10.23.2020

Vladimir Putin dirijează cel mai probabil ingerințe în alegeri pentru a-l ajuta pe Trump, spune CIA

 


Președintele Rusiei, Vladimir Putin, cel mai probabil va continua să aprobe și să dirijeze operațiuni de ingerință care vizează creșterea șanselor de realegere a președintelui Trump, a concluzionat o recentă analiză a CIA, un semnal că serviciile de informații continuă să examineze activitățile Rusiei în ciuda atacurilor președintelui, relatează New York Times.

Evaluarea a fost răspândită pentru a veni în sprijinul sancțiunilor impuse luna aceasta împotriva lui Andrii Derkach, un parlamentar ucrainean pro-rus care a răspândit informații importante despre vicepreședintele Joseph R. Biden Jr.

CIA are o încredere moderată în analiza sa din cauza că, spre deosebire de evaluarea ingerințelor Rusiei în alegerile din 2016, comunitatea serviciilor de informații pare să nu dețină comunicări interceptate sau alte dovezi directe care să confirme faptul că Putin ar dirija în mod direct eforturile lui Derkach. Putin, fost agent secret, este atent să nu folosească dispozitive electronice.

Eforturile Rusiei de influența politica americană au continuat constant din 2016, dar nivelul scăzut de încredere cu privire la noua evaluare le permite lui Trump și aliaților săi să trateze acuzațiile cu privire la implicarea lui Putin drept lipsite de dovadă.

Oficialii din serviciile de securitate au spus că există puține îndoieli cu privire la faptul că Putin orchestrează campanii și continuă să permită agenților să încerce să influențeze politica americană.

Întrebarea cheie la care serviciile secrete americane nu au răspuns este amploarea eforturilor Rusiei.

Într-o declarație din august, William R. Evanina, șeful contrainformațiilor naționale pentru guvernul SUA, a spus că Rusia încearcă să influențeze alegerile denigrându-l pe Biden. Evanina a citat informații făcute publice de Derkach.

Unii oficiali au spus că ultima evaluare a CIA demonstrează că agenția rămâne dispusă să ofere informații cu care Trump nu este de acord. Administrația sa a luat de asemenea măsuri pentru a încerca să atragă atenția cu privire la activitățile Rusiei.

Agenția de Administrare Fiscală a spus, pe 10 septembrie, că Derkach este ”un agent rus activ” cu legături cu serviciile secrete ale Moscovei și că a fost implicat în eforturile de a influența alegerile.

A dezvăluit înregistrări falsificate cu Biden despre care oficialii americani au spus că au fost editate pentru a induce în eroare publicul.

Agențiile de informații americane au încercat să dea de urma eforturilor sale de a face publice informații vitale cu privire la Biden lobbyiștilor și membrilor Congresului, informație care a fost inclusă în evaluarea CIA, potrivit unei persoane familiare cu problema. Derkach a negat că lucrează din partea Rusiei.


sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_sua_2020-24371794-alegeri-sua-2020-putin-dirijeaza-cel-mai-probabil-ingerinte-alegeri-pentru-ajuta-trump-spune-cia.htm

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu