9.29.2021

Bruxelles : „România are nevoie de un nou guvern credibil, cu un pact național”

 


În ciuda promisiunilor, actualul guvern nu are capacitatea și credibilitatea necesare pentru a genera un plan și un pact național necesare accesării banilor europeni.

Un guvern minoritar, incomplet, care este părăsit de parteneri și atacat în fiecare zi nu mai poate nici genera, nici gira un plan național sau un pact politic pentru a face față crizei și a accesa promișii bani europeni.

Aceasta este și opinia fermă transmisă de la Bruxelles de unul dintre cei mai apreciați europarlamentari, socialistul Victor Negrescu: ”România are nevoie de un nou guvern care poate genera în mod credibil un pact național pentru implementarea PNRR și atragerea fondurilor europene!”.

Negrescu atrage atenția că anul 2022 este ”un an cheie în acest sens, întrucât trebuie contractate 70% din granturile din cadrul PNRR și început noul ciclu de finanțare european 2021-2027”.

România se află ”într-un moment de cotitură, iar clasa politică trebuie să se ridice la înălțimea provocării pe care o avem în fața noastră, mai ales că actualul guvern nu este capabil să ofere stabilitatea politică necesară unui astfel de moment”, subliniază Negrescu.

Europarlamentarul arată că, în calitate de negociator social democrat pentru bugetul european pe anul 2022, a propus și asigurat fondurile necesare pentru implementarea completă a programelor europene și a Mecanismului European pentru Redresare și Reziliență, ”în ciuda faptului că statele membre au susținut scăderi bugetare importante”.

Iată și cele mai importante amendamente pe care le-a propus Victor Negrescu:

- Alocarea a 700 de milioane de euro suplimentari pentru Garanția Europeană pentru Copii;

- 137 de milioane de euro pentru educație și tineri;

- 80 de milioane de euro pentru programul european pentru sănătate;

- 100 de milioane de euro pentru transporturi;

- 80 de milioane de euro pentru sectorul energetic;

- 43 de milioane de euro pentru turism;

- 171 de milioane de euro pentru mediu;

- 24 de milioane de euro pentru IMM-uri.

Față de aceste cifre, în contract cu ceea ce se petrece în România, Negrescu punctează – ”Nu putem rata această oportunitate !”

”Atât Uniunea Europeană cât și guvernele statelor membre trebuie să se reapropie de oameni și, în consecință, să pună accent pe zonele de interes pentru cetățean: educație, sănătate, dezvoltare”, transmite europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreședinte PSD.

PRODUSE ALIMENTARE ROMÂNEȘTI RECUNOSCUTE și PROTEJATE de UE

 


Comisia Europeană a aprobat înscrierea produsului românesc "Salată tradiţională cu icre de crap" în registrul Specialităţilor Tradiţionale Garantate (STG).

Această decizie vine după ce în luna iunie a acestui an, Comisia Europeană a aprobat înscrierea produsului românesc "Salată cu icre de ştiucă de Tulcea" în registrul produselor care beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată (IGP), scrie Agerpres.

Potrivit executivului comunitar, "Salata tradiţională cu icre de crap" este un produs obţinut pe baza icrelor de crap sărate, ulei de floarea soarelui, apă minerală şi suc de lămâie. Produsul este disponibil în două variante : cu sau fără ceapă. "Salata tradiţională cu icre de crap" este produsă din materii prime sau ingrediente care sunt utilizate tradiţional şi se caracterizează prin aspectul său, consistenţa sa, aroma şi gustul său.

Această nouă indicaţie se va alătura celor 1.760 de produse deja protejate la nivel european, a căror listă este disponibilă în baza de date a denumirilor şi înregistrărilor (DOOR).

Alte opt produse românești protejate

România avea anterior opt produse înregistrate pe sisteme de calitate europene, din care şapte Indicaţii Geografice Protejate (IGP): Magiun de prune Topoloveni, Salam de Sibiu, Novac afumat din Ţara Bârsei, scrumbia de Dunăre afumată, Cârnaţii de Pleşcoi, Caşcaval de Săveni şi Salată cu icre de ştiucă de Tulcea, iar Telemeaua de Ibăneşti pe sistemul de calitate Denumire de Origine Protejată (DOP).

La Comisia Europeană se mai află depuse documentaţiile pentru încă două produse în scopul dobândirii protecţiei europene, ambele pentru sistemul de calitate Indicaţie Geografică Protejată: Telemea de Sibiu şi Plăcinta dobrogeană.

Aproximativ 20 de produse au mai fost identificate pentru o posibilă înregistrare la nivel european, respectiv Telemea de Vaideeni (judeţ Vâlcea), Brânză de burduf de Bran, Gem de rabarbăr, Brânza de Gulianca, Salată deltaică cu icre de ştiucă, Virşli de Hunedoara, Pâine de Pecica, Salam de Nădlac, Salinate de Turda, Usturoi de Copălău, Ceapă de Pericei, Şuncă ardelenească, Varză de Toboliu, Bere nemţeană, Cobză cu păstrăv afumat de Valea Putnei, Covrigul muscelean, Prune afumate de Sâmbureşti, Cârnaţi olteneşti, Mere de Voineşti etc.

Școlile rămân deschise chiar dacă rata de infectare depășește 6 la mia de locuitori

 


DL. CÎȚU ESTE DISPERAT ! 

ȘCOLILE RĂMÂN DESCHISE, ÎN CIUDA INFECTĂRILOR ”DECLARATE”, PENSIILE S-AR PUTEA SĂ LE MĂREASCĂ MAI DEVREME DE 01 IAN.2022 ... OARE CE ARE PE CONȘTIINȚĂ ACEST OM, DE NU VREA SĂ RENUNȚE LA FUNCȚIA DE PREMIER ? 

Ministrul Educației anunță, referitor la scenariile de functionare a școlilor, că Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase a decis decuplarea scenariilor de funcționare a școlilor de rata de infectare din localitate și adoptarea deciziilor de suspendare a prezenței fizice în funcție de cazurile confirmate la nivel de clasă/școală, în paralel cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităților competente, în vederea respectării stricte a regulilor de protecție sanitară în școli.

Grupul a mai decis adoptarea de măsuri suplimentare având ca obiectiv amplificarea testării în școli, prin formularea unei solicitări către Agenția Națională a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor non-invazive pe bază de salivă, cu rol de screening.

„După această primă etapă, urmează adoptarea unei Hotărâri CNSU, apoi validarea prin Hotărâre de Guvern și abilitarea miniștrilor Educației și Sănătății să opereze modificări în ordinul comun, în concordanță cu hotărârile adoptate. Tot acest proces se va finaliza până vineri, 1 octombrie, în vederea stabilirii formulei de funcționare a școlilor, începând cu ziua de luni, 4 octombrie 2021”, a transmis ministrul Cîmpeanu.

Restaurantele și hotelurile ar urma să rămână deschise pentru persoanele vaccinate

În altă ordine de idei, premierul Florin Cîțu a spus că i-a cerut lui Raed Arafat să modifice hotărârea CNSU în sensul în care activitățile din domeniul Horeca să poată continua pentru cei vaccinați, indiferent de rata de incidență și dacă personalul este și el vaccinat.

„Deja am cerut domnului Raed Arafat să modifice hotărârea CNSU, astăzi să o plasăm în CNSU, prin care să permitem activitățile economice de acest gen, în special Horeca, să rămână deschise dacă sunt vaccinați cei din personal și pentru persoanele vaccinate. Indiferent de rata de incidență, persoanele vaccinate pot să meargă la restaurant daca și cei de acolo sunt vaccinați”, a spus premierul.

Acesta a spus că persoanele vaccinate „nu trebuie penalizate”.

Ora de iarnă 2021

 


Comisia Europeană a propus renunțarea la ora de iarnă, dar, până în acest moment, în România nu s-a luat o decizie în acest sens. Astfel că, în ultimul weekend din octombrie, se va trece la ora de iarnă.

România trece la ora de iarnă 2021 şi ar putea fi ultimul an cu o schimbare de sezon a orei standard după ce Comisia Europeană a cerut renunţarea la schimbarea orei, dar România nu a ratificat încă recomandarea.

Încă din martie 2019, Parlamentul European a votat în favoarea renunțării la practica de a regla ceasurile cu o oră primăvara și toamna începând cu 2021. Însă acest obiectiv nu a fost primit cu aceeași ambiție de către Consiliul UE care, după doi ani de analize, nu a formulat o poziție comună.  Ca urmare a evaluării, care a primit 4,6 milioane de răspunsuri dintre care 84% au fost în favoarea renunțării la schimbarea orei, Comisia a înaintat propunerea care a fost apoi revizuită de Parlamentul European în 2019. Pentru ca noile reguli să devină lege a UE acestea trebuie convenite atât de Parlament cât și de miniștrii UE şi apoi ratificate de fiecare ţară.

În acest an, trecerea la ora de iarnă se face în noaptea de 30 – 31 octombrie, când ceasurile se vor da cu o oră înapoi, ora 04:00 devenind ora 03:00. Deşi multă lume crede că ora de iarnă 2021 se numeşte de fapt, ora de toamnă 2021, acest lucru se întâmplă pentru că schimbarea are loc în luna octombrie şi nu iarna, aşa cum îi spune numele.

În lume, există mai multe țări care nu folosesc ora de iarnă. Medicii susțin că schimbarea orei ne poate afecta desul de mult organismul. Copiii și vârstnici sunt cei care resimt cel mai puternic această schimbare. Adaptarea completă a organismului la noul program se va întâmpla în aproximativ două săptămâni. Dacă te vei suprasolicita este posibil să ai diverse probleme de sănătate.

Ora de iarnă 2021 are efecte şi asupra sănătăţii. Vom da ceasurile înapoi în noaptea de sâmbătă spre duminică, mai exact în noaptea de 26 spre 27 octombrie, când ora 4:00 devine ora 3:00. Deși câștigăm o oră de somn în plus, această practică ne influențează starea de sănătate, avertizează specialiștii. În acest sens, cercetătorii au remarcat printre problemele provocate de schimbarea orei insomnia, durerile de cap, oboseala, dar și anxietatea.

„Activitatea fizică ar trebui să fie nelipsită pentru că ajută foarte mult, cu alte cuvinte, contactul cu natura. La vârtsnici adaptarea este mai dificilă pentru că la ei contează foarte mult şi numărul de ore de somn şi mesele fixe şi mai ales medicaţia. Practic se dă medicaţia peste cap”, a explicat psihologul Mihaela Săhlean.

„Riscurile mai mari există la persoanele cu boli cronice. Acestea sunt și la depresivi, dar şi la persoanele în vârstă care sunt şi singure. Toate aceste categorii suportă mai greu trecerea la ora de iarnă pentru că preferă să rămână în situaţii cunoscute. Aici îndeplinirea sarcinilor zilnice devine un automatism. Această schimbare de oră vine aproape simultan cu frigul, lumina difuză sau culorile terne.

Întâmpinaţi de toţi aceşti stimuli indivizii devin trişti, lipsiţi de vitalitate sau irascibili.  În plus, se confruntă cu insomnie, cefalee sau vertij, dar şi cu modificarea apetitului. Nu în ultimul rând, persoanele respective dau dovadă de o capacitate mai mică de concentrare”, spune Keren Rosner, psiholog.

Multe dintre efectele schimbării orei au loc din cauza modificării rutinei de funcționare a corpului uman, rutină care se repetă în cicluri de 24 de ore. Ritmul circadian este influențat de mulți factori de mediu, precum expunerea la lumină și întuneric, și ne ajută să fim în stare de alertă pe parcursul zilei, să simțim când ne este foame sau ne anunță când trebuie să mâncăm și când trebuie să dormim. Când se mențin programul de somn și mesele la aceleași ore, organismul funcționează ca un ceas. În caz contrar, apar perturbări de bioritm.

Așa cum am mai spus, ritmul circadian este influențat de lumina soarelui. Aceasta dictează câtă melatonină produce corpul nostru. Când avem parte de multă lumină, organismul produce o cantitate mică de melatonină. Când este întuneric, organismul secretă melatonină, acest hormon care induce somnul.

Trecerea la ora de iarnă ne tulbură somnul, pentru că mulți avem probleme în a ne adapta să dormim mai târziu, dar totuși să ne trezim devreme pentru muncă sau școală. Din cauza tulburărilor de somn cu care ne confruntăm în această perioadă, trecerea la ora de iarnă poate provoca scăderi ale performanței, concentrării și memoriei, precum și oboseală și somnolență în timpul zilei. Pe lângă modificările somnului, pot să apară și astenia, vertijul și irascibilitatea.

Expunerea redusă la lumina naturală a soarelui poate duce la schimbări de dispoziție, din cauza producție scăzute de serotonină, hormonul fericirii. Astfel, există riscul apariției depresiei. De aceea, este important ca în această perioadă a anului să facem în continuare plimbări în aer liber, indiferent de starea vremii.

Un studiu din 2014 a arătat că trecerea la ora de iarnă crește nivelul de cortizol. Cortizolul este hormonul stresului care atinge cele mai mici niveluri în timpul nopții și care are un nivel ridicat dimineața devreme. În cazul persoanelor cu afecţiuni cardiovasculare, organismul secretă în exces hormoni de stres, care pot creşte tensiunea şi pot favoriza apariția accidentelor vasculare cerebrale.

Mai multe cercetări prezentate la Întâlnirea anuală a Academiei Americane de Neurologie din 2016 arată că cei care au peste 65 de ani și bolnavii de cancer au un risc crescut de accident vascular cerebral în cele două zile care urmează schimbării orei, spre deosebire de cele două săptămâni de dinainte și după trecerea la ora de iarnă.

De vină pentru asta sunt hormonii. Senzația de foame este controlată de trei hormoni: insulina, grelina și leptina. Când nu mâncăm pentru câteva ore, nivelul de insulină din corp se diminuează din cauza lipsei de nutrienți, iar organismul secretă grelina, hormonul care dă senzația de foame. Pe măsură ce mâncăm, este secretată leptina, hormonul care dă senzația de sațietate. Acești hormoni sunt asociați cu lipsa de somn, ceea ce explică motivul pentru care atunci când somnul ne este perturbat, avem tendința să consumăm calorii în plus.

Ce poți face ca să reintri în formă

Pentru ca trecerea la ora de iarnă să nu te afecteze foarte tare, este bine ca seara să adormi până la ora 22.00 și să renunți la activitățile suprasolicitante. Totodată, este important și să eviți expunerea la lumina albastră artificială emisă de ecranele telefoanelor mobile și să încerci să te trezești în fiecare dimineață la aceeași oră. Pe lângă aceste schimbări, adoptă și o dietă echilibrată, bogată în fructe, legume și semințe, care au în compoziție uleiuri şi grăsimi sănătoase. Importante sunt și alimentele bogate în acizi grași Omega-3 (peștele gras) sau acizii grași Omega-6 (uleiul de măsline sau de floarea-soarelui, presate la rece, avocado, nuci).

Ministrul Agriculturii Adrian Oros și-a depus demisia din Guvern

 


Ministrul Agriculturii Adrian Oros și-a depus demisia din Guvern. Premierul Florin Cîțu refuză să ia act de demisie. Deși demisia reprezintă o decizie unilaterală, premierul are la dispoziție 15 zile să ia act de ea. Gestul premierului poate fi explicat de faptul că săptămâna viitoare va avea loc votul pe moțiunea de cenzură depusă de PSD, iar el să vină în fața Parlamentului cu un cabinet plin.

Susţinător al lui Ludovic Orban, Adrian Oros a anunţat încă de duminică noapte că marţi îşi va depune demisia din funcţie, afirmând că ”pentru premierul Florin Câţu, agricultura şi industria alimentară nu au fost niciodată priorităţi”. El invocă bugetul redus al ministerului, dar şi faptul că în PNRR nu a fost cuprins niciun proiect major pentru agricultură, deşi draftul iniţial conţinea un proiect referitor la irigaţii şi desecare. Proiectele de irigaţii cuprinse iniţial în PNRR au fost calificate de vicepremierul Dan Barna, după o primă evaluare a CE, ca fiind ”zate moral” nemaifiind de actualitate în niciun stat european. Aceleaşi proiecte au provocat şi ironii din partea PSD, care a afirmat că ”domnul ministru al Agriculturii s-a dus cu planurile de irigaţii de pe timpul lui Ceauşescu”.

”Multumesc tuturor celor cu care în această perioadă am colaborat, atât la elaborarea Programului de tranziţie, la viitorul Program Naţional Strategic, dar şi în activitatea curentă. Am avut onoarea şi norocul să cunosc oameni deosebiţi, profesionişti, atât în Guvern, în MADR sau în mediul asociativ. M-am bucurat să pot promova pe pagina mea şi a ministerului, pe toţi cei întâlniţi în deplasările prin ţară, fermieri români care performează, care sunt exemple de succes. Am vrut să arăt că şi în România #SePoate !”, afirmă ministrul în finalul mesajului său de pe Facebook.

9.28.2021

Dan Chitic : ”Adevărata Revoluție începe !” LEGEA SUVERANITĂȚII este OFICIALĂ

 


Acum puțin timp, demersul suveranist al avocatului Dan Chitic a dobândit recunoaștere oficială – un pas esențial către un deziderat național

Cel mai consecvent actant al suveranismului românesc, avocatul Dan Chitic face un anunț extrem de important :

”Legea Suveranității a fost publicată în Monitorul Oficial 925/28.IX.2021”, scrie Dan Chitic, arătând că forma finală poate fi citită începând de la pagina 8 în Partea 1 a Monitorului Oficial respectiv.

Odată cu această procedură se poate trece la faza următoare: ”De azi începe strângerea de semnături pentru Legea noastră, Legea poporului !”

În acest sens, Dan Chitic anunță că formularul de strângere de semnături poate fi găsit doar pe pagina https://vremsuveranitate.ro/ , unde cei dornici să ajute la strângerea de semnături se pot înscrie ca voluntari în ”Armata Suveranității”.

”Adevărata Revoluție începe !”, scrie în final Dan Chitic, asigurându-i pe numeroșii săi susținători că nu se va opri ”până la capăt !”.

Carmen Avram, despre PNRR : ”Nu l-a văzut nimeni ! Mi-a sărit în ochi declarația Ursulei von der Leyen

 


Europarlamentarul Carmen Avram a comentat, în exclusivitate pentru DC News, modul în care s-a văzut de la Bruxelles vizita Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene, la București, acolo unde a ținut o conferință de presă alături de premierul Florin Cîțu și președintele Klaus Iohannis.

Luni, 27 septembrie 2021, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, s-a aflat în vizită la București pentru a aproba Planul Național de Redresare și Reziliență. Aceasta a participat la o conferință de presă alături de președintele Klaus Iohannis și de premierul Florin Cîțu.

„Acest Plan este rezultatul unui dialog intens cu Comisia Europeană din ultimele luni, dar și al unui efort colectiv instituțional fără precedent. A fost un proces extrem de laborios, care a presupus o muncă extraordinară, sub presiunea timpului, și le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la elaborarea cu succes a acestui Plan“, a precizat președintele Klaus Iohannis în conferința de presă.

Carmen Avram, reacție de la Bruxelles

Europarlamentarul Carmen Avram a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre transparența acestui Plan și despre domeniile deosebit de importante care au fost tratate cu lejeritate de către cei care l-au conceput:

„Planul Național de redresare și Reziliență nu l-a văzut nimeni. Eu nu l-am văzut. Înțeleg că e în continuare secretizat și nu poți spune dacă e un PNRR bun, un PNRR rău. Nu știi cine l-a făcut, cu cine a lucrat, cine sunt „specialiștii“ care au redactat documentul acesta, care trebuia făcut în colaborare cu reprezentanți din tot spectrul românesc, indiferent de domeniu. În PNRR trebuiau implicați oameni din agricultură, dar aceștia au lipsit cu desăvârșire. Noi ne-am asumat și am dat mai departe un document despre care românii nu știu absolut nimic, deși e un document făcut pentru români. Că nu construim pentru domnul Ghinea sau pentru domnul Cîțu.

Proiectul mai are o lună până la aprobare. În primul rând, în perioada următoare trebuie să treacă de consiliul Ministerului de Finanțe care trebuie să se uite pe el și abia ulterior va fi aprobat definitiv.“, a precizat europarlamentarul Carmen Avram.

Agricultura, în impas

„Mi-a sărit în ochi declarația președintei Comisiei Europene referitoare la irigații. Ea confirmă tot ce am suspectat noi pe traseu, anume faptul că acești oameni au fost de-a dreptul incapabili să treacă irigațiile în PNRR. Asta dacă nu a fost un plan premeditat. Președinta Ursula von der Leyen a spus clar noi am cerut dovezi că aceste irigații, pentru care s-au cerut 2 miliarde de euro, nu vor afecta mediul, iar autoritățile române nu au fost în stare să ne dea aceste dovezi.

Or, când scrii un document în care știi exact ce ai de scris, pentru că există niște coordonate, niște date de la Comisia Europeană în care ni se spune că trebuie oferite explicații, cu atât mai mult acum când se pune accent pe protejarea mediului, pe lupta împotriva schimbărilor climatice, iar tu nu ești în stare să dai un consum de apă și să explici cum vei proteja sursele de apă și cum vei proteja pământul, ori e incompetență, ori e un plan bine pus la punct pentru ca agricultura să moară. De când e domnul Oros la Ministerul Agriculturii vedem că moare agricultura.

În rest, domnii aceștia își fac campanie electorală în continuare, nu știm exact pentru ce, însă se împăunează cu un document pe care l-au depus printre ultimii din Uniunea Europeană“, a mai spus europarlamentarul român.

PNRR-ul României, în primele 5 cele mai finanțate, potrivit lui Florin Cîțu

„Banii nu se dau pe merite, ci se dau pe populație și pe cât a fost afectată țara respectivă. Să te lauzi că ești printre cel mai bine finanțate în condițiile în care înțelegi că această finanțare vine pentru că ai o populație numeroasă și că țara ta a fost afectată grav de COVID-19, mi se pare inadecvat.

Noi suntem finanțați mai mult pentru că avem o populație mai mare decât alte state din UE (Ungaria, Slovacia, Slovenia, Bulgaria). Doar Italia, în afară de noi, a cerut împrumuturile care îi sunt alocate pentru că se zbate într-o criză cumplită.

Diferența dintre noi și Italia e că în vârful guvernului italian este un om care e o somitate internațională și care știe ce să facă și să rezolve situațiile. Noi îl avem pe acest băiat despre care știm foarte puține lucruri și acelea nu foarte bune. Toate celelalte state, 25 la număr, nu au luat împrumuturi, cu excepția câtorva țări care au luat până la 2-3 miliarde. Noi luăm 16, mai mult decât Polonia, mai mult decât Germania, care din câte știu eu are 0 împrumuturi, iar în aceste condiții, luând împrumuturi de 16 miliarde, da, suntem foarte bine finanțați. Banii aceștia îi vom da înapoi, pe lângă cele 55 de miliarde pe care le-a luat domnul Cîțu până acum“, a conchis Carmen Avram.

A trecut de Senat proiectul de lege ce vizează direct pensionarii

 


Un proiect de lege care prevede pensionarea opţională la 70 de ani şi interzicerea cumulării pensiei cu salariul pentru bugetari a fost aprobat luni de Senat cu 71 de voturi ”pentru” şi 58 ”împotrivă”, arată alba24.ro. Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie adoptat și de Camera Deputaţilor, apoi promulgat de preşedintele ţării şi publicat în Monitorul Oficial.

Bugetarii au de ales

Potrivit proiectului de lege, atunci când vor îndeplini condiţiile de pensionare, bugetarii vor fi nevoiţi să aleagă dacă rămân în câmpul muncii până la 70 de ani sau ies la pensie. Cei care beneficiază deja de cele două venituri vor fi obligaţi ca în termen de 30 de zile să decidă pe care dintre acestea le vor păstra.

Cumul de pensie-salariu, doar la privat, cu acordul angajatorului

În ceea ce-i priveşte angajaţii din mediul privat, şi aceştia pot opta pentru pensionarea la 70 de ani, putând însă alege şi să se pensioneze la limita de vârstă actuală (65 de ani pentru bărbaţi şi aproape 62 de ani pentru femei) şi să cumuleze pensia cu salariul din mediul privat, dacă angajatorul este de acord: ”Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcţie, după caz, şi care îndeplinesc condiţiile de pensionare pot continua activitatea, cu acordul anual al unităţii angajatoare, până la împlinirea vârstei de 70 de ani”. 

Cerere depun toți, fie că lucrează la stat, fie că sunt la privat

Ambele categorii de angajaţi, atât bugetarii cât şi cei din mediul privat vor depune cererea privind continuarea activităţii la unitatea angajatoare, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare, respectiv cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de expirarea acordului anual al unităţii angajatoare.

Se pot răzgândi oricând și pot alege pensia

În proiectul de lege adoptat luni de Senat se precizează că şi în cazul în care au ales să muncească până la vârsta de 70 de ani, salariaţii pot cere oricând să iasă la pensie, cererea urmând să fie depusă cu aproximativ 2 luni înainte de pensionare.

Angajaţii din sectorul public care beneficiază și de pensie şi de salariul de la stat au la dispoziţie 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii pentru a opta în scris pentru pensie sau pentru salariu. Dacă bugetarii optează pentru continuarea activităţii, plata pensiei se va suspenda începând cu luna de după cea în care şi-au exprimat opţiunea. Evident, cei care sunt pensionari vor putea să renunţe temporar la pensie şi să se reangajeze până la 70 de ani.

Pe de altă parte, bugetarii care nu vor opta între pensie şi salariu vor rămâne doar cu pensia, proiectul de lege stipulând în mod clar că „neîndeplinirea obligaţiei (de a alege între salariu şi pensie – n. r.) constituie cauză de încetare de drept a contractului individual de muncă, a raportului de serviciu sau a actului de numire, după caz”, mai arată sursa citată. 

Zi crucială pentru Florin Cîţu şi guvern. CCR dă azi verdictul privind constituţionalitatea moţiunii depuse de AUR şi susţinută de USR-PLUS

 


Curtea Constituţională a României (CCR) discută, astăzi, marţi, sesizarea premierului Florin Cîţu privind existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură depuse de USR PLUS şi AUR.

CCR a terminat deliberările, urmează să anunţe verdictul 

Vă reamintim : 

Pe 8 septembrie, Florin Cîţu a depus la Curtea Constituţională (CCR) o sesizare cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern în care se invocă o conduită „neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă”, întrucât moţiunea de cenzură a fost iniţiată, depusă şi comunicată cu „încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale articolului 113 alineat (2) din Constituţie”.

Judecătorii constituţionali au decis însă să dezbată această sesizare după Congresul PNL, care a avut loc sâmbătă şi unde Florin Cîţu a fost ales noul preşedinte al partidului.

„În opinia noastră, există un conflict în sensul articolului 146 litera e) din Constituţie, întrucât Parlamentul României, prin preşedintele Camerei Deputaţilor, a transmis Guvernului României o moţiune de cenzură iniţiată, depusă şi comunicată cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale articolului 113 alineat (2) din Constituţie, ceea ce se constituie într-o conduită neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă şi care a generat o situaţie conflictuală a cărei origine rezultă chiar din textul constituţional. Astfel, în prezenta cerere, solicităm instanţei de contencios constituţional să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care a fost iniţiată şi depusă moţiunea de cenzură, respectiv din încălcarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la modul în care moţiunea de cenzură iniţiată şi depusă contrar Constituţiei a fost comunicată ulterior Guvernului”, se explică în sesizarea premierului depusă la CCR.

Potrivit documentului, „Parlamentul României, prin preşedintele Camerei Deputaţilor, a încălcat dispoziţiile constituţionale cu privire la obligaţia comunicării moţiunii de cenzură către Guvern în aceeaşi zi cu depunerea acesteia, în speţă în data de 3 septembrie 2021. De asemenea, Parlamentul României, prin preşedintele Camerei Deputaţilor, cu încălcarea Constituţiei şi a prevederilor regulamentare, a comunicat o moţiune de cenzură iniţiată şi depusă cu nerespectarea condiţiilor constituţionale privind numărul minim de semnături valide care să reflecte manifestarea de voinţă a unei pătrimi din numărul parlamentarilor la data iniţierii respectivei moţiuni de cenzură”.

Aceste aspecte sunt de natură să creeze o situaţie juridică conflictuală generată de modul neconstituţional în care Parlamentul a înţeles să declanşeze controlul parlamentar prin moţiune de cenzură, cu consecinţe „grave” asupra bunei desfăşurări a activităţii Guvernului în planul politicii interne şi externe a ţării, respectiv a bunei funcţionări a administraţiei publice, susţine Executivul.

Guvernul, în sesizarea către CCR: „Parlamentul a adoptat o conduită neconstituţională, care are ca efect vicierea etapelor ulterioare”

„Într-un stat de drept în care principiul separaţiei puterilor în stat este respectat, controlul parlamentar prin moţiune de cenzură angajează un raport juridic între Parlament (puterea legislativă) şi Guvern (puterea executivă), control care trebuie însă subsumat principiului conformităţii derulării procedurilor parlamentare cu Legea fundamentală. În ceea ce priveşte situaţia litigioasă supusă judecăţii Curţii Constituţionale, aceasta are un caracter juridic, întrucât vizează aspectele procedurale de rang constituţional privind iniţierea, depunerea şi comunicarea moţiunii de cenzură. Astfel, în opinia noastră, în derularea procedurilor prevăzute de articolul 113 din Constituţie, Parlamentul a adoptat o conduită neconstituţională, care nesocoteşte condiţiile de validitate necesar a fi întrunite pentru iniţierea, depunerea şi comunicarea unei moţiuni de cenzură, ceea ce are ca efect afectarea, vicierea etapelor ulterioare: a prezentării, dezbaterii şi, eventual, adoptării respectivei moţiuni de cenzură”, se mai explică în sesizarea către CCR, potrivit Agerpres.

De asemenea, se adaugă în document, situaţia juridică litigioasă are natură constituţională având în vedere că moţiunea de cenzură ţine de domeniul dreptului constituţional şi reprezintă un instrument constituţional de realizare a controlului parlamentar asupra activităţii Guvernului, iar sesizarea vizează „interpretarea articolului 113 alineat (2) din Constituţie prin raportare la actele şi faptele realizate de Parlamentul României, care, dacă se constată a fi contrare normelor constituţionale, au generat şi un blocaj constituţional din perspectiva deplinei şi bunei desfăşurări a activităţii Guvernului”.

„Totodată, prin raportare la rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi în considerarea atribuţiei sale constituţionale de a soluţiona conflicte juridice de natură constituţională între autorităţile statului, exclusiv cu privire la procedura controlului parlamentar prin moţiune de cenzură, învederăm instanţei de contencios constituţional că singura soluţie constituţională pentru înlăturarea consecinţelor juridice ale unei moţiuni de cenzură iniţiate, depuse şi comunicate cu încălcarea Constituţiei este admiterea prezentei cereri”, a transmis Guvernul.

Ţintele şi jaloanele PNRR

 


Comisia Europeană a adoptat luni o evaluare pozitivă a Planului de redresare şi rezilienţă al României, prin care se acordă României granturi în valoare de 14,2 miliarde EUR şi împrumuturi în valoare de 14,9 miliarde EUR în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă. Banii nu sunt acordaţi pur şi simplu, sunt enorm de multe condiţionări pentru România.

PNRR aduce României, direct şi prin împrumuturi, 29 de miliarde de lei. România are însă un istoric extrem de prost în ceea ce priveşte absorbţia de fonduri europene, iar orice pas greşit pe porice palier poate bloca toate fondurile din PNRR.

Cristian Ghinea, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, care a gestionat elaborarea PNRR, a anunțat încă o dată că nu se va întoarce în guvern decât dacă USR PLUS revine la guvernare, deşi Florin Cîţu i-a oferit acest post. El a mai anunțat că PNRR-ul României a primit din partea Comisiei Europene calificativul maxim, la fel ca Franța și Germania.

Într-o postare pe Facebook, Ghinea a mai spus că România are de atins 507 jaloane și ținte din PNRR legate de reformele asumate și la fiecare șase luni se poate bloca întreg programul dacă nu livrăm aceste jaloane.

El a anunțat că 21 astfel de jaloane trebuie atinse până la finalul acestui an. Printre ele – semnarea acordurilor cu BEI, FEI și BERD pentru cele 1,3 miliarde euro care să vină ca injecție rapidă în economie prin instrumente financiare, sistemul informatic al MIPE dedicat PNRR și legiferarea întregului mecanism financiar.

Fostul ministru a mai spus că va înființa un think-tank care să monitorizeze și să asiste implementarea PNRR. ”Vom lucra cu fapte și informații, fără patimă politică. Vom urmări jaloanele din PNRR și vom veni cu propuneri despre cum ar trebui să arate viitoarea lege ca să respecte textul negociat cu Comisia. Vom fi aici să depunem mărturii dacă vom fi întrebați și să strigăm dacă nu vom fi întrebați, dar vedem că lucrurile nu se mișcă. Va fi o organizație politică ? Doar prin persoana mea. Care am încercat și voi continua să nu politizez PNRR-ul. Am început să contactez mediul de afaceri, experți, oameni care au lucrat la PNRR și nu mai sunt acolo pentru a organiza acest network de suport”, a scris Ghinea pe Facebook.

Principalele ținte ale PNRR, prezentate de Ghinea:

Apă și canalizare:

1600 km rețele de apă construite – în localități cu peste 2000 locuitori

2500 km rețele de canalizare în localități peste 2000 locuitori; 400 rețele de canalizare în cele cu mai puțin de 2000 de locuitor

88.400 gospodării conectate prin programul național `Prima conectare la apă și canalizare`

Păduri:

Programul Național de împădurire: 56.700 de hectare noi de pădure plantate

3 150 000 m2 noi suprafețe de păduri urbane create

Deșeuri: 13.700 insule ecologice digitalizate pentru colectarea selectivă a deșeurilor

Transport:

420 de kilometri de autostradă nou construiți

45% din punctele negre eliminate, acolo unde sunt cele mai multe accidente rutiere (de la aplicarea unui nou sistem de taxare, pentru traficul greu din România, conform principiului „poluatorul plătește”, inclusiv posibile stimulente pentru cei care dețin vehicule cu emisii zero/reduse;

2 851 km cale ferată construiți/modernizați, între care: 315 km de cale ferată modernizată și cu sistem inteligent de management al traficului instalat; 110 km de cale ferată electrificată

12.7 km de rețea nouă de metrou (București și Cluj): 5,2 km în București și 7,5 km în Cluj

Valul Renovării:

Renovarea energetică moderată/aprofundată a cca 4,3 milioane metri pătrați de blocuri de locuințe (circa 1.000 – 1500 blocuri) și respectiv 2,3 mil. mp de clădiri publice (circa 2.000 de clădiri).

Energie:

Instalarea și conectarea la reţea a cel puţin unei capacităţi suplimentare de 3000 MW de energie din surse regenerabile (eoliană și solară)

Rețeaua de distribuție a gazelor regenerabile din regiunea Oltenia trebuie să fie finalizată și funcțională și va transporta cel puțin 20% gaz regenerabil atunci când va fi pus în funcțiune complet. Rețeaua va transporta gaze 100% regenerabile și decarbonizate în 2030.

Instalarea a cel puțin 240 MW (480MWh) de capacitate de stocare a energiei electrice.

Transformare digitală:

8,5 milioane cetățeni vor avea cartea de identitate electronică

Cel puțin 60 de instituții de sănătate publică digitalizate și 200 de facilități de sănătate publică vor beneficia de sisteme IT și infrastructură digitală

REFORMA ANAF. Rezultate așteptate:

60% dintre toate serviciile pentru persoanele juridice plătitoare de taxe disponibile la sfârșitul anului 2024 vor fi accesibile online. În prezent, doar 45% din aceste servicii sunt disponibile online.

Ponderea veniturilor colectate raportat la PIB crește cu cel puțin 2.5 puncte procentuale;

Reducerea decalajului TVA cu 5 puncte procentuale în 2026 comparativ cu valoarea medie din 2019 și 2020 combinate

600.000 case marcat conectate la sistemul IT ANAF

500.000 de contribuabili înrolați suplimentar în SPV

Reforma pensiilor. Rezultate așteptate:

Intrarea în vigoare a legislației necesare pentru a asigura sustenabilitatea pilonului II de pensii

Reforma legislației pentru pensii pentru a face sustenabilă și mai echitabilă; reforma pensiilor speciale.

Mediul de afaceri și cercetare:

5400 de contracte de finanțare prin Schema de minimis pentru digitalizarea IMM-urilor

280 de contracte de finanțare prin Schema de minimis pentru ajutarea firmelor din România în procesul de listare la bursa

Microelectronică – finanțare, 500 milioane euro – Participarea a cel puțin 3 entități românești la consorții internaționale

Fondul local. Rezultate așteptate:

4.418 locuințe pentru tineri din comunități/grupuri vulnerabile

1.104 locuințe pentru specialiști în sănătate și educație

Vor fi achiziționate și recepționate până în Trim. II, 2026, – 1135 vehicule noi nepoluante cu zero emisii gaze de eșapament (200 buc. – autobuze electrice/hidrogen 12-18m, 515 buc. – autobuze electrice/hidrogen 10m, 50 buc. – tramvaie, 50 buc. -– troleibuze cu baterii 12-18m, 320 buc – microbuze electrice/hidrogen).

13.200 puncte de încărcare funcționale, pentru vehicule electrice. Mai sunt prevăzute alte puncte de încărcare pe componenta Valul renovării și pe Transport; în total, în 2026, vor fi 20.000 la nivel național.

Turism:

12 rute (trasee) culturale dezvoltate și marcate

Finanțarea, pentru prima oară în România, de muzee și memoriale ale opresiunii: Muzeul Holocaustului și muzee ale opresiunii comuniste.

3.000 de km de trasee velo naționale

40 de IMM active în domeniul producției și distribuției de filme finanțate pentru a dezvolta conținut digital

Sănătate:

200 de centre comunitare construite sau renovate, care au dotări noi și personal.

3.000 cabinete ale medicilor de familie sau asociații de cabinete echipate sau renovate, acordând prioritate cabinetelor situate în regiuni și zone mai puțin dezvoltate.

300 comunități slab deservite, inclusiv comunitatea romă, vor avea acces la asistență medicală comunitară

25 unități de terapie intensivă pentru nou-născuti echipate, inclusiv cu ambulanțe pentru nou-născuți (pentru centrele regionale)

25 unități sanitare publice/spitale publice care beneficiază de infrastructură nouă

30 facilități nou construite/renovate și dotate care furnizează asistență medicală ambulatorie

Social:

Rețea de centre de zi: 150 de servicii comunitare pentru copiii în situații de risc: (menținerea a 4.500 de copii în familie)

150 de servicii comunitare pentru persoanele cu dizabilități (1.600 de persoane cu dizabilități, pe an)

Introducerea Venitului Minim de Incluziune:

adoptarea modificărilor legislative necesare; Beneficiarii direcți vor fi cel puțin 30% din actualii beneficiari de Venit minim garantat (VMG) și Alocație pentru susținerea familiei (ASF). 56.700 –beneficiari eligibili ai Venitului Minim de Incluziune, în plus față de beneficiarii eligibili actuali de venit minim garantat / alocatie de sustinere a familiei.

Tichete de muncă: Cel puțin 30 000 beneficiari (care vor angaja lucrători casnici) prin intermediul tichetelor de muncă; Cel puțin 60 000 de lucrători casnici/prestatori care vor presta servicii prin intermediul tichetelor de muncă.

50 servicii comunitare modernizate pentru persoane cu dizabilități.

55 noi servicii comunitare pentru persoanele cu dizabilități.

Reforma administrației:

Un sistem de recrutare pilot pe modelul EPSO european pentru administrația centrală, în 2022, urmat de replicarea la nivel național pe baza lecțiilor învățate, începând cu 2023

Un sistem nou multi-anual de planificare pentru nevoile de recrutare din sectorul public

Introducerea unui sistem de recrutare nou pentru înalții funcționari publici care interzice politizarea funcțiilor

Educație:

110 de creșe înființate și operaționalizate și 412 servicii complementare (în localitățile izolate, dezavantajate)

2500 de școli incluse în programul de abandon vor fi complet digitalizate prin achiziționarea echipamentului necesar (tablete, imprimante, routere). Creșterea cu cel puțin 60% a numărului de studenți înscriși in ruta completa de invatamant dual.

Cel puțin 5.200 de școli dotate cu resurse tehnologice noi pentru laboratoarele IT

Cel puțin 3.600 de școli dotate cu infrastructură și echipamente tehnologice noi

3 consorții școlare rurale create pentru a consolida mediul educațional rural.

TOTUL ARATĂ BINE PE HÂRTIE !

ÎNTREB, NU DAU CU PARUL : Cine va plăti aceste datorii care vor împovăra și mai tare populația țării. Unde se vor depozita energiile eoliană și solară, precum și alte energii regenerabile. După câte știu, iarna nu va fi mare scofală de soare, iar vântul va bate când va vrea el, ploaia la fel. SAU AVEȚI ÎN PLAN și MANIPULAREA VREMII, așa cum ați făcut-o și până acum ?

9.27.2021

Deficitul de gaze naturale poate obliga europenii să revină la cărbune

 


Creșterea prețurilor la gaz va obliga țările europene să își restrângă ambițiile de a elimina treptat cărbunele și combustibilii fosili, potrivit lui Simonas Vileikis, expert pe piețele energetice din UE

„Unitățile de depozitare care nu sunt umplute continuă să mărească prețul gazului. Dacă instalațiile nu sunt reumplute acum, iar iarna se dovedește a fi destul de severă, națiunile UE ar putea fi obligate să reactiveze centralele termice care funcționează pe alte tipuri de combustibil, inclusiv cărbune, pentru a compensa lipsa de energie electrică", a declarat Vileikis, conform RT.

Prețurile europene la gaz au atins un maxim de aproape 970 dolari la 1.000 de metri cubi, prelungind raliul fără precedent văzut în ultimele săptămâni. Creșterea prețurilor se preconizează că va declanșa întreruperi de curent în UE în timpul iernii.

Prețurile abrupte ale gazelor ar putea deveni un factor determinant în ridicarea prețurilor la cărbune și să înregistreze și alte maxime. Printre ceilalți factori care contribuie la costuri mai mari ale energiei, potrivit analiștilor, se numără generarea eoliană scăzută și indisponibilitatea centralelor nucleare pe întregul continent.

O federație renumită din România se împotrivește vaccinării obligatorii

 


Federația PUBLISIND, formată din specialiști în negocieri, procese intentate și acțiuni comune, a publicat un comunicat intitulat „Vaccinare obligatorie în sectorul de asistență socială ?”, prin care aduce la cunoștință, printre altele, poziția Avocatului Poporului care a apreciat că măsura condiționării prezenței angajatului la locul de muncă de existența unui rezultat al testului PCR contravine legii și este excesivă.

„Până în momentul de față, din cei aproximativ 45.000 de angajați din centrele sociale, doar 10.000 s-au vaccinat”, a transmis federația.

Iată și comunicatul: 

„Cu toate că subiectul vaccinării obligatorii a fost pus pe tapet deja de ceva timp, chiar frumos ambalat cu diferite tertipuri care să pună presiune pe angajați (teste obligatorii contracost), ministrul muncii, Raluca Turcan a solicitat punctul de vedere al Federației PUBLISIND cu privire la intenția promovării unei Ordonanțe de Urgență prin care angajații din centrele rezidențiale să fie obligați să se vaccineze, în caz contrar aceștia să prezinte teste PCR, pe care să le achite prin contribuția proprie, pentru a fi lăsați să-și exercite atribuțiile de serviciu. Mai mult, ministrul muncii vorbea și de intenția de a prevedea sancțiuni în cazul în care angajații nu se vor supune acestor măsuri.

Reprezentanții Federației PUBLISIND, au transmis poziția fermă a liderilor locali din sectorul de asistență socială, care se opun oricăror presiuni sau constrângeri asupra membrilor de sindicat cu privire la determinarea vaccinării. Mai mult, secretarul general al Federației PUBLISIND, a propus ca această măsură să nu fie unilaterală, ci bilaterală. Dacă tot se pune problema determinării angajaților să se vaccineze pentru a proteja beneficiarii, de ce să nu vorbim și despre obligativitatea vaccinării beneficiarilor, iar în caz contrar, dreptul la servicii sociale să fie suspendat.

Practic, vedem că Ministerului Muncii nu-i pasă în realitate de angajații din asistență socială, pe care dorește să îi determine să se vaccineze, ci îi pasă doar de beneficiari, fără să ia în considerare că un procent semnificativ dintre aceștia nu sunt vaccinați. Răspunsul ministrului muncii cu privire la această propunere a fost mai mult decât surprinzător, deoarece a invocat dreptul constituțional al beneficiarilor, fie ei vârstnici sau copiii, de a refuza vaccinarea.

În completarea criticilor pe care reprezentanții Federației PUBLISIND le-au adus acestei măsuri, a fost și poziția Avocatului Poporului care, în urma unei sesizări din oficiu, a apreciat că măsura condiționării prezenței angajatului la locul de muncă de existența unui rezultat al testului PCR contravine legii și este excesivă.

Mai mult, reprezentanții Federației PUBLISIND au solicitat ca în cazul în care Guvernul va promova acest OUG abuziv și neconstituțional, cel puțin să ofere posibilitatea angajaților care optează să nu se vaccineze, să lucreze pe o perioadă determinată în alte structuri ale direcțiilor generale de asistență socială care nu implică interacțiunea cu beneficiarii.

De asemenea, vicepreședintele pe domeniul asistenței sociale a criticat faptul că nici până în momentul de față, Ministerul Muncii și Protecției Sociale nu s-a asigurat ca stimulentul de risc să fie plătit angajaților care pe durata stării de urgență au fost închiși în centre câte 14 zile, la fel ca deținuții, în condiții improprii. În răspuns, ministrul muncii a precizat că a semnat Ordinul de ministru la finalul lunii august 2021 pentru ca fondurile să fie alocate administrațiilor publice locale și urmează ca în cel mai scurt timp, banii să ajungă la angajați, după mai mult de 1 ani de la momentul stării de urgență.

De menționat că Federația Columna, a transmis că „înțelege necesitatea acestor măsuri” și că va „încuraja angajații să se vaccineze”. Ne întrebăm astfel, oare interesele cui reprezintă această organizație sindicală, ale angajaților sau lucrează la comanda politicului. Mai jos aveți adresa acestei organizații către liderii și membri lor.

Până în momentul de față, din cei aproximativ 45.000 de angajați din centrele sociale, doar 10.000 s-au vaccinat.

În cazul în care acest proiect de OUG va fi adoptat de Guvern, Federația PUBLISIND  va organiza ample proteste de stradă împotriva presiunilor neconstituționale exercitate asupra angajaților pentru a se vaccina și implicit pentru a contribui la targetul politic asumat de premierul Câțu, care este departe de a fi îndeplinit”.

Echipa Federației PUBLISIND http://publisind.ro/vaccinare-obligatorie-in-sectorul-de-asistenta-sociala/#





De ce s-au scumpit gazele și curentul ? Un răspuns oficial

 


Akos Derszi, secretar de stat în Ministerul Energiei, susține, într-un document oficial, că scumpirea gazelor și a energiei electrice din ultimele luni este o caracteristică a întregii Europe întrucât economiile își revin după perioada pandemică. În plus, la energie electrică, există pentru țara noastră anumite aspecte care contribuie la saltul prețurilor, precum : alinierea tuturor producătorilor la prețul celui mai scump generator de electricitate, lipsa de investiții în centrale mari, impredictibilitatea surselor alternative de curent.

Conform oficialului de la Ministerul Energiei, creșterea costurilor de gaze naturale a apărut ca urmare a dezechilibrului dintre cerere și ofertă în special din cauza :

– creșterii cererii de gaze naturale generată de redresarea economică post-pandemică și de nevoile de înmagazinare de gaze naturale din această vară pentru a acoperi necesarul de consum din timpul iernii

– presiunii asupra ofertei de gaze naturale disponibile în Europa și în România și alinierii prețurilor burselor naționale la prețurile din piețele regionale.

Similar cu situația gazelor naturale, odată cu reluarea activităților economice după perioada de pandemie, și prețurile la energie electrică au început să se majoreze, pe fondul unei cereri din ce în ce mai crescute, nu numai în România, ci în toată Europa.

Situația actuală pe piața energiei este mai complicată deoarece prețurile tuturor combustibililor fosili utilizați pentru producerea energiei electrice, respectiv cărbune, gaze naturale, petrol, s-au majorat pe toate piețele eurpene, influențând astfel costul final de producție. Mai mult, în contextul angajamentului clar al UE pentru decarbonare, prețul certificatelor CO2 (care trebuie achiziționate de toți producătorii de electricitate care utilizează combustibili fosili și generează emisii poluante) a atins valori care nu erau așteptate, în jur de 55 euro/tonă (comparativ cu un preț de 21 euro/tonă în iunie 2020), iar, pentru viitor, se estimează tot o tendință de creștere. În aceste condiții, prețurile din România au urmat tendința europeană de creștere, piața noastră funcționând cuplat cu celelalte piețe comunitare.

În perioada iulie-august 2021 s-a înregistrat un consum de energie electrică în creștere, o situație similară înregistrându-se și în celelalte state din Europa de sud-est, aceasta fiind o perioadă cu condiții meteorologice de vară extreme (temperaturi caniculare, precipitații reduse etc.).

Conform informațiilor puse la dispoziție de operatorul pieței de energie electrică, OPCOM, pe fondul acestei evoluții a consumului și a producției de energie electrică, s-a înregistrat o creștere a prețului spot care a condus la o creștere a prețului mediu pentru această perioadă (medie iulie-august) până la cele mai mari valori în România, precum și în celelalte state din Europa de sud-est. La această situație înregistrată la nivel european, se adaugă și efectul unor particularități ale pieței interne de electricitate, dintre care :

– dată fiind structura monocombustibil a companiilor energetice producătoare din România și obligativitatea tranzacționării centralizate, prețurile de vânzare a energiei electrice se aliniază la prețul marginal din piață, respectiv la prețul cel mai mare de vânzare din piață. Acesta este prețul CE Oltenia. Astfel, toți producătorii, chiar dacă au preț de cost mai mic decât CE Oltenia (precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica), își vor alinia ofertele prin comparație cu prețul producătorului pe bază de cărbune (care include și prețul certificatului de CO2), ceea ce conduce la creștere a prețurilor în piață.

– lipsa de investiții în capacități de producție în ultimii ani. Cu excepția producției în domeniul resurselor regenerabile, cele mai importante investiții în domeniul producției de energie electrică au fost realizate de OMV la Brazi și de Hidroelectrica în câteva centrale hidroelectrice mici, cu aport redus în ceea ce privește capacitatea de producție. În lipsa unor investiții importante în ultimii 30 de ani, capacitățile de producție din România în principal cele din cadrul companiilor de stat, sunt vechi și funcționează cu eficiență redusă, ceea ce se translatează în costuri de producție din ce în ce mai mari.

– impredictibilitatea surselor regenerabile de energie electrică. Lipsa sau abundența acestor resurse în piață se traduce prin prețuri mai mari sau mai mici la energie electrică, România fiind – funcție de intensivitatea vântului sau gradul de însorire – exportator sau importator de electricitate. Această tendință se înregistrează la nivelul majorității statelor UE care au puteri mari instalate în RES și nu au instalate capacități de stocare pentru acest tip de energie, cum este și țara noastră.

ȘI TOTUȘI, GERMANIA și alte MARI ”PUTERI” din U.E. DE CE NU AU RENUNȚAT LA CĂRBUNE ? NUMAI ȚĂRILE SLAB DEZVOLTATE TREBUIE SĂ RENUNȚE LA CĂRBUNE ? 

Noi restricţii de luni în BUCUREȘTI

 


Rata de incidenţă în Capitală a ajuns la 4.95, anunţă DSP Bucureşti. Noul prag nu impune alte restricţii, şcolile urmând să treacă în online de la rata de incidenţă 6, când şi activităţile economice se opresc la ora 18.00 în zilele de weekend.

Masca rămâne obligatorie în Bucureşti în ”spaţii publice  ca pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport  în comun şi la locul de muncă”, începând de luni, de la ora 0:00, potrivit unui comunicat al Prefecturii.

Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a precizat că obligativitatea purtării măştii se referă strict la spaţiile enumerate.

”Pentru o interpretare corectă, în vederea respectării şi aplicării corecte o normelor (Hotărâri CMBSU) Instituţia Prefectului Municipiul Bucureşti  va comunica clarificări”, a transmis ulterior Prefectura Capitalei.

De asemenea, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului  cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

STB SA va monitoriza permanent gradul de încărcare a mijloacelor de transport pe care le deserveşte, în scopul diminuării aglomeraţiei din vehicule şi staţii, mai ales la orele de vârf.

Se va respecta circuitul de urcare/coborâre în mijloacele de transport, după cum urmează:

– în autobuze şi troleibuze, accesul pasagerilor se va efectua prin uşa din faţă, iar coborârea pe celelalte uşi;

– în tramvaie, accesul pasagerilor se va efectua prin uşa din mijloc, iar coborârea pe celelalte uşi.

STB SA va informa călătorii cu privire la obligativitatea purtării corecte a măştii de protecţie şi a evitării consumului de produse alimentare în mijloacele de transport în comun, prin mijloace audio-video şi prin afişare în mijloacele de transport în comun.

Metrorex SA va informa şi îndruma publicul călător prin instalaţiile de sonorizare despre situaţiile de aglomerare apărute şi îl va informa asupra obligativităţii de a păstra distanţarea fizică şi de a purta corect masca de protecţie.

”Menţionăm că regimul contravenţional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor dispuse este cel stabilit la art. 64 – 70 din Legea nr.55/2020. Totodată,  în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice la nivelul Municipiului Bucureşti se vor putea institui măsuri suplimentare, cu respectarea normelor legale în vigoare”, menţionează decizia Comitetului Municipal Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

Dacian Cioloş exclude reîntoarcerea USR PLUS în guvernarea Cîţu. „Revenim doar cu un alt premier”

 


Dacian Cioloş, câștigătorul primului tur al alegerilor interne pentru președinția USR PLUS, spune că partidul se va întoarce la guvernare doar în condițiile expuse deja : un alt premier în locul lui Florin Cîţu și calendar ferm de reforme.

„Nu am discutat nimic cu Florin Cîțu sau cu cineva din conducerea PNL după congresul lor. Nu ne întoarcem la guvernare decât în condițiile deja expuse : alt premier și calendar clar de reforme. Consider declarațiile liberalilor o încercare ridicolă de influențare a alegerilor din USR PLUS”, a scris duminică seara, pe Facebook, Dacian Cioloș.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a făcut duminică referire la refacerea coaliţiei de guvernare cu USR PLUS. „Noi avem nevoie de unitate în PNL să putem, zilele următoare, să vorbim cu USR să vedem ce au de gând, să vină înapoi să facem coaliţia de dreapta. Eu sper să se termine la noi problemele şi supărările. După care mâine vine preşedinta Comisiei Europene”, a spus acesta.

Întrebat despre o posibilă guvernare minoritară sprijinită de PSD, Flutur a declarat că aceasta ar fi o greşeală. „Este un fel de guvernare pe sârmă şi cu nişte costuri uriaşe care te face să nu ai curaj să iei nişte măsuri care sunt aşteptate de populaţie. Deci noi trebuie să îi chemăm pe cei din USR PLUS şi să facem o analiză să vedem ce nu a funcţionat. Acum nu mai avem premier şi preşedinte două persoane, este una singură. Autoritatea premierului când este preşedinte de partid va fi alta”, a mai afirmat Gheorghe Flutur.

Veşti proaste pentru Florin Cîţu : PSD nu va susţine un guvern minoritar al PNL

 


Florin Cîţu a obţinut o victorie detaşată în alegerile interne ale PNL, dar ar putea pierde şefia Guvernului la moţiunea de cenzură.

Vasile Dîncu a declarat duminică, la Digi 24, că PSD nu va susţine un guvern minoritar al PNL. Preşedintele Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat, Vasile Dîncu, a anunţat că Guvernul Florin Cîţu va cădea deoarece PSD nu îşi permite să facă niciun fel de înţelegere “nici pe faţă, nici pe la spate” cu Partidul Naţional Liberal.

“În niciun caz noi nu vom susţine un guvern minoritar pentru că nu va fi eficient nici pentru România, suntem într-o situaţie de criză, în care mai bine resetăm, cred eu, chiar dacă cu nişte costuri, viaţa politică în acest moment prin alegeri anticipate – nici noi nu ne dorim alegeri anticipate neapărat. Domnul Iohannis este actorul principal în această criză chiar dacă stă în spate, în viitor îi va veni direct domniei sale din nou ocazia să acţioneze. Va trebui să aleagă din nou după ce va cădea Guvernul Cîţu. Acest Guvern va cădea, PSD nu îşi poate permite în acest moment să facă niciun fel de înţelegere nici pe faţă, nici pe la spate cu PNL”, a afirmat Vasile Dîncu.

Prim-ministrul Florin Cîţu afirmă că va discuta, în vederea obţinerii unei susţineri pentru Guvern, cu toţi parlamentarii care nu doresc o criză politică iarna aceasta. „Pe de o parte avem USR care negociază cu PSD şi AUR şi atunci noi ce să facem, să nu negociem cu nimeni? afirmă Cîţu, întrebat dacă este dispus să primească susţinerea PSD.

Primul ministru a afirmat, duminică, la o zi de la alegerea sa ca preşedinte al PNL, că dacă USR PLUS nu revine în Guvern, el va avea discuții cu toate partidele pentru susţinerea Guvernului.

„Vom discuta cu toţi aceia care în Parlamentul României vor să susţină un guvern şi nu vor o criză politică din România. Cu toate partidele Pe de o parte avem USR care negociază cu PSD şi AUR şi atunci noi ce să facem, să nu negociem cu nimeni?”, a afirmat Florin Cîţu.

Întrebat dacă se va simţi confortabil în funcţia de prim-ministru ştiind că are susţinerea PSD, Florin Cîţu a răspuns:„ Aveţi foarte multe scenarii, mie îmi place să discut de lucruri concrete”.

El a adăugat că „preferinţa” sa şi varianta cu cele mai multe şanse rămâne refacerea coaliţiei cu USR PLUS.