10.25.2020

Poezia măștii: „De vei fi privit cu silă/Zi-i că te-a rugat un prost şi că ți-a fost milă”

 


Dan Teodorescu, solistul trupei TAXI, a publicat pe Facebook o poezie dedicată tuturor celor care nu vor să poarte mască. În fapt, o pledoarie, ironică, pro-mască.

Poezia lui Dan Teodorescu:

„Eşti deştept şi ştii că nu-i nicio pandemie;

Morții sunt făcuți din pix, la mişto, se ştie.

Dar problema e că nu-s toți deştepți ca tine.

Ţara e plină de proşti (foarte proşti) ca mine.

De-asta te rugăm, în cor, să porți şi tu mască.

Ce să-i faci, atâta poate mintea noastră flască.

Dar dacă tot eşti deştept, hai, mă, fii şi bun!

Mai ales că nu e mult până la Crăciun.

Fă o faptă bună, pentru proşti, de sărbători:

Poartă mască! Îți vom fi recunoscători.

De vei fi privit, de un alt deştept, cu silă,

Zi-i că te-a rugat un prost şi că ți-a fost milă.

Nu-ncerca să ne explici, că e inutil;

Suntem proşti; nu merge nici direct, nici subtil.

Nu te mai certa cu noi, că te afectează.

Pân’ la urmă, ştii cum e: cel deştept cedează”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/poezia-mastii-de-vei-fi-privit-cu-sila-zi-i-ca-te-a-rugat-un-prost-si-ca-ti-a-fost-mila/

„Rasistule, xenofobule”

 


Deputatul USR de Dolj Adrian Prisnel acuză Biroul Național al partidului din care face parte că decredibilizează USR Dolj „prin susținerea unui rasist, xenofob și homofob pentru funcția de viceprimar al Craiovei”.

„La cererea președintelui PLUS Dolj, Gabriel Păunică, în ședința de astăzi (sâmbătă – nr.), Biroul Național al USR a decis, cu încălcarea statutului și a autonomiei filialelor, acordarea sprijinului politic lui Cezar Drăgoescu pentru funcția de viceprimar al Craiovei, împotriva deciziei USR Craiova din 4 octombrie. Forul care acordă sprijinul politic pentru funcții la nivel local este expres menționat în statut: conform art. 24 lit. c, iar biroul național pentru funcții naționale. În această privință, ne vom adresa Comisiei Naționale de Arbitraj cu o contestație asupra deciziei Biroului Național.
Este inexplicabilă susținerea Biroului Național pentru un membru care în urmă cu câteva zile a fost invalidat de același Birou Național atât din motive de integritate, cât și de oportunitate politică. Problemele de comportament și de integritate ale domnului Cezar Drăgoescu au adus USR un prejudiciu de imagine consistent, fiind subiectul a zeci de articolele de ziar și cauza a numeroase reacții negative ale simpatizanților noștri.
Contrar celor susținute de majoritatea coagulată în jurul lui Dan Barna, afirmațiile rasiste și homofobe ale lui Cezar Drăgoescu vor pune o ștampilă pe USR, oricare ar fi funcția pentru care domnul Drăgoescu este susținut. Ne autoetichetăm rasiști și homofobi și riscăm să pierdem încrederea electoratului USR, în județul nostru și nu numai.
USR nu va fi credibil în fața cetățenilor să susțină că acest om nu a fost suficient de integru pentru a fi parlamentar, dar e suficient de integru pentru a fi viceprimar al Municipiului Craiova.
Noi, în Craiova, nu suntem cetățeni de rangul doi.
Mă delimitez de decizia Biroului Național al USR și sper ca Biroul Național PLUS să evalueze dacă este oportun ca un astfel de om să ajungă într-o funcție publică și cu girul lor”, a scris deputatul Adrian Prisnel pe pagina sa de Facebook.
Cezar Drăgoescu a fost acuzat de rasism şi homofobie după ce în mai multe mesaje interne ar fi scris despre Valeriu Nicolae că este „ţigan” şi despre Dacian Cioloş că este „securistul şi bunosul ăla”, iar despre cei din comunitatea LGBT se referea folosind termenul de „bulangii”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/rasistule-xenofobule-cum-se-mai-cearta-usr-istii-intre-ei-pe-functii/

Tensiuni majore între Franța și Turcia

 


Preşedintele Turciei, Tayyip Erdogan, a lansat un nou atac la adresa omologului său francez, Emmanuel Macron, despre care a spus că „are nevoie de un tratament psihiatric”, ţinând cont de atitudinea lui împotriva islamismului.

Erdogan a susţinut în cursul zilei de sâmbătă un discurs la congresul partidului său, în oraşul Kayseri. Printre alte declaraţii, Erdogan, l-a acuzat pe preşedintele Macron că are probleme psihice. „Care este problema acestui Macron cu musulmanii şi islamul? Macron are nevoie de un tratament psihiatric. Ce altceva i se poate spune unui şef de stat care nu întelege libertatea credinţei şi se comportă astfel cu cetăţenii săi?!”, a declarat Erdogan.

La începutul lunii, Macron a spus că va lupta împotriva islamismului separatist, ameninţând că va prelua controlul în regiunile islamiste din apropierea Franţei. Întregul discurs al preşedintelui era şi o aluzie la adresa preşedintelui Erdogan. Replica preşedintelui turc nu a întărziat să apară şi l-a acuzat pe Macron de impertinenţă.

Recent, Franţa a fost zguduită de un nou atac terorist, în urma căruia un profesor de istorie a fost decapitat. Crima a fost un gest de răzbunare, după ce profesorul a folosit caricaturi ale Profetului Mohamed.

