7.26.2021

Nicuşor Dan şi-a făcut praf imaginea în zece luni de mandat - ”ȘTERGE-ȚI MUCII și KARĂ-TE !”

 


Conform unui sondaj CURS, 56% dintre bucureșteni consideră că activitatea lui Nicușor Dan este ”proastă”, iar 9% consideră că este ”foarte proastă”, la mai puţin de un an de când acest a preluat mandatul de primar general al Capitalei.

În cadrul acestui sondaj CURS, cetățenii au fost întrebați despre viitorul Bucureștiului în mandatul lui Nicuşor Dan, iar 66% consideră că se merge într-o direcție greșită, în timp ce 25% consideră că se merge într-o direcție bună.

De asemenea, cetățenii sunt foarte nemulțumiți de modul în care s-au desfășurat deratizarea și dezinsecția în Capitală. 45% consideră că s-a făcut ”prost”, iar 39% consideră că s-a făcut ”foarte prost”.

Totodată, cetățenii au fost întrebați care este cea mai mare problemă a Capitalei, iar 21% au spus că este traficul, 12% au spus că este poluarea și 11% consideră că este vorba despre colectarea deșeurilor, potrivit stiripesurse.ro. De altfel, inclusiv premierul Florin Cîţu a avut sâmbătă un mesaj pentru Nicuşor Dan şi i-a transmis că nimic nu l-a oprit să se înscrie în PNL, după ce a primit susţinerea liberalilor pentru Primăria Capitalei. Prim-ministrul a adăugat că în 2024 va vota un candidat liberal la PMB, iar la primăriile de sector vor fi candidaţi ai PNL.

De asemenea, oamenii au fost întrebaţi ce părăre au despre organizarea unui referendum pentru demiterea primarului sectorului 1, Clotilde Armand, iar răspunsurile au fost următoarele: 37% spun că ar fi o iniţiativă bună, 11% consideră o iniţiativă chiar foarte bună, iar 32% consideră că ar fi o idee proastă.

„Trebuie să evităm să discriminăm oamenii pe baza vaccinării” - PUTEȚI EVITA dar NU VREȚI !

 


Medicul Alexandru Rafila a vorbit despre campania de vaccinare şi despre posibilele restricții care ar putea fi impuse şi în România pentru cei nevaccinați.

Alexandru Rafila a precizat că nu avem foarte multe soluții sau soluții diferite față de cele utilizate în alte țări din Uniunea Europeană pentru a ne asigura că nu vom avea probleme la toamnă, legate de valul patru al pandemiei.

„În aceste condiții în mod evident trebuie foarte strict monitorizată circulația tulpinilor în România și eventualele focare trebuie rapid puse sub control. În perioada următoare, probabil, această creștere moderată, inițială va fi mai puțin comunitară și mai mult concentrată în focare pe de o parte. Pe de cealaltă parte campania de vaccinare este cea care oferă siguranță.

Cazurile grave, spitalizarea și decesele sunt evitate la persoanele care sunt vaccinate. Atunci în mod evident vaccinarea este răspunsul. Din păcate, noi avem o acoperire vaccinare redusă și chiar dacă am corobora acoperirea vaccinală cu persoane care s-au imunizat prin trecerea prin boală cu siguranță că nu depășim 50% față de alte țări care au răspuns imun generat de boală și de vaccinare mult mai mare.

Din cauza asta eu am anumite rezerve și cred că cel mai important lucru ar fi să încercăm să ne convingem concetățenii că mai avem câteva săptămâni la dispoziție încât acoperirea vaccinală să se apropie de cea din țările din Uniunea Europeană.

Noi suntem pe ultimul loc și, din nefericire, succesul campaniei de vaccinare a fost extrem de limitat şi în momentul de față putem chiar să discutăm de un eșec pentru că în fiecare zi se vaccinează undeva între 5 și 10 mii de persoane. Este foarte puțin”, a spus Alexandru Rafila, la Antena 3.

Întrebat cum vede deciziile luate de alte state europene de a limita accesul  în locuri precum cinematografe teatre și restaurante dacă nu prezinți certificatul de vaccinare, Alexandru Rafila a spus: „Trebuie să evităm să discriminăm oamenii pe baza vaccinării pentru că vaccinarea trebuie să fie voluntară, oamenii trebuie să înțeleagă utilitatea vaccinării. Mie mi se pare că a împărți lumea în vaccinaţi şi nevaccinați  nu este un lucru bun pentru că generează frustrări, inechități și discriminarea să știți că nu este încurajată.

Organizația Mondială a Sănătății tot timpul a menționat acest lucru pentru că nu trebuie să faci discriminare între cei vaccinaţi şi nevaccinați, trebuie însă să faci o campanie de informare țintită pentru fiecare categorie socială. Ori lucru ăsta nu pre s-a întâmplat. Adică nu poţi să compensezi incapacitatea guvernului de a face campanie de informare de bună calitate și de a convinge lumea să se vaccineze cu măsuri punitive”, a mai spus Alexandru Rafila.

7.25.2021

Protest important la Piața Universității - ”Dumnezeu ne-a făcut liberi...pentru libertate, am îmbrăcat cămașa morții”.

 


Peste 1000 de persoane au manifestat la Piața Universității, unde s-a organizat un protest ”pentru a apăra dreptul la viață in libertate și demnitate”

BUCUREȘTI, 24 iul – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Peste 1000 de persoane (conform aprecierilor noastre) au participat la un protest organizat sub egida ”Alianței Mondiale pentru Libertate” – dar, așa cum spunea Dan Chitic, ”adevăratul organizator al mitingului a fost starea de libertate a românilor”.

Au fost prezente personalități care s-au remarcat, în timp, prin opoziția la măsurile luate de autorități în pandemie – dar și care au prevenit, încă dinaintea acestei crize mondiale asupra unor grave probleme în domeniile care acum revoltă lumea – sanitar, justiție, drepturile omului etc.

Astfel, la manifestare au fost, printre alții, Diana Șoșoacă, Dan Chitic, Gheorghe Piperea, Chris Terheș, Adriana Bahmuțeanu, Bogdan Duca, Iosefina Pascal, Olivia Steer, Pompiliu Diplan, George Simion, Aurelian Popa etc.

Europarlamentarul Chris Terheș a denunțat faptul că în Parlamentul European s-a recunoscut să vaccinurile sunt în faza de testare și în acest caz, cum să fie oamenii obligați să se vaccineze?

”Cum poate un guvern vremelnic să ia omului cel mai important dar de la Dumnezeu, după viață – libertatea!”, a spus Cristian Terheș.

Dan Chitic a spus clar – ”Dumnezeu ne-a făcut liberi, pentru noi nimic nu este mai important decât libertatea – pentru ea am îmbrăcat cămașa morții”.

Gheorghe Piperea a subliniat dreptul omului de a se opune prin boicot – dând exemplul contribuțiilor pentru sănătate, care ar trebui boicotate ”dacă nu vi se permite accesul la tratamente, dacă nu vi se permite accesul în spitale”.

Dezastru pentru naţionala României - Oare România mai are națională ?

 


Coreea de Sud a refuzat să ofere tricoul pentru poza oficială de dinaintea meciului cu România: „Nu ne miră prea tare”

România a fost învinsă, duminică, la Kashima, cu scorul de 4-0 (1-0), de Coreea de Sud, în etapa a doua a Grupei B a turneului olimpic. Tricolorii au jucat o repriză în inferioritate numerică, din minutul 44.

ROMANIA – COREEA DE SUD 0-4. Naţionala noastră a făcut un meci foarte modest, jucătorii noştri comiţând toate erorile posibile, de la autogol, cartonaş roşu şi penalty, până la pase greşite şi alte greşeli tehnice.

România, care a învins Hondurasul în primul meci cu 1-0, rămâne în cursă pentru sferturile de finală, însă va trebui să învingă Noua Zeelandă în ultimul meci pentru a merge mai departe.

Coreea a deschis scorul în min. 27, când căpitanul echipei noastre, Marius Marin (Pisa), a trimis imparabil în propria poartă mingea venită din centrarea lui Dongjun Lee. România a intrat la pauză în zece oameni, după ce Ion Gheorghe a primit al doilea cartonaş galben pentru o intrare stupidă la centrul terenului.

Jocul a avut un singur sens în repriza secundă, tricolorii făcând faţă cu greu atacurilor în valuri ale coreenilor. Aioani (52) s-a opus golului la şutul lui Uijo Hwang, scăpat singur. Avantajul asiaticilor s-a majorat în min. 59, când şutul de la 22 de metri al lui Donggyeong Lee a fost deviat nefericit de Valentin Gheorghe, iar apoi şi de Wonsang Um: 0-2.

Hwang (70) a trimis cu capul în plasa laterală, reluând o centrare la colţul scurt, după care Ricardo Grigore a fost în prim plan de două ori. În min. 77 a respins din faţa porţii goale, la un atac sud-coreean, iar în min. 83 l-a faultat în careu pe Seol Youngwoo, iar Kangin Lee a transformat penalty-ul: 0-3. Ultimul gol a fost înscris de acelaşi Kangin Lee (90), jucătorul Valenciei marcând cu un şut de la 15 metri.

În celălalt meci din grupă, Hondurasul a învins Noua Zeelandă cu 3-2.

Coreea de Sud e lider, cu 3 puncte (+3), urmată de Honduras şi Noua Zeelandă, câte 3 puncte (0), şi România, 3 puncte (-3). Miercuri 28 iulie sunt programate ultimele meciuri din grupă, România – Noua Zeelandă (ora României 11:30, Sapporo) şi Coreea de Sud – Honduras (ora României 11:30, Yokohama). Primele două clasate se califică în sferturile de finală.

Min. 90: 0-4, tricolorii sunt umiliţi la Olimpiadă

Min. 84: 0-3, Coreea marchează din penalty, România are nevoie de victorie la scor în ultima etapă, cu Noua Zeelandă.

Min. 59: GOL Coreea de Sud! (0-2) Lee şutează din afara careului, mingea e deviată de Valentin Gheorghe şi îl surprinde pe portarul Aioani.

Min. 46: Ion Gheorghe ia al doilea galben, vom juca în inferioritate numerică.

Min.45: Scăpăm de un gol penibil, portarul Aioani scapă mingea printre picioare, dar e salvat de bară.

Min. 34: Greşeală a coreenilor, lovitură liberă indirectă de la 8 m. Nu marcăm nici aşa!

Min. 28: Autogol Marin, ROMANIA – COREEA DE SUD LIVE VIDEO TVR STREAM: 0-1

Min.11: Ocazie uriasa pentru Coreea de Sud, portarul nostru a scos ca la handbal de pe linia portii la un corner.

ROMÂNIA:  12.Aioani – 6. Ghiță, 8. M. Marin (c), 4. Pașcanu – 7. I. Gheorghe, 10. Ciobanu, 18. Dulca, 2. Boboc – 21. Sefer, 9. Ganea, 20. Dobre

Rezerve: M. Popa, T. Băluță, V. Gheorghe, E. Florescu, Chindriș, R. Grigore, Sîntean

Antrenor: Mirel Rădoi

COREEA DE SUD: Song Bum-Woo – Seol Young-Woo, Jeong Tae-Wook, Park Ji-Su, Kang Yoon-Sung – Lee Dong-Gyeong, Won Du-Jae, Jung Seung-Won, Lee Dong-Jun – Um Won-Sang – Hwang Ui-jo

Rezerve: Ajn Joon-So, Kim Jae-Woo, Kwon Chang-Hoon, Lee Kang-In, Lee Sang-Min, Lee You-Hyeon, Song Min-Kyu

Antrenor: Kim Hak-bum

Stadion: Kashima Stadium (40.728 locuri)

Arbitru: Jesus Valenzuela (Venezuela)

Meteorologii anunţă temperaturi de până la 40 grade în ultima săptămână din luna iulie

 


PROGNOZA METEO 26 iulie. LA NOAPTE. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări în regiunile vestice și nord-vestice, iar la începutul nopții și în zona de munte, unde izolat vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Banat, Crișana și pe crestele Carpaților Meridonali. Temperaturile minime se vor încadra între 8 grade în estul Transilvaniei și 23 de grade în Dealurile de Vest. Cu totul izolat, în depresiuni, va fi ceață.

VREMEA ÎN București. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 16…17 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre 14 grade.

PROGNOZA METEO LUNI. Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, local caniculară în Banat, Crișana, Oltenia, vestul Maramureșului și sud-vestul Transilvaniei, unde și disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări în regiunile intracarpatice și la munte, unde pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice și condiții de grindină și vijelii. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în zona montană înaltă, iar pe parcursul zilei și în vest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 36 de grade, iar cele minime între 10 grade în depresiuni și 24 de grade în Dealurile de Vest, precum și în nordul litoralului.

VREMEA ÎN București va fi călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar cea minimă de 18…19 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.

PROGNOZA METEO MARTI. Valul de căldură se va intensifica. În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi variabil și pe alocuri, mai ales după-amiaza și seara, vor fi înnorări temporar accentuate, descărcări electrice, intensificări ale vântului și averse, posibil cu caracter torențial, în nord-vestul, nordul, centrul țării și la munte. Izolat vor fi vijelii și grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 30 și 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 12 grade în depresiuni și 24 de grade în Dealurile de Vest și în nordul litoralului.

VREMEA ÎN București va deveni caniculară, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 20 de grade.

PROGNOZA METEO MIERCURI. Valul de căldură va persista, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat (ITU peste 80 de unități îndeosebi în sud-vest și sud) și va fi caniculă în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 31 și 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, iar cele minime local peste 20 de grade în zonele joase de relief, vor fi cuprinse la scara întregii țări între 12 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 23…25 de grade pe litoral și în Dealurile de Vest.

Cerul va fi variabil, însă mai ales în a doua parte a zilei, instabilitatea atmosferică va fi pronunțată și se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină, dar numai pe alocuri, cu precădere în zona montană și submontană, averse ce vor avea și caracter torențial.

VREMEA ÎN București va fi caniculară, cu disconfort termic deosebit de accentuat. Temperatura maximă va fi de 37…38 de grade, iar cea minimă va fi de 20…22 de grade. Cerul va fi mai mult senin, însă spre orele serii vor fi unele înnorări, dar probabilitatea pentru descărcări electrice și averse va fi redusă. Vântul va sufla în general slab.

PROGNOZA METEO JOI. Valul de căldură va persista în întreaga țară, iar pe arii extinse în vest și sud și local în rest, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa, între 30 și 39 de grade, posibil mai ridicate în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, iar cele minime, în general, între 14 și 24 de grade.

Cerul va fi variabil, însă după-amiaza și seara, înnorările vor fi temporar accentuate îndeosebi în nord-estul teritoriului și în zona de munte, unde se vor semnala frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, posibil vijelii și căderi de grindină, dar numai pe arii restrânse averse.

VREMEA ÎN București se va menține caniculară, cu disconfort termic deosebit de accentuat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul a 38 de grade, iar cea minimă va fi de 20…23 de grade.

Tendinţa Evoluţiei Vremii pentru zilele de VINERI, SAMBATA, DUMINICA

În Țară vremea se va menține caniculară în cea mai mare parte a țării, iar disconfortul termic va fi accentuat. Spre sfârșitul intervalului este posibilă o răcorire a vremii începând cu nord-vestul și nordul teritoriului. Probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi mai mare în zona montană și local în regiunile nordice.

În București vremea se va menține caniculară, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Cum se simte Benone Sinulescu după ce a fost externat

 


Artistul suferă de Alzheimer şi de câţiva ani are probleme grave cu inima.

Benone Sinulescu a fost externat de la Spitalul Judeţean Arad, joi, 23 iulie, şi pare că se simte din ce în ce mai bine. Soţia artistului a declarat că acesta este "conştient şi întremat".

Benone Sinulescu a fost externat după două săptămâni petrecute pe patul de spital. La scurt timp după ce a fost externat, soţia artistului a făcut primele declaraţii privind starea de sănătate a acestuia.

„Benone este acasă de câteva ore şi e conştient şi întremat!”, a declarat Elena Sinulescu, potrivit Libertatea. 

De asemenea, directorul medical al Spitalului Judeţean Arad a declarat că starea de sănătate a artistului era mult mai bună când a fost externat.

„Pacientul a plecat de la noi într-o situaţie mult mai bună decât a sosit”, a precizat directorul Spitalului Judeţean Arad.

Profesorul Anton Hadăr, prieten apropiat al artistului, a declarat cu câteva zile înainte să fie externat că starea de sănătate a lui Benone Sinulescu a evoluat în mod pozitiv.

„Maestrul se simte bine, atât cât poate să se simtă un om. E vesel, comunica tot timpul. Este sub asistenţa medicilor, se ocupă specialiştii de starea sa. S-a făcut RMN. Acum RMN e supus analizelor unor mari specialişti din toată România, persoane foarte, foarte pregătite. Încă nu s-a luat decizia finală. Mai durează probabil o zi, două. Am vorbit cu soţia sa”, a transmis profesorul Hadăr.

Reamintim că artistul a fost internat din 10 iulie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad și a fost supus mai multor seturi de analize medicale, în toată această perioadă.

Iniţial, familia l-a internat într-un centru de îngrijiri paleative, ulterior fiind transferat la secția UPU a Spitalului Județean Arad. Potrivit impresarului care a făcut unele declarații imediat după ce acesta ar fi ajuns la spital, se pare că starea de sănătate a lui Benone Sinulescu a început să se deterioreze în urmă cu un an, însă, din cauza pandemiei, nu a mai avut acces la medicul specialist, iar situaţia lui s-a agravat.

TOATĂ ITALIA a protestat împotriva pașaportului Covid-19 - ÎN ROMÂNIA AU MANIFESTAT ”TREI FIRE”

 


Mii de italieni au protestat în toată țara împotriva pașaportului sanitar.

Mii de italieni au manifestat sâmbătă în întreaga ţară împotriva introducerii de noi măsuri care afectează persoanele nevaccinate cu scopul de a încetini creşterea numărului de contaminări, notează AFP şi dpa, citate de Agerpres. "Libertate!" şi "Nu dictaturii", au scandat manifestanţii de la Napoli, în sud, până la Torino, în nord, în timp ce la Milano, ei au strigat, în ploaia torenţială, "Nu paşaportului sanitar!".

Marea majoritate a acestora nu a purtat mască

Italia va introduce la 6 august un paşaport sanitar obligatoriu pentru a avea acces în locuri închise ca baruri şi restaurante, dar şi piscine, săli de sport, muzee, cinematografe şi teatre, precum şi săli de jocuri. Paşaportul sanitar, numit "green pass" în peninsulă, va putea fi eliberat chiar de la prima doză de vaccin, dar şi persoanelor vindecate de COVID-19 şi celor care au obţinut un test negativ în ultimele 48 de ore.

"Mai bine să mori liber decât să trăieşti ca sclav", se putea citi pe o pancartă în faţa Domului din Milano, în timp ce în centrul istoric al Romei alta prezenta o fotografie a porţii lagărului de exterminare de la Auschwitz (unde figurează inscripţia "Arbeit macht frei", "Munca te face liber"), cu sloganul "Vaccinurile te fac liber".

La Genova, manifestanţii au purtat stele galbene pe care scria "nevaccinat"

Manifestaţii erau anunţate pe reţelele sociale în cel puţin 80 de oraşe, în această sâmbătă. Decizia guvernului, anunţată joi, de a introduce paşaportul sanitar obligatoriu, a condus la un asalt asupra programărilor la vaccinare, de până la peste 200% în unele regiuni, potrivit generalului Francesco Figliuolo, comisar extraordinar responsabil de campania de vaccinare.

Italia înregistrează în prezent câteva mii de noi cazuri noi în fiecare zi, dar puţine decese, respectiv 5.000 şi cinci sâmbăta aceasta, dar tendinţa de bază este ascendentă.

Maria Ciobanu s-a retras de pe scenă

 


Cântăreaţa a strâns o avere uriașă: 2 milioane de euro, multe case în România și America, terenuri și bjuterii de peste 100.000 de euro.

Maria Ciobanu a fost prezentă pe scenă, în fața publicului timp de 60 de ani. Cu toate acestea, după o carieră impresionantă și piese celebre cântate acum de generațiile tinere de artiști, Maria Ciobanu încasează de la statul român o pensie foarte mică.

Maria Ciobanu este una dintre cele mai apreciate cântărețe de muzică populară din România și are peste 600 de piese înregistrate pe discuri, la Radio și TV, dar statul nu o apreciază aproape deloc pentru ceea ce ea a adus acestei țări.

Deși a primit numeroase distincții și a reprezentat țara noastră în diverse colțuri ale lumii, ieșită la pensie, vedeta primește o sumă despre care spune că nu i-ar ajunge să se întrețină: 1.200 lei.

Norocul artistei vine de peste hotare. Stabilită de mai mulți ani în Statele Unite, unde a reușit să obțină și cetățenia americană, ea mai primește de la țara adoptivă lunar suma de 1.000 de dolari.

„Cu sănătatea sunt ca la 83 de ani. Mă mai dor mâinile, genunchii, dar anii își spun cuvântul. Suntem sănătoși, așa în general. Dar abia aștept să vin în țară, pentru că acolo e mai bine. Mă rog să ne țină Dumnezeu sănătoși și să începem munca, pentru că eu am cântat aici doar de două ori și pe gratis. Mă rog zi și noapte la Dumnezeu să ajung acasă cât mai repede”, a spus Maria Ciobanu într-un interviu recent la Antena Stars.

„Mai stau în America un an, doi, cât o vrea Iisus. Anii trec şi îmbătrânim şi le-am spus, dacă se întâmplă să ne ia Dumnezeu zilele, să ne aducă în ţară, că nu vreau să mă înmormânteze acolo, vreau să mă înmormânteze în pământul meu”, declara Maria Ciobanu acum ceva timp.

Maria Ciobanu nu vrea ca, după trecerea ei în neființă, cei trei copii să se certe pe avere. Așa că și-a făcut testamentul și a stabilit ce le va reveni lui Ionuț Dolănescu, Leontinei și Cameliei.

Un apropiat al artistei a declarat că „dânsa a văzut multe la viața ei și știe că principalul motiv de ceartă între neamuri sunt banii. Chiar și între frați. Tocmai de aceea, ea a vrut ca totul să fie clar încă de pe acum. A stabilit cu fiecare dintre ei ce va primi.”

Prin urmare, sursa spune că „Ionut va rămâne cu vila din America, printre altele.” De asemenea, „bijuteriile vor rămâne surorilor, Leontina și Camelia. Doamna Maria a pus condiție ca fetele să nu le vândă. Ținutele populare, la fel.”

„Apartamentele le-a împărțit între nepoți. Drepturile pentru melodii se vor împărți în mod egal. Așa, toată lumea este mulțumită, iar dânsa are certitudinea că frații nu vor avea de la ce să se certe”, a mai spus apropiatul artistei.

Marile iubiri ale Mariei Ciobanu

„Ciocârlia muzicii populare” s-a căsătorit de două ori, dar a mai avut și alte relații, neoficializate. Cu Mircea Câmpeanu, fostul soț al regretatei Ileana Sărăroiu, este căsătorită de 39 ani. Acesta a fost baschetbalist de performanţă, cu care a întemeiat o familie, la doi ani de la moartea prietenei ei. Bărbatul are acum peste 80 de ani şi se confruntă cu mai multe probleme de sănătate. Suferă cu inima şi are și un diabet care-i dă de furcă de mai mulţi ani.

Despre mariajul ei cu Mircea Câmpeanu, cârcotaşii au spus vrute şi nevrute. Când s-au luat au fost criticaţi chiar şi de rude. „Se spunea că aş fi avut o relaţie cu el încă dinainte să se prăpădească Ileana. Nimic n-a fost adevărat. Dumnezeu îmi e martor. Nici nu m-am gândit vreodată că eu mă voi mărita cu acest om. Îl luam la nunţi, pentru că avea staţie şi maşină, ca să-i mai ocup timpul, pentru că suferea cumplit. Mai ales că ei s-au iubit foarte mult. Când eram la Tel Aviv, Ileana îmi spunea: «Să dea Dumnezeu tuturor femeilor bărbat ca al meu!» şi avea dreptate, fiindcă este un sufletist. Dacă Dumnezeu mi-l scotea în cale de la început, n-aş fi avut atâtea necazuri. Ileana a murit în 1979, iar noi suntem împreună din 1981. Eu am iubit-o atât de mult pe Ileana, încât cu greu i-am acceptat lui Mircea cererea în căsătorie”, a declarat la un moment dat Maria Ciobanu, potrivit Jurnalul.

7.24.2021

Proteste masive în Grecia, bătaie cu poliţia. Mii de oameni au ieşit în stradă, împotriva vaccinării obligatorii

 


Aproximativ 5.000 de manifestanţi au manifestat miercuri în Grecia, dintre care 3.000 în centrul Atenei, împotriva vaccinării obligatorii a îngrijitorilor şi a personalului din căminele de bătrâni, a estimat poliţia.

În ajunul votului din parlament asupra unui decret care ar face obligatorie vaccinarea împotriva COVID-19 pentru cele două categorii profesionale, participanţii la proteste au afişat pancarte pe care era scris „Nu vaccinării obligatorii” şi „Libertate!”, dar şi mari cruci ortodoxe inscripţionate şi drapele elene, potrivit unui fotograf şi videojurnalist al AFP, acreditat în Grecia.

Manifestaţia din centrul capitalei Greciei a fost marcată de tensiuni. Poliţia a folosit tunuri de apă şi gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de circa 120 de persoane cu cagule care aruncau cu proiectile, scrie Kathimerini. La Salonic, al doilea oraş al ţării, numărul contestatarilor a fost de circa 2.000.

Săptămâna trecută, premierul Kyriakos Mitsotakis a anunţat obligaţia ca îngrijitorii şi personalul din căminele de bătrâni să se vaccineze, sub ameninţarea că în caz contrar ar putea fi suspendaţi din muncă. Angajaţii acestor centre pentru bătrâni vor trebui vaccinaţi cel târziu până la 16 august, iar îngrijitorii, până la 1 septembrie.

Proteste violente anti-lockdown, în Australia. Manifestanţii s-au bătut cu poliţia la Sydney şi Melbourne

 


Mii de persoane au manifestat sâmbătă împotriva măsurilor antiepidemice de lockdown în cele mai mari două oraşe australiene, Melbourne şi Sydney.

La Sydney, unde locuitorilor li s-a impus să rămână în case timp de o lună pentru a stăvili o nouă creştere a cazurilor de COVID-19, mai multe persoane au fost arestate la proteste, în urma ciocnirilor între poliţia călare şi manifestanţi.

La Melbourne, presa locală a relatat că mii de persoane au invadat străzile după ce s-au strâns în faţa parlamentului statului Victoria la începutul după-amiezii.

Manifestanţii, care nu purtau măşti de protecţie, au încălcat dispoziţiile referitoare la deplasările neesenţiale şi la adunările publice, măsuri dictate de autorităţi, care au lăsat să se înţeleagă că le-ar putea prelungi până în octombrie.

„Wake up Australia” (Australia, trezeşte-te) se putea citi pe pancartele manifestanţilor.

Primul miting împotriva restricţiilor pentru nevaccinaţi. Oamenii se adună la Piaţa Universităţii

 


Românii care se împotrivesc vaccinării protestează sâmbătă față de introducerea vaccinării obligatorii, dar şi faţă de restricţiile anunţate de guvernanţi şi care i-ar viza pe cei care nu s-au imunizat împotriva coronavirusului.

Populaţia este chemată la miting de la ora 16.00, prin intermediul unui comunicat. „Sâmbătă 24 iulie, protest anti vaccinare obligatorie în București. Mesajul este clar pentru românii de astăzi : a se face dreptate ,și a ne păstra libertatea data de Dumnezeu, nu este ușor. Este nevoie de multa îndărătnicie și sacrificiu.”La război ies cei viteji” zice Scriptura. Sunt chemați la aceasta luptă, un mănunchi de oameni de elita morală și profesională, paznici de far, iar nu mulțimea lasă,cuminte și manipulată.

Ieșirea noastră în stradă, este o mărturisire de credință că, nu plecăm capul de bunăvoie in fața ciumei comuniste. Noi creștinii ortodocși, trebuie să ieșim din indiferenta generală,și să luăm atitudine împotriva comuniștilor globaliști care ne vânează sufletul. Sâmbătă sa facem un efort sa mergem cu toții la București. Noi care știm ce se întâmplă,avem datoria de a lua atitudine. Tacerea și inacțiunea in astfel de cazuri, nu are nici-o justificare.Asa sa ne ajute Dumnezeu!”, au transmis organizatorii acestui miting, într-un mesaj pe Facebook.

Acest miting vine şi în contextul în care vicepremierul Dan Barna a propus mai multe măsuri pentru creşterea numărului de persoane vaccinate, o variantă analizată fiind cea ca persoanele vaccinate să poată merge la mall în weekend, iar cei nevaccinaţi – în timpul săptămânii. De asemenea, autorităţile discută şi introducerea unei tombole în mediul rural, cu premii în utilaje agricole, pentru încurajarea vaccinării.

Dan Barna a fost întrebat, vineri, dacă se discută despre introducerea unor facilităţi pentru cei care se vaccinează sau a unor restricţii pentru cei nevaccinaţi. „Am discutat în şedinţa coaliţiei de săptămâna aceasta acest subiect, au fost prezentate mai multe variante asupra cărora premierul şi-a şi exprimat, pentru o parte din ele, susţinerea. E clar că trebuie să venim cu măsuri, pe modelul celorlalte state europene, de a continua să încurajăm şi să susţinem campania de vaccinare pentru că, într-adevăr, probabil valul 4 va avea un efect de stimul din nou pentru acea parte din populaţie care, deşi nu e împotriva vaccinării, nu s-a dus până acum să se vaccineze, dar în egală măsură sunt două tipuri de măsuri, măsurile de încurajare şi de stimulare, dar şi acele măsuri care am văzut că sunt luate de alte ţări prin care pentru cadre medicale, pentru accesul la anumite servicii neesenţiale, spre exemplu, existenţa vaccinării să fie o condiţionalitate.

De exemplu, mersul la mall în weekend, care nu este un serviciu esenţial, să fie condiţionat de existenţa vaccinării, persoanele vaccinate să poată să meargă la mall în weekend, ceilalţi în timpul săptămânii”, a spus Dan Barna.

FEMEIA CARE AR PUTEA PRELUA CONDUCEREA ALIANȚEI NATO

 


Klaus Iohannis ar putea prelua şefia NATO. La mai bine de şapte decenii de la fondare, mulţi consideră că a venit vremea pentru o femeie la conducerea Alianţei. Căutările au în vizor totodată candidaţi din estul Europei. Un potenţial candidat ar putea fi chiar preşedintele Klaus Iohannis, dar alegerea unui reprezentant al României la şefia NATO ar putea fi considerată puţin cam provocatoare în privinţa Rusiei, relatează Politico.

Noua misiune NATO este să-şi găsească un nou şef. Actualul secretar general NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, fost premier, şi-a început mandatul în octombrie 2014. Aliaţii i-au extins mandatul în primăvara lui 2019 până în septembrie 2022, pentru a câştiga timp în procesul de căutare a unui succesor. Discuţiile oficiale abia au început în cadrul NATO, iar succesorul lui Stoltenberg ar urma să fie anunţat la summitul liderilor Alianţei de la Madrid, prevăzut să aibă loc la sfârşitul primăverii sau la începutul verii lui 2022. Speculaţiile în privinţa succesorului potrivit sunt numeroase.

Prefectul Capitalei dă de pământ cu Nicuşor Dan

 


Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a mărturisit că nu este mulţumit de activitatea lui Nicuşor Dan deoarece avea aşteptări mai mari în ceea ce priveşte mandatul acestuia la Primăria Municipiului Bucureşti.

Reprezentantul Guvernului a afirmat că Nicuşor Dan ”este deschis să facă lucruri”, dar s-ar fi putut face deja mai multe până acum.

„Sunt un pic nemulţumit de rezultate de până acum, pentru că a trecut ceva vreme de când primarul Capitalei este în funcţie, de când avem Consiliul General, am fi putut să facem mult mai multe. Nu mai trec acum prin cauze şi de ce se întâmplă lucrul ăsta, răspunsul direct şi cinstit e da, sunt nemulţumit de cum arată lucrurile acum. (…) Ar trebui să se schimbe dinamica între partidele politice, ar trebui să se aşeze şi să conlucrăm, să avem o direcţie comună şi un plan comun pentru Bucureşti şi ar trebui să avem claritate mai mare pe ce anume vrea primarul general”, a declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica, la Digi24, conform News.ro.

Întrebat dacă este mulţumit de activitatea lui Nicuşor Dan, Alin Stoica a răspuns: „Sincer, nu. Aveam şi aşteptări mai mari, şi din punct de vedere al modului în care se fac lucrurile, şi din punct de vedere al vitezei cu care să se întâmple lucrurile. Părerea mea este că lucrurile puteau să arate mult mai bine, dacă conlucrarea între cei trei factori USR-PLUS, PNL şi primarul general era mai bună şi relaţia mai deschisă”, a afirmat prefectul Capitalei.

De asemenea, Stoica a menţionat că a discutat cu Nicuşor Dan şi acesta este deschis să facă lucruri.

“Discut destul de direct cu dumnealui şi îi spun ce e bine şi ce nu e. (…) Este deschis să facă lucruri. (…) Doreşte să mergem în aceeaşi direcţie, poate că avem metode diferite”, a afirmat Alin Stoica, potrivit sursei citate.

7.23.2021

Concluzie șocantă : Vladimir Putin îi apără mai mult pe români, decât o face ministrul Aurescu !

 


Președintele Vladimir Putin a atras atenția asupra unei probleme grave, acoperită de NATO – care îi afectează direct și pe români ! Ministrul de Externe Aurescu ignoră aceste aspecte, preferând să susțină interesele NATO

Faptul că ministrul Aurescu ignoră problemele românilor, având grijă de interesele NATO, nu mai reprezintă o noutate – ci o continuitate.

Astăzi ministrul Aurescu se deplasează în Republica Moldova, sunând din zurgălăii cunoscuți, precum ”victoria decisivă a forțelor pro-democratice, pro-reformă și pro-europene”.

”Discuțiile ce vor avea loc în marja vizitei vor oferi prilejul unui schimb aprofundat de opinii pe marginea perspectivelor de accelerare a celor mai importante proiecte susținute de România în Republica Moldova, precum și de multiplicare a acestora”, arată MAE într-un comunicat.

La care proiecte concrete se referă MAE – și ce proiecte majore a realizat România, acasă, prin intermediul Uniunii Europene?

Cred că partea cheie se află în finalul mesajului: ”România este pregătită să își consolideze sprijinul în toate domeniile de interes major pentru dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova, pentru creșterea rezilienței sale în fața provocărilor actuale și viitoare, pentru creșterea rezilienței sale în fața provocărilor actuale și viitoare”.

Ce înseamnă asta? Exact ce face în România echipa în care e inclus Aurescu: susținerea ingerinței SUA și NATO în treburile interne ale României – fără vreun aport economic sau financiar, ci numai pentru ocupare funcțiilor cheie din Servicii, Apărare, Justiție, Parlament.

Mai departe va urma tensionarea relațiilor cu Rusia și China și, misiunea de bază a lui Aurescu (așa pare, cel puțin!) încurajarea Ucrainei în atitudinea radicală față de Moscova, prin promisiuni referitoare la primirea în NATO.

În acest scop, Aurescu face jocul Kievului în privința legilor discriminatorii, care vizează și românii din teritoriile istorice românești, ocupate actualmente de Ucraina.

Aparent, Aurescu a discutat și în mai, și în iunie, această problemă cu omologul ucrainean, dar… nimic. Adică ori Kievul își bate joc de Aurescu – ori Aurescu își bate joc de românii din Ucraina.

Iar asta nu e tot! Într-un articol publicat recent, președintele Putin, atrăgea atenția asupra rolului NATO în adoptarea unei legi discriminatorii la Kiev, care vizează etniile indigene din Ucraina.

Concret, în analiza ”Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor” publicată recent, președintele Putin a atras atenția că Legea privind popoarele indigene din Ucraina, adoptată de Rada Supremă a fost adoptată sub acoperirea exercițiilor NATO, desfășurate în Ucraina.

”Nu este o coincidență faptul că legea scandaloasă menționată privind ”popoarele indigene” a fost adoptată sub acoperirea exercițiilor NATO, desfășurate la scară largă în Ucraina”, a scris Putin.

De asemenea, Putin subliniază Ucraina ”se află sub guvernarea externă directă a Occidentului, care include supravegherea consilierilor străini asupra organelor puterii, serviciilor speciale, forțelor armate și desfășurării infrastructurii NATO în țară”.

Comentând acest articol, publicația ”Vești din Rusia” observă că Putin a comparat adoptarea acestei legi cu ”utilizarea armelor de distrugere în masă”, întrucât în Ucraina s-a adoptat ”o politică de asimilare forțată a rușilor; drept urmare, poporul rus ar putea fi redus cantitativ cu sute de mii sau chiar milioane de oameni”.

În plus, președintele rus subliniază și că autoritățile ucrainene, susținute de Occident, creează ”o atmosferă de teamă” în care ”sunt încurajați în fel și chip neo-naziștii, iar țara este din ce în ce mai mult militarizată”.

Desigur, președintele Vladimir Putin s-a referit la ruși, dar legea în cauză îi vizează și pe români – a doua minoritate cu corespondent într-un stat național.

Prin legea în cauză, popoarele indigene sunt definite drept ”comunități etnice formate pe teritoriul Ucrainei actuale, cu propria limbă și cultură, dar fără corespondent într-un alt stat național din afara Ucrainei”, notează Basilica.ro, care subliniază absurdul periculos al legii:

„Astfel, documentul asigură drepturi unor populații precum crimeenii, caraiții și tătarii crimeeni, dar nu și minorităților naționale precum rușii, românii, maghiarii, polonezii, grecii sau bulgarii de pe teritoriul Ucrainei”, scrie Basilica.ro, agenția de presă a Bisericii Ortodoxe Române.

De ce nu preia Aurescu această temă care îi vizează direct pe români? De ce nu bate cu pumnul în masa negocierilor cu Ucraina, așa cum fac ungurii? De ce nu este de acord cu o coordonare a eforturilor tuturor țărilor cu etnici afectați de legile din Ucraina?

Cum ”de ce”? Simplu – pentru că Aurescu reprezintă interesele NATO și SUA, mai puțin ale românilor!

Citind analiza lui Vladimir Putin și comentariul legii făcut de agenția de presă a BOR devine mai clar ce face și de ce face Aurescu: de fapt, ca susținător al intereselor NATO, el tolerează tergiversarea de către Kiev a anulării acestor prevederi scandaloase – pentru că însuși NATO a servit drept paravan pentru legile extremiste ale Ucrainei!

Despre asta e vorba – aici se vede ce rol are Bogdan Aurescu – și la ce să se aștepte moldovenii din partea sa.

De fapt, ajungi la o concluzie paradoxală: Putin apără mai mult interesele românilor (din Ucraina) decât ministrul de Externe de la București.

Temperaturi record în Turcia. S-au înregistrat peste 49 de grade

 


Turcia se confruntă în ultima perioadă cu un val de caniculă. Potrivit meteorologilor, un oraş din sud-estul ţării a înregistrat 49,1 grade. Aceasta este cea mai mare temperatură înregistrată în Turcia.

La Cizre, un oraş din sud-estul Turciei, s-au înregistrat marți 49,1 grade. Cea mai mare temperatură din istoria Turciei le-a provocat mari dificultăţi de respiraţie locuitorilor.

Turcia se confruntă de câteva zile cu un val de caniculă. Marţi s-a înregistrat un nou record de temperaturi ridicate la Cizre, un oraş situat la graniţa cu Siria.  Precedentul record fusese înregistrat în același oraș în august 1961 tot la Cizre.

Pe lângă Turcia, s-au mai confruntat cu episoade de caniculă şi nordul Japoniei şi Irlanda de Nord. Potrivit meteorologilor, în acest moment sunt cinci cupole de căldură pe glob în emisfera nordică, scrie The Washington Post. Ele sunt cauza caniculei și contribuie la incendiile din vestul Americii de Nord și din Siberia, relatează digi24.

Scandalul „Cîţugate”. PSD : Demisia Mioarei Costin e o recunoaștere oficială a culpei

 


Apariţia publică a documentului prin care Florin Cîţu era avantajat de resurse guvernamentale în lupta internă din PNL cu Ludovic Orban provoacă valuri şi după demisia consilierului Mioara Costin.

Scandalul „Cîţugate” ia amploare. PSD face un nou apel către instituțiile abilitate să declanșeze o anchetă penală în cazul „Cîțugate”, după ce culpa a fost admisă public de către cei implicați, prin revocarea din funcție a autorului punctajului politic redactat sub antetul Cancelariei Prim-Ministrului.

Organele de anchetă au acum oportunitate de a demonstra opiniei publice din România că sunt imparțiale din punct de vedere politic și că aplică aceeași măsură, indiferent de culoarea politică a infractorilor.

Scandalul DOCUMENTULUI legat de folosirea resurselor în campania PNL se amplifică. Florin Cîţu: „Nu mi-a fost prezentat, nu comentez fiţuici”

Revocarea consilierului de stat reprezintă, practic, un auto-denunț prin care se confirmă autenticitatea documentului, iar faptul că premierul nu a dispus imediat sancțiuni împotriva celor care i-au folosit numele și însemnele Guvernului arată că acesta a cunoscut conținutul acelui text și a aprobat transmiterea lui către liderii PNL. Astfel, prim-ministrul Cîțu a comis infracțiuni deosebit de grave: a folosit resursele umane și financiare ale Guvernului în scopuri personale și a făcut uz de însemnele autorității instituției pe care o conduce pentru a-și crea un avantaj în competiția din interiorul partidului, susţine PSD într-un comunicat de presă.

Consilierul premierului Mioara Costin, al cărei nume apare pe documentul trimis de la Guvern cu punctajul pentru campania internă din PNL, a demisionat, decizia de eliberare din funcţie fiind publicată, joi seară, în Monitorul Oficial.

În Monitorul Oficial nr. 0723 din 22 Iulie 2021 a fost publicată deciza premierului Florin Cîţu privind ”eliberarea doamnei Mioara Costin, la cerere, din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului”.

”Având în vedere cererea doamnei Mioara Costin (…) prim-ministrul emite prezenta decizie: Articol unic – La data intrării în vigore a prezentei decizii, doamna Mioara Costin se eliberează, la cerere, din funcţia de consilier de statîn cadrul Cancelariei Prim-Ministrului”, se arată în document.

Numele Mioarei Costin apare pe documentul trimis de la Guvern cu punctajul pentru campania internă din PNL.

Premierul Florin Cîţu a declarat, miercuri, întrebat dacă a verificat dacă este real documentul de la Guvern cu punctajul privind campania internă din PNL, că nu poate comenta decât pe baza unor documente oficiale.

Prim-ministrul a mai spus că nu poate comenta documente editabile care apar în presă, chestionat despre semnătura electronică a Miorei Costin, şi a afirmat că în Guvern nu există semnături electronice pe documente