3.09.2021

Drama pacienților cu boli de inimă

 


Un studiu iniţiat de Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România realizat online în luna februarie arată că 22,8% dintre pacienţii cu boli cardiovasculare nu au fost deloc la medic anul trecut. La sondaj au răspuns 320 pacienţi cu boli cardiovasculare.

„22,8% dintre pacienţii cu boli cardiovasculare nu au fost deloc la medic anul trecut. 59% dintre aceştia nu au mers la medic de teamă de a nu se infecta şi pentru că nu au avut unde, spitalul fiind închis”, se arată într-un comunicat de presă.

96,3% dintre pacienţii cu boli cardiovasculare respondenţi se confruntă cu 3 probleme majore: teama de a nu se infecta (52,5%), lipsa accesului la servicii medicale (25,2%) şi dificultatea de a ajunge la spital (18,6%).

Dintre aspectele pe care pacienţii le enumeră ca fiind necesar să fie schimbate se numără: un acces mai bun la medic/spital – 71,79%, o mai bună cooperare cu medicul 14.10% şi mai multe medicamente compensate – 12,82%.

Un alt aspect „îngrijorător” reieşit din cercetare este că vârsta celor cu probleme cardiovasculare grave precum infarctul sau insuficienţa cardiacă a scăzut: 25% dintre respondenţii chestionarului online sunt persoane cu vârsta între 45-55 ani, persoane active.

Dintre respondenţi – 47% au hipertensiune arterială, 8,9% fibrilaţie atrială, 8,6% insuficienţă cardiacă, 8,2% angină pectorală şi 6,6% infarct miocardic.

„Pacienţilor le este teamă de COVID-19 şi trăiesc un stres extrem din cauza stării de sănătate. Pentru ei trebuie găsite soluţii imediate: o boală precum infarctul nu aşteaptă să treacă pandemia. Mergeţi la medic dacă simţi durere în piept, dureri ale spatelui, stomacului, ameţeală, respiraţie îngreunată pentru mai mult de 15 minute, sunaţi-vă medicul de familie!”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, potrivit comunicatului de presă.

Totodată, COPAC şi Fundaţia Română a Inimii îndeamnă pacienţii şi populaţia să meargă la medic, să solicite îngrijirile medicale de care au nevoie dacă simt o schimbare a stării de sănătate prin prezenţa unor simptome precum respiraţie îngreunată, ameţeală, durere puternică în piept pentru mai mult de 15 minute.

„Poate fi vorba de un infarct, iar intervenţia rapidă, într-un interval scurt, este salvatoare”, mai explică sursa citată.

sursa:https://www.cotidianul.ro/drama-pacientilor-cu-boli-de-inima/

BULA COVID se va SPARGE - Cum ? Citiți și vă veți lămuri

 



Revenirea economiei americane este în formă de K, adică bogații devin și mai bogați, iar săracii sunt striviți de pierderea slujbelor și de datorii imposibil de rambursat. ”Cei cu slujbe stabile cu normă întreagă, cu beneficii și cu o plasă de siguranță financiară sunt optimiști, când văd că indicii bursieri ajung la cotații tot mai mari. Șomerii sau cei cu slujbe part-time, în domenii cu valoare adăugată mică – noul ”precariat” – sunt înglodați în datorii, au puține resurse financiare și perspective economice tot mai sumbre”, scrie Nouriel Roubini, pentru Project Syndicate.

”Aceste tendințe arată o și mai mare deconectare între Wall Street și Main Street. Noile cotații bursiere record nu înseamnă nimic pentru cei mai mulți oameni. Distribuția bogăției pentru cei mai săraci 50% dintre americani nu înseamnă decât 0,7% din volumul acțiunilor tranzacționate pe bursă, în timp ce distribuția bogăției pentru cei mai bogați 10% dintre americani sau pentru primii 1% reprezintă 87,2%, respectiv 51,8% din volumul acțiunilor tranzacționate. Cei mai bogați 50 de americani dețin o avere egală cu cea a celor mai săraci 165 de milioane.

Inegalitatea crescândă a venit odată cu ascensiunea Big Tech. Fiecare loc de muncă creat de Amazon duce la pierderea a trei locuri de muncă în retail. În alte sectoare dominate de giganții tech avem o dinamică similară. Însă problemele economice de astăzi nu sunt noi. Vreme de decenii, clasa muncitoare nu a reușit să țină pasul cu progresul, ceea ce a dus la stagnarea venitului median și la creșterea costurilor zilnice.

Vreme de decenii, ”soluția” la această problemă a fost „democratizarea” financiară, astfel încât cei mai săraci să se poată împrumuta pentru a-și cumpăra case pe care nu și le permiteau și apoi să folosească aceste locuințe pe post de ATM-uri. Această expansiune a creditului de consum – credite ipotecare și alte forme de datorii – a creat bula care s-a spart în 2008, când milioane de oameni și-au pierdut locul de muncă, casele și economiile.

