5.04.2019

În liniștea serii ...




Ce vor și ce fac Khazarii, de sute de ani, în România ?





”Khazarii, hazarii sau cazarii (în ebraică "Kuzari"; în turcă "Hazar") au fost un popor turcic seminomad, din Asia Centrală a cărui majoritate s-a convertit la iudaism. Numele khazar pare a fi legat de o formă a unui verb turcic care înseamnă „a umbla” (gezer în turca modernă).

În secolul VII au creat un khaganat (hanat) independent în nordul Caucazului, de-a lungul Mării Caspice, unde, în timp, iudaismul a devenit religia de stat. 


La apogeul statalității lor, hazarii și popoarele subordonate, care le plăteau tribut, controlau mare parte din ceea ce reprezintă azi sudul Rusiei, vestul Kazahstanului, estul Ucrainei, Azerbaijanul, mari porțiuni ale Caucazului (incluzând Daghestanul, Georgia) și Crimeea.

Cea mai mare parte a poporului khazar (khazarii negri sau kara-khazarii) “au fost, desigur, tot timpul turci, tribali, analfabeţi, păgâni şi călăreţi nomazi (o excelentă sursă de soldaţi pentru o armată de călăreţi). 
Clasa înaltă, khazarii albi sau Aq-Khazarii, nobili (taidsi), nucleul de ridicare şi formare a statului khazar, au fost purtători şi mediatori ai culturii elenistice. Ei au fost cultivaţi, au avut puternice relaţii cu lumea elenistică şi erau bine organizaţi. 
Erau, de asemenea evrei, în înţelesul de urmaşi israeliţi cu relaţii, cunoştinţe şi tradiţii iudaice

Oficial, un khazar putea fi atât de origine turcă cât şi de altă origine etnică precum: grec, slav, rhus, arab, maghiar; statul khazar era aşadar pluri-lingv şi pluri-confesional.

Începând cu secolul al IX-lea şi îndeosebi în secolele X şi XI, numeroase comunităţi khazare emigrează şi se stabilesc în Polonia, Rhutenia, Ungaria, România şi în Balcani, formând aşezări durabile; migrare petrecută pe fondul retragerii teritoriale a statului khazar în spaţiul de origine, dintre mările Caspică şi Neagră.
Aceşti cazari, după stingerea puterii lor, se contopiră cu celelate neamuri tătare de pe lângă Marea Neagră, dar ecoul originii lor nu dispăru cu desăvârşire din memoria oamenilor. Parte din aceşti cazari vor fi căutat de timpuriu un adăpost în Ardel (Transilvania), de unde trecură în ţările dunărene, în special în Muntenia, mai cu seamă în districtele Muscel şi Romanaţi, unde pare a se fi concentrat amintirile tradiţionale privitoare la dânşii.”

(Fragmente extrase din studiile de folclor ale lingvistului Lazăr Şăineanu)


Să vedem, în continuare, ce ne spune 
Milorad Pavič, referitor la subiectul ”Khazari”:

„Se ştie că, atunci când e să dispară un popor, întâi dispare înalta societate şi odată cu ea şi literatura.”, afirma scriitorul sârb Milorad Pavič în romanul lexicon „Dicţionarul khazar”. 

Putem oare considera România, din punctul de vedere al literaturii şi al înaltei societăţi, că se află în afara acestei ecuaţii enunţate de Pavič ? Nicidecum !

De ce se referă Milorad Pavič la acest crud adevăr istoric ? 

În primul rând, din perspectiva ţării sale. Teritoriile nu aparţin celor care le revendică, ci numai celor care le stăpânesc ! 

De pildă, Kosovo este vatra de formare a poporului sârb. Astăzi este o zonă locuită în majoritate de albanezi musulmani. 

Sunt în istorie circumstanţe istorice care pot reformata cultural populaţii sau chiar popoare întregi. 

Dar sunt şi alte circumstanţe în care se pot împlini respectiva reformatare culturală a unui popor, precum şi recalibrarea lui intelectuală faţă de puterea de reacţie şi diminuare la adaptare. 

Este vorba de circumstanţe impuse, planificate cu atenţie şi monitorizate în detaliu. 

Cu alte cuvinte, cum poţi lua în stăpânire o ţară ? Ce faci cu poporul care o locuieşte ?

Milorad Pavič avertizează de fapt asupra celei mai teribile arme de distrugere a unui popor. Este vorba de cea mai primejdioasă realitate cu care s-ar putea confrunta un popor înainte să dispară din istorie: alterarea valorilor !

Prin alterarea valorilor, un popor poate deveni altceva în decursul timpului sau poate deveni foarte vulnerabil în perspectiva unei eventuale colonizări culturale din exterior. 

Valorile sunt forţele care modelează întreaga societate şi dau consistenţă rezistenţei în faţa presiunilor de schimbare venite din exterior. 

Când valorile din interior dispar prin marginalizare continuă, în vidul creat, pot fi aduse noi valori culturale, diferite etnic, dar şi confesional. 

În fond, procesul de romanziare s-a petrecut la fel în mai puţin de 200 de ani !

România se va destrăma tocmai din această cauză: alterarea deliberată a valorilor.

Iar această destrămare are ca punct de plecare exact profeţia lui Milorad Pavič: „Se ştie că, atunci când e să dispară un popor, întâi dispare înalta societate şi odată cu ea şi literatura.”. 

Pe internet circulă câteva articole cu argumente ample despre adevărul enunţat de Pavič. 

Iată care sunt realităţile care vor determina destrămarea ţării noastre:

„(…) în ultimul timp românii sunt goniţi din propria lor ţară prin politici care descurajează instituţia familială, concomitent cu scăderea ratei natalităţii şi implicit scăderea ratei demografice;

– crearea la nivel naţional a unei stări de sănătate precare a populaţiei prin otrăvirea hranei din comerţ cu substanţe nocive corpului uman şi slăbirea până la declin a sistemului de sănătate publică, creşterea ratei mortalităţii;

– îndobitocirea populaţiei, prin slăbirea sistemului naţional de educaţie, trecerea în umbră a valorilor umane şi mediatizarea unor nonvalori umane ca modele de viaţă pentru toate segmentele de vârstă;

– distrugerea coeziunii între cetăţeni prin cultivarea dispreţului faţă de ceea ce înseamnă românesc;

– disoluţia instituţională a statului prin reforme care au bulversat şi distrug în continuare esenţa a ceea ce înseamnă protecţia unei naţiuni: sistem judiciar, medicină, educaţie, administrare teritorială, artă etc.; ultimele bastioane a ceea ce însemna siguranţă naţională şi patriotism (internele şi apărarea) au fost distruse prin aceleaşi politici de proastă finanţare a instituţiilor şi subsalarizarea personalului acestor instituţii, fapt ce a cauzat plecarea personalului competent şi angajarea unor persoane nepregătite în domeniu, incompetente şi predispuse la corupţie – rezultatul s-a văzut !”

Alterarea culturală este determinată pe trei căi:

- Slăbirea şi aservirea economică, banul determinând chiar schimbarea etniei, după modelul clienţilor romani, care în schimbul stipendiilor se transformau în supuşi fideli ai patronului. 

Apoi avem precedentul Greciei, de stat falimentat şi apoi vândut la bucată.

- Asimilarea cu altă etnie şi aici vezi ; mediatizarea spectacolelor subculturale a programelor de divertisment cu nuanţe de mahala de etnie rromă (miss piranda, nunţi şi petreceri cu interlopi), includem aici şi muzica ca factor cultural formator (manelele).

- Diminuarea patriotismului care se manifestă prin promovarea obedienţilor politici ca mari valori pe când românii care au ceva de spus în profesia lor sunt marginalizaţi. 

Totul se aseamănă cu un genocid cultural foarte dibaci făcut.

Alterarea valorilor este primejdioasă cu atât mai mult cu cât se face cu mâna noastră. Cu sprijinul elitelor trădătoare, care pentru un zece arginţi vând tot.

Ce vor khazarii ? Patria lor ! ar putea fi răspunsul. Care patrie ? Cine sunt ei ? 

