10.08.2020

Adio călătorii doar cu buletinul în Marea Britanie

 


Marea Britanie a anunţat, joi după-amiază, că intenţionează să nu mai permită accesul cetăţenilor din statele Uniunii Europene în baza cărţilor de identitate începând din octombrie 2021, în contextul încheierii tranziţiei post-Brexit pe 31 decembrie 2020.

Guvernul Boris Johnson a publicat o versiune actualizată a Modelului de administrare a frontierei dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană. „Astăzi, 8 octombrie, Guvernul a intensificat pregătirile pentru încheierea tranziţiei post-Brexit prin publicarea unei versiuni actualizate a Modelului de operaţionalizare la frontiere, care conţine detalii suplimentare despre modul în care va funcţiona frontiera dintre Marea Britanie şi UE şi despre măsurile pe care vor trebui să le ia companiile active în domeniul comerţului, transportatorii şi pasagerii”, anunţă Executivul de la Londra într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

„Noile reguli le oferă detalii suplimentare companiilor şi pasagerilor despre modul în care va funcţiona frontiera dintre Marea Britanie şi UE la finalul perioadei de tranziţie. Transportatorii vor avea nevoie de un Permis de acces de tip Kent pentru a trece frontiera. Modelul confirmă măsura potrivit căreia cărţile de identitate din Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European şi Elveţia nu vor fi acceptate pentru călătoriile în Marea Britanie, inclusiv pentru şoferi, începând din octombrie 2021”, precizează Guvernul de la Londra. Accesul cetăţenilor din ţările Uniunii Europene pe teritoriul Marii Britanii va fi permis doar în baza paşapoartelor începând din octombrie 2021, subliniază Guvernul britanic.

„Dat fiind că sunt mai puţin de trei luni până la expirarea tranziţiei post-Brexit, companiile trebuie să se pregătească pentru noile proceduri, indiferent dacă ajungem ori nu la un acord cu UE, pentru a putea profita de oportunităţile semnificative care vor apărea (…)”, a declarat ministrul britanic pentru Politicile Cabinetului, Michael Gove, responsabil de aplicarea Acordului Brexit.

Negocierile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană privind relaţiile post-Brexit par a fi în impas. Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a cerut miercuri după-amiază Guvernului Boris Johnson să prezinte propuneri concrete în negocierile privind relaţiile post-Brexit, avertizând că Uniunea Europeană nu vrea cu orice preţ un acord. „Tocmai am vorbit cu premierul Boris Johnson. Uniunea Europeană preferă un acord post-Brexit, dar nu cu orice preţ. A venit vremea ca Marea Britanie să pună cărţile pe masă”, a transmis Charles Michel, prin Twitter.

Surse diplomatice citate de agenţia Reuters au declarat marţi că Marea Britanie şi Uniunea Europeană s-au apropiat de un acord privind reciprocitatea drepturilor cetăţenilor în materie de securitate socială după Brexit. Totuşi, nu există progrese în principalele puncte de dispută: cotele de pescuit, garanţiile privind competiţia corectă şi modalităţile de soluţionare a litigiilor.

Uniunea Europeană vrea un acord cu Marea Britanie privind relaţiile post-Brexit, dar este aproape imposibil să fie ratificat un astfel de tratat până la sfârşitul acestui an, a afirmat marţi Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene.
„În cazul în care ajungem la un acord, ceea ce este obiectivul nostru, ambele părţi vor trebui să asigure ratificarea în timp util, pentru a permite intrarea în vigoare a tratatului pe 1 ianuarie 2021. Dar procedura necesită timp. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, vom intra în zona lipsei unui acord. Dat fiind că suntem la mai puţin de 100 de zile distanţă de acest termen, nu putem exclude acest scenariu”, a declarat Sevcovic.

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene. Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale. Liderii UE i-au transmis în mod repetat că timpul este foarte scurt. Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană. Downing Street susţine că vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor, în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie. Recent, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avertizat că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru scenariul încheierii fără niciun acord a tranziţiei post-Brexit.

Tensiunile s-au amplificat în contextul în care Guvernul Boris Johnson vrea să modifice unele clauze ale Acordului Brexit, un plan considerat a fi o încălcare a reglementărilor internaţionale. Tratatul conferă un statut special provinciei britanice Irlanda de Nord, pentru a evita apariţia controalelor la frontieră şi a menţine Acordul de pace din Vinerea Mare. Însă Guvernul Boris Johnson contestă menţinerea reglementărilor UE în provincia britanică Irlanda de Nord.

sursa:https://www.cotidianul.ro/adio-calatorii-doar-cu-buletinul-in-marea-britanie/

„Nepăsarea de la guvernare naște decizii horror”

 


S-a schimbat schimbarea. Spitalul Colentina din București redevine spital suport COVID.

„Colentina redevine spital Covid! Din ordinul lui Orban”, a scris pe Facebook Gabriela Firea.

Ea afirmă că viața a peste 20.000 de bolnavi cronici tratați în Spitalul Colentina, lunar, este în pericol.

