9.25.2020

În Ilfov, recurs la poleiala lui Hubert Thuma

 


Niţă Mihai Sandu, candidatul PSD la preşedinţia Consiliului Judeţean Ilfov, îl acuză pe contracandidatul PNL, Hubert Thuma, că şi-a construit imaginea prin impostură. Social democratul susţine că în declaraţiile de avere ale cabdidatului liberal sunt cel puţin opt infracţiuni.

„Ne-am dorit o campanie bazată pe dezbateri, pe proiecte, pe demersuri necesare realizării lor. Însă, am fost nevoiți să vă arătăm adevărata fată a contracandidatului nostru propus de PNL pentru că am rămas siderați de minciuna, impostura și falsul pe care este construită indubitabil imaginea sa, a scris, pe Facebook, Niţă Mihai Sandu.

„Hubert Thuma a fugit cu lașitate de orice confruntare. Conform principiilor lui existențiale, împarte lumea în proști și șmecheri. Expresia lui favorită este: “oricine și orice are un preț”. Electoratul din Ilfov nu poate fi împărțit în proști și șmecheri și nu poate fi cumpărat.
Hubert Thuma! Așa ai ajuns Președinte PNL Ilfov?

Nu poți vinde minciuna, incompetența și lozinci la nesfârșit oamenilor.
In Ilfov NU SE POATE fenta legea!
In Ilfov NU SE POATE cumpără conștiința oamenilor!
In Ilfov NU SE POATE mima asistența medicală!

Iți lipsește noblețea pe care o insinuezi vorbindu-le ilfovenilor de pe treptele Palatului Mogoșoaia și arogându-ți poziții de influență pe care nu le deții. Poleială. Poleială din nou.

Modul disprețuitor în care minți în declarații arată ca te șimți intangibil și crezi că tu și păpușarii tăi sunteți mai presus de lege. Te înșeli Hubert Thuma și păpușarii vor fi dezamăgiți! Alegătorii nu vor vota un farseur, care ascunde banii și eludează fiscul, în timp ce ei își drămuiesc veniturile și-și plătesc impozitele.

Hubert Thuma! Un expert judiciar în fiscalitate, culmea, membru PNL, mi-a relatat că, în declarațiile tale de avere, de altfel documente oficiale publice, se regăsesc cel puțin opt infracțiuni.
Nu raportezi bunurile mobile și imobile.
NU raportezi activele deținute.
Nu raportezi venituri, ani de zile.
Nu raportezi datoriile și împrumuturile.
Nu raportezi veniturile soției.

Ai rupt coperțile codului penal, Hubert Thuma !
Falsul în declarații se pedepsește de legea penală și mai ai o condamnare cu suspendare!
Asta este bătaie de joc și dispreț total al PNL față de lege și față de cetățeni.
Dragi ilfoveni, cine îl protejează dacă atâția ani de zile nu i-a verificat nimeni declarațiile de avere?
De unde vin toate aceste donații? Și pentru ce?

Ce a promis în schimbul lor, Hubert Thuma?

Cine sprijină acest personaj care se crede deasupra legii?
Potențialul lfovului nu mai trebuie risipit prin buzunarele păpușarilor și șmecherilor. S-a terminat! Ilfovul trebuie să fie al ilfovenilor.
Vreau o comunitate care să aloce resursele corect în folosul membrilor ei. Vreau să ne dezvoltăm în șiguranță și să ne bucurăm de munca noastră. Vreau ca educația copiilor noștri să se facă la cel mai înalt nivel. Vreau ca firmele mari care activează la noi să aibă facilitățile necesare dezvoltării, iar pătura mijlocie să ajungă motorul progresului. Vreau un mediu curat și civilizat. Vreau oameni sănatoși. Voi face totul ca în Ilfov să se poată trăi la nivelul civilizației occidentale.
V-am arătat că PNL a trimis în această competiție pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Ilfov un personaj în totalitate fals și va trebui să alegem între puterea pe care o dă priceperea, transparența și solidaritatea în promovarea interesului public și perspectiva de a fi vânduți unul câte unul prin împrumuturi și inginerii financiare ale păpușarilor.
Hubert Thuma!
Asumă-ți falsa identitate!
Asumă-ți lipsa de competență managerială!
Asumă-ți impostura și rușinea fată de lipsa de performanță!
Asumă-ți penalitatea!
Asumă-ți originile!”, a scris pe Facebook, Niţă Mihai Sandu, candidatul PSD la preşedinţia Consiliului Judeţean Ilfov.

sursa:https://www.cotidianul.ro/video-in-ilfov-recurs-la-poleiala-lui-hubert-thuma/

Dezvăluiri devastatoare despre Nicușor Dan

 


Oana Zamfir a prezentat, joi seară, la Sinteza zilei, un interviu exclusiv cu reprezentantul legal al proprietarilor unui ansamblu rezidențial. Acesta dezvăluie, sub protecția anonimatului, modul în care Nicușor Dan negocia cu dezvoltatorii pentru a obține beneficii clare: bani, apartamente.

"A fost șocant și pentru mine, deși eram bine documentată. să aflu că întâlnirile lui Nicușor Dan cu dezvoltatorii imobiliari se poartă și înainte să se facă acțiunea în instanță. Și întâlnirea are ca scop, chiar în fața terenului unde urma să se facă construcția, un negoț: 'dă-mi și mie o bucată de teren, că vreau să fac un părculeț pentru copii'. Pe numele cui?

De aici o să vedeți că e vorba de mai mult, e vorba de bani, e vorba de apartamente și cel mai important lucru e că aceste fapte și aceste negocieri au fost aduse la cunoștința instanțelor și parchetelor", a spus Oana Zamfir.

"Dânsul ne-a contactat pe noi în ideea de a avea o discuție înainte de a promova o acțiune de anulare a autorizației de construcție, de altfel, acordată legal în acea perioadă. Înainte de a se promova începrea construcției. Am înțeles că, înainte de inițierea începerii construcției avusese o înțelegere prealabilă cu unul dintre proprietarii terenului, în sensul acordării unei suprafețe de teren pentru un parc de joacă sau ceva de genul", a spus martorul.

Acesta afirmă că proprietari ai respectivului loc de joacă ar fi trebuit să fie Nicușor Dan și Florin Pârvu. Aceștia nu au primit terenul și după ceva timp Nicușor Dan i-a chemat în instanță pentru anularea autorizației de construcție.

"Însă, față de discuția pe care am avut-o anterior, eu consider că această acțiune a fost promovată pentru un eventual șantaj. De la acel moment mi-au mai venit fel de fel, să zic așa, propuneri, în sensul unor eventuale sume de bani, după care s-a discutat eventualitatea unor apartamente pentru a se renunța la acest demers", a adăugat martorul.

Aceste propuneri erau de această fată făcute prin interpuși.

"În permanență ne aduceau la cunoștință fel de fel de propuneri. Era vorba de patru apartamente, dacă nu mă înșel", a spus acesta.

Interviul pe larg, în materialul video prezentat, joi, la Sinteza zilei de Mihai Gâdea și Oana Zamfir:

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/interviu-exclusiv-la-sinteza-zilei-un-martor-sub-acoperire-dezvaluiri-devastatoare-despre-nicusor-582640.html

Obiectiv turistic ascuns în țara noastră: fundul de mare unde au locuit dinozaurii

 


Vara aceasta, cei mai mulţi dintre români şi-au petrecut vacanţa în țară. Iar una dintre atracţii a fost "Canionul Şapte Scări" din apropierea Braşovului. Georgiana Mihăilă, a fost și ea acolo în concediu și ceea ce a are să ne arate cu siguranță vă va impresiona.

La aproape 150 de kilometri de Bucureşti şi doar la vreo 10 de Braşov, se află Canionul Șapte Scări. Până la destinaţie, drumul este de o frumuseţe extraordinară. Potecile te duc printr-o pădure deasă de-a lungul unui râu. Iar din loc în loc, sunt zone de relaxare unde vizitatorii îşi pot trage sufletul şi pot admira priveliştea cu cele trei cascade mai mici care preced canionul. 

Canionul Șapte Scări este cel mai mare din Europa de Est. Iniţial, a fost un fund de mare, unde se spune că au locuit dinozaurii. Astăzi, este o atracţie turistică la care merită să ajungi măcar o dată în viată. Lungimea totală este de 160 de metri şi este situat la o altitudine de peste 1000 de metri. Defileul este format din şapte scări din metal cu înălţimi între 2,5 şi 15 metri.

Pe lângă peisajul spectaculos, canionul este recunoscut pentru minunile pe care le face asupra psihicului. Aerul este ozonat, iar împreună cu zgomotul apei constituie combinaţia perfectă pentru recuperare psihologică și relaxare. În trecut, potrivit legendei, drumeţiile până la canion erau folosite şi ca test pentru tinerele care urma să se mărite.

Feciorii din sat îşi supuneau iubitele la două probe. Una era să le aducă în plimbare până la canion să vadă dacă sunt puternice şi nu cedează fizic. Apoi, după ce urcau împreună cele şapte scări, stăteau o noapte deasupra canionului. Dacă nu se certau deloc, atunci erau meniţi să fie împreună toată viaţa. 

sursa:https://www.antena3.ro/life/numai-de-bine/obiectiv-turistic-ascuns-in-tara-noastra-fundul-de-mare-unde-au-locuit-dinozaurii-582428.html

Cum devine România un Turn Babel. O prevedere dementă, care dinamitează pur și simplu idea de stat național unitar

 


România se pregătește să fie singura țară din lume care eliberează acte de stare civilă în 21 limbi, una dintre acestea fiind limba romani, scrie jurnalistul Dan Tănasă pe blogul său. Un proiect de lege adoptat luni de Senat permite cetățenilor români membri ai minorităților naționale să solicite oficierea căsătoriei în limba lor maternă, cu condiția ca ofițerul de stare civilă sau cel care oficiază căsătoria să cunoască această limbă.

Proiectul de lege mai obligă Serviciul public comunitar local de evidența persoanelor să elibereze la cerere cetățenilor minoritari certificate bilingve de naștere, căsătorie sau deces.

Proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, precum și pentru abrogarea Ordonanței Guvernului nr.41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, adoptat luni de Senat, conține și două articole introduse în proiect de Comisia pentru administrație publică din Senat, la inițiativa senatorului UDMR Cseke Attila:

Art. 30 alin. 2 din proiectul de lege adoptat de Senat prevede faptul că „Persoanele care apartin minoritatilor nationale pot solicita celebrarea casatoriei in limba lor materna, cu condiția ca ofiterul de stare civila sau cel care oficiaza casatoria sa cunoasca aceasta limba”.

Care sunt implicațiile adoptării acestui articol? Nu este greu de anticipat faptul că dacă acest proiect va fi adoptat și de Camera Deputaților cu acest articol inserat de UDMR, în zonele controlate de UDMR se va trece rapid la oficierea căsătoriilor în limba maghiară. Deși vorbim despre o ceremonie care se oficiază de un reprezentant al statului român în interiorul unei instituții publice, căsătoriile se vor oficia în limba maghiară.