Khazarii sunt turci iudaizaţi în secolul VIII şi care au rămas aproximativ în vatra imperiului lor din Europa Orientală (Ungaria, Polonia, sudul Rusiei). Acest imperiu a existat între Marea Caspică, Munţii Caucaz şi fluviul Nistru la apus. 
Dar spaţiul românesc de azi nu a fost în afara zonei lor de stăpânire şi influenţă. 
.
Îmi amintesc de câteva precedente istorice, pentru care istoria încearcă diferite abordări. 

Sub Stalin, prin anii 1945-1948, a existat proiectul unui stat iudeu în Crimeea, dar Stalin s-a opus acestui proiect argumentând, într-un final, că există deja o republică evreiască cu centrul la Birobidjan, pe fluviul Amur, în Extremul Orient, îndepărtând acest proiect de Europa. Într-un târziu a fost îndepărtat şi el, prin otrăvire, fiind cunoscut deja publicului larg „complotul medicilor evrei de la Kremlin”.

Dar khazarii sunt poate cel mai fascinant popor din istorie. Au dispărut în aparenţă fără urmă prin anul 1000, dar au rămas totuşi aici. Prin disimulare, substituire şi întotdeauna printr-o foarte abilă şi subtilă particularitate. 
Iată un detaliu banal în aparenţă: Ungaria este o ţară catolică, dar maghiarii ardeleni sunt astăzi reformaţi. Iar partea cea mai arhaică a Transilvaniei, vechii soldaţi de frontieră, avangarda cuceririi Transilvaniei în Evul Mediu îndepărtat, este din nou aruncată în faţă ! 
Secuii, care nu sunt maghiari etnic vorbind, ci „evrei neofiţi”, după cum spun unii ardeleni, sunt îndemnaţi la nesupunere civică şi sunt invitaţi la referendum local în martie 2012, pentru mult visata autonomie. Dar se pare că nu numai Transilvania este miza, ci întreaga Românie.

De aceea, indiferent ce vor khazarii în final, ne oprim aici şi spunem o rugăciune, preluată şi ea din articolele prezente pe internet: „Te rugăm pe Tine, Prea Deşteptule Israel, Te rugăm pe Tine, Prea Descurcăreaţă Franţă (etc. că sunteţi mulţi) – fie-vă milă, o Vouă Preamăriţilor acestei lumi, de o populaţie neştiutoare dar şi nepăsătoare cu soarta ei, şi daţi-ne înapoi Preafrumoasa Grădină a Maicii Domnului şi bogăţiile ei, căci - pe principiul cade omul din pom şi păcat să nu tragă un pui de somn – noi v-am dat vouă această Grădină pe degeaba iar acum suntem goi în toate ! Iar de-o fi să nu ştim iarăşi să o gospodărim, s-o gospodăriţi voi pentru noi şi să ne culegeţi şi nouă roadele ! 

Acest mesaj nu este îndreptat împotriva vreunui popor pomenit în aceste rânduri, ci dimpotrivă, e o admiraţie pentru capacitatea altor popoare de a străluci prin bogăţiile altora !”

”Bate șaua ca să priceapă iapa” spun eu ironic în încheiere.
Sun curios să știu câți români vor citi articolul și câți vor pricepe despre ce ”iapă” este vorba. Dacă sunteți încă la ”somnul de frumusețe” vă las să dormiți liniștiți, dar să nu plângeți și să nu dați vina pe altcineva atunci când vă veți trezi și veți constata că România nu mai există !

Vizionați, vă rog,  „Evreii şi Istoria Imperiului Kazar” (History of the Khazar Empire) – Jack Otto (subtitrare in lb. romana):






surse: http://basarabialiterara.com.md/?p=37047; Autor articol, Adrian MAJURU; jurnalulbucurestiului.ro/cine-sunt-de-unde-sunt-si-ce-vor-khazarii/;

4.12.2019

SEMNIFICAȚIA SIMBOLURILOR - ”LABIRINTUL”






LABIRINTUL


Desprins din foarte multe mitologii şi credinţe, Labirintul reprezintă un simbol deosebit de frecvent şi cu o arie de răspândire în toate culturile lumii. 

Labirintul este un simbol dual, al situaţiilor limită, purtător în egală măsură al durerii şi al sacralităţii; priveşte totodată simbolismul firului (al aţei), apărând în cele mai diferite contexte şi indicând întotdeauna (sub formă de lanţ, funie, frânghie sau numai ca desen grafic) legătura dintre ipostazele existenţei umane sau dintre acestea şi principiul care le animă. 

El, Labirintul, este întâlnit peste tot ca reprezentare a unei linii fără continuitate, a unui traseu mai mult sau mai puţin complicat, uneori răsucit asupra lui însuşi, ca să formeze noduri sau întortocheri, dar totdeauna vrând să semnifice „nod vital", „ganglion", în fond simbolizând o legătură, o condensare, o oprire, iar rezolvarea acestui fapt echivalând cu încetarea unei stări morale, cu o eliberare; din această pricină, grotele, cavernele, uterul matern, viscerele, motivul meandrului sau acela al liniei şerpuitoare amintesc curgerea continuă a vieţii spre moarte şi a morţii spre viaţă. 

Când Labirintul este configurat având un singur centru, el se înrudeşte teoretic cu Spirala.





Motivul Labirintului nu poate fi separat de Cultul Soarelui şi al Morţii, pentru că, în ambele cazuri, este vorba de drumuri fără sfârşit, cum este evident că nu este străin nici de cultul Marii Mame şi trebuie aşezat şi interpretat de asemenea şi în contextul motivelor care reproduc „securea cu tăiş dublu" şi „coarnele taurului". 

Până la urmă, Labirintul (grafic vorbind) este o îmbinare a două motive: cel deschis, al Spiralei, şi cel închis, al Împletirii, în care împletitura (reţeaua) creează călătorului complicaţii în aparenţă irezolvabile, care îl fac să creadă că se află într-o închisoare fără speranţă, în timp ce Spirala îi rezervă, la capătul unei lungi rătăciri şi după o îndelungată răbdare, reconfortul salvării, al eliberării.

Fiind o combinaţie a Spiralei şi a Cozii Împletite (cosiţa), Labirintul ar exprima voinţa evidentă de a figura infinitul sub cele două aspecte pe care le îmbracă în imaginaţia oamenilor: Infinitul în veşnică devenire a Spiralei, care, teoretic, nu are capăt, şi infinitul veşnicei întoarceri simbolizat de cosiţă, de funie, de frânghie. 





Pe sicrie se marchează un semn, numit „drumul vieţii", simbol al veşniciei, al „firului care nu se rupe", compus din două grupuri a câte trei linii paralele, unite între ele, la capete, prin linii diagonale simulând o ţesătură de drumuri întretăiate, pe care se poate merge la infinit; desigur că acest motiv trebuie pus în legătură cu prezenţa lui în toate culturile mediteraneene, cum tot aşa de bine poate să fie încărcat şi cu dorinţa celor vii de a împiedica „dalbul de pribeag" de a reveni printre pământeni - Ţara Oaşului. 

Pentru cine visează labirint sau drum întortocheat prin tot felul de galerii şi coridoare este semn că se va amesteca în prea multe alte treburi care nu îl privesc direct - Suceava.



sursa: http://cimec.ro/Etnografie/Antonescu-dictionar/Dictionar-de-Simboluri-Credinte-Traditionale-Romanesti-l-o.html

Cuvinte întelepte despre oameni ...





”Noi oamenii suntem fiinţe sociale. Venim pe această lume în urma acţiunii altora. 
Supravieţuim datorită celorlalţi. 
Fie că ne place, fie că nu, sunt puţine momente în viaţă când nu beneficiem de pe urma acţiunilor celorlalţi. Din acest motiv nu e deloc surprinzător că în mare parte fericirea noastră apare în contextul relaţiilor noastre cu ceilalţi” 

Dalai Lama

3.29.2019

METEOSENSIBILITATEA - TRATAMENTE NATURALE






Meteosensibilitatea nu este o boală, este, mai mult, o stare de disconfort care se manifesta prin stari de neliniste, dureri de cap si de oase, tulburari de somn si de concentrare, cauzate de schimbarile meteo care se produc, la un moment dat sau la trecerea de la un anotimp la altul.

Daca stiti că aveti probleme de sanatate, precum cele cardiace, reumatice si astmatice, spondiloză etc., luati in calcul faptul că, la schimbarea vremii, vă veți confrunta cu crize.

