am auzit nimic. Bine, ei s-au certat ieri toată ziua…”, a declarat Cristian Manea, fiul victimei, potrivit observatornews.ro.

Tânărul spune că tatăl său devenise mai agresiv în ultima perioadă, după operaţia pe care o suferise la coloană.

Bărbatul s-a ascuns în podul fânarului după ce şi-a înjunghiat soţia, însă a fost găsit repede de poliţişti. După ce a fost reţinut, acesta a declarat că şi-a ucis soţia de plăcere şi că nu are niciun regret.

În urmă cu un an, femeia a depus plângere împotriva soţului său însă a retras-o.

Bărbatul în vârstă de 68 de ani a fost reținut 24 de ore pentru omor şi riscă să stea după gratii până la 25 de ani.

Victorie pentru Ludovic Orban

 


Antonel Tănase, fostul secretar general al Guvernului Orban, a reuşit să obţină PNL Sector 3, cu 325 de voturi, faţă de cele 151 de voturi obţinute de Claudia Benchescu.

Victorie pentru Ludovic Orban. Succesul lui Antonel Tănase reconfirmă dominarea echipei Orban în Capitala. În prezent, echipa Orban controlează sectoarele 1, 3, 5 şi 6, iar echipa Cîţu sectoarele 2 şi 4.

Prin rezultatul de ieri, Ludovic Orban îşi va putea impune uşor favoritul la preşedinţia PNL Bucureşti.

Ludovic Orban a afirmat, joi, la conferinţa de alegeri interne de la organizaţia PNL Sector 1, că în patru ani a realizat, ca preşedinte al partidului, lucruri la care nu s-ar fi aşteptat nimeni, iar la final de mandat stă „cu fruntea sus”.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a amintit faptul că în 4 ani de mandat al său la conducere, liberalii au ajuns cea mai importantă forță politică a țării, deținând 3 dintre cele mai importante 4 funcții în stat.

„De la congresul din 2017 au trecut 4 ani. Au fost ani de reconstrucţie, au fost ani de muncă, de pregătire, au fost ani de campanii grele derulate în condiţii la care nimeni nu s-ar fi aşteptat, în special campania pentru alegerile locale şi campania pentru alegerile parlamentare. La final de mandat stau cu fruntea sus şi pot să vă spun că în 4 ani de zile am realizat lucruri la care nimeni nu s-ar fi aşteptat. PNL este astăzi principalul partid de guvernământ, PNL deţine astăzi 3 din 4 cele mai importante funcţii în stat”, a afirmat, Ludovic Orban, potrivit News.ro.

Premierul Florin Cîţu a avut un mesaj pentru liberalii de la organizaţia PNL Bucureşti şi a precizat că vor fi susţinuţi doar membri ai PNL la primăriile de sector, cu el preşedinte al partidului.

„Mesaj ferm pentru colegii mei, membri PNL în Bucureşti: cu mine preşedinte al partidului, vom susţine doar membri PNL la primăriile de sector. Votaţi înţelept când alegeţi preşedinţii PNL de sectoare. Mult succes şi vă aştept alături de echipa câştigătoare. Împreună construim România liberală”, a scris Florin Cîţu joi pe Facebook.

7.07.2021

Ludovic Orban, reacţie după ce a fost îmbrâncit

 


Ludovic Orban a fost astăzi, 7 iulie, îmbrâncit de agenții de pază care asigurau ordinea la alegerile interne de la PNL Sector 4. Incidentul ar fi avut loc, marți seară, la sediul PNL Sector 4, unde aveau loc alegeri interne. Ludovic Orban, președintele PNL, ar fi fost bruscat de agenții de securitate în momentul în care acesta a coborât de pe scenă.

Ludovic Orban, reacţie după ce a fost îmbrâncit. Preşedintele PNL spune că ce s-a întâmplat la alegerile interne ale Sectorului 4 nu a fost corect, având în vedere că este primul an în care bodyguarzi au fost implicaţi în procesul de organizare.

„Ce s-a întâmplat nu este corect. De când sunt eu în PNL n-am văzut bodyguarzi care să fie implicaţi în procesul de organizare, de votare. Bodyguarzii care păzeau scena nu m-au recunoscut în primă fază şi nu m-au lăsat să intru pe scenă.

Nu-mi place să discut. Eu nu am accepta prezenţa bodyguarzilor şi până la urmă, bodyguarzii şi-au văzut de treabă, dar cu o mare rezistenţă din partea colegilor mei.

Este un amănunt pe care nu vreau să-l comentez. Eu sunt garanţia că nu e nevoie de bodyguarzi atunci când se organizează alegeri interne.

Domnul Boc nici nu era de faţă. Şi-au ţinut cuvântările două ore, după care au plecat. Episodul s-a petrecut ulterior cuvântărilor şi ulterior susţinerii discursurilor de către preşedinţi.”, a spus Ludovic Orban.

Adrian Moraru, consilier general şi fost candidat la Primăria Sectorului 3, a criticat modul cum au fost organizate alegerile de la Sectorul 4 şi faptul că organizatorii au apelat la agenţi de pază ai unei firme private, agenţi care l-ar fi îmbrâncit inclusiv pe şeful PNL, Ludovic Orban, pentru a-l scoate de pe scenă.

„Mi-am propus să nu comentez alegerile interne. Dar aseară a fost o premieră. Preşedintele naţional al partidului este îmbrâncit de pe scena amplasată în curtea sediului central de nişte gorile cu ceafa lată plătite să “facă ordine” şi care i-au zis să facă paşi”, a scris pe pagina sa de Facebook Adrian Moraru, consilier general al PNL.

Alegerile PNL de la Sectorul 4 au avut parte de un fapt inedit. Organizatorii au folosit o firmă de pază pentru a menţine liniştea şi controlul membrilor, însă agenţii acesteia s-au contrat atât cu jurnaliştii, cât şi cu o parte a echipei Orban, inclusiv liderul PNL fiind îndepărtat mai mult cu forţa de pe scena din curtea sediului central al partidului.

Atac cu rachete asupra soldaţilor americani din Irak

 


Paisprezece rachete lansate miercuri în Irak au vizat baza militară Ain al-Assad, unde sunt găzduiţi soldaţi americani, a anunţat pe Twitter colonelul Wayne Marotto, purtător de cuvânt al coaliţiei internaţionale antiteroriste din această ţară.

„În jurul orei locale 12.30, baza aeriană Ain Al-Assad, din Irak, a fost atacată de 14 rachete. Ele au căzut peste bază şi în perimetrul său. Au fost activate sistemele de apărare. Conform informaţiilor preliminare, trei persoane au fost rănite uşor”, a scris colonelul Marotto, citat de Al Arabiya.

Este cel mai recent dintr-o serie de atacuri devenite aproape zilnice împotriva intereselor americane în Irak. Baza Ain al-Assad, în vestul deşertic al provinciei Anbar, a fost deja ţinta a trei rachete luni, iar câteva ore mai târziu Ambasada SUA la Bagdad a fost ameninţată de o dronă, care a fost doborâtă.

Marţi seară, un atac cu drone-capcană a fost comis asupra Aeroportului Internaţional Erbil, în Kurdistanul irakian (nord), care găzduieşte de asemenea o bază a coaliţiei internaţionale.

În total, 49 de atacuri au vizat interesele americane de la începutul anului în Irak, unde sunt desfăşuraţi 2.500 de soldaţi americani în cadrul coaliţiei antiteroriste internaţionale. Noua utilizare de drone este o provocare pentru coaliţie, deoarece aceste dispozitive zburătoare pot scăpa de bateriile de apărare C-RAM, instalate de armata americană pentru protejarea trupelor sale.

Aceste noi atacuri survin la o săptămână după atacuri americane asupra unor poziţii ale Forţelor Populare de Mobilizare – o puternică grupare paramilitară pro-iraniană în Irak şi Siria – care au ucis zece combatanţi.

Forţele Populare de Mobilizare salută cu regularitate lansarea de rachete şi de drone-capcană, însă nu au revendicat niciodată vreun atac.

PSD cere anchetarea „autodenunţurilor PNL” privind politizarea companiilor de stat şi a inspectoratelor şcolare

 


PSD solicită intervenția urgentă a organelor de anchetă în urma autodenunțurilor publice exprimate de lideri ai PNL cu privire la "politizarea grosolană a unor funcții din companiile sau instituțiile de stat, ce ar fi trebuit atribuite prin concurs și nu după afinitățile politice ale candidaților".

PSD cere anchetarea „autodenunţurilor PNL” privind politizarea companiilor de stat şi a inspectoratelor şcolare.

„Campania internă pentru șefia PNL a scos la lumină faptul că liderii PNL și-au folosit în mod sistematic influența politică pentru a obține foloase necuvenite în favoarea unor membri sau apropiați ai PNL, ceea ce constituie o infracțiune de corupție, potrivit legii penale din România. Din discursurile și declarațiile enunțate în lupta internă din partid rezultă în mod clar că au existat intervenții politice ale unor lideri PNL pentru numirea sau destituirea unor persoane din inspectoratele școlare sau companiile de stat, precum Poșta Română sau Transelectrica”, se arată într-un comunicat de presă al PSD.

În opinia PSD, „președintele Iohannis, care a girat guvernele de dreapta, și premierul Cîțu care conduce actualul Executiv, sunt direct responsabili de politizarea deșănțată și generalizată care se desfășoară sub ochii lor”.

„Se confirmă, astfel, că Dreapta i-a mințit grosolan pe români cu promisiunile din Programul de guvernare, în care se anunța ritos „promovarea unui management performant, depolitizat și integru în companiile de stat”, „autonomia și depolitizarea școlii” sau „depolitizarea funcției publice și stabilirea clară a pozițiilor politice în structura administrativă”, mai precizează socialdemocraţii.

Demiterea lui Clotilde Armand, tot mai aproape

 


Demiterea lui Clotilde Armand, tot mai aproape. Un referendum este pus la cale de societatea civilă, iar Mirel Curea anunță că urmează să fie amplasate puncte pentru strângerea de semnături care să ducă la demiterea primarului de la USR-PLUS. PSD a anunțat că va susține orice inițiativă civică pentru demiterea lui Armand.

Indignat de faptul că străzile din Sectorul 1 sunt pline de gunoaie, Mirel Curea îi îndeamnă pe locuitorii Capitalei, printr-o postare pe Facebook, să strângă semnături alături de el.

„În câteva zile, se vor organiza în Sectorul 1 puncte pentru strângerea de semnături pentru trimiterea doamnei Clotilde Armand la odihnă și tratament.

Le vom strânge cu un steguleț de semnalizare, în soare, pentru că nu putem spera ca madama să aprobe amplasarea de corturi, ceea ce motivează și mai abitir. La fel cum pe mine mă motivează suplimentar faptul că în fața casei mele și în capătul străzii tronează în continuare mormane de gunoaie.

Cine are posibilitatea să aducă mai multe semnături, va putea descărca în cel mai scurt timp formulare de pe net. Eu voi face de serviciu, cot la cat cu alți voluntari, la un asemenea punct.

În fotografie, doar o mostră, un instantaneu făcut la intersecția străzilor Cireșoia cu Fabrica de Cărămidă.




”A început mâncatul de rahat. Nu, nu mă plătește nimeni. Banii mi-i fac doar din muncă, de regulă în mai multe locuri. Numai și numai din muncă. Dacă mi-a dat cineva vreodată ceva, ca să scriu sau să nu scriu ceva, ca să reacționez sau să nu reacționez cumva, să o spună la comentarii.”, spune jurnalistul Mirel Curea.

NU mai arunca uleiul alimentar în chiuvetă ! Pericolele pentru sănătate

 


Aruncarea la chiuvetă sau la coșul de gunoi a uleiului alimentar uzat are efecte extrem de negative atât asupra sănătății tale, cât și pentru mediul înconjurător.

Descoperă ce poți face pentru a evita să contribui la perpetuarea acestor efecte, de ce și cum să reciclezi uleiul alimentar uzat.

De ce să colectezi și să reciclezi uleiul alimentar uzat

Atunci când arunci uleiul alimentar uzat în sistemul de canalizare, acesta înfundă țevile și produce defecțiuni în sistemele din stațiile de epurare. Costurile de curățare și reabilitare a țevilor de canalizare sunt apoi introduse la consumatorul final, adică sporirea cheltuielilor tale.

Un litru de ulei alimentar uzat care este aruncat în sistemul de canalizare poluează un milion de litri de apă. Această cantitate reprezintă necesarul pentru supraviețuire pentru un adult pe o durată de 14 ani. Apoi, odată ajuns în resursele naturale de apă, uleiul formează o peliculă la suprafața apei care împiedică oxigenul să ajungă la plantele și viețuitoarele acvatice. Ca urmare, atât viețuitoarele cât și plantele din aceste ape mor fiind lipsite de oxigen.

De asemenea, atunci când ajunge în sol, uleiul alimentar uzat râncezește, poluând solul și oprind regenerarea acestuia. Astfel, pământul devine nefertil, fiind necesar un interval considerabil de timp pentru ca acesta să devină din nou productiv.

Cum colectezi corect uleiul alimentar uzat

Ce aspecte să ai în vedere pentru a putea fi reciclat și a evita impactul negativ asupra mediului atunci când îl colectezi? Îți recomandăm ca după ce termini de gătit să lași uleiul utilizat să se răcească. După ce uleiul s-a răcit, strecoară-l pentru a elimina impuritățile și resturile de mâncare. Apoi pune uleiul strecurat într-un recipient de plastic, metal sau sticlă. Uleiul astfel colectat este gata de a fi dus la punctele de colectare specializate pentru a fi trimis spre reciclare.