Mai mult, această prevedere va constitui și temeiul legal pentru forțarea angajării de vorbitori de limbă maghiară în zonele în care există un număr mai redus de etnici maghiari. În lipsa unui prag similar celui de 20% din Codul administrativ, orice primărie din România va fi nevoită să aibe vorbitori de limba maghiară, spre exemplu, dacă în acel UAT locuiesc etnici maghiari care solicită oficierea căsătoriei în limba minoritară.

Acest articol adoptat de Senatul României deschide calea spre alte și alte revendicări de acest tip. Va urma, probabil, ca ofițerul de stare civilă să nu mai poarte eșarfa tricoloră ci să fie obligat să poate o eșarfă care să reprezinte drapelul de stat al țării-mamă pentru a nu-i deranja pe etnicii minoritari, obligați să suporte oficializarea căsătoriei în limba oficială de stat și în prezența drapelului României. Apoi, probabil că UDMR va solicita și va obține ca la astfel de ceremonii să se intoneze imnul de stat al țării-mamă etc..

Art. 10 alin. 2 din proiectul de lege adoptat de Senat prevede faptul că „Serviciul public comunitar local de evidenta persoanelor sau, dupa caz, ofiterul de stare civila din cadrul primariei unitatii administrate teritoriale, elibereaza, la cererea persoanei in cauza, apartinand unei minoritati nationale, certificate de nastere, casatorie sau deces, bilingve, pentru care formularul tipizat, alaturi de limba romana, este intocmit si in limba minoritatii nationale respective”.

Care sunt implicațiile adoptării acestui articol? Aici vorbim deja despre o prevedere dementă, care dinamitează pur și simplu idea de stat național unitar. Deși Constituția României vorbește despre o singură limbă oficială de stat, limba română, senatorii s-au gândit că nu este nicio problemă dacă statul român emite documente oficiale de stare civilă în 21 de limbi, spre exemplu, în limba romani, limba maghiară sau limba rusă (România recunoaște oficial 18 minorități naționale, detalii aici).

România va fi astfel singura țară din lume care va emite acte oficiale de stare civilă în 21 de limbi (18 limbi minoritare, limba oficială de stat, limba franceză și limba engleză) și singura țară din lume care va emite acte de stare civilă în limba romani.

Citește articolul integral AICI

sursa:https://www.cotidianul.ro/cum-devine-romania-un-turn-babel/

TOAMNA ESTE ATÂT DE FRUMOASĂ, dar MIZERIA POLITICĂ care ne ÎNCONJOARĂ este de NESUPORTAT !

 


23 august 1944… 30 decembrie 1947… 22 decembrie 1989…

De talia acestor evenimente istorice s-a petrecut unul în 2012, dar încă nu a fost conştientizat ca atare. Atunci, în 2012, a apărut o masă critică activă care nu se mai simţea reprezentată de niciun partid postcomunist. Evenimentul a luat forma unor proteste de stradă ce s-au desfăşurat sub lozinca „PDL-PSD, aceeaşi mizerie”. PNL n-a înţeles că era inclus şi el în ciorbă.

Singurele instanţe care au înţeles că nu se năştea o mişcare antipolitică, ci o masă care îşi caută o nouă reprezentare au fost SRI, Dan Diaconescu şi Dan Voiculescu. SRI a acţionat lent. Dan Diaconescu a pornit imediat formarea unui partid nou, primul care s-ar fi născut de jos în sus. Dan Voiculescu a pornit, de sus în jos, formarea unui nou fel de alianţă politică.

USL-ul gândit de Dan Voiculescu s-a bucurat de o receptare electorală impresionantă. PP-DD, partidul format de jos în sus, a fost sabotat de SRI prin masive infiltrări. USL-ul a fost spart prin intrigi construite în cercul relaţiei dintre cei doi lideri ai alianţei.

Într-un târziu, SRI a preluat modelul PP-DD (care era deja pulverizat) şi a purces la formarea USR. În acelaşi timp, directorul SRI, George Maior, nemulţumit de spiritul „aceeaşi mizerie” al USR, a încercat să pregătească un partid pentru interesele sale personale. Această nouă formaţiune cu oameni vechi urma să fie o combinaţie dintr-un partiduleţ condus de generalul Oprea şi un alt partiduleţ condus de Victor Ponta. Linia asta de constructivism politic s-a prăbuşit sub victoria prezidenţială a lui Klaus Werner Iohannis în 2014, o dramaturgie politică germano-coldistă.

Noul preşedinte s-a trezit în vârful bucatelor înainte ca proaspăta ciorbă a USR-ului să fie bine fiartă. De aceea a trebuit să lucreze o vreme cu un guvern tehnocrat. Aceşti tehnocraţi erau pregătiţi să pună mâna pe USR, care, fiind o construcţie de jos în sus, încă nu era ceea ce-şi doreau serviciile să fie, şi anume o formaţiune care ar fi acceptat să colaboreze cu „mizeria” PNL.

Unde ne aflăm? La ora aceasta, liderii PNL sunt atât de nemulţumiţi de lipsa de obedienţă a liderilor USR încât ameninţă că vor forma un guvern nou, după parlamentare, fără să apeleze la USR. Pentru ca aşa ceva să fie posibil, PNL are nevoie de o victorie la parlamentare cum a fost aceea a PSD în decembrie 2016.

