1.06.2022

Atenţie ce mască alegi pentru a te proteja împotriva COVID

 


InfoCons a transmis o nouă alertă privind măştile neconforme: sunt 284 de tipuri de măşti neconforme, dintre care 61,26%, respectiv 174, sunt măşti FFP2.

InfoCons a realizat un studiu cu privire la alertele emise prin Sistemul de alertă rapidă european, cu privire la numericul măștilor de protecție neconforme. Conform datelor colectate, în prezent sunt 285 tipuri de măști neconforme, raportate în perioada ianuarie 2020 – decembrie 2021.

Din punct de vedere al țărilor care au emis alertele situația este următoarea:

25 %  au fost emise de Belgia

18.66 % au fost emise de Germania

9.85 % au fost emise de Romania

Din punct de vedere al țării de proveniența a măștilor neconforme ce au făcut obiectul acestor alerte situații este următoarea :

84.50% Republica Populara Chineza

6.33%  necunoscuta

4.22 % Turcia

Din punct de vedere al contrafacerii mastilor :

59.50 % nu este cunoscut faptul daca sunt nu nu contrafacute;

39.08 % sunt contrafactute;

1.40% nu sunt contrafacute.

Mastile de tip filtre de particule, asa cum sunt descrise de catre standardul SR EN 149_Al, sunt de tip FFPI, FFP2 si FFP3.

Capacitatea de filtrare a acestora se determina pentru particule cu dimensiunea medie de 0,3µm, iar valorile minime prevazute sunt de:

80% (pentru FFP1);

94% (pentru FFP2) ;

99% (pentru FFP3).

De regula, mastile de tip FFP2 gi FFP3 sunt prevazute cu valve de expiratie.

Prezenta acestor valve asigurand doar protectia celui care poarta masca fata de aerosolii din atmosfera, insa aerul expirat (potential contaminat) nu este filtrat inainte de a fi eliberat in atmosfera.

Marcarea acestor masti se face pe cea mai mica unitate de ambalare sau direct pe masca.

Principalele informatii ce trebuie sa se regaseasca sunt:

– numele, marca comerciala sau orice alt mijloc de identificare a producatorului sau distribuitorului;

– marcarea de identificare a tipului: se precizeaza clasa corespunzatoare (FFPI, FFP2 sau FFP3) urmata de un spatiu liber si apoi:

– ,,NR’, atunci cand semi-masca filtranta impotriva particulelor este limitata la utilizare intr-un singur schimb;

Exemplu: FFP3 NR;

– ,,R’, atunci cand semi-masca filtranta impotriva particulelor este reutilizabila;

Exemplu: FFP2 R.


CEA MAI SIGURĂ MASCĂ ESTE MASCA CHIRURGICALĂ, cu 3 PLIURI, 3 STRATURI, cu elastic alb, CEA MA IEFTINĂ și foarte UȘOR de GĂSIT.

Masca chirurgicală poate fi găsită și în alte culori.





„Chiar dacă trecem printr-o perioadă mai dificilă trebuie să fim atenți de unde, ce și cum cumpărăm. Dacă nu suntem atenți la informațiile de pe etichetă, uneori produsele achiziționate ne pot pune în pericol sănătatea! Citiți informațiile de pe etichetă, termenul de valabilitate, modalitatea de depozitare, modul de utilizare, grupele de vârstă pentru care se poate utiliza produsul! Păstrați bonul fiscal, dacă va fi nevoie să depuneți o reclamație! Ia atitudine!”, a avertizat Sorin Mierlea, președintele InfoCons.

Un autocar cu români a luat foc pe o autostradă din Austria

 


Un autocar în care se aflau doi șoferi și 11 pasageri, toți români, a luat foc în mers pe Autostrada A1 lângă Kirchstetten (districtul St. Pölten-Land), în Austria. S-a întâmplat marţi seara. Potrivit cotidianului regional austriac Oberösterreichische Nachrichten, autocarul s-a făcut scrum.

Din fericire, şoferul a reuşit să oprească autocarul într-o zonă de urgenţă, iar toţi pasagerii au coborât şi s-au salvat la timp.

Mai multe echipaje de pompieri au intervenit şi au stins focul. Deocamdată nu se ştie cauza care a dus la izbucnirea incendiului în mers. Din pacate, autocarul a fost distrus în totalitate fiind ridicat de pe drum cu o macara.

PREZIDENȚIALE - SONDAJ la 31 DECEMBRIE 2021

 


1.05.2022

Alexandru Rafila renunţă la certificatul verde

 


Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a participat miercuri, după încheierea şedinţei de Guvern, la o conferinţă de presă în care a anunţat măsurile gândite la nivelul executivului pentru a diminua efectele valului 5 al pandemiei.

Alexandru Rafila a anunţat operaţionalizarea a peste 160 de centre medicale de evaluare, unde pacienţii cu simptome uşoare sau medii se pot prezenta cât mai din timp pentru o eventuală depistare a infecţiei cu noul coronavirus.

„Am facut tot ce a fost posibil ca sa asiguram cresterea accesului la testare, am definitivat cu Casa de Asigurari contractul pentru plata rapida a medicilor care participa la testare. Ieri am avut o conferinta cu spitalele care pot asigura si pacineti Covid dar si altfel de pacienti, am identificat deja 160 de unitati spitalicesti la nivel national unde se pot organiza centre de evaluare, iar saptamana viitoare vom face si o harta interactiva pentru a sti oamenii unde trebuie sa mearga.

Nu este nevoie ca in toate centrele sa fie un medic de boli infectioase, nu e nevoie ca peste tot sa existe un CT. Este vorba de centre de evaluare in ambulatoriile spitalelor. E important ca pacientii sa mearga in aceste centre cand nu sunt intr-o situatie critica. Personalul medical este cel din spitalele respective, care vor activa si in ambulatoriu. Aici vor avea acces toti pacientii, indiferent daca sunt asigurati sau nu.