Este foarte important să eviți amestecarea uleiului uzat cu apă, ulei de motor, uleiuri minerale, lichid de frână sau transmisie, resturi alimentare, produse chimice sau orice alte deșeuri deoarece acesta nu va mai putea fi reciclat.

De asemenea, este bine să știi că uleiul alimentar uzat prezintă proprietăți de reutilizare. El poate fi transformat în combustibil biodiesel, în săpun natural, în soluții de curățare, dar și în produs concentrat emulsionabil pentru toate tipurile de cofraje.

Unde poți preda uleiul alimentar uzat

Odată colectat separat și necontaminat în recipientul ales, uleiul alimentar uzat este pregătit pentru a fi predat la punctele de colectare specializate sau poate fi preluat de la tine de acasă pentru a fi trimis spre reciclare, scrie Hartareciclării.ro.

Monica Pop : Să meargă să-şi depună DEMISIA

 


Medicul Monica Pop a făcut primele declarații marți după ce un dispecer 112 din Galaţi a răspuns unei mame care a reclamat dispariția fiicei sale.

Medicul Monica Pop s-a declarat dezamăgită şi revoltată de atitudinea dispecerului de la 112 din Galați şi a catalogat gestul său ca fiind inuman.

„Este foarte greu de caracterizat așa ceva. Problema este că oamenii sunt foarte căzuți moral în țara aceasta și cred că nu le mai pasă. Asta și demonstrează (n.r. dispecerul 112) că nu le mai pasă și nu îi interesează. Trebuia să sară şi să încerce măcar, nu să bagatelizeze aşa. (...) Să se ducă singură să își depună demisia. Să plece de acolo și să meargă să lucreze într-un loc unde nu e cu oameni, că așa ceva nu se poate", a spus medicul Monica Pop, marți seară, la Antena 3, în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei”, moderată de Mihai Gâdea.  

Amintim că DSU a reacționat după ce o angajată a Serviciului de Ambulanță Galați i-ar fi spus unei femei că Poliția nu are unde să-i caute fata„ dacă e fugită și n-o vede nimeni”. Femeia sunase pentru a anunța dispariția unei fete de 16 ani.

Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, care vizează o înregistrare audio dintre un dispecer al Serviciului de Ambulanță Galați și o persoană care anunța dispariția fiicei sale care suferă de o problemă medicală, Departamentul pentru Situații de Urgență s-a sesizat cu privire la această speță.

Incidentul a avut loc pe 2 iulie. O femeie, asistent maternal, a sunat la 112 pentru a anunța că fata de 16 ani a dispărut în timpul unei plimbări.

Fata este pacient la neuropsihologie pediatrică și recent revenise de la spital.

Apelul de urgență a fost direcționat către Serviciul de Ambulanță.

„Au fost mai multe apeluri, au fost direcționate către Serviciul de Ambulanță. În final, fata a fost găsită de polițiști”, a declarat Mihai Polinschi, reprezentantul Serviciului de Ambulanță Județean Galați.

Dispecerul i-ar fi spus femeii care își căuta fata că „Poliția nu este pe fir. Dar nici Poliția nu aleargă după ea. Dacă ea este fugită și n-o vede nimeni, unde s-o caute Poliția, doamnă?”. Mai mult, dispecerul i-ar fi spus femeii și că, „dacă i-ați pierdut urma, doamnă, când o găsiți, este liniștită și vrea să meargă la spital, reveniți la 112. Nu vine nimeni s-o caute în tot orașul”.

Reprezentanții instituției au început o anchetă pentru a stabili dacă operatoarea telefonică s-a comportat corespunzător.

„Ancheta vizează doar comportamentul persoanei de la dispecerat, din punct de vedere medical nu a greșit cu nimic. Ancheta va stabili dacă s-a comportat necuviincios și va lua măsurile care se impun”, a precizat Polinschi, notează Mediafax. 

Rezultatele anchetei vor fi comunicate în următoarele zile.

Explozie urmată de incendiu la Combinatul Chimic Azomureş

 


O explozie urmată de incendiu s-a produs marţi noaptea la staţia de amoniac 3 din cadrul Combinatului Chimic Azomureş, un bărbat de aproximativ 50 de ani suferind o fractură de membru superior. 

