4.12.2021

ȘTIRI NOI la NTD-România

 

BOMBA ZILEI : Ludovic Orban NU EXCLUDE ca PNL să voteze moțiunea PSD la adresa lui Vlad Voiculescu

 


Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat astăzi că liberalii vor discuta în partid pentru a vedea dacă vor vota sau nu moțiunea simplă pe care PSD vrea să o depună la adresa ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu.

"Astăzi mi s-a comunicat că PSD s-a sucit și nu mai depune moțiune împotriva ministrului Muncii, ci depune o nouă moțiune la adresa  ministrului Sănătății", a declarat Orban. Întrebat dacă PNL va vota moțiunea, Orban nu a spus nu, ci a declarat că "Vom lua o decizie legat de acest subiect".

Ameninţarea pentru UE şi cetăţenii săi nu a fost niciodată atât de mare

 


Criminalitatea organizată se extinde în toate zonele Uniunii Europene, iar ameninţarea pentru UE şi cetăţenii săi nu a fost niciodată atât de mare, indică un raport al organizaţiei europene de poliţie Europol, dat luni publicităţii la Lisabona, transmite dpa potrivit Agerpres.

Raportul relevă că există un mare pericol ca infractorii să exploateze, de asemenea, pandemia de COVID-19 şi efectele sale economice şi sociale pe termen lung. Acestea ar putea fi ''condiţii ideale'' pentru infractori pentru a viza cetăţeni, companii şi entităţi publice.

Pe baza a mii de cazuri şi informaţii de la anchetatori şi servicii de securitate de pe teritoriul Uniunii Europene, experţii Europol au realizat o analiză cuprinzătoare.

Una dintre concluziile raportului este aceea că 70% din bandele şi reţelele infracţionale sunt active în cel puţin trei state membre UE. Cel puţin 40% dintre bandele infracţionale sunt implicate în traficul de droguri, de departe cea mai răspândită activitate infracţională în UE.

Studiul arată în mod clar un grad ridicat de organizare a bandelor infracţionale şi modul strâns în care lumea interlopă se împleteşte cu aspectele legale ale vieţii.

Bandele infracţionale sunt organizate aidoma companiilor, cu diferite niveluri de management. Peste 80% din reţelele infracţionale au folosit structuri de afaceri legale şi cel puţin 60% dintre bande au utilizat mita ca mijloc de a-şi continua afacerile.

Spălarea banilor a fost organizată în mod profesionist şi a fost creat un sistem financiar interlop, menţionează raportul, care adaugă că bandele infracţionale vor profita de toate posibilităţile pentru a submina economiile europene.


sursa:https://www.stiripesurse.ro/raport-europol---amenintarea-pentru-ue-si-cetatenii-sai-nu-a-fost-niciodata-atat-de-mare_1736070.htm

Numărul de infectări, redus brusc din teste

 


OARE CU CÂT SUNT PLĂTIȚI ĂȘTIA CARE FAC ASTFEL DE STATISTICI, CARE NU FOLOSESC LA NIMIC ? SE PARE CĂ ÎN ROMÂNIA EXISTĂ DOAR O BOALĂ COVIDUL, ÎN REST TOATE BOLILE AU FOST VINDECATE, RASE, TUNSE ȘI FREZATE 

În România au fost diagnosticate 2.323 de persoane cu COVID_19 de duminică până luni, iar 113 români au murit. Un număr de 1.529 de persoane sunt internate în secțiile de Terapie Intensivă, în stare gravă.

Până luni, în România au fost confirmate 1.008.490 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar dintre ele, 910.298 au fost declarate vindecate.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.323 cazuri noi de COVID – 19.

Până luni, 25.248 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

De duminică, de la ora 10.00 până luni, la ora 10.00 au fost raportate 113 decese, dintre care 63 la bărbați și 50 la femei. Toți erau pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, cinci decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 36 decese la categoria de peste 80 de ani.

107 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, cinci pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În spitalele COVID din țară, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.845. Dintre acestea, 1.529 sunt internate la ATI.