Meteosensbilitatea este un strigăt de alarma al organismului. Este consecinta unor dereglari diverse, acumulari de toxine, tensiuni fizice (musculare) si psihologice etc., care duc la o stare generala de disconfort.

Meteosensibilitatea este de 3 ori mai frecventa in cazul femeilor decât al barbatilor. 
Este mai des intalnita in cazul persoanelor care locuiesc in orase. Se presupune ca se petrece acest lucru din cauza ca isi petrec foarte mult timp in spatii inchise, iar organismul si-a pierdut capacitatea de adaptare la transformarile impuse de vreme. 

Fiecare meteosensibil are un mod unic de manifestare.


Vremea in continua racire, umezeala, cerul innorat mai tot timpul, lumina care scade in intensitate pot afecta, mai ales, persoanele care petrec foarte mult timp in casa. De aceea, medicii recomanda cel putin 30 de minute de plimbare zilnic, in aer liber, indiferent de anotimp si vreme.


Cauze si simptome


Concret, meteosensibilitatea este declansata de câmpurile electromagnetice care insotesc schimbarile meteorologice, dar si de starea generala de sanatate. Aceste câmpuri electromagnetice sunt de fapt cele care duc la variatii ale tensiunii arteriale si probleme circulatorii, la dureri de cap si stari de epuizare fizica, somnolenta, depresii, ameteli, dificultati de concentrare sau insomnie, la dureri osteoarticulare. 
Copiii care sufera de meteosensibilitate sunt somnolenti si iritabili.



Ce este de facut ?


Daca stiti ca aveti anumite probleme de sanatate, incercati sa le rezolvati la timp, nu le amanati. Ele se pot croniciza in timp, iar meteosensibilitatea le va accentua si mai tare. Nu degeaba se spune ca meteosensibilitatea ataca la punctul slab. 
Incercati sa refaceti capacitatea de adaptare a organismului dumneavoastra petrecand mai mult timp în natură. 

Faceti sport macar 30 de minute pe zi si veti observa schimbari. 

Masajul si alte metode terapeutice (electrostimulare, băi galvanice, gimnastica medicala) va pot ajuta sa depasiti aceste momente mai dificile pentru sanatatea dumneavoastra. 

Curele balneare anuale (in statiuni precum Calimanesti, Baile Herculane, Pucioasa, Govora, Amara, Sarata Monteoru), in zone ozonate, pot sa diminueze neplacerile provocate de meteosensibilitate. 

Daca schimbarile meteorologice va provoaca anxietate sau depresie, trebuie sa schimbati cateva lucruri care fac parte integranta din viata dumneavoastra: nu va uitati mai mult de 1 ora pe zi la televizor – are capacitatea de a va creste sensibilitatea la stimuli; evitati calculatorul si petreceti cât mai mult timp in natura; nu va raportati la opiniile pesimistilor – va influenteaza starea de spirit.

Peste aceste stari destul de neplacute se poate trece, in primul rand cu foarte multa vointa si constientizarea faptului ca vinovate sunt doar schimbarile din atmosfera. 


Ce mâncăm ?

Si in caz de meteosensibilitate este important ce mancam. 

Specialistii in nutritie ne spun ca trebuie sa avem o alimentatie cat mai sanatoasa, saraca in grasimi, cu multe fructe si legume si sa evitam alcoolul. 
Hipertensivii trebuie sa aiba grija in plus la temperatura alimentelor – sa nu fie foarte fierbinti – si sa nu contina condimente. 

Otetul de mere si mierea in combinatie cu legumele proaspete va ajuta sa va detoxifiati organismul.



Terapii naturiste si alternative


Sunt indicate ceaiurile calmante din levănțică si roiniță, tinctura de talpa-gastii, precum si tinctura de valeriană, care contribuie la cresterea adaptabilitatii organismului. 

Florile de soc, cozile de cirese si boabele de ienupar ajuta la echilibrarea nivelului de apa din organism si-l pastreaza sanatos. 

Aromoterapia va poate fi un real folos – genereaza o stare de relaxare si, in general, de bine. Exista in magazine pachete speciale cu arome ce se pot folosi in functie de afectiunea care va creeaza probleme.


Cu totii stim ca in ultimii ani vremea s-a inăsprit. 

Temperaturile minime iarna au coborat brusc, iar temperaturile maxime au crescut surprinzator. 

Daca o sa consultati statisticile meteo, o sa observati ca traversam o perioada cu multe extreme, care, fara sa vrem, se repercuteaza asupra starii noastre de sanatate. 
Merita sa fim atenti la aceste aspecte cu atat mai mult daca suferim de meteosensibilitate sau daca simtim ca ceva nu este in regula cu starea noastra de sanatate.

Din fericire, flora noastra ne ofera din belsug tratamente bune care pot ține în frâu disconfortul creat de meteosensibilitate. Noi doar trebuie să le cunoastem, să aflăm care sunt si cum să le folosim.

Sunatoarea are ca efect un tonus psihic pozitiv, vioiciune si optimism. Datorita acestor calitati se recomanda, sub forma de tinctura, infuzie sau pulbere, persoanelor care sufera din cauza vremii mohorate.

Tinctura de sunatoare poate fi preparata si acasa, vara, din flori de sunatoare proaspat culese, si iarna din pulbere de flori uscate, maruntite si macinate in rasnita de cafea. Se ia cate o lingurita de tinctura de patru ori pe zi in cure de cate sase saptamani, dupa care se face o pauza de doua saptamani.

Pulberea de sunatoare poate fi amestecata, in parti egale, cu pulberea de busuioc din care se ia cate un varf de lingurita, de patru ori pe zi, timp de doua luni dupa care urmeaza o pauza de zece zile.

In ceea ce priveste pulberea, rasneste doar atat cat sa-ti ajunga pentru zece zile, perioadă dupa care isi pierde calitatile terapeutice, indiferent ca e de sunatoare sau busuioc. Pulberea se pastreaza la rece, cel mai indicat in frigider, in borcane mici, bine infiletate.

Pentru o infuzie cu efect calmant garantat, amesteca parti egale de
sunatoare si talpa gastii. Ceaiul preparat din acest amestec se bea o cana, seara, inainte de culcare.

La fel de neplacute sunt si durerile de oase pe care foarte multe persoane le simt puternic la schimbarea de vreme. 


Cum medicamentele sunt foarte scumpe si cel mai adesea fara eficiență, de leac raman tot varza si masajul local cu ulei de masline, anume preparat pentru masaj.

Varza se aplica pe locul dureros in mai multe straturi, dupa ce se trece cu sucitorul peste fiecare foaie. Masajul cu ulei de masline are darul de a calma si incalzi locul afectat.


Să avem, cu toții, sănătate ! 



surse: https://www.farmaciata.ro/meteosensibilitatea-un-strigat-de-alarma-al-organismului; http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/tratament/trateaza-meteosensibilitatea-cu-remedii-naturiste;





3.27.2019

Palatul ”Potala” – centrul spiritual al Tibetului






”Potala” este un palat din orașul Lhasa, Tibet, acum regiune autonomă a Chinei. 

Palatul este numit după Muntele Potalaka, lăcașul mistic al lui Bodhisattva Avalokiteśvara. 

Palatul Potala a fost reședința lui Dalai Lama, liderul spiritual al budismului tibetan, până în anul 1959 când a avut loc revolta tibetană, iar Dalai Lama a fugit în Dharamsala, în India.

Lozang Gyatso, al cincilea Dalai Lama a început construcția Palatului Potala în anul 1645, ca centru spiritual și politic al Tibetului. Construcția a fost terminată în anul 1694. 
În scurt timp, Potala a devenit cea mai importantă clădire din Tibet, alături de Templul Jokhang.

Palatul Potala este edificiul aflat la cea mai mare altitudine, între vechile palate ale lumii.

Palatul a fost puțin avariat din cauza rachetelor lansate de chinezi în timpul revoltei tibetane. La acel moment cam 100.000 de scripturi sacre și documente istorice din interiorul palatului au fost distruse. 

În anul 1994, Palatul Potala a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO. 
În ziua de astăzi palatul este muzeu, dar și un centru spiritual ce se află la o altitudine de 3.700 metri.

