11.08.2017

SĂ FIE PACE PE PĂMÂNT ! ”SFÂRȘITUL NU-I AICI ! ”





DOI MARI ARTIȘTI, DOI OAMENI CARE AU MILITAT PENTRU PACE ȘI LIBERTATE ÎN LUME.
BOB DYLAN A SCRIS VERSURILE ȘI A COMPUS MUZICA... FLORIAN PITTIȘ A TRADUS VERSURILE ÎN LIMBA ROMÂNĂ ȘI A TRANSMIS MESAJUL, PRIN MUZICĂ, TUTUROR ROMÂNILOR !

”Sfârșitul nu-i aici !”


Când necazuri te doboară
Și prieteni n-ai să-i strigi,
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !
Și ce slăveai în taină
E așa cum nu-ți explici
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !
Nu-i aici, (nu, nu), nu-i aici, (nu, nu)
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !

Când oprit la o răscruce,
Drumul nu știi să-l prezici,
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !
Când nu mai ai nici vise
Și nu știi cum să te ridici,
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !
Nu-i aici, (nu, nu), nu-i aici, (nu, nu)
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !

Când se-adună norii negri,
Ploaia cade ca un brici,
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !
Mângâiere n-ai, nu vezi acum
Mâini intinse de amici
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !
Nu-i aici, (nu, nu), nu-i aici, (nu, nu)
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !

Pomul vieții crește mândru
Unde spiritul e viu,
Luminează ea, salvarea,
Cerul gol și cenușiu.

Când orașele-s in flăcări,
Mușuroaie de furnici,
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !
Și când cauți în zadar un om
Printre-atâtea mii de venetici,
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !
Nu-i aici, (nu, nu), nu-i aici, (nu, nu)
Ține minte: sfârșitul nu-i aici !

Versuri, Bob Dylan
Traducere, Florian Pittiș




11.07.2017

KOMAKIZA - UNUL DINTRE DACII LIBERI, CARE S-A TREZIT ȘI MENȚINE VIU ”FOCUL SACRU ZAMOLXE”




S-a retras şi lucrează în ultimul refugiu al lui Decebal

În satul Craiva Veche din judeţul Alba, la doi paşi de vechea cetate dacică de la Piatra Craivii, un fierar cum nu mai există astăzi în România fabrică arme şi unelte antice unicat după metodele folosite odinioară de strămoşii daci

Emanuel Bezeriţă (42 de ani), alias Komakiza, după numele unui soldat dac mercenar în Egipt, şi-a amenajat la Craiva Veche o căsuţă şi un atelier în care lucrează cu aceleaşi unelte care existau pe vremea dacilor şi romanilor. Emanuel este chiar singurul locuitor al satului, care a fost părăsit în urmă cu 50 de ani ca urmare a unor alunecări de teren devastatoare. Singura construcţie care a rămas cât de cât în picioare este fosta biserică a satului. În pereţii ruinelor bisericii sunt zidite pietre aduse din cetatea dacică de la Apoulon.
 


Zona este plină de vestigii istorice, având în vedere apropierea de vechea cetate dacică, ultima redută cucerită de romani în timpul colonizării Daciei.
 
Bărbatul s-a mutat în localitatea aflată la 18 kilometri de Alba Iulia pentru a avea liniştea atât de necesară pentru creaţiile sale originale, dar şi pentru că-i place foarte mult modul în care trăiau dacii.



Exceptând telefonul şi accesul la internet, se poate spune că Emanuel trăieşte aproape la fel ca dacii. Nu are nimic din ceea ce înseamnă civilizaţie modernă – apa, gaz, curent, asfalt. Vieţuieşte auster, exact ca strămoşii noştri.

Lângă casă şi-a amenajat un atelier de fierărie, cu foale din piele de bivol şi nicovală celtică, sub formă de piramidă întoarsă. 
Aici confecţionează temutele arme dacice, care au fost spaima soldaţilor români.



 Celebra sabie încovoiată, falxul pentru două mâini este arma cu care Emanuel se mândreşte şi cu care participă la festivaluri de reconstituire a evenimentelor din istorie, unde intră în lupte cu „romani“. 



Falx de doua maini, lama pe curbura exterioară de 66,5 /4 cm, mâner de nuc, inele din bronz.


Komakiza mai confecţionează suliţe dace, cu vârf din fier ascuţit la ambele capete şi din lemn uşor. Suliţele şi lăncile au cozi din lemn de sânger.

„Ceea ce fac acolo este axat pe meşteşug, natură, este un loc de refugiu pentru mine. Încerc să pun în valoare trecutul istoric al zonei şi meşteşugul de fierărit, care este aproape pierdut. Cred că sunt printre cei mai tineri fierari din ţară. Mai există fierari, dar sunt bătrâni şi nu mai interesează pe nimeni să înveţe“, spune fierarul dac.

Pe viitor, Emanuel îşi propune să realizeze la Craiva Veche un miniparc arheologic. „Vreau să construiesc trei ateliere, de fierărie, olărit şi dulgherie. 
Visul meu este să fie un loc aparte, deschis pentru cei care vor să vadă cum se fabricau armele şi uneltele în antichitate. 
Sunt singurul din România care fac exclusiv astfel de obiecte şi am ajuns să trăiesc din asta“, spune Emanuel Bezeriţă.
 
Emanuel, vrea să facă în satul de la poalele fostei cetăţi Apoulon un „un loc altfel pentru oameni altfel“. „Va fi un loc unde se va învăţa istorie şi cultură şi se va putea convieţui cu natura. 
Este un loc perfect pentru câteva persoane sau o familie care vor să vadă cum se prelucrează fierul prin metode antice sau chiar să înveţe dacă vor, plus o excursie ghidată la Piatra Craivii“, afirmă fierarul Komakiza.

Pe lângă armele clasice folosite în bătălii de daci şi romani, Emanuel mai confecţionează cuţite, dălţi, linguri, lănci, platoşe şi zale. 
Din mâinile iscusite ale fierarului Komakiza ies chiar şi obiecte pentru decoraţiuni şi bijuterii, toate la fel ca cele confecţionate de strămoşi în antichitate. 
De asemenea, lucrează şi arcuri dacice realizate din coarne şi tendoane de berbec. 

Piesa de rezistenţă a fierarului este o armură cu piesele componente sub forma unor solzi de peşte. Armura are 1.500 de solzi, tăiaţi şi găuriţi cu mâna, prinşi individual pe suportul de piele cu ajutorul a 6.000 de găuri. Fierarul a lucrat 45 de zile la această armură.



Emanuel Bezeriţă spune că a fost pasionat de istorie de când era mic, dar a ajuns să studieze, până la urmă, teologia. „Mă pasionează prelucrarea fierului de mic copil, dar doar de câţiva ani lucrez intensiv. Am învăţat meserie furând de la unul şi de la altul, mai ales din afară, pentru că doar acolo există fierari specializaţi pe antichitate. Am învăţat mult şi de pe internet. La început a fost destul de greu. Îmi amintesc că am lucrat trei ore pe un vârf de săgeată, am crezut că nu îl mai termin. Acum îl fac în 15 minute“, afirmă Emanuel.

De câteva ori pe an, Komakiza îşi încarcă atelierul în maşină şi merge la întâlniri cum ar fi „Dac Fest“ sau „Festivalul Roman Apulum“, unde promovează meşteşugul fierăritului. 
Pune în scenă, în mod real, micul său atelier şi confecţionează la faţa locului arme şi unelte antice. Aşa a ajuns să fie remarcat de fotografi profesionişti, care, în timp, au devenit o prezenţă obişnuită în viaţa sa. 
A devenit chiar şi imaginea unei zone foarte căutate de fotografi – Fundătura Ponorului, Munţii Şureanu – Hunedoara. 
Fierarul este foarte ofertant, fotogenic atunci când face ceea ce ştie el cel mai bine. 
Emanuel Bezeriţă îşi promovează realizările în special pe Facebook, unde are o pagină denumită „Komakiza“. 

Pe viitor, vrea să înfiinţeze o asociaţie culturală care să aibă ca scop promovarea trecutului zonei Craiva şi a obiectivului istoric de la Piatra Craivii. „Este foarte frumos, dar nu prea interesează pe nimeni. Se poate merge cu maşina până aproape de acest vârf unde s-a aflat cetatea dacică Apoulon, mai rămânând de parcurs doar un drum de 30 de minute pe jos“, mai afirmă Emanuel Bezeriţă.

