3.08.2021

ȘTIRI NOI la NTD-România

 

STRIGĂTOR LA CER ! În spitalele din România „SE OMOARĂ”. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veștemean, a anunțat, luni, că a fost înregistrat un dosar penal pentru omor în cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu

 


Un fost angajat al Spitalului Clinic Județean de Urgență, din secția de Terapie Intensivă, a povestit, sub protecția anonimatului, că în ATI au fost omorâți oameni în stare gravă, cu COVID-19, și că el însuși a ucis.

Fostul angajat de la Terapie Intensivă COVID, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, a relatat, pentru publicația locală Turnu Sfatului, că pacienți în stare gravă cu COVID-19 au fost legați de mâini și de picioare, ignorați de cadrele medicale, sedați, astfel că au murit sufocați.

„Da, oamenii se omoară. Și eu am omorât oameni, pentru că am lucrat acolo. Chiar dacă din toate puterile mele am încercat să fac totul să nu încarc acele seringi cu sedare”, spune martorul.

”Era o doamnă care intrase cu o zi înainte. Oxigen ușor, iar mâine când am mers la lucru, de la opt, într-una țipa, într-una. Era 9 jumate, nu puteam să intru, trebuia să se facă ora 11. La un moment dat nu mai aveam răbdare, am vrut să intru, la fără 10 eram deja îmbrăcat să intru. Salonul 1, patul 1, femeia era legată de mâini și de picioare. Buni, ce faci? ”Lasă-mă în pace, nu am încredere în tine„, m-a repezit. ”Buni, eu sunt, am vorbit și ieri”, i-am zis. ”A, tu ești… M-au legat, dă-mi te rog puțină apă”. ”Dar tu, buni, nu ți-a da nimeni apă până acum?” ”Nu mi-a dat nimeni că m-au legat”. ”Buni, ai mâncat?” Era mâncarea de ora 8 neatinsă și era ora 11. Ceaiul neatins, și sticlele de apă era nedesfăcute. Am încercat să-i dau mâncare, dar într-adevăr mânca foarte greu, de abia bea apă. Dar de aici, până a o lega… A băut și ceai, a mâncat și o banană. Îi dădeau 2 mililitri de Propofon în venă, că e agitată. Pentru că îi era sete, că îi era foame. Cum să faci așa ceva? Ăsta e startul la omor: e agitată. Așa începe sfârșitul. Dar nimeni nu întreabă de ce e agitată. Hai să o calmăm, să o facem să respire.

Mai era cineva care nu avea scaun. Am întrebat și am aflat că nu mai avea scaun de 3 zile. Îi era rușine. Cum să nu ai puls mărit, cum să nu ai tensiune? Dar pe cine interesează?”

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veștemean, a anunțat, luni, că a fost înregistrat un dosar penal pentru omor în cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

„Deocamdată ne-am sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor. Se fac cercetări in rem”, a spus Veștemean.

Procurorul de caz urmează să decidă cum se va face ancheta în acest caz.

Reacția spitalului

Drumul de la eroism la incompetență se parcurge cu viteza redactării unui titlu de impact în presă, transmit reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, după dezvăluirile șocante ale unui fost angajat, care spune că la ATI s-au omorât oameni în stare gravă, cu COVID-19.

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu spun că activitatea zonei roșii ATI este organizată după proceduri stricte cu privire la alocarea de personal și conduita terapeutică, care este stabilită de către medici, iar acuzațiile prin care se afirmă că decesele unor pacienți au fost cauzate de deficiențe terapeutice trebuie dovedite prin probe și analizate de către persoanele care înțeleg procedurile medicale de specialitate și nu prin prisma unor sesizări anonime.

Cu toate acestea, conducerea SCJU Sibiu s-a autosesizat și va demara o anchetă cu privire la activitatea secției ATI-Covid, pentru a identifica și remedia eventualele probleme.