Până luni, 12 aprilie, la nivel național, au fost prelucrate 6.985.435 de teste RT-PCR și 715.066 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 7.152 de teste RT-PCR (5.154 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.998 la cerere) și 5.441 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 61.619 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.275 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.247 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 122 de persoane.

sursa:https://www.cotidianul.ro/numarul-de-infectari-redus-brusc-din-teste/

Până în pânzele albe cu Voiculescu - Care-i mincinosul, Cîțu sau Barna sau amândoi ?

 


Vlad Voiculescu va continua să fie ministrul Sănătății, a anunțat liderul USR, Dan Barna, după şedinţa coaliţiei.

„Coaliția merge mai departe. Coaliția e asumată pe reformele din programul de guvernare”, spune Dan Barna.

El precizează că există o susținere la nivelul actualului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.

„Vlad continuă la Ministerul Sănătății. Nu a fost niciun moment în discuție, în coaliție, să fie demis sau să se retragă”, conchide Barna.

sursa:https://www.cotidianul.ro/pana-in-panzele-albe-cu-voicules

Ce se întâmplă dacă ții alimentele în folie de aluminiu. Nu mai face asta niciodată

 


Prof. dr. Ioan Nedelcu, medic primar dermatolog, a dezvăluit că "toate organele au o speranță de viață care este în dependență totală de cel mai slab dotat organ din organism. Trebuie să ne ocupăm de ceea ce avem pe dinăuntru. Toate organele au o speranță de viață care este în dependență totală de cel mai slab dotat organ din organism. Aceste organe interne adesea suferă ca urmare a poluării :  poluarea electromagnetică, chimică, insecticidă, fungicidă".

Alimentele nu trebuie păstrate în folie de aluminiu. Motivul e incredibil ! 

Medicul spune că alimentele nu ar trebui păstrate în folie de aluminiu deoarece acestea vor prelua astfel de 20 de ori mai mult aluminiu decât înghițim într-o zi, în mod normal.

"În ultimii 100 de ani am industrializat forțat planeta și am intoxicat-o cu metale grele. De la peștele din oceane până la alimentele BIO din supermarket, toate conțin metale grele: mercur, plumb, cadmiu, aluminiu. Dacă păstrăm alimentele în frigider în folie de aluminiu, în 24 de ore alimentele vor prelua din folie de 20 de ori mai mult aluminiu decât înghițim în mod normal într-o zi", a explicat prof. Ioan Nedelcu, pentru CSID.

Aluminiul, efecte toxice în organism

"Efectele se fac simțite: oboseală cronică, scăderea capacității de concentrare, nervozitate, depresie, boli inflamatorii cronice cu mecanism autoimun, alergii.

Metalele acționează fie toxic, fie prin stimularea autoimunității, cu generarea de suferințe cronice. Orice boală internă are inflamație cronică", a completat el.

sursa:https://www.dcnews.ro/ce-se-intampla-daca-tii-alimentele-in-folie-de-aluminiu-nu-mai-face-asta-niciodata_813761.html

Mineri în greva foamei în fața Guvernului. Lider sindical : Pur și simplu ne aruncă în stradă

 


Mai mulți mineri au intrat din această dimineață în greva foamei în fața Guvernului. Ei spun că de două săptămâni se tergiversează un proiect de lege privind reducerea vârstei de pensionare. 

Șapte mineri din cadrul Compleului Energetic Oltenia protestează de astăzi în București, relatează Antena 3. Minerii intră în greva foamei până când cineva îi va asculta iar revendicările sunt îndeplinite. 

Oamenii sunt nemulțumiți de lipsa de reacție din partea guvernanților față de reducerea vârstei de pensionare de la 65 la 55 de ani. 

”Am venit într-un număr mai mic pentru a atrage atenția Guvernului că avem un proiect de lege PLX 75/2021 prin care se cere reducerea vârstei de pensionare. Compania noastră, Complexul Energetic Oltenia, se află într-un proces de restructurare. Sunt niște directive europene prin care se pot obține fonduri pentru reducerea vârstei de pensionare. Noi dorim trecerea în grupă specială de la vârsta standard, dar numai a angajaților care lucrează în producție. La noi situația este foarte grea, nu există investiții, etc. (...) Am venit pentru că acest proiect al nostru se tergiversează pentru că doi parlamentari de Gorj nu doresc reducerea vârstei de pensionare. Vor ca noi să rămânem forță de muncă ieftină pentru firmele lor. Sunt oameni care au boli de inimă, au stenturi pe la inimă, la vârsta de 55 de ani. Parlamentarii spun că impactul financiar este foarte mare, dar este o directivă europeană care spune că unitățile miniere care se află într-un program de restructurare pot beneficia imediat de un ajutor de stat pentru reducerea vârstei de pensionare și alte facilități. În Polonia, minerii când sunt restructurați li se dă 26.000 de euro, li se acordă alte facilități să găsească alt loc de muncă. La noi pur și simplu ne aruncă în stradă. Vor veni mai mulți mineri aici în greva foamei dacă nu se vor lua măsuri”, a declarat Nicu Bunoaică, lider sindical. 

sursa:https://www.dcnews.ro/mineri-in-greva-foamei-in-fata-guvernului--lider-sindical--pur-si-simplu-ne-arunca-in-strada_813748.html

Cercetare Avangarde : Principalele partide din Coaliţe scad. O singură formaţiune din Parlament trece de 30%

 


Partidele din Coaliţie se erodează la guvernare iar Opoziţia acumulează procente fără să facă aproape nimic, reiese dintr-o cercetare sociologică realizată de Avangarde şi prezentată, duminică, la Punctul de întâlnire.

Cercetarea acoperă perioada care a trecut din septembrie 2020 până în martie anul curent.

Cercetare Avangarde: Creşte numărul românilor îngrijoraţi de direcţia în care merge ţara

În acest interval, a crescut numărul românilor care cred că ţara merge într-o direcție greșită.

Din noiembrie şi până în martie, creștere este de 6 procente, conform datelor de mai jos.

Astfel, românii considerau că țara se îndreaptă în direcția greșită în proporție de:

73% în noiembrie 2020

69% în decembrie 2020

73% în ianuarie 2021

79% în martie 2021

Scorurile principalelor partide din Coaliţie, PNL şi USRPLUS şi scorul principalului partid din opoziţie, PSD, au cunoscut următoarea evoluţie:

Lună/Partid Septembrie 2020 Ianuarie 2021 Martie 2021

PNL  25,18% 24%   24%

USR 15,37% 16%   15%

PSD         28,90% 34%   34%

Marius Pieleanu: Guvern de uniune naţională, doar dacă vor Iohannis şi PSD

"Cât timp președintele va dori un "guvernul său" al său, mă îndoiesc că va fi posibil un guvern de uniune națională, măcar pe un proiect foarte clar, de depășire a crizei sanitare şi, după aceea eventual, alegeri anticipate. Depinde foarte mult de poziția PSD.

După cum știți, e suficient ca PSD să stea în opoziție și crește de la o lună la alta fără să i se impună să facă ceva. N-are multe instrumente la îndemână, cu excepția moțiunilor de cenzură.

Cred că ar fi destul de riscant, ar pierde punctele acumulate ușor dacă ar intra într-un guvern de uniune națională", a comentat sociologul Marius Pieleanu la Punctul de întâlnire.

La rândul său, Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, a comentat că președintele Iohannis a reuşit să aibă atât "guvernul său" cât şi opoziția sa și că poziția PSD nu e alta decât "culcat!", cu excepţia cazului în care "generalul Pahonţu trimite un mesaj de la președinte" acestei formațiuni.

sursa:https://www.antena3.ro/emisiuni/punctul-de-intalnire/avangarde-partide-coalitie-pnl-usr-psd-598358.html

Diana Şoşoacă a mers la Cluj să protesteze alături de Gheorge Funar împotriva restricţiilor

 


Diana Şoşoacă, senator, a participat duminică, la Cluj, la un protest împotriva restricțiilor din pandemie.

