10.24.2020

Motivul pentru care liberalii ar „ascunde” Legea bugetului

 


PSD acuză PNL că ar pregăti majorarea TVA și de aceea „ascunde” bugetul pe anul viitor.

„Conform economiștilor uneia dintre cele mai mari bănci din România, pentru a acoperi găurile din buget, Guvernul ar merge mai degrabă pe #majorareaTVA, pentru că măsura s-ar putea aplica rapid și ar avea un efect imediat, întrucât TVA e cel mai ușor de colectat.
Potrivit legii, cel mai târziu la 15 octombrie Legea bugetului de stat pe anul viitor trebuie supusă dezbaterii și adoptării Parlamentului.
Majorarea TVA s-ar vedea însă în proiectul de #Buget. De aceea PNL nu respectă Legea nr. 500/2002 și nu prezintă bugetul pe anul următor înainte de #alegeri! Pentru ca românii să nu vadă ce îi așteaptă dacă PNL rămâne la guvernare”, este mesajul postat de social-democrați pe Facebook.

sursa:https://www.cotidianul.ro/motivul-pentru-care-liberalii-ar-ascunde-legea-bugetului/

Scene de război pe străzile Italiei

 


Protest violent în oraşul italian Napoli în noaptea de vineri spre sâmbătă până la primele ore 
ale dimineţii față de restricțiile impuse pentru combaterea epidemiei.
Manifestanții  s-au adunat în faţa administraţiei regionale, aruncând artificii şi fumigene, în timp ce poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor, relatează agenţia ANSA.

Guvernatorul regiunii Campania, Vincenzo De Luca, a instituit un lockdown în intervalul 23.00 – 5.00 pe fondul creşterii cazurilor de COVID-19.

În cursul zilei de vineri, Vicenzo De Luca a cerut premierului italian Giusepe Conte să ia în calcul o carantină naţională, altminteri va închide accesul în regiune.

Restricţiile nu au fost pe placul napolitanilor, care au organizat un protest, iniţial pacific.

La o oră de începerea protestului, mai mulţi manifestanţi au aruncat cu petarde în forţele de ordine.

O echipă a televiziunii SkyNews Tg24 a fost agresată în direct şi fugărită pe străzile oraşului.

Principalele sloganuri ale manifestanţilor priveau libertatea şi demisia guvernatorului De Luca.

Regiunea Campania a înregistrat un număr zilnic de 2.280 de cazuri de COVID-19, a declarat De Luca la un eveniment transmis live pe Facebook, o creştere de aproape 50% faţă de cele 1.541 înregistrate joi.

Guvernul premierului Giuseppe Conte a rezistat până acum solicitărilor privind introducerea unui lockdown naţional, argumentând că ar exista costuri prea mari din punct de vedere economic şi social.

sursa:https://www.cotidianul.ro/video-scene-de-razboi-pe-strazile-italiei

10.23.2020

”Minți cu nerușinare !” ... ”ești disperat că sunteți pe tobogan și, în cinismul vostru, vreți să vă salvați sacrificând zeci de vieți omenești !”.

 


Daniel Zamfir îl acuză pe premier de ”cinism”, avertizându-l chiar că, în situația actuală, CINISMUL UCIDE”.

”Ludovice, hai să dăm cărțile pe față!”, îl provoacă Zamfir, provocându-l să abordeze deschis mai multe chestiuni de care premierul pare să se ferească!


De exemplu: ”De ce vreți să faceți alegerile cu orice preț?”, întreabă Zamfir. ”În numele democrației? Pe bune? La 13 decese pe zi, ai amânat alegerile locale, iar la 100 acum, ții morțiș să faci alegeri?”.  


De fapt, îi aruncă în față Zamfir – ”ești disperat că sunteți pe tobogan și, în cinismul vostru, vreți să vă salvați sacrificând zeci de vieți omenești!”.


Sau, alt exemplu: ”Te încurcă Parlamentul să guvernezi?” Minți cu nerușinare! – îi spune Zamfir, aducând și argumentul cifrelor: ”Ai dat peste 170 de Ordonanțe de Urgență în numai 10 luni!”

Pe de altă parte: ”Toate legile pe care le-au votat alții decât voi și useriștii le-ați blocat la CCR!”

”Și mai e ceva ce vă disperă, Ludovice! Nu v-am lăsat să vindeți pe nimic CEC-ul, Aeroporturile, Portul Constanța, Hidroelectrica și tot ce mai e de prăduit în țara asta!”, spune Zamfir, avertizându-l pe premier – ”Știm că deja le-ați amanetat!”