„De la începutul pandemiei, până în prezent (08.03.2021) în cadrul secției ATI Covid au fost internați 570 de pacienți dintre care 152 au fost transferați înapoi pe secția de proveniență cu o evoluție favorabilă a stării de sănătate (secția ATI nu face o externări), 397 au decedat, iar 21 sunt internați în prezent. Subliniem că în secția ATI ajung pacienții în stare foarte gravă, care necesită suport respirator Procedurile și protocoalele privind gestionarea pandemiei sunt într-o continuă dinamică și sunt adaptate permanent pentru a corespunde cât mai bine specificului dintr-un moment sau altul și a asigura cele mai bune condiții de internare și tratament pentru pacienți”, se arată în comunicatul transmis luni de reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Potrivit acestora, pandemia de COVID-19 a fost, la momentul debutului său, „o ecuație cu multe necunoscute”, în timpul căreia personalul medical și autoritățile s-au confruntat cu un virus nou și agresiv care, a modificat, în mod hotărâtor, activitatea întregului spital, implicit a secției ATI.

„Personalul din cadrul secției ATI duce permanent o luptă contra-cronometru în cursa de salvare a cât mai multe vieți omenești. Din păcate, acest lucru nu a fost mereu posibil. Mulți pacienți, cu forme foarte grave, ajunși în ATI, nu au putut fi salvați, deși medicii au făcut tot ceea ce este omenește posibil”, mai spun cei de la SCJU Sibiu.

Aceștia dau asigurări că personalul medical din toate secțiile implicate în gestionarea pandemiei precum și personalul întregului spital își respectă meseria și îi tratează pe pacienți profesionist.

„Generalizarea acuzațiilor formulate aduce atingere prestigiului personal si profesional al celor implicați în activitatea zilnică din cadrul secție ATI –Covid unde se duce o luptă permanentă pentru viață. Ne dorim ca, în urma cercetărilor care vor fi realizate la nivelul spitalului și organelor abilitate, opinia publică să cunoască adevărul”, mai spun ei.

sursa:https://www.cotidianul.ro/breaking-news-marturie-soc-despre-spitalul-din-sibiu-se-omoara/

IPS Teodosie susține că bisericile nu se vor închide deoarece autoritățile statului nu au drept de proprietate asupra acestora

 


IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a făcut declarații după ce în spațiul public au apărut discuții despre posibilitatea instituirii unor noi măsuri de restricție din cauza înmulțirii cazurilor de infectare cu virusul SARS CoV-2.

IPS Teodosie susține că bisericile nu se vor închide deoarece autoritățile statului nu au drept de proprietate asupra acestora.

„Iată și noi suntem amenințați în aceste zile căci, cine știe, poate trebuie să se închidă și bisericile. Nu se vor închide la noi, să luptăm împreună și să ne mărturisim credința. Biserica nu-i a celor care sunt autorități vremelnice, biserica aparține lui Dumnezeu și ne aparține și nouă celor ce ne rugăm. Cei care nu pot și nu știu să se roage pot să spună orice, dar noi ne vom ține rânduiala”, a spus IPS Teodosie.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ips-teodosie-iata-si-noi-suntem-amenintati-in-aceste-zile/

DOMNUL ”ADEVERINȚĂ” mai CATOLIC DECÂT PAPA !

 

Polonia, țara cu cea mai mică rată a șomajului din Uniunea Europeană

 


De la 3,2 în decembrie 2020, rata șomajului în Polonia a scăzut la 3,1%, potrivit celui mai nou raport Eurostat

În prezent, Polonia are cea mai scăzută rată a șomajului (3,1%) din întreaga Uniune Europeană, numărul șomerilor în ianuarie 2021 ridicându-se la 531.000, față de 542.000 în decembrie 2020. Țara cu cea de-a doua cea mai mică rată a șomajului este Cehia, cu 3,2%, urmată de Olanda, cu 3,6%.

Cele mai mari rate ale șomajului din UE s-au înregistrat în Spania (16%), Lituania (9,6%) și Suedia (8,8%). Cele mai recente date privind rata șomajului în Grecia sunt disponibile din noiembrie 2020. Pe atunci, în Grecia ajungea la 16,2%. Rata medie a șomajului în toate cele 27 de țări ale UE este de 7,3%, neschimbată comparativ cu luna precedentă.