La Cluj, Şoşoacă a lansat atacuri la adresa președintelui Iohannis, a secretarului de stat Raed Arafat și a ministrului Vlad Voiculescu.

Protestatarii au strigat "Libertate", "Jos Arafat" și "Jos Masca". Protestul, care a fost autorizat, a avut loc în fața Monumentului Memorandiștilor, notează clujpolitic.ro

"Ce vreau să vă spun: indiferent ce se întâmplă, nu vă pierdeți simțul umorului, nu vă pierdeți dorința de viață. Am trecut şi peste holere, şi peste hahalere...Ce se întâmplă acum este pasul către privatizarea sistemului de sănătate.

Vor da pe trei lei și pe șpăgi imense cele mai performante și mai bine dotate spitale de stat, asta face acum Voiculescu", a acuzat Şoşoacă.

Ea a fost aplaudată de cele câteva zeci de participanți prezenți la protest care, în majoritatea lor, nu purtau mască. Alături de senatoare a stat fostul primar Gheorghe Funar.

La final, Șoșoacă a spus rugăciunea „Tatăl Nostru” la microfon alături de cei prezenți şi, ulterior, s-a îmbrățișat cu participanții şi a dat autografe.


sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/locale/diana-sosoaca-gheorghe-funar-cluj-proteste-restrictii-598359.html

Statele Unite avertizează Rusia şi China, dn cauza crizelor din Ucraina şi Taiwan

 


Administraţia Joseph Biden a avertizat, duminică, Rusia şi China că vor apărea riscuri majore dacă vor exista intervenţii militare în Ucraina, respectiv în Taiwan, informează site-ul Politico.com preluat de Mediafax.

"Exact în momentul în care vorbim acum, vă pot spune că am preocupări reale referitoare la acţiunile Rusiei în apropierea frontierelor Ucrainei. Există mai multe forţe militare ruse mobilizate în apropierea frontierelor Ucrainei decât s-a mai întâmplat până acum începând din 2014, când a invadat Rusia prima dată. De aceea, suntem în contact strâns, în strânsă coordonare cu aliaţii şi partenerii noştri din Europa", a afirmat duminică Antony Blinken, secretarul de Stat american, într-un interviu acordat postului NBC News.

"Preşedintele Joseph Biden a fost foarte clar din acest punct de vedere: dacă Rusia acţionează iraţional sau agresiv, vor fi costuri, vor fi consecinţe", a atras atenţia Antony Blinken.

Administraţia Vladimir Putin a avertizat, vineri, asupra riscurilor izbucnirii unui război de amploare în Ucraina, iar, în contextul amplificării tensiunilor, Statele Unite intenţionează să trimită două nave militare în Marea Neagră.

Secretarul de Stat american a lansat un avertisment dur şi la adresa Chinei, în contextul tensiunilor din Taiwan. "Noi avem un angajament faţă de Taiwan, în cadrul Acordului privind Relaţiile cu Taiwanul, un angajament bilateral care există de mulţi ani, pentru a ne asigura că Taiwanul are abilitatea de a se apăra şi pentru a menţine pacea şi securitatea în vestul Pacificului. Noi menţinem aceste angajamente. Şi vă pot spune că ar fi o greşeală gravă să încerce cineva modificarea actualei situaţii", a subliniat Antony Blinken.

Statele Unite au trimis, miercuri, un distrugător în Strâmtoarea Taiwan, iar China a anunţat că a monitorizat atent manevrele navei americane. Armata chineză efectuează manevre navale şi aeriene la vest şi la est de coastele Taiwanului, în contextul amplificării tensiunilor în jurul teritoriului separatist susţinut de Statele Unite.

Administraţia Joseph Biden este îngrijorată că Beijingul ar putea recurge la preluarea controlului asupra Taiwanului, în contextul în care preşedintele Chinei, Xi Jinping, pare din ce în ce mai dispus să asume riscuri pentru a lăsa o moştenire politică importantă. "China pare să se îndrepte de la o perioadă în care s-a mulţumit cu statutul Taiwanului spre o perioadă în care liderii chinezi sunt din ce în ce mai nerăbdători şi mai pregătiţi să testeze limitele şi să cocheteze cu ideea unificării", a afirmat recent un oficial de rang înalt de la Washington, citat de cotidianul Financial Times.