Iar în final, Zamfir îi face o promisiune premierului: ”Ne ținem scai de voi să dați alocațiile copiilor, salariile profesorilor și personalului medical și pensiile oamenilor, AȘA CUM PREVEDE LEGEA!”.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20201023/32133272/Zamfir-il-arunca-in-fata-lui-Orban-Mini-cu-nerusinare.html

Iohannis respinge legea care poate modifica data alegerilor

 


Președintele Klaus Iohannis a retrimis la Parlament legea care dă dreptul Legislativului să stabilească data alegerilor, chiar dacă legea a trecut deja de CCR.
Președintele României, Klaus Iohannis, face tot posibilul pentru ca alegerile generale să aibă loc pe 6 decembrie. În acest sens, el a trimis astăzi Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016. Legea respinsă astăzi de președinte este cea care dă dreptul Legislativului să stabilească data alegerilor parlamentarea, iar CCR a declarat-o constituțională.
Președintele trece însă peste decizia CCR și încearcă măcar să întârzie adoptarea legii pentru ca să înceapă campania electorală, iar procesul alegerilor să nu mai poată fi oprit.
Astfel, Iohannis și-a exprimat dorința ca procesul electoral deja început, prin Hotărârea Guvernului care a stabilit data alegerilor parlamentare pentru 6 decembrie, să continue. Curtea Constituțională a stabilit deja că intrarea în vigoare a legii care face obiectul cererii de reexaminare ar scoate automat din vigoare HG-ul privind alegerile parlamentare, ducând implicit la amânarea alegerilor.
În cererea de reexaminare adresată Parlamentului, Iohannis atrage atenția că, potrivit calendarului deja aprobat de Guvern, au fost deja desemnați judecătorii în birourile electorale, au fost puse deja la dispoziția biroului electoral de circumscripție pentru românii cu domiciliul sau reședința în afara țării listele electorale din străinătate pentru votul prin corespondență, a fost actualizat Registrul electoral, s-au depus listele de candidați și candidaturile independente pentru circumscripția pentru românii cu domiciliul sau reședința în afara țării.
De asemenea, se mai arată în cererea transmisă de Cotroceni Parlamentului, s-au definitivat candidaturile organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale pentru toate circumscripțiile electorale, s-au comunicat către Biroul Electoral Central listele de candidați și candidaturile independente, s-au stabilit machetele fiecărui buletin de vot pentru circumscripția electorală pentru românii cu domiciliul sau reședința în afara țării, s-au depus listele de candidați și candidaturile independente pentru Senat și Camera Deputaților în circumscripțiile electorale din țară și s-a făcut înregistrarea în Registrul electoral cu adresa din străinătate cu opțiunea pentru votul prin corespondență.
Iohannis vrea să demonstreze astfel că procesul electoral nu mai poate fi modificat, mai ales că există cetățeni români pentru care deja a debutat și se află în derulare exercițiul dreptului de a fi ales, în condițiile art. 37 din Constituție.
”Față de această împrejurare, apare evident faptul că orice intervenție (cu excepția vreunei situații ce ar justifica prelungirea de drept a mandatului Parlamentului - starea de mobilizare, starea de război, starea de asediu sau cea de urgență) ce ar avea ca efect amânarea datei alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților s-ar putea constitui într-un abuz și o vătămare a drepturilor electorale ale cetățenilor români, și în special a celor din diaspora, în privința cărora procedurile sunt deja declanșate și se află în etape avansate”, mai spune Iohannis.
Mai mult, Iohannis acuză PSD că vrea să își creeze avantaj electoral prin modificarea datei alegerilor, el argumentând în felul următor: cu cât momentul modificărilor legilor electorale este mai apropiat de data organizării alegerilor, cu atât este mai puternică prezumția că modificările respective au ca scop crearea unui beneficiu/avantaj pentru partidul politic care le-a adoptat, fiind dictate de interesele lui iminente, și pot avea ca rezultat manipularea electoratului.
Interesant însă că Iohannis nu spune nimic despre pandemie, despre condițiile de risc la care este supusă populația prin organizarea alegerilor, menținând discuția doar în plan juridic rupt de contextul extrem de presant al situației creșterilor cazurilor de Covid 19 cu care se confruntă România.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20201023/32137122/Iohannis-respinge-legea-care-poate-modifica-data-alegerilor.htm


Ludovic Orban respinge testarea în masă

 


Premierul Ludovic Orban a spus, vineri, la Iaşi, că doreşte creşterea capacităţii de testare la 50.000 de teste pe zi, în contextul în care România a depăşit, de la jumătatea acestei luni, record după record, ajungând la peste 5.000 de noi infectări cu COVID în ultimele 24 de ore.