În urma evenimentului a fost transmis un mesaj RO-ALERT de informare a populaţiei din zona limitrofă a operatorului. Potrivit ISU Mureş, explozia s-a produs în jurul orei 01,00. Incendiul a fost  localizat, fără pericol de extindere, şi s-a  intervenit pentru lichidare.

ISU Mureş a precizat că nu există niciun pericol pentru populaţie sau personalul operatorului, fiind activată grupa operativă pentru gestionarea evenimentului. Reprezentanţii Azomureş precizează, pe Facebook, că a fost identificată cauza evenimentului de către operatorii instalaţiei.

Nu se înregistrează emisii de amoniac la nivelul platformei sau în afara ei. (...) Nu există pericol pentru comunitate, arată sursa citată. Potrivit reprezentanţilor combinatului, în timpul manevrelor de pornire a uneia dintre instalaţiile de producere a amoniacului de pe platforma Azomureş a avut loc un incendiu.

O persoana a fost rănită, a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi este în afara oricărui pericol. Situaţia este acum sub control, este monitorizată de autorităţi, instalaţia unde a avut loc incendiul fiind oprită complet, mai arată sursa citată, potrivit Agerpres.

7.06.2021

Moscova : Există șansa normalizării relațiilor dintre Rusia şi SUA

 


Există șansa normalizării relațiilor dintre Rusia şi SUA și nu trebuie ratată, a declarat viceministrul rus de Externe Sergei Riabkov, adăugând că Moscova este pregătită să facă eforturi în acest sens.

„Șansa nu doar că există, dar este mai mare decât credeau mulți înainte de summit-ul (SUA-Rusia) și va fi un lucru şi mai de neiertat dacă o vom rata acum”, a spus Riabkov într-un interviu pentru revista Mezhdunarodnaia Zhizn, publicat marți.

Rusia a început imediat să pună în aplicare acordurile care au fost încheiate în timpul summitului de la Geneva, a adăugat Riabkov.

Acesta a menționat, de asemenea, că Moscova nu exclude un dialog cu Statele Unite cu privire la ultimul sistem de armament al Rusiei dacă va include și discuții despre armele hipersonice americane și alte chestiuni.

„Cred că nu se poate fără să vorbim despre ele [sistemele de arme rusești], dar, în egală măsură, americanii trebuie să aibă în vedere faptul că vom vorbi despre o serie întreagă de sisteme ale lor care ne deranjează ... Este vorba de perspectivele privind apariția rachetelor cu rază intermediară și scurtă ale SUA în Europa și în regiunea Asia-Pacific, e vorba de spațiu, de [armele] hipersonice americane, precum şi de sistemele SUA cu instalaţii convenționale, [discuţii pentru] rezolvarea unor probleme strategice și o serie de alte aspecte”, a spus diplomatul rus, citat de Sputnik News. 

Relaţiile dintre cele două țări s-au deteriorat în ultimii ani, ceea ce a condus ulterior la retragerea SUA din Tratatul INF și din Tratatul „Cer Deschis”, în ciuda solicitărilor din partea Moscovei și a Europei de a fi salvate aceste acorduri.

Totuşi, au apărut şanse de îmbunătăţire a relațiilor SUA-Rusia după summitul din 16 iunie organizat la Geneva, când președinții Vladimir Putin și Joe Biden au convenit să lanseze consultări privind stabilitatea strategică și reducerea riscului de conflict între cele două puteri nucleare dominante ale lumii.

Moment crucial în bătălia din PNL

 