Oficialul american a subliniat că Administraţia Joseph Biden a ajuns la această concluzie după analizarea comportamentului Chinei din ultimele două luni. "În contextul în care ne pregătim pentru o perioadă în care Xi Jinping probabil va intra în al treilea mandat, există preocupări că percepe progresele semnificative în privinţa Taiwanului ca fiind importante pentru legitimitatea şi moştenirea sa politică. Pare a fi pregătit să asume mai multe riscuri", a subliniat oficialul american, sub protecţia anonimatului.

sursa:https://www.dcnews.ro/statele-unite-avertizeaza-rusia-si-china-dn-cauza-crizelor-crizelor-din-ucraina-si-taiwan_813734.html

REMANIEREA lui Voiculescu ”se anunță, nu se discută”

 


ȘI CÂND AI DE GÂND S-O ANUNȚI, la ”PAȘTELE CAILOR” ?

Premierul Florin Cîțu a anunțat strategia în cazul lui Vlad Voiculescu, a cărui demisie a fost cerută și de liberali, nu numai de opoziție, presă și societatea civilă

Una dintre cele mai importante solicitări ale premierului Cîțu a fost ignorată de ministrul Vlad Voiculescu – și anume aceea de a susține, săptămânal, conferințe de presă în care să prezinte situaţia actualizată privind pandemia, inclusiv măsuri cu posibil impact la populație- cum a fost cazul de spitalul „Foișor”.

Premierul a răbufnit după secvențele de la Foișor și după reacția lui Vlad Voiculescu, care a încercat să arunce responsabilitatea sau vina pe  spital, pe Primăria Capitalei, pe ASSMB, pe adversari politici şi pe mass media !

Florin Cîțu a reacționat dur: ”Sunt şi eu foarte supărat de ceea ce am văzut la televizor. Detaliile tehnice v-au fost prezentate de Raed Arafat, probabil vor fi prezentate date şi de ministrul Sănătăţii”.

”Vreau să vă spun că aşa cum fiecare contribuabil are legătură cu ministerul Finanţelor şi fiecare pacient din România are legătură cu Ministerul Sănătăţii”, a declarat Florin Cîțu.

În acest context, întrebat azi în conferința de presă despre remanierea lui Vlad Voiculescu, premierul a spus ferm:

”Remanierea sau orice decizie despre vreun ministru din cabinetul acesta e luată doar de premier - iar aceste decizii nu se discută, ele se vor anunța!”.

Mi mult, la întrebarea cine ar trebui să facă un pas în spate în urma scandalului de la Spitalul Foișor, Florin Cîțu a aruncat o veritabilă provocare, atât pentru Voiculescu, cât și pentru Arafat:

”Este vorba de onoare, să vedem dacă mai există onoare în România”, a spus Cîțu, continuând cu altă săgeată: ”Este normal să intervină prim-ministrul să vorbească și cu primarul Bucureștiului, și cu manageri de spitale?!”.

În concluzie, este foarte posibil ca în seara asta sau mâine să avem prima demisie/demitere din guvernul Cîțu.

Cât despre ruperea Coaliției, fractura PNL – USR este vizibilă cu ochiul liber, nu mai e nevoie de radiografie... la spitalul Foișor.

sursa:https://m.ro.sputnik.md/politics/20210411/34343131/citu-remanierea-lui-Voiculescu-se-anun-nu-se-discut.html

4.11.2021

Armageddon COVID : Biserica este atacată. Biserica trebuie să lupte ! NOI TOȚI TREBUIE SĂ LUPTĂM !

 


CU TOȚII, ÎN FRUNTE CU BISERICA TREBUIE SĂ LUPTĂM !

