Executivul a aprobat în şedinţa de luni legea pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţiei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni, în şedinţa de Guvern, despre legea privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justitie ( SIIJ ), că este un obiectiv din programul de guvernare, cât şi un obiectiv în cadrul MCV. Proiectul de lege va fi trimis Parlamentului, după adoptarea de către Executiv.
Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul Secţiei se transmit pe cale administrativă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor competente, care va continua soluţionarea acestora.
De asemenea, cauzele soluţionate ale căror dosare se află în arhiva Secţiei se transmit pe cale administrativă în termen de 180 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor competente.
De la data desfiinţării Secţiei, la judecarea cauzelor, precum şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri formulate în aceste cauze participă procurori din cadrul parchetelor de pe lângă instanţele pe rolul cărora se află acestea.
„Posturile aflate în schema de funcţii şi de personal a Secţiei la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi se preiau de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică. Începând cu data desfiinţării Secţiei, procurorii din cadrul acesteia, inclusiv cei cu funcţii de conducere, revin la parchetele de unde provin sau la parchetele unde au promovat în condiţiile legii pe perioada desfăşurării activităţii în cadrul Secţiei. De la data revenirii la parchetul de unde provin ori la parchetele unde au promovat în condiţiile legii, procurorii care au activat în cadrul Secţiei îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, pe perioada desfăşurării activităţii în cadrul secţiei. Detaşările în curs ale personalului pe celelalte categorii de posturi se menţin în cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, până la împlinirea termenului pentru care acestea au fost dispuse”, potrivit legii de desfiinţarea a SIIJ, citate de news.ro.