Ion Cristoiu susține că declaraţiile lui Ludovic Orban conform cărora PNL trebuie să fie un partid care să sprijine toate valorile tradiţionale ale românilor - familia, biserica, satul, comunitatea - dar şi atacul la USR PLUS reprezintă o premieră de care liberalii trebuie să ţină cont.
„Mă număr printre cei care, în dubla calitate, de cetăţean şi de comentator, urmăresc atent bătălia din PNL în perspectiva Congresului din 25 septembrie 2021. (...)
Alegerile din decembrie 2020 au fost un groaznic eşec al PNL. Marele partid, beneficiind de un an de guvernare, de structuri solide în ţară, de sprijinul făţiş al preşedintelui, s-a clasat pe locul doi şi, mult mai grav, a fost nevoit să intre într-un guvern de colaborare cu un alt partid de pe partea Dreaptă – USRPLUS. USRPLUS a împărţit practic cu marele partid PNL electoratul de Dreapta. Un partid creat cu doar cîţiva ani în urmă, lipsit de structuri, lipsit de cadre, unul dintre acele partide care apar pe scena politică lăsînd impresia că vor înflori pentru decenii ca să se veştejească după un mandat. Alegerile din decembrie 2020 au fost un eşec de proporţii al marelui partid de Dreapta.
De aceea am aşteptat ca războiul din PNL să se concentreze pe analiza cauzelor acestui eşec şi, evident, să dezbată măsurile ce trebuie luate pentru ca un eşec asemănător să nu se mai întîmple în 2024.
După opinia mea, principala cauză a eşecului a constituit-o absenţa unei poziţii clare a PNL în chestiunile cruciale pentru România de azi.
Această poziţie a partidului trebuie să devină punctul principal al confruntării dintre cele două grupări. Spre stupoarea mea, deşi trecuse o lună de la debutul confruntării, în PNL era bolboroseală şi nu clocot. Scriam astfel în comentariul din 22 iunie 2021:
Cînd vorbeam de clocot eu mă refeream la clocot şi nu la bolboroseală. Da, în PNL nu mai e liniştea amintind de suprafaţa calmă a unei bălţi. Aşa cum îşi dă seama orice cetăţean al acestei ţări, în PNL e mare hărmălaie.
Prin clocot eu înţelegeam însă o confruntare publică, evident spectaculoasă, între Grupările concurente, dar nu numai, ci şi între activiştii de rînd ai PNL, în chestiuni de esenţă vitală pentru acest partid. Din 2014, cînd s-a format prin fuziunea dintre PDL şi PNL, PNL n-a traversat un proces de limpezire a apelor, de clarificare a locului ocupat de acest partid pe scena noastră publică. Eşecul de la parlamentare – pentru că eşec, e şi încă unul de proporţii, să-ţi ia un sfert din electorat un partid ca USRPLUS, format de cîţiva ani – şi-a avut cauza în absenţa unor poziţii clare, categorice ale PNL în chestiuni cruciale pentru România de azi.
De la poziţia faţă de negarea familiei tradiţionale pînă la relaţia cu Uniunea Europeană.
Nici una dintre întrebările de care depinde supravieţuirea PNL ca principal partid de Dreapta n-a fost abordată de nici o grupare în Războiul civil din PNL.
Pînă acum – cel puţin pînă acum – Bătălia pentru şefia din PNL a fost o simplă bolboroseală.
În nici un caz clocot!
De la acest comentariu au trecut două săptămîni. Iată însă că duminică, 4 iulie 2021, în confruntarea din PNL s-a trecut de la bolboroseală la clocot. Unul dintre combatanţi - Ludovic Orban - a lansat în premieră un punct de vedere închegat în privinţa locului PNL pe scena politică a ţării. (...) Mult mai important, avansarea acestui Proiect de partid a avut loc concomitent cu un atac virulent la USRPLUS. (...)
Ar fi fost de aşteptat ca Gruparea Reformistă, avîndu-l drept candidat pe Florin Cîţu, să intre în confruntare cu acest Proiect de partid. N-a făcut-o”, a scris Ion Cristoiu pe blogul său.
În opinia acestuia, „Ludovic Orban a exagerat în prezentarea Proiectului de partid, pentru că doar astfel atrăgea atenţia. (...) Membrii PNL trebuie să ţină cont că e prima dată de la începerea Războiului civil cînd cineva propune o confruntare pe Proiect de partid.”

Bani pentru tinerii din diaspora, ca să revină acasă şi să înfiinţeze ferme

 


Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a încheiat sesiunea de primire a solicitărilor de finanţare pentru instalarea tinerilor fermieri, componenta dedicată Diaspora, sesiune care s-a desfăşurat în perioada 4 ianuarie - 5 iulie 2021. Astfel, AFIR a primit online 256 de cereri de finanţare în valoare de aproximativ 10,5 milioane de euro, prin intermediul submăsurii 6.1 - Diaspora din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020.

Sprijinul acordat prin intermediul acestei linii de finanţare este 100% nerambursabil şi, în prezent, este de 40.000 sau de 50.000 de euro, în funcţie de dimensiunea exploataţiei agricole pe care o va dezvolta tânărul fermier.

Finanţarea se acordă sub formă de sumă forfetară în două tranşe: 75% din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanţare şi 25% din valoarea sprijinului în funcţie de implementarea corectă a planului de afaceri, fără a depăşi trei ani (cinci ani pentru exploataţiile pomicole) de la semnarea contractului de finanţare.

Cele mai multe cereri de finanţare, mai precis 46, au fost depuse de solicitanţii reveniţi în ţară pentru a se instala prima oară într-o exploataţie agricolă în judeţul Bistriţa-Năsăud. Valoarea acestor cereri de finanţare depuse online la AFIR este de 1,87 milioane de euro.