Dracii joacă tontoroiul la lumina zilei. Au ieșit legiune la suprafață și nu se mai feresc. Sub stindardul COVID, lumea se îndrăcește cu o repeziciune uluitoare.

Bătălia dintre Copiii Luminii și Copiii Întunericului, despre care vorbea monseniorul Vigano, a ajuns și pe malurile Dâmboviței.

La fel ca pe Potomac, odraslele beznei sunt excelent organizate, înarmate până în dinți, unite ca unul și hotărâte în acțiune. Raidurile lor sunt fulgerătoare, ordinul este simplu: fără prizonieri!

Copiii Luminii orbecăie. Răzleți, înfricoșați, nepregătiți, cad sub ploaia de lovituri ca spicele în luna unui cuptor infernal.

O armată blindată împotriva unei gloate de desculți.

Soarta bătăliei pare pecetluită. Așa să fie ? Noi, cei care încă ne mai facem cruce, ȘTIM că nu. Știm că victoria finală Îi aparține lui Hristos, în ciuda aparențelor. În ciuda masacrului care le este ÎNGĂDUIT dracilor în aceste zile, ca mare, supremă încercare. Învierea a fost precedată de Patimi.

O încercare presupune însă și o reacție. Un răspuns. Doar pentru că știe dinainte deznodământul, Omul nu are dreptul să stea cu mâinile încrucișate, ca la cinema, așteptând relaxat happy-end-ul.

Prima reacție logică a unei oști, când este atacată, este să privească spre Comandantul ei Suprem. Să aștepte ordinele și să le execute. Ordinele sunt transmise prin generali și restul ofițerilor până la ultimul soldat.

Comandantul Suprem este Hristos, Oastea este Biserica, iar ofițerii sunt clerul.

Iată însă că grosul ofițerimii pare paralizat de frică. Îi clănțănesc dinții sub măști. Din spatele celor trei straturi de pânză regulamentare răsună înfundat, confuz, ordine contradictorii. Sau o tăcere asurzitoare.

În ultimul an, ierarhia Bisericii s-a clătinat de câteva ori dramatic.

A acceptat închiderea lăcașurilor de cult și a cimitirelor.

A consimțit ca Paștile, cea mai mare sărbătoare a sa, practic Ziua Victoriei, să fie prăznuită cu ușile închise și cu poporul încuiat în case.

A admis ca ostașii fricoși să vină de acasă cu lingurița proprie pentru a se împărtăși, relativizându-L pe Hristos din Potir (spre lauda sa, a retractat rapid).

A încuviințat să-i fie îngropați morții ca niște câini turbați.

A tolerat să-i pătrundă poliția cu bocancii în biserici, tulburând Sfânta Liturghie, în căutare de enoriași contravenienți.

A îngăduit să fie compromise pelerinajele, aceste parade în cinstea eroilor căzuți din glorioasa oaste de odinioară.

A închis ochii la batjocura bolnavilor: arși de vii, legați de pat, încuiați și uitați în saloane, scoși cu targa în stradă în miez de noapte.

A tăcut când părinții au fost amenințați cu confiscarea copiilor.

Dar, mai presus de toate, a îngăduit Fricii să pună stăpânire pe Oastea sa. O frică demonică, paralizantă, care întunecă mințile și pierde sufletele. Prea puține voci de la vârful ierarhiei au ieșit în față să strige: „Nu te teme, turmă mică!”.

Care este situația de pe front, acum, în tabăra Copiilor Luminii?

Li s-a oferit un armistițiu. Li s-a promis că, spre deosebire de anul trecut, vor putea participa la slujba de Înviere. Au primit libertatea de a se bucura pe îndelete de Lumină până dimineața, la ora 5. Perspectiva unor Paști ca altădată, „normale”, le umple inimile de bucurie. Nu sesizează că li s-a oferit un dar otrăvit.

Speriată de amploarea și răspândirea protestelor din stradă, Puterea s-a făcut că cedează. A cerut însă un sacrificiu la schimb: propagandă pro-vaccin în biserici. Și conducerea BOR s-a lăsat păcălită și a acceptat trocul.