Macron nu stă cu mâinile în sân

Emmanuel Macron a răspuns  la noile atacuri ale lui Erdogan şi l-a rechemat în ţară pe ambasadorul Franţei la Ankara, un eveniment în premieră în istoria relaţiilor turco-franceze, informează AFP.

Totodată, sâmbătă, Palatul Elysée a denunţat afirmaţiile considerate „inacceptabile” ale preşedintele turc, care a pus la îndoială „sănătatea mintală” a preşedintelui Franţei din cauza atitudinii sale faţă de musulmani – şi a menţionat „absenţa mesajelor de condoleanţe şi sprijin din partea preşedintelui turc după asasinarea lui Samuel Paty”, la o săptămână după decapitarea acestui profesor de către un islamist într-o suburbie a Parisului.

„Afirmaţiile preşedintelui Erdogan sunt inacceptabile. Excesele şi grosolănia nu sunt o metodă. Îi cerem lui Erdogan să schimbe cursul politicii sale deoarece este periculoasă din toate punctele de vedere. Nu intrăm în polemici inutile şi nu acceptăm insulte”, a comentat preşedinţia franceză pentru AFP şi a anunţat rechemarea în ţară pentru consultări a ambasadorului Franţei la Ankara.

Preşedinţia franceză a remarcat, de asemenea,”declaraţiile foarte jignitoare din ultimele zile” ale preşedintelui turc,”în special apelul la boicotarea produselor franceze”.”De la ofensiva sa în Siria, Franţa nu a încetat să denunţe comportamentul preşedintelui Erdogan, iar ultimele săptămâni ne-au dat dreptate”, notează aceasta.

Palatul Elysée a cerut din nou sâmbătă „Turciei să pună capăt aventurilor sale periculoase în Marea Mediterană şi în regiune” şi a denunţat „comportamentul iresponsabil” al Ankarei în conflictul din Nagorno-Karabah.

„Tot ce se poate spune despre un şef de stat care tratează astfel milioane de membri ai diferitelor comunităţi religioase este: mergeţi să faceţi un consult al sănătăţii mintale”, a declarat Erdogan într-un discurs televizat. În urmă cu două săptămâni, preşedintele turc a denunţat drept o provocare declaraţiile preşedintelui francez referitoare la „separatismul islamist” şi la necesitatea „structurării islamului” în Franţa.

În noiembrie anul trecut, preşedintele Turciei a mai pus o dată sub semnul întrebării sănătatea mintală a lui Emmanuel Macron, în replică la declaraţiile preşedintelui francez despre „moartea cerebrală” a NATO, invitându-l pe acesta să „îşi examineze propria moarte cerebrală”.

Turcia şi Franţa sunt state membre NATO, dar nu s-au putut pune de acord pe un număr mare de probleme, precum politicile din Siria şi Libia şi, cel mai recent, privind conflictul din Nagorno-Karabakh.

În urmă cu o aproximativ o lună, Erdogan şi Macron au convenit să îmbunătăţească legăturile.

sursa:https://www.cotidianul.ro/erdogan-macron-are-nevoie-de-tratament-psihiatric/

Statuie a Regelui Mihai la Sinaia

 


Duminică se împlinesc 99 de ani de la nașterea Regelui Mihai. Cu ocazia zilei de naștere (în anul 1921) a Regelui Mihai I, duminică, 25 octombrie 2020, vor fi depuse flori la bustul suveranului din Piațeta Regelui (șoseaua Kiseleff), a anunțat Casa Regală într-un comunicat.
Cu aceeași ocazie, tot în Piațeta Regelui, la ora 11.00, va fi lansat în mod oficial concursul internațional de sculptură pentru realizarea statuii Regelui Mihai care va fi amplasată la Sinaia, în 2021, anul centenarului nașterii suveranului.
Ambele evenimente sunt organizate de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș (APPRP).
Vor participa prof. univ. dr. Marian Moiceanu, rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, prof. univ dr. Florin Stănică, prorector al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București, dl Ion Tucă, vicepreședintele – Director executiv al Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș, artistul Valentin Tănase – creatorul bustului din Piațeta Regelui, inaugurat în prezența Regelui Mihai, în anul 2012, și membri ai Asociației Casa Majestății Sale.
La data la care comemorăm, în fiecare an, ziua de naștere a Regelui Mihai, APPRP anunță debutul concursului adresat artiștilor plastici din România și de peste hotare pentru realizarea primei statui dedicate Regelui, la Sinaia. Monumentul din bronz îl va reprezenta pe Regele Mihai în uniforma de Mareșal al Armatei române (1945), în mărime naturală.
Statuia va fi amplasată la Sinaia și va fi dezvelită în 25 octombrie 2021, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea Regelui, în baza protocolului semnat între APPRP, Primăria Orașului Sinaia și Ministerul Culturii. Va fi primul monument dedicat Regelui Mihai, în acest oraș care ocupă un loc aparte în destinul său.
Statuia Regelui Mihai este unul dintre primele proiecte ale Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș. Înființată în anul 2019, Asociația are misiunea de a proteja și revitaliza Domeniul Regal Peleș și de a promova patrimoniul acestuia, la nivel internațional.

sursa:https://www.cotidianul.ro/statuie-a-regelui-mihai-la-sinaia-incepe-concursul/

10.24.2020

Demisia lui Nelu Tătaru

 


Un scandal care ar trebui să ducă la demisia lui Nelu Tătaru: în perioada estivală, de la Constanța nu au venit datele reale ale infectărilor – și, în consecință, nu s-au luat măsuri adecvate, deși erau zeci de mii de turiști pe Litoral

Este știrea bombă care ar trebui să ducă la demisia lui Tătaru: în toată perioada pandemiei, inclusiv în perioada estivală, autoritățile din Constanța, mai bine zis DSP iar, ulterior prefectura, nu au raportat la Bucureşti datele reale ale infectărilor cu SARS Cov2 !