Acum, aceiași oameni care au fost distruși în urmă cu un deceniu sunt prostiți din nou. Celor care se bazează pe slujbe part-time sau sunt freelanceri li se oferă o nouă funie cu care să se spânzure în numele ”democratizării financiare”. Milioane de oameni și-au creat conturi pe Robinhood și pe alte aplicații bursiere, unde  să-și înmulțească de câteva ori micile economii, speculând niște acțiuni fără valoare.

Recentul episod legat de compania GameStop, în care un front unit de mici traderi este prezentat ca un erou care luptă cu răul reprezentat de fondurile speculative, nu face decât să mascheze realitatea urâtă a faptului că o mulțime de indivizi fără loc de muncă și fără abilități profesionale, împovărați de datorii sunt exploatați din nou. Mulți au fost convinși că succesul financiar nu este legat de o slujbă bună, de munca intensă, de economisire și investiții, ci de scheme de îmbogățire rapidă sau de active fără valoare precum criptomonedele (sau ”monedele de rahat”, cum îmi place să le numesc).

Să fim bine înțeleși: reprezentarea populistă în care o armată de mici David îl doboară pe Goliathul de pe Wall Street nu este decât o altă metodă de a-l jecmăni pe investitorul amator. La fel ca în 2008, rezultatul inevitabil va fi o altă bulă. Diferența este că, de această dată, membrii populiști și nesăbuiți ai Congresului au luat măsuri împotriva intermediarilor de pe piețele financiare pentru că nu le-au permis celor mai vulnerabili să obțină și mai multe profituri pe bursă.

Pentru ca lucrurile să fie și mai rele, piețele încep să se teamă de experimental masiv de monetizare a deficitului bugetar pe care îl fac acum Federal Reserve și Departamentul Trezoreriei prin relaxarea cantitativă (o versiune a Teoriei Monetare Moderne sau a „banilor din elicopter”). Tot mai mulți critici avertizează că această abordare va supraîncălzi economia, forțând Federal Reserve să ridice rata dobânzii mai devreme decât se estimează. Dobânzile obligațiunilor cresc deja.

Între timp, democrații din Congres au adoptat un pachet de 1,9 trilioane de dolari care include un sprijin suplimentar pentru cetățeni. Însă, având în vedere arieratele de milioane legate de chirii și utilități, având în vedere moratoriul pentru creditele ipotecare și alte împrumuturi, o mare parte din aceste ajutoare se vor duce către plata datoriilor, iar o altă parte va fi economisită. Doar o treime din acest stimul va ajunge să fie cheltuit pentru a pune economia în mișcare.

Asta înseamnă că efectele acestor măsuri asupra creșterii, inflației și a dobânzilor va fi mai mic decât s-a crezut. Pentru că economiile suplimentare ce vor fi făcute vor ajunge să fie investite în obligațiuni ale guvernului, ceea ce a fost gândit ca un împrumut pentru cetățeni va deveni în realitate un împrumut pentru bănci și alți creditori.

Inflația ar putea să crească, dacă efectele monetizării deficitelor se vor combina cu șocurile lanțurilor de producție și vor duce la stagflație. Riscul unor asemenea șocuri au cresut ca urmare a războiului rece sino-american, care amenință să ducă la un proces de deglobalizare și balcanizare, pe măsură ce țările vor urma linia protecționismului. Însă asta se va întâmpla pe termen mediu, nu în 2021.

Cât privește acest an, creșterea economica ar putea fi mai mică decât se așteaptă. Apar noi tulpini ale coronavirusului și sunt îngrijorări că vaccinurile existente nu vor fi suficiente pentru a pune capăt pandemiei. Pornirile și opririle repetate ale economiei subminează încrederea și crește presiunea politică pentru redeschiderea economiilor înainte ca virusul să fie învins. Multe întreprinderi mici și mijlocii riscă să dea faliment și foarte mulți oameni riscă să devină șomeri pe termen lung. Lista patologiilor care afectează economia este lunga și include creșterea inegalității, riscuri politice și geopolitice.

Piețele vor rămâne fragile – dacă nu de-a dreptul o bulă – pentru că sunt alimentate printr-o politică monetară adaptativă. Iar raportul de astăzi dintre prețuri și venituri este la fel de mare ca și în timpul bulelor ce au precedat crizele din 1929 si 2000. Pe lângă acest aspect, mania jocului pe piețele financiare cu acțiunile comapniilor tech, mania criptomonedelor sunt alte surse de îngrijorare.

În aceste condiții, se poate ca Federal Reserve să fie îngrijorată că piețele se vor prăbuși brusc, dacă renunță la relaxarea cantitativă. Având în vedere și că actuala creștere a datoriilor publică și privată împiedică normalizarea politicii monetare, este mai mare probabilitatea pe termen mediu a cresterii inflației, a șomajului, a decelerării economice și a prăbușirii piețelor și a economiilor.”

sursa:https://www.cotidianul.ro/roubini-bula-covid-se-va-sparge/

Escrocherie cu vaccinuri anti-Covid

 


Escrocherie cu vaccinuri anti-Covid. Pandemia de COVID-19 este un bun prilej pentru unii de a face rost de un ban în plus. Și nu vorbim aici de câțiva lei. Din dorința de îmbogățire, pe internet circulă numeroase oferte pentru vaccinuri anti-Covid omologate și neomologate, dar, probabil, produsele oferite nu sunt eficiente. Semnalul de alarmă este tras de cercetătorii Kasperky care au examinat mai multe piețe on-line de pe Darknet.