De asemenea, în judeţul Bihor, au fost depuse de către tinerii fermieri 42 de solicitări de finanţare în valoare de 1,72 milioane de euro. S-au întors şi 19 tineri fermieri din judeţul Dolj, pentru a accesa fonduri europene în valoare de peste 760.000 de euro. Totodată, în judeţul Cluj tinerii fermieri au depus 18 solicitări de finanţare însumând 750.000 de euro.

Toate cererile de finanţare depuse sunt în procesul de evaluare la nivelul AFIR şi, ulterior, în funcţie de punctajul obţinut, se va realiza selecţia proiectelor care primesc finanţare. În urma finalizării acestor etape, AFIR va publica Rapoartele de selecţie lunare pe pagina oficială, www.afir.info, la secţiunea Rapoarte şi Liste, transmite AFIR - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

O grupare de pedofili din Germania, condamnați la ani grei fără mărturia victimelor

 


Un tribunal din Germania a găsit vinovați membrii unui cerc de pedofili pentru mai multe capete de acuzare pentru abuz al minorilor, transmite BBC. Principalul pârât, un bărbat de 28 de ani identificat după numele Adrian V., va petrece nu mai puțin de 14 ani după gratii. Trei alți bărbați au primit sentințe dure, între 10 și 12 ani de închisoare, în timp ce mama lui Adrian V. a fost condamnată la rândul său la cinci ani pentru complicitate și îndemnare la abuz.        

Judecătorul care a preluat procesul a descris acțiunile grupării drept „înfiorătoare” și „foarte oribile”. Printre acuzațiile aduse bărbaților se numără și faptul că au drogat un grup de băieți și i-au ținut într-o clădire dintr-un parc din Münster mai multe zile. Apoi, aceștia au urcat pe dark web imaginile cu isprava lor. Una dintre victimele lui Adrian V. a fost fiul partenerei sale, acum în vârstă de 11 ani.     

Principalul abuzator va fi arestat preventiv înainte de ispășirea pedepsei 

Adrian V. a fost găsit vinovat pentru 29 de capete de acuzare. Acesta va fi ținut în arest preventiv până când sentința sa va fi completată de judecători fiindcă există riscul să recidiveze. Se crede că bărbatul și-a dat întâlnire online cu alți pârâți, cu vârste între 31 și 43 de ani, care se află în alte părți ale Germaniei.

Judecătorul Matthias Pheiler a spus că procesul „a arătat clar cum acționau pedofilii: înșală, mint, manipulează persoanele” din jurul victimelor. Acesta a adăugat că este ușurat că victimele nu sunt nevoite să depună mărturie fiindcă instrumentarea cazului a fost suficient de  bună.

Statul Renania de Nord-Westfalia, regiunea unde au avut loc abuzurile, a fost zguduit de mai multe scandaluri recente, incluzând incidentul în care sute de copii au fost abuzați de niște bărbați într-un sit de camping. Ministrul Justiției al Germaniei, Christine Lambrecht, a anunțat planuri pentru creșterea sentințelor celor condamnați pentru abuzul minorilor încă de luna trecută.

Salvamar jefuit în timp ce salva viața unui om

 


Un salvamar a fost jefuit în timp ce aplica manevrele de prim ajutor unui tânăr scos din apă. 

Întâmplarea a avut loc în timpul unei acțiuni de salvare din Costinești, implicați fiind mai mulți salvamari care au extras din apă un turist în vârstă de 18 ani. În timpul manevrelor de prim ajutor, un alt bărbat aflat în apropiere a profitat de neatenția salvatorilor și a furat telefonul unui salvamar. 

Hoțul a fost prins de un jandarm și imobilizat. Jandarmul timișorean se afla în timpul liber, în concediu la malul mării. 

Cazul a fost preluat de polițiștii constănțeni. 

Probleme de siguranță în Mamaia

Extinderea plajelor din stațiunea Mamaia a cauzat apariția unui prag abrupt la intrarea în mare, iar turiștii care aleg această stațiune se expun unor riscuri mai mari. Totodată, distanța enormă dintre unitățile de cazare și mare constituie o nemulțumire pentru oameni. Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța a vorbit despre cum se vor rezolva aceste probleme.

Lărgirea plajei din Mamaia poate să îi expună pe turiști la un risc major atunci când apa se retrage în mare. Salvamarii trag un semnal de alarmă după ce plaja din Mamaia a fost extinsă:

„Mereu repet acest lucru: Când venim la îmbăiere, trebuie să avem în vedere faptul că apa este un mediu periculos, indiferent cât de adâncă este! Trebuie să ne luăm câteva măsuri de precauție. Faptul că s-a lărgit plaja înseamnă că s-a micșorat zona de îmbăiere pentru turiști. Dacă pe noua zonă nisipată aveam înainte 150-200 de metri, depinde de configurația plajei sau fundul mării, acum e redusă undeva pe la 50 de metri, cel puțin în prima parte.“, a spus Gabriel Culea, coordonatorul Serviciului Salvamar din Mamaia, în exclusivitate pentru DC News.

Prin urmare, pragul țărmului a devenit foarte abrupt, iar geamandurile se află foarte aproape de țărm. În acest sens, Vergil Chițac, primarul Constanței, a vorbit despre modul în care se poate rezolva această problemă:

„Legat de faptul că apa e foarte adâncă, panta fiind mai mare, vreau să vă spun că lucrul acesta se va rezolva în timp, pentru că marea lucrează, curenții lucrează, aduc sedimente. Ceea ce m-a interesat pe mine a fost faptul că noi, primăria, trebuie să asigurăm serviciile de salvamar. Or, din perspectiva asta, probabilitatea ca să apară evenimente nedorite este cu atât mai mare”, mai pune primarul Constanței. 

Președintele Senatului Universității de Agronomie din București, a fost găsit mort în clădirea Universității

 


În incinta Universității de Agronomie din București a fost descoperit trupul neînsuflețit al președintelui Senatului Universității. Decesul suspect petrecut în Sectorul 1 al Capitalei a fost descoperit de angajații care veneau la primele ore ale dimineții la serviciu. 

Anchetatorii, procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, dar și ofițeri din cadrul Serviciului Omoruri sunt la fața locului și strâng probe pentru a stabili toate împrejurările evenimentului. Autoritățile consideră acest caz o moarte suspectă. Bărbatul s-ar fi aflat în biroul său, iar din informațiile de la polițiști și procurori obținute de Digi24, se pare că acesta s-a sinucis. Nu ar fi fost găsit un bilet de adio. 

Corpul a fost dus la Institutul Național de Medicină legală, iar acolo se va face autopsia și vor stabili legiștii care a fost cauza decesului. În prezent, clădirea Universității este împânzită de polițiști și nu se poate intra pentru a nu fi periclitate probele. 

"În această dimineaţă, prin apel 112, a fost sesizat faptul că în incinta sediului unei unităţi de învăţământ superior, situată în Sectorul 1, a fost găsit decedat un bărbat. La faţa locului cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri - Biroul Morţi Supecte şi Ucideri din Culpă. Trupul neînsufleţit va fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei. Cercetările vizează stabilirea cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul", a transmis marţi Poliţia Capitalei, pentru Agerpres. 

Conducerea Universității nu își explică acest gest, iar profesorul era cunoscut drept o persoană echilibrată, cu familie și nepoți. Ultima dată a fost văzut vineri, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație. Conducerea Universității a precizat pentru DIGI24 că decesul ar fi survenit, cel mai probabil, noaptea trecută. O îngrijitoare a fost cea care l-a găsit pe profesorul universitar în această dimineață în biroul său, iar autoritățile au fost avertizate în jurul orei 7:30. 

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. 

Psihologul Radu Leca trage un semnal de alarmă privind creşterea riscului de sinucideri şi depresie, din cauza pandemiei COVID-19. 

”Știm că anxietatea este răspunsul sută la sută natural al organismului la stres, fiind un sentiment profund de frică în legătură cu evenimente viitoare în viața noastră. Depresia este o tulburare puternică a dispoziției care provoacă un sentiment persistent de tristețe și pierderea interesului față de lucrurile care ne bucurau la un moment dat. Denumită oficial și tulburarea depresivă majoră, aceasta afectează direct modul în care te simți și alegi să te comporţi și poate duce la o varietate de probleme, atât emoționale, cât și fizice", a declarat Radu Leca în exclusivitate pentru DCNews. 

"Suicidul include o serie de acţiuni pe care subiectul le întreprinde pentru a se omorî. Este acest fenomen semnificativ în cazul depresiei majore? Da, este. Cunoaștem faptul că structurile sociale umane nu au tratat cu indiferenţă gestul suicidar. Pentru majoritatea subiecţilor suicidul este o situaţie care trezeşte sentimente de: frică, milă, indignare dar nu de indiferenţă. Subiectul depresiv care ajunge la suicid refuză terapia și medicamentația.” a mai spus psihologul pentru DCNews.