„Nepăsarea de la guvernare naște decizii horror”, conchide Firea.

Managerul spitalului Colentina Remus Mihalcea, a declarat joi pentru site-ul Antenei 3: ”Da, este adevarat, așteptam hârtia DSP.  Spitalul va deveni COVID de când vom elibera de pacienții internați în prezent”.

Spitalul Colentina din București a fost redeschis în data de 31 august şi pentru pacienţii care suferă de alte afecţiuni decât COVID-19. Conducerea spitalului anunța că a amenajat un corp de clădire în care vor fi îngrijiţi în continuare pacienţii cu COVID care au la dispoziție circuite separate.

sursa:https://www.cotidianul.ro/spitalul-colentina-pe-aici-nu-se-trece/

Cu cine țineți în alegerile prezidențiale din SUA ?

 


Alegerile americane prezidențiale vor avea loc pe 3 noiembrie 2020, într-unul dintre cele mai încordate scrutine electorale din ultimii ani. Cine ați vrea să conducă SUA pentru următorii patru ani: 1. Donald Trump  sau 2. Joe Biden ?... NR.1 sau NR.2 ?


"Te părăsesc, dragă PNL pentru că ai închis din nou teatrele și cinematografele, te părăsesc pentru că oamenii din Cultură nu te interesează"

 


Ada Solomon nu este împotriva purtării măștii. Crede că există COVID-ul, crede că-i obligatoriu să avem grijă de noi și ai noștri. Și cu toate astea scrie ieri pe pagina sa de Facebook un text vitriolant, un text "pe viață și pe moarte". Ce-i cu Ada Solomon? De ce plasează o "bombă" cu vorbe grele într-un moment atât de plin de COVID? într-un moment în care orice gest te aruncă într-o extremă sau alta? Într-un abis sau altul. Citește textul! E plin de nuanțe. Nuanțe de care tot mai puțini suntem capabili. Ada Solomon vorbește despre apocalipsa venită din această închidere a instituțiilor de cultură. Închidere fără multe explicații. Ada Solomon explică cum urmează o condamnare a breslei sale la comă profundă.


Februarie. România, țară mică, care se vinde pe bani puțini, a fost închisă. Banii din buget au cârpit Sănătatea care ne vindecă de rău. Apoi, business-urile care circulă banu'. Lumea artei a fost ultima la care s-a gândit cineva. La ce ne trebuie măscăricii ? La nimic. Am net gratuit aproape, stau în casă și mă belesc pe net.

Ada Solomon a fost printre singurii care au dus negocieri zdravene cu Ministerul Culturii pentru ajutoare, pentru ca lumea aceasta să iasă din foame.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-perspektiva-24337642-ada-solomon-producator-film-parasesc-draga-pnl-pentru-inchis-din-nou-teatrele-cinematografele-parasesc-pentru-oamenii-din-cultura-nu-intereseaza.htm

Rusia a emis un mandat de arestare

 

Rusia a emis un mandat de arestare pe numele Svetlanei Tihanovskaia, liderul opoziției din Belarus, provocând reacții rapide din partea unor miniștri de externe ai Uniunii Europene, relatează Politico.

Tihanovskaia a fugit din Belarus în Lituania la câteva zile după scrutinul prezidențial din 9 august, amplu criticat de opoziție și comunitatea electorală ca fraudat, care a declanșat proteste masive în țara condusă de președintele Alexandr Lukașenko.

Agenția de presă a Kremlinului, TASS, a anunțat miercuri că inițial mandatul de arestare a fost emis în Belarus dar că a fost extins și în Rusia datorită unui acord bilateral dintre cele două țări.

TASS a precizat că nu este vorba de un mandat internațional de arestare și că Tihanovskaia este căutată pentru încălcarea unui articol din codul penal, fără a menționa însă despre care este vorba.

Ministrul de externe leton Edgar Rinkevics a afirmat pe Twitter că este „uluit” să afle de mandat, adăugând că „ea n-a comis nicio infracțiune. Aceasta este o ingerință directă și nejustificată în problemele interne ale #Belarus și afectează și mai mult posibilitatea unui dialog politic”.

Linas Linkevicius, ministrul de externe al Lituaniei, a pus de asemenea sub semnul întrebării mandatul de arestare.

„Svetlana #Tihanovskaia insistă pentru dialog cu #Rusia. Rusia în schimb emite un mandat pentru arestarea sa. Ciudat, chiar nu știu unde se afllă? Interogarea este singurul form de dialog pe care îl cunosc?”, a scris acesta pe Twitter.

Proteste fără precedent au cuprins Belarusul după ce Lukașenko a fost declarat câștigător cu 80% al alegerilor din 9 august, acesta fiind susținut de Rusia dar nerecunoscut de către Uniunea Europeană.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-international-24337741-rusia-emis-mandat-arestare-svetlana-tihanovskaia.htm

ALDE și Pro România fuzionează

 


Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta au bătut palma pentru fuziunea ALDE cu Pro România, un anunț oficial urmând a fi făcut în cursul zilei de joi, au declarat pentru Hotnews.ro surse politice.

În urmă cu două zile, Victor Ponta vorbea despre această variantă în perspectiva colaborării celor două partide la parlamentare. „Eu i-am ( lui Tăriceanu - n.r.) spus că dacă putem să unim niște forțe destul de mici, că până la urmă Pro România a luat 7 și ceva, ALDE a luat 4 și ceva, și dacă ne batem pentru același lucru, are sens. Dacă va fi problema să fim împreună, va fi o fuziune”, a declarat Ponta.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24337803-surse-alde-pro-romania-fuzioneaza.htm

Sărbătoarea Sf. Parascheva, dată peste cap de COVID

 


Sărbătoarea Sfintei Parascheva nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie, ci se va limita la Sfânta Liturghie din data de 14 octombrie, anunță Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Reprezentanții Prefecturii spun, la rândul lor, că decizia CJSU merge înainte și Poliția e în dispozitiv.

Având în vedere noul context în care ne aflăm, întrucât nu vor mai putea veni la Iași pelerini din alte localități, racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă mâine dimineață, cum era programul inițial, ci va rămâne în Catedrala Mitropolitană. Mitropolia Moldovei și Bucovinei a notificat Prefectura Județului Iași că sărbătoarea nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie, ci se va limita la săvârșirea Sfintei Liturghii din data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva”, a transmis, miercuri seară, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Constantin Sturzu.

Dacă racla va mai fi scoasă pe 13 sau pe 14, răspunsul purtătorului de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a fost, citat de Mediafax, a fost: „Dacă nu va fi un număr mare de închinători și rândul va putea fi gestionat în continuare doar în Catedrală și în curte, cel mai probabil că nu se va mai scoate racla deloc. Vom informa din timp asupra oricăror decizii în acest sens”.

Reprezentanții Prefecturii Iași au declarat, la rândul lor, că decizia CJSU merge înainte și Poliția e în dispozitiv.

„Se intră în plan din noaptea asta de la 12. Sunt legitimați cei care se așează la rând sau vor în incinta MMB”, au spus aceștia.

sursa:https://www.cotidianul.ro/sarbatoarea-sf-parascheva-data-peste-cap-covid/

Previziunile lui Kelemen Hunor despre viitorul Parlament

 


Liderul UDMR Kelemen Hunor a spus în emisiunea „Ochii pe mine”, de la Aleph News, că Parlamentul care va fi ales în 6 decembrie va fi dominat de PNL și USR.

Kelemen Hunor a comentat rezultatul alegerilor locale din România, considerând că partidul pe care îl conduce a ieşit onorabil în urma acestui tur de scrutin.

„Avem patru consilii judeţene şi am păstrat raportul de forţe. Harta naţională arată apropierea dintre PNL şi PSD. În câteva oraşe a câştigat USR, dar a avut rezultat mai slabe decât cel aşteptat”, a spus Hunor.

Hunor a mai spus că „a mai câştigat cineva aceste alegeri în Bucureşti: PMP şi Băsescu. A avut o tactică bună să intre în cursă (Băsescu – n.r.)”.

Liderul UDMR Kelemen Hunor amai spus în emisiunea „Ochii pe mine”, de la Aleph News, că Parlamentul care va fi ales în 6 decembrie va fi dominat de PNL și USR, iar Nicuşor Dan se va apropia de PNL, aceasta fiind „o mişcare absolut firească”.

„Dacă nu va exista o stabilitate politică după parlamentare, iarăşi vom avea în 4 ani 5 guverne şi economia va avea de suferit. Stabilitatea depinde de electorat, dar necesitatea coaliţiei de guvernare va exista”, spune Kelemen Hunor.
Alegerile parlamentare vor avea loc în 6 decembrie 2020.

sursa:https://www.cotidianul.ro/previziunile-lui-kelemen-hunor-despre-viitorul-parlament/

Nu iese la socoteală postul pentru PMP

 


Primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că și-ar dori o majoritate formată din PNL, USR PLUS și PMP în Consiliul General, dar al treilea post de viceprimar, dorit de PMP nu poate fi înființat, pentru că nu permite legea.

Nicușor Dan spune legea nu permite al treilea viceprimar la Primăria Capitalei, pentru a permite să aibă și PMP un viceprimar.

„În acest moment, noi funcționăm după o lege, Codul Administrativ și Codul Administrativ spune că Primăria Capitalei are doi viceprimari și protocolul semnat de PNL și USR PLUS vorbește de un viceprimar de la PNL și un viceprimar de la USR PLUS. PNL și l-a desemnat pe Sebastian Bujduveanu acum câteva zile, USR PLUS și l-a desemnat încă de acum câteva luni pe Vlad Voiculescu. Deci pe ceea ce înseamnă viceprimari discuția este închisă”, a spus Nicușor Dan, la RFI.