El a respins, pe de altă parte, ideea testării de masă şi a explicat cine şi în ce condiţii face testul de depistare a infecţiei cu COVID-19:

"Vom folosi orice tip de testare validat la nivel european, în măsura în care îl vom putea achiziţiona la un preţ competitiv.
(Reporter: În caz, consideraţi că rata îmbolnăvirilor reflectă realitatea dacă testările nu se fac proporţional cu populaţia şi nici după o formulă unică?)
Testările nu se fac proporţional cu populaţia, ci la cererea populaţiei. Fie în funcţie de definiţia de caz, fie la cerere, contra cost. La noi a crescut numărul de teste zilnice, am avut peste 35 de mii de teste zilnice în ultimele 3 zile şi vom creşte capacitatea de testare în continuare. Această creştere a urmărit nevoia de testare. Nu putem să ne ducem să testăm la scară de bloc, cum propuneau unii. Testăm când avem definiţie de caz, când sunt întrunite cele 7 elemente ale definiţiei de caz şi, evident, orice cetăţean care doreşte să se testeze, dintr-un motiv sau altul, o poate face contra cost. Decontarea testărilor se face în anumite cazuri de către Institutul de Sănătate Publică, potrivit practicilor la nivel european", a spus Ludovic Orban.
sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/ludovic-orban-testare-in-masa-iasi-584779.html


Noi recorduri pe piața românească de artă au fost stabilite în cadrul celei mai lungi licitații din istoria Casei de Licitații A10 by Artmark

 

Aproape 8 ore și jumătate a durat licitarea celor 184 de capodopere din cadrul evenimentului maraton - Licitația de Toamnă - Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești, cu startul joi, la 19:30, și închiderea vineri dimineață la 03:53, ținând sute de participanți activi. Valoarea totală a celui mai mare eveniment de pe piața românească de artă din această toamnă, desfășurat, aseară, doar online, egalează rezultatul total stabilit anul trecut în octombrie 2019.

1,464 de milioane de euro și o rată de adjudecare de 85% sunt rezultatele licitației de artă de aseară, licitație dedicată numelor mari ale artei românești, care confirmă soliditatea și lichiditatea pieței de artă de patrimoniu, respectiv interesul în creștere al colecționarilor pentru valorile culturale consacrate, reprezentate de artiștii prezenți în muzee, ale căror opere se apreciază în piață că tezaurizează valoarea banilor investiți.

Întotdeauna vârf de colecție și preferat al colecționarilor de toate vârstele se dovedește a rămâne pictorul național Nicolae Grigorescu, ale cărui 4 picturi în licitație au strâns 167.500 de euro. Cel mai intens licitată a fost o duioasă „Țărăncuță cu mărgele albastre”, de mici dimensiuni, care a fost adjudecată pentru 95.000 de euro, (multiplicând estimarea Casei de 25.000-45.000 de euro).

Cu toate acestea, topul adjudecărilor de ieri seară este condus nu de Grigorescu, ci de favoritul publicului, Nicolae Tonitza, portretul fiicei sale „Irina” fiind adjudecat pentru 120.000 de euro, în ciuda estimării sale conservative de 80.000-120.000 de euro.

Chiar dacă operele clasicilor picturii românești au cântărit mai mult ieri seară la Artmark, un rezultat impresionant pentru segmentul de artă contemporană, cel puțin pentru piața din România, a înregistrat artistul contemporan Adrian Ghenie, cu o lucrare timpurie, din 1991, care a fost adjudecată pentru 28.000 de euro, raportat la o estimare extrem de conservativă de 3.000- 5.000 de euro.

Recorduri de autor au înregistrat și cel mai important portretist al boierimii pământene, Mihail Töpler, cu un splendid portret al „Vornicesei Smaranda Manu”, din colecția urmașilor lui Constantin George Manu, adjudecat pentru 19.000 de euro, dar și Eugen Voinescu, elev al celebrului pictor rus al marinelor - Ivan Aivazovski, a cărui marină „Corabie înfrunând valurile” a fost adjudecată pentru 15.000 de euro. Totodată, Leon Biju a egalat recordul anterior de 7.500 de euro cu lucrarea „Curmalii roșii” (plecând de la o estimare inițială conservativă a Casei, de doar 1.200-1.800 de euro).

Poate cele mai semnificative trenduri de remarcat însă, dincolo de durata extrem de lungă a licitației, pricinuită de numărul deosebit de mare de palete participante online și telefonic, sunt evoluțiile de structură în rândul participanților. Astfel, Licitația de Toamnă desfășurată ieri, 22 octombrie, a înregistrat o foarte interesantă scădere a mediei de vârstă a participanților, inedită pentru o licitație de artă importantă precum cea de Toamnă, - altădată fieful exclusiv al interesului colecționarilor mari și maturi, în majoritate peste 50 de ani, - de data aceasta aproximativ 38% dintre participanți încadrându-se în segmentul de vârstă 25-45 de ani.

Totodată, pentru prima dată în istoricul licitațiilor de artă importantă, majoritatea valorii adjudecate (% valoarea totală) a aparținut colecționarelor, ce erau, de regulă, dramatic minoritare într-o licitație de pictură de patrimoniu (spre deosebire, firește, de cele dedicate tematicilor de eleganță, precum licitațiile de bijuterii importante). Astfel, 53,31% din valoarea totală a adjudecării revine, aseară, iubitoarelor de frumos (o sumă totală de 780.800 euro)de bijuterii spre exemplu., și doar diferența de 46,69% adjudecatarilor bărbați.

Țărăncuță cu mărgele albastre - Nicolae Grigorescu:



sursa:https://economie.hotnews.ro/stiri-consumator-24371699-8-ore-20-minute.htm

Ce spune Simona Halep despre Australian Open

 


A oferit detalii despre condițiile în care va participa la Australian Open, ediția din 2021.

În ce condiții va participa la AO

"Cred că vor fi 14 zile de carantină în Australia, cred că va fi o <bulă>. E dificil dacă va fi o carantină de 14 zile, pentru că nu poți juca după 14 zile în care nu te antrenezi.

Totuși, dacă va fi o <bulă> precum cea de la Paris, voi merge la Melbourne și voi juca. Oricum, acum nu știu sigur ce va fi, e prea devreme pentru a decide" - Simona Halep, potrivit Essentiallysports.

Ediția din 2021 a Grand Slamului de la Melbourne va avea loc în perioada 18 - 31 ianuarie.

Sezonul 2020 a fost unul mult mai scurt pentru toate jucătoarele din circuitul WTA, pandemia de coronavirus dând peste cap toate planurile.

În acest an, Halep a disputat 26 de meciuri oficiale, dintre acestea câștigând 23.

Au învins-o pe Simona: Aryna Sabalenka (sferturi, Adelaide), Garbine Muguruza (semifinale, Australian Open) și Iga Swiatek (optimi, Roland Garros).

Halep va încheia stagiunea cu 3 titluri câștigate: Dubai, Praga și Roma.

sursa:https://sport.hotnews.ro/stiri-tenis-24371718-australian-open-simona-halep-conditii-participare-grand-slam-melbourne-wta-2021-pandemie-coronavirus-australia.htm

Vladimir Putin dirijează cel mai probabil ingerințe în alegeri pentru a-l ajuta pe Trump, spune CIA

 


Președintele Rusiei, Vladimir Putin, cel mai probabil va continua să aprobe și să dirijeze operațiuni de ingerință care vizează creșterea șanselor de realegere a președintelui Trump, a concluzionat o recentă analiză a CIA, un semnal că serviciile de informații continuă să examineze activitățile Rusiei în ciuda atacurilor președintelui, relatează New York Times.

Evaluarea a fost răspândită pentru a veni în sprijinul sancțiunilor impuse luna aceasta împotriva lui Andrii Derkach, un parlamentar ucrainean pro-rus care a răspândit informații importante despre vicepreședintele Joseph R. Biden Jr.

CIA are o încredere moderată în analiza sa din cauza că, spre deosebire de evaluarea ingerințelor Rusiei în alegerile din 2016, comunitatea serviciilor de informații pare să nu dețină comunicări interceptate sau alte dovezi directe care să confirme faptul că Putin ar dirija în mod direct eforturile lui Derkach. Putin, fost agent secret, este atent să nu folosească dispozitive electronice.

Eforturile Rusiei de influența politica americană au continuat constant din 2016, dar nivelul scăzut de încredere cu privire la noua evaluare le permite lui Trump și aliaților săi să trateze acuzațiile cu privire la implicarea lui Putin drept lipsite de dovadă.

Oficialii din serviciile de securitate au spus că există puține îndoieli cu privire la faptul că Putin orchestrează campanii și continuă să permită agenților să încerce să influențeze politica americană.

Întrebarea cheie la care serviciile secrete americane nu au răspuns este amploarea eforturilor Rusiei.

Într-o declarație din august, William R. Evanina, șeful contrainformațiilor naționale pentru guvernul SUA, a spus că Rusia încearcă să influențeze alegerile denigrându-l pe Biden. Evanina a citat informații făcute publice de Derkach.

Unii oficiali au spus că ultima evaluare a CIA demonstrează că agenția rămâne dispusă să ofere informații cu care Trump nu este de acord. Administrația sa a luat de asemenea măsuri pentru a încerca să atragă atenția cu privire la activitățile Rusiei.

Agenția de Administrare Fiscală a spus, pe 10 septembrie, că Derkach este ”un agent rus activ” cu legături cu serviciile secrete ale Moscovei și că a fost implicat în eforturile de a influența alegerile.

A dezvăluit înregistrări falsificate cu Biden despre care oficialii americani au spus că au fost editate pentru a induce în eroare publicul.

Agențiile de informații americane au încercat să dea de urma eforturilor sale de a face publice informații vitale cu privire la Biden lobbyiștilor și membrilor Congresului, informație care a fost inclusă în evaluarea CIA, potrivit unei persoane familiare cu problema. Derkach a negat că lucrează din partea Rusiei.


sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_sua_2020-24371794-alegeri-sua-2020-putin-dirijeaza-cel-mai-probabil-ingerinte-alegeri-pentru-ajuta-trump-spune-cia.htm

România atacă la Curtea de Justiție a UE Pachetul Mobilitate

 


Guvernul României a sesizat vineri Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) asupra unor prevederi din Pachetul Mobilitate I considerate restrictive și disproporționate, cu implicații asupra transportatorilor români.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, Guvernul a introdus trei acțiuni în anularea "prevederilor problematice" din Pachetul Mobilitate I.


Conform sursei citate, dispozițiile actelor UE vizate de acțiunile în anulare introduse de Guvernul României vizează acele aspecte care vor avea implicații negative semnificative asupra pieței interne și vor afecta competitivitatea transportului de mărfuri în Uniune, respectiv:
  • interdicția efectuării perioadei normale de repaus săptămânal la bordul vehiculului; obligația întoarcerii periodice a conducătorului auto la centrul operațional al angajatorului sau la locul său de reședință;
  • obligația întoarcerii vehiculului la unul din centrele operaționale în termen de 8 săptămâni de la plecare;
  • stabilirea de limitări suplimentare la efectuarea operațiunilor de cabotaj; instituirea unor norme specifice privind detașarea conducătorilor auto.
"Sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene vine în continuarea demersurilor promovate în mod constant de către autoritățile române pentru contracararea caracterului restrictiv și disproporționat al acestor prevederi din Pachetul Mobilitate I. Precizăm totodată că Guvernul României intenționează să formuleze cereri de intervenție în acțiuni în anulare care vor fi introduse la CJUE de alte state membre UE cu interese similare", mai menționează MAE.

Ce conține Pachetul Mobilitate:

Cele trei acte legislative care alcătuiesc Pachetul Mobilitate I, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 31 iulie 2020 și cu privire la care Guvernul României a introdus acțiuni în anulare parțială, sunt următoarele:
  • Regulamentul (UE) 2020/1054 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2020 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 în ceea ce privește cerințele minime referitoare la duratele de conducere zilnice și săptămânale maxime, pauzele minime și perioadele de repaus zilnic și săptămânal și a Regulamentului (UE) nr. 165/2014 în ceea ce privește poziționarea prin intermediul tahografelor;
  • Regulamentul (UE) 2020/1055 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2020 de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1071/2009, (CE) nr. 1072/2009 și (UE) nr. 1024/2012 în vederea adaptării acestora la evoluțiile sectorului transportului rutier;
  • Directiva (UE) 2020/1057 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 iulie 2020 de stabilire a unor norme specifice cu privire la Directiva 96/71/CE și la Directiva 2014/67/UE privind detașarea conducătorilor auto în sectorul transportului rutier și de modificare a Directivei 2006/22/CE în ceea ce privește cerințele de control și a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012.
România s-a opus adoptării celor trei acte legislative, alături de celelalte 8 state membre cu interese similare în această materie (Bulgaria, Cipru, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta și Polonia). Statul român a votat împotriva aprobării textelor rezultate în urma negocierilor cu Parlamentul European.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24371825-romania-ataca-curtea-justitie-pachetul-mobilitate-care-afecteaza-transportatorii-romani.htm

„Sunt loial papei, dar el nu este mai presus de cuvântul lui Dumnezeu”

 

Un proeminent cardinal catolic afirmă într-un interviu acordat Corriere della Serra că declarațiile papei Francisc despre uniunile civile pentru persoanele de același că creat confuzie în rândul credincioșilor și că papa nu este mai presus de cuvântul lui Dumnezeu.

„Toate acestea au creat o mare confuzie, am primit sute de apeluri, credincioșii sunt total pierduți: ce a vrut să spună papa? Este Posibil? De ce nu se exprimă clar?”, a declarat cardinalul Gerhard Ludwig Müller pentru ziarul italian.

Cardinalul Müller, care va împlini 73 de ani la sfârșitul lunii decembrie, a fost numit prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței de către papa Benedict al XVI-lea în 2012 și a rămas în această funcție până în 2017.

„În Germania, cu Benedict mi-au spus că sunt prea papist, acum am devenit un dușman al papei! Un lucru absurd pentru mine: sunt catolic, preot, am scris multe cărți despre primatul papal, l-am apărat întotdeauna împotriva protestanților și a liberalilor. Dar...”

Dar, eminență?

„Dar papa nu este mai presus de cuvântul lui Dumnezeu, care a creat ființa umană bărbat și femeie, căsătoria și familia. Sunt cardinal și mereu de partea papei, dar nu în toate condițiile. Nu este loialitate absolută. Prima loialitate este față de cuvântul lui Dumnezeu. Papa este vicarul lui Hristos, el nu este Hristos. Și sunt credincios lui Dumnezeu.”

Dar Francisc nu a vorbit de căsătorie, el a spus că recunoașterea legală ar fi necesare în cazul cuplurilor homosexuale, uniunile civile...

„Și care este diferența, la urma urmei? În multe state, așa-numitele uniuni au fost doar premisa pentru recunoașterea căsătoriilor homosexuale. Acesta este motivul pentru care mulți credincioși sunt deranjați, cred că aceste cuvinte ar fi doar primul pas către o justificare a uniunilor homosexuale iar pentru Biserică acest lucru nu este posibil”.

De ce?

„De la începutul Scripturii, în Geneză, se spune că Dumnezeu a creat bărbatul și femeia. Isus le amintește fariseilor: bărbatul se va uni cu soția și cei doi vor fi un singur trup. Din acest motiv, singura căsătorie posibilă este între un bărbat și o femeie, iar relațiile sexuale sunt rezervate exclusiv căsătoriei. Nu vrem să condamnăm oamenii cu tendințe homosexuale, dimpotrivă trebuie să fie însoțiți și ajutați, dar în conformitate cu condițiile doctrinei creștine”.

Scriptura nu vorbește despre uniunile civile...

„Acesta este un sofism! Cuvântul lui Dumnezeu este valabil pentru toate timpurile. Și vorbește despre legea naturală, morală. Constituția antropologică nu este respectată în această nouă antropologie LGBT: ei spun că nu există o natură umană definită, bărbat și femeie, iar sexul ar fi doar un construct ideal, cu toate consecințele cazului, inclusiv dreptul de a-l schimba. Dar nu există viitor pentru umanitate fără a recunoaște complementaritatea dintre bărbat și femeie, datele biologice și psihice, o relație care stă la baza culturii umane. Papa este și primul interpret al dreptului natural: de ce intervine în aceste chestiuni ale statelor fără a sublinia dimensiunea dreptului natural?”.

Nu poate Biserica să recunoască uniunile civile?

„Nu este posibil pentru gândirea creștină. Din acest motiv, Biserica s-a opus întotdeauna: chiar și statul laic trebuie să respecte legea naturală, să recunoască drepturile fundamentale ale oamenilor”.

Și unde ar fi încălcate drepturile omului?

„Odată cu adoptarea copiilor, de exemplu. Un copil are dreptul să crească împreună cu un tată și o mamă. Și să nu vorbim despre surogat, femeile sărace care au nevoie de bani și își vând trupurile. O piață mare împotriva demnității umane”.

Ce le-ați spus credincioșilor care v-au sunat?

„Îl respectăm pe papa, desigur, el este principiul unității Bisericii. Dar Petru și Pavel s-au certat și un papă, Honorius I, a fost chiar judecat de un Consiliu. Persoana nu este total identică cu papalitatea. Au existat papi care nu sunt întotdeauna clari în doctrină”.

Și de această dată?

„Declarația papei Francisc nu este oficială, a venit dintr-un interviu, iar aceasta o relativizează și generează neînțelegeri. Toate acestea nu sunt bune, deoarece un papă, ca orice episcop, trebuie să fie întotdeauna foarte precaut și clar, mai ales în aceste vremuri delicate. Unii spun că nu știu dacă este adevărat și că ar fi fost combinate citate diferite în documentar. De ce Sfântul Scaun nu a dat o explicație? Și Congregația pentru Doctrina Credinței? (...) Este o problemă de confuzie , acum în lume se spune 'Papa binecuvântează uniunile homosexuale': el nu a spus-o, dar consecințele sunt acestea. Ar trebui să fie mai atent”.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-international-24371865-proeminent-cardinal-catolic-ataca-papa-francisc-problema-uniunilor-civile-pentru-homosexuali.htm

Câte milioane a furat familia Biden din ţara Nadiei

 


Scandalul de corupție în care este implicată familia Biden și în care apare numele României nu avea cum să treacă neobservat în țara noastră. Cozmin Guşă face chiar niște previziuni referitoare la scandalul „Romania Gate” din Statele Unite, scrie dcnews.ro.