Conform Antena 3, situaţia a fost descoperită de jurnaliştii care au sesizat diferența uriașă între numărul de testări făcute în câteva zile consecutive.


Explicația este uluitoare: s-au raportat doar testele efectuate în spitale și nu s-au luat în seamă testele din clinicile private, extrem de solicitate mai ales în perioada estivală.


Sursa citată precizează că DSP Constanța ”a admis greșeala făcută”, explicând că… ”este vorba despre o eroare umană, că s-au înregistrat doar testele din spitalele publice făcute în centrele care sunt acreditate de Ministerul Sănătăţii, iar datele raportate de aceste centre nu au fost coroborate cu cele din unităţile private care fac testări pentru COVID”.

 DSP şi Prefectura spun acum că, în acest moment, ”situația a fost remediată”. Antena 3 îl citează pe directorul DSP care spune că ”are toate raportările, dar care nu au fost făcute publice din aceasta eroare umană, mai departe, către presă și către autoritățile centrale”.

Acum, jurnaliștii avansează chiar o estimare uluitoare – cifra reală a infectărilor din Constanța ar fi fost, de fapt, de multe ori mai mare!


Subliniem importanța faptului că aceste falsuri au fost perpetuate în toată perioada estivală, când s-au înregistrat cifre record al turismului pe Litoral. Deci, faptul este de o gravitate uriașă!

Întrebare – cât de mult au influențat aceste falsuri măsurile luate la nivelul județului, al zonei Litoralului – și din această cauză câți s-au îmbolnăvit… și chiar câți au decedat?

În aceste condiții, responsabilii de această eroare care dă totul peste cap ar trebui să răspundă, în frunte cu ministrul Nelu Tătaru! Reamintim că pentru cazul Colectiv, în care s-a considerat că sistemul sanitar nu a reacționat bine, a demisionat premierul.

Acum, când poate sunt mai multe victime din cauza raportărilor false și a măsurilor luate în consecință, va răspunde… cine? Că înțeleg că indiferent de ce face, de ce se întâmplă în țară, de câți se îmbolnăvesc sau mor, indiferent cine câștigă alegerile, Orban rămâne premier, conform lui Iohannis și, din câte se pare, lui Zuckerman.


Nagorno-Karabah: Posibilă crimă de război.


Înregistrări video cu potențiale crime de război au apărut pe rețelele de socializare în timp ce luptele fac ravagii în jurul teritoriului disputat Nagorno-Karabah între Azerbaidjan și etnicii armeni, relatează BBC.
Una dintre înregistrările video, care a fost postată pe o aplicație de mesagerie, pare să arate doi armeni în uniforme militare în timp ce erau capturați de trupele Azerbaidjanului.

Un al doilea video pare să arate aceiași armeni în timp ce sunt împușcați cu mâinile la spate.

Autoritățile armene au identificat bărbații ca fiind Benik Hakobyan, 73 de ani, și Yuri Adamyan, de 25 de ani. Azerbaidjanul a spus că aceste video-uri sunt false.

Consiliul Europei a spus că a primit înregistrările și că va investiga presupusele incălcări ale drepturilor omului.

Luptele în care se confruntă din 27 septembrie trupele separatiste, susţinute de Armenia, şi cele ale Azerbaidjanului sunt cele mai grave de la acordul de încetare a focului din 1994.

Un armistițiu a fost anunțat pe 10 octombrie și apoi din nou pe 18 octombrie, dar atacurile au continuat. Mii de oameni au murit, iar bombardamentele au ucis civili atât în Armenia, cât și în Azerbaidjan. Zeci de mii de oameni și-au părăsit casele.

Combatanți din ambele tabere au publicat imagini și înregistrări video care arată prizonieri de război și cadavre ale soldaților opoziției.

BBC a studiat mai multe înregistrări video care au circulat în ambele tabere pe social media, video-uri care ar fi arătat prizonieri uciși. Doar două dintre acestea erau verificabile.

Ce se întâmplă în cele două video-uri:

Într-unul, cineva care vorbește rusă cu accent azer le ordonă bărbaților să înainteze și să predea orice arme și să ridice mâinile sus.

El le spune celorlalți azeri să nu lovească persoanele capturate.

Cel mai tânăr dintre prizonieri, Yuri Adamyan, își scoate casca și jacheta înainte să ridice mâinile.

Deși bărbatul mai în vârstă poartă o geacă de camuflaj, nu este clar dacă este soldat. El este împins la pământ și pare să geamă de durere.

Prima înregistrare este urmată imediat de o alta care arată o aparentă executare a acestor doi bărbați.
Prizonierii par să aibă mâinile legate la spate și sunt înfășurați în steagul Armeniei și cel al republicii nerecunoscute a Nagorno-Karabah. Stau pe o bordură și se pot vedea cum se mișcă încet, apoi cineva ordonă ”Țintește spre capetele lor”. Se aud mai multe focuri de armă, iar prizonierii cad la pământ.




BBC a confirmat că persoana care dă comenzi în ambele înregistrări video este un azer nativ. De asemenea, prizonierii din primul clip par să fie aceia care sunt executați în al doilea.

Ministerul de Apărare al Azerbaidjanului a negat că erau trupele sale și a spus că aceste înregistrări video sunt o provocare. Clipurile au fost șerse la scurt timp.

A doua zi, procurorul general azer a anunțat că o anchetă a concluzionat că înregistrările video sunt false.

Potrivit BBC, imaginile au fost filmate în Hadrut, un oraș care se confruntă cu lupte intense.