În privința majorității din Consiliul General, Dan a spus că sunt 55 de consilieri, majoritatea simplă este de 28 de consilieri, iar PNL și USR PLUS au împreună 29 de consilieri.

„PMP are cinci consilieri și da, mi-aș dori ca în majoritatea care va guverna Consiliul General să facă parte și PMP-ul, dar asta este o decizie pe care trebuie să o ia împreună, după ce este stabilită definitiv componența Consiliului General, e o decizie pe care s-o ia împreună consilierii celor trei partide. Mi-aș dori să fie și PMP-ul, din două motive. Unul: pentru a avea o majoritate mai largă, care să preîntâmpine absențe sau incidente, care pot să apară oricând. Doi: pentru că împreună cu PMP-ul putem să avem majoritatea și la Consiliul Local al Sectorului 5, singurul la care în momentul ăsta PNL și USR PLUS nu pot să facă singuri majoritatea”, a precizat primarul ales al Bucureștiului.

sursa:https://www.cotidianul.ro/nu-iese-la-socoteala-postul-pentru-pmp/

10.07.2020

SEPTEMBRIE 2020, cea mai caldă lună septembrie înregistrată în PERIOADA MODERNĂ

 


Septembrie 2020 a fost cea mai caldă lună septembrie înregistrată în lume de la debutul măsurătorilor meteorologice, potrivit serviciului european de monitorizare a schimbărilor climatice Copernicus, care evocă posibilitatea ca 2020 să detroneze 2016 de pe primul loc în clasamentul celor mai calzi ani înregistraţi vreodată în epoca modernă, informează AFP și CNN.


Perioada de 12 luni cuprinsă între octombrie 2019 şi septembrie 2020 a avut o temperatură medie cu 1,28 grade Celsius peste temperaturile medii din era preindustrială.

În contextul în care ultimii cinci ani au fost deja cei mai calzi înregistraţi vreodată în perioada modernă, cifra anunţată apropie periculos de mult planeta Terra de plafonul fixat prin Acordul pentru climă de la Paris.

Acest pact, semnat în 2015 de circa 200 de state care s-au angajat să îşi reducă emisiile de gaze cu efect de seră, vizează limitarea creşterii temperaturii globale cu cel mult 1,5 grade Celsius - sau în cel mai rău caz cu cel mult 2 grade Celsius - în raport cu era preindustrială pentru a limita impactul devastator al furtunilor, secetelor şi valurilor de caniculă.

În condiţiile în care planeta noastră s-a încălzit deja cu peste 1 grad Celsius, temperatura sa medie creşte în continuare, în medie, cu 0,2 grade Celsius per deceniu de la sfârşitul anilor 1970, au dezvăluit administratorii programului Copernicus în bilanţul lor climatic lunar. Iar anul 2020 nu riscă să inverseze această tendinţă, având deja lunile ianuarie, mai şi iunie cele mai calde măsurate vreodată în epoca modernă.

„La nivel mondial, septembrie 2020 a fost cu 0,05 grade Celsius peste septembrie 2019, până atunci cea mai caldă lună septembrie înregistrată vreodată”, au precizat experţii care lucrează pentru acest serviciu european.

Septembrie 2020 a fost şi cu 0,63 grade Celsius peste media temperaturilor înregistrate în lunile septembrie din perioada 1981-2020. Temperaturile din ultima lună au fost deosebit de mari în Siberia, continuând astfel un val de căldură care a început să se manifeste în primăvară şi a favorizat izbucnirea unor incendii spectaculoase.

Căldura a fost mai mare decât valorile normale şi deasupra Oceanului Arctic în ansamblul său, precizează experţii de la Copernicus, care reamintesc că banchiza pe timpul verii din Arctica s-a topit în acest an atât de mult, încât a ocupat locul al doilea în clasamentul celor mai mici suprafeţe îngheţate arctice înregistrate vreodată în sezonul estival (după vara anului 2012).

„Combinaţia din 2020 dintre temperaturile record şi o banchiză de vară la un nivel scăzut subliniază importanţa ameliorării monitorizării într-o regiune care se încălzeşte mai repede decât oricare altă parte a lumii", a declarat Carlo Buontempo, directorul acestui serviciu european dedicat modificărilor climatice.

Însă nordul extrem nu a fost singurul vizat. Astfel, America de Nord a avut o lună septembrie deosebit de caldă, cu o temperatură de 49 de grade Celsius înregistrată la începutul lunii în comitatul Los Angeles, aflat într-un stat - California - devastat de incendii.

Dincolo de datele referitoare la luna septembrie, informaţiile captate de satelitul european arată că perioada cuprinsă între ianuarie şi septembrie 2020 a fost mai caldă decât aceeaşi perioadă din 2019 (al doilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor moderne).

În plus, analiza comparată a aceloraşi nouă luni pentru 2020 şi 2016 - cel mai călduros an - a dezvăluit anomalii „destul de similare”, au explicat specialiştii din programul Copernicus.

În pofida acestor aspecte, anumite fenomene climatologice, precum dezvoltarea în desfăşurare a unui episod La Nina, care are tendinţa de a reduce temperatura mondială, „vor influenţa probabilitatea ca 2020 să devină cel mai călduros an măsurat vreodată”.

Baza de date prin satelit creată în cadrul programului Copernicus pentru observarea temperaturilor datează din 1979, însă datele convenţionale terestre şi cele obţinute de alte agenţii care au efectuat măsurători şi înainte de 1979 nu indică prezenţa niciunui an care să fi fost mai călduros în comparaţie cu era preindustrială.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-spatiul-24335780-septembrie-2020-cea-mai-calda-luna-inregistrata-vreodata.htm

Distanța Marte - Pământ este cea mai mică din ultimii 17 ani. Planeta Roșie se vede foarte bine pe cerul nopții chiar și cu ochiul liber

 


Marte nu a mai fost atât de aproape de Terra din 2003, iar acest lucru se va repeta abia peste 17 ani. Evident că nu vorbim de o distanță mică, 62 milioane km, dar planeta s-a putut vedea foarte bine pe cerul nopții în ultimele zile, fiind vizibilă foarte aproape de Lună. Distanța medie dintre cele două planete este 225 milioane km, dar maximul depășește 400 de milioane km din cauza orbitelor eliptice.


O dată la 26 de luni Marte se află foarte aproape de Terra și în funcție de acest eveniment sunt lansate și misiunile de cercetare către Planeta Roșie. Anul pe Marte durează doi ani pământești, iar ziua este de 24 de ore. Marte este mult mai mică decât Terra ( o zecime din masa terestră), iar temperatura medie este - 65 de grade, față de +15 grade pe Terra.

Dacă cele două planete ar avea orbite perfect circulare distanța minimă dintre ele ar fi mereu aceeași, însă cum orbitele sunt eliptice, distanța variază enorm. Și atracția gravitațională schimbă un pic forma orbitei: spre exemplu Jupiter influențează orbita marțiană.

Cea mai mică distanță dintre Marte și Terra, 54,6 milioane km, a fost atinsă în 2003, iar distanța atunci a fost cea mai mică din ultimii 60.000 de ani, urmând ca cele două planete din Sistemul Solar să fie la fel de apropiate abia în anul 2287.

Când Marte este atât de aproape, devine extrem de luminoasă pe cerul nopții, fiind al doilea cel mai luminos corp ceresc după Lună, în această perioadă. Marte este atât de luminoasă doar o dată la 15-17 ani. Pentru a fi reperată ușor sunt de ajutor aplicații precum Sky Map.

Cei de la NASA ne avertizează să nu ne lăsăm păcăliți de legenda urbană care spune că Marte va apărea pe cer la fel de mare ca Luna. Dacă acest lucru ar fi adevărat, atracția gravitațională foarte puternică ar crea mari probleme pe Terra.

Punctul de apropiere maximă în această toamnă a fost pe 6 octombrie la ora 17.00, iar următorul va fi pe 8 decembrie 2022.

surse:NASAhttps://science.hotnews.ro/stiri-spatiul-24336047-distanta-marte-pamant-este-cea-mai-mica-din-ultimii-17-ani-planeta-rosie-vede-foarte-bine-cerul-noptii-chiar-ochiul-liber.htm

Avocatul lui Dan Tudorache spune cine a acoperit camerele de supraveghere cu hârtie

 


Noi dezvăluiri în scandalul electoral de la Sectorul 1. Avocatul lui Daniel Tudorache spune că persoanele care au fost audiate au confirmat faptul că au fost acoperite camerele de supraveghere defecte de la Biroul electoral al Sectorului 1 cu hârtie.

Declaraţia sa a fost făcută, după ce astăzi au continuat audierile la Secţia specială de investigare a infracţiunilor din justiţie, în urma plângerii penale făcute de Daniel Tudorache.

''Domnul Tudorache, prin vocea mea spune că și cei care sunt la audieri înăuntru au confirmat faptul ca acele camere au fost învelite în hârtie, cu excepţia camerei care a înregistrat şi pe care aţi văzut-o absolut toţi, pentru că imaginile au apărut în spaţiul public, indiferent dacă respectivele camere funcţionau sau nu. Cert este că sunt învelite în hârtie și în acest moment.

Există o confirmare şi nu din partea reprezentantului PSD, asta pot să vă spun. Există o confirmare clară. Sau ALDE, că şi dumnealor se află înăuntru. Eu cred că se va descoperi, pentru că se discută şi s-a aflat cam cine a cerut acest lucru.

Din ceea ce cunosc, se vehiculează că domnul procuror Spîncu ar fi solicitat să se învelească aceste camere în hârtie !

Eu nu acuz, eu doar spun că dumnealor trebuie să lămurească aceste aspecte'', a spus avocatul Mihai Drăgan, reprezentantul legal al lui Dan Tudorache despre care face noi acuze de fraudă electorală la Sectorul 1. 

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/dezvaluiri-avocat-dan-tudorache-sectorul-1-camere-de-supraveghere-hartie-mihai-dragan-583666.html

Oferta pe care a primit-o Gabriela Firea la Bacău

 


După ce liderul organizației PSD Bacău, Dragoș Benea, i-a oferit Gabrielei Firea posibilitatea de a candida în Bacău la parlamentare, prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a reacționat și a spus care este motivul pentru care primarul general în funcție trebuie să deschidă lista la București.

„Doamna Firea, din câte știu eu, e din Bacău. Doamna Firea, discutând azi cu Dragoș, s-a implicat mult în campania de la Bacău. Sigur că dna Firea e președinte PSD București a și fost anunțată că va deschide lista la București. Nuanțele, oferta, cum am văzut-o eu, era una în care îi mulțumea dnei Firea pentru implicarea de la Bacău. (...) Va deschide lista la București și e normal să facă acest lucru”, a declarat Sorin Grindeanu.

Primarul general în funcție al Capitalei, Gabriela Firea, este invitată să candideze la alegerile parlamentare în județul Bacău.

"Aș fi onorat, în calitate de președinte al PSD Bacău, ca echipa de parlamentari ai organizației județene, la apropiatele alegeri generale, să fie deschisă de băcăuanca Gabriela Firea! Doamna Firea ne-a sprijinit în campania pentru alegerile locale și am convingerea că o parte importantă din victoria noastră, împotriva dreptei unite, i se datorează cu prisosință, cu atât mai mult cu cât în județul Bacău, caz singular între județele din țară, PSD a fost - cu adevărat - singur împotriva tuturor.

Sprijinul ferm și prompt primit din partea Gabrielei Firea ne onorează ca organizație și este o dovadă în plus că băcăuanii sunt întotdeauna uniți, indiferent de distanțele care îi separă. Cu atât mai firesc, mi se pare, ca lista PSD Bacău pentru alegerile parlamentare să fie deschisă de o băcăuancă ce nu a întârziat să ne dea o mână de ajutor atunci când aceasta i-a fost cerută", a transmis liderul organizației PSD Bacău, Dragoș Benea, prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook.

sursa:https://www.antena3.ro/politica/gabriela-firea-bacau-sorin-grindeanu-alegeri-parlamentare-583658.html

Explozie la un depozit de armament din Rusia. Mai multe localităţi au fost evacuate

 


Autorităţile ruse au evacuat miercuri locuitorii a mai bine de zece sate din regiunea Riazan, după ce un incendiu a izbucnit la un depozit de muniţie, generând explozii în lanţ, anunţă TASS. 

Reţelele de socializare au fost invadate de înregistrări de la locul incidentului. În imagini se pot vedea coloane groase de fum şi se aude zgomotul exploziei armamentului din depozit.

Un martor declară, într-una dintre aceste înregistrări, că ”schije de obuz şi cenuşă cad din cer”. Exploziile se auzeau la fiecare 5-10 secunde, potrivit Ria Novosti. 
Autorităţile ruse au evacuat oamenii din peste 10 sate, pe o rază de 5 km din jurul depozitului de armament, situat într-o regiune aflată la 260 km sud-est de Moscova, a declarat ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă, citat de Interfax.

Depozitul de muniţii a luat foc după ce vântul a extins un incendiu de pe un câmp situat în apropiere, a precizat armata rusă, citată de TASS. Nicio persoană nu a fost rănită, iar militarii şi civilii au fost evacuaţi.

sursa:https://www.antena3.ro/externe/explozie-la-un-depozit-de-munitie-din-rusia-mai-multe-localitati-au-fost-evacuate-583663.ht

Criza din Karabah devine o problemă internațională

 


Conflictul din Karabah afectează nu doar regiunea, dar și statele vecine, inclusiv relațiile internaționale.

Serghei Markedonov, expertul Institutului de Studii Internaționale a Institutului de Stat de Relații Internaționale de la Moscova al MAE al Rusiei, redactorul șef al revistei “Mejdunarodnaia Analitika”.

“Ceea ce se întâmplă în Karabahul de Munte reprezintă o lecție importantă pentru noi pentru că niște conflicte înghețate implică niște confruntări în viitor, în care comunitatea internațională este neputincioasă”. E o apreciere a președintelui Serbiei, Aleksandar Vučić. E o țară care se află geographic departe de regiunea Caucazului. Însă în multe privințe aceste procese, care s-au desfășurat în anii 90 pe teritoriul fostei Iugoslaviei, au niște algoritmuri asemănătoare cu situația din spațiul exsovietic. În acest context, noua escaladare militară în Karabah reamintește nu doar vecinilor Armeniei și Azerbaidjanului, dar și întregii lumi, cât de firav poate fi un conflict interstatal și interethnic nesoluționat.

Conflictul din Karabah: nu doar Caucazul

Astăzi, când confruntarea militară între Baku și Erevan continuă, o bună parte a publicațiilor se concentrează pe mersul acestuia și posibilelor urmări pentru părțile în conflict. Însă conflictul din Karabah, după importanța lui, depășește limitele unei regiuni. Cu atât mai mult unei confruntări izolate. Acesta ne readuce din nou la niște coliziuni între principiile integrității teritoriale și autodeterminării naționale.

În negocierile purtate sub egida grupului de la Minsk al OSCE, aceste două principii erau tratate la egal. Scepticii ar putea spune că în condițiile actuale că nu există premize pentru o revenire în câmpul diplomației. Însă, trebuie să avem în vedere faptul că orice război se încheie cu o pace, problema este în ce condiții va fi încheiată ea. Dacă e așa, atunci ar fi greu să ne imaginăm apariția unui document radical diferit de ceea ce conțin așa-numitele principii de bază ale reglementării conflictului din Karabah.


Însă, aceste principii reprezintă un compromis între cele două discursuri: al unității teritoriale și autodeterminării. Discuția despre primatul unui principiu în fața altuia ne readuce inevitabil în anul 1991. În timpul destrămării URSS și a Iugoslaviei, aceste probleme au intrat inevitabil în centrul atenției. Astăzi, peste aproximativ trei decenii, după două mișcări tectonice, care au recroit semnificativ peisajul politico-geografic al Eurasiei, devine tot mai clar că: au avut loc procese de dezintegrare a două formațiuni statale mari, în conformitate cu niște criterii juridice clare, conflictele izbucnite puteau fi evitate sau ar fi decurs într-o formă mai ușoară.

Însă pe atunci au avut prioritate considerentele de ordin politic, iar comunitatea internațională a căzut de acord să se dirijeze de principiul juridic uti possidetis (păstrarea frontierelor administrative), fără a se complica cu un arbitraj sau edificarea unor mecanisme de tranziție de la statutul de republici unionale și autonomii, spre noi state independente.


Legislația cu privire la secesiune, care exista în URSS (documentele care prevedeau dreptul ieșirii din statul unitar, adoptate în aprilie 1990) au fost ignorate în totalitate. Drept urmare, a avut loc o “conservare” a conflictelor, la rezolvarea cărora jucătorii externi oricum ar fi fost nevoiți să se implice. Și vor mai fi nevoiți s-o facă. Noua escaladare în Caucaz a reamintit odată în plus acest lucru.

În ce coincid pozițiile Rusiei și Occidentului?


În ultimii ani, despre conflictele etnopolitice din spațiul exsovietic se scrie, de regulă, prin prisma “marii geopolitici”. În contextul Abhaziei și Oseției de Sud este vorba despre o confruntare între Rusia și NATO, iar în cel transnistrean – despre concurența între Rusia și Uniunea Europeană.


Însă dosarul Karabahului se evidențiază cel mai mult pe acest fundal. În cazul dat, Rusia și Occidentul (în persoana SUA și Franței, în calitate de copreședinți în grupul de la Minsk al OSCE) au o unanimitate de opinii în privința principiilor actualizate de la Madrid, în calitatea lor de fundamente pentru viitoarea reglementare a conflictului. Apariția operativă a declarației comune a lui Vladimir Putin, Emmanuel Macron și Donald Trump despre necesitatea încetării imediate a focului și revenirea la formatul diplomatic ar fi greu de imaginat dacă era vorba de o altă natură a conflictului. Apropo, șefii celor trei state – copreședinți ai grupului de la Minsk, s-au adresat în același timp Bakuului și Erevanului doar o singură dată - în ajunul faimosului discurs de la Kazan din 2011. După care, procesul de negocieri a trecut mai curând la o etapă de dirijare a conflictului decât de soluționarea lui.


Conflictul și vecinii  


În conflictul din Karabah, părțile nu se idenitifică doar cu interesele Rusiei sau doar a Occidentului și nici confruntarea nu are o astfel de logică. Însă, în cazul dat nu trebuie subapreciat rolul unor părți terțe. Mai întâi de toate, trebuie să avem în vedere trei vecini ai Armeniei și Azerbaidjanului – Turcia, Iranul și Georgia. Precum și trei modele de reglementare.


În primul caz observăm o susținere deplină a 


poziției Bakuului și o critică dură a opiniei “celor trei puteri” în privința reglementării conflictului. O astfel de susținere dură și hotărâtă a Azerbaidjanului din partea Turciei nu a existat din 1991, chiar dacă Ankara nu și-a ascuns niciodată simpatiile politice.


Iranul poate fi privit ca un exemplu de altă natură. La începutul anilor 90, confruntându-se cu noi realități, cu noi state independente în Caucaz, Teheran a încercat să se recomande în calitate de mediator. Apoi, partea iraniană a plecat în umbră, însă nu și-a schimbat poziția – reglementarea poate fi posibilă doar în baza unei soluții pașnice și a unui compromis între toate părțile implicate în conflict. Cu o susținere a statelor vecine, însă fără implicarea unor forțe externe, precum UE sau SUA. De aici vine și respingerea, în ciuda unei retorici pașnice, principiilor de bază a reglementării conflictului, care presupuneau introducerea unor misiuni de menținere a păcii.