Cercetătorii Kaspersky au examinat 15 piețe diferite pe Darknet și au găsit reclame pentru trei vaccinuri împotriva Covid: Pfizer/BioNTech, AstraZeneca și Moderna. De asemenea, au fost găsiți vânzători care făceau publicitate pentru vaccinuri anti-Covid neomologate.

Potrivit Kaspersky, majoritatea anunțurilor din partea vânzătorilor provin din Franța, Germania, Marea Britanie și SUA, iar prețurile pe doză variază de la 250 USD până la 1.200 USD, cu un cost mediu de aproximativ 500 USD. Comunicarea în ceea ce privește aceste anunțuri se face prin intermediul aplicațiilor de mesagerie criptate, în timp ce plățile sunt solicitate sub formă de criptomonede, în principal Bitcoin.

Majoritatea acestor vânzători de pe piețele negre au efectuat între 100-500 de tranzacții, indicând că au finalizat vânzări, dar rămâne în continuare neclar ceea ce anume cumpără utilizatorii Darknet. În urma informațiilor disponibile experților Kaspersky, este imposibil să se spună câte dintre dozele de vaccinuri promovate online sunt doze reale (multe unități medicale au doze rămase) și câte reclame sunt, de fapt, înșelătorii.

Chiar dacă primesc ceva anume prin poștă, cel mai probabil ceea ce primesc cumpărătorii nu poate fi o doză de vaccin eficientă și validă, este concluzia celor de la Kaspersky. Mai important, obținerea unor astfel de doze este ilegală.

„Puteți găsi aproape orice pe Darknet, deci nu este surprinzător că vânzătorii de acolo ar încerca să valorifice, într-un fel, campania de vaccinare. În ultimul an, au existat o serie întreagă de escrocherii care exploatează subiectul COVID-19 și multe dintre ele au avut succes. În acest moment, oamenii nu numai că vând doze de vaccin, ci și certificate de vaccinare – documente care vă pot ajuta să călătoriți fără restricții. Este important ca utilizatorii să fie precauți cu privire la orice «afacere» legată de pandemie și, desigur, nu este niciodată o idee bună să cumpărați un vaccin de pe Darknet”, a explicat Dmitry Galov, expert în securitate la Kaspersky.

Pentru a fi în siguranță împotriva escrocheriilor legate de pandemia Covid-19, experții Kaspersky le recomandă oamenilor să nu facă achiziții de pe Darknet și să verifice site-urile și email-urile care oferă astfel de produse.

sursa:https://www.cotidianul.ro/escrocherie-cu-vaccinuri-anti-covid/

Klaus Iohannis a anunţat modificarea orei de ieşire din casă fără declaraţie

 


Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat că ora după care se poate ieşi din casă doar cu declaraţie pe propria răspundere va fi modificată. 

Dacă până acum, românii care voiau să iasă din casă după ora 23:00 aveau nevoie de o declaraţie pe propria răspundere, acest lucru se va schimba, conform anunţului făcut de Klaus Iohannis.

"Circulaţia pe timp de noapte, care este restricţionată acum la ora 23:00, va fi restricţionată mai devreme, probabil începând de la ora 22:00", a declarat Klaus Iohannis. 

Această informaţie apăruse deja pe surse la începutul acestei săptămâni, ea fiind acum confirmată de preşedinte. Amintim că, în prezent, după ora 23:00 se poate ieşi din casă doar cu declaraţie pe propria răspundere, dar şi cu un motiv bine întemeiat. 

sursa:https://www.dcnews.ro/stare-de-alerta-in-romania-klaus-iohannis-a-anuntat-modificarea-orei-de-iesire-din-casa-fara-declaratie_806566.html

DNA, lovitură în cazul retrocedării satului Nadăș din Arad

 


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată a notarului care a emis certificatul fals de moştenitor în baza căruia familia Colţeu a obţinut extravilanul localităţii Nadăș din județul Arad, alături de alte trei persoane  fizice, dar şi Ocolul Silvic din localitate, prejudiciul fiind estimat la peste 28 de milioane de euro.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată a inculpaților: 

VLAI ADRIAN, la data faptei notar public, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,  trei persoane fizice, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată,  S.C. Ocolul Silvic Privat Nadăș S.R.L., la data faptei administrată de două dintre persoanele fizice inculpate, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de tăinuire cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave în formă continuată (comisă de cele trei persoane fizice).

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt: 

Inculpatul Vlai Adrian, în calitatea menționată mai sus, la instigarea celor trei inculpați, persoane fizice, ar fi conceput și emis, cu încălcarea normelor de drept civil și a normelor juridice privind desfășurarea activității notariale, un certificat în care ar fi atestat mai multe date nereale legate de calitatea de moștenitor legal a unei persoane.

În perioada 2006-2010, după decesul acelei persoane, certificatul respectiv le-ar fi permis celor trei inculpați, în calitate de moștenitori: 

- reconstituirea în mod nelegal a dreptului de proprietate pentru suprafața de 8.743 ha teren cu vegetație forestieră, pășuni, teren intravilan, situat pe raza administrativă a localității Nadăș, județul Arad,

- restituirea în mod nelegal a unei clădiri cu 6 apartamente și terenul aferent, situate în municipiul Arad. 

Prejudiciul total cauzat prin activitatea infracțională a inculpaților este evaluat la sumele de 27.450.800 euro (terenurilor extravilane inclusiv pășuni, păduri din localitatea Nadăș) și 4.882.967 lei (sume obținute din valorificarea masei lemnoase, sume obținute fără drept cu titlu de subvenții pentru pășune și o sumă reprezentând valoarea clădirii și a terenului din municipiul Arad).

Ministerul Finanțelor Publice și primăria Tauț (jud Arad) s-au constituit părți civile în cauză. 

În vederea recuperării prejudiciului, în cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. 

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Timișoara cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispusă în cauză. 

Menționăm că inculpatul Vlai Adrian a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea unor infracțiuni similare, cauză penală în care a și fost condamnat definitiv (detalii la http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=8778).

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019, precizează DNA într-un comunicat.

sursa:https://www.dcnews.ro/dna-lovitura-in-cazul-retrocedarii-satului-nadas-din-arad_806521.html

Secretarul de stat Andrei Baciu, a oferit detalii despre organizarea slujbei de Înviere din 2021

 


Potrivit Mediafax, Baciu a fost întrebat în conferința de presă de marți, 9 martie, despre recomandările Ministerului Sănătății privind slujba de Înviere. Creștinii sărbătoresc Paștele Catolic în acest an pe 4 aprilie, iar Paștele Ortodox, pe 2 mai.

„Este o situație în dinamică. Mai este ceva timp până atunci. Vedem că dinamica epidemiologică are niște modificări în special în ultimele zile. O să vedem în funcție de contextul care va fi în perioada respectivă și, mai mult decât atât, ați văzut că orice fel de propuneri, orice fel de măsuri au fost analizate la o perioadă de 14 zile, lucru care s-a întâmplat încă de la începutul pandemiei. Nu poți să faci predicții epidemiologice pe o perioadă mult mai mare de timp pentru că lucrurile acestea sunt direct dependente de perioada de incubație care afectează și dinamica epidemiologică”, a spus Baciu.

sursa:https://www.dcnews.ro/pasti-2021-baciu-da-toate-detaliile-despre-slujba-de-inviere_806537.html

”S-a anunțat că vaccinul ASTRA-ZENECA NU e indicat după 55 de ani!”. ”La noi, se va ridica RESTRICȚIA de VÂRSTĂ??!!” ”Ce argumente ? S-au făcut studii ?”

 


Celebrul medic constată aberații ale „autorităților” anti-COVID și pune cele mai tăioase întrebări – ”CE SĂ MAI CREADĂ BIEȚII OAMENI?! NU PLĂTESTE NIMENI? TOT OAMENII SUNT VINOVAȚI?! Până când?”

Celebrul medic Monica Pop este revoltată de ultimele măsuri anunțate de autoritățile anti-pandemie: ”Iar STRATEGII GREȘITE și SUSPICIUNI?!”

Medicul se referă la faptul că până acum ”S-a anunțat mereu că vaccinul ASTRA- ZENECA  NU e indicat după 55 de ani!”.

În schimb, ”mâine, la noi, se va ridica RESTRICȚIA de VÂRSTĂ??!!”, întreabă uimită doctorița. 

”Când au dat indicația de a NU se face DUPĂ 55 de ani, știau bine  DE CE, NU?!!”, întreabă dr. Pop.

Ce argumente există acum? ”Au făcut studii în plus?! Până acum o lună NU era indicat după 55 de ani și acum e? Până la ce vârstă? SAU FĂRĂ LIMITĂ?!”

Iar întrebarea cheie vine acum: ”NU E ACELAȘI VACCIN? E NORMAL??!!”

Dr. Pop se referă la intervenția de aseară a colonelului dr. Gheorghiță că azi ”se va hotărî ridicarea restricției de vârstă pentru acest vaccin, despre care s-a anunțat mereu că nu se face persoanelor de peste 55 de ani!”.

”CE SĂ MAI CREADĂ BIEȚII OAMENI?!”, întreabă dr. Pop, subliniind un fapt clar – că ”se spun multe despre acest tip de vaccin!”.

”După câte știm, sunt state care nu-l fac!”, spune dr. Pop, punând degetul pe rana sistemului: ”De ce strategii care generează mereu suspiciuni?!”.

Tot dr. Pop atacă frontal și problema măștilor și a problemei purtării lor, mai ales în cazul măștilor neconforme.

”CINE răspunde pentru achizițiile a MILIOANE de MĂȘTI NECONFORME?!”, întreabă Monica Pop, subliniind că ”NU s-a auzit să fi fost retrase! Le poartă încă mulți!”.

Desigur, o întrebare firească este – ”Cum știm că achizițiile astea NU continuă, punând în pericol viețile românilor?”.   

Și, atenție, Monica Pop NU este împotriva măștii: ”MASCA E NECESARĂ!”, spune celebrul medic, subliniind – ”PROTEJEAZĂ însă DOAR dacă e CONFORMĂ!”

Medicul spune lucrurilor pe nume - populația, în marea ei majoritate, poartă mască – ”însă unele, s-a constatat și anunțat că NU au calitățile necesare pentru a proteja!”.

”S-a luat vreo măsură? Au fost retrase?  NU?!  Atunci,  E UNUL DIN MOTIVELE foarte SERIOASE ALE CREȘTERII numărului de INFECȚII!”, punctează dr. Pop.

Întrebare – ”E vinovată populația?!” Răspunsul vine dintr-o altă întrebare adresată autorităților – ”Nu era normal să se anunțe care sunt măștile NEconforme?!”.

Și un reproș direct, care subliniază stupiditatea sistemului:  ”Pentru nepurtarea măștii se dau amenzi imense iar pentru cei care au făcut achiziții incorecte, au câștigat bani mulți, oamenii  le-au cumpărat cu bani munciți și nici măcar nu sunt  protejați (unii s-au îmbolnăvit și chiar au decedat, din cauza  acestor achiziții iresponsabile), NIMIC?!”.

”Ei nu sunt trași la răspundere?!”, întreabă dr. Pop, răspunzând – ”Nici măcar nu s-a  anunțat care sunt măștile  neprotectoare pentru a fi retrase! Criminal!”

Concluzia: ”NU PLĂTESTE NIMENI? TOT OAMENII SUNT VINOVAȚI?! Până când?”

sursa:https://m.ro.sputnik.md/society/20210308/33906653/Monica-Pop-revolta-contra-autoritatilor-COVID.html

”Adrian nu a murit, ci a fost omorât” - ”În Codul Penal se numește crimă”

 


Fosta soție a șefului Inspecției Sanitare din DSP Gorj face acuzații grave la adresa responsabililor din sănătate: Adrian nu a murit, ci a fost omorât, iar în codul penal se numește crimă.

“Acum, că mi-am așezat EROUL într-o odihnă veșnică, cu puterile care mi-au mai rămas și cu spiritul puternic pe care mi l-a transmis, crescând lângă el de la vârsta de 22 de ani, mă folosesc de această rețea publică.", a scris aceasta pe Facebook.

“Vă declar următoare : eu am semnat și mi-am asumat riscurile deplasării la București pentru pacientul Adrian Dobrin, dumnevoastră “sistemul sanitar” ați semnat și v-ați asumat riscurile pentru echipamentele deținute ? 

Adrian nu a murit, ci a fost omorât, iar în codul penal se numește crimă. Îți promit că o să mă lupt, Adrian !”.

Este postarea făcută de Georgiana, fosta soție a lui Adrian Dobrin. Aceasta promite să facă dreptate în amintirea bărbatului care s-a stins din viață duminică, după ce aparatul de oxigen din ambulanța cu care era transferat la București, s-a defectat.

Acesta era bolnav de COVID-19 în stare gravă și era dependent de oxigen.

Între timp, corpul de control al DSU a ajuns la Târgu Jiu pentru a verifica în ce condiții s-a produs tragedia.

Șeful serviciului Sanepid din cadrul DSP Gorj a murit după ce a rămas fără oxigen în ambulanţă. Adrian Dobrin era bolnav de COVID-19 și era dependent de aparatele cu ajutorul cărora putea respira.

Bărbatul, în vârsta de 48 de ani este cel care a preluat primul caz de COVID depistat în România și l-a însoțit la Institutul Matei Balș.

De câteva zile se afla internat la Spitalul din Târgu-Cărbuneşti, însă sâmbătă seara, din cauza stării grave de sănătate, s-a decis transferarea lui la un spital din Capitală cu o Ambulanţă pentru ca era dependent de oxigen.

Între Horezu și Vâlcea, stația de oxigen de la Ambulanţa s-a defectat și a fost dus la Serviciul de Urgenţă al Spitalului din Vâlcea. A fost resuscitat, dar medicii nu i-au mai putut salva viața.

Pe perioada stării de urgentă, a ocupat funcția de director al Spitalului județean de Urgență Târgu-Jiu. La DSP Gorj sunt 4 salariați infectați cu noul Coronavirus, printre care și el.

Reacția medicului Tudor Ciuhodaru: ''Ar trebui să avem un sistem de intervenţie de urgenţă adaptat la creşterea populaţiei''

Este o problemă de sistem până la urmă și nu este singura dată când relatați astfel de cazuri cutremurătoare (...) Ar trebui să avem un sistem de intervenţie de urgenţă adaptat la creşterea populaţiei. Uitaţi-vă cât timp de aşteptare şi cât de tardivă este intervenţia uneori, iar din păcate vedem cât amatorism este în aceste intervenţii.

Pe de altă parte, când vorbim despre dotare şi despre personalul de pe ceea ce înseamă ambulanţă, mă întreb şi eu, dumneavoastră plecaţi cu maşina la drum lung dacă nu aveţi siguranţă în maşină ? 

Lucrurile nu au fost făcute aşa cum trebuie. O procedură agloritmică clară. Viaţa noastră nu ar trebui să depindă de un telefon de la Ministerul Sănătăţii'', a spus dr. Tudor Ciuhodaru, Spitalul Clinic de Urgență ''Nicolae Oblu'', duminică, în exclusivitate la Antena 3.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/fosta-sotie-sef-sanepif-gorj-mort-fara-oxigen-ambulanta-acuza-responsabili-sanatate-de-crima-595428.html

Primarul Craiovei anunță anchete după incendiul de la Spitalul de Psihiatrie

 


Primarul orașului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, anunță că vor fi declanșate anchete după incendiul de la Spitalul de Psihiatrie. Edilul vrea să afle de ce un pacient avea o brichetă, iar medicii de gardă nu au încercat să-i ajute pe cei internați.

Primarul orașului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, susține că spitalul în care a izbucnit incendiul era recent reabilitat și că focul a fost provocat de o pacientă care a incendiat o saltea.

Primarul a solicitat declanșarea unei anchete pentru a afla cum a ajuns o brichetă la un pacient și de ce medicii de gardă nu au intervenit pentru a-i salva pe cei internați.

"Clinica de Psihiatrie de la Parcul Romanescu este recent reabilitată, instalațiile electrice sunt verificate lunar in toate spitalele din subordinea municipalității, iar la această unitate sanitară, in toate camerele și pe holuri, sunt montate camere de luat vederi.

Astăzi a avut loc un incident, la parterul clădirii, după ce o pacientă a dat foc unei saltele. Nu există victime intoxicate cu fum sau având arsuri. In schimb, trei medici au sărit de la etajul 1, speriați din cauza fumului. Vom declanșa o anchetă ca să verificăm de ce pacienta avea o brichetă asupra ei și de ce medicii de gardă nu s-au asigurat că pacienții sunt evacuați pentru a fi preîntâmpinat orice pericol”, a declarat primarul Lia Olguța Vasilescu.

41 de pacienți au fost evacuați în timpul incendiului

Flăcările au izbucnit într-o rezervă în care se afla o pacientă și apoi s-au extins la alte două încăperi. O persoană supraponderală a avut nevoie de asistență pentru a fi evacuată. Incendiul a fost stins în aproximativ 20 de minute, iar trei medici de gardă, aflați deasupra rezervelor care au luat foc, s-au speriat și au sărit pe geam.

Cadrele medicale s-au rănit după ce au sărit pe geam de la etajul 1 

"Cele trei cadre medicale care au suferit traumatisme ușoare la membrele inferioare sunt în afara oricărui pericol. Ele au fost internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova", a anunţat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu pe Facebook.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/ancheta-incendiu-spital-psihiatrie-craiova-primar-595434.html

9 Martie - Sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sebastia

 


Sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sebastia, prăznuită pe data de 9 martie, s-a suprapus peste începerea anului agricol tradițional dinaintea creștinării și a generat o sărbătoare tradițională din România și Republica Moldova : Mucenicii sau Măcinicii.

În această zi, se face curățenie mare în gospodării, incinerându-se gunoaiele strânse numai cu foc adus din casă, pentru a duce căldura din casă și afară. 

În credința populară a românilor, în ziua Sfinților Mucenici se încheie zilele babelor, zile capricioase ale îngemănării iernii cu primăvara, lăsând loc zilelor moșilor, zile calde. 

În ziua de 9 martie se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi : lovirea pământului cu bâte sau maiuri, rostind descântece, pentru ca să iasă căldura și să alunge gerul, sau jocul copiilor peste foc.

Mucenici Muntenești

În ziua Mucenicilor, în credința populară, se deschid mormintele și porțile Raiului, iar gospodinele fac, în cinstea sfinților, 40 de colaci numiți sfinți, mucenici sau brădoși.

În Moldova, mucenicii, numiți sfințișori, au forma cifrei 8, o stilizare a formei umane, și sunt copți din aluat de cozonac, apoi unși cu miere și nucă.

În Dobrogea, se păstrează aceeași formă antropomorfică, dar mucenicii  sunt mai mici și sunt fierți în apă cu zahăr, cu scorțișoară și nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncați Sfinții Mucenici. 

În Muntenia, pe lângă brădoșii obișnuiți, se face o Uitată pentru morți, un mucenic mai mare, dar orb, pe care copii îl joacă în jurul focului și care este dedicat celor morți care pe timpul anului au fost uitați.