Rata șomajului în zona euro, după includerea factorilor sezonieri, a rămas la 8,1% - la fel ca în luna precedentă. Analiștii se așteptau la o creștere a ratei șomajului la 8,3% în zona euro, precizează RMX.

sursa:https://www.dcnews.ro/polonia-tara-cu-cea-mai-mica-rata-a-somajului-din-uniunea-europeana_806228.html

Organizație de mediu : Lacul IOR din București este poluat cu fecale

 


Lacul IOR a devenit Lacul Roșu al Bucureștiului, numai că la ultimul fenomenul este natural iar la cel de-al doilea e vorba de poluarea cu fecale, scrie pe Facebook Fundația Eco-Civica.

„În urma sesizărilor trimise Gărzii de Mediu, această instituție împreună cu Apele Române au intervenit imediat, au efectuat un control pe lacul IOR și au prelevat probe de apă.

După analiza probelor la un institut abilitat a reieșit clar că lacul e plin de fecale !

A reieșit o calitate slabă a apei la bacterii coliforme, nitriți și amoniu.

Ceilalți indicatori sunt o treaptă mai sus.

Fiind lac natural ce are la bază 3 izvoare, și nu apă curgătoare, potențialul poluator neluând in calcul acest lucru, s-a produs acest fenomen de înroșire pentru că întreaga cantitate de fecale deversată a intrat în reacție cu apa din lac, neexistând fenomenul de diluție și ,,deplasare” a poluării specifice apelor curgătoare.

Garda are identificat un potențial poluator și a dispus PS3 să facă verificările necesare identificării sursei de…fecale.

Stimați cetățeni, vă rugăm să nu intrați in contact cu apa și sub nicio formă nu lăsați copiii să ia contact cu apa.

Bine că fenomenul nu s-a-ntâmplat vara pentru că trebuia închis parcul”, scrie Fundația pe Facebook.

Lacul are culoarea roșie de mai mult timp. O postare a grupului „Prietenii Parcului IOR”, tot de pe Facebook, semnalează acelasi fenomen încă din data de 8 februarie.

sursa:https://www.cotidianul.ro/organizatie-de-mediu-lacul-ior-este-poluat-cu-fecale/

”Oamenii mor, pur și simplu, asfixiați” - Un medic spune adevărul despre secțiile ATI: ”Oamenii sunt legați de mâini de picioare când nu mai pot respira !”

 


Dezvăluiri halucinante făcute de un medic care a lucrat pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Sibiu.

Acesta a povestit, sub anonimat, pentru presa locală, cum toți pacienții care ajung la Terapie Intensivă, deși suferă de insuficiență respiratorie, sunt sedați încă din primele ore. 

”Nu vreau să crezi că vreau să salvez lumea. Nu vreau, pentru că nu pot. Dar am nevoie de ajutor, pentru că am fost acolo, am văzut și mă doare. Nu-mi poate spune nimeni că nu e așa și vor mai fi și alții care vor intra și nu vor mai ieși în viață. Acești oameni trebuie răzbunați. Aceste decese trebuie răzbunate prin aflarea adevărului. Măcar alții și alții să nu pățească la fel. De undeva trebuie să se înceapă”, își începe medicul mărturisirea.

Acesta povestește că pacienții sunt legați de mâini și de picioare în momentul în care nu mai pot respira. 

”Se întâmplă. Din cauza CPAP-ului, inspirul și expirul omului nu se activează, nu mai are aer și omul se asfixiază și devine agitat. Când devine agitat, îl sedează. Au fost cazuri când din disperare că rămân fără aer, au devenit agitați și și-au rupt branulele, legăturile. Dar de aici, să-i sedezi până la moarte, să-i răstignești ca pe vite și să-i legi de paturi e cale lungă. În plus, pe toți îi pun pe poziția pe spate, care poziție pe insuficiență respiratorie poate fi letală”, spune medicul.