Structura palatului se desfășoară în plan vertical. 
Zidurile sunt înclinate asemenea fațetelor unui trunchi de piramidă. Arhitectura palatului este realizată în stilul tibetan, fundația nu atinge partea proeminentă a stâncilor, umplând adânciturile.



 

Palatul are o înălțime de 117 m și 13 etaje. Lungimea de la est până la vest este de 360 de metri. Spre palat duc trei scări de piatră pe partea frontală și două drumuri dinspre nord-vest către nord-est, care, ajungând în curte, se transformă în scări.

În interior, Potala arată destul de sumbru, uimind prin masivitate. Aici sunt scări abrupte, ferestre înguste în pereții groși de un metru, pereți nu prea înalți care susțin coloanele sculptate din lemn. 





Principalele obiecte sacre și apartamentele lui Dalai Lama se află în partea centrală a palatului, colorată în roșu-brun, numită „Palatul roșu”. 
Lângă camerele personale ale lui Dalai Lama se află stupele funerare (suburgan) ale predecesorilor săi, începând cu cel de-al cincilea Dalai Lama, a cărui stupă uimește prin splendoare: aceasta este făcută din foi de aur și acoperită cu pietre prețioase.





Palatul Potala este considerat, datorită dimensiunilor, a stilului în care este construit, precum și a operelor de artă pe care le adăpostește, drept una dintre minunile lumii.

Gigantica construcție are două părți: Palatul Alb și Palatul Roșu.

Minunatele picturi murale din interiorul palatului reprezintă o veritabilă istorie în imagini a Tibetului.





Palatul Alb a găzduit zece Dalai Lama succesivi, precum și curțile lor. De asemenea, acolo se aflau birourile guvernului tibetan, sălile de întrunire guvernamentale și alte instituții ale Tibetului. În această structură uimitoare de piatră și lemn sunt adăpostite artefacte ce ilustrează istoria, religia și cultura străvechiului Tibet. Sunt statui ale lui Budha, picturi murale și felurite obiecte de artă, realizate cu o măiestrie incredibilă și vechi de secole.





Palatul Roșu reprezintă porțiunea superioară a Palatului Potala, fiind zona în care cei cărora le-a fost conferită calitatea de Dalai Lama, de-a lungul timpului, obișnuiau să se roage. Tot această zonă a palatului era utilizată pentru studiul religiei budiste, adăpostind și mausoleele defuncților Dalai Lama. Mausoleul celui de-al cincilea Dalai Lama se află în partea de apus a palatului, are cinci etaje și este împodobit cu impresionante ornamente, confecționate din aur, diamante, perle și alte pietre prețioase. Partea superioară a Palatului Roșu cuprinde șapte acoperișuri din bronz aurit. Fiecare acoperiș auriu este decorat cu câte una până la cinci turle sub formă de floare și clopot, care mai servesc și drept paratrăsnete.


3.23.2019

”COPACUL MINUNAT” - poveste pentru minte si suflet






COPACII SUNT FRAȚII NOȘTRI !

EI NE OCROTESC DE FRIG, DE PLOAIE, NE RĂCORESC FRUNTEA CÂND ESTE ARȘIȚĂ, NE HRĂNESC CÂND NE ESTE FOAME.

SĂ-I RESPECTĂM ȘI SĂ-I IUBIM !
(n.m.)




”Copacul minunat”



Un ciobănaș sărman mergea toată ziua la păscut cu turma sa. Într-o bună zi, pe când oile sale pășteau pe o pajiște întinsă, păstorul zări în depărtare un copac atât de mare și frumos, încât nu-și mai putu lua ochii de la coroana sa. Tot privindu-l uimit, păstorului îi veni ideea să meargă până la copacul acela minunat și să se cațere în el. I-ar fi ușor, pentru că ramurile coroanei sale stufoase se ramificau spre cer ca scândurile unei scări. 

Ajuns lângă copac, își dădu păpucii jos și începu să se cațere. Și urcă, și urcă din creangă în creangă fără încetare, nouă zile la rând.

La un moment dat, iată că se pomeni într-o poiană întinsă, în care se zăreau nenumărate palate arămii. Și în spatele palatelor, era o pădure mare, numai cu copaci roșiatici din aramă, iar în vârful celui mai înalt copac era un cocoș de aramă, iar la baza arborelui era un izvor din care curgea aramă lichidă. Numai izvorul fremăta în tot ținutul acela încremenit, altfel nu se zărea nicio suflare de om.

Văzând acestea, băiatul își rupse o creangă arămie dintr-un copac și se apropie să-și răcorească picioarele obosite la izvor. Își muie picioarele în apa izvorului și, când le scoase, mare îi fu mirarea văzând că picioarele sale erau acoperite de aramă. Fugi speriat înapoi la copacul minunat și se uită încotro s-o apuce. Copacul se înălța până departe, la cer, unde vârfurile i se pierdeau în nori.

Acolo sus trebuie să fie și mai frumos, își spuse flăcăul, și începu să urce din nou. Și urcă, și urcă fără oprire, încă nouă zile la rând, până dădu de o altă poiană întinsă, iar aici se întindeau numai palate de argint strălucitor, iar în spatele palatelor era o pădure mare, numai cu pomi de argint, iar în vârful celui mai înalt copac era un cocoș de argint. La poalele copacului era un izvor din care curgea argint lichid. Numai izvorul fremăta în tot ținutul acela încremenit, altfel nu se zărea nicio suflare.

Când feciorul zări izvorul, alergă îndată într-acolo, să-și spele mâinile obosite. Dar pe când își scoase mâinile din apa izvorului, palmele sale erau acoperite complet cu argint strălucitor. Speriat, fugi înapoi la copacul fermecat și se uită iar încotro să apuce. Copacul minunat se înălța până departe, la cer, unde vârfurile i se pierdeau în nori.

Acolo sus trebuie să fie și mai frumos, își spuse flăcăul, și începu să urce din nou. Și urcă, și urcă iar nouă zile la rând, până băgă de seamă că ajunse în vârful copacului. Iar acolo se deschise o altă poiană întinsă, unde se înălțau nenumărate palate, numai și numai din aur. Iar în spatele palatelor era o pădure întinsă, cu copaci de aur, iar în vârful celui mai înalt copac era un cocoș de aur. Chiar la picioarele cocoșului susura un izvor din care curgea aur curat. Numai izvorul fremăta în tot ținutul acela încremenit, altfel nu se zărea nicio suflare.

Fiind obosit, feciorul își rupse o creangă aurie dintr-un copac și se apropie de izvor. Își scoase căciula și își muie părul în apa izvorului. Când se ridică, observă că pletele sale erau poleite numai și numai cu aur strălucitor. Își îndesă căciula pe creștet și alergă înapoi la copacul fermecat, începând să coboare degrabă înapoi, spre pământ.

Și coborî înapoi toată calea ce-o urcase, și parcă nu mai simțea nicio urmă de oboseală. Dar când în sfârșit ajunse în poiana unde își lăsase turma, oile sale nu mai erau nicăieri. Privi în jur și văzu deodată o localitate. Atunci băgă el de seamă că ajunse de fapt într-un alt ținut. 
Ei, oare ce-i de făcut acum ? Se gândi el ce se gândi, apoi se hotărî să meargă într-acolo și să intre slugă la cineva înstărit. Își ascunse cele trei ramuri în haină și își făcu dintr-un petec o pereche de mănuși, ca să-și ascundă mâinile argintii.

Tocmai pe când feciorul ajunse în oraș, bucătarul regelui căuta o slugă credincioasă și nu găsea pe nimeni potrivit. Dar iată că îi ieși feciorul nostru în cale și îl întrebă dacă nu vrea cumva să câștige bani frumoși lucrând pentru el. Băiatul fu fericit din cale afară, dar îl rugă pe bucătar să îl primească numai dacă îl va lăsa să nu-și scoată niciodată pălăria, haina, mănușile și cizmele. Bucătarului nu-i prea conveni condiția asta stranie, dar cum nu găsea pe nimeni mai bun, trebui să accepte. 
”Îl voi pune să lucreze numai în bucătărie, acolo oricum nu-l vede nimeni”, își spuse bucătarul. 
Și așa lucrară împreună o bucată bună de vreme. Băiatul era harnic, punctual și nu ieșea din vorba bucătarului, încât acesta îl luă la suflet.

Toate astea se întâmplau în vremea când în regat se perindau cavaleri și grofi nenumărați, care încercau să urce Muntele de Cristal în vârful căruia locuia fiica cea frumoasă a regelui, pentru a-i cere mâna. 
Mulți cavaleri neînfricați și-au încercat norocul urcând muntele alunecos, dar toți sfârșeau rupându-și gâtlejurile pe stâncile abrupte și alunecoase. 
Auzind toate astea, băiatul nostru îl rugă într-o bună zi pe bucătar să-l lase să urmărească și el ce se întâmplă la Muntele de Cristal. Bucătarul fu surprins, dar îi dădu voie, avertizându-l numai să stea ascuns, ca nu cumva să-l zărească cineva. Băiatul făgădui și merse la poalele Muntelui de cristal în vârful căruia locuia fata împăratului.
Acolo făceau deja coadă cavaleri și prinți, pregătiți cu încălțări speciale și armuri, pentru a urca pe Muntele de Cristal. Nici nu ajunseră bine pe la mijlocul muntelui, când unul dintre ei alunecă și se prăvăli de-a dura, încât îi doborî pe toți ceilalți la rând, astfel că mulți pieriră pe loc. 
Văzând toate astea, feciorul nostru își spuse în gând: ”oare ce-ar fi dacă ai încerca și tu ?” Nici nu-și termină gândul, că își și dădu haina, cizmele și căciula jos, își luă nuielușa de aramă cu el și începu să urce pe muntele de cristal. Până să îl zărească cineva, flăcăul era deja departe, sus pe munte. 
Cavalerii se mirau la așa o vedere și nu le venea să-și creadă ochilor. Băiatul urca pe munte curajos, iar cristalul alunecos se prefăcea parcă în ceară moale sub picioarele sale de aramă, astfel că nici vorbă să alunece. 
Ajuns în vârful muntelui, îi dărui fetei de împărat nuielușa de aramă, apoi coborî de-ndată și se făcu nevăzut, încât niciunul dintre cei prezenți nu avea habar cine a fost curajosul tânăr.

Feciorul nostru își luă iar căciula, își puse cizmele și își acoperi mâinile de aur cu mânuși, apoi fugi în bucătărie. 
Nu trecu mult și bucătarul veni să îi povestească băiatului minunea de care vorbea tot ținutul: cum un fecior neasemuit de frumos, cu picioare de aramă, mâini de argint și păr de aur urcă până sus pe muntele de cristal, îi dărui fetei de împărat o nuia de aramă, apoi coborî muntele cât ai clipi și se făcu nevăzut.

Bucătarul îl întrebă pe fecior dacă văzuse și el toate astea din ascunzătoarea lui. Băiatul spuse sincer: ”nu, n-am văzut toată întâmplarea, ci chiar eu am fost acela”. Dar bucătarul neîncrezător pufni în râs și spuse-ntr-o doară: ”ei, asta-i bună,, atunci eu aș fi un boier tare bogat”.

A doua zi, se adunară și mai mulți cavaleri veniți din toată lumea ca să încerce să ajungă la fata împăratului de pe Muntele de cristal. Băiatul nostru îl rugă încă o dată pe bucătar să îl lase să meargă să privească totul din ascunzătoare. 
Nici de data asta bucătarul nu îl putu refuza, dar îl avertiză din nou să stea ascuns, ca nu cumva să îl zărească cineva. Băiatul făgădui încă o dată și alergă în ascunzătoarea sa. 
Cavalerii se pregătiră din nou de urcuș, dar nici nu începură să se cațere pe Muntele de cristal, că și alunecară toți la rând, încât unii rămaseră pe loc fără suflare. 
Văzând astea, băiatul nu ezită și își dădu iar haina, încălțările și căciula jos, își luă nuiaua de argint și începu să urce a doua oară pe muntele de cristal. Flăcăul urca liniștit și fără teamă, de parcă muntele de cristal s-ar fi prefăcut în ceară moale sub pașii săi. Ajuns la fata împăratului, îi dărui acesteia nuielușa de argint și, înainte ca fata să îl apuce de mână, coborî ca fulgerul și se pierdu în mulțime. Își apucă hainele și se grăbi spre casa bucătarului.

Nu trecu mult și iată că bucătarul veni într-un suflet să-i povestească iar grozăvia ce se întâmplă, când feciorul neasemuit de frumos, cu picioare de aramă, mâini de argint și părul de aur urcă a doua oară pe muntele de cristal și îi dărui fetei de împărat o nuia numai și numai de argint, iar apoi coborî cât ai zice pește și se făcu nevăzut. Îl întrebă pe băiat dacă văzuse și el toate acestea, iar băiatul îi răspunse și de data aceasta foarte sincer: ”nu, n-am văzut totul, ci chiar eu am fost acela”. Bucătarul pufni din nou în râs și zise-n glumă: ”ei, atunci eu aș fi un om tare bogat”.

În a treia zi, cavaleri din tot ținutul se adunară iar la poalele Muntelui de cristal, hotărâți să-și încerce încă o dată norocul. 

Feciorul nostru merse iar la stăpânul său și îl rugă să îl lase și pe el să vadă toată tărășenia, iar bucătarul se învoi, dar îl avertiză să stea ascuns, nu care cumva să îl zărească cineva. Zis și făcut, și feciorul merse degrabă în ascunzătoarea sa. Ca și până atunci, cavalerii încercară să urce stâncile alunecoase, dar de îndată se prăvăliră unii peste alții la baza muntelui, iar unii își găsiră pe loc sfârșitul. 

Văzând toate acestea, băiatul își lepădă pe îndată mantaua, încălțările și căciula, își luă nuiaua de aur și începu să urce ușor ca un fulg pe Muntele de cristal. Pe măsură ce pășea, cristalul parcă se prefăcea în ceară moale, urmele pașilor săi rămânând în urmă, iar el urca sigur și iute, până ajunse iar la fata de împărat. Îi întinse fetei nuielușa de aur, iar pe când aceasta îl apucă de mână, băiatul se și făcu nevăzut, coborând ca fulgerul pe munte în jos. Își luă din nou veșmintele cele vechi și fugi înapoi la bucătărie, înainte ca cineva să îi dea de urmă.

Nici nu ajunse bine, că veni și bucătarul acasă și se apucă să îi povestească într-un suflet despre feciorul chipeș cu picioare de aramă, mâini de argint și păr de aur care urcă din nou la fata împăratului și îi dărui de data aceasta o nuia de aur. Îl întrebă pe feciorul nostru dacă văzu și el minunăția, iar băiatul răspunse sincer, ca de fiecare dată: ”nu, n-am văzut nimic, chiar eu am fost acela”. Bucătarul nostru pufni din nou în râs și spuse neîncrezător: ”ei, daca asta ar fi adevărat, eu aș fi un boier putred de bogat”.

Împăratul și fiica lui erau însă tare triști că feciorul cel chipeș dispăru de fiecare dată de parcă l-ar fi mâncat pământul. Așa că împăratul dădu sfoară-n țară: toți feciorii din împărăția sa să se arate negreșit la palat desculți, fără mănuși și cu capetele descoperite. 
Așa că toți feciorii din împărăție se perindară în șir prin fața împăratului, dar numai de cel căutat nu era nici urmă. Când șirul se sfârși, împăratul întrebă dacă într-adevăr fură toți tinerii și nu mai rămase în împărăția sa vreun fecior care să nu se fi arătat la palat. 

Auzind acestea, bucătarul merse la împărat și îi spuse umil: ”mărite împărate, mai este un fecior credincios și harnic care îmi este slugă în bucătărie. Dar el sigur nu este cel pe care îl căutați, pentru că sărmanul are un chip atât de pocit, încât a intrat la mine în ucenicie numai cu condiția să nu își dea niciodată jos haina, cizmele, mănușile și căciula”.

Auzind acestea, împăratul vru să-l vadă cu ochii lui, iar fiica sa își spuse bucuroasă în gând : ”ba, s-ar putea să fie chiar el”. 

Bucătarul trebui să rămână la palat, în timp ce împăratul trimise un servitor să îl aducă pe ajutorul său. 

Feciorul sărman era murdar ca vai de el. Văzându-l, împăratul în întrebă: ”ești tu oare acela care a urcat de trei ori muntele de cristal, până la fiica mea ?”.  ”Da, mărite împărate, chiar eu sunt acela”, răspunse sincer feciorul, ”și i-am mărturisit asta de fiecare dată stăpânului meu”. 

Auzind răspunsul băiatului, bucătarului i se muiară genunchii: ”dar cum îndrăznești să vorbești astfel ?” zise el indignat. 

Împăratul îi porunci pe îndată feciorului: ”dă-ți pe-ndată căciula, mănușile și cizmele jos !” 

De îndată ce băiatul își lepădă hainele ponosite, se arătă în toată frumusețea lui: cu picioarele de aramă, mâinile de argint și păru de aur strălucitor. Îi ceru mâna fetei de împărat și tot ținutul sărbători minunea.

Se făcu numaidecât o nuntă mare, ca în povești, iar nu mult după aceea, împăratul bătrân își lăsă împărăția în mâinile ginerelui.

”Ei, acum crezi că eu am fost cel care a urcat de trei ori Muntele de cristal ?”, îl întrebă feciorul pe bucătar. 
”Dacă nici acum n-aș crede, oare ce aș mai putea crede oare ?” spuse bucătarul și își ceru iertare pentru necredința lui. 
”Acum vei fi în sfârșit un boier bogat, așa cum ți-ai dorit întotdeauna, și vei conduce peste toți bucătarii din împărăție”.

Într-o bună zi, soția sa, fiica împăratului, vru însă să știe de unde a avut feciorul cele trei nuiele și cum s-a pomenit el cu picioarele de aramă, mâinile de argint și părul de aur. 

”Asta îți voi arăta”, spuse tânărul împărat, ”și vei vedea cu ochii tăi cum s-a petrecut totul”. 

Băiatul vru să-și ducă soția la copacul minunat și să urce împreună în cele trei coline fermecate ca să-i înfățișeze toate acele minunății. Dar când ajunseră în câmpul unde păștea odinioară turma sa, nu mai era nici urmă de copac. Ba mai mult, întrebând în jur, nimeni nu văzuse și nu auzise vreodată de așa un copac minunat.




Poveste culeasă de Josef Haltrich




Josef Haltrich (Reghin/22 iulie 1822 - Șaeș, 17 mai 1886), cărturarul cu inimă de copil, este cel mai renumit povestitor al sașilor, cel care a cules un adevărat tezaur ce cuprinde basme, legende și povestiri populare ale sașilor din Transilvania. Haltrich a fost pedagog, filolog, preot și etnograf sas, culegător de poezii și povești populare săsești.




sursa: https://povestisasesti.com/2015/12/03/copacul-minunat/

3.22.2019

Cum putem transforma apa de la robinet într-o apă vie, sănătoasă pentru consumul zilnic





APA, pentru cei mai mulți, reprezintă ceva banal, obișnuit, curge la robinet, cade din cer, se găseşte de cumpărat peste tot.

Nici din punct de vedere chimic nu pare sa fie vorba despre ceva prea complicat: o molecula alcatuita din doi atomi de hidrogen si unul de oxigen, o formula chimica scurta si simpla: H2O.
Dar savanţii care studiază acest lichid, aparent banal, care ne alcatuieşte şi ne inconjoară, sunt în continuare entuziasmaţi, uluiţi  pentru că apa dezvaluie noi si noi ciudaţenii.
Cu siguranţă apa se numără printre cele mai fascinante dintre creaţiile chimice ale naturii.

Deseori suntem martori, prin intermediul televiziunilor, al unor transmisiuni din casele oamenilor, care au găsit în paharul cu apă: pietre, bucăţi de metal ruginit, râme, viermi şi “alte vietăţi”.
Dar gândiţi-vă, câţi dintre noi anunţă televiziunile când găsesc aşa ceva în pahar şi totodată cât noroi s-a dizolvat, dacă prin spălarea lui,” corpurile grele ” au ajuns să curgă în pahar.
Industrializarea forţată a dus la contaminarea surselor de apă prin deversarea necontrolată a deşeurilor chimice de-a lungul a zeci de ani.
De pe străzi apele se încarcă cu reziduuri petroliere, uleiuri, plumb de la combustibili, particule din abrazarea cauciucurilor şi discurilor de frână ale automobilelor etc.
Tehnologia avansează şi noi trebuie să beneficiem de noile descoperiri (mai ales în privinţa calităţii apei, elementară vieţii), daca nu cu bani publici, atunci cu un efort individual.
Plecăm de la premisa că apa din staţiile de epurare iese, în majoritatea cazurilor, în “parametrii admişi”, dar reţeaua de distribuţie este una foarte veche, bazată în special pe ţevi ruginite sau ţevi de plumb. Întrebarea firească este: mai poate ajunge apa în casa noastră, sigură pentru consum ?
S-a dovedit cu analize că în foarte multe cazuri NU !
Un fapt mai puţin cunoscut este acela că marele savant român Henri Coandă a studiat timp de peste 60 de ani structura şi calitatea apei potabile, în urma unor călătorii pe toate continentele.
El a descoperit şi cercetat calităţile apei din unele locuri izolate, în care oamenii trăiesc plini de vitalitate, fără a se îmbolnăvi, cu o dantură impecabilă, până la vârste înaintate.
În urma studiilor, Coandă putea prezice care este speranţa de viaţă a locuitorilor dintr-o anumită regiune geografică, doar testând calitatea apei potabile.
Cercetările lui Coandă aveau să fie continuate în deceniile care au urmat, acestea aflându-se la baza descoperirii „apei pure” din valea Hunza din Pakistan – un loc în care savantul român realizase câteva cercetări – , zonă denumită şi „Tărâmul nemuriritorilor”, unde speranța de viață se situează la 110-120 de ani, se spune, tocmai datorită purităţii apei consumate.

În anul 1939, în ajunul marelui război, Parisul a fost părăsit de mulţi dintre locuitorii săi. Printre aceştia se număra şi inginerul Marcel Violet, care s-a stabilit în apropierea localităţii Etampes.
Aici el a observat că după ploile cu tunete şi fulgere, plantele din grădina lui creşteau mai repede decât atunci când ploile lipseau, cu toate că le uda din belşug.
Mai mult, el a observat că animalele preferau apa de ploaie în locul celei de la robinet. Fire analitică, s-a întrebat de ce şi a început să caute răspunsuri.
A ajuns la concluzia că singura explicaţie o reprezintă componenta fizică a apei, deci încărcătura sa electrică. El face diverse experienţe şi îşi administrează apă de ploaie ca remediu pentru un infarct miocardic.
În 1942 avea 53 de ani şi timp de 4 luni a băut câte 1 litru/zi. Controlul ce a urmat a demonstrat vindecarea deplină.
Ba mai mult, modificările pe care le avea la aortă au dispărut, procesul de îmbătrânire a fost stopat, nu a mai cunoscut oboseala fizică şi psihică, iar pe un test la 75 de ani, privind reflexele vizuale şi auditive, a obtinut rezultate ce-l clasau în procentul de 20% specific tinerilor sub 20 de ani.
Din experienţa acumulată în perioada când făcea cercetări împreună cu specialiştii Secţiei Tehnice a Armatei în legatura cu reacţiile culturilor microbiene expuse diferitelor culori ale spectrului i-a venit ideea realizării unui dispozitiv de producere a apei de ploaie artificiale pe care a numit-o ”APA Marcel Violet”, cu care a tratat, cu mult succes, numeroase boli.
Pentru fabricare a folosit un condensator cu ceară de albine (12,5cm/12,5cm/9cm) branşat la reţeaua de curent alternativ (reţeaua servindu-i ca antenă de recepţie) pentru a capta undele biologice.
Între APA care va absorbi radiaţiile şi antenă este plasat condensatorul, el insuşi legat la unul sau mai multi electrozi care plonjează în APA de tratat.
La conectarea electrică, APA se încărca cu energie. Controale repetate îi demonstreză că APA supusă acţiunii acestei radiaţii capătă proprietăţi noi. Aceste radiaţii constituie o componentă a energiei vitale.
Lucrând în continuare, a demonstrat că acţiunea apei pe animale şi plante nu produce mutaţii genetice, acestea au atins uneori dublul vârstei normale.
Animalele folosite în experiment au avut posibilitatea de a alege între APA tratată şi cea de la robinet şi au ales-o pe prima.
S-a trecut la testări în spitale, şcoli, ferme, peste tot rezultatele au fost entuziasmante. Aceste rezultate ar fi trebuit să revoluţioneze terapeutica, biologia în ansamblul ei.
Gheorghe Lucaci, principalul realizator al apei vii româneşti, destăinuie că a lucrat la această invenţie 20 de ani, în ultimii ani de cercetare colaborând şi cu prof. dr. I. Mânzatu, cu care a şi obţinut brevetul de inventator.
Conform brevetului, ’’APA vie’’ (sau APA biologică) şi “APA moartă” (sau APA antagonică) se deosebesc de apele obişnuite prin suprapunerea acestora unui lanţ de separări sub acţiunea a două câmpuri electromagnetice şi a unui câmp ultrasonor. 

În urma acestui poces se obţin 3 tipuri de ape cu caractere extreme:
– o apă cu activitate biologică atât de intensă încât se poate contamina din aer şi poate dezvolta o masă vie bacteriano-vegetală care duce la autosufocare; o picătură din această apă pusă în apă obişnuită pulsează ca o inimă, frecvenţa pulsaţiei fiind dependentă de temperatură. Fierbe la 1050 C şi îngheaţă mult sub 00 C, are pH-ul de 7,7 şi se roteşte spre stânga (levogir). Specificul structurii moleculelor de apă vie este asimetria dată de infăşurarea lor în spirală, având atomii de oxigen în linie şi cei de hidrogen în spirală.
Este considerată generator-rezonator în legatură cu câmpul fundamental energetic-informaţional.
Determină o încolţire a seminţelor incredibil de rapidă, dar planta este sufocată de marea masă vegetală ce se formează.
De asemenea ajută la vindecarea rapidă a plăgilor. În cadrul experienţelor efectuate, un peştişor a trăit 62 de zile fără hrană şi fără oxigenarea apei.
– o apă antagonică ce poate fi utilizată ca bactericid şi citostatic antitumoral. Are pH-ul 5,5 şi este dextrogiră.
– o apă neutră care constituie cea mai mare parte din volum.
Pentru uz medical se fac amestecuri în diverse proporţii din fiecare apă.
Un mijloc simplu de obţinere a apei vii/moarte este electroliza în urma căreia rezultă apă alcalină şi apă acidă. Datorită proprietăţilor sale, apa alcalină a primit numele de apă vie iar apa acidă a primit numele de apă moartă.
În anul 1992, rusul Dimitri Osipovici Kratov din Sevastopol, tehnician, presat de starea sănătăţii sale (internat într-o clinică de urologie cu insuficienţă renală şi adenom de prostată) a realizat un aparat de electroliză a apei.
Tratamentul pe care şi l-a aplicat a fost de câte ½ pahar cu apă/zi timp de trei zile înaintea meselor principale. Examenele medicale au concluzionat că intervenţia chirurgicală programată nu mai era necesară !
Funcţie de timpul de electroliză, pH-ul apei alcaline ajunge la 10-11 şi se menţine câteva ore, după care scade la 7, iar al celei acide ajunge la 2-2,5 menţinându-se neschimbat timp îndelungat.



CORPUL NOSTRU CONŢINE PESTE 70% APĂ, CONTEAZĂ CALITATEA EI ?

Calitatea apei este o problemă de maximă importanţă, ce ar trebui să ne preocupe pe toţi, indiferent de pregătirea pe care o avem sau de situaţia materială. Trebuie tras un semnal de alarmă în primul rând pentru copii.
Sănătatea noastră depinde de sursa de apă ! Sentimental şi declarativ, familia este cel mai important lucru pentru noi toti, dar concret facem ceva pentru sănătatea familiei noastre ? 
Haideţi să ne ocupăm împreună de cel mai important element component al organismului nostru.
Peste 2/3 din corpul nostru este apa ! 

Cu apa din casă încep şi se termină multe probleme de sănătate.


DACĂ NU MONTEZI UN FILTRU, TU ÎNSUŢI VEI DEVENI FILTRU PENTRU TOATE IMPURITĂŢILE ŞI BACTERIILE EXISTENTE ÎN APĂ !


Din cauza nenumăratelor informaţii cu care suntem bombardaţi zilnic, am ajuns să nu mai putem discerne care ne sunt cu adevărat priorităţile în viaţă.
Ce este mai important pentru noi şi familia noastră: marca telefonului mobil cumpărat copilului sau calitatea sursei de apă din casă, elementul primordial al existenţei noastre ?
O apă de calitate vă hidratează organismul, stimulează digestia, elimină toxinele, reglează apetitul, protejează aparatul excretor, ne fereşte de tulburările endocrine, dând corpului curăţenie si sănătate.  


CALITATEA APEI = CALITATEA VIEŢII ! pentru că APA este COMBUSTIBILUL UMAN !
MARE PARTE DINTRE ORGANELE NOASTRE INTERNE SE COMPORTĂ CA UN “BIO-FILTRU” !

Exemplul cel mai concludent este celula, biofiltrul elementar al organismului uman. Însa, la un alt nivel, majoritatea organelor interne precum rinichii, plămânii, ficatul, toate se comportă ca un bio-filtru, întrebarea de bază fiind: merită sa ne protejăm ?
Ignorăm zilnic sursa primordială de sănătate, CALITATEA APEI TREBUIE SA DEVINĂ PRINCIPALA NOASTRĂ GRIJĂ, pentru că apa reprezintă peste 70% din greutatea corpului noastru, peste 93% din greutatea creierului nostru, peste 90% din volumul ochilori noştri, peste 92% din sânge, iar o dată la 17-19 zile, întreaga cantitate de apă din corp se înlocuieşte, deşi toxinele şi impurităţile din apă se acumulează continuu în organism.

O apă de cea mai bună calitate va da şi rezultate pe măsura. 

Oamenii de ştiinţă au demonstrat urmatorul lucru: Cu cât sursa de apă este mai curată, cu atât creşte imunitatea organismului, capacitatea acestuia de a rezista la solicitări fizice şi efort intelectual.


NICIUN ALT LICHID NU POATE SUBSTITUI APA CURATĂ ! 


Fosfaţii, nitriţii, nitraţii, deosebit de periculoşi, şi alte peste 76.000 de substanţe chimice produse sintetic, se transformă în reziduuri după utilizare, iar mare parte dintre acestea sunt “spălate” de apele de suprafaţa.
Toate bolile de care suferim, sunt cauzate de două surse principale: PARAZIŢII şi POLUANŢII.
Ar trebui să se spună oficial adevărul pe care toţi il cunoaştem deja. 
Apa primită în acest moment la chiuvetă, în bucătărie sau în baie, este apa menajeră sau de uz casnic, nicidecum apă potabilă 100 %.
Peste 42% din totalul gospodăriilor româneşti, folosesc apă netratată ! Contaminarea maxim admisă pentru apa potabilă conform standardelor EPA U.S. este de 500 mg / litru.
Din robinetele multor case din România, curge apă cu valori cuprinse între 500 si 2.700 mg / litru ! Pe înţelesul tuturor, cantitatea de impurităţi la litrul de apă, fie ele microorganisme, streptococi, corpuri grele sau metale, este per total foarte mare.
Specialiştii O.M.S. afirmă că infestarea cu paraziţi este problema numărul 1 a populaţiei globului, iar între 35% şi 60 % din totalul formele de cancer, sunt legate direct de ceea ce bem şi ce mâncăm ( sursa: raportul Dieta O.M.S.).
Un exemplu ar fi clorul, care în contact cu substanţele organice din apă, produce TRIHALOMETANI, un grup cunoscut ca fiind cancerigen.
Mulţi dintre cei care citesc aceste rânduri vor spune în sinea lor: “bine, ştiam acest lucru, dar pe mine nu mă interesează”, eu beau numai apă plată.
Însă, ceea ce nu ştiaţi este că circa 60% din apa care intră zilnic în organism provine din mâncare.
Din cei trei litri de lichide consumaţi zilnic, numai aproximativ un litru reprezintă apa pe care o bem. Sursa cu care prepari mâncarea este sigura ? Nu.
Apa de la robinetul din bucătărie are de multe ori, încărcătură microbiologică, clor, rugină, calcar, plumb şi nitriţi.