Cetatea dacică de la Piatra Craivii, construită în jurul piscul de 1.083 de metri înălţime, este considerată de mulţi istorici ultimul refugiu al regelui Decebal din calea expansiunii romane în Dacia.

Cercetările arheologice efectuate în zona cetăţii au scos la iveală sanctuare cu baze de piatră de genul celor de la Grădiştea Muncelului – Sarmizegestusa. 
Luând drept criteriu cea mai veche monedă descoperită, s-a presupus existenţa aşezării încă din secolul al III-lea î.Hr., corespunzând vremii de ridicare a dacilor sub regele Rubobostes. Acestei epoci i-ar aparţine doar aşezarea, iar fortificaţia propriu-zisă ar fi fost construită în vremea ultimului dintre regii daci, Decebal.

Înfrânt la Sarmizegetusa după o rezistenţă îndelungată, Decebal s-ar fi retras la Piatra Craivii. Construcţia specială a cetăţii, poziţia aproape inaccesibilă în vârful unui munte abrupt, de stâncă, făceau din Piatră Craivii un adăpost de necucerit. 
Însă romanii aveau deja o lungă experienţă în războaiele dacice. Au asediat fortăreaţa luni întregi. Au incendiat-o şi au tăiat toate sursele de apă şi hrană. Dacii au cedat, iar Decebal s-a hotărât să fugă din calea soldaţilor români. 
Descoperirile arheologice de la Piatra Craivii, precum şi plasarea ei geografică la nord de Alba Iulia corespund cu latitudinea centrului Apoulon, menţionat de geograful grec Ptolomeu. Tribul care locuia aici şi avea cetatea în stăpânire se numea „appuli“, care are drept corespondent atributul de „cei viteji“, „cei puternici“. De la această bază s-a format şi numele centrului locuit de appuli, Apoulon.


surse: https://lupuldacicblogg.wordpress.com; http://adevarul.ro

11.05.2017

POVESTE PENTRU MINTE ȘI SUFLET





Un om simplu călatorea pe un drum de țară, in tovarasia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul si-a aratat o nedumerire:
- Cuvioase părinte, nu pot intelege cum de in ”Sfânta Treime” sunt trei Persoane care formeaza Una singura. Cum de Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt trei persoane unite, nedespărtite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă ?
- Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt si lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă. Insă, ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. 
Să privim, de exemplu, soarele ! Să zicem că sfera de foc, ce dainuiește acolo de veacuri, este Tatal.
Apoi, să spunem ca lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit sa ne lumineze viata si sa ne scape de pacate. Apoi, caldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfantul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeste mereu sufletele inghetate de răutate. 
Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina si cu căldura lui nu sunt unul si acelasi lucru si, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare ? 
La fel si in ”Sfanta Treime”, Tatăl, Fiul si Sfântul Duh sunt Unul si Acelasi Dumnezeu, Căruia noi, credinciosii, ne închinăm.

Omul, ca si toate celelalte vietati si lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită.
 
Dar omul este doar o creatura si intelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu ”cele ale Domnului”.
 
Insă, oamenii mândrii păcatuiesc îndraznind sa creada că nimic nu este mai presus de ei si că toate, mai devreme sau mai tarziu, le sunt accesibile.
 
Omul credincios stie, insă, că nu mintea si nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.

"Nadejdea mea este Tatăl,
Scăparea mea este Fiul,
Acoperământul meu este Duhul Sfânt
Treime Sfantă, mărire Ție !”


sursa: https://www.crestinortodox.ro

”RĂSPLATA” - POVESTE CU TÂLC




Într-un sat de munte, era un om vestit pentru harnicia sa. Dar, pe cat de muncitor era omul, pe atât de leneș era fiul său. Toata ziua ar fi stat degeaba si tot nu s-ar fi plictisit. Numai ca, intr-o dupa-amiaza, se duse la tatal său și îi spuse: 

- Tată, am vazut pe uliță niste baieti încaltati cu ghete noi, foarte frumoase. As vrea si eu asa ghete.

- Măi baiete, i-a raspuns omul, daca ai munci si tu cât de puțin, ti-as da banii, dar asa, pe degeaba, zi si tu, e drept ?

N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat suparat. Tare si-ar fi dorit asemenea ghete, asa ca, a doua zi, iar s-a dus sa-i ceara bani tatalui sau. Dar si de data aceasta parintele l-a refuzat.

Cand a venit si a treia zi sa-i ceara bani, țăranul i-a spus:

- Uite, măi baiete, văd că nu mai scap de tine ! Eu am treaba aici, in gradina. Dar, în pod, e o gramada de grâu ce trebuie vânturat, că altfel se umezeste si se strica. Pune mâna pe lopata, vantura tu graul si pe urma vino aici si-ti dau bani sa-ti cumperi ghetele.

N-a mai putut baiatul de bucurie. S-a urcat repede in podul casei, dar nu prea il tragea inima la munca. Asa ca s-a culcat pe un brat de fan, a tras un pui de somn, dupa care a alergat in curte, strigand:

- Gata tatuca, am vanturat tot graul. Acum îmi dai banii ?

- Nu ! - a raspuns omul categoric. Ti-am spus sa vanturi graul, nu sa pierzi vremea. Treci in pod si fa ce ti-am spus !

A plecat iar baiatul, dar nu putea intelege de unde știa tatăl că el nu vânturase grâul. Probabil ca l-a surprins dormind si nu l-a trezit, că altfel nu se poate . Asa că, dupa ce s-a urcat iarasi in podul casei, s-a pus la pândă in loc sa aiba grija de grau. A stat el pret de jumatate de ceas, cu ochii atintiti spre tatal sau, care muncea de zor in curte, si, socotind el ca-i de ajuns, se duse iarasi in gradina.

- Tata, am terminat toata treaba, n-a ramas bob de grau neintors. Acum imi dai banii ?

- Măi baiete, dupa ce că esti lenes, mai esti si un mare mincinos. Nu ti-e rusine ? Să stii că, daca nici de data asta nu te duci in pod si nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheată. Ai inteles ?

Când a vazut baiatul ca altfel nu se mai poate, s-a urcat in pod, a pus mana pe lopata si a inceput sa vanture graul. Dar, cum a bagat lopata in gramada, a gasit ascunsa in grau o pereche de ghete noi nouțe, exact asa cum isi dorea el.

De bucurat, s-a bucurat, cum era si de asteptat, dar, in acelasi timp, îi crăpa obrazul de rușine pentru minciunile sale de mai-nainte. Fără sa-l mai puna nimeni, a vanturat tot graul, dupa care s-a dus si in gradină să își ajute tatăl. Acum simtea, intr-adevar, ca merita ghetele, dar, mai mult decat atat, simtea cât de bine este sa fii alaturi de parinți si să îi ajuți.

"Cresteți-vă copiii în învățătura și înțelepciunea Domnului !".


sursa: https://www.crestinortodox.ro

11.03.2017

OARE CE VIITOR NE AȘTEAPTĂ ?




NOI, CEI DE ASTĂZI, MAI GÂNDIM OARE LA VIITORUL NOSTRU ȘI AL COPIILOR NOȘTRII ?
EU CRED CĂ NU !

SUNTEM PREA OCUPAȚI CU STRÂNGEREA DE AVERI : MORMANE DE BANI, MORMANE DE CASE, MORMANE DE AUTOMOBILE, MORMANE DE BIJUTERII ȘI MULTE ALTE MORMANE DE NIMICURI ...

MAI STRÂNGE OARE CINEVA MORMANE CU FAPTE ȘI CUVINTE FRUMOASE, CU TOLERANȚĂ ȘI AJUTORARE A SEMENILOR, MORMANE DE CĂRȚI PLINE CU VERSURI DE DRAGOSTE, DE POVEȘTI CU TÂLC ȘI CUVINTE ÎNȚELEPTE DESPRE VIAȚĂ ?  PREA PUȚINI !

AM DISTRUS HABITATUL CELORLALTE VIEȚUITOARE DE PE PĂMÂNT, DAR, ÎN NIMICNICIA NOASTRĂ, NU NE DĂM SEAMA CĂ ACESTA ESTE ȘI HABITATUL NOSTRU...

AM DISTRUS NATURA CARE NE HRĂNEȘTE ȘI NE ADĂPOSTEȘTE DE VREMEA REA ...

AM OTRĂVIT AERUL ȘI APA CARE NE ȚIN ÎN VIAȚĂ ...

NE HRĂNIM COPIII CU BANI, BANI CÂT MAI MULȚI, CU VILOAIE ȘI MAȘINOAIE ... CA SĂ NU SUFERE COPILAȘII, SĂ AIBĂ DE TOATE, SPUN UNII PĂRINȚI ...