Ce vreau să spun? Masa critică „aceeaşi mizerie” nu mai are multe de înghiţit şi are a realiza că aşteptările sale au fost manipulate şi înşelate. Protestele care au izbucnit spontan în 2012 nu au cum să fie ultima spontaneitate a acestei mase de români. Daţi-mi voie să fac o predicţie: această masă nu mai are a avea altă ţintă decât preşedintele ţării; când ultima ţintă are să fie SRI, vom avea o nouă stare revoluţionară.

Acum, iată că mişcarea „aceeaşi mizerie” s-a trezit ea însăşi băgată într-o mare mizerie. Una încununată cu decizia clanurilor interlope de a susţine alegerea lui Nicuşor Dan, frate de nădejde al interlopilor acestei lumi superactive în afacerile imobiliare. Masa nemulţumiţilor fără afaceri a rămas din nou fără o reprezentare politică onorabilă.

sursa:https://www.cotidianul.ro/aceeasi-mizerie-2/

9.24.2020

”E falsă ideea că UE ne va tăia alocările. "Bocitoarele" care se opun creșterii alocațiilor, sunt pe statul de plată al FMI

 


Liderul ALDE a reacționat, joi, pe Facebook, la declarațiile făcute de politicienii guvernamentali și analiștii economici care susțin că dublarea alocațiilor pentru copii va afecta grav economia și va determina Uniunea Europeană să taie fondurile pentru țara noastră. Dublarea alocațiilor a primit, tot joi, undă verde de la Curtea Constituțională.

"Eu pe băieții ăștia îi cam știu de prin 2005, atunci când la fel își smulgeau cămașa de pe ei când am introdus cota unică sau când am dublat pensiile. Sunt aceiași băieți spilcuiți, aflați pe ștatele de plată ale Fondului Monetar, mâncători de sandwich-uri la recepțiile ambasadelor străine, în principiu niște oameni care nu au avut niciodată vreun angajat, nu au plătit vreun salariu sau TVA la stat!", susține Tăriceanu.

Potrivit liderului ALDE, este vorba despre aceleași persoane care prevesteau sfârșitul României când a fost redusă cota unică la 10% sau când TVA a scăzut la 19%.

"Haideți să le luăm pe rând. Nimic din ce prevesteau bocitoarele astea nu s-a întâmplat! Nici când am dublat pensiile, nici când am dublat alocațiile (la propunerea PNL) și nimic rău nu se va întâmpla nici când vom dubla din nou alocațiile și vom crește pensiile cu 40%, așa cum spune legea. Nu se va întâmpla dintr-un motiv simplu: acum nu avem o criză de bani, acum avem o criză de idei proaspete și de proiecte care să fie finanțate! Acești bani care vor ajunge la părinți sau la bunici vor reveni destul de repede în piață și vor finanța zeci de mii de locuri de muncă (..) Acești bani vor menține în mișcare roțile economiei naționale până când economia globală va reporni", crede fostul prim-ministru.

Tăriceanu: e falsă ideea că UE ne va tăia alocările

El a respins și afirmația președintelui Iohannis, conform căruia "România va pierde 3 miliarde de euro din alocările de la UE" în urma creșterii cheltuielilor sociale.

"Merită să-i reamintim președintelui că România este membru cu drepturi depline în UE și fondurile de care beneficiem le luăm pentru că ni se cuvin și nu pentru că UE ne-ar face vreun favor!", a concluzionat Tăriceanu:

sursa:https://www.antena3.ro/politica/tariceanu-atac-la-bocitoarele-care-se-opun-cresterii-alocatiilor-sunt-pe-statul-de-plata-al-fmi-582602.html

DNA începe audierile în cazul lui Nicuşor Dan. Cristian Zărescu le-a adus procurorilor înregistrările convorbirilor.

 


Fostul jurnalist Cristian Zărescu, ajuns între timp funcţionar public la primăria Sectorului 4, s-a prezentat astăzi la sediul DNA unde a dat explicaţii despre înregistrările discuţiilor cu Nicuşor Dan, pe tema demolării clădirii deţinute de omul de afaceri Mihai Mitrache, zis "Câine", în Orăşelul Copiilor din Capitală

Cristian Zărescu, fostul consilier al primarului PSD din Sectorul 4, a declarat la sediul DNA că procurorii i-au cerut să vină cu ceea ce constituie probă în dosar.

Nicusor Dan, candidatul susţinut de Alianţa USR-PLUS-PNL la primăria Capitalei a fost denunţat la DNA de parlamentarii PSD care solicită începerea urmăririi penale şi trimiterea în judecată a acestuia, menţionând inclusiv înregistrarea audio a convorbirii dintre Nicuşor Dan şi Cristian Zărescu.

„Mi-au pus mai multe întrebări legate de modalitatea în care au fost făcute aceste înregistrări. Deocamdată mi-au cerut să pun la dispoziție aceste înregistrări pe un suport audio. Nu am pus la dispoziţie celor de la DNA, decât ce deja a apărut în presă. Sunt 4 înregistrări”, declarat Cristian Zărescu, la ieșirea de la DNA

Cristian Zărescu a decis să facă publice convorbirile cu Nicuşor Dan, în urma ameninţărilor primite de la controversatul om de afaceri Mihai Mitrache

"Domnul Mitrache ne-a transmis prin numeroase ameninţări că o să aibă el grijă de noi, că o să vină cu Nicuşor Dan, că are el ac de cojocul nostru. În acel moment m-am gândit să fac aceste întregistrări. După ce am văzut că, domnul Nicuşor Dan girează prin telefoanele pe care mi le-a dat, girează ceea ce domnul Mihai Mitrache a susţinut de foarte multe ori, şi anume că o să se răzbune pe noi.", a încheiat Cristian Zărescu.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/dna-incepe-audierile-in-cazul-lui-nicusor-dan-cristian-zarescu-le-a-adus-procurorilor-582590.html

Vladimir Putin, propus pentru Premiul Nobel pentru pace 2021

 


Preşedintele rus Vladimir Putin a fost propus pentru Premiul Nobel pentru pace 2021, distincţie la care aspiră de asemenea omologul său american Donald Trump, a anunţat joi scriitorul rus Serghei Komkov, potrivit agenţiei EFE, citate de Agerpres.

„Propunerea a fost trimisă pe 9 septembrie şi pe 10 a fost primită de Comitetul Nobel de la Oslo”, a spus Komkov la o conferinţă de presă desfăşurată la agenţia Rosbalt.

Komkov, director al revistei „President”, a susţinut că abia după propunerea sa un parlamentar norvegian a propus ca premiul să-i fie acordat lui Trump pentru contribuţia acestuia la acordul de normalizare a relaţiilor între Israel şi Emiratele Arabe Unite.

Cât despre justificarea iniţiativei sale, scriitorul rus, un susţinător al liderului de la Kremlin, afirmă că aceasta este sprijinită de principalele personalităţi ale culturii şi ştiinţei ruse. „Ca lider al uneia dintre principalele ţări ale lumii, el face un efort maxim pentru menţinerea păcii şi a liniştii nu doar pe teritoriul propriei ţări, ci contribuie activ la soluţionarea paşnică a conflictelor izbucnite pe planetă”, a notat Komkov în scrisoarea trimisă.

El subliniază că în timpul pandemiei de COVID-19 preşedintele Rusiei a dispus trimiterea de ajutoare către circa 30 de ţări, printre care se numără SUA, China, Venezuela, Italia şi Iran.

De asemenea, continuă Serghei Komkov, Putin şi-a demonstrat ataşamentul faţă de valorile umanitare şi religioase incluzând cuvântul „Dumnezeu” în Constituţia rusă.

Vorbind despre această propunere, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că ar fi „fantastic” dacă Putin primeşte Nobelul, adăugând că în caz contrar „nu se întâmplă nimic”.

Vladimir Putin a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Pace şi în anul 2014, meritul invocat atunci fiind prezentarea planului pentru neutralizarea arsenalului sirian de arme chimice şi evitarea astfel a unei intervenţii militare occidentale.

Până în prezent numai doi ruşi au primit Nobelul pentru Pace, fizicianul şi disidentul Andrei Saharov şi ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov. Acesta din urmă ar avea astfel dreptul să promoveze candidatura lui Putin, dar este puţin probabil să o facă, dat fiind că el l-a criticat adesea pe actualul lider de la Kremlin, printre altele şi pentru involuţia democratică a Rusiei din ultimii ani.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-international-24305865-vladimir-putin-propus-scriitor-rus-pentru-premiul-nobel-pentru-pace-2021.htm

Sondaj de ultimă oră despre Primăria Capitalei

 


Un sondaj de opinie IRSOP, care măsoară intențiile de vot la alegerile locale de duminică, 27 septembrie 2020, pentru Primăria Capitalei, o dă învingătoare detașată pe Gabriela Firea, candidatul PSD.

Conform cercetării realizate de IRSOP, candidatul PSD, Gabriela Firea, ar obține, la alegerile locale de duminică, un scor de 42% din voturile acordate de bucureșteni, în vreme ce principalul contracandidat al acesteia, Nicușor Dan, susținut de PNL și Alianța USR-PLUS, ar primi doar 35% din voturi.

Pe locurile următoare, în sondajul realizat pentru Primăria Capitalei, s-ar clasa, conform cercetării IRSOP, Traian Băsescu, cu 15% și Călin Popescu Tăriceanu, cu 3%.

Restul candidaților ar însuma, conform IRSOP, împreună, 5% din voturile alegătorilor bucureșteni.

Pe de altă parte, cercetarea mai arată câte procente vor primi partidele politice în lupta pentru Consiliul General al Primăriei Municipiului București, notează evz.ro.

Sondaj IRSOP despre alegerile locale 2020. Rezultatele la Primăria Capitalei

Pe primul loc se situează PSD, cu 26%, urmat de USR și PNL cu 25%, respectiv 21%. În Consiliul General ar mai intra PMP, care ar obține 8% și PRO România, partidul condus de Victor Ponta, cu 6%.

Candidații propuși de ALDE vor obține doar 4%, iar ceilalți candidați, în total, vor aduna alte 10 procente.

Conform comunicatului de presă transmis de IRSOP, pentru acest sondaj, operatorii institutului au intervievat telefonic un număr de 1.010 peraoane în perioada 21 – 23 septembrie 2020.

„Eșantionul este reprezentativ pentru populația rezidentă în vârstă de peste 18 ani din București. Toleranța de eșantionare este de +/- 3%. Procentele sunt calculate pentru repondenții care au declarat că vor merge la vot. Prezența la vor ar putea depăși 45%”, se arată în comunicatul IRSOP.

Duminică, 27 septembrie, au fost programate alegerile locale în cadrul cărora vor fi aleși primarii tututor localităților din țară, președinții de consilii județene și consilierii.