Din mizeria existentă în apă contactăm multe boli fără a şti care a fost sursa. Transmiterea prin lichide este asemănătoare cu cea pe calea aerului, în majoritatea cazurilor nu ştim de unde am contactat o răceala, la serviciu, în mijlocul de transport in comun, la ghişeu, sau la coada pentru plata unor impozite.
Mass media abundă de informaţii legate de necesitatea de a se investi până în 2030, peste 30 miliarde euro, în condiţiile respectării angajamentelor asumate prin procesul de negociere conform cerinţelor U.E., în reţeaua de distribuţie a apei, în calitatea apei potabile şi în sistemele de supraveghere şi control al calităţii.
Din aceeaşi sursă aflăm că 14 miliarde din totalul de 30 miliarde euro, se doresc a fi investiţi în modernizarea staţiilor de epurare existente în întreaga ţară. Este cea mai mare sumă ce trebuie investită pe un segment de infrastructură naţională.

CALITATEA APEI ÎN ROMÂNIA, ŢARA EUROPEANĂ, RĂMÂNE ÎNDOIELNICĂ. SUNTEM OARE CONŞTIENŢI CĂ TOT CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN MEDIUL ÎNCONJURĂTOR DEPINDE NUMAI DE NOI ?


Distrugând pădurile, am distrus şi sursele de apă, dar şi clima acestei ţări.


România se află pe primul loc în Europa la poluarea cu nitraţi şi peste 2.000 de localităţi din toată ţara au sursele de apă otrăvite, au descoperit reporterii emisiunii „Din interior”, de la Digi 24.

Mai mult, suntem ţara cu cele mai mici rezerve de apă din Europa şi cu cele mai murdare râuri şi ape subterane.


Doar jumătate dintre români au canalizare, iar la ţară copiii mor din cauza apei otrăvite de gunoiul de grajd şi de latrine.

În următorii 30 de ani, ne-am putea confrunta cu o criză a apei potabile. Avertismentul vine din partea specialiştilor Universităţii Naţionale de Apărare care spun că irosim cu inconştienţă cea mai valoroasă resursă a naturii.
În prezent 1,8 miliarde de oameni suferă din cauza lipsei apei potabile, pe tot mapamodul, iar în următorii 30 de ani, două treimi din planetă va resimţi o criză a apei.
Copiii sunt lumea de mâine, iar aceştia trebuie să înveţe cât mai multe despre legătura noastră cu mediul înconjurător şi despre cât de importantă este apa pentru însăşi existenţa vieţii pe planeta noastră.



METODE DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A APEI POTABILE DE LA ROBINET



Apa agitata in sens invers acelor de ceas, o metoda simpla de purificare si reenergizare



Prezenta apei in organism este vitala. Se stie ca fara hrana omul poate rezista cateva saptamani, dar fara apa doar cateva zile. Medicina, atat cea traditionala, cat si cea moderna, recomanda consumul a cel putin doi litri de apa pe zi. Marea majoritate a remediilor contin apa. Mai mult decat atat, apa este un remediu in sine, mai ales daca stii cum sa ii amplifici proprietatile.


Purificarea apei prin congelarea partiala


Pentru cei care sunt nevoiti sa consume in mod curent apa de la robinet, fara posibilitatea de o filtra si structura prin metodele sofisticate ale tehnologiei actuale, va propunem o metoda de purificare a apei foarte usor de pus in practica.


Cea mai simpla metoda de energizare a apei este pur si simplu amestecarea ei. 
Conteaza foarte mult sensul de rotatie in care o amesteci. Acesta are legatura cu cele doua tipuri fundamentale de energie din univers: yin si yang. 
Apa amestecata in sensul acelor de ceas este yin, in sens invers, este yang. 
Marea majoritate a bolilor sunt produse de dezechilibrele energetice de tip yin, de aceea apa energizata yang este cea mai bine primita de organism.

Apa energizata astfel se obtine prin rotirea in sens invers acelor de ceas, a 250 ml de apa plata cu ajutorul unui recipient de tip shaker timp de 3-5 minute. Aceste rotatii genereaza in apa curenti spiralati, in sens yang.

Apa astfel energizata aduce vigoare si energie, elimina starile de oboseala si lene, creste acuitatea vizuala si da, in general, o stare de bine. Este de real folos in caz de depresie, anemie, astenie, inapetenta si alte boli caracterizate de o preponderenta a energiilor yin.




Apa purificata cu 3 radacinoase


Cea mai mare importanta in vindecarea cancerului este alimentatia. 

Clorul este o otrava foarte puternica pe care o gasim in toate apele potabile, pentru ca omoara anumiti microbi; insa clorul contribuie si la degradarea organismului. Bolnavii diagnosticati cu cancer trebuie sa evite consumul apei cu clor.


De asemenea, nici o apa care are termenul de garantie mai mare de 30 de zile nu este indicat sa se foloseasca. 
In mod normal, o apa se altereaza dupa 30 de zile (romanul spune ca se impute), in afara de agheasma. 
Daca are termenul mai mare de 45 de zile, inseamna ca acea apa contine conservanti si se va evita folosirea ei. 


Iata cum poti obtine acasa o apa pura, buna de baut:

In 2 litri de apa de orice fel (chiar de la robinet) se pun doi morcovi, o radacina de patrunjel si o felie de țelina, toate rase. Se tine vasul 24 de ore acoperit cu un tifon. In acest timp, radacinoasele rase vor extrage din apa toate substantele nocive si vor elimina in schimb vitamine, obtinand o apa vitaminizanta si sanatoasa. Se consuma la temperatura camerei, fara reziduurile depuse la fundul sticlei. Se prepara in fiecare zi.



O alta metoda de a purifica apa: se pune la 1 litru de apa 1 lingura de argila. Se lasa pentru 24 ore si apoi se consuma la temperatura corpului.




Ce sa pui in apa pe care o bei astfel incat sa nu te imbolnavesti



Consumul de apa cu lamaie si ghimbir este unul dintre cele mai sanatoase obiceiuri, fiind considerat cea mai buna metoda de a scapa de toxinele din organism, de a tine senzatia de foame in frau si de a avea mereu un organism hidratat.
Incearcati sa consumati in fiecare dimineata un pahar mare cu apa cu lamaie si ghimbir. Puneti intr-o sticla de apa cateva bucatele de ghimbir si putin suc de lamaie, dupa care lasati-o la rece.


Ghimbirul ajuta la reglarea si accelerarea tranzitului intestinal, iar uleiurile volatile pe care le contine favorizeaza arderea rapida a grasimilor. 
Apa cu lamaie si ghimbir controleaza senzatia de foame, relaxeaza tractul intestinal si stimuleaza metabolismul. Ca sa te feresti de constipatie, fa-ti un obicei din a bea cat mai des apa cu lamaie si ghimbir.
Lamaile sunt bogate in potasiu si vitamina C, esentiale pentru tratarea racelii, iar ghimbirul contine compusi care elibereaza sinusurile, calmeaza durerile in gat, revigoreaza organismul si au proprietati anti-inflamatorii.

Una dintre cele mai importante calitati pe care le are apa cu lamaie si ghimbir este aceea ca ne protejeaza de aparitia unor boli grave. 

Ghimbirul este foarte eficient in intarirea imunitatii, el luptand impotriva celulelor care produc cancerul colorectal, dar si alte tipuri de cancere, stopand inmultirea celulelor cancerigene. 

Lămâile sunt bogate in antioxidanti care protejeaza celulele de actiunea radicalilor liberi. Apa cu lamaie si ghimbir nu face decat sa tina batranetea si bolile la distanta.

De asemenea, apa cu lamaie si ghimbir improspateaza respiratia, curătă ficatul si intestinele, face tenul mai frumos, scade colesterolul, echilibreaza nivelul pH-ului din organism, imbunatateste circulatia sangelui si energizeaza organismul.




surse: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/06/08/apa-vie/; https://sanatate.bzi.ro/apa-agitata-in-sens-invers-acelor-de-ceas-o-metoda-simpla-de-purificare-si-reenergizare-vezi-in-ce-afectiuni-este-benefica-59657