Este foarte probabil ca imaginile să fie înregistrate între 9-15 octombrie.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-international-24373367-video-nagorno-karabah-posibila-crima-razboi-filmare-pare-infatiseze-executarea-doi-armeni.htm


„Noi, la Pro România, am hotărât ca în programul anticriză să propunem deschiderea tuturor afacerilor”

 


Senatorul Călin Popescu-Tăriceanu anunţă că Pro România susţine deschiderea tuturor afacerilor, cu testare permanentă a celor care lucrează acolo pentru că "toate restricţiile acestea pe care Guvernul PNL le impune mediului de afaceri afectează aproape în totalitate companiile mici”.

"Toate restricţiile acestea pe care Guvernul PNL le impune mediului de afaceri afectează aproape în totalitate companiile mici. Mici cafenele, restaurante, făbricuţe. Toate cu proprietari români. Oare în marile lanţuri de magazine nu circulă virusul? Oare nu putem lua aceleaşi măsuri de siguranţă şi în micile restaurante sau cafenele pentru a le ţine deschise şi a nu lăsa oamenii pe drumuri în prag de iarnă? Noi, la Pro România, am hotărât ca în programul anticriză să propunem deschiderea tuturor afacerilor, cu măsuri de protecţie, cu testare permanentă a celor care lucrează acolo. Soluţia închiderii este o excepţie nu o regulă şi se aplică doar acolo unde se dezvoltă focare", scrie Tăriceanu pe Facebook.

El afirmă că, în urma programului de granturi destinat ajutorării celor 20.000 de firme din HoReCa, doar 6.000 dintre acestea au beneficiat.

"Vorbesc cu mulţi oameni din HoReCa. Aceştia sunt la capătul puterilor şi odată cu ei şi un segment economic care dă de mâncare la sute de mii de români. Este o tragedie, iar măsurile pe care le ia guvernul PNL sunt doar de faţadă, mai degrabă pentru a păcăli românii că fac ceva decât pentru a da o reală mână de ajutor. Cazul IMM Invest îl ştiţi. Astăzi vă spun despre mult lăudatul program de granturi. Guvernul a alocat 350.000.000 euro care ar trebui să ajute cele 20.000 de firme din HoReCa. Suma s-a cheltuit în primele 6 minute de la începerea înscrierii şi de ea au beneficiat cei care au fost cei mai rapizi, adică 6.000 de firme! Ce o să se întâmple cu celelalte 14.000 de companii, doar Dumnezeu ştie", spune Tăriceanu.

PRO România și ALDE au fuzionat / Ponta: Ne unim forțele pentru a crea o opoziție reală la actuala guvernare / Tăriceanu: Vrem să jucăm rolul unei busole

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24373425-tariceanu-noi-pro-romania-hotarat-programul-anticriza-propunem-deschiderea-tuturor-afacerilor.htm


Cum sa descifrezi o persoana dupa trasaturile chipului

 


Limbajul corpului este limitat. Limbajul fetei dezvaluie TOTUL!


Cu totii suntem cititori de fete innascuti si, inca din prima zi de viata, ne orientam instinctiv privirea spre trasaturile faciale ale celor din jur. Nu exista persoana care sa nu aiba capacitatea intuitiva de a descifra sentimentele celorlalti in expresiile lor.

Imbinand trei scoli diferite de citire a fetei cu identificarea stiintifica a celor mai subtile microexpresii, Eric Standop este capabil sa citeasca emotiile, caracterul, ba chiar si starea de sanatate a unei persoane — doar uitandu-se la fata ei.

Cartea contine ilustratii ce permit cititorilor sa vada trasaturile interpretate de Standop si este impartita in sectiuni care se concentreaza asupra unor domenii precum sanatatea, dragostea, comunicarea si succesul in afaceri. Partea finala a cartii explica semnificatia a zeci de forme si expresii faciale, astfel incat cititorii sa-si poata perfectiona propriile capacitati de citire a fetei si sa le aplice in viata lor de zi cu zi.

„Fascinanta carte a lui Eric Standop prezinta intr-un mod accesibil si convingator vechea si neconventionala tehnica a citirii fetei." - Phil Houston, veteran CIA si coautor al cartii Spy the Lie (Trei, 2015)

Eric Standop este unul dintre cei mai mari experti internationali in citirea fetei, sustinand conferinte in peste douazeci de tari pentru antreprenori, manageri, profesori si ofiteri de politie. Este fondatorul Academiei de Citire a Fetei si are clienti care activeaza in domenii foarte variate, de la finante si tehnologie la sanatate si wellness.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-recomandare_de_lectura-24373434-citirea-fetei-cum-descifrezi-persoana-dupa-trasaturile-chipului.htm

Urgență NASA: Sonda Osiris-Rex își pierde rocile în spațiu

 

Sonda Osiris-Rex a colectat atât de multe roci de pe suprafața asteroidului Bennu, după ce a atins pentru scurt timp suprafața acestuia, încât compartimentul de colectare nu se poate închide bine iar prețioasele roci se pierd în spațiu, a anunțat vineri NASA, potrivit AFP.

Astfel, NASA a anunțat că sonda Osiris-Rex a reușit să colecteze o cantitate foarte mare de particule a asteroidului Bennu la începutul săptămânii, dar că au fost atât de multe încât compartimentul de colectare nu se poate închide, punând în pericol misiunea.

Sonda urmează să aducă praf și mici roci înapoi pe Pământ în 2023, care ar fi de departe cel mai mare eșantion extraterestru de la misiunile Apollo pe Lună. Cu condiția să reușească să le păstreze cu bine pentru călătoria de întoarcere.

"O parte substanțială din masa recoltată scapă", a anunțat Dante Lauretta, șeful misiunii, în timpul unei conferințe telefonice pe un ton mai puțin euforic decât la prezentarea sa de miercuri, când echipa a salutat o operațiune care a decurs „la fel de bine cum s-a sperat”.

Între timp, sonda a făcut fotografii din toate unghiurile, iar cercetătorii au descoperit cu uimire un nor tulburător de particule care plutește în jurul brațului de trei metri.

Vestea bună este că sonda ar fi recuperat 400 de grame de fragmente, mult mai mult decât minimul dorit de 60 de grame, potrivit omului de știință.

Dar între 5 și 10 grame au fost deja observate în jurul brațului; din cauza microgravitației, fragmentele se comportă ca niște fluide.

„Marea mea grijă este că particulele scapă, noi suntem victimele succesului nostru”, a spus Dante Lauretta.

Ca urmare, operațiunea de măsurare a masei prin rotirea dispozitivului, programată inițial pentru sâmbătă, a fost anulată, deoarece acest lucru ar putea provoca pierderea a și mai multor fragmente.

Urgența este acum de a reduce activitățile dispozitivului la minimum, de a limita pierderile și de a pregăti cât mai repede posibil stocarea eșantioanelor în capsula situată în centrul sondei.

Aceasta implică mișcarea brațului și trebuie pregătită cu atenție de către ingineri. Acest lucru ar putea avea loc marți.

Fragmentele se află în prezent în compartimentul circular de la capătul brațului. Marți, brațul sondei a atins pentru scurt timp suprafața asteroidului Bennu și, în același timp, a suflat gaz comprimat, provocând ridicarea particulelor în interiorul brațului, ca sub un clopot.

Mecanismul de închidere a compartimentului este blocat de pietre.

Osiris-Rex riscă să-și piardă comoara? Cantitatea pierdută nu este încă bine cunoscută, dar oamenii de știință păreau relativ încrezători și au spus că nu ar fi necesar să se repete operațiunea de colectare a mostrelor.

sursa:https://science.hotnews.ro/stiri-spatiul-24373444-video-urgenta-nasa-sonda-osiris-rex-isi-pierde-rocile-spatiu-dupa-colectarea-lor-asteroidul-bennu.htm

91 de ani de la cea mai mare criză mondială

 


Pe 24 octombrie 1929 a avut loc cel mai mare crah din SUA, numit și „Joia neagră”. După acest moment a urmat o criză devastatoare.

În urmă cu 91 de ani, bursa s-a prăbuşit la New York, ceea ce a dus la o lungă perioadă de criză. A fost cel mai mare crah bursier din istoria Statelor Unite ale Americii.

Doar că în 1929, 24 octombrie nu a picat într-o sâmbătă, ci într-o joi. „Joia neagră”. După Primul Război Mondial a urmat o perioadă foarte prosperă, plină de excese, care s-a terminat brusc. Peste o mie de bănci din SUA au dat faliment.

Producţia industrială a scăzut cu peste 65% în numai doi ani, peste 1,5 milioane de ferme nu au mai reuşit să îşi plătească creditele, iar preţurile la produsele fermierilor scad cu peste 60%. Şomajul a ajuns, tot în doi ani, la 14 milioane de oameni, adică circa 38% din populaţia activă a SUA.

sursa:https://www.cotidianul.ro/91-de-ani-de-la-cea-mai-mare-criza-mondiala/

„Ai mei” se bat ca chiorii

 


Se întețesc atacurile USR-ului la adresa liberalilor odată cu apropierea alegerilor parlamentare. 

După războiul din Timiș unde nu s-au înțeles pe „ciolan” și episodul „Florin Iordache”, reprezentanții USR atacă Guvernul Orban în legătură cu decesul de la Mediaș, unde un bărbat de 65 de ani a murit așteptând un pat la ATI.

USR Sibiu acuză Guvernul că deși a promis resurse pentru Sibiu, acestea nu au venit, iar cei care au plătit cu viața au fost oamenii.

„Resursele mult promise Sibiului de către Guvern nu au venit. Deşi sunt aproape opt luni de la începutul crizei de sănătate publică nu se văd proceduri și dotări funcţionale, iar oamenii plătesc cel mai scump preț. Dacă Sibiul era o prioritate pentru guvernul PNL și pentru viceprim-ministrul Raluca Turcan, astăzi puteam avea în județ mai multe locuri la ATI și mai multe vieți salvate. În acest an, sănătatea sibienilor trebuia şi trebuie să fie o prioritate. Nu a fost”, au acuzat cei de la USR Sibiu pe Facebook.

Războiul dintre liberali și USR-iști nu-i pe placul președintelui Klaus Iohannis, cel puțin la nivel declarativ.

Întrebat săptămâna aceasta la conferința de presă la Cotroceni, cum vede dispută între PNL și USR chiar înaintea alegerilor parlamentare și dacă consideră că este amenințată o posibilă alianță, Iohannis a spus: „Este ciudat dacă s-ar certa, ar fi ciudat dacă s-ar certa, fiindcă, în definitiv, aici a câștigat majoritatea toxică pesedistă și cred că între timp a devenit foarte clar pentru toată lumea că nu se poate continua în acest fel”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ai-mei-se-bat-ca-chiorii

Pariul zilei în politică

 


A început războiul declarațiilor legat de postul de premier după alegerile parlamentare. Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, la Timișoara, că primul ministru îl dă partidul care câștigă alegerile, convins de victoria PNL. Marcel Ciolacu i-a și dat replica.

Orban a fost întrebat, sâmbătă, într-o conferință de presă, daca va fi prim-ministru și după alegerile parlamentare din decembrie, în condițiile în care USR-PLUS au anunțat că îl vor propune pe Dacian Cioloș prim-ministru.