Doctorul susține că nu există niciun bolnav care a fost intubat și a plecat în viață de pe secția ATI. Oamenii mor, pur și simplu, asfixiați. 

”Evoluția COVID asta e: oamenii stau acasă, ajung la spital când e destul de târziu, cu pneumonie. Dar dacă ajungi la boli infecțioase și ei te trimit în modulare, dacă se constată că de azi pe mâine e posibil să ai nevoie de altfel de suport de oxigen. Ei au o mască simplă, tratează cazuri ușoare. Tu nu intri în ATI să mori, intri acolo să poți fi intubat, dacă e cazul, să poți lua altfel de tratamente, un CPAP. Dar dacă nici aceste aparate nu sunt setate, atunci tot nu primești nimic, începi să te desaturezi. Te agiți, dar ei tot nu-ți dau aer, îți dau sedative. Iar de acolo nu și-a mai revenit nimeni. Când văd sacul ăla negru cu fermoar îmi crește pulsul și tensiunea, brusc. Într-o lună, la câți bolnavi au ajuns acolo, doar trei au plecat. Au avut aparținători și s-au interesat de ei”, mai povestește el, potrivit presei locale.


sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/medic-ati-spital-sibiu-pacienti-595340.html

Rugăciunea pentru sănătate pe care trebuie să o spui de 8 martie

 


Data de 8 martie reprezintă zi de sărbătoare pentru români. Conform calendarului ortodox, în această zi sfântă este prăznuit Sfântul Teofilact Mărturisitorul. Și Ziua Internațională a femeii este sărbătorită anual la data de 8 martie.

Sărbătoare 8 martie 2021. Sfântul Ierarh Teofilact Mărturisitorul, episcopul Nicomidiei, este pomenit în calendarul creştin ortodox la 8 martie.

Sfântul Teofilact a fost demnitar şi sfetnic de taină al împăratului iconoclast Leon Isaurul (717-740). Era şi prieten al Sfântului Tarasie, cel care a devenit patriarh al Constantinopolului.

CALENDAR ORTODOX 8 MARTIE. Rugăciunea către Sfântul Teofilact Marturisitorul, episcopul Nicomidiei, pentru sănătate :

”Neştiut ai trăit, preafericite, dar Hristos te-a arătat pe tine tuturor, luminând ca un astru, punându-te ca pe o lumină în­ţelegătoare în sfeşnic. Şi ţi-a înmânat tablele dogmelor Du­hului, cu care luminează-ne şi pe noi.

Să cântăm Domnului, Ce­lui Ce a povăţuit pe poporul Său, prin Marea Roşie, că Singur cu Slavă S-a preaslăvit.

Stând înaintea Scaunului Stă­pânului, purtătorule de Dum­nezeu Părinte Teofilact, păzeşte pe cei ce cu credinţă săvârşesc sfântă pomenirea ta.

Te-a uns pe tine, după vred­nicie, harul Duhului, preaferi­cite, pentru adevăr şi pentru bunătatea obiceiurilor tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca să dobândeşti cele cereşti, fericite, ai călcat în picioare toate cele pământeşti şi ai ur­mat lui Hristos Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin !”

Sursa: doxologia.ro

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/rugaciune-8-martie-ziua-femeii-595336.html

PROTEST față de ”vaccinarea obligatorie”. Alexandru Rafila: Nici vorbă de așa ceva!

 


Sute de manifestanţi s-au prezentat, duminică, 7 martie, la o acţiune de protest cu privire la „vaccinarea obligatorie”. Alexandru Rafila a venit cu lămuriri. 

„E un proiect de lege, votat inițial de Senat, ajuns în dezbaterea comisiilor de specialitate în Camera Deputaților. Nu știu ultima lui formă, dar, în orice caz, depășise de mult discuția despre obligativitatea vaccinării. Înțeleg că lumea face referire la vaccinarea obligatorie a adulților, nici vorbă de așa ceva!

Iar la copii era o chestiune legată de necesitatea informării părinților cu privire la vaccinare. Eu cred că este bine ca un părinte să cunoască de ce e util un vaccin, cum e bine să ne protejăm noi și familiile noastre. Nu cred că e un lucru împotriva căruia trebuie să protestezi”, a spus, duminică după-amiază, la Antena 3, Alexandru Rafila. 

„Eu cred că mulți dintre cei de acolo nu cunosc probabil proiectul și ascultă mai degrabă ce spun alții decât ce scrie în proiectul de lege”, a mai transmis Alexandru Rafila. 

sursa:https://www.dcnews.ro/protest-fata-de-vaccinarea-obligatorie-alexandru-rafila-nici-vorba-de-asa-ceva_806166.html

”PUMNUL în GURĂ” aplicat de AUTORITĂȚILE AUTOALESE - Amendă de 7.000 de lei pentru cel mai mare protest anti-restricții din România desfășurat în București

 


Referitor la protestul de duminică din Parcul Izvor, Jandarmeria București precizează că, până în acest moment, organizatorul a fost amendat cu 7.000 de lei pentru că nu a luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depășirea numărului maxim de 100 de participanți și pentru că nu a asigurat respectarea de către aceștia a celorlalte măsuri de protecție sanitară, scrie Mediafax.

Câteva sute de persoane, în mare parte membri AUR, au protestat duminică după-amiază în parcul Izvor din Bucureşti, împotriva „vaccinării obligatorii anti-Covid”, manifestaţie la care au participat şi co-fondatorii AUR George Simion şi Claudiu Târziu.

„500 de oameni de AUR se alătură manifestaţiei de azi”, a transmis George Simion. Echipaţi cu steaguri tricolore, în cea mai mare parte, protestatarii nu purtau mască şi nici nu respectau normele de distanţare socială. Cu pancarte anti-vaccin, manifestanţii s-au declarat împotriva „paşaportului de vaccinare”.

sursa:https://www.dcnews.ro/amenda-de-7-000-de-lei-pentru-cel-mai-mare-protest-anti-restrictii-din-romania-desfasurat-in-bucuresti_806190.html

LA MULȚI ANI, DOAMNELOR ȘI DOMNIȘOARELOR !

 



DIN PARTEA MEA, CELE MAI FRUMOASE GÂNDURI pentru BUNICILE, MAMELE, SOȚIILE, FIICELE, IUBITELE care NE SUNT ALĂTURI !

VIAȚĂ LUNGĂ și MULTĂ SĂNĂTATE VĂ DORESC !

3.07.2021

RESTRICȚII doar pentru POPULAȚIE

 


ÎN TIMP CE POPULAȚIA GLOBULUI ESTE ÎMPOVĂRATĂ cu RESTRICȚII DE TOT FELUL, OBLIGATĂ să se VACCINEZE și să  POARTE o MASCĂ TOTAL NEFOLOSITOARE, cei ce DAU ZILNIC POPULAȚIEI GLOBULUI INDICAȚII PREȚIOASE pentru PROTECȚIA  ÎMPOTRIVA UNEI BOLI care de fapt se NUMEȘTE GRIPĂ ci NU CORONAVIRUS sau COVID, DUC O VIAȚĂ NORMALĂ, FĂRĂ NICIO RESTRICȚIE. 

DE CE SE ÎNTÂMPLĂ ACEST LUCRU ? PENTRU CĂ, NOI CEI MULȚI, LE PERMITEM !

Fenomen bizar în Parcul IOR din Capitală ! Apa lacului s-a făcut roșie

 


Bucureştenii care s-au plimbat pe marginea lacului au observat că apa are culoarea roşie şi se pare că îşi menţine această nuanţă de aproximativ trei săptămâni.

Din păcate cei de la Garda de Mediu nu au răspuns clar pentru situaţia de aici din Parcul Alexandru Ioan Cuza din Capitală.

Vorbim de lacul de agrement întins pe aproximativ 50 de hectare şi care e roşu de vreo trei săptămâni. Efectiv este roşu.

Garda de Mediu a identificat un posibil poluator

Niciodată nu au mai văzut bucureştenii lacul acesta atât de roşu. Cei de la Garda de Mediu spun că au prelevat probe deja, au identificat un posibil poluator, dar nu ştiu exact sursa poluării.

Este un lac care nu comunică cu alte surse de apă dimprejur, prin urmare a trebuit ca cineva să fi deversat aici anumite substanţe.

Controlul va fi încheiat săptămâna viitoare

Cel mai probabil acest control va fi încheiat săptămâna viitoare când vom afla şi rezultatele şi cel mai probabil şi amenzi date de Garda de Mediu.

Pe de altă parte, cei de la Apele Române au făcut o analiză chimică a apei din lac şi nu au descoperit nimic suspect.

Explicațiile și precizările comunicate de Apele Române

''Lacul este în proprietatea Primăriei Sectorului 3 care a primit deja indicaţii de la Garda de Mediu să facă şi o analiză proprie, cu ajutorul unui laborator privat.

Din analizele preliminare efectuate la apa lacului IOR de către laboratorul nostru, indicatorii de calitate a apelor fizico-chimici și biologici se situează în jurul valorilor normale.

Aceste analize au fost efectuate în cadrul unui control coordonat de către Garda Naţională de Mediu cu privire la modificarea culorii apei lacului. Nu există mortalitate piscicolă.

Lacul IOR se află în administrarea Primăriei Sectorului 3 căreia i s-a solicitat să continue monitorizarea calității apei, atât din punct de vedere bacteriologic, cât și al faunei acvatice.

În funcție de evoluția măsurilor de monitorizare impuse, vom reveni cu informații suplimentare'', au transmis reprezentanţii instituţiei pe pagina de Facebook.


sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/fenomen-bizar-parcul-ior-capitala-apa-lac-rosie-595303.html

ASTĂZI, 7 martie 2021, două cutremure, unul după altul, în zona VRANCEA

 


Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 s-a petrecut, duminică, 7 martie, la ora 11.52 în zona Vrancea. Este cel de-al doilea cutremur produs astăzi

În această dimineață, la ora 09.22 a mai fost înregistrat un seism cu magnitudinea de 3 pe scara Richter. 

sursa:https://www.dcnews.ro/cutremur_806115.html

Bucureștiul, OFICIAL în scenariul roșu. Principalele măsuri adoptate. Când intră în vigoare

 


Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență s-a reunit în ședință extraordinară, duminică dimineață, pentru a adopta noi măsuri după ce Bucureștiul a intrat în scenariul roșu. Ședința a fost anunțată de instituția prefectului.

Potrivit Antena 3, aceasta s-a încheiat cu puțin timp în urmă. Cu privire la restaurante, activitatea în interior va fi interzisă.

Principalele măsuri adoptate:

- Unitățile de învățământ își vor desfășura activitatea cu prezența fizică pentru elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, dar și clasele terminale ale școlilor profesionale

- Interzicerea activității în restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor, cu excepția celor cazați

 Școală online pentru învățământul preșcolar și primar

- Interzicerea activității în restaurantele și cafenelele din interiorul clădirilor

- Interzicerea activității în cinematografe, săli de spectacole, inclusiv a manifestărilor în aer liber.

Restricțiile intră în vigoare din data de 8 martie, ora 00.00.


sursa:https://www.dcnews.ro/bucurestiul-oficial-in-scenariul-rosu-restaurantele-se-inchid-in-interior-alte-decizii-cand-intra-in-vigoare_806101.html

”Cîrpirea din Serai”, cu Daniel Șandru-PLUS/PNL, la Opera Cîrnațională Iași

 


După premiera senzațională din 1 martie cu spectacolul ” Beatris Rancea arest-star ” ( libretul – procuror D. Horodniceanu-DIICOT, muzica – fanfara jandarmeriei ), Opera Cîrnațională din Iași a mai bifat încă o premieră de mare angajament trombonistic – ”Cîrpirea din Serai„. Regia – Fleanco Zămfirelli-Lăberăleanu, libretul – ministrul PNL / OTV al culturii ( naiba mai știe cum îl cheamă pe acest anonim de duzină ), muzica – Gioarsepe Verde Galben-Albăstriu, scrie 7iasi.ro.

În rolul principal ( manager lăberal de trei parale chiricești ) – politologul, chiricologul și masonachele de carton creponat Daniel Șandru, ex-șef la PLUS-ul cioloșez, actual consilier județean la PNL-ul orbănez. Adică ăl numit de ministrul Nimenică la conducerea operei ieșene, după priponirea judiciară a mîrobolantei managerese Beat-trisa Gargarancea.

Vă întrebați (degeaba) ce are slugăritura cu prefectura și politologia cu muzicologia ? Nu vă mai întrebați. Dacă pupatul dorsal, slugărnicia pe față și serviciile pe din dos sînt executate ca în manualul manualistului de partid-și-de-stat ( & de șezut & etc ), restul îs dăcît detalii. Cînd ai pupat dosul primarului pesedisto-penal Gigi Nichita, apoi dosul neo-securistic al papagalului marionetistic Dacian Cioloș, apoi al piticului primărezo-penal & pesedisto-liberal și neo-Secu Mihai Chirica, mai contează că-confunzi pudra de picioare Scholl cu marele contratenor Andreas Scholl ?

Pregătiți-vă, deci, să-l auziți pe rafinăciosul cu soia Șandru în rolul tipic al celor ca el – contratenor politic castrato, cu accesoriile inghinalității cerebrale & morale păstrate sub cheie, la băieții din spatele cortinei. Mă rog, unor asemenea eunuci morali le place să se dea tenori sau baritoni, dar, dincolo de tarantelele lor ieftine, acest tip de fameni publici nu face nici cît unghia de la degetul mic al castratului Farinelli. Ca să nu mai vorbim de placizii de calibru greu din categoria Domingo.

Fiți deci gata pentru viitoarele premiere din epoca de gaur a micului șerpuitor cu zurgălăi Șandru :

– ” Coțofana liberală hoață ” , cu primarul Mihai Chirica și șeful Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, în rolurile principale ;

– ” Masoneria rusticană „, cu Daniel Șandru în rolul șorțului ( sau al pestelcii, în varianta pentru Căminul Cultural din Țibănești ) ;

– ” Paiațe ” , cu trupa Tompea de la taraba universităroaso-penală ” P. Andrei ” ( sorry, dom’ Piki ) : D. Tompea, D. Șandru, S. Bocancea, M. Bucuci ș.a.m.d ;

– „Vrăbioiul înfoiat „, cu Doru Tompea în rolul principal ;

– ” Cei trei tenori atîrnători – Tompea, Șandru, Bocancea ” : spectacol-concert de mangleală verbală și nesimțire totală ;

– ” Penalul condamnat ” , cu Sorin Bocancea ;

– ” Figurantul vasluiez ” , cu Mark Bucuci ;

– ” Madama cu scarmelii ” , cu Geta Condur-Băseanu ( solistă a Manoperei ” P. Andrei ” );

– ” Bărbieriul din SeRvilia „, cu D. Tompea, D. Șandru și c… orurile dorsale reunite ale tărăbii ” P. Ardei ” ( gras ) ;

– ” Maionezul zbîrlitor ” , cu Glodovic Orban / Florin Căcîțu în rolul principal, alternativ ( 220 volți ).

E bine, deci, tirania pesedistă a murit, trăiescă lăbărtatea artistic-managerială lăbărală ! Politologia bate muzichia ! Vivat liberălia de competențărie !

Sus carpeta, deci ! Zi-le, domnu’ Șandru !

sursa:https://www.cotidianul.ro/cirpirea-din-serai-cu-daniel-sandru-plus-pnl-la-opera-cirnationala-iasi/