Pentru Primăria Generală a Municipiului București se confruntă un număr de 18 candidați, reprezentanți ai mai multor partide. Între aceștia, cei mai bine plasați sunt Gabriela Firea (PSD), primarul în funcție, Nicuşor Dan (independent, sprijinit de PNL, USR și PLUS), Traian Băsescu (PMP), Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE) și Ioan Sîrbu (Alianţa Pro Bucureşti 2020), candidatul susținut de Victor Ponta.

sursa:https://www.antena3.ro/alegeri-locale-2020/sondaj-primaria-capitalei-irsop-cine-castiga-alegerile-582621.html

Demisii în masă ale șefilor de secții de votare

 


Fenomen îngrijorător, cu puțin timp înainte de ziua alegerilor locale. Sute de președinți de secții de votare, din fiecare județ, se retrag din aceste funcții. Astfel de decizii au fost luate în ultimele zile la Arad, Botoșani, Bistrița Năsăud.

Președinții secțiilor de vot refuză să mai aibă această calitate. Întrebarea este: au motive întemeiate, personale sau pur și simplu le este teamă de o îmbolnăvire cu COVID-19? La Arad, peste o sută de preşedinţi de secţii de votare sau locţiitori ai acestora au depus cereri de retragere de la alegeri, după ce au fost desemnaţi prin tragere la sorţi.

Aproape 20% dintre preşedinţii secţiilor de votare din judeţul Arad au depus, până miercuri, cereri de retragere de la alegerile locale. Mult mai mulţi decât la alegerile europarlamentare, când în jur de 50 au cerut să fie schimbaţi.

Conform Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Arad, 108 preşedinţi sau locţiitori ai acestora, din cele 437 de secţii de votare din judeţ, s-au retras după ce au fost desemnaţi prin tragere la sorţi computerizată efectuată de Autoritatea Electorală Permanentă, scrie aradon.ro.

De asemenea un val uriaş de retrageri din rândul preşedinţilor şi vicepreşedinţilor secţiilor de votare la alegerile locale care se vor desfăşura duminica aceasta s-a înregistrat și în Botoșani.

Potrivit proceselor verbale ale Birourilor Electorale Judeţene de Circumscripţie (BECJ) Botoşani publicate pe site-ul Instituţiei Prefectului, din momentul tragerii la sorţi şi până ieri s-au retras 259 de preşedinţi şi vicepreşedinţi ai celor 427 de secţii de votare. Este vorba de peste 30% din cei chemaţi să asigure coordonarea procesului electoral. Cei mai mulţi retraşi sunt preşedinţii, 141, în timp ce din vicepreşedinţii extraşi iniţial au renunţat 118.

„Cei mai mulţi sunt din cauza incompatibilităţilor dintre ei şi candidaţi. Apoi, un număr foarte mare de experţi electorali au renunţat din motive personale. Nu se poate spune neapărat că au renunţat din cauza pandemiei, pentru că şi la celelalte alegeri erau renunţări. Acum, că sunt mai multe, probabil şi din cauza încărcăturii pe care o au localele”, a declarat un oficial implicat în organizarea alegerilor în ultimii ani, potrivit monitorulbt.ro.

"La alegerile locale de fiecare dată sunt retrageri din aceste funcții, președinți, locțiitori, operatori de calculator sau alți membri ai birourilor electorale deoarece există interdicția ca membri secțiilor de votare să fie rude cu candidații până la gradul al doilea. Sunt niște retrageri normale care sunt gestionate la acest moment foarte bine la nivelul local de către Autoritatea Electorală Permanentă.

Aceste modificări se mai pot efectua inclusiv în ziua de sâmbătă sau duminică", a spus, în exclusivitate la Antena 3, președintele AEP, Constantin Mitulețu.

Întrebat dacă cei care îți dau demisiile ar putea de fapt să facă acest gest din cauza riscului de a se infecta cu COVID-19, Constantin Mitulețu a răspuns:

"Întotdeauna există posibilitatea ca un cetățean să facă o cerere să o motiveze într-un sens și realitatea din spatele cererii să fie alta, dar noi avem încredere în acești membri ai secțiilor, ai Corpului experților elctorali, cât și în operatori că nu depun o cerere în fals și folosesc tot felul de tertipuri pentru a fi scutiți de această operațiune la alegerile locale".













Având în vedere că mai sunt două zile și jumătate până când se depun cererile pentru solicitarea urnei speciale, considerăm că este nevoie de o măsură urgentă și de organizarea unei campanii de informare intense în perioada rămasă.

 


ONG-ul Expert Forum atrage atenția că până joi după amiază autoritățile electorale și cele din domeniul sănătații nu au publicat instrucțiuni despre cum pot vota alegătorii care au simptome specifice COVID-19, aflați în izolare, dar care nu dețin documente justificative.

„Legea electorală specifică faptul că pot solicita urna specială alegătorii bolnavi sau netransportabili care depun o cerere la secția de votare și care atașează documente justificative. Întrucât există alegători care nu au documente justificative, întrucât sunt informați telefonic de către direcțiile de sănătate publică despre faptul că trebuie să stea în izolare, considerăm că aceștia nu vor putea vota. Mai mult, vor avea dificultăți să voteze și persoanele care nu vor putea părăsi locul de muncă pentru a se deplasa la secția de votare, cum ar fi personalul din sistemul de sănătate, care nu pot solicita urna specială.

Având în vedere că mai sunt două zile și jumătate până când se depun cererile pentru solicitarea urnei speciale, considerăm că este nevoie de o măsură urgentă și de organizarea unei campanii de informare intense în perioada rămasă.

Mai mult, având în vedere că data alegerilor a fost anunțată din luna iulie, ni se pare inadmisibil faptul că până în acest moment Biroul Electoral Central și celelalte instituții implicate în organizarea alegerilor nu au luat o decizie, deși au fost numeroase semnale din public cu privire la această temă. EFOR a transmis acum două zile (marți) o solicitare către BEC[1] pentru a ne comunica cum vor vota alegătorii în această situație, dar nu am primit răspuns până în acest moment.

Mai mult, credem că autoritățile ar trebuie să aibă o strategie clară pentru situația în care nu se vor putea deschide sau se vor închide secții de votare în cazul retragerii membrilor birourilor electorale, întrucât în această situație alegătorii nu își vor putea exprima dreptul de vot. De asemenea, trebuie să existe instrucțiuni clare și detaliate pentru membrii birourilor electorale care vor însoți urna specială în spații cu risc ridicat (de ex. spitale COVID-19, la domiciliul persoanelor diagnosticate cu COVID 19), dar și o strategie pentru cazul în care aceștia nu își vor îndeplini atribuțiile”, mai arată Expert Forum într-un comunicat.

sursa: https://www.cotidianul.ro/expert-forum-nu-e-clar-cum-votam-duminica/

”Președintele a mințit cu nonșalanță”

 


„In conferinta de presa de ieri seara (miercuri seară – nr.), domnul presedinte Johannis a spus ca, daca se majoreaza pensiile cu 40%, asa cum rezulta din lege (o lege promulgata de insasi domnia sa), UE ne va „taia” 3 mld euro. Cica i s-ar fi spus asta „franc”.
In afara de caracterul odios in sine al afirmatiei, trebuie observat ca presedintele a mintit cu non-șalanță, bazandu-se pe (i) supusenia „ziaristilor” din sala si pe (ii) neatentia/lipsa de informatie a omului de rand”, scrie avocatul Gheorghe Piperea pe pagina sa de Facebook.
În continuarea mesajului, Piperea citează ce spune economistul Adrian Câciu si „ce trebuie sa inteleaga tot poporul”:
„Cat despre pierderea a 3 miliarde de euro, da, daca nu ai contractie economică de 6% în 2020 nu iei cele 3 miliarde de euro.
Perversitatea acestei afirmații chiar în asta consta: vrem mai multi bani de la UE trebuie sa scadem economic mai mult. […] dacă nu ne împrumutăm de cele 3 miliarde de euro ca sa decontam kurzarbeit […] da, în accepțiunea unora, pierdem 3 miliarde de euro. Cu alte cuvinte, unii ne spun că a nu lua bani împrumut este o pierdere”.
„Opozitia, europarlamentarii români si presa independenta ar trebui sa intrebe Comisia Europeana, in mod oficial, daca intr-adevar i s-a spus presedintelui „nostru” ca se taie 3 mld euro daca se dau pensii majorate cu 40%.
In alta ordine de idei, Uniunea Europeana are un caracter social si lupta impotriva excluziunii sociale. Pensionarii români, care primesc o pensie de 1000-1500 de lei lunar (doar 5% dintre ei au pensii mai mari) sunt persoanele cele mai expuse excluziunii sociale. 
Daca UE chiar a amenintat ca taie 3 mld euro in cazul in care un stat membru UE, asa cum e (inca) România, majoreaza pensiile, reducand din riscul excluziunii sociale, inseamna ca UE nu e spatiu social si democratic, al drepturilor omului, ci un club select, al bogatilor egoisti si aroganti, iar noi am nimerit gresit in acest club. Plus ca autoritatile noastre, care se caciulesc etern in fata birocratiei UE, sunt gresit alese si puse sa ne reprezinte”, concluzionează avocatul.

sursa:https://www.cotidianul.ro/piperea-presedintele-a-mintit-cu-nonsalanta/

Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizarea Guvernului vizând alocațiile, decizând practic că alocațiile copiilor trebuie dublate și nu crescute etapizat.

 


Plenul Curții Constituționale, în cadrul controlului anterior promulgării,a respins,ca neîntemeiată, cu unanimitate de voturi, „obiecția de neconstituționalitate formulată de Guvernul României și a constatat că este constituțională, în raport cu criticile formulate, Legea privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.123/2020 pentru modificarea art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii”, se arată într-un comunicat al CCR.

Prima reacție a lui Orban

Premierul Ludovic Orban a sugerat că Executivul nu va dubla alocațiile copiilor, spunând că soluții de atac ale deciziei CCR mai există „cu siguranță”.

„Cu siguranță (mai sunt căi de atac – n.r.). Am mai trăit acest episod. PNL va dubla alocațiile, dar așa cum am hotărât, în cinci trepte. Deocadată e numai un anunț. Așteptăm motivarea, în funcție de care vom decide ce avem de făcut. Din punctul nostru de vedere, creșterea alocațiilor e o prioritate pentru PNL, dar ea trebuie făcută ținând cont de realitatea economică, astfel încât să nu fie o creștere mincinoasă”, a zis Ludovic Orban.

El a mai afirmat că dublarea alocațiilor presupune un efort bugetar de aproximativ 7 miliarde de lei pe an, ceea ce înseamnă o creștere a deficitului semnificativă, de 0,6%.

Pe 19 august, Camera Deputaţilor a respins, în calitate de for decizional, Ordonanţa 123/2020, care modifică şi completează articolul 3 din Legea 61/1993, în scopul majorării graduale a cuantumului alocaţiei pentru copii.

Ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern prevedea o creştere de 20% de la 1 septembrie, iar următoarele creşteri să fie făcute de două ori pe an: 20% pe 1 ianuarie şi 1 iulie, până în 2022.

Legea prin care urmau să fie mărite alocaţiile a fost promulgată pe 14 ianuarie de preşedintele Klaus Iohannis.