„Premierul este desemnat de partidul care câștigă alegerile”, a spus Orban.

În replică, președintele PSD a scris, pe Facebook, faptul că această replică a lui Orban trebuie să rămână scrisă, el fiind convins la rândul său că alegerile vor fi câștigate de PSD.

„Să rămână scris! Orban, 24 octombrie 2020: <Premierul e desemnat de partidul care câștigă alegerile”>. Așa este! Iar premierul va fi de la PSD! În schimb, PNL va rămâne cu traseiștii, impostorii și penalii, Ludovic!”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

 sursa:https://www.cotidianul.ro/pariul-zilei-in-politica-sa-ramana-scris/

„Faceți din proști conducători și vă întrebați de unde vine dezastrul !”

 


„Faceți din proști conducători și vă întrebați de unde vine dezastrul!”, constata Winston Churchill. Iar România actuală parcurge din plin experiența unei astfel de extracții a conducătorilor – mai nou în condițiile pandemiei coronavirusului 19. Din nefericire, situația ia proporții de dramă. Loc de frunte în Europa la infectări, campioană la decese la milionul de locuitori, opriri de activități și distrugeri pe termen lung (care, mai nou, plasează România, în evaluări internaționale, după Ucraina și Kosovo!) sunt câțiva indicatori. Este adevărat că virusul amenință azi pe orice suprafață locuită de oameni.

Cea mai „complexă” societate din istorie este redusă la căutarea de măști, carantinizare, evitarea contactelor, a dezbaterilor, anularea de activități, săli de concert și stadioane goale, localități pustii. Dezvoltarea maximă înregistrată vreodată este blocată. Doar că, în România actuală, care are nevoie vitală de democratizare și de eliberarea energiilor, se măsluiesc harnic alegeri, iar regimul nu are o altă idee decât guvernarea cu „stări excepționale” din anii treizeci. Așa cum Apelul Vigano a atras atenția, inși mediocri și malefici pot profita de pandemie pentru a-și extinde abuzurile. La Carpați, este realitate.

O anormalitate mentală și decizională s-a așternut de sus peste țară. Ne apropiem de un an de istorie a combaterii pandemiei, încât în unele țări a început să se facă bilanțul. Două observații se impun. În mare, în Europa nu s-a procedat altfel decât s-a procedat cu secole în urmă față de ciumă și alte epidemii, iar în abordarea pandemiei s-a greșit copios. Să adâncim a doua observație. Ne referim mai ales la România – cămașa fiind mereu mai aproape de trup. Unde s-a greșit aici? Care este sursa degradării? Din capul locului, nu rezistă niciuna dintre explicațiile pe care „președintele” de pe aceste meleaguri le mai dă și în 19 octombrie 2020, cu îngustime caracteristică. Numai naivii le pot lua în serios.

Că este, bunăoară, o pandemie, deci mai mult decât o epidemie, și, vezi Doamne, toată lumea suferă! Sugestia „președintelui” este să suferim împăcați cu ceea ce ni se întâmplă. Or, cine a cerut voturi cetățenilor ar trebui să aibă clar în minte că tocmai la dificultăți, așadar în rezolvarea de probleme, i se verifică valoarea și se verifică dacă își merită funcția. Dacă nu, o minimă demnitate ar trebui să-i determine plecarea, încât să vină în rol cineva capabil. Nu este deloc greu, căci mai capabili sunt cu miile! Că a fost înainte o altă guvernare! Cine este lucid știe că, în condiții normale, totdeauna ai, înainte de propria guvernare, o altă guvernare. După cum, la sfârșitul guvernării proprii, vine o alta!

Numai un prost poate nutri iluzia că lumea începe cu el. Numai un prost face viața oamenilor dependentă de el, cu indiferent ce mijloc, mai ales când nu are program pentru aceștia, nu-l urmează inși calificați și nu-l susțin priceperea și dedicarea. Dar, la urma urmelor, ce a făcut „președintele” vreme de șase ani? A făcut el altceva decât să oprească guvernul legitim al țării să guverneze și parlamentul să legifereze? A lansat el vreo propunere demnă de consemnat? Nu cumva „președintele” nu este de fapt capabil să reprezinte opțiunile de care are nevoie această țară! Prin forța lucrurilor, au rămas actuale opțiuni favorabile creșterii veniturilor ca motor al economiei, gestionării competente a resurselor naționale, reformei justiției – încât aceasta să nu mai depindă de persoane, ci de legi și proceduri în interes public, scoaterii de pe scenă a „statului paralel”, care secătuiește energiile țării și o ține la coada Europei.

Vrea „președintele” să le înmormânteze? În fapt, „președintele” lovește cu sârg în opțiuni care sunt ale oricărei democrații de azi. Nu cumva preocuparea sa este de a anula memoria ordonanței 13 și a legilor justiției, care au încercat normalizarea justiției, eliberând-o din mâinile unor persoane? Nu cumva, în loc să se ocupe de soarta sărmanilor, care se înmulțesc în anii săi, „președintele” se teme de fapt de o justiție care ar deveni independentă, inclusiv de persoana sa, și i s-ar aplica? Nu cumva „președintele” vrea ca această țară să arate ca una de sălbatici? Să cultivi printre necunoscători opinia că acordarea amnistiei și grațierii ar fi un fel de infracțiune, încât și la Centenar să le împiedici, când nenumărați concetățeni sunt loviți de nedreptățile și abuzurile pe care le patronezi, este mai mult decât primitiv!