În realitate, Puterea nu a cedat nimic. Cu proteste în toată țara, de la București la Timișoara, de la Giurgiu la Tecuci, a fost conștientă că anul acesta nu va mai putea repeta restricțiile de Paști. Că oamenii vor ieși din case cu orice risc și cu orice preț pentru a lua lumină și a se împărtăși.

Puterea a jucat însă cu viclenie mărinimia de partid și de stat. Naivă, Biserica a înghițit nada Paștilor cu tot cu acul vaccinurilor.

Acceptând să împartă broșuri și să le spună enoriașilor că vaccinurile sunt „sigure și eficiente”, Biserica a preluat misiunea propagandistică de la tele-medicii Mahler, Craiu, Marinescu, Gheorghiță.

Biserica a acceptat să facă politică și să își transforme preoții în goarne ale puterii.

Mesajul purtătorului de cuvânt al BOR, „eu m-am vaccinat”, este identic cu cel al politrucilor în alb de mai sus, interzis de CNA ca ilegal.

Mai grav, susținând că vaccinurile sunt „sigure și eficiente”, conducerea BOR și-a asumat un neadevăr: nici un produs și nici un act medical nu sunt 100% „sigure și eficiente”, după cum o atestă chiar prospectele vaccinurilor. După cum o atestă morții și efectele secundare.

După cum o dovedește infectarea cu COVID a purtătorului de cuvând al BOR, după vaccinare.

Sută la sută „sigur și eficient” este doar Dumnezeu!

Fără a mai pomeni de faptul că Moderna, Pfizer și Johnson & Johnson au folosit pentru crearea vaccinurilor lor celule de fetuși avortați.

Propovăduind un neadevăr, acceptând un păcat (avortul) pentru un bine ipotetic, relativizând astfel Minciuna și Răul, Biserica Ortodoxă Română a făcut pași mari spre o fraternizare cu inamicul.

Asemenea oricărei armate, Biserica nu face politică. Ea nu este nici socialistă, nici liberală, nici ecologistă, nici măcar creștin-democrată. Trebuie să stea departe de orice „-isme”.

Biserica trebuie să facă un singur lucru: să își ajute soldații să se mântuiască. Aceasta este singura luptă pe care trebuie să o ducă.

Iată, însă, că tocmai mântuirea este acum în pericol: credincioșii și Biserica însăși sunt atacați de un altfel de „-ism” față de care nu pot rămâne indiferenți: Satanismul.

Or, lupta cu Satana este tocmai cea pe care Biserica este OBLIGATĂ să o dea. Nu are dreptul să stea deoparte, invocând echidistanța politică.

Generalii și tot corpul ofițeresc trebuie să se trezească până nu este prea târziu. Până nu sunt excluși, împreună cu un mare contingent de suflete pierdute, din Marele Scenariu cu Happy-End.

Cumplitele izbituri care se dau în porțile Bisericii nu sunt de berbece. Sunt loviturile lui Belial însuși.

Autor: Adrian Pătrușcă


sursa:https://www.activenews.ro/stiri/Armageddon-COVID-Biserica-este-atacata.-Biserica-trebuie-sa-lupte-166221

Profesorul Vasile Astărăstoae desființează Ordinul dat de Arafat și Voiculescu în CAZUL FOIȘOR

 


Cele ce s-au petrecut la așa-zisa evacuare a bolnavilor de la spitalul Foișor dezvăluie eșecul administrativ al celor care consideră că o combatere a pandemiei se poate realiza prin măsuri autoritare și prin amenzi și dosare penale. În gestionarea pandemiei, așa-ziși conducători, comandanți sau oricum se vor mai numi ei au acționat cu o trufie nemărginită și cu dispreț nedisimulat față de populație. Cei care aveau cea mai mică îndoială cu privire la unele măsuri (absurde și neconstituționale) erau etichetați drept negaționiști, conspiraționiști, obscurantiști, inculți și, bineînțeles, oamenii rușilor. La peste un an de la impunerea măsurilor, care au afectat fizic, psihic, economic, social și spiritual majoritatea populