7.13.2021

La Galați, un avion F-16 s-a dezintegrat în zbor

 


Un incident aviatic s-a petrecut, marţi, în zona aerodromului din judeţul Galaţi. Un avion de luptă F 16 a început să se dezmembreze în timpul zborului. Din fericire, aeronava a aterizat în siguranţă, iar pilotul nu a fost rănit.

Incidentul s-a petrecut în timpul unui exercițiu militar, în care piloţii simulau atacul unei ținte care se afla la sol. Avionul F-16 a lansat o bombă de antrenament către ținta de la sol, moment în care din aeronavă s-au desprins mai multe piese. Este vorba despre un rezervor de combustibil extern, dar și despre o grindă aflată pe partea dreaptă.

În momentul în care şi-a dat seama de piesele pe care le-a pierdut, pilotul a cerut să se întoarcă la bază. Menţionăm că aeronava a aterizat fără probleme, iar pilotul nu a fost rănit.

Potrvit MApN, avionul va fi folosit în continuare după ce va fi reparat.

E-facturare, noul tun pregătit de Guvernul Cîţu

 


Premierul Florin Cîţu a anunţat luni care sunt obiectivele lui ca ministru interimar la Finanţe : reforma companiilor de stat, modernizarea administraţiei fiscale, e-Facturare şi înfiinţarea Băncii Naţionale de Dezvoltare.

Florin Cîțu s-a întâlnit marți, la Palatul Victoria, cu specialiști pentru a debloca proiectul e-facturare și le-a cerut să găsească rapid soluții astfel încât proiectul să fie gata la sfârșitul anului sau, cel târziu, la începutul anului viitor. Ceea ce nu se ştie e că deja tunul este pregătit pentru firme prietene, iar servirea se va face cel mai probabil, sub argumentul grabei, prin încredinţare directă, nu prin licitaţie publică.

Firmele favorite să realizeze proiectul e-facturare, potrivit unor surse din Guvern, sunt Citizen next, smartbill, Facturează.ro şi Facturis. Să vedem câte ceva despre fiecare.

Citizen next se autocaracterizează : „suntem un startup civic tech, cu misiunea de a contribui la noua generație de servicii publice cu ajutorul tehnologiei. Din 2016 lucrăm alături de instituții publice și ONG-uri pentru a dezvolta aplicații ce îmbunătățesc viața oamenilor. În ultimii ani am experimentat mai multe abordări organizaționale, am înțeles mai bine cum să rămânem sustenabili pe termen lung în sectorul non-profit. Astfel am fondat Citizen Next, o organizație neguvernamentală, non-profit, orientată spre antreprenoriat social, cu o strategie de creștere și sustenabilitate financiară pe termen lung. Lista proiectelor, inclusiv cu statul, este lungă.

În decembrie 2019, norvegienii de la Visma au cumpărat jumătate din platforma online românească de facturare SmartBill. Fondatorii companiei românești, Ioana Hasan, Radu Hasan și Mircea Căpățînă, păstrează controlul și se ocupă în continuare de dezvoltarea afacerii. Visma este o companie IT norvegiană, fondată în anul 1985. Anul trecut, firma a fost evaluată la 12,2 miliarde de dolari. Visma este deținută majoritar de fondul de investiţii Hg (54%), printre acționarii minoritari numărându-se mari fonduri din zona de tehnologie, precum GIC, General Atlantic sau Warburg Pincus.

Serviciile SmartBill sunt utilizate, in prezent, de peste 65.000 de clienti, de la PFA-uri, la companii mici si mijlocii, si pana la multinationale, din toate sectoarele de business, precum servicii și comert. Peste 2 milioane de documente sunt emise lunar prin intermediul platformei, iar valoarea acestora depășește 4 miliarde de euro pe an.

Aplicația facturează.ro a fost lansată în anul 2007, cu scopul de a asigura micilor întreprinzători un flux automatizat al proceselor de emitere și gestiune a facturilor, etape care presupun importante resurse de timp. Noi, cei de la Cubus Arts, am creat acest serviciu ce fluidizează întregul management al facturilor.

Facturis-online se laudă cu peste 10 ani de experienta in programe de facturare, gestiune stocuri si nu numai şi cu peste 10.000 de clienţi

e-Facturare, anunţat cu mare tam-tam în plină pandemdie

”Anul acesta se va lansa e-Facturare. Este cel mai mare proiect pe care îl introducem. Vorbim despre această factură electronică și veți vedea că acolo veniturile vor crește la buget. Țările care au introdus un astfel de sistem de facturare electronică au avut în medie două puncte procentuale creștere venituri. De aceea și în discuțiile cu Comisia Europeană, și în discuțiile cu investitorii, am spus foarte clar că nu sunt adeptul creșterii taxelor, mai ales într-o perioadă în care economia este sub potențial pentru a aduce venituri la buget. Putem să facem să aducem venituri la buget prin această digitalizare”, a declarat Florin Cîțu la începutul acestui an.

E-facturare ar aduce la buget 20 de miliarde de lei

„Digitalizarea continuă. (…) Avem, va începe în următoarea perioadă un program-pilot pentru e-facturare. Este acea măsură care va aduce la buget, din estimările nu numai ale noastre, şi ale instituţiilor internaţionale şi ceea ce am văzut în alte ţări, în special în Italia, cel puţin două puncte procentuale venituri, ceea ce înseamnă aproape 20 de miliarde de lei în acest moment”, a precizat Cîţu.

Alexandru Nazare, pe atunci ministrul Finanțelor, a vorbit și el atunci despre digitalizarea ANAF și reforma ce urmează să fie făcută în Ministerul Finanțelor: „În momentul acesta, în Ministerul Finanțelor, se lucrează la inventarierea acestor proiecte în vederea includerii lor în Planul Național de Reziliență și Reformă, împreună cu reformele adiacente. Această analiză include inclusiv o privire asupra modului în care funcționează instrumentele pe care le avem acum, multe dintre ele trebuie adaptate, eficientizate. Da, e clar că procedurile de administrare fiscală trebuie simplificate, avem nevoie de noi servicii electronice și funcționalități, cum ar fi o comunicare online extinsă între contribuabili și ANAF, depunerile de cereri în format electronic, raportare etc.”

Introducerea unui astfel de mecanism ar permite ANAF să analizeze în timp real facturile emise și să se concentreze asupra cazurilor unde are suspiciuni că ar exista încercări de fraudă. Sistemul electronic de facturare ar scăpa și firmele de unele verificări, dacă oamenii Fiscului vor putea controla de la distanță ceea ce îi interesează.

Supermarketul din România care retrage două sortimente de înghețată contaminate

 


Un supermarket din România va retrage de la vânzare două sortimente de înghețată cu arome de Tiramisu si Vanilie, care reprezintă un pericol pentru sănătatea oamenilor.

Supermarketul Penny a decis retragerea de la vânzare a două sortimente de înghețată din gama „UNIQUE”- Înghetata cu arome de Tiramisu si Vanilie și „HAPPY” Inghetata cu aroma si sirop de pepene galben, produse de Cicom SRL, cu cantități de 1000g/2000ml și 500g/1000ml, Lot lot UT 200421, Exp: 30.05.2022 lot HPG 130521; Exp:30.06.2022.

Reprezentanții supermaketului roagă clienții, care deja au achiziționat acest tip de înghețată, să le aducă în magazin pentru a le fi returnată contravaloarea produselor sau  să le distrugă. Pentru a-și primi banii înapoi, clienții nu au nevoie să prezinte bonul fiscal.

Producătorul a inițiat retragerea de la comercializare a produselor menționate, ca măsură de prevenție, existand suspiciunea ca acestea sunt neconforme.

Rețeaua de magazine recomandă clienților care au achiziționat produsele mentionate mai sus sa nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în oricare magazin Penny. Contravaloarea va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal, relatează Antena3. 

Grecia şi Franţa introduc vaccinarea OBLIGATORIE a cadrelor medicale

 

Majoritatea restricțiilor impuse din cauza pandemiei vor fi ridicate în Marea Britanie, începând cu data de 19 iulie, anunţă ministrul britanic al Sănătății, Savid Javid.

Marea Britanie ridică majoritatea restricţiilor, asta în timp ce autorităţile din mai multe ţări europene au decis să le reintroducă, în contextul răspândirii variantei Delta.

remierul Olandei, Mark Rutte, a anunţat că ridicarea restricțiilor anti-Covid în această a fost prematură, motiv pentru care şi-a cerut scuze cetăţenilor pentru acea decizie. Numărul de cazuri noi din Țările de Jos a crescut la cel mai înalt nivel din acest an, de peste zece ori, relatează Reuters. Tinerii au fost cei mai afectaţi de infecţia cu noua tulpină.

Recent, autorităţile olandeze au reimpus restricții în baruri, restaurante și cluburi de noapte, la doar două săptămâni după ce majoritatea fuseseră ridicate.

„Ceea ce noi am crezut că este posibil, s-a dovedit că nu este posibil în practică. Am judecat greCipru a reintrodus, de asemenea, regulile cu privire la numărul de persoane permise în localurile de ospitalitate şi divertisment săptămâna trecută, după ce rata zilnică de infectare cu coronavirus a atins un nivel maxim pentru anul acesta.șit, regret și îmi cer iertare”, a spus premierul olandez.

Ridicarea restricţiilor din ţările UE, în ultimele luni, a condus la o creştere a activităţii comerciale, a cheltuielilor şi a încrederii în piaţă. În consecinţă, economiştii europeni şi-au actualizat previziunile pentru creşterea europeană, relatează Financial Times.

Cu toate acestea, aceste ipoteze sunt puse la îndoială acum de varianta Delta care este extrem de contagioasă şi a dus la creşterea ratelor de infecţie la cel mai înalt nivel din ultimele luni de zile.

Germania şi Franţa şi-au avertizat cetăţenii să evite călătoriile în Spania, unde rata infectare cu coronavirus a devenit cea mai mare din Europa. Autorităţile din Portugalia au declarat că turiştii trebuie să fie vaccinaţi, să facă un test negativ sau să fi trecut recent prin boală pentru a rămâne în hotelurile sau pentru a mânca în restaurantele din multe zone.

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor a declarat vineri că rata săptămânală de infecţie cu Covid-19 pentru UE şi Spaţiul Economic European a crescut la 51,6 la 100.000 de persoane, faţă de 38,6 săptămâna precedentă. Prognozele nu sunt deloc bune. Specialiştii estimează că rata infectării va depăşi 90 la 100.000 de oameni în patru săptămâni.

Vaccinarea împotriva COVID-19 devine obligatorie în Grecia pentru îngrijitorii de la căminele de bătrâni şi personalul sanitar din centrele publice şi private în contextul în care infecţiile în ţară continuă să crească, a anunţat luni premierul elen Kyriakos Mitsotakis, potrivit EFE şi Reuters.

Mitsotakis a declarat că doar persoanele vaccinate vor beneficia de deschiderea industriei hoteliere şi de cea a ospitalităţii. Personalul din căminele de bătrâni care nu s-a vaccinat până în prezent va trebui să o facă imediat sau va fi suspendat începând cu 16 august, în timp ce personalul sanitar urmează să fie vaccinat începând cu data de 1 septembrie.

De asemenea, doar clienţii vaccinaţi vor avea acces în interior în baruri, cinematografe, teatre şi alte spaţii închise din Grecia.

Aceeaşi măsură a vaccinării obligatorii a cadrelor medicale au luat-o şi autorităţile franceze. În pofida faptului că, în Franţa, există o mişcare antivaccinistă foarte bine reprezentată, autorităţile de la Paris au mizat pe faptul că vor putea convinge suficiente persoane, inclusiv personal medical, să se vaccineze voluntar pentru a diminua răspândirea virusului. Acest lucru nu a fost, însă, posibil, astfel încât autorităţile au regândit strategia. Macron a precizat că în cazul în care imunizarea la nivel național nu crește suficient, va fi necesară „abordarea vaccinării obligatorii pentru toți francezii”.

Franţa a trecut de la un număr mediu de 400.000 de vaccinări pe zi, la sfârşitul lui mai, la circa 165.000 pe zi în prezent.

„Pe vremea mea, împrumutam 30 de cenţi şi produceam un euro. Cîţu împrumută 2 euro şi produce unul”

 


Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a intervenit luni, la România TV, în emisiunea lui Victor Ciutacu, pentru a comenta scandalul apărut în coaliţia de guvernare şi declaraţiile spectaculoase făcute de politicienii din PNL şi USR-PLUS, mai ales de Alexandru Nazare, fost ministru al Finanţelor, demis de Florin Cîţu.

Mihai Tudose l-a ironizat pe premierul Cîţu, dar s-a declarat şi îngrijorat de ritmul în care guvernul Cîţu se împrumută şi de faptul că nimeni nu explică la ce sunt folosite aceste fonduri, pentru că ele nu se văd în nivelul de trai al românilor.

„Cautam talanga si am pierdut vaca. Nu stim nici unde sunt alea 40 de miliarde de la inceputul anului. Baietii astia cred ca sunt permanenti acolo si stau cu fundul pe bani. Nu stim cu cat s-au cumparat dozele de vaccin, cu cat se vand acum, ca nu mai avem ce face cu ele. Inteleg ca s-au cumparat 60 de milioane de doze, ca aveam si pentru vecini.

Eu intreb din nou, unde sunt 50 de miliarde? Mai intrebam un economist si din fostul guvern, si din asta, ca mai sunt oameni normali.

Din anii 90 toate guvernele au mers pe imprumut, dar pe vremea mea se imprumutau 30 de centi si produceam un euro, acum imprumuta 2 euro si se produce unul. Iar in capul lui Citu e wow asta.

De acolo apare gaura aia de miliarde. Nu uitati ca au venit cu bugetul in martie si asa au mai acoperit. Am spus ca acest buget nu va ajunge pana la mijlocul anului. Iata ca s-a terminat bugetul.

Avem deja 50 de miliarde, mai vin si aia 15 miliarde din PNRR, vom trece de pragul de 60% din PIB, iar atunci vor incepe taierile, că inghetate deja sunt si pensiile si salariile.”, a declarat Mihai Tudose, în exclusivitate la România TV.

Europarlamentarul PSD s-a referit şi la declaraţiile făcute luni de fostul ministru al Finanţelor, Alexandru Nazare, demis de premierul Florin Cîţu. Nazare a spus că a ridicat în guvern mai multe probleme legate de achiziţia de doze de vaccin, dar acestea nu au fost luate în seamă.

„Aici domnul Nazare ar trebui sa spuna tot, iar daca acele observatii le-a facut in sedinta de guvern si sunt pe banda, s-a scos. Nu exista in sedinta de guvern sa treci peste avizul min Justitiei sau al min Finantelor. Iarasi, cea mai bizara declaratie a lui Nazare este ca n-a mai vorbit cu Citu din martie. Eu vorbeam in fiecare zi si ma vedeam la doua zile, e halucinant, ministrul de Finante este contabilul tarii.

Intr-o discutie avuta cu domnul Ciolacu ne-am adus aminte ca stateam 16 ore pe zi la birou, iar Citu de cateva luni se plimba prin tara si refuza sa se intalneasca cu primarii, ca el era acolo candidat la PNL, nu prim ministru.

Isi face titlu de glorie ca s-a dus pe jos sa-si ia un ecler. Cate frustrari o fi avut in viata, acum s-a trezit ca e prim-ministru.”, a mai spus Tudose.

„Pe la inceputul anului, cand PNRR era imnul national, Citu a fost la Bruxelles. Stiti ce facea ministrul Finantelor ? Orice altceva, pentru ca Citu nu l-a luat cu el. Ghinea a zis azi ca acum e sigur ca banii vor veni, ca a transmis varianta buna. Pai, pana acum stia ca a trimis varianta proasta ? Din cate stiu eu, ultima varianta depusa e cam varza si asta. Au primit vreo 25 de pagini de mici avertizari. Am cerut toti sa vina in Parlament si sa ne povesteasca, sa spuna practic poporului.

Cat ai dat pe o doza de vaccin, cate doze ai cumparat, cum ai cumparat 60 de milioane la o populatie vaccinabila de maximum 18 milioane. Deci maximum 35 de milioane de doze. De ce au comandat atatea, era comisionul mare? N-o sa fie eterni acolo, iar la sumele astea, nu au cum sa le faca disparute”, a încheiat Mihai Tudose.

14 filiale din 22 şi 64% dintre delegaţi l-ar susţine pe actualul preşedinte PNL

 


Potrivit numărătorii taberei Orban, 13 filiale județene au votat rezoluții de susținere pentru Ludovic Orban care nu au fost schimbate în forurile statutare ale organizațiilor, plus Sectorul 6 care nu s-a poziționat la nivel de președinte dar majoritatea membrilor filialei este pentru susținerea actualului lider PNL.

„Din punct de vedere al numărului de delegați care vor reprezenta filialele la Congres, în urma consultărilor cu membrii filialelor respective, evaluarea internă arată un procent de 64% în favoarea lui Ludovic Orban”, mai afirmă sursele citate pentru Stiripesurse.

1. Filiale mentionate eronat cu sustinere pentru Florin Cîțu: Botosani, Timis, Bacău, Alba, Constanța – la Timiș, Alba și Constanța încă nu s-au desfășurat alegerile interne; la Botosani a câștigat Costel Șoptică, candidatul susținut de Ludovic Orban, impotriva lui Dan Nechifor, candidatul susținut de Florin Cițu și George Flutur; la Bacău, candidatul Daniel Fenechiu, susținut de Florin Cițu și Alina Gorghiu, s-a retras din competiție și a câștigat Mircea Fechet în echipă cu fostul președinte interimar, Viorel Miron, susținuț de Ludovic Orban.

2. Organizațiile ”indecise”: la Iași, filiala îl susține pe actualul preşedinte în timp ce doar noul președinte al filialei a anunțat susținerea pentru Florin Cițu; la Bistrița-Năsăud, candidatul susținut de Florin Cițu și Robert Sighiartău a pierdut categoric în fața președintelui Ioan Turc, susținut de Ludovic Orban; la Vâlcea, candidatul Gheorghe Păsat, susținut de Florin Cițu la el acasă în județ a pierdut în favoarea președintelui Cristian Buican susținut de Ludovic Orban; la Caraș-Severin, președintele filialei Marcel Vela a anunțat susținerea pentru Ludovic Orban iar la Arad majoritatea filialei îl susține pe Ludovic Orban.

3. Episoade cu miză simbolică: Florin Cițu a pierdut susținerea în propria organizație de la Sectorul 5 și la el acasă în județul Vâlcea; unii dintre susținătorii din ”poza” lui Florin Cîțu au arătat că nu au susținerea organizațiilor lor: Robert Sighiartău la Bistrița Năsăud, Cristian Băcanu la Sectorul 5, Victor Paul Dobre la Galați, Cătălin Boboc la Brăila, Vergil Chițac la Constanța.

Vaccinul Johnson &Johnson, poate dezvolta o afecțiune neurologică rară

 


Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (FDA) urmează să anunțe că există o legătură între acest ser și sindromul Guillain-Barre, o afecțiune neurologică rară, scrie New York Times.

Autoritățile americane au constatat că riscul de  apariție a sindromului este scăzut, dar de trei până la cinci ori mai mare în rândul persoanelor care s-au vaccinat cu Johnson & Johnson decât la populația generală.

Oficialii federali au identificat aproximativ 100 de cazuri suspecte de boala Guillain-Barré în rândul celor care s-au imunizat cu Johnson & Johnson. Rapoartele sunt considerate preliminare, iar majoritatea persoanelor care dezvoltă afecțiunea se vindecă.

„Nu este surprinzător să găsim aceste tipuri de efecte adverse asociate cu vaccinarea”, a declarat dr. Luciana Borio, fost șef al FDA, în mandatul președintelui Barack Obama. Datele colectate până acum de Administrația pentru Alimente și Medicamente, a adăugat sursa citată, au sugerat că beneficiile vaccinului „continuă să depășească cu mult riscurile”.

Conform datelor citate de The New York Times, simptomele Guillain-Barre au apărut după aproximativ trei săptămâni de la vaccinare. Un bărbat în vârstă de 57 de ani din Delaware, care a suferit atât un infarct, cât și un accident vascular cerebral în ultimii patru ani, a murit la începutul lunii aprilie, după ce a fost vaccinat și a dezvoltat sindromul Guillain-Barré.

Este de așteptat ca administrația Biden să anunțe noul efect advers al vaccinului în cursul zilei de marți. FDA va conchide, însă, că beneficiile vaccinului în prevenirea formelor severe sau a decesului cauzat de coronavirus depășesc cu mult riscul.

Conform sursei citate anterior, nu s-a găsit nicio legătură între sindromul Guillain-Barre și vaccinurile dezvoltate de Pfizer-BioNTech sau Moderna, ceilalți doi producători autorizați la nivelul SUA. Aceste două seruri se bazează pe o tehnologie diferită, scrie Aleph News.

7.12.2021

Vipera de stepă şi-a făcut apariţia pe plaje

 


Viperele de stepă au o activitate foarte intensă, în această perioadă, în zona Perişor din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, atrag atenţia specialiştii. Aceştia recomandă respectarea traseelor turistice aprobate pentru evitarea muşcăturilor veninoase.

Cea mai abundentă populaţie de viperă de stepă (Vipera ursinii moldavica) – specie vulnerabilă – se află în zona Perişor-Periteaşca din perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD).

”Având în vedere semnalarea de către inspectorii cu drept de control şi monitorizare a frecventelor întâlniri a viperei de stepă în zona Perişor, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării atenţionează asupra respectării traseelor turistice aprobate. Nerespectarea acestora şi accesul în zonele frecventate de această specie de şerpi veninoşi, foarte activă în această perioadă, expune vizitatorii la pericolul muşcăturilor”, au transmis, luni, specialiştii.

Totodată, specaliştii au anunţat că, în weekend, s-a înregistrat un număr foarte mare de turişti pe plajele sălbatice din sudul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, la fel şi plajele Vadu, Corbu şi Midia au fost din nou pline.

”În cele două zile de weekend au fost estimaţi aproximativ 8.300 de turişti şi 1.220 de autovehicule, Plaja Vadu fiind cea care a înregistrat cel mai mare număr de turişti pe zi, respectiv 3.000 sâmbătă şi 4.000 duminică, de asemenea şi cel mai mare număr de autovehicule (500 pe zi).

Din păcate, mulţi dintre cei sosiţi pe aceste plaje sălbatice, neamenajate, continuă să ignore indicaţiile de pe panourile de informare amplasate în zonă şi pun presiune pe habitatele naturale costiere, iar pentru aceste fapte sunt sancţionaţi. Pentru contravenţiile constatate, au fost aplicate în total 46 de sancţiuni dintre care 22 de amenzi în valoare de 21.200 lei şi 24 de avertismente”, a mai transmis RBDD.

Benone Sinulescu trece prin momente grele. Soția artistului face câteva precizări

 


Ionuț Pavel, fostul impresat al lui Benone Sinulescu, a făcut, plin de mâhnire, o serie de dezvăluiri despre starea de sănătate a artistulu.

Benone Sinulescu, în vârstă de 84 de ani, a fost găsit căzut în casă, inconștient, și a fost dus de urgență la spital. Medicii nu au făcut precizări privind starea sa de sănătate, în schimb, fostul impresar al acestuia, a răbufnit. Nea Beny a fost transferat într-un centru de îngrijiri paleative.

”A avut mai multe căderi, din câte știu. E posibil să fi provocat cheaguri de sânge. Nu pot să știu ce a fost acolo, doar ce am aflat dând cel puțin 200 de telefoane. Într-un centru de îngrijiri paleative duci un om sănătos. Acolo merg oaameni care au trecut printr-un AVC, în faza recuperatorie. El trebuia să ajungă la Urgențe”, a spus Pavel pentru Fanatick. „Fac apel inclusiv la domnul Raed Arafat. Dânsul a spus că iubește valorile culturale românești. Cred că acest om e o valoare națională și va fi tratat ca atare. Sper să se depună toate eforturile. Nu poate fi lăsat așa”.

Fostul impresar s-a interesat pe parcursul ultimelor ore cum a fost tratat cântărețul. Inițial, acesta fusese dus la un centru privat de lângă Arad. Acolo i se dăduseră pastile ca să îl liniștească.

„Familia se pregătea de înmormântare deja”, a mai spus el. Acesta a adaugat că nu dorește să creeze polemici pe marginea acestui subiect și că se roagă pentru ca marele artist în vârstă de 84 de ani să meargă din nou pe picioarele sale.

Benone Sinulescu a trecut prin clipe dificile, viața lui fiind în pericol, după ce în cursul zilei de joi a fost găsit inconștient în propria locuință. Celebrul artist a îngrijorat pe toată lumea, de la familie, apropiați și până la fanii lui, care-l îndrăgesc mult. Inițial, s-a zvonit faptul că viața lui ”Nea Beni” atârnă de un fir de ață, însă la câteva zile după ce a primit îngrijiri medicale, Ionuț Pavel, fostul impresar al cântărețului, a făcut noi declarații despre starea lui de sănătate actuală.

Apropiatul artistului a povestit, la un post de televiziune, faptul că Benone Sinulescu este din ce în ce mai bine, este acum conștient, lucid și poate să vorbească cursiv. Conform spuselor lui Ionuț Pavel, soția marelui artist nu dorește să dea mai multe detalii despre cum se simte Benone Sinulescu.

”Important e că e la spital și important e că e îngrijit de o echipă medicală competentă și nu mai este în acel centru de îngrijiri paleative. Joi a căzut și nu s-a mai ridicat și atunci în loc să fie dus la Urgențe centrul de îngrijiri paleative.

După ce a apărut în presă, l-au suit repede într-o ambulanță și l-au trimis la Urgențe”, a dezvăluit Ionuț Pavel, fostul impresar al lui Benone Sinulescu, la Antena Stars.

Pe de altă parte, Elena Sinulescu rupe tăcerea și vorbește despre starea de sănătate a lui Benone Sinulescu. Cum se simte, de fapt, artistul, dar și cum au apărut în spațiul public informații false despre situația prin care trece Benone Sinulescu.

Printr-un mesaj postat pe pagina oficială a artistului, soția acestuia, Elena Sinulescu, a ținut să clarifice tot ce s-a scris despre soțul ei.

” Dragi prieteni, admiratori ai lui Benone Sinulescu,

Având în prim-plan preocuparea pentru starea de sănătate a soțului meu, pe de o parte, dar și dorința acestuia de a expune publicului doar actul artistic și mai puțin problemele de sănătate specifice vârstei, am evitat mediatizarea situației medicale a soțului meu.

Totuși, situația impune câteva precizări:

În urmă cu câteva săptămâni, soțul meu a fost consultat la o clinică de specialitate din Timișoara de către un medic, profesor universitar, a efectuat analize medicale inclusiv computer tomograf și urmează un tratament pentru afecțiunea cronică constatată.

În dimineața zilei de joi 08.07.2021, Benone Sinulescu nu a fost găsit inconștient ci a căzut și nu a dorit să fie internat. Cu toate acestea, locuind singuri la casa din localitatea Barzava, neputând să îl ridic și din dorința de nu fi expus într-o situație nefavorabilă imaginii publice, împreună am stabilit să solicităm o ambulanță de la o clinică privată, în care a fost internat temporar și a continuat tratamentul, beneficiind de condiții medicale de calitate.

În ziua de sâmbătă starea de sănătate s-a înrăutățit și în urma discuției cu un alt medic profesor universitar de la Spitalul Județean Arad, care îi cunoștea afecțiunile, i-a recomandat o reevaluare în cadrul acestui spital.

În acest timp, fostul impresar Ionuț Pavel, fără a mă fi întrebat despre starea soțului meu și fără a ne solicita acordul, a răspândit în presă informații nedocumentate false, defăimătoare privind modul în care familia îl îngrijește pe “Nea Beni”. Se dovedește că Beni pe buna dreptate nu îl considera o persoană din cercul de prieteni și a încetat relațiile profesionale de mai mult timp cu acesta.

Vă mulțumim pentru aprecierile și gândurile bune și să ne rugăm cu toții pentru sănătatea îndrăgitului Benone Sinulescu”, este mesajul postat de soția artistului.

Un cățel și o pisiicuță s-au reunit cu familiile lor după mult timp și după multe peripeții

 


Un cățel care dispăruse în urmă cu un deceniu s-a reunit cu familia sa.

Microcipul l-a adus din nou în sânul familiei. Razzle, un schnauzer negru în miniatură, s-a reunit cu familia după ce, în 2011, a dispărut, potrivit Daily Mail.

Un grup dedicat salvării animalelor l-a descoperit pe Razzle și, cu ajutorul microcipului pe care acesta îl avea implantat, a fost găsită și familia sa. Cățelul se afla la aproape 2.600 kilometri distanță de casa familiei, locul din care a dispărut în urmă cu un deceniu.

La scurt timp după ce a fost descoperit, Razzle a fost dus la un adăpost local, dat fiind faptul că sănătatea sa se deteriorase și nu ar fi supraviețuit unui zbor comercial. Ulterior însă, un pilot, iubitor de animale, a fost de acord să-l ducă din California în Arkansas. 

'Aș vrea doar să mă gândesc la mine ca la o parte foarte mică a unui lanț foarte important, care trebuie să depună toate eforturile pentru a încerca să reducă numărul animalelor fără adăpost sau neglijate', a declarat pilotul Jeremy Wade, conform Fox News.

Videoclipul revederii emoționante a fost postat vineri, pe Facebook.

Jeremy Wade a spus familiei: 'Un pic mai în vârstă decât probabil l-ai văzut ultima oară'.

Aaron Howard a răspuns că: 'Doar puțin'. În timp ce se îndrepta spre el, Rhonda Howard a exclamat: 'Este Razzle!'.

O pisică a fost găsită în viață, printre dărâmături, la 16 zile de la prăbușirea imobilului din Florida

La 16 zile de la prăbușirea imobilului din Florida, o pisică a fost găsită în viață. Binx s-a întors în familie ca un 'miracol'.

Binx locuia cu familia sa, într-un apartament de la etajul nouă al blocului prăbușit în Miami. Vineri, ca un 'miracol', pisica s-a reunit cu familia sa. Voluntarii au găsit felina după 16 zile de la momentul prăbușirii, printre dărâmături. 

Primarul Daniella Levine Cava a declarat într-o conferință de presă că 'după 16 zile lungi și extrem de dificile, sunt fericită că pot să împărtășesc o mică veste bună', potrivit CNN.

Potrivit edilului, unul dintre voluntarii care hrănesc pisicile din zona în care s-a prăbușit imobilul a crezut că a recunoscut-o pe Binx și a dus-o într-un adăpost pentru animale. Acolo, Binx a fost identificată ca aparținând uneia dintre familiile din clădire.

Transilvania, la înălțime prin vinurile sale reprezentative

 


Producătorii de vinuri au început să perceapă faptul că turismul viticol reprezintă o modalitate de promovare și creștere a vânzărilor, iar investițiile în această industrie, în cele mai multe cazuri prin fonduri europene, devin o prioritate a proprietarilor de crame.

În acest sens, enoturismul sau turismul viticol a început să prindă, am putea spune, printre români, cu vizitele ghidate la crame, în care vizitatorii iau contact cu procesul tehnologic de obținere a vinului, degustarea sau o plimbare prin vie, de unde se pot achiziționa și câteva sticle de vin la un preț de producător.

Dacă marii producători de vinuri se bazează pe vânzări către retail-uri sau la export, micii producători încearcă să penetreze piața locală. Pentru a cunoaște zbaterea acestora trebuie să te afli acolo, unde pe parcursul întregului an se duce o bătălie pentru, ca la începutul toamnei, munca să fie răsplătită cu producții bune și de calitate.

Transilvania, a fost și rămâne un etalon al culturii viței de vie. Descoperirile arheologice atestează faptul că din antichitate, mergând în perioada migraţiei popoarelor și continuând în decursul perioadei feudale, cultivarea viței de vie a fost una dintre îndeletnicirile de bază ale populației care a locuit pe aceste meleaguri.

Odată cu colonizarea saşilor de către regii arpadieni în secolul al XII-lea, în părţile Sibiului, Albei şi Bistriţei, a început dezvoltarea viticulturii din teritoriul cuprins între Târnave şi Mureş, zonă care figura pe hărţile timpului sub denumirea Weinland (Ţara vinului). Primele clone de viţă nobilă, de origine germană, au fost aduse în Transilvania în secolul XII în centrul viticol Alba, pe teritoriul actualelor localităţi Alba Iulia, Ighiu şi Cricău.

Inainte de invazia filoxerei (1885), în Transilvania erau răspândite vechile soiuri de struguri locale: Iordană, Lampăra, Fetească albă, Furmint, Vânătă de Băgaciu, dar si altele internationale: Riesling Italian, Riesling de Rhin, Pinot Gris şi Pinot Noir.

Villa Vinea, pe drumul vinului de pe Valea Târnavei

Povestea Villa Vinea a început în 2004, când Heiner Oberrauch a descoperit în apropierea orașului Tîrgu-Mureș o locație perfectă pentru producerea de vinuri extraordinare.

Villa Vinèa se află pe un deal lin, situat la o altitudine de 330-350 de metri, deasupra mării, cu expunere largă către sud și către râul Târnava Mică. Plantațiile sunt la aproximativ 20 de minute distanță cu mașina, față de aeroportul Târgu Mureș.

Situată în localitatea Mica, la 15 km de Târnăveni, crama Villa Vinèa cultivă o suprafață de 70 de hectare de vie, plantată cu 12 soiuri, printre care: Sauvignon Blanc, Riesling, Gewürztraminer, Pinot Noir și Merlot. În portofoliu au fost adăugată și o varietate albă germană, Kerner și una roșie austriacă.

Vinul de top al cramei îl reprezintă Contessa, un vin alb, un cuplaj complex de Muscat ottonel, Kerner și Gewurztraminer obținut din struguri culeși devreme și deshidratați, mai apoi până la stafidare.

Cu un număr de circa 90.000 de sticle îmbuteliate anual, dintre care 80 la sută reprezintă vinul alb, crama are o cifră de afaceri de circa 650.000 de euro.

CASA DE VINURI ZAIG: Povestea Vinului de Teaca

Undeva, în zona Bistriței, cea mai nordică dintre cetățile săsești, se dezvoltă o podgorie mică, dar unde se produc vinuri alese. Istoria bogată a acestor locuri își păstrează amintirile nu doar în povești, ci și în sevele pământului, după cum spunea unul dintre ultimii sași din regiune, Zaig Eckehardt.

Sașii au ajuns aici prin 1260, dar prima atestare documentară o regăsim într-o relatare a cărturarului german, Johannes Troster, care menționa în cartea sa “Das Alt und Neu Teutsche Dacia”, (Nurenberg, 1666), că vinurile de la Tekendorf (Teaca) sunt cele mai bune vinuri albe pe care le-a degustat vreodată.

La începutul anilor 1960, vinificaţia modernă a fost introdusă și în aceste locuri, iar la Teaca a apărut un centrul viticol, sub coordonarea unui inginer de prin părţile Drăgăşanilor. După 1990, viticultura din zonă intră într-o perioadă marcată de un declin accentuat. Însă, în anii din urmă, Zaig Eckehardt încearcă să îmbine tradiţiile săseşti de acum câteva secole cu tehnologia modernă. E o punere laolaltă a unor idei vechi cu unele foarte noi, împletind meseria cu arta. Și totul se face în așa fel încât să se păstreze vie amprenta locului şi a oamenilor.

În comuna Teaca s-au plantat 13 hectare de viță nobilă, în 2013. S-a pastrat și via veche, cea care a fost sădită în urmă cu o sută de ani. Este un adevărat monument, care are nevoie de îngrijire manuală, extrem de meticuloasă. Iată de ce vinurile noastre sunt o punte de legătură între generații. 

Cele 2 ha cultivate cu vita de vie conțin Fetească Alba, Muscat Ottonel, Neuburger, Traminer, Furmint, Oporto.

Dej și Hrușciov, la un pahar cu vin de Teaca

"Teaca este o regiune care nu permite cultivarea viței pe suprafeţe întinse din cauza reliefului deluros cu pante accentuate. De aceea, aici se produce puţin vin, dar de calitate, de unde, în vremea comunismului, era cunoscut drept vinul securiştilor.

În istoria localităţii a rămas negocierea, la un pahar de vin, dintre Gheorghe Gheorghiu Dej şi Nikita Hruşciov, privind retragerea trupelor sovietice din ţara noastră", a continuat povestea locului Zaig Eckehardt.

În acesta cramă de familie, unde se produc anual în jur de 700 hl de vin. Procesul de fermentație se face în vase din inox controlate termic. Iar pentru maturare se folosesc butoaie din stejar, sub observarea unui oenolog tânăr, Cristina Carazan, din Republica Moldova, absolventă de chimie la Babeș Bolyai.

Între timp, rolul povestitorului e preluat, cu delicatețe, de soiurile cultivate in zona Chardonnay, Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc, Neuburger, Traminer, Fetească Neagră, Pinot Noir, Feteasca Regala, Fetească Albă.

Crama Jelna – amprenta Transilvaniei

În județul Bistrița – Năsăud, la câțiva kilometri de reședința de județ, Crama Jelna continuă și dezvoltă o tradiţie viticolă adormită timp de mai multe secole. Conform hărţilor vechi, printre care și harta iozefină (1766), pe dealurile Jelnei sunt reprezentate întinse plantaţii de viţă de vie.

Fratii Ovidiu si Daniel Moldovan au fondat în 2016 Crama Jelna, din podgoria Lechința, unde pe cele 26 de hectare cultivă vița de vie. Prima gama Amprenta Transilvania, o gama premium a fost gata în 2017 și a fost pusă pe piață în Februarie 2018. În iunie din același an, a fost lansată gama super-premium Dealu Negru, iar în noiembrie 2019 gama Iconic Navicella.

De unde Navicella

Totul a pornit de la Navicella pictorului italian Giotto de Bondonne, o impresionantă frescă ce orna vechea bazilică Sfântul Petru din Roma și care surprindea scena în care Iisus, mergând pe apă, ajunge la corabia în care se aflau ucenicii săi.

Fresca originală a fost distrusă odată cu reconstrucția bazilicii, însă se știe că s-au realizat câteva copii ale faimoasei fresce, iar singurele copii cunoscute în întreaga lume sunt la Strasbourg (Franța), Florența, Pistonia (Italia) și „Navicella Transilvanica” – pictată în 1520 în biserica din Jelna.

În registrele vechii biserici evanghelice din sat stă scris că Petrus Murator, cel care a pictat fresca din Jelna în jurul căreia se face astăzi mare vâlvă, a fost plătit pentru munca sa în butoaie de vin.

Darius Pripon, tânărul winemaker îndrăgostit de Pinot Noir a adus vinurile cramei în atenţia iubitorilor de licori selecte, a transpus cultura și istoria într-un vin de excepție care poartă numele faimoasei fresce – Navicella.

Crama Jelna are din 2020 dreptul de utlizare a menţiunii facultative "produs montan" şi înregistrarea soiurilor Fetească Albă, Fetească Regală, Sauvignon Blanc şi Muscat Otonel în registrul naţional al produselor montane, pentru că ferma viticolă se află la cea mai mare altitudine din țară, respectiv 460 metri.

Antreprenorii au continuat dezvoltarea cu o pensiune de 4 margarete, cu opt camere duble si un restaurant, care a fost finalizata la jumatate anului .

Pentru vita-de-vie s-au folosit fonduri europene pentru reconversie, în cramă fiind investite fonduri proprii. În total, suma se ridica la circa un milion de euro. Sunt incluse aici si echipamentele, tehnologie de ultima generatie.

Vinurile cramei Jelna, din soiurile Feteasca Albă, Feteasca Regală, Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc, Pinot Noir, se vând sub brandurile Jelna, Dealu Negri, Navicella în ţara noastră, prin intermediul HoReCa. Recent, tinerii investitori au pariat și pe export, avand contracte în Belgia, Canada, Danemarca și Anglia.

Pentru dezvoltarea cramei, exista un proiect de retehnologizare, din fonduri europene. Printre dotările pe care proprietarii cramei doresc să le achizitioneze este și o linie performantă de îmbuteliere. Valoarea proiectului este estimată la 800.000 de euro, partea de tehnologie, la care se adaugă costurile constructiei.

Alexandru Nazare, despre cum a refuzat să fie pionul lui Cîțu și demascarea coaliției

 


Alexandru Nazare, ministrul liberal al Finanţelor, proaspăt revocat din funcție, a făcut declarații într-un interviu în care a acuzat faptul că liderii din coaliție știau că va fi demis.

Alexandru Nazare, ministrul liberal al Finanţelor, care a fost recent revocat din funcție de către premierul Florin Cîțu, a declarat într-un interviu că premierul i-a negat în față demiterea, deși aflase deja despre remaniere din surse de la cabinetul prim-ministrului. Nazare a mai ținut să sublinieze că dintotdeauna a avut o comunicare defectuoaă cu Florin Cîțu.

„M-a sunat premierul în săptămâna în care apăruseră sursele cu remanierea mea. Luni apar sursele, marţi premierul Cîţu spune că nu este adevărat. Presa mi-a spus că primise informaţiile de la cabinetul Cîţu. Intru în coaliţie, premierul spune că sursele sunt reale şi de la cabinetul lui. I-am zis: Florin, hai să stăm de vorbă, hai să rezolvăm”, a declarat Nazare.

Alexandru Nazare a mai făcut declarații și cu privire la jocurile de putere ale lui Cîțu și despre faptul că premierul a vrut să-l folosească pe fostul ministru de Finanțe ca un pion în bătălia pentru partid. Nazare a mai dat detalii despre cum anume a decurs discuția dintre el și premier în momentul în care a fost anunțat că va fi remaniat.

„După aceea m-a sunat premierul ca să particip la poză. Am cântărit foarte bine situaţia. Ce-ar fi însemnat să implic ministerul de Finanţe în bătălia din partid? I-am spus premierului: prefer să asum o atitudine de neutralitate. I-am urat succes”. „Luni, m-am bucurat foarte mult că mă sună premierul. Am zis „wow”, pot să am o întâlnire. M-am dus la Palatul Victoria, mi-am luat dosarul cu execuţia, dar premierul voia să-mi spună de demisie în cabinetul lui. În cabinet i-am prezentat cifrele”. „L-am întrebat de ce nu putem rezolva problemele, i-am zis să detensionăm situaţia. Ar fi fost util să fie o evaluare obiectivă. I-am spus să discutăm în forurile de conducere ale PNL. Era o formă de respect faţă de liderii PNL”, a mai afirmat Nazare.

Nazare a mai precizat că Orban cunoștea situația, iar fostul ministrul al Finanțelor a încecat să medieze problema cu premierul Cîțu.

„Domnul Orban ştia situaţia. Am încercat să-l conving pe premier să renunţe la idee. Au fost reuşite pe care le-am avut, apreciate de premier. Nu puteam să demisionez pentru că nu abandonez. Nu asum vreo culpă pentru lucruri care nu există. Aveam rezultate bune, cum să-mi dau demisia?”. „Voi alege între Cîţu şi Orban după ce fac o analiză. Momentan încerc să închid procedurile de predare – primire”, a mai adăugat Nazare.

Situație halucinantă într-un avion. O femeie a fost legată cu bandă adezivă după ce a atacat însoțitoarele de zbor

 


O femeie a fost imobilizată după ce a fost legată cu bandă adezivă de scaunul unui avion. Incidentul a avut loc la bordul unui zbor American Airlines.

Incidentul s-a petrecut marți, în timpul unui zbor intern, pe ruta Dallas – Charlotte. O pasageră care cobora din avion a filmat-o pe femeie, pe un loc la clasa întâi, legată cu bandă adezivă în jurul pieptului și a gurii.

O pasageră care cobora din avion a filmat-o pe femeie, pe un loc la clasa întâi, legată cu bandă adezivă în jurul pieptului și a gurii.

Într-o postare ulterioară pe o rețea de socializare, pasagera a explicat că incidentul a avut loc la o oră după ce avionul a decolat. „Toate însoțitoarele de zbor alergau pe culoare și își șopteau una alteia”, a povestit ea.

În curând echipajul a început să încuie băile și să au ridicat bagajele de mână, fără să explice ce se întâmplă.

În cele din urmă pilotul s-a adresat pasagerilor și le-a cerut să stea pe locurile lor deoarece a avut loc un incident la bordul aeronavei, fără să dea mai multe detalii.

Abia când avionul ateriza, o însoțitoare de zbor a explicat că o femeie a avut o cădere nervoasă și a încercat să „coboare din avion”.

„Spunea “trebuie să mă dau jos din avion” și s-a dus spre ieșire și a început să lovească ușile, țipând “Trebuie să mă lăsați să cobor din avion!”, a povestit pasagera într-o filmare postată pe o rețea de socializare.

Femeia ar fi atacat apoi însoțitoarele de zbor, pe care le-ar fi mușcat, astfel că echipajul i-a pus bandă adezivă la gură.

Un purtător de cuvânt al American Airlines a confirmat incidentul pentru Insider, într-un comunicat în care a transmis că: femeia „a încercat să deschidă ușa din față și a agresat fizic, mușcat și rănit o însoțitoare de zbor. Aplaudăm profesionalismul și acțiunea rapidă a echipajului nostru pentru protejarea celor aflați la bord”.

Finala Euro 2020 : Italia este campioană europeană

 


Italia a învins-o pe Anglia, 1-1 după prelungiri, 3-2 la lovituri de departajare și e noua campioană europeană!

Naţionala Italiei este noua campioană europeană, după ce a învins echipa Angliei cu scorul de 3-2 la loviturile de departajare, duminică seara, pe Stadionul Wembley din Londra, în finala EURO 2020, în care scorul a fost egal, 1-1 (0-1, 1-1), la finalul celor 120 de minute. trofeul revine Squadrei Azzura după 53 de ani!

Fericire pură, Italia cucereşte Europa cu Donnnarumma, Italia a distrus visul Angliei, sunt câteva titluri apărute pe site-urile mai multor publicaţii europene, după triumful Italiei la Euro-2020 în faţa Angliei.

Italia cucereşte Europa cu Donnnarumma, a notat cotidianul Marca, după ce portarul italian a apărat două lovituri de departajare. Donnarumma duce Italia în văzduh, a scris şi As.

Italia a distrus visul Angliei, a notat The Guardian, care susţine că tânăra echipă engleză merită lăudată, chiar dacă mai are de aşteptat. Pentru BBC, loviturile de departajare au distrus speranţa englezilor de a-şi vedea „trofeul acasă”.

Suntem campionii Europei, a scris Corriere della Sera, în timp ce Ansa subliniază că italienii au avut nevoie de lovituri de departajare pentru a câştiga din nou titlul european.

„O Italie ce te înnebuneşte. Suntem campioni europeni”, a scris şi Gazzetta dello Sport. „La Felicita” este titlul de pe prima pagină a site-ului L’Equipe.

Italia îşi trece în palmares al doilea său titlu continental, din patru finale jucate la EURO, primul titlu european fiind câştigat în 1968, la Roma. Italia a învins Iugoslavia în finala din 1968 (2-0), dar a pierdut în faţa Franţei (1-2), prin golul de aur, în 2000, la Rotterdam, şi în faţa Spaniei (0-4), în 2012, la Kiev.

Finala a fost la înălţime în privinţa dramatismului, cu prelungiri şi lovituri de departajare, la care situaţia s-a răsturnat după ce a părut să fie în favoarea englezilor. Berardi, Bonucci şi Bernardeschi au fost cei care au adus titlul Italiei, pentru englezi marcând Kane şi Maguire. Portarul italian Donnarumma a apărat şuturile lui Sancho şi Saka, iar Rashford a trimis în bară, de la italieni ratând Belotti şi Jorginho.

Anglia a deschis scorul în min. 2, prin Luke Shaw, italienii egalând prin Leonardo Bonucci (67), cel care a fost desemnat omul meciului.

Meciul a început practic de al 1-0 pentru englezi, care au marcat cel mai rapid gol într-o finală, după un minut şi 57 de secunde, prin fundaşul Luke Shaw, care, lăsat nemarcat în colţul careului mic de Di Lorenzo, a şutat la colţul scurt la centrarea lui Trippier.

Italia a acuzat şocul şi a avut nevoie de minute bune pentru a se dezmetici şi a pune ordine în jocul său. Insigne a trimis peste poartă din lovitură liberă de la 20 de metri (8), dar cea mai bună ocazie din prima repriză a aparţinut lui Chiesa (35), cu un şut de la circa 20 de metri, puţin pe lângă poartă. Verratti (45+1) a şutat de la 16 metri, însă a fără probleme pentru Pickford.

Anglia s-a apărat compact, dar nu a avut aproape nicio acţiune ofensivă consistentă în prima parte în afara golului marcat.

În repriza secundă, dominarea Squadrei Azzurra a fost şi mai accentuată, iar ocaziile s-au succedat la poarta lui Pickford. Insigne a trimis din lovitură liberă de la 18 metri pe lângă vinclu (51), acelaşi Insigne a tras din unghi (57), dar Pickford a respins. Pickford a fost providenţial în min. 62, la şutul din care al lui Chiesa, la capătul unei acţiuni personale.

La una dintre puţinele acţiuni ale englezilor, Stones a reluat cu capul, după cornerul lui Trippier, iar Donnarumma a respins (64).

În min. 67, Italia a reuşit egalarea, după un corner executat de Berardi: Cristante a prelungit mingea, Verratti a trimis în bară, iar Bonucci a reluat în plasă din 3 metri.

Echipa antrenată de Roberto Mancini a fost aproape de a trece în avantaj, dar Berarde a trimis pe lângă poartă o minge în adâncime venită de la Bonucci (74).

În prelungiri, cele două echipe au riscat destul de puţin, dar totuşi au existat câteva ocazii. Phillips (97) a expediat un şut de la 20 de metri, puţin pe lângă ţintă. Bernardeschi a fost în prima plan în două rânduri, dar în min. 103 nu a reuşit reluarea din 6 metri la centrarea lui Emerson, iar Pickford a respins providenţial, iar în min. 107 a trimis din lovitură liberă Bernardeschi de la circa 25 de metri, dar Pickford a reţinut cu greutate.

La poarta cealaltă, Chiellini a avut o intervenţie măiastră în careul mic, la o situaţie periculoasă în faţa lui Sterling.

Italia a câştigat apoi la loviturile de departajare, al doilea său meci consecutiv, după 4-2 cu Spania, în semifinală.

Italia a ajuns la 34 de meciuri consecutive fără înfrângere, 27 de victorii şi 7 egaluri, ultimul eşec datând din septembrie 2018 (0-1 cu Portugalia). Anglia a jucat doar a doua sa finală majoră, după cea a Cupei Mondiale din 1966, pe care a reuşit să o câştige pe teren propriu, cu 4-2, după prelungiri. Italia deţine acum cea mai mare diferenţă de ani între două titluri EURO, 53 de ani.

Italianul Jorginho, care a ratat de la 11 metri, a devenit al zecelea jucător care a câştigat în acelaşi sezon EURO şi Liga Campionilor (CCE).

În drumul său spre finală, Italia a învins Turcia (3-0), Elveţia (3-0) şi Ţara Galilor (1-0), în grupă, a trecut de Austria în optimi (2-1, după prelungiri), a învins Belgia în sferturi (2-1) şi a trecut de Spania în semifinale (4-2, la loviturile de departajare).

Constantin Bălăceanu Stolnici predă cursuri la vârsta de 98 de ani

 


Constantin Bălăceanu Stolnici este om de știință, medic neurolog, profesor de neuropsihologie și anatomie a sistemului nervos. Cum să ajungem la 98 de ani, cu mintea trează, în pas cu tehnologia, cum să ne protejăm creierul de pericolele zilelor noastre, aflăm chiar de la academician.

Întrebat cum să ne păstrăm creierul tânăr la 98 de ani, Constantin Bălăceanu Stolnici a spus: ”Creierul e o mașină foarte curioasă. Orice mașină dacă o luați, cu cât lucrează mai mult, cu atât se uzează mai mult. La creier, e invers. Cu cât lucrează mai mult, cu atât se păstrează la capacitățile sale funcționale. Deci, nu vă lăsați niciodată de a antrena creierul, cu tot felul de operațiuni, de memorie, de judecată și așa mai departe, jocuri inteligente, cuvinte încrucișate, citiți, scrieți, adică aveți o permanentă gimnastică a sistemului nervos. Asta menține creierul în activitate și activitatea menține creierul biologic”.

”Eu nu antrenez creierul. Eu am treabă multă, de abia îmi ajunge timpul. După ce am terminat toate ritualurile de dimineaţă, mă aşez la masă, la calculator, stau câte 4-5 ore, scriu, citesc pe calculator. Am o problemă cu ochii. Pot să citesc şi cărţi, dar e un efort prea mare pentru mine şi citesc pe calculator. Citesc cărţi, citesc articole, informaţii, aspecte de cultură şi aşa mai departe. Pe calculator, asist la piese de teatru, la concerte, mă mai plimb câteodată, merg și mă plimb prin oraș, fac excursie, așa că am o activitate intelectuală, culturală foarte intensă pe grafica calculatorului. Bineînțeles că fac și treabă, îmi pregătesc cursuri, fiindcă eu predau cursuri, îmi pregătesc conferințele la congrese, îmi pregătesc intervențiile la simpozioane, îmi pregătesc articole, așa că sunt într-o activitate permanentă, de la 9 dimineața până la 21.00 seara”, a mai zis profesorul.

Predă trei cursuri. Vrea să lucreze până în ultima zi a vieții

”Nu am ieșit la pensie. Sunt cu carte de muncă la Universitatea Ecologică, sunt profesor, predau trei cursuri, un curs de anatomie a sistemului nervos, un curs de genetică și un curs de antropologie. Eu zic că lucrez până la sfârșit. Eu am oroare de omul parazit. Eu nu m-am plictisit niciodată”, a mai spus Constantin Bălăceanu Stolnici într-un interviu cu jurnalista Mihaela Bîrzilă la News Magazin de la Antena 3.

7.11.2021

Noi reguli pentru creşterea porcilor din cauza focarelor de pestă porcină

 


Lovitură pentru crescătorii de porci. Fermierii nu mai au voie să hrănească animalele cu resturi alimentare, iar în adăposturile în care stau porcii, se intră doar cu încălțăminte dezinfectată. Dacă aceste reguli sunt încălcate, fermierii riscă amenzi de mii de lei.

Noi reguli pentru creşterea porcilor din cauza focarelor de pestă porcină. Autoritatea Sanitar – Veterinară a lansat în dezbatere un proiect de ordonanță de urgență care prevede noi reguli pentru crescătorii de porci în contextul răspândirii pestei porcine. Cei care nu vor respecta noile reguli vor putea fi amendaţi cu până la 8.000 de lei.

Potrivit proiectului ANSVSA, porcii nu vor mai putea fi hrăniți cu resturi alimentare, iar la intrarea în adăposturile animalelor trebuie să existe locuri în care încălțămintea fermierului să fie dezinfectată.

Iată ce propun specialiştii în proiectul ANSVSA: 

Operatorii au obligaţia respectării următoarelor cerinţe minime de biosecuritate pentru exploatațiile noncomerciale:

a) să nu hrănească porcinele cu resturi alimentare și să elimine subprodusele de origine animală, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009;

b) exploatațiile trebuie să fie construite în așa fel încât porcinele să fie deţinute în spaţii care să nu permită venirea acestora în contact cu porcinele deținute din alte exploataţii, cu porci sălbatici sau alte animale – de exemplu: câini;

c) să îngrijească porcinele astfel încât să nu existe posibilitatea de contact între porcinele din exploataţie şi orice carcasă, sau parte de carcasă provenite de la porcii sălbatici – porci vânați sau morți, carne şi subproduse rezultate de la acestea;

d) să ofere facilități pentru persoana care lucrează cu porcinele în  vederea schimbării hainelor și încălțămintei la intrarea și ieșirea în/din adăpostul porcinelor;

e) să amenajeze dezinfectoare pentru încălțăminte, atât la intrarea, cât și la ieșirea din exploatație și din adăpost;

f) să nu intre în exploataţia de porcine, timp de 48 ore, dacă participă la activități de vânătoare;

g) să notifice medicul veterinar oficial/medicul veterinar de liberă practică împuternicit cu privire la:

1. orice modificare a stării de sănătate a porcinelor,

2. orice sacrificare pentru consum familial efectuată în exploatație, precum și orice modificare constatată la nivelul carcasei şi/sau organelor, ca urmare a sacrificării porcinelor în vederea consumului familial;

3. orice mortalitate apărută la porcinele pe care le deţine în exploataţie;

h) să nu crească în exploatație scroafe și/sau vieri folosiți pentru reproducere – această condiție nu se aplică exploataţiilor comerciale;

i) să nu hrănească porcinele cu furaje de origine vegetală pe o perioadă de cel puțin 30 de zile de la recoltarea acestora;

j) să nu folosească așternut vegetal pe o perioadă de cel puțin 90 de zile de la recoltare;

k) să nu permită accesul persoanelor străine în adăpostul porcinelor;

(7) Operatorii au obligaţia respectării următoarelor cerinţe minime de biosecuritate pentru exploatațiile comerciale:

a) cerinţele de la alin. (6);

b) să dețină porcinele în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porcine domestice din alte exploataţii sau cu porci mistreţi;

c) să împrejmuiască spațiile în care sunt păstrate hrana și așternutul destinate porcinelor;

d) să elaboreze, să implementeze și să dețină un plan de biosecuritate verificat de serviciile veterinare conform normelor de biosecuritate.

e) să elaboreze și să implementeze un plan de biosecuritate, adaptat situaţiei existente, fiind responsabil pentru identificarea celor mai bune metode de evitare a contaminării animalelor cu agenţi patogeni specifici;

f) să depună la direcția sanitar – veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București, planul de biosecuritate pentru exploataţiile comerciale, conform tipului fermei şi a cerinţelor de biosecuritate stabilite de autoritatea competentă, care se actualizează ori de câte ori este necesar;

g) să solicite autorizația sanitar – veterinară la direcția sanitar – veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București pe al cărei teritoriu administrativ exploatația își desfășoară activitatea;

(8) să respecte normele de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației”.

La data de 8 iulie, în România era active 101 focare pestă porcină africană (PPA), din care 2 focare în exploatații comerciale și 1 focar în exploatații comerciale de tip A, fiind afectate un număr de 45.227 porcine.