Alocaţiile trebuiau să fie dublate de la 150 de lei la 300 de lei, respectiv de la 300 la 600 de lei pentru copiii cu dizabilităţi începând cu 1 martie, dar Guvernul Orban a emis o OUG pentru a proroga termenul din cauza lipsei de bani.

Ludovic Orban a spus în repetate rânduri că guvernul nu îşi permite dublarea alocaţiilor din cauza lipsei de bani de la bugetul de stat.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a criticat demersul liberalilor de a ataca la CCR legea care respinge creșterea etapizată a alocațiilor: „Nu vă crapă obrazul de rușine? Acest guvern incompetent se luptă acum pe toate căile să nu dubleze alocațiile copiilor”.

„Dar chiar nu vă crapă obrazul de rușine?! Același Guvern incompetent care a făcut din deschiderea școlilor o mare bătaie de joc se luptă acum pe toate căile să nu dubleze alocațiile copiilor! Azi, peneliștii au contestat din nou la Curtea Constituțională legea votată de Parlament și promulgată de președintele Iohannis. Asta deși CCR le-a mai spus o dată că bat câmpii și că legea votată de PSD este perfect constituțională”, scria pe Facebook Marcel Ciolacu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/breaking-news-ccr-dubleaza-alocatiile-guvernul-mai-la-vale/

MESAJ DE INTERES PUBLIC

 

Clip video de informare referitor la măsuri și acțiuni privind exercitarea dreptului de vot la alegerile locale din anul 2020, realizat de AEP în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, Romania și Ministerul Sănătăţii - România.

Accesațihttps://www.facebook.com/AutoritateaElectoralaPermanenta/videos/342320977097147

Un asteroid va trece față de Pământ la o distanța mai mică decât cea pe care orbitează sateliții tv

 


Astăzi, un asteroid va trece la o distanță foartă mică de Pământ, dar o ciocnire este exclusă. Distanța dintre Terra și asteroid va mai mică decât cea față de Lună sau față de sateliții TV sau meteo, relatează Live Science.

Astronomii spun că asteroidul denumit 2020 SW nu se va ciocni cu Pământul, dar va trece foarte aproape de planeta noastră, mai exact, la o distanță de 27.000 de kilometri- potrivit Centrului pentru Studierea Obiectelor din Apropierea Pământului (CNEOS) din cadrul Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California. Acesta nu se va putea vedea, însă, cu ochiul liber.

De exemplu, Luna se află la 384.000 de kilometri de Pământ, iar sateliții TV și meteo sunt situați pe orbită la 35.888 de kilometri distanţă.

Oamenii de ştiinţă nu au precizat dimensiunile exacte ale acestui asteroid, însă estimează că ar avea între 4,4 şi 9,9 metri lungime, conform CNEOS.

Asteroidul 2020 SW a fost descoperit abia săptămâna trecută, la 18 septembrie, de către observatorul Mount Lemmon Survey din Arizona. Asteroidul se deplasează prin spaţiu cu viteza de 27.720 km/h, sau 7,7 km/s.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-spatiul-24304113-asteroid-trece-joi-foarte-aproape-pamant.htm

Primul automobil de înaltă performanță produs în România

 


Ford Puma ST dezvoltă 200 Cai Putere (CP) și sprintează de la 0 la 100 km/h în 6,7 secunde. Acest model devine, astfel, cel mai puternic și mai rapid automobil de serie fabricat vreodată în România și primul SUV Ford Performance produs în Europa de către compania auto americană Ford. Ford Puma ST intră în producția de serie în uzina Ford Craiova în Octombrie 2020, iar livrările către clienții din Europa (inclusiv România) tot atunci.

Câteva dintre caracteristicile tehnice importante sunt:

  • Motor 1.5 EcoBoost, cu trei cilindri, care dezvoltă 200 CP și 320 Nm, cu tehnologie de dezactivare a unui cilindru când mașina rulează lin.
  • Sprint 0-100 km/h în 6,7 secunde
  • Diferențial (Quaife) mecanic cu alunecare limitată (LSD) disponibil opțional
  • Moduri de rulare Eco, Normal, Sport și Track
  • Bară de torsiune cu 40% mai rigidă decât cea de pe Fiesta ST
  • Jante din aliaj ușor de 19 inch
  • Frâne cu 17% mai performante decât pentru un Ford Puma standard
  • Scaune Recaro
  • Anvelope Michelin Pilot Sport 4S


„Adevărații pasionați de șofat nu se vor mulțumi cu o experiență standard, doar pentru că viața cotidiană necesită o mașină mai sensibilă, așa că principala noastră prioritate a fost să facem în așa fel încât Ford Puma ST să fie la fel de încântător și capabil ca orice model ST, fără a sacrifica caracterul practic pe care îl are Puma”, a declarat Stefan Muenzinger, manager Ford Performance, Europa.

Președintele Ford România, Ian Pearson, a declarat pentru 0-100.ro că echipa locală „a luptat mult să vadă Puma ST un proiect realitate”, iar faptul că o asemenea mașină se fabrică în România confirmă angajamentele Ford pe termen lung în ceea ce privește uzina Ford Craiova.

Pentru a marca debutul public al Puma ST, echipa Ford a filmat mașina pe emblematicul Transfăgărășan, rezultatul video putând fi urmărit AICI. Totodată, Puma ST va fi expusă în premieră pe esplanada de la Cluj Arena, în contextul evenimentului Transilvania Rally 2020 organizat în weekend-ul 26-27 Septembrie la Cluj Napoca.

sursa:https://0-100.ro/2020/09/24/premiera-ford-puma-st-primul-automobil-de-inalta-performanta-produs-in-romania/