3.08.2021

ȘTIRI NOI la NTD-România

 

STRIGĂTOR LA CER ! În spitalele din România „SE OMOARĂ”. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veștemean, a anunțat, luni, că a fost înregistrat un dosar penal pentru omor în cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu

 


Un fost angajat al Spitalului Clinic Județean de Urgență, din secția de Terapie Intensivă, a povestit, sub protecția anonimatului, că în ATI au fost omorâți oameni în stare gravă, cu COVID-19, și că el însuși a ucis.

Fostul angajat de la Terapie Intensivă COVID, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, a relatat, pentru publicația locală Turnu Sfatului, că pacienți în stare gravă cu COVID-19 au fost legați de mâini și de picioare, ignorați de cadrele medicale, sedați, astfel că au murit sufocați.

„Da, oamenii se omoară. Și eu am omorât oameni, pentru că am lucrat acolo. Chiar dacă din toate puterile mele am încercat să fac totul să nu încarc acele seringi cu sedare”, spune martorul.

”Era o doamnă care intrase cu o zi înainte. Oxigen ușor, iar mâine când am mers la lucru, de la opt, într-una țipa, într-una. Era 9 jumate, nu puteam să intru, trebuia să se facă ora 11. La un moment dat nu mai aveam răbdare, am vrut să intru, la fără 10 eram deja îmbrăcat să intru. Salonul 1, patul 1, femeia era legată de mâini și de picioare. Buni, ce faci? ”Lasă-mă în pace, nu am încredere în tine„, m-a repezit. ”Buni, eu sunt, am vorbit și ieri”, i-am zis. ”A, tu ești… M-au legat, dă-mi te rog puțină apă”. ”Dar tu, buni, nu ți-a da nimeni apă până acum?” ”Nu mi-a dat nimeni că m-au legat”. ”Buni, ai mâncat?” Era mâncarea de ora 8 neatinsă și era ora 11. Ceaiul neatins, și sticlele de apă era nedesfăcute. Am încercat să-i dau mâncare, dar într-adevăr mânca foarte greu, de abia bea apă. Dar de aici, până a o lega… A băut și ceai, a mâncat și o banană. Îi dădeau 2 mililitri de Propofon în venă, că e agitată. Pentru că îi era sete, că îi era foame. Cum să faci așa ceva? Ăsta e startul la omor: e agitată. Așa începe sfârșitul. Dar nimeni nu întreabă de ce e agitată. Hai să o calmăm, să o facem să respire.

Mai era cineva care nu avea scaun. Am întrebat și am aflat că nu mai avea scaun de 3 zile. Îi era rușine. Cum să nu ai puls mărit, cum să nu ai tensiune? Dar pe cine interesează?”

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veștemean, a anunțat, luni, că a fost înregistrat un dosar penal pentru omor în cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

„Deocamdată ne-am sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor. Se fac cercetări in rem”, a spus Veștemean.

Procurorul de caz urmează să decidă cum se va face ancheta în acest caz.

Reacția spitalului

Drumul de la eroism la incompetență se parcurge cu viteza redactării unui titlu de impact în presă, transmit reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, după dezvăluirile șocante ale unui fost angajat, care spune că la ATI s-au omorât oameni în stare gravă, cu COVID-19.

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu spun că activitatea zonei roșii ATI este organizată după proceduri stricte cu privire la alocarea de personal și conduita terapeutică, care este stabilită de către medici, iar acuzațiile prin care se afirmă că decesele unor pacienți au fost cauzate de deficiențe terapeutice trebuie dovedite prin probe și analizate de către persoanele care înțeleg procedurile medicale de specialitate și nu prin prisma unor sesizări anonime.

Cu toate acestea, conducerea SCJU Sibiu s-a autosesizat și va demara o anchetă cu privire la activitatea secției ATI-Covid, pentru a identifica și remedia eventualele probleme.

„De la începutul pandemiei, până în prezent (08.03.2021) în cadrul secției ATI Covid au fost internați 570 de pacienți dintre care 152 au fost transferați înapoi pe secția de proveniență cu o evoluție favorabilă a stării de sănătate (secția ATI nu face o externări), 397 au decedat, iar 21 sunt internați în prezent. Subliniem că în secția ATI ajung pacienții în stare foarte gravă, care necesită suport respirator Procedurile și protocoalele privind gestionarea pandemiei sunt într-o continuă dinamică și sunt adaptate permanent pentru a corespunde cât mai bine specificului dintr-un moment sau altul și a asigura cele mai bune condiții de internare și tratament pentru pacienți”, se arată în comunicatul transmis luni de reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Potrivit acestora, pandemia de COVID-19 a fost, la momentul debutului său, „o ecuație cu multe necunoscute”, în timpul căreia personalul medical și autoritățile s-au confruntat cu un virus nou și agresiv care, a modificat, în mod hotărâtor, activitatea întregului spital, implicit a secției ATI.

„Personalul din cadrul secției ATI duce permanent o luptă contra-cronometru în cursa de salvare a cât mai multe vieți omenești. Din păcate, acest lucru nu a fost mereu posibil. Mulți pacienți, cu forme foarte grave, ajunși în ATI, nu au putut fi salvați, deși medicii au făcut tot ceea ce este omenește posibil”, mai spun cei de la SCJU Sibiu.