Legat de furnizarea medicatiei antivirale. Ieri Comisia de boli infectioase a definitivat un necesar de antivirale. De ele vor beneficia pacientii cu risc, cu comorbiditati, care vor primi aceste medicamente din primele zile de boala.

A discutat despre capacitatea de spitalizare la nivel national si acea structura de coordonare la nivel judetean, pentru a indruma pacientii cu alte afectiuni, ca sa nu mai avem situatia in care acestia au acces limitat la servicii medicale.

Toate masurile sunt luate in scopul mentinerii cat mai indelungate a functionarii societatii si economiei.

Avem nevoie de solidaritate din partea populatiei pentru ca aceste masuri sa fie aplicate doar pentru o perioada limitata de timp. Iar ceea ce ne preocupa in mod deosebit este posibilitatea mentinerii scolilor deschise.

Nu exista niciun fel de impunere a utilizarii unor masti scumpe. Am vazut declaratii care au fost preluate in mod ciudat, masca cu 3 straturi este de ajuns si nu este scumpa. Nu exista niciun fel de impunere, ci doar trecerea de la mastile textile, care sunt foarte putin eficiente sau ineficiente, spre o uniformizare cu masti medicinale. Acestea nu sunt scumpe, sunt accesibile si nu este vorba de o restrictie, ci pentru o perioada limitata de timp sa fie acestea folosite.

Nu ne-am gandit la sanctiuni, dar este acelasi lucru cum nu ai purta masca, pana la urma. Cred ca e o chestiune de bun simt. Daca e cazul, vom gandi si sanctiuni.

Numarul de cazuri il estimam la 800.000-1.000.000 in noul val, dar avem exemple de tari cu acoperire vaccinala mult mai mare si cu sute de mii de cazuri pe zi. Problema noastra este ca numarul de cazuri sa nu blocheze unele sisteme, in primul rand cel medical. Ne intereseaza sa reducem cazurile grave si decesele, pentru asta ne organizam astfel incat oamenii sa aiba acces mult mai rapid la serviciile medicale.

Cat priveste paturile ATI, le putem multiplica, dar nu avem de unde multiplica specialisti. Daca un medic ATI deserveste 5 pacienti, nu poti sa ii spui ca de maine deserveste 10, pentru ca trebuie o limita acceptabila din punct de vedere profesional.”, a spus Alexandru Rafila.

În ce priveşte legea certificatului verde, ministrul Sănătăţii a declarat că susţine orice proiect care ar încetini transmiterea Covid.

„Eu sustin orice proiect care are ca si rezultat un instrument de sanatate publica, care sa incetineasca transmiterea. Domnul Citu a depus la Parlament un proiect care face referire doar la sistemul medical. E important pentru ce categorii ar fi aprobat. Daca se aproba acum si intra in vigoare peste trei saptamani, vom fi in varful valului. Deci daca nu este posibila operationalizarea lui in perioada imediat urmatoare, efectul sau se va diminua. De aceea am pregatit sistemul de sanatate si implementarea celorlalte masuri, testare, medicatie antivirala si operationalizarea tratamentului ambulatoriu, ca sa scadem presiunea de pe spitale.

Proiectul avea o pagina si jumatate, au fost depuse 42 de pagini de amendamente, nu stiu ce este in ele. Dar in proiectul original depus de PNL era vorba doar de angajatii din Sanatate. Daca s-ar extinde si la alte categorii ar putea sa fie util, dar asta ar insemna trecerea prin Parlament, iar Parlamentul nu lucreaza in aceasta perioada. Nu cereti Ministerului Sanatatii sa convoace Parlamentul.

Vaccinarea si vaccinarea cu booster sunt foarte importante, vedem ca avem in randul cazurilor grave si celor decedati, marea majoritate sunt persoane nevaccinate.”, a adăugat Rafila.

Referitor la infecţiile nosocomiale, Alexandru Rafila a spus că se lucrează la o strategie prin care să fie îmbunătăţită raportarea acestora.

„Nu am spus ca nu stiu cum sunt aceste infectii, am spus altceva. Nu pot sa spun ca nu stiu, pentru ca am lucrat pana de curand intr-un proiect exact pe aceasta tema. Vazand situatia din Romania, unde cazurile raportate sunt 1% din persoanele externate, este evident un procent mic, pentru ca la nivelul UE este in jur de 7%. De aceea lucram la o strategie ca prin aceasta raportare sa ne dam seama exact unde suntem in aceasta privinta.”, a afirmat Rafila.

Olga Orban-Szabo a murit. A fost prima medaliată olimpică şi prima campioană mondială a scrimei româneşti

 


Olga Orban-Szabo a câştigat prima medalie olimpică pentru scrima românească în 1956, la Jocurile de la Melbourne.

Floretista născută la Cluj a teminat întrecerea din Australia cu argintul la gât în competiţia individuală. Tot ea a devenit în 1962, la Buenos Aires, şi prima campioană mondială la floretă individual. Olga Orban-Szabo a ajutat echipa României de floretă să câştige primul titlu suprem, la Havana, în 1969. Din echipa medaliată cu aur în Cuba au mai făcut parte Maria Vicol, Ileana Gyulai, Ecaterina Stahl şi Ana Pascu.

În cariera sa, Olga Orban-Szabo a participat la 5 ediţii ale Jocurilor Olimpice. 11 medalii strălucesc în palmaresul său: 3 la Jocurile Olimpice (1 argint – 2 bronz) şi 8 la Campionatele Mondiale (2 aur- 3 argint- 3 bronz). „Federația Română de Scrimă transmite condoleanțe familiei și celor apropiați! Eroul cu mască, doamna Olga Orban-Szabo va rămâne mereu în amintirea celor care iubesc scrima. Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace!”, a transmis FR Scrimă.

Documentar reactualizat „HOLD ON : Primum non nocere” subtitrat în română de Ionel Trandafir

 



Pentru documentar accesați linkul de mai jos

https://saccsiv.wordpress.com/2021/12/04/documentarul-primum-non-nocere-subtitrat-in-romana-de-ionel-trandafir/

Iata si ce scrie Ionel Trandafir :

Un grup de foști jurnaliști de la cele mai importante canale de televiziune si presa s-a reunit pentru a da un al doilea suflu documentarului Hold-up. „HOLD ON : Primum non nocere”
Un film care denunță gestionarea crizei din domeniul sănătății.
Potrivit regizorilor, „tot ceea ce „Hold-up” a inițiat și bănuit sub formă de interogare este acum dezvăluit și dovedit”.
Este suficient să ne uităm la titlul documentarului (primul principiu al jurământului lui Hipocrate, „mai întâi, nu face rău”) pentru a înțelege că nu este o veste bună.
Efectele secundare ale vaccinurilor, strigătele de alarmă ale medicilor, minciunile statului, cifrele falsificate, totul este dezvaluit.
Pe scurt, o așa-zisă criză de sănătate examinată cu mare atenție de foști jurnaliști de la TF1, France Télévisions, Canal + și AFP.

Victor Ciutacu : „Istoria evreilor. Holocaustul : E o tâmpenie grandioasă”

 


Prezentatorul emisiunii Punctul Culminant de la România TV, Victor Ciutacu, a intervenit în controversa iscată de propunerea introducerii în programa şcolară a unei materii noi, separat de Istorie, "Istoria evreilor. Holocaustul".

Victor Ciutacu, care are rădăcini evreieşti din partea familiei mamei sale, este de părere că, deşi Holocaustul este o pagină neagră importantă în istoria omenirii, aceasta se studiază deja la Istorie Universală, deci introducerea unei noi materii nu îşi are rostul. Realizatorul TV spune că această idee este doar o încercare a unor factori politici, în frunte cu preşedintele Klaus Iohannis, de a atrage simpatia comunităţii evreieşti.

„Introducerea disciplinei şcolare „Istoria Evreilor. Holocaustul”, laolaltă cu dezbaterea publică pe tema asta, este o tâmpenie grandioasă. O nouă încercare penibilă a autorităților noastre, în frunte cu inadecvatul ăla înalt care gândește la fel lent precum vorbește, de a se pune bine cu evreimea mondială și punct. Da, Holocaustul e o perioadă neagră a istoriei universale (nu un episod minor, cum a gafat Claudiu Târziu) și trebuie studiat în școli. La Istorie, materie care există de când lumea în toate programele școlare. Nu trebuie inventată o materie suplimentară pentru asta. După logica asta strâmbă, mă întreb când o să apară ca materie de sine stătătoare și Istoria Egiptenilor. Sau a…completați voi pe linia punctată.

Pe mine, băiat născut dintr-o mamă pe care înainte de căsătorie o chema Gurwitz, provenită dintr-o familie de rabini trecută prin progromuri, deci evreu după regulile acestei religii, deja mă irită la maxim băgarea-n seamă și victimizarea vârfurilor veșnicului institut „Elie Wiesel”. România, țară care (oricât ar nega naționaliștii de pripas evidența) a persecutat și a trimis la moarte evrei, și-a plătit după 1989 cu vârf și îndesat „amenda”. Sigur, n-ai cum să aduci înapoi morții de la groapă, iar durerea familiilor (câte mai trăiesc) nu poate fi ștearsă, dar autoculpabilizarea asta devenită politică de stat devine grețoasă.

N-am văzut atâtea străbateri publice în marea Germanie, autoarea de facto a politicilor de decimare în masă a evreilor. Iar nemții zău că ar avea de ce să-și pună cenușă-n cap încă vreo câteva secole de-acum încolo…

Îl apreciez pe David Saranga, mi se pare că-și face exemplar treaba ca ambasador, dar, dacă s-ar putea opri un pic din exercițiile de PR și autoadmirație, i-aș putea spune, în particular, unde greșesc ai lui. Și de ce, dacă își vor perpetua tipul ăsta de atitudine dominatoare, nu vor fi niciodată iubiți. Temuți, da, respectați, poate, îndrăgiți, din păcate, niciodată.”, a scris Victor Ciutacu pe Facebook.

1.04.2022

Ajunul Bobotezei 5 ianuarie - 6 ianuarie, prăznuim Botezul Domnului (Boboteaza)

 


In Ajunul Bobotezei se tine post negru, nu se mananca si nu se bea nimic. Potrivit canonului 1 al Sfantului Teofil al Alexandriei, in Ajunul Bobotezei se ajuneaza total. In Tipicul Sfantului Sava se spune ca, daca Ajunul cade duminica sau sambata, nu se tine post negru.

Postul din ziua de 5 ianuarie dateaza din perioada secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune pentru primirea Sfantului Botez a doua zi. Astazi, crestinii postesc in aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita - Agheasma Mare.

Credinciosii gusta din Agheasma Mare timp de 8 zile de la Boboteaza, pana pe 14 ianuarie inclusiv, cand se incheie praznicul cu slujbele si cantarile Bobotezei, dar si in zile de post, la indemnul duhovnicului.

Sfantul Teopempt a fost episcop si a trait la sfarsitul secolului al III lea, in vremea imparatului Diocletian. Pentru ca a marturisit ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu a fost aruncat intr-un cuptor cu foc, i s-a scos un ochi si i s-a dat otrava. Ramane in viata dupa toate aceste chinuri si il converteste la crestinism pe vrajitorul Teona. Pentru ca nu au lepadat credinta in Hristos, lui Teopempt i s-a taiat capul, iar Teona a fost ingropat de viu.

Tot astazi, facem pomenirea:

- Sfintei Sinclitichia;

- Sfantului Cuvios Grigorie din Acrita;

- Sfantului Cuvios Fostirie;

- Sfantului Mucenic Sais;

- Sfantului Mucenic Teoid;

- Sfintei Cuvioase Domnina;

- Sfintei Cuvioase Tatiana;

- Sfantului Cuvios Mucenic Romano din Carpensia.

În 6 ianuarie, praznuim Botezul Domnului (Boboteaza).

https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/ajunul-bobotezei-sfantul-teopempt-sfantul-teona-sfanta-sinclitichia-98619.html

1.03.2022

Renate Weber : ”atunci când drepturile colective sunt impuse prin constrângere, cele individuale deja au murit”

 


Renate Weber, Avocatul Poporului, spune într-un editorial că atunci când drepturile colective sunt impuse prin constrângere, cele individuale deja au murit, anunțând astfel sfârșitul drepturilor omului și instaurarea dictaturii și a cenzurii

BUCUREȘTI, 3 ian - Sputnik. Renate Weber, care s-a remarcat ca Avocat al Poporului și care a apărat drepturile și libertățile individuale în perioada pandemiei, atrage atenția într-un editorial pe blogul lui Cristoiu că pandemia actuală înseamnă sfârșitul drepturilor omului așa cum le-am cunoscut în ultimii 75 de ani.

Astfel, spune Weber, după cel de-al Doilea Război Mondial, legislația internațională de protecție a drepturilor omului la nivelul ONU, dar mai ales la nivel european și al Americilor de Nord și de Sud, a fost elaborată având în centrul ei omul ca ființă individuală. Protecția drepturilor omului înseamnă a-l apăra pe individ în raport cu statul, cu mașinăria instituțională a acestuia, gata oricând să-l strivească, mai arată ea, amintind însă că, timp de decenii, la nivel filozofic și juridic, bătălia s-a dat între teoria protecției individului și teoria drepturilor colective care, în numele apărării comunităților, îl obligă pe individ să se supună regulilor acestora.

Renate Weber spune că până de curând protecția individului a avut câștig de cauză mai ales în privința drepturilor civile și politice, adică a dreptului la viață, a dreptului de a nu fi supus torturii sau unor tratamente inumane și degradante, a dreptului la libertatea de religie, de gândire, de exprimare, a dreptului la viață privată, la un proces corect și echitabil, a libertății de mișcare, a libertății de întrunire și de a manifesta etc.

Ea mai arată că orice sistem de dictatură sau sistem autoritar invocă primatul protecției colective pentru a domina și chiar supune individul, restrângând-i drepturile.

După căderea comunismului în Europa, continuă Renate Weber, părea că teoria drepturilor individuale a câștigat.

Însă, observă Renate Weber, dacă până acum drepturile civile și politice rămăseseră drepturi individuale, pandemia ultimilor doi ani, de fapt metodele de combatere a acestei pandemii, au răsturnat complet acest raport, iar asta s-a întâmplat mai ales în țările care anterior susținuseră drepturile individuale ale omului.

”Marea schimbare e a țărilor denumite generic occidentale sau democrații funcționale. Mă refer la întreaga Europă, la Statele Unite, la Canada, Australia, Noua Zeelandă. Pentru prima dată, după cel de-al Doilea Război Mondial, când drepturile civile și politice ale indivizilor au fost restrânse invocându-se protecția colectivităților de o manieră care afectează însăși esența drepturilor, aneantizându-le”, trage ea un semnal de alarmă.

Ea arată că acest control total pus în practică de guvernele considerate democratice schimbă pentru totdeauna soarta noastră și a drepturilor noastre.

”A început cu o cenzură feroce, manifestată în primul rând pe rețelele sociale, pentru că acolo ideile și informațiile se propagă cu mare viteză. Și a fost simplu de realizat având în vedere malversațiunile uriașe politice și economice în care Mark Zuckerberg, rețelele lui și cei din spatele lor sunt amestecați de ani de zile”, descrie Renate Weber situația din pandemie. Ea arată că și presa tradițională sau online a fost ușor de supus, având în vedere dependența ei de fonduri tot mai greu de primit.

”Orice îndoială în legătură cu felul în care a început pandemia, orice întrebare privind gestionarea ei, orice punct de vedere contrar celui oficial, acceptat la nivel planetar prin OMS și la nivelul fiecărei țări prin vocile doar ale anumitor epidemiologi și preluate repede de guverne, au fost categoric interzise”, descrie Weber dictatura care s-a născut în Vest.

Ea amintește de conturi de Facebook suspendate sau chiar eliminate, înregistrări șterse de pe internet, ostracizarea celor care au gândit diferit, chiar eliminarea lor socială și profesională.

”Cenzura s-a aplicat tuturor, medici, jurnaliști, activiști, politicieni sau oameni obișnuiți. Nu mă îndoiesc că guvernele însele au fost uluite de supușenia propriilor popoare, pe care le considerau libere, de felul în care s-au lăsat îngenuncheate și, mai ales, de felul în care oameni născuți și crescuți liberi s-au transformat în contestatari ai drepturilor celorlalți”, remarcă Weber.

Ea arată că tocmai asta e marea problema, nu doar atitudinea guvernelor, care au invocat și invocă nevoia de a apăra sănătatea publică, ceea ce e de înțeles, între niște limite.

”Problema e a oamenilor născuți și crescuți în lumea drepturilor și libertăților individuale, pe care le-au considerat ceva firesc, dar la care au renunțat extrem de ușor în numele protecției colectivităților cărora doar ei le aparțin”, pune Weber degetul pe rană.

Mai grav, ea nici nu vede cale de întoarcere la drepturile omului, așa cum le știa.

”Câtă vreme state democratice vor să impună, în ropotele de aplauze ale majorității, obligativitatea unui vaccin ca modalitate de combatere a unei pandemii despre care tot nu se știe mare lucru, cum nu se știe nici despre vaccin, este evident ca drepturile colective vor avea întâietate asupra celor individuale”, observă ea cu gravitate.

De asemenea, ea remarcă felul insidios în care s-a ajuns aici: felul în care OMS și statele lumii și-au propus să lupte cu pandemia, nu cu virusul. Pentru a combate virusul, insistă Renate Weber, ar fi fost suficient un tratament adecvat care însă nu e nici azi disponibil pentru toată lumea.

”Pentru a combate pandemia au fost utilizate restricții severe ale libertății de mișcare, închideri de țări și activități, carantine, izolări, internări forțate, vaccinuri și, din nou, după un an restricții severe ale libertății de mișcare, închideri de țări și activități, carantine, izolări, rapeluri peste rapeluri de vaccin. Si nu e sigur că s-a terminat”, arată Weber cât de greșit a fost pusă problema.

Ea amintește că au mai fost, în ultimii 75 de ani, și alte epidemii care au avut nevoie de abordări complexe, inclusiv de campanii de vaccinare, de exemplu contra poliomielitei, contra tuberculozei, contra rujeolei, dar niciodată până acum nu a fost folosită agresivitatea colectivă pentru impunerea lor.

”Când drepturile colective sunt astfel susținute și impunerea lor se face prin constrângere, directă sau indirectă, cele individuale deja au murit. Mi-aș dori să nu am dreptate. Niciodată nu mi-am dorit atât de mult să nu am dreptate”, își încheie Weber editorialul în care anunță, de fapt, sfârșitul drepturilor omului și instaurarea dictaturii.

Şefii JANDARMERIEI, trimiși în judecată de DNA

 


ȘEFII JANDARMERIEI și-au „MURDĂRIT ONOAREA, CAREVASĂZICĂ” ! 😄

Petruţ Daniel Ruşanu, şeful Inspectoratului de Jandarmi Giurgiu, şi Radu Gabriel Tudoran, şeful Direcţiei Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA.

Cei doi, Ruşanu (stânga) şi Tudoran, sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu în legătură cu fraudarea unui examen de trecere în corpul ofiţerilor.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următoarelor persoane : Petruţ Daniel Ruşanu, colonel la data faptelor şi în prezent inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului (IJJ) Giurgiu; Radu Gabriel Tudoran, colonel în rezervă, la data faptelor şef al Direcţiei Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR); Valerică Guriţă, colonel, la data faptelor şi în prezent adjunct al inspectorului şef al IJJ Vaslui; Viorel Călin Lefter, căpitan în cadrul Bazei de Administrare şi Deservire (BAD) a Jandarmeriei Române; Ionuţ Stănică, căpitan în cadrul IJJ Giurgiu; Silvia Florentina Mezdrea, plutonier adjutant în cadrul IJJ Giurgiu, precum şi alte două persoane, foste cadre militare.

Procurorii militari anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada martie – aprilie 2021, cele două foste cadre militare împreună cu Petruţ-Daniel Ruşanu ar fi constituit un grup infracţional organizat în vederea fraudării unor concursuri organizate la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române pentru ocuparea unor funcţii vacante deblocate din sursă internă, prin trecerea subofiţerilor şi a maiştrilor militari în corpul ofiţerilor.

„La această grupare ar fi aderat ulterior şi ceilalţi inculpaţi. De precizat este faptul că, la vremea respectivă, inculpatul Radu-Gabriel Todoran îndeplinea şi funcţia de preşedinte al comisiei de concurs, fiind şi cel care ar fi transmis membrilor grupului grilele de concurs şi rezultatele corecte”, menţionează DNA.

Astfel, spun anchetatorii, în contextul menţionat, Viorel Călin Lefter, Ionuţ Stănică şi Silvia-Florentina Mezdrea ar fi intrat în posesia grilelor de concurs şi a răspunsurilor corecte, cu menţiunea că doar primii doi ar fi reuşit să finalizeze cu succes operaţiunea de fraudare, fiind avansaţi ulterior la gradul de căpitan.

„Această conduită a avut ca urmare, pe de o parte, vătămarea intereselor legitime ale persoanelor îndrituite să promoveze concursul, iar pe de altă parte, vătămarea intereselor legitime ale Ministerului Afacerilor Interne, respectiv producerea unei pagube în dauna aceleiaşi entităţi juridice menţionate, constând atât în totalul sumelor încasate pe nedrept de către Viorel Călin Lefter şi Ionuţ Stănică, cât şi în avansarea unor persoane care nu ar fi îndeplinit criteriile legale şi implicit nu ar fi deţinut competenţele şi abilităţile necesare pentru realizarea sarcinilor de serviciu„, indică procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se anula ordinele prin care s-a dispus trecerea în corpul ofiţerilor a lui Viorel Călin Lefter şi a lui Ionuţ Stănică.

Cât ar trebui să muncească românii din străinătate ca să poată beneficia de pensie

 


Românii care au lucrat ani de zile în străinătate, în țări din UE, pot avea drept de pensie. Procesul prin care se obțin documentele poate fi destul de complicat.

Cererea de pensionare se depune la casa de pensii din țara în care locuiți sau la cea din ultima țară în care ați lucrat. Țara respectivă se ocupă de cerere și adună toate dovezile necesare care să ateste contribuțiile plătite pe perioada muncii acolo. Sunt unele țări unde casa de pensii trimite, persoanelor aflate la vârsta de pensionare, un formular. Dacă formularul nu e trimis, puteți contacta voi direct casa de pensie pentru emiterea documentului, potrivit europa.eu.

În funcție de țară, documentele necesare pentru obținerea dreptului de pensie pot să difere, dar de obicei se solicită furnizarea datelor bancare și a unui document de identificare.

Românii pot primi pensia de stat din țara în care locuiesc sau în care au lucrat ultima dată doar atunci când au împlinit vârsta legală de pensionare din acea țară.

Sunt țări în UE unde e obligatoriu să fi lucrat o anumită perioadă de timp pentru a putea câștiga dreptul la pensie. În cazuri de acest gen, casa de pensii trebuie să aplice principiul cumulării perioadelor, adică să ia în calcul toate perioadele lucrate în alte țări din UE, ca și cum ar fi fost lucrate pe teritoriul țării în cauză.

Multe țări din UE nu oferă pensii pentru perioade scurte de timp. Însă nu se pierd drepturile corespunzătoare acelei perioade, ci sunt luate în calcul pentru stabilirea pensiei în țările în care perioadele lucrate au fost mai lungi.

Cum se calculează pensia

Casele de pensii din fiecare țară din UE în care ați lucrat vor analiza contribuțiile pe care le-ați plătit la fondul de pensii din țara respectivă, dar și durata și valoarea contribuțiilor plătite în alte țări.

Fiecare țară calculează ce pensie ar trebui să vă plătească ținând cont de toate perioadele în care ați lucrat în orice țară din UE.

Pentru aceasta, cumulează perioadele în care ați lucrat în toate țările din UE și stabilește pensia teoretică, adică pensia pe care ar trebui să v-o plătească dacă toate contribuțiile ar fi fost vărsate în fondul său de pensii, pe toată durata.

Cum se face plata pensiei

În general, țările care vă plătesc pensii transferă sumele datorate într-un cont bancar din țara dumneavoastră de reședință – dacă locuiți într-una din țările UE.

Dacă locuiți în afara UE, ați putea fi nevoit să vă deschideți câte un cont bancar în fiecare dintre țările care vă plătesc pensii

Victor Ciutacu, decorat de Arhiepiscopia Tomisului cu Crucea Dobrogei

 


Gazda emisiunii Punctul Culminant de la România TV, Victor Ciutacu, a încheiat anul 2021 cu o veste excelentă, care l-a impresionat pe experimentatul jurnalist, aceea că Arhiepiscopia Tomisului îi acordă cea mai înaltă distinţie, Crucea Dobrogei.

Victor Ciutacu spune că este profund impresionat şi că va face tot posibilul pentru a ajuge la Constanţa să-şi ridice decoraţia şi că a discutat personal cu Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie.

„Vestea sfârșitului de an pentru mine a fost că Arhiepiscopia Tomisului m-a distins cu Crucea Dobrogei. Și m-a bucurat și mai tare faptul că am aflat-o nu din vreun comunicat de presă impersonal, ci direct de la ÎPS Teodosie. Care a avut delicatețea să mă caute pe 31 decembrie (până m-a găsit și a durat ceva) să mă anunțe personal.

Nu-s defel familiarizat cu rânduielile bisericești, dar înțeleg că e cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Tomisului (dacă greșesc, să mă corecteze Eugen Tănăsescu) și că o voi primi pentru sprijinul pe care eu (născut evreu, botezat ortodox) l-am acordat ortodoxiei în cel de-al doilea an al pandemiei.

Scriu și aici, în rezumat, ce i-am spus și înaltului ierarh. Dincolo de obișnuitele politețuri de complezență, sunt realmente impresionat și onorat. Și voi face tot ce-mi stă în putință să ajung cât mai curând la Constanța să-mi ridic distincția.”, a scris Victor Ciutacu pe pagina sa de Facebook.

12.31.2021

ANUL NOU 2022 !

 


ANUL 2021, cu bune și cu mai puțin bune, ne părăsește peste câteva ore !

   Chiar dacă pentru unii dintre noi, a fost un an bun iar pentru alții nu a fost un an tocmai bun, ANUL 2021 face parte din viața noastră. Vrem sau nu vrem, la ”desaga” pe care o cărăm, cu toții, în spate s-a mai adăugat UN AN de VIAȚĂ.  Să ne luăm rămas bun de la el și să nu-l uităm. Învățămintele bune din el să le facem, în anul care vine, și mai bune iar greșelile făcute să le îndreptăm. 

În ANUL 2022, îmi doresc mie și Dumneavoastră să pășim în el cu dreptul, să fim sănătoși cu toții, să ne respectăm mai mult, să fim mai uniți ca popor. 

LA MULȚI ANI !  


12.27.2021

”PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI” - Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române dau dovadă de mult curaj



Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române dau dovadă de mult curaj în pastoralele transmise de Crăciun și Anul Nou către credincioșii din țară și din străinătate. După mesajul tulburător transmis, de la Iași, de mitropolitul Moldovei și al Bucovinei, ÎPS Teofan, un alt ierarh al BOR are curajul să manifeste împotriva noii ordini mondiale.
Din Suedia, de la Stockholm, Preasfințitul Macarie, episcopul Europei de Nord, punctează cu limpezime și descrie noua strategie mondială, noua ordine mondială pe care liderii celor mai puternice țări încearcă să o impună prin intermediul pandemiei de COVID-19.
”Iată, dragii mei, intrăm deja în al doilea an al unei „mari resetări”, adică al felului în care s-au sfătuit între ei mai-marii lumii să o schimbe și să o stăpânească. Și ei vor să re-întemeieze lumea, dar într-un mod faustic, viclean, utopic. O lume care promite eliberare, dar care aduce robie; care promite sănătate eternă, dar care permanentizează spitalul; care promite fericire doar dacă ești deposedat de toate cele firești. De fapt, această „resetare” aduce mult cu ceea ce noi românii am trăit cu doar câteva decenii în urmă. O lume a controlului, a supravegherii, a raționalizării, a penuriei. A unor lipsuri planificate, a unei stări permanente de teroare, a stăpânirii prin divizare. Îi spuneam, pe atunci, comunism. Iată că revine, de această dată în forme noi și cu ajutorul noilor tehnologii. Bate chiar un vânt de schimbare chiar și în ceea ce privește marile sărbători creștine și nu suntem prea departe de reîntoarcerea lui „Moș Gerilă” în locul Crăciunului.”, este parte din mesajul pe cât de curajos, pe atât de cutremurător transmis de PS Macarie.

STIRIPESURSE.RO este prima publicație care își asumă publicarea în România a pastoralei Preasfințitului Macarie.

”PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI
Anul mântuirii 2021
Nașterea Domnului, unica „resetare” adevărată a lumii
† Macarie,
Din mila şi purtarea de grijă a Atotmilostivului Dumnezeu,
Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord,
Iubiţilor fraţi preoţi și diaconi, ostenitorilor din sfintele mănăstiri şi alesului popor dreptmăritor, har, pace, liniște și bucurie de la Hristos, iar din parte-mi părintească binecuvântare și frățească îmbrăţişare!
Cinstiţi slujitori ai Sfintelor Altare,
Iubiţi fraţi şi surori împreună-rugători,
Sărbătorind Nașterea Domnului ne bucurăm laolaltă cu păstorii, cu Dreptul Iosif și cu cei trei magi de la răsărit de Pruncul culcat în iesle, purtat cu dragoste pe brațe și alăptat cu gingășie de Maica Sa Preacurată și Preanevinovată, iar împreună cu întreaga oaste cerească doxologim: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14)
Totodată, ne înfiorăm de indiferența și răceala oamenilor care n-au avut milă de o biată femeie ce urma să nască ci au trimis-o într-un grajd improvizat într-o peșteră; de nebunia paranoică a regelui Irod; de uciderea pruncilor și de durerea nemărginită a maicilor acestora precum și de peregrinarea Sfintei Fecioare și a Dreptului Iosif care, cu un copil abia născut, au fost nevoiți să se refugieze în Egipt.
Bucuria Nașterii Mântuitorului Hristos covârșește însă toate aceste dureri și sfâșieri ale inimii. Le covârșește deoarece întruparea Fiului lui Dumnezeu înseamnă reîntemeierea lumii, restaurarea lui Adam cel căzut și a strămoașei Eva. Este unica și singura „resetare” autentică a lumii. Dar modul în care se face aceasta este aparte, căci „gândurile lui Dumnezeu nu sunt asemenea cu gândurile oamenilor” (cf. Isaia 55, ????. Această re-întemeiere a lumii nu a avut loc ca o manifestare de putere, ca o revoluție, ca o schimbare bruscă, ci ca o caldă și delicată îmbrățișare părintească. Nu a avut loc nici ca o ștergere a trecutului, ci ca o împlinire a unor vechi doruri și suspine. Însă nu a făgăduit Hristos-Mesia că lumea astfel re-întemeiată va fi lipsită de dureri, de necaz, de suferință, ci că El va fi cu noi și prin El vom birui toată lucrarea vrăjmașă, fiind capabili să trecem „prin” și nu „peste” aceste suferințe.
Dragii mei,
Vă invit să privim toată pronia dumnezeiască a Întrupării Fiului lui Dumnezeu și dintr-o altfel de perspectivă. Iată, când prăznuim Paștile, deseori accentuăm faptul că Fiul lui Dumnezeu de bunăvoie S-a dat pe mâna vrăjmașilor Săi. Părintele ceresc a îngăduit arestarea, batjocorirea și răstignirea Fiului Său. A îngăduit să treacă prin inima mult îndureratei Fecioare Maici sabia suferinței, de a-și vedea Fiul zdrobit de răutatea vrăjmașă. A îngăduit să se risipească ucenicii Săi și să fie trădat de doi dintre ei.
Toate acestea sunt întâlnite și în momentul Nașterii Fiului Său. Întrupându-Se Hristos Domnul, Prunc fiind, a îngăduit ca Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, aflată în grija Dreptului Iosif, să nu găsească găzduire decât într-o peșteră din Betleemul Iudeii. A îngăduit ca Irod să ucidă prunci neprihăniți și să sufere maici nevinovate. Nu a voit, S-a întristat văzând răutatea oamenilor, dar a îngăduit ca Maica Domnului și Dreptul Iosif să fie nevoiți să ia calea unui exil forțat. Umilul grajd corespunde Crucii de mai târziu, pe atunci blestemat instrument de condamnare la moarte; prigoana lui Irod cu prigoana mai-marilor iudeilor față de El; iar suferințele tuturor maicilor pruncilor uciși, cu durerea resimțită de Maica Îndurerată la răstignirea Fiului său și Mântuitorului nostru.
Ar fi putut să nu fie așa. Poate nu chiar să se nască în palate, cum deseori subliniem acest contrast al întrupării smerite a Fiului lui Dumnezeu – dar chiar într-o peșteră, într-un grajd? Nu a fost primit de ai Săi, iar cei puternici s-au tulburat chiar până la un genocid al pruncilor? Și nu ar fi putut să ușureze nevoințele Maicii Preasfinte, să o scutească de respingerea celor din jur, de bănuieli nedrepte, de peregrinare?
Iată că nu. Iată că a îngăduit răului să se desfășoare, a îngăduit să se descopere ce este în inimile oamenilor, a celor puternici și a celor umili, a celor de rând și a celor mai-mari, a celor de departe și a celor de aproape. A îngăduit toate acestea, aparent în deplin contrast cu făgăduințele mesianice ale nașterii Sale. Mesia se naște, este acum printre noi, dar iată că nu-și zdrobește vrăjmașii, iată că nu intervine pentru a opri nebunia, crima, răutatea.
De ce? Întâi de toate, pentru că Dumnezeu respectă întru totul și până la capăt libertatea omului. Îi respectă demnitatea, chiar și când este vorba despre ucigași, tirani, vânzători de frate. Pentru că Dumnezeu s-a întrupat, „chip de rob luând” (Filipeni 2, 7), asumându-și până la capăt „sărăcia” noastră, adică asumându-și plenar condiția umană în cea mai vulnerabilă ipostază a sa, afară de păcat. Făcând aceasta, El a arătat nespusa Sa dragoste pentru om și mai cu seamă pentru cei umili, smeriți și blânzi, prigoniți, disprețuiți și nedreptățiți. Și-a arătat dragostea devenind asemenea lor, „golindu-se pe Sine”, pentru a-i elibera și pentru a-i ridica la statutul nobil de copii adoptivi ai Părintelui Său și frați ai Săi mai mici. A îngăduit toate acestea deoarece Fiul lui Dumnezeu nu S-a întrupat ca să elimine suferința din lume, ci ca să o umple cu prezența Sa, să ne ia pe umerii Săi, ca pe o cruce, și să ne ajute să o traversăm, să o purtăm mântuitor.
Preaiubite frate și preaiubită soră,
Să ne amintim, așadar, bucurându-ne de Nașterea Domnului, de ce fel de Mesia avem și de cum lucrează El în lume. Și amintindu-ne acestea, retrăind evenimentul Nașterii, să înțelegem de ce îngăduie El atâta rău și tulburare în această lume și în aceste vremuri pe care le trăim. Le îngăduie ca să se descopere ce este în inima omului. Le îngăduie ca să ne încerce. Le îngăduie și nu pune capăt răutății mai-marilor, prigoanelor, lipsurilor, planurilor malefice ca să nu uiți, tu, frate și soră, că odată ce le îngăduie le-a și pus hotar. De-acum, nu mai suntem singuri, ci cu Iisus „Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu” (Matei 1, 23). Marea e învolburată iar corabia e lovită de valuri mari, însă „Cu noi este Dumnezeu”, cu al Său har și cu a Sa iubire de oameni.
Și la ce fel de vremuri ne referim? Iată, dragii mei, intrăm deja în al doilea an al unei „mari resetări”, adică al felului în care s-au sfătuit între ei mai-marii lumii să o schimbe și să o stăpânească. Și ei vor să re-întemeieze lumea, dar într-un mod faustic, viclean, utopic. O lume care promite eliberare, dar care aduce robie; care promite sănătate eternă, dar care permanentizează spitalul; care promite fericire doar dacă ești deposedat de toate cele firești. De fapt, această „resetare” aduce mult cu ceea ce noi românii am trăit cu doar câteva decenii în urmă. O lume a controlului, a supravegherii, a raționalizării, a penuriei. A unor lipsuri planificate, a unei stări permanente de teroare, a stăpânirii prin divizare. Îi spuneam, pe atunci, comunism. Iată că revine, de această dată în forme noi și cu ajutorul noilor tehnologii. Bate chiar un vânt de schimbare chiar și în ceea ce privește marile sărbători creștine și nu suntem prea departe de reîntoarcerea lui „Moș Gerilă” în locul Crăciunului.
Este o lume pe care vizionarul monah Nicolae Steinhardt de la Rohia a descris-o profetic într-unul din eseurile sale din tinerețe: „Unii ar voi să vadă lumea organizată după stilul şi asemănarea unui spital. Ei visează numai analize, controale, vizite, inspecţii, injecţii, certificate, fişe, observaţii, carantine, diete, prescripţii şi operații. Societatea omenească ar deveni, în acest vis urât, un sanatoriu cu disciplină de fier, cu paturi numerotate, pază la poartă, o plapumă de om, 250 g de pâine pe zi, un număr fix de calorii, vaccinuri săptămânale, radiografii lunare, măsurători anuale şi înmormântare igienică la sfârşit.”

Preaiubiții mei,

Toate acestea sunt, după cum se vede, îngăduite de Dumnezeu. El știe când și cum va pune hotar „sfaturilor căpeteniilor” (Psalmul 32, 10). Dar ceea ce știm este că El are ultimul cuvânt, „sfatul Lui rămâne în veac”. Ceea ce mai știm este că, deși nu I se face loc în această lume resetată, El este cu noi. „Cu noi este Dumnezeu”, cu noi este Hristos Emanuel, dacă și noi rămânem statornici întru El. Și dacă nu e loc pentru El în această lume, așa cum nu a fost nici când S-a născut, fiind culcat în ieslea necuvântătoarelor, nu va fi loc nici pentru noi.
Aceasta ne îndeamnă să fim mai treji, mai veghetori, mai concentrați la esența vieții. Ne îndeamnă să râvnim la Împărăția Cerurilor, adevărata noastră casă, adevărata noastră patrie. Ne îndeamnă să căutăm compania prietenilor lui Dumnezeu, a casnicilor Săi. Ne îndeamnă să venim la Biserică, să ne curățim și să ne vindecăm sufletele în Taina Spovedaniei, cuminecându-ne cu Trupul și Sângele Său.
Acestea împreună mărturisind și lucrând, împreună aducând închinare Pruncului Cel născut în ieslea Betleemului și a inimilor noastre, vă urez praznic sfânt și înălțător, bucurie curată și plinirea tuturor așteptărilor de bine.
Al vostru slujitor, frate și prieten,
de tot binele voitor și fierbinte rugător,
† Părintele Episcop Macarie
Dată în Reședința Episcopală din Stockholm, Regatul Suediei, la Praznicul Nașterii Domnului, în anul mântuirii 2021.”.

12.24.2021

Praznicul Naşterii Domnului - Crăciunul

 


Glasul 6

”În Taină Te-ai născut în peşteră, dar cerul pe Tine tuturor Te-a propovăduit, punând Steaua înainte ca o gură, Mântuitorule. Şi a adus Ţie pe magi, care Ţi s-au închinat cu credinţă; împreună cu care miluieşte-ne pe noi.”

CRĂCIUNUL CU SĂNĂTATE, ÎN SÂNUL FAMILIEI !

12.23.2021

Silvestru Şoşoacă ameninţă cu noi imagini de la scandalul cu jurnalista din Italia

 


Silvestru Sosoacă s-a prezentat joi din nou la secţia de poliţie pentru a da cu subsemnatul după ce a fost pus sub controlul judiciar pentru 60 de zile într-un dosar deschis ca urmare a scandalului cu jurnalist Rai Uno

Soţul Dianei Şoşoacă a declarat că Diana Şoşoacă ar putea fi audiată la Parchetul General după Sărbători şi că dosarele se vor conexa, făcând referire la dosarul său de ultraj dosarul deschis după plângerea jurnalistei din Italia şi plângerea depusă de Diana Şoşoacă.

„Poliţiştul mi-a băgat mâna în gât şi m-a împins în uşă. Cred că m-am ţinut de el să nu cad. Asta este marele ultraj. Cineva m-a tras din spate, cineva m-a împins din faţă. Martorul meu a spus că el m-a tras din spate ca să nu pun mâna pe jurnalista aia”, a mai spus Silvestru Şoşoacă.

De asemenea, Silvestru Şoşoacă ameninţă cu noi imagini de la scandalul cu jurnalista din Italia.

„Am şi alte imagini. Am dat doar puţine în spaţiul public. O să le pun la dispoziţie în timpul procesului”, a mai spus Silvestru Şoşoacă.