Un caz aparte îl reprezintă Georgia. Această țară nu dispune de resurse militare puternice, precum Turcia și Iranul, state care aspiră de rolul unor puteri eurasiatice independente, capabile să arunce mănușa marilor actori internaționali. Georgia a trecut prin două conflicte etno-politice. Pierderea Abhaziei și Oseției de Sud este considerată o traumă adâncă nu doar de clasa politică a acestei țări, dar și cetățenii ei. Însă, în același timp, oficialitățile de la Tbilisi de la începutul conflictului din Karabah și-au exprimat disponibilitatea de a servi în calitate de mediator între cele două părți.


Așa cum observă just teoreticianul relațiilor internaționale, Robert L. Rothstein, “statele mici pot influența fără arme nucleare relațiile internaționale, care depășesc limitele subsistemelor lor regionale”. De ce resurse dispune Georgia?


Președintele Salome Zurabișvili (în trecut, diplomat francez de carieră și ministru al Afacerilor Externe al Georgie) a propus deja o întrevedere la Tbilisi într-un format de negocieri, sub egida grupului de la Minsk. Pe de o parte, acest lucru consolidează relațiile Geoergiei cu partenerii occidentali, iar pe de altă parte – nu este tratat ca un factor care ar irita Moscova.


Nu ar trebui să uită că în Georgia locuiesc 


comunități numeroase ale armenilor (Javaheti) și a azerilor (Kartli Inferior), iar între Tbilisi și Baku există problema nesoluționată a mănăstirii Davit Gareji. Toate acestea determină conducerea statului să pună în aplicare diverse mecanisme asiguratorii, pentru că problema Karabahului, alături de efecte în politica externe, are o continuare în politica internă, iar stabilitatea și pacea interetnică reprezintă o piatră unghiulară.


În acest fel, noua escaladare a conflictului din Karabah a arătat din nou că orice confruntare nu evoluează într-un vacuum. Aceasta actualizează simultan atât subiectele istorice, cât și problemele actuale nu doar în relațiile dintre părțile conflictului, ci influențează și asupra situației din țările vecine, are un efect asupra unor contexte internaționale mai mari.

sursa:https://ro.sputnik.md/analytics/20201007/31955770/Criza-Karabah-devine-problema-internationala.html

„Pentru asta stau toţi elevii cu mască, până la 8-9 ore pe zi ?”

 


Club din București, amenzi de 21.500 lei după un chef cu zeci de persoane înghesuite și fără mască. Administratorul unui club din Sectorul 1 al Bucureştiului a fost sancţionat de poliţişti cu suma de 10.000 de lei pentru nerespectarea normelor sanitare, transmite Poliţia Capitalei. De asemenea, organizatorul evenimentului care a avut loc acum câteva zile la acel club a fost amendat cu 10.000 de lei. Poliţia a mai aplicat o amendă de 1.500 lei pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. Este vorba despre clubul Nuba, potrivit unor surse. Amenzile au fost date de poliţişti după apariţia unor imagini pe Facebook cu petrecerea în cauză.

„Urmare a imaginilor apărute în spaţiul public, privind desfăşurarea unui eveniment, pe terasa unui club din sectorul 1 al municipiului Bucureşti, vă aducem la cunoştinţă următoarele: A fost aplicată o sancţiune contravenţională, în cuantum de 10.000 de lei, organizatorului evenimentului, conform HG. nr. 782 din 2020, precum şi o altă sancţiune contravenţională, tot în cuantum de 10.000 de lei, administratorului societăţii comerciale, în spaţiul căreia a avut loc evenimentul. De asemenea, a fost aplicată şi o  sancţiune contravenţională, conform Legii nr. 61/1991 , pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, sancţiune în valoare de 1.500 de lei”, a transmis Poliţia Capitalei, într-un comunicat de presă miercuri

Poliţiştii continuă verificările, pentru identificarea şi sancţionarea participanţilor, care au încălcat normele de protecţie sanitară.

O internaută a publicat imagini de la o petrecere care a avut loc pe terasa clubului Nuba din Bucureşti, unde persoanele nu purtau mască de protecţie şi nu respectau normele de distanţare socială.

„Pentru asta îmi petrec 8 h/zi la locul de muncă purtând mască şi vizieră ? Pentru asta stau toţi elevii cu mască, până la 8-9 ore pe zi ? Pentru asta s-a trecut la învăţământul hibrid, în care ai parte de educaţie din 2 în 2 săptămani ? Mulţumesc patronilor de la Nuba, în numele tuturor cadrelor medicale şi didactice, în numele tuturor celor care au rămas fără job, în numele aparţinătorilor care nu îşi pot vizita rudele în spitale. Vă mulţumim şi sperăm că încasările de aseară au fost pe măsura aşteptărilor”,  a scris Silvia Dinu pe Facebook, care a postat şi imagini de la clubul Nuba.