PĂRINTELE TREBUIE SĂ AJUTE, SĂ ÎNDRUME ȘI SĂ EDUCE COPILUL, CI NU SĂ-L LIPSEASCĂ DE MOTIVAȚIA DE A TRĂI ȘI SĂ SE FACĂ SLUGĂ LA COPIL, PUNÂNDU-I SUB NAS, LA COMANDĂ, TOT CEEA CE ACESTA DOREȘTE.

PĂRINTELE CARE INVESTEȘTE DRAGOSTE ȘI EDUCAȚIE ÎN COPIL, VA CULEGE  LA BĂTRÂNEȚE  MÂNGÂIERILE ȘI DRAGOSTEA COPILULUI ... CEI CE INVESTESC DOAR ”OCHIUL DRACULUI”, LA BĂTRÂNEȚE VOR AVEA PARTE DOAR DE STRIGĂTE GEN ”NU MAI AVEM LOC DE VOI BOȘOROGILOR !”

AR MAI FI MULTE DE SPUS, POATE CU ALTĂ OCAZIE VOI MAI SCRIE CÂTE CEVA ...

DECI, CE FACEM CU VIITORUL NOSTRU ȘI AL COPIILOR NOȘTRI ?

NE MULȚUMIM SĂ PRIVIM PASIVI LA NENOROCIRILE CARE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN JURUL NOSTRU ? ÎNTR-O ZI ȘI ACEST LUCRU VA LUA SFÂRȘIT ... POATE CĂ NU VOM MAI AVEA NICI LA CE PRIVI SAU OCHI PENTRU A PRIVI ... CÂT DESPRE VIITOR, EL POATE FI RĂU SAU BUN ... DEPINDE DE NOI, CEI DE ASTĂZI, CUM VA FI !

D.Roman









VOM MURI CU TOȚII, DIN CAUZA TRĂDĂRII UNORA ȘI A NEPĂSĂRII ALTORA





ROMÂNIA A MAI PIERDUT O COMOARĂ !

”GEROVITALUL” A AJUNS BREVET FRANȚUZESC

Gerovitalul, medicamentul care a întinerit milioane de femei, nu mai este demult invenţie românească. De rezultatele cercetării profesoarei Ana Aslan se bucură acum francezii, în timp ce institutul care-i poartă numele pare să fi îmbătrânit iremediabil.


Finanţarea insuficientă şi nepăsarea autorităţilor au dus la acest rezultat. 
Ca şi în cazul Institutului Cantacuzino, soluțiile vin prea târziu sau, dimpotrivă, au efect advers. 
Institutul de Geriatrie şi Gerontologie Ana Aslan, altădată celebru în toată lumea, este acum pe moarte.

„Am deschis un nou drum. Înainte de asta, oamenii credeau că nu se poate face nimic pentru a combate îmbătrânirea.

Acum, nimeni nu mai îndrăzneşte să spună asta”, spunea Ana Aslan.

Ana Aslan (n. 1 ianuarie 1897, la Brăila - d. 20 mai 1988, la București - la vârsta de 91 de ani) a fost medic român specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie (1958 - 1988).



A evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital. Numeroase personalități internaționale au urmat tratament cu Gerovital: Tito, Charles de Gaulle, Hrusciov, J.F. Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Salvador Dali. 
Ana Aslan a inventat (în colaborare cu farmacista Elena Polovrăgeanu) produsul geriatric Aslavital, brevetat și introdus în producție industrială în 1980.

Drumul deschis de Ana Aslan în urmă cu peste o jumătate de secol pare, astăzi, unul fără ieşire. 
Institutul de Geriatrie şi Gerontologie este distrus încet-încet de subfinanţare şi de conflictele interne. 

Totuşi, Ana Aslan a rămas şi acum în amintirea celor care au lucrat cu ea pentru ca Institutul să devină unul de renume mondial.

„Profesoara Ana Aslan a fost o personalitate care impunea. Această personalitate a devenit chiar un mit. 

Două brevete a avut profesoara: crema de mâini Gerovital H3 şi loţiunea de păr. Loţiunea de păr n-a avut mare succes”, spune Stelu Petricu, medic dermatolog.

Brevetul obţinut de Ana Aslan pentru Gerovital nu mai aparţine României de ani buni.

                         


„Este doar o amintire. Este fabricat, inventat la noi, dar în momentul de faţă este produs de Sanofi Aventis, de francezi”, spune Silvi Ifrim, director interimar al Institutului Ana Aslan.

Pe vremuri, tratamentul cu Gerovital aducea României un profit de peste 17 milioane de dolari pe an. 
De la şefi de stat, la personalităţi precum Salvador Dali, generalul Franco sau Claudia Cardinale, toţi auziseră că în România se crease medicamentul minune.

„Niciun medic nu a fost atât de solicitat de capete încoronate. Am cunoscut-o pe Indira Gandhi, Claudia Cardinale, pe regele Arabiei Saudite, generalul Franco”, spune Theodora Bărbulescu-Poli, vicepreşedinte al Fundaţiei „Ana Aslan”.


sursa: http://osecunda.net

11.02.2017

OF, A VENIT, DIN NOU, FRIGUL !




PARLAMENTUL MORȚII





DE CEVA VREME, MOARTEA NE SUFLĂ ÎN CEAFĂ !
Iată că ”dragii conducători ai țării” pe care îi tot votați de zeci de ani, ca în transă, nici nu-și mai ascund intențiile. De curând, Parlamentul votează cu râvnă și grabă mare pentru ”moartea celor care i-au votat”, adică pentru moartea poporului român (n.m.)


Să vedem ce spune un specialist: 


Prof. Dr. Pavel Chirilă, despre legea vaccinării obligatorii: ”Statul Israel își protejează poporul, senatorii români - NU !

Ministerul Sănătății a depus un proiect, care a fost aprobat de Senat, în care se dorește impunerea vaccinării obligatorii, iar în cazul refuzului din partea părinților, aceștia ar putea fi chiar sancționați.

În spiritul părerilor pro sau anti vaccinare, pentru că doar un om informat poate avea o părere pertinentă într-o dezbatere de idei, prezentăm punctul de vedere al Prof. univ. dr. Pavel Chirilă, care, prin intermediul ActiveNews, a trimis un mesaj senatorilor care au aprobat legea vaccinării obligatorii.

”Legea vaccinării OBLIGATORII a trecut ”cu bine" prin Senat.

Votul este tipic pentru populația românească și pentru conducătorii pe care îi merită, - nu pentru poporul român: 

99 - pentru vaccinarea obligatorie, 0 - abțineri, 1 - împotrivă.

Înțelegem din acest vot că populației din România îi place foarte mult ceva ce este obligatoriu.

Votul acesta exprimă cel mai bine puterea anestezică a PARTIDULUI UNIC de altă dată. 

Ana Pauker, Dej și Ceaușescu s-ar fi bucurat să prindă aceste vremuri. Într-o problemă atât de spinoasă și controversată în întreaga lume, pentru senatorii români nu există dileme, ci numai certitudini.

Totuși există o avertizare: luăm la întâmplare prospectul românesc și israelian al vaccinului IMOVAX (Autorizație ANM 45962012).
În prospectul românesc sunt consemnate două reacții adverse ușoare (cum s-ar zice ”bun vaccinul") iar în prospectul din Israel al aceluiași vaccin și al aceluiași fabricant sunt 14 reacții adverse posibile dintre care două sunt foarte grave putând evolua spre deces (reacție anafilactică și șoc anafilactic).

De ce ??? 
Pentru simplul motiv că Statul Israel își protejează poporul, iar senatorii români - NU. 
Când s-a lansat vaccinul Gardasil și Cervarix, Ministerul Sănătății a susținut cu tărie că nu există reacții adverse. Astăzi, după 10 ani, Tratatul de Imunologie al lui Yehuda Shoenfeld - marele imunolog de la Universitatea Tell Hashomer din Israel - arată că Centrele de Supraveghere Vaccinală au comunicat 21.301 reacții adverse dintre care 3.310 reacții grave, incluzând 69 decese.

Stimați senatori,

În prospectul mai multor vaccinuri din întreaga lume și în realitate, apar reacții adverse grave:  
paralizii, encefalite, șocuri anafilactice, moarte subită. 
E bine să știți că după prima paralizie sau deces postvaccinal din România, legea pe care v-ați dat-o singuri vă va apăra, dar conștiința dumneavoastră NU. Ea o să vă aducă aminte în fiecare zi de numele acelui copil. 
E bine să citiți cu atenție legea pe care ați aprobat-o. 
După procentul de la vot, ați votat-o, dar nu cred că ați citit-o.

Vă aduc aminte Art.6:  
În ”situații epidemiologice speciale vaccinarea va fi obligatorie pentru întreaga populație", adică și pentru dumneavoastră. 
După râvna și graba cu care ați votat-o, România este într-o situație epidemiologică specială: ”mari" epidemii de rujeolă, cea mai mare incidență la cancerul de col uterin (a se vedea farsa HPV), tuberculoza de 10 ori mai incidentă în România decât media europeană etc. 
De aceea ar fi bine să vă prezentați la medicul de familie și ”să vă ridicați mâneca spre vaccinare” ca să ne convingeți că votul Dumneavoastră a fost conform cu ceea ce v-a dictat conștiința.

Dacă într-o zi Directiva Europeană va trimite jandarmii înarmați cu seringi ca să vaccineze adulții și vă va încolona, vă rog respectuos să faceți un pas în față, fericiți că ați fost obligați să vă vaccinați și că a fost cea mai frumoasă zi din viața Dumneavoastră. Curaj !!!

Prof. Dr .Pavel Chirilă”.

31 Oct 2017

sursa: http://3dots.ro

10.31.2017

”Cât de tâmpită a ajuns America. Evreii controlează Hollywood-ul in totalitate. !”




Un evreu declară: ”Evreii controlează Hollywood-ul în totalitate” 

Un sondaj arată că americanii nu cred că “evreii controleaza Hollywood-ul”. Dar iata un evreu care crede asta. 
Este vorba de Joel Stein, editorialist care publica regulat în ziarul LA Times, cel mai mare ziar din Los Angeles. Acesta a si scris un articol controversat pe aceasta temă, text pe care il redam integral:

“Nu am fost asa supărat niciodată în viața mea. Doar 22% dintre americani cred că “industria filmului si televiziunile sunt controlate de evrei” un procentaj cu mult mai redus decat 50% asa cum era in 1964. 
Liga Anti-Defaimare (ADL – Anti Defamation League, organizatie evreiască de presiune si monitorizare a mass -media), care a dat publicității sondajul, vede aceste cifre ca o victorie impotriva stereotipurilor.

De fapt cifrele arată cât de tâmpită a ajuns America. Evreii controlează Hollywood-ul in totalitate.

Cât de evreiesc este Hollywood-ul ?

Când șefii studiourilor de filme au publicat în LA Times o scrisoare deschisa către sindicatul actorilor, scrisoarea a fost semnata de presedintele  News Corp.  
Peter Chernin (evreu), presedintele Paramount Pictures Brad Grey (evreu), directorul general al Walt Disney Co.  Robert Iger (evreu), presedintele Sony Pictures Michael Lynton (surpriză, evreu olandez), presedintele Warner Bros.  Barry Meyer (evreu), directorul general al  CBS Corp. Leslie Moonves (atat de evreu încât unchiul său a fost prim ministru al Israelului),  presedintele MGM  Harry Sloan (evreu) si directorul general al NBC Universal Jeff Zucker (mega-evreu).

Daca și unul din fratii Weinstein ar fi semnat aceasta scrisoare grupul ar fi avut nu numai puterea de a închide toată producția cinematografică dar ar fi putut forma o ”minyan” (grup religios evreiesc) cu destulă apă cât să umple  o ”mikvah” (baie rituală evreiască). 

Persoana căreia îi era adresată scrisoarea era președintele sindicatului actorilor Alan Rosenberg (ghiciți).

Raspunsul la scrisoarea deschisă a fost publicata de super-agentul Ari Emanuel (evreu cu părinti israelieni) în  Huffington Post, deținut de  Arianna Huffington (ne-evreica si care nu a lucrat niciodata în Hollywood).

Evreii sunt atât de dominanți încât a trebuit să fac eforturi imense pentru a gasi 6 ne-evrei cu pozitii inalte in industria divertismentului. 
Când i-am sunat pentru a discuta despre această realizare deosebită, cinci dintre ei au refuzat sa vorbeasca cu mine, se pare din frica de a-i insulta pe evrei. 
Al șaselea, presedintele AMC, Charlie Collier s-a dovedit a fi evreu. 
Ca un evreu mândru, vreau ca America să stie despre realizarile noastre. 
Da, controlăm Hollywood-ul ! Fără noi v-ati uita la “clubul celor 700” si la “Davey and Goliath” toata ziua.
Așa că mi-am asumat munca de a re-convinge America că Hollywood-ul este condus de evrei, lansând o campanie de promovare, pentru că la asta ne pricepem cel mai bine.

Ma gândesc la mai multe slogane:  “Hollywood-ul: Mai evreiesc ca niciodata !”, “Hollywood: De la oamenii care v-au adus Biblia.” si “Hollywood: Daca iti plac televiziunea si filmele probabil ca până la urmă iti plac si evreii”.

Nu îmi pasă daca americanii cred ca noi controlam stirile, mass-media, Hollywood-ul, Wall Street sau guvernul. Imi pasa doar sa putem sa le controlam în continuare,” precizează Joel Stein.

sursa:  http://www.apologeticum.ro

10.28.2017

AH, CE BUNĂTATE ! CARTOFI PRĂJIȚI ȘI BERE




UN COPAC FERICIT, CU FRUNZE DIN BLANĂ, TOCMAI BUNE PENTRU IARNĂ




FLORIN AMEDEO BOGARDO - un artist talentat, de o mare sensibilitate





BALADA PESCĂRUȘILOR ALBAȘTRI

Suntem doi gemeni pescăruşi albaştri,
Legaţi cu un fir de nimenea văzut,
Ce-am coborât odată dintre aştri,
Care ne-au zămislit şi ne-au născut.
Iubirea mea înmugureşte-n tine,
Iubirea ta începe cu a mea
Şi-n ochii tăi oglinzi cu ape line
Ard ochii mei oglinzi de peruzea.

Dragostea noastră e dincolo de vreme
Iar umbra începe să ni se confunde,
Purtăm pe frunte-n loc de diademe
Solarele lumini răsfrânte-n unde.

Suntem doi gemeni pescăruşi albaştri,
Care am venit purtaţi pe val de vânt,
Trecând prin vămi de stele şi de aştri
Iubirea s-o aducem pe pământ.

Iubirea mea înmugureşte-n tine,
Iubirea ta începe cu a mea,
Şi-n ochii tăi oglinzi cu ape line
Ard ochii mei oglinzi de pe uscat.

Dragostea noastră e dincolo de vreme
Iar umbra începe să ni se confunde,
Purtăm pe frunte-n loc de diademe
Solarele lumini răsfrânte-n unde.

Suntem doi gemeni pescăruşi albaştri
Care am venit purtaţi pe val de vânt
Trecând prin vămi de stele şi de aştri
Iubirea s-o aducem pe pământ.

Autor, Florin Bogardo

Florin Amedeo Bogardo s-a născut la 16 august 1942, în Bucureşti. Părinţii săi, Oronzo (1903-1987) şi Elena Bogardo (1913-1966), originari din Drăgăşani, erau avocaţi. Tatăl său era de origine italiană.


Florin Bogardo a fost un artist complet - compozitor, interpret, instrumentist, orchestrator, textier, regizor muzical.

Piese precum “Cum e oare ?”, “Ora cântecului”, “Să nu uităm trandafirii”, “Un fluture şi o pasăre”, “Tu eşti primăvara mea”, “Balada pescăruşilor albaştri”, “Ani de liceu” şi multe altele au devenit mari succese ale muzicii româneşti.

Pe lângă creaţiile de muzică uşoară, Florin Bogardo a compus muzică simfonică, vocal-simfonică, de cameră, coruri, cântece pentru copii, muzică electronică. A realizat aranjamente şi orchestraţii de muzică uşoară românească şi internaţională.

Aşa cum este scris în Ediţia de Colecţie a ziarului “Jurnalul Naţional”, dedicată marelui compozitor, în 1959, la doar 17 ani, Florin Bogardo compunea fantezii şi preludii pentru pian, lieduri, coruri, teme cu variaţiuni.

În perioada 1956-1960, a urmat cursurile Liceului “Nicolae Bălcescu” din Bucureşti.

În vara anului 1961 este admis la Conservator după ce, cu un an înainte, nu fusese primit pentru simplul motiv că avea “origine nesănătoasă”. Pentru cei care nu ştiu, în perioada comunistă, cei născuţi la oraş, ai căror familii avuseseră proprietăţi erau consideraţi oameni cu “origine nesănătoasă” - altă epocă, alți nebuni, aș adăuga eu.




În 1966, la doar 24 de ani, Florin Bogardo îşi pierde mama. Moartea mamei l-a marcat profund.


În perioada 1967 (imediat după absolvirea Conservatorului) – 1982, Florin Bogardo a fost angajat ca regizor muzical la Radioteleviziunea Română.

Debutul oficial şi consacrarea definitivă în faţa publicului are loc în cadrul primei ediţii a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară “Mamaia’63”. Piesa “Cum e oare ?”, care a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor, devine un mare succes, în interpretarea inegalabilă a Margaretei Pâslaru.

Începând cu 1963, Editura Muzicală îi publică majoritatea compoziţiilor de muzică uşoară și apare în peste 100 de emisiuni Tv.

Din 1967, începând cu “Iubirea cea mare” îşi interpretează propriile compoziţii. Printre succesele sale de cantautor se numără: “Atunci când am venit pe lume”, “Eminescu ţie”, “Frumoaso cu ochi limpezi”, “Iertarea”, “Izvorul nopţii”, “Ora cântecului”, “Tablouri”, “Un om, o viaţă” și multe altele.

Multe din compoziţiile sale din perioada 1963-1976, au beneficiat de mai multe variante interpretative, printre care şi cele ale compozitorului.




În perioada 1963-1976 a compus piese care au fost interpretate de cei mai în vogă solişti ai momentului cum ar fi: Dorin Anastasiu, Aurelian Andreescu, Doina Badea, Valentin Baciu, Sergiu Cioiu, Mihai Dumbravă, Ruxandra Ghiaţă, Puica Igiroşanu, Mihaela Mihai, Horia Moculescu, Margareta Pâslaru, Smaranda Toscani și de alți artiști.


În 1968 devine membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Tot în 1968 lansează unul dintre cele mai mari succese ale sale şi totodată o piesă de referinţă din muzica românească. “Să nu uităm trandafirii”. Piesa a fost lansată de Margareta Pâslaru şi, ulterior, preluată de un număr impresionant de interpreţi.

La Festivalului Naţional de Muzică Uşoară “Mamaia’71” (22-25 iulie 1971), Florin Bogardo o cunoaşte pe Stela Enache, cea care avea să-i fie alături timp de 38 de ani.

Cei doi s-au logodit pe 15 august 1971, iar pe 8 septembrie 1971 s-au căsătorit. Împreună au doi copii: Laura (n. 24.10.1976) şi Anton (n. 02.07.1979).


Din 1971, Florin Bogardo compune aproape în exclusivitate pentru Stela Enache.

Stela Enache – Florin Bogardo a fost unul dintre cele mai de succes şi longevive cupluri din muzica românească.

În perioada 1976-1992 a compus muzica pentru 10 filme artistice, cele mai cunoscute fiind “Declaraţie de dragoste” (1985), “Liceenii” (1986) şi “Extemporal la dirigenţie” (1988).

La începutul anilor ’90, Florin Bogardo se retrage din lumea artistică.

Ultima sa participare la o competiţie de muzică uşoară a fost în mai 1992, la concursul TV - “3 din 10 pentru un Show”, cu piesa “E o poveste de amor”, interpretată de Stela Enache.

Pe 3 iunie 2008, un incendiu care i-a afectat locuinţa, l-a marcat profund.

Ultimul interviu radio, acordat de Florin Bogardo, a avut loc în toamna anului 2008, cu prilejul lansării albumului de colecţie “80 de ani de muzică în 80 de melodii” (4 CD-uri), editat de Radio România. Colecţia a fost lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la înfiinţarea Radio România. Dintre cele 80 de melodii selecţionate, Florin Bogardo a ocupat locul 1 cu piesa “Tu eşti primăvara mea”, interpretată de Aurelian Andreescu.

Pe 15 august 2009, cu o zi înainte de a împlini 67 de ani, Florin Bogardo ne-a părăsit prematur. Compozitorul suferea de câţiva ani de probleme cardiace. A fost înmormântat pe 17 august 2009, la Cimitirul Bellu Catolic.


Autograf muzical FLORIN BOGARDO și STELA ENACHE






sursa: http://topromanesc.ro

10.27.2017

CIUMA, PĂMÂNTUL ”VIU”, MAREA GETICĂ, PUNGILE CU GAZE PE CARE ESTE CLĂDIT BUCUREȘTIUL





De la un an la altul, bucureştenii se plâng de sănătate, de dureri de cap tot mai dese, de ameţeli care durează tot mai mult, de stări de somnolenţă care se cronicizează. Şi toate acestea au fost puse ba pe seama radiaţiilor, ba pe seama stresului, ba pe seama poluării pregnante sau a faptului că, după 1990, românii şi-au luat chiar şi câte 2-3 servicii.
Unii chiar au mers mai departe şi au declarat că Bucureştiul este permanent ţinta unor atacuri dintr-un război nevăzut, care se duce la nivel paranormal şi despre care oamenii simpli nici nu ştiu nimic şi nici măcar nu ar cuteza să se gândească la astfel de lucruri.

Să trecem în revistă câteva dintre pericolele zilnice la care este expusă Capitala şi despre care nu s-a vorbit niciodată, decât cel mult în anumite cercuri.
La un pas de o posibilă epidemie de ciumă
Deşi la ora actuală ciuma este o boală eradicată de mult, ceea ce nu se ştie este că ea poate să lovească necruţător capitala României.

Şi asta pentru că, în urmă cu sute de ani, bolnavii de ciumă erau pur şi simplu îngropaţi la grămadă, într-o singură groapă, iar peste ei se turna var, în ideea că varul va izola virusul respectiv. 
Însă, ceea ce nu ştiau medicii din acele vremuri este longevitatea virusului (poate rezista în pământ și 500 de ani – de aceea se află pe lista armelor biologice) şi faptul că varul acţionează doar ca un izolator: adică, pe de o parte, izolează pentru moment, virusul ciumei, dar pe de alta, îl conservă, pur şi simplu.




De-a lungul secolelor, au existat o serie de epidemii de ciumă, dar cea mai cumplită s-a declanşat în timpul domniei lui Caragea, în anul 1812. Bucureştiul a fost aproape pustiit în acele vremuri, iar cei care nu mureau loviţi de cumplitul flagel, părăseau oraşul către zone mai ferite, în special zone de munte şi de pădure.

Scrierile din acea perioadă spun că tăcerea era atât de apăsătoare peste Bucureşti, încât se puteau auzi fâlfâitul din aripi ale pasărilor şi zgomotele produse de ciocul acestora, ca un fel de prevestire a nenorocirilor.

Din păcate, în timp s-a petrecut un eveniment care nu a putut fi prevăzut de edilii secolelor respective: marginea Bucureştilor a devenit zonă centrală, iar actualele excavaţii pot scoate oricând la suprafaţă morţii adormiţi de ciumă.

În urmă cu mai bine de 30 de ani, au început săpăturile pentru metrou şi pentru Casa Poporului, unde s-au descoperit gropi comune unde fuseseră îngropaţi ciumaţii.



Doar printr-un noroc, epidemia nu s-a declanşat, existând riscul ca la orice nouă construcţie să fie descoperite gropi comune cu morţi de ciumă.

Mai mult, se pare că, din diverse motive, o parte din acei morţi au fost aruncaţi în subterane, acoperiţi cu var, peste care s-a surpat apoi pământul de deasupra.

Specialiştii în virusologie afirmă că, la ora actuală, virusul de ciumă nu mai este mortal, dar asta doar în cazul în care este depistat la timp şi izolat.

Specialiștii spun că vaccinurile împotriva ciumei sunt puţine şi ineficiente, atâta vreme cât au fost obţinute din tulpini deja învechite ale virusului respectiv.

Ioana Matei, arheolog, consideră că: „numărul celor morţi de ciumă şi îngropaţi la temelia propriei case sau înhumaţi în grabă poate fi foarte mare, iar în zilele noastre s-a pornit o adevărată campanie de construire a unor blocuri gigant în Bucureşti. 
Interesele de moment pot face ca orice descoperire de această natură să fie ţinută strict secretă, întrucât oprirea, chiar şi parţială a lucrărilor de construcţie, ar cauza pierderi imense pentru antreprenori şi investitori. 
Aşa că cei mai mulţi, dacă vor descoperi astfel de cadavre infestate cu ciumă, nu numai că nu vor şti cu ce au de-a face, dar există riscul să le ardă în crematoriile proprii şi în felul acesta să declanşeze, pur şi simplu, epidemia mortală”.


Lacul uriaş de sub Capitala României



Cu milioane de ani în urmă, în Sudul Romaniei și pe locul unde este astăzi Bucureştiul, se întindea Marea Getică. 
Treptat, fundul mării s-a ridicat, iar marea s-a retras, făcând loc mănoasei Câmpii Române. Cu toate acestea, un fenomen ciudat, dar deloc rar, a dus la conservarea unei părţi a fostei mări, sub forma unui lac subteran.



Ne explică domnul Andrei Mocanu, geolog de profesie, care la ora actuală scrie despre istoria geologică a Bucureştiului: 
„Practic, ce s-a întâmplat în acele vremuri ?
Din cauza efortului pământului, scoarţa terestră s-a ridicat pur şi simplu, formând o concavitate în care s-a păstrat apa mării milenare. 
Imaginaţi-vă următorul aspect: aveţi o saltea de plajă, plină cu aer. Puneţi pe ea, la mijloc, o găleată plină cu apă, apoi îndoiţi cele două margini ale saltelei până când se împreunează. În felul acesta, găleata a rămas la mijloc, dar în acelaşi timp este complet acoperită de cele două margini ale saltelei. Exact asta s-a întâmplat cu Marea Getică: apa s-a retras parţial, iar marginile scoarţei terestre s-au încreţit până când au format zona de deal pe care s-a ridicat, ulterior, Bucureştiul”.

În susţinerea teoriei sale, domnul Mocanu aduce fenomenele care se petrec zilnic, în staţiile de metrou, sau în perioadele cu ploi, când canalele se înfundă. „Apa se scurge, e adevărat, dar la un moment dat lacul subteran se umflă şi dă pe dinafară, lucru care duce la saturaţia pământului cu apă şi la apariţia fenomenului de băltire. Fenomenul nu are nicio legătură cu aşa-zisa canalizare defectuoasă (care oricum e defectuoasă), ci cu saturaţia cu apă a pământului.
Apoi, nu-mi spuneţi că nu aţi remarcat faptul că în anumite staţii de metrou, indiferent dacă e zi sau seară, se aude curgând o apă. Nu e vorba despre niciun râu, ci pur şi simplu de canalele prin care apa de la suprafaţă se scurge în lacul subteran”.


O bombă naturală, care poate exploda oricând


Mai mult, domnul Mocanu consideră că Ceauşescu a făcut, printre multe altele, o greşeală capitală în perioada de urbanizare şi modernizare a Bucureştiului: a construit lacul de la Ciurel, pe Dâmboviţa. Iniţial, lacul s-a vrut să fie transformat în primul port pe Dâmboviţa, bărci şi vaporaşe de mic tonaj urmând să străbată drumul până la Dunăre.



„Din nefericire, presiunea pe care lacul Ciurel o exercită asupra pânzei freatice din adâncime s-a dovedit fatală, aducând o serie de izvoare mai mici sau mai mari către suprafaţă, împiedicând deversarea acestora în lacul de sub Bucureşti”.

Şi asta nu e totul, presiunea exercitată ducând la apariţia unui pericol de care cei mai mulţi nici măcar n-au habar, anume pungile cu gaze de sub oraş.



„Unii spun că, din cauza lucrărilor de punere a conductelor cu gaz, în Bucureşti s-a ajuns la situaţia în care Capitala stă efectiv pe o bombă care poate exploda în orice moment.

E o aberaţie şi, în acelaşi timp, purul adevăr. De ce e o aberaţie ? Pentru că, în cazul unei explozii locale, alimentarea cu gaze se întrerupe aproape instantaneu. Deci ar putea, cel mult, să aibă loc o explozie undeva la un bloc, cel mult.

În acelaşi timp însă, Bucureştiul stă pe o acumulare de gaze.

Acestea s-au format, de-alungul milioanelor de ani, prin putrezirea animalelor marine care trăiau pe vremuri în Marea Getică şi care au fost izolate, în momentul în care pământul s-a încreţit şi a format concavitatea în care se găseşte lacul subteran, iar presiunea exercitată de Lacul Morii şi de apele subterane riscă oricând să împingă aceste gaze spre suprafaţă.
Din păcate, nu există o modalitate de ardere controlată a acestor gaze, pentru că orice flacără care ajunge în adânc poate transforma zona într-una deşertică.”


Bucureştiul de acum 2.300 de ani



Cu toate acestea, există o minune care până acum a făcut faţă pericolului din adâncuri: canalele şi subteranele Bucureştiului. Şi nu vorbim despre canalele construite de comunişti, ci despre subteranele existente de mii de ani în această zonă.



Domnul Iulian Georgescu, profesor de istorie, are propria sa opinie: „Aduceţi-vă aminte că fanarioţii se plimbau cu trăsura pe sub pământ. Chiar credeţi că într-o sută de ani, acei fanarioţi puteau să construiască asemenea coridoare tainice ? Păi să nu uităm cât a durat ca să fie preschimbate subteranele şi transformate în metrou, asta la sfârşit de secol XX, cu utilaje şi oameni.
Deci cum vă închipuiţi că puteau să facă acei fanarioţi lucrările de amenajare a subsolului cu o sapă şi-o găleată rudimentară ?

Nu, domnilor, subteranele au existat dintotdeauna şi ele sunt pomenite chiar şi pe vremea dacilor. Pentru că Bucurestes, în anii 292 î. H. era atestat documentar ca fiind capitala Gaetiei (Geţiei) condusă în acei ani de Dori regis thracum, Dromichaites cum i-au spus grecii, sau Doru Mihăiţă, aşa cum i se spunea în realitate”.

Subteranele, indiferent cine le-a construit, au scăpat până acum Bucureştiul de o eventuală explozie, gazele acumulate în adâncuri găsind loc de trecere către suprafaţă şi într-o asemenea concentraţie încât să nu fie periculoase pentru oameni.

„Se mai întâmplă ca uneori, o pungă mai mare de gaze să iasă din adâncuri şi atunci, de regulă, bucureştenii se plâng de dureri de cap, ameţeli sau o stare de somnolenţă, de lene. Nu e vorba despre nici o boală pe sistem nervos sau de nici o oboseală cronică, aşa cum lasă unii să se înţeleagă, ci pur şi simplu de inhalarea unei cantităţi prea mari din acele gaze. Acum, doar n-o să vreţi să se anunţe la televizor că Bucureştiul este în pericol, că doar banii în Bucureşti se fac şi cele mai mari interese aici sunt”.



Subteranele salvatoare


Blestemul care a căzut pe neamul geţilor ni s-a transmis şi nouă, urmaşii lor. Ceea ce ne-a salvat până acum ne poate aduce pieirea de acum înainte. Subteranele de sub capitală, deşi construite după forma unui furnicar, au adus cu ele un pericol nou: oraşul se poate surpa măcar unele zone ale acestuia, întrucât a ajuns să semene cu un uriaş şvaiţer.

„Este şi motivul principal pentru care reţeaua de metrou este permanent prelungită”, e de părere domnul Mocanu. „Pentru că aşa, o serie de subterane sunt cimentate, betonate şi întărite cu liniile de metrou, ducând la o creştere a siguranţei zonei respective.



Cel mai mare dezastru s-a petrecut în timpul cutremurului din 1977 când, din cauza acestor goluri de sub oraş, aproape tot centrul Bucureştiului s-a năruit. Atunci s-a alarmat Ceauşescu şi a pornit campania de construire intensivă a metroului, oferind poporului o explicaţie plauzibilă şi ascunzând existenţa trecătorilor subterane, din teama de a nu fi folosite de eventualii disidenţi”.



Pământul ”viu” de sub Capitală


Cei care au lucrat la metrou au văzut şi au auzit lucruri greu de crezut. Mircea Ioanid, pensionar, îşi aminteşte cu groază nişte întâmplări din anii ’80, al căror martor a fost pe când căra cu basculanta pământ din subteran. „Nu am fost singurul care a trăit astfel de întâmplări, dar sunt singurul care a mai rămas în viaţă după tot ce s-a întâmplat. Pentru că pământul i-a înghiţit, pur şi simplu pe ceilalţi.
Pământul era viu, la propriu. Şi eu eram tânăr şofer şi în putere şi nu mă temeam aşa, cu una cu două, dar când îmi amintesc de întâmplările respective, mi se zbârleşte şi acum părul în cap de frică”.

Domnul Ioanid susţine că în 1982, unul dintre excavatoare a scos la suprafaţă un cadavru bizar. Avea peste 2 metri şi era îmbrăcat straniu, cu un fel de robă roz şi cu o mască neagră pe faţă.

Pielea era de culoare maronie. Ceea ce ne-a uimit pe toţi a fost senzaţia că acel bărbat era încă viu. Avea ochii larg deschişi iar faţa lui, deşi cu trăsături frumoase, inspira teamă. Unul dintre colegii mei chiar a făcut o glumă şi a spus că aşa trebuie să arate Satana, dacă există.
Nu ştiu dacă a fost o simplă coincidenţă, dar la câteva zile după, pe colegul ăsta l-au găsit mort. La autopsie, medicii au spus că avea toate organele interne împrăştiate, ca şi cum ceva îi explodase în interior”.

Dar ceea ce i-a uimit pe cei câţiva lucrători care au văzut cadavrul a fost obiectul ciudat pe care arătarea îl ţinea în mână şi care semăna cu un baros mai mare, terminat cu o secure cu două tăişuri.

„Şi nu atât arma din mâna arătării ne-a uimit, cât mai ales faptul că nu mai văzusem niciodată nimic asemănător şi că, deşi părea că stătuse sub pământ timp de sute de ani, nu avea nici un fel de rugină pe ea. Arma şi cadavrul au fost izolate până la urmă, ca să vină un specialist, dar în seara respectivă, în mod surprinzător, au dispărut complet. Au venit cei de la Securitate şi ne-au întors pe toate feţele, ne bănuiau că suntem înţeleşi cu duşmanii de clasă şi că am ascuns cadavrul.
Dar am trecut şi de asta. În schimb, ceilalţi colegi ai mei au dispărut, pe rând, înghiţiţi de pământ, fără ca cineva să mai dea de urma lor. La dispariţia unuia am fost de faţă şi nu am putut uita nici acum urletul animalic pe care l-a scos, strigând, încercând să se agaţe cu unghiile de o margine de pământ. Eu sunt singurul care am scăpat, pentru că mi-am cerut repede transferul pe un alt şantier”.


Refugiul ultimilor zei ai dacilor


Legendele vechi vorbesc despre o răscoală a uriaşilor şi a titanilor împotriva stăpânului de atunci al pământului, Zeus. Răsculaţii au învins în prima fază, dar zeii au fost ajutaţi de eroul pelasg Hercule, care i-a învins, i-a ferecat cu lanţuri grele şi i-a aruncat sub pământ.







ZEUS vs TITANI


Tainiţa în care au fost azvârliţi titanii se pare că a fost Bucureştiul, iar subteranele au fost construite de Hefaistos, zeul din adâncuri, special ca nici una să nu ducă la suprafaţă.





Domnul Alexandrescu Tiberiu, etnolog şi folclorist, spune că legenda Minotaurului este adevărată, dar realitatea a fost deformată: 
„Bucurestes a fost numit aşa în urma victoriei asupra titanilor, pentru că zeii cei vechi s-au bucurat de triumful lor vremelnic şi au construit un oraş în care oamenii să se bucure mereu şi să celebreze de-a pururea victoria asupra titanilor.

Numai că aici, sub Bucurestes, a fost construită de asemenea şi cea mai crudă închisoare, ferecată cu lacăte magice: un labirint în care cei care pătrundeau nu mai ieşeau niciodată la suprafaţă, pentru că nu mai reuşeau să găsească drumul. Vă întrebaţi de ce oare nu le dădea prin minte să facă semne pe pereţi şi să meargă după ele ? Simplu, pentru că labirintul însuşi era viu şi îşi schimba reţelele de coridoare permanent.
Pământul acesta domnilor, a fost un pământ viu dintotdeauna. De-aia ţara s-a numit Geţia sau Geia (zeița pământului), iar geţii au fost fii ei”.

Şi tot aici în labirintul de sub Bucurestes, domnul Tiberiu consideră că au fost închişi ultimii zei de către Apostolul Andrei, cel care i-a creştinat pe daci. 
„Poate o să vi se pară ciudat că un intelectual ca mine crede în zei şi în forţe nevăzute. Credeţi-mă când vă spun un lucru: cu cât ştiinţa se dezvoltă mai mult, cu atât mai mult se apropie de Dumnezeu. Ajungem să ne punem nişte întrebări fireşti, iar răspunsurile nu le putem găsi în această lume pe calea raţionamentului logic. Iar fenomenele din adâncul Bucureştilor sunt dincolo de orice logică şi raţiune”, încheie domnul Tiberiu.


Taina bisericilor ortodoxe


Pentru a afla mai multe, ne-am adresat unui mic grup de specialişti în domeniul paranormalului şi i-am rugat să ne ajute să ne formăm o părere asupra lucrurilor pe care le-am aflat.

Irina Asaftei, Remus Dumitru şi Petre Petre sunt mediumuri cunoscute în lumea lor şi care se ocupă de măsurarea câmpurilor de forţă şi a perturbărilor acestora. De la ei am aflat un lucru interesant, anume că, din punct de vedere energetic, Bucureştiul este poziţionat pe un nod de energie negativă telurică.

„Asta nu înseamnă că Bucureştiul este negativ, ci că acel câmp, în funcţie de direcţia sa de expansiune, poate afecta viaţa de la suprafaţă fie pozitiv fie negativ. Curgerea energiei se face sub forma unei spirale care se deplasează periodic în jurul unui punct de sprijin. Când sensul de curgere al spiralei este în sus, la suprafaţă totul se resimte sub forma unui boom economic, al unei dezvoltări puternice, al unui nivel de trai îmbelşugat. Când spirala se învârte pe direcţia de curgere a energiei către centrul pământului, avem la suprafaţă o perioadă de regresie economică, de dezastre, de boli şi nefericire. Iar când spirala deplasează energia lateral, de regulă, la suprafaţă există momente de stagnare economică şi spirituală”.

Din păcate, toţi trei sunt de acord asupra unui alt aspect: direcţia de deplasare a energiei nu poate fi prevăzută, ci doar constatată şi măsurată, ceea ce înseamnă că nu se pot lua măsuri pentru contracararea efectelor negative.

„Mai ales că nu există o regulă a deplasărilor: pot fi trei deplasări laterale urmate de una verticală în sus sau în jos sau pot fi cicluri de câte o singură deplasare în jurul punctului de sprijin”. 

Cu toate acestea, dumnealor susţin că în ultimii ani, oamenii au găsit, voluntar sau involuntar, o metodă ca să contracareze deplasările din adâncuri: construirea bisericilor ortodoxe.

„Finisarea unei biserici activează câmpuri de forţă deosebite şi face în aşa fel ca deplasarea energiei să se orienteze treptat în sus, sau cel mult lateral. În ultimii 15 ani de când ne cunoaştem noi, am remarcat că la fiecare biserică ortodoxă construită, câmpul de forţe de sub Bucureşti s-a schimbat, a devenit mai stabil şi mai puternic, ca şi cum fiecare lăcaş de cult a funcţionat ca un fel de amplificator şi stabilizator de energie telurică”, încheie doamna Asaftei.

Stând şi analizând opiniile specialiştilor, nu am putut să nu mă gândesc cu groază că fiecare zi este o zi periculoasă şi poate fi ultima din viaţa unei metropole. Şi abia atunci am realizat cât de înţelepţi au fost strămoşii noştri, numind acest oraş Oraşul Bucuriei, oraşul care trăieşte intens fiecare ceas din viaţa sa, oraşul care se bucură de fiecare secundă care i-a fost hărăzită… Poate de zeii din adâncuri, poate de titani sau de entităţi a căror existenţă mintea noastră raţională şi logică se teme s-o accepte.


PORȚILE TIMPULUI DE SUB BUCUREȘTI


Legendele vorbesc că Bucureştii ar ascunde în uluitoarea sa reţea de tuneluri (din care cele mai cunoscute sunt cele de la Curtea Veche, cel care leagă Giuleştiul cu Dealul Cotroceni şi galeriile care unesc Palatul Ghica şi Mânăstirea Plumbuita) aşa-numitele „Porţi ale Timpului”.

Acestea sunt folosite de vrăjitoare în anumite nopţi, numai de ele ştiute, pentru a-și încărca bateriile energetice, în scopul practicării magiei negre sau albe. De aceea, sunt ţinute în mare secret.

Totuşi, în urma cercetărilor de documente şi pe teren se pot localiza cu prudenţă nouă zone: Mântuleasa, Uranus-13 Septembrie-Panduri, Antiaeriană-Sălaj, Dealul Cotroceni, Foişor, Cocioc-Piscului-Văcăreşti, Mitropolie şi Zeţarilor-Drumul Găzarului.

Cu mici excepţii, „Porţile Timpului” se suprapun cu ceea ce radiesteziştii, cei care se ocupă cu neutralizarea radiaţiilor nocive şi echilibrarea energetică, le numesc „zone de iritare”.

Pomenite în trecut ca „zone necurate”, s-a observat că cei care au stat mai mult de opt zile în locurile geopatogene respective, manifestă stări de iritare, insomnie, migrene, crampe musculare etc., iar în timp, dacă nu se iau măsuri, apar disfuncţii endocrine şi chiar cancer.

Cunoscutul fizician A. Dincă recomandă printre metodele simple de corectare a perturbărilor mutarea patului, a canapelei sau a biroului, ori amplasarea în locuinţă a unor cristale de cuarţ care absorb energia negativă. 
Oameni de ştiinţă de notorietate, precum doctorul francez Peyre şi germanul Weitmann, au reuşit să demonstreze că, în zonele malefice de care ne ocupăm, există acumulări masive de energie telurică. Această energie misterioasă ar produce cu predilecţie întâmplări nefericite, pe anumite arii în care sunt amplasate clădiri sau drumuri. Specialiştii susţin că atât timp cât Bucureştiul este supus demolărilor şi tăierilor masive de copaci, apar noi zone geopatogene.

Ruşii A. I. Nizovski şi N. N. Nepomniaski presupun că, în zonele anormale, cunoscute pretutindeni pe Terra, unde printre alte fenomene timpul îşi încetineşte mersul, acţionează raze energetice geopatogene, generate de interacţiunea otonilor – găuri negre minuscule dotate fiecare cu o energie care depăşeşte puterea unei centrale electrice nucleare, în adâncurile pământului.

În asemenea zone anormale se încadrează şi „Porţile Timpului” din Capitală, considerate de regretatul parapsiholog I. Ţugui drept zone unde se acumulează fluxul informaţional al lumilor paralele care străbate Universul.

În exemplele pe care le vom da, există şi posibilitatea ca, în „Porţile Timpului”, să se producă şi fenomenul întoarcerii în timp prin tunelurile spaţial-temporale, sau a „canalelor cosmice”, idee exprimată pentru prima dată de fizicianul J. Wiler în „Geometrodinamica”. Unele variante ale concepţiei respective examinează posibilitatea deplasării cu ajutorul „canalelor” nu numai în trecut, ci şi în viitor, precum şi în alte universuri şi dimensiuni, în opinia gen. de brigadă dr. E. Streinu, în spaţiul cosmic, existând posibilitatea a 120 de dimensiuni.

Şi să nu uităm că, în teoria generală a relativităţii a lui Einstein, este imposibil să descrii un obiect ca ocupând un anume loc, într-un anume timp, chiar timpul fiind prea puţin studiat.



sursa: biblioteca-secreta.blogspot.ro; https://www.secretulcunoasterii.ro

10.25.2017

CLĂTITE CU MIERE PENTRU O ZI RĂCOROASĂ DE TOAMNĂ




Slavă Armatei Naţionale Române !




Slavă Armatei Naţionale Române ! 
Dispreţ etern pângăritorilor ei ! 

Fără doar şi poate aţi remarcat că trăim nenorocite zile în care tot ce e românesc nu este bun, mândria naţională trebuie să dispară ca înălţătoare sintagmă, iar pilonii naţiunii sunt mâzgăliţi zilnic de nişte neica-nimeni scuipaţi printr-o clipă de ţăcăneală istorică în fruntea Ţării. 

După sceleratele atacuri la adresa Bisericii, a venit, nu-i aşa, rândul Oştirii Române, al doilea stâlp de susţinere a României, instituţie care s-a bucurat permanent de simpatia şi de sprijinul majorităţii absolute a populaţiei. 
Evident că mă refer la mizeria cu pensiile militare, la mizeria în care trăiesc ultimii veterani ai celui de al doilea război mondial şi urmaşii acestora.
Cine dintre guvernaţii aduşi cu roaba, de prin grămezile de vânduţi crescuţi la sânul banilor murdari închinaţi deznaţionalizării masive pornite împotriva neamurilor lumii, mai are timp să-şi aducă aminte de glorioase fapte de luptă, de clipe vitejeşti, de învălmăşelile de trupuri păgâne din care ieşea, victorios, un Pavel Chinezul (Cneazul din Banat). 
Sau cum oastea nostră de ţărani a dat ruşine marilor conducători cu veleităţi de cuceritori peste Provinciile noastre. 
Cine are vreme să strige un „pe aici nu se trece !” sau măcar să ia în seamă sacrificiile înaintaşilor ca să aibă el, reprezentant al statului, cămaşa scrobită şi laptop cu măr pe el ? 
Mai numără cineva morţii pentru Independenţă ? 
Mai ştiu trântorii clipei câţi au căzut împotriva bolşevicilor sau ce i-am făcut lui Bela Kun (evreu maghiar comunist) ?  
Când se vorbea despre „jandarmul Balcanilor”, oare bunicii şi străbunicii mişeilor de azi nu se făleau cu Armata Naţională, cu Regele, cu Ţara ? 
Câţi români adevăraţi au ajuns carne de tun pentru săbiile cazacilor ? Pe ei îi mai numără cineva ? 
Câţi au ajuns oase strivite de şenilele bolşevicilor într-o clipă de schimonosire a istoriei noastre fireşti ? 
Siberia încă mai geme de suflete româneşti, Ţara este şi acum ruptă şi aceşti vii fără de suflet umblă cu condeie aurite prin mlaştina austerităţii justificând zilnic blestemate acţiuni antinaţionale. 
Istoria Armatei Române este un mister pentru aceşti pseudocorporatişti zefelmitori. 
Culmea, ai crede că ştiu pe ce lume trăiesc, aşa de bine mimează gândirea eliberată de greutăţile răspunderii politice. Dar lumea lor nu mai este şi lumea noastră. 
Tăiem banii Armatei şi a altor structuri angajate direct în lupte vizibile sau invizibile, dar cerşim integrarea în Schengen pentru că aceste structuri şi-au făcut treaba. 
Cum spun, abstracţiunea ce le-a cuprins minţile nu se mai pupă cu realitatea.
Şi care e realitatea ? Păi asta: Până în 2014, sacrificiile Oştii noastre însumau 26 de morţi prin Afganistan si Irak. Răniţii sar de două sute. Şi în scrîntita lor realitate, nişte scribălăi, în loc să-şi taie banii de amante, le taie militarilor leii de pâine... Subminarea siguranţei statului, aici ar trebui încadraţi aceşti iresponsabili închinaţi Nefratelui...
Regăţenii de la Scorpionii Roşii, ardelenii de la Şoimii Carpaţilor şi moldovenii de la Lupii Negri au fluturat cu mândrie tricolorul în lupte deloc străine nouă, căci terorismul nu recunoaşte neamuri şi nici civilizaţii. 
Cuminţi ca stâncile, puternici ca urşii şi veseli ca războinicii daci, militarii noştri înţeleg şi îşi fac datoria.
Deseori se sacrifică lent, fără un strigăt, fără un vaiet, în clipele când se ridică în numele Ţării de lângă copii şi nevastă, ca să fie cea mai valoroasă za din armura României. 
Că sunt în ţări străine servind cu onoare Patria, că sunt între graniţele Ţării, ei sunt primii eroi ai noştri în vremurile cele mai grele. Pe ei ne bizuim, lor le datorăm liniştea noastră. Lor, celor care nu au parte de ea.

Tot timpul la ordin, cei mai norocoşi dintre ei nici nu ştiu când li s-au făcut copii mari şi le-au adus frumoşi nepoţi acasă.

Cei mai norocoşi îşi trăiesc tinereţea la pensie.

Ei sunt primii patrioţi, ei sunt mândri de înaintaşii lor, ei ştiu să îndure pentru cei iubiţi, să-şi rupă zile lungi şi nopţi aspre din viaţă pentru restul românilor.

Şi atunci, câtă scârnăvie trebuie să mustească în sufletul conţopiştilor care manevrează condeiul mai precis decât gloanţele unui kalaşnikov inamic ? 
Ce este corect şi patriotic în această demonică manevră care slăbeşte Pavăza Naţională din însăşi interiorul ei ?

Nenorocite vremuri am ajuns să suportăm, fraţi români ! 
Câţi om mai fi...


Autor, Ninel PEIA (deputat român 2012-2016)