„Poate chiar azi mă aştept să bufnească scandalul şi nu oricum. Cam aşa cred că o să sune: «Uitaţi-vă câte sute de milioane a furat familia Biden din ţara Nadiei Comăneci şi a lui Ilie Năstase»’. România are un soi de relevanţă, dar să nu credem noi că mai mult de 15-20% dintre americani ştiu ce e cu graniţa NATO şi a UE, dar, în mod sigur, 90% dintre ei ştiu cine este Nadia Comăneci şi vreo 70% ştiu încă de Ilie Năstase. Aşa că cred că PR-ul va fi făcut în baza acestui fapt, iar dacă nu va fi suficient se va amesteca şi Transilvania şi Dracula, că acolo iar brandul în America e unul mai mult decât notoriu„, a declarat, la DC News, consultantul politic Cozmin Guşă.

sursa:https://www.cotidianul.ro/gusa-cate-milioane-a-furat-familia-biden-din-tara-nadiei/


Marea noastră tragedie e alta, nu COVID-ul

 


Călin Popescu Tăriceanu afirmă că marea noastră tragedie nu este pandemia de COVID, ci „neșansa de a fi conduși de niște incompetenți obraznici susținuți cu toate puterile de trântorul solemn de la Cotroceni”, argumentând în acest sens.

„Guvernul Orban răspândește cu insistență ideea că actuala criză de coronavirus este marele ghinion al lor! Că ar fi rupt cerul dacă nu era COVID-ul! Eu cred că este exact invers! Eu cred că este șansa lor să-și ascundă slaba pregătire și incompetența în spatele unei scuze foarte convenabile: COVID-19!
Crede vreun părinte, elev sau dascăl că în domeniul învățământului actualul ministru, Monica Anisie, ar fi făcut treabă mai bună dacă nu era COVID-ul? Vi se pare că este suficient de calificată ca să ne educe copiii? Ce o recomandă pe ea să fie Ministrul Educației? Altceva decât carnetul de partid PNL?!
Dacă nu era COVID-ul credeți că băiețașul ăla care conduce Grupul de Comunicare Strategică și care a mințit în privința școlilor absolvite l-ar fi putut sfătui mai bine din calitatea de consilier de stat pe Ludovic Orban? Ce îl recomandă în afară de carnetul de partid PNL?
Credeți că Nelu Tătaru ar fi rupt gura târgului în calitate de ministru al Sănătății? Ce îl recomandă în afară de farmaciile soției în care se vând măști la suprapreț? Carnetul de partid!
Credeți că în absența COVID-ului Orban ar fi putut să ducă la capăt vreun kilometru de autostradă? Sau 10 km de canal de irigații? Sau un spital regional? Sau o școală nouă? Nu a putut să o facă atunci când l-am pus ministru și i-am dat pe mână toți banii de care avea nevoie, cum o să poată să o facă acum când scopul acestei guvernări este doar acela de a face bani pentru partid ca să poată cumpăra voturi pentru încă un mandat?!
Marea tragedie a noastră nu este COVID-ul, ci neșansa de a fi conduși de niște incompetenți obraznici susținuți cu toate puterile de trântorul solemn de la Cotroceni! Au trecut 8 luni de când a început criza de sănătate și ei se comportă ca și când ar fi început ieri! Aceleași bâlbe, același haos, același număr de paturi în spitale! Dar mai săraci cu 100 de miliarde de lei pe care i-au împrumutat și care s-au topit!
Dacă acum 8 luni puteam să le mai găsim scuze, acum nu mai putem. Așa că, dacă alegerile vor fi pe 6 decembrie, cu atât mai bine! Avem șansa să scăpăm de ei mai repede!, a scris Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.

sursa:https://www.cotidianul.ro/marea-noastra-tragedie-e-alta-nu-covid-ul/

Nevasta polițistului, șefa Investigațiilor la Antena 3

 


Plouă cu neveste de polițiști la secțiile de știri ale televiziunilor. Și în scandalul comisarului șef de la Omoruri, Radu Gavriș, și în tărăboiul declanșat de comisarul Cristian Ghica pentru postul din Centrul Vechi, materialele și interviurile de la Antena 3 au aparținut Carminei Pricopie, șefa așa-zisei secție de investigații.



sursa:https://www.cotidianul.ro/nevasta-politistului-sefa-investigatiilor-la-antena-3/

Din lac în puț

 


Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuț Moșteanu,  a declarat, vineri, la Digi24, că Dacian Cioloș este propunerea de premier a alianței după alegeri, susținând că este mai bună propunerea decât Ludovic Orban.

„USR va intra la guvernare și va intra cu mandat de reformă. Vrem un premier cu mandat de reformă. Nimeni nu are un cec în alb din partea noastră. USR PLUS vrea să dea premierul, să fie foarte clar.

Vrem un parteneriat onest, loial de guvernare. Domnul Orban m-a dezamăgit că a mințit miercuri dimineață, când a spus niște lucruri total neadevărate, știa că sunt neadevărate (despre cazul Florin Iordache – nr.). Înțeleg bătălia politică, înțeleg meciul de campanie, înțeleg de ce toată lumea atacă.

Vreau să stăm la masă după alegeri, discutăm cu toții.

Dacian Cioloș este, prin protocolul nostru vechi de alianță USR-PLUS, persoana desemnată pentru a prelua acest portfoliu”, a spus deputatul USR.

Întrebat dacă Dacian Cioloș este mai potrivit decât Ludovic Orban pentru un viitor guvern, Moșteanu a răspuns: “Bineînțeles”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/din-lac-in-put-ciolos-premierul-propus-de-usr-plus

„Spitalul de partid” în Parlament

 


Ne amintim de acel episod dramatic, cînd lui Marcel Ciolacu i s-a făcut rău în timp ce susținea o conferință de presă la sediul PSD, fiind la un pas să se prăbușească peste pupitru. Este cît se poate de clar că președintele PSD are probleme grave de sănătate, de care ar trebui să se îngrijească serios.

Nu știm dacă din acest motiv vrea să se asigure că va avea în permanență în preajma sa cîțiva medici care să-l îngrijească, indiferent unde s-ar afla: fie la partid, fie la Parlament.

Oricum, cam spre asta duce interpretarea ultimelor sale achiziții în PSD, puse pe primele locuri pe liste în diverse județe: dr. Alexandru Rafila, în București, la Camera deputaților, dr. Adrian Streinu Cercel, în București, la Senat, dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Tg. Mureș, va deschide lista pentru Senat în Mureș, dr. Remus Mihalcea, director spitalul Colentina, primul pe lista Camerei deputaților în județul Argeș, dr. Bianca Purcărin, medic la Spitalul Județean de Urgență Bacău, va deschide lista pentru Senat în Bacău.

Cu toți aceștia, alături de care, în mod sigur, mai sînt și alți medici, PSD ar putea face în Parlamentul României cel mai puternic spital din țară, care ar putea asigura măcar sănătatea fizică a aleșilor. Vă dați seama, numai specialiști: directori de spitale, rectori ai facultăților de medicină, specialiști în virusologie și însuși reprezentantul României la OMS! Poate că vor avea de suferit pacienții din toate regiunile țării prin această aglomerare de medici în Parlament, dar ce mai contează, dacă acest sacrificiu este pentru a asigura prezența în fiecare clipă alături de Marcel Ciolacu și colegii săi a unor medici cunoscuți.

Probabil că Marcel Ciolacu crede că aducerea în Parlament a unui număr atît de mare de medici ajunși la apogeul carierei lor este un lucru bun și nici măcar nu-și imaginează ce efecte dramatice poate avea scoaterea acestora din sistemul medical pentru a deveni niște banali politruci care nu vor face altceva decît să ridice mîna la indicația șefului de grup pentru a vota legea păsărilor călătoare.

Dacă surprinde ceva în această acțiune reformatoare a lui Marcel Ciolacu, este lipsa de pe această listă a unui medic specialist psihiatru, astfel încît panoplia să fie completă.

Cu așa reformă, după alegerile parlamentare, PSD ar putea renunța la statutul de partid și s-ar putea declara „Spital de excelență”, lăsînd bătălia politică pentru PNL, USR, PMP, așa cum își dorește din toată inima chiar și Klaus Iohannis, pentru care partidul din care făceau parte Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae sau Ecaterina Andronescu era numit constant „acest PE-SE-DE toxic”.

În plină pandemie, iată că Marcel Ciolacu a găsit soluția pentru a-i proteja pe parlamentari: golirea spitalelor de medici și aducerea lor în Parlament. Și nimeni nu are ce să comenteze, căci, nu-i așa?, Parlamentul funcționează în Casa Poporului!

sursa:https://www.cotidianul.ro/inventia-lui-ciolacu-pentru-psd-spitalul-de-partid-in-parlament/