Că „guvernul meu” este „bun”, căci cei dinainte au fost „răi”! De unde? Nici un fapt nu dovedește așa ceva! Cele două ediții de „guvernul meu”, în 2016 și în 2020, au fost profund dăunătoare! A devenit între timp sofismul „voi sunteți răi, așadar eu sunt bun!” cugetare sănătoasă? Depășit de subiect, ca de obicei, „președintelui” i-a scăpat și perla „este catastrofă, nu mă întrebați acum de computere la elevi”. Da, se poate observa ușor pe fapte că, de când și-a adus „guvernul meu”, în locul „guvernului țării”, România trece din catastrofă în catastrofă. O minte normală nu poate fi decât șocată de faptul că decidenții României actuale se aliniază la derapajul criminal al istoriei.

„Premierul” declara, cu bățoșenie de suficient, că va schimba Parlamentul, Curtea Constituțională și tot ce mai rămâne, fără să știe că ideea s-a compromis demult. Cine știe ceva istorie este prevenit de faptul că însuși Adolf Hitler declara pe suișul „luptei” sale: „constituția prescrie numai terenul luptei, dar nu și scopul. Noi pătrundem în organizările legale și vom face în acest fel din partidul nostru factorul hotărâtor. Din momentul în care posedăm drepturi potrivit constituției, vom turna statul în forma pe care noi o considerăm corectă” (Der Aufstieg der NSDAP in Augenzeugenberichten, DTV, München, 1974, p.332). În fond, cine legitimează neisprăviți mai vechi sau mai noi să impună forma statului? Se confirmă încă o dată că inșii nepregătiți ajunși la decizii cangrenează cu vederi înguste și rea credință instituțiile care ar trebui să gestioneze cu succes situațiile. Un distins profesor de drept din București atrăgea public atenția, zilele trecute, că nepregătirea în luarea deciziilor este mai mult decât nepregătire – este, juridic vorbind, crimă! Îi dau dreptate! În orice caz, nimeni în spațiul european nu avansează astăzi explicații atât de mărginite la dificultățile create de pandemie. Pandemia dezvăluie, desigur, erori la nivelul forțelor care imprimă direcția societăților în care trăim. Este vorba de lunga neglijare a corelațiilor naturii și civilizației, de eludarea nevoii unei priviri holiste asupra lumii, de subestimarea necunoașterii, de insuficienta racordare a cercetării științifice la temele vitale, de industria farmaceutică prinsă pe picior greșit, de conceperea limitată a securității naționale. Le-am detaliat cu luni în urmă (Lecțiile pandemiei, Tribuna, Cluj-Napoca, 2020). Sunt, desigur, erori asupra cărora este de reflectat, dar care nu scuză, erorile pe care le face o guvernare sau alta. Între timp, Fareed Zakaria (cu bestsellerul ultimelor săptămâni, Ten Lessons for a Post-Pandemic World, W.W.W Norton & Company, New York, London, 2020) arată că evoluțiile din unele regimuri – de pildă Coreea de Sud – atestă că „democrațiile inteligente, fiind deschise și transparente, sunt poate cei mai buni performeri” în combaterea pandemiei.

Mai mult decât natura, „calitatea guvernării” este decisivă când este vorba de a face față unei urgii. Guvernele din Asia au fost atente la „învățare” și au dovedit că „abilitatea de a fi inteligent, plin de inițiativă, suplu, sunt mult mai importante decât puterea guvernului”. Situația în care s-a ajuns cere, însă, abordări concrete. Ce s-a greșit în abordarea de până acum a pandemiei? O eroare ține de împrejurarea că multe țări s-au repezit în ceea ce venerabilul epidemiolog Zhong Nanshan a recomandat în prima clipă la Yuhan: oprirea activităților, izolarea și tratarea celor infectați, mască, spălatul pe mâini, distanțarea fizică. Numai că, dacă s-a copiat China, de ce nu s-a copiat și cheia succesului chinez: examinarea și testarea completă a populației pe un teritoriu și circumscrierea acelui teritoriu, fără a opri o țară.

Între timp, Coreea de Sud, Noua Zeelandă, dar și Slovenia și alte țări, au trecut, vedem bine, la această testare. Revista Der Spiegel a arătat, cu argumente greu de contestat, rolul „lăcomiei” din multe țări. Autoritățile acestora, în loc să se ocupe de stingerea focarelor de infectare, sunt mai preocupate să tragă foloase politice și economice din năpasta ce a lovit lumea. Intensificată, desigur, pe fondul confruntării electorale dintre republicani și democrați, dezbaterea din SUA a scos în față un alt fapt: este greșită înlocuirea acțiunii de stingere a focarelor de infecție cu așteptarea unui „efect de turmă”. Acesta nu vine fără măsuri sanitare. După cum pare să fie o eroare reaprinderea motoarelor activităților, câtă vreme problema sanitară nu a fost luată sub control! Dar, trecutul este deja în arhive și poate fi reconstituit. Mai grav este viitorul, căci a rămas amenințător.

Ce se greșește în continuare? Prima greșeală constă în înlocuirea analizei lucide cu politizarea. Ar fi normal ca politizarea, la care s-a recurs brusc în ultimele luni în lume, să bată în retragere, fie și numai în fața amenințărilor ce planează. Ea nu nu rezolvă ceva. A doua greșeală este lipsa persistentă a cooperării. De la început, nu a existat o coordonare internațională a combaterii pandemiei. Ea lipsește, în continuare. Se observă din nou că în viața umanității sunt tot mai multe fenomene cărora nu li se poate face față fără o coperare internațională. A treia greșeală este recursul la soluții decorative, care să rezolve situația imediată, dar fără a gândi pe termen lung situația proprie și a celuilalt.

Or, o pandemie ca cea cu care umanitatea se confruntă în 2020 nu se suprimă în scurt timp, cu pași mici. Dar, chiar pe acest fundal de erori, România rămâne, din nefericire pentru cetățenii ei, un caz aparte. Acesta merită studiat nu numai pentru a vedea incoerența măsurilor sanitare, ci pentru a-ți da seama cât de departe poate ajunge desfigurarea unei democrații. O democrație care, constituțional, este comparabilă cu celelalte din regiune, dar care practic a luat-o pe calea funestă și tragică în urmări a „democrației cu conducător”. Revenirea la aceasta l-ar uimi pe Mussolini, care a creat-o! Politrucii guvernării actuale compară mereu România cu Italia, Franța, Germania. Or, România nu este în centrul schimburilor mondiale, cum sunt țările menționate. Ea nu se poate compara nici cu Cehia, căci nu este circulată. Ea nu atrage turiști, precum celelalte țări, cu care este comparată.

Grație politicii externe de excursii, România a ajuns să fie în afara rutelor continentale. Nu doar conductele energetice, ci și autostrăzile Europei o ocolesc la nord, la vest și la sud. Trenurile ce leagă țările europene o străbat rar – abia se mai trimit câteva vagoane la Budapesta sau Viena sau Atena. Nici o instituție internațională nu are sediu în România. S-au redus vizibil, deja înainte de pandemie, interesele de cooperare. România a fost adusă în ultimii ani în situația în care câte o persoană marginală în țara de origine vine aici și devine, peste noapte, parlamentar european și primar de sector în Capitală.

Ce s-a greșit în România și a condus la drama actuală? Prima eroare a fost obsesia dărâmării pe orice cale, fie și împotriva criteriilor de legitimare democratică, a „guvernului țării”, rezultat din alegeri parlamentare pe care nimeni nu le-a contestat, pentru a instala insipidul „guvern al meu”. În nicio democrație europeană nu s-a petrecut un asemenea abuz, care amputează din capul locului capacitatea de reacție și de gestiune a unei țări. Pe locul unui guvern competent și capabil al țării, în România stă o mână de amatori care agravează de la o zi la alta o situație oricum dificilă. A doua eroare este aceea că nu a fost nicio discuție cu specialiștii și nici o dezbatere publică asupra a ceea ce este de făcut. S-a discutat cu inși profesionalizați aproximativ, mai mult activiști decât medici, selectați dintre inși de casă, pentru a se conduce cu „comunicate”. Așa că totul a devenit o imitare diletantă de măsuri luate în alte țări, în locul unei abordări profesionale precise. A treia eroare constă în insuficiența cronică a testării și, în mod exact, a testării serioase. Multă vreme, testările s-au făcut de fapt sub control, căci „autoritățile” sunt interesate de efectul public al datelor, nu de realitate. O minciună organizată este mereu în miezul testărilor și „comunicatelor” din România actuală. Nu s-a știut în niciun moment situația reală a epidemiei, căci nu a interesat. Epidemiologi din zilele noastre recunosc că ceea ce se comunică trebuie înmulțit de fiecare dată cu zece, ca să te apropii de realitate. De aceea, am și scris în urmă cu săptămâni că infectarea în România este undeva spre un milion.

În orice caz, manipularea oficială a datelor în scop propagandistic a trecut înaintea respectului pentru viața oamenilor. A patra eroare este de fapt un păcat inițial. Au fost aduși în țară peste un milion și jumătate de concetățeni, fără examinare sanitară serioasă la frontieră și fără, la nevoie, terapii adecvate, „votanții noștri” cum îi numea un vice „liberal”. Apoi, procesul nu numai că nu a mai fost stăpânit, dar a fost garnisit cu noi și noi măsuri abuzive, greșite în totalitate. Cu „democrația cu conducător”, în România de azi s-au distrus deja multe. Iar distrugerea nu s-a oprit. De pildă, până la pandemie, s-a pulverizat din nou constituționalismul – din tripartiția puterilor în stat a rămas un vis. Respectarea Constituției îi mai preocupă pe cei care au contribuit la statul de drept democratic pe care aceasta îl prevede și pe idealiști. Tot felul de trepăduși mustind de lipsa civismului se dau exponenții „voinței poporului” și distrug democrația. S-au distrus alegerile curate.

În întregul an 2019 și în 2020 s-a putut sesiza nu numai că cetățenii votează una și iese altceva, dar și mecanismul măsluirii. Acest mecanism cuprinde în zilele noastre „greșeli” la numărarea voturilor, „neglijențe” în comisii, membrii fiind mai preocupați de remunerație, decât de corectitudine, softuri și computerizări ce falsifică, președinți de comisii corupți și, în final, misiunea sts-ului. S-a continuat distrugerea pluralismului politic – până acolo încât un palavragiu, ajuns unde nu era cazul, atrăgea atenția camarazilor săi că un partid rival „mai mișcă încă”, încât mai trebuie aplicate lovituri. Probabil cu „justiția” aservită și noua Securitate, ca până acum! Acum se distruge durabil educația. Doar un ignorant poate crede că predarea online este educație, când mulți elevi și studenți nu mai fac școală din martie – fie că nu au tablete, fie că profesorii nu pot preda online, fie că nu există metodică și pedagogie, fie că ministerul nu are capacitate de organizare.

Oricum, efectul educativ al predării online este de aproximativ 70% din educația normală. „Democrațiile inteligente” rezolvă probleme și scot din situații grele. Ceea ce se petrece în România actuală – faptul că o țară care nu este sugativă turistică și nici nu este circulată, are recorduri de infectări și decese și înregistrează distrugeri durabile de instituții și activități – confirmă că s-a ajuns la constatarea lui Winston Churchill.  Andrei Marga 

sursa:https://www.cotidianul.ro/sursa-degradarii/