Linia de sprijin Telefonul Vârstnicului, serviciu social gratuit şi confidenţial dedicat seniorilor din România, a înregistrat în primele şase luni ale anului 7549 de convorbiri telefonice.
În perioada ianuarie - iunie, 1331 de seniori au găsit aici răspunsuri la întrebări şi soluţii la problemele cu care s-au confruntat, primind informaţii utile, sprijin emoţional sau material, ori consiliere psihologică din partea echipei specializate compusă din asistenţi sociali şi psihologi, se arată într-un comunicat de presă.
Pe primul loc în topul nevoilor seniorilor s-a aflat, în continuare, nevoia de informaţii practice exprimată de 464 dintre apelanţi. Neadaptarea la noile tehnologii de comunicare, lipsa acestora, sau izolarea socială conduc la accesul limitat al vârstnicilor la informaţii care le sunt atât de necesare, precum serviciile sociale disponibile în comunitate, contacte utile, informaţii medicale etc. La Telefonul Vârstnicului, o echipă specializată de asistenţi sociali oferă informaţii punctuale, practice şi actualizate, dintr-o bază de date ce include peste 400 de instituţii şi furnizori sociali, publici şi privaţi.
În perioada raportată, 385 de seniori care trăiesc în condiţii dificile de viaţă, şi chiar la limita sărăciei, au solicitat prin intermediul liniei telefonice sprijin financiar şi material. O parte dintre aceste solicitări au fost soluţionate împreună cu parteneri şi sponsori, prin oferirea de tichete sociale, alimente, produse igienico-sanitare etc. Cele mai multe cazuri de la nivel naţional au fost redirecţionate către programe şi iniţiative sociale operate de fundaţii şi instituţii publice din comunităţi.
Pentru 274 de vârstnici, nevoia de îngrijire şi sprijin practic la domiciliu a fost cea care i-a determinat să apeleze linia telefonică. Ajunşi la o vârstă înaintată sau cu o stare de sănătate precară, seniorii sau aparţinătorii acestora au solicitat şi au primit de la echipa Telefonul Vârstnicului informaţii despre asistenţă medicală specializată, îngrijire personală sau sprijin la activităţi de menaj, supraveghere specializată, informaţii despre cămine pentru vârstnici şi procedura de instituţionalizare.
În prima jumătate a anului, 77 de seniori au beneficiat de consiliere psihologică şi sprijin emoţional oferite gratuit de voluntari şi psihologi ai proiectului. În cadrul serviciului de reapelare săptămânală, vârstnicii singuri găsesc un prieten de dialog, îşi împărtăşesc temerile, preocupările şi problemele. Convorbirile telefonice îi ajută să îşi gestioneze şi să depăşească stările de anxietate sau depresie cauzate, în mare parte, de singurătate.
Pentru problema singurătăţii, linia de ajutor Telefonul Vârstnicului vine şi cu alte soluţii: direcţionarea vârstnicilor către centre de zi sau către asociaţii care fac vizite la domiciliu, implicarea în cluburi sau telecluburi unde aceştia pot interacţiona şi socializa şi, nu în ultimul rând, implicarea în activităţi de voluntariat. Programe precum Centrele Generaţii sau Cluburile Seniorilor, care îşi desfăşoară activităţile în mediul on-line, sau chiar prin participare live, după măsurile de relaxare, reprezintă o soluţie pentru vârstnicii care îşi exprimă nevoia de a fi activi şi de participare socială.
Telefonul Vârstnicului este singura linie telefonică gratuită şi confidenţială dedicată persoanelor vârstnice, accesibilă la nivel naţional. Apelurile se pot face la 0800 460 001, iar de luni până vineri, între orele 08.00 - 20.00 şi sâmbăta între 08:00 - 16:00, o echipă de specialişti răspunde cu suflet celor în nevoie şi le oferă soluţii la problemele cu care se confruntă.