Aceștia dau asigurări că personalul medical din toate secțiile implicate în gestionarea pandemiei precum și personalul întregului spital își respectă meseria și îi tratează pe pacienți profesionist.

„Generalizarea acuzațiilor formulate aduce atingere prestigiului personal si profesional al celor implicați în activitatea zilnică din cadrul secție ATI –Covid unde se duce o luptă permanentă pentru viață. Ne dorim ca, în urma cercetărilor care vor fi realizate la nivelul spitalului și organelor abilitate, opinia publică să cunoască adevărul”, mai spun ei.

sursa:https://www.cotidianul.ro/breaking-news-marturie-soc-despre-spitalul-din-sibiu-se-omoara/

IPS Teodosie susține că bisericile nu se vor închide deoarece autoritățile statului nu au drept de proprietate asupra acestora

 


IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a făcut declarații după ce în spațiul public au apărut discuții despre posibilitatea instituirii unor noi măsuri de restricție din cauza înmulțirii cazurilor de infectare cu virusul SARS CoV-2.

IPS Teodosie susține că bisericile nu se vor închide deoarece autoritățile statului nu au drept de proprietate asupra acestora.

„Iată și noi suntem amenințați în aceste zile căci, cine știe, poate trebuie să se închidă și bisericile. Nu se vor închide la noi, să luptăm împreună și să ne mărturisim credința. Biserica nu-i a celor care sunt autorități vremelnice, biserica aparține lui Dumnezeu și ne aparține și nouă celor ce ne rugăm. Cei care nu pot și nu știu să se roage pot să spună orice, dar noi ne vom ține rânduiala”, a spus IPS Teodosie.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ips-teodosie-iata-si-noi-suntem-amenintati-in-aceste-zile/

DOMNUL ”ADEVERINȚĂ” mai CATOLIC DECÂT PAPA !

 

Polonia, țara cu cea mai mică rată a șomajului din Uniunea Europeană

 


De la 3,2 în decembrie 2020, rata șomajului în Polonia a scăzut la 3,1%, potrivit celui mai nou raport Eurostat

În prezent, Polonia are cea mai scăzută rată a șomajului (3,1%) din întreaga Uniune Europeană, numărul șomerilor în ianuarie 2021 ridicându-se la 531.000, față de 542.000 în decembrie 2020. Țara cu cea de-a doua cea mai mică rată a șomajului este Cehia, cu 3,2%, urmată de Olanda, cu 3,6%.

Cele mai mari rate ale șomajului din UE s-au înregistrat în Spania (16%), Lituania (9,6%) și Suedia (8,8%). Cele mai recente date privind rata șomajului în Grecia sunt disponibile din noiembrie 2020. Pe atunci, în Grecia ajungea la 16,2%. Rata medie a șomajului în toate cele 27 de țări ale UE este de 7,3%, neschimbată comparativ cu luna precedentă.

Rata șomajului în zona euro, după includerea factorilor sezonieri, a rămas la 8,1% - la fel ca în luna precedentă. Analiștii se așteptau la o creștere a ratei șomajului la 8,3% în zona euro, precizează RMX.

sursa:https://www.dcnews.ro/polonia-tara-cu-cea-mai-mica-rata-a-somajului-din-uniunea-europeana_806228.html

Organizație de mediu : Lacul IOR din București este poluat cu fecale

 


Lacul IOR a devenit Lacul Roșu al Bucureștiului, numai că la ultimul fenomenul este natural iar la cel de-al doilea e vorba de poluarea cu fecale, scrie pe Facebook Fundația Eco-Civica.

„În urma sesizărilor trimise Gărzii de Mediu, această instituție împreună cu Apele Române au intervenit imediat, au efectuat un control pe lacul IOR și au prelevat probe de apă.

După analiza probelor la un institut abilitat a reieșit clar că lacul e plin de fecale !

A reieșit o calitate slabă a apei la bacterii coliforme, nitriți și amoniu.

Ceilalți indicatori sunt o treaptă mai sus.

Fiind lac natural ce are la bază 3 izvoare, și nu apă curgătoare, potențialul poluator neluând in calcul acest lucru, s-a produs acest fenomen de înroșire pentru că întreaga cantitate de fecale deversată a intrat în reacție cu apa din lac, neexistând fenomenul de diluție și ,,deplasare” a poluării specifice apelor curgătoare.

Garda are identificat un potențial poluator și a dispus PS3 să facă verificările necesare identificării sursei de…fecale.

Stimați cetățeni, vă rugăm să nu intrați in contact cu apa și sub nicio formă nu lăsați copiii să ia contact cu apa.

Bine că fenomenul nu s-a-ntâmplat vara pentru că trebuia închis parcul”, scrie Fundația pe Facebook.

Lacul are culoarea roșie de mai mult timp. O postare a grupului „Prietenii Parcului IOR”, tot de pe Facebook, semnalează acelasi fenomen încă din data de 8 februarie.

sursa:https://www.cotidianul.ro/organizatie-de-mediu-lacul-ior-este-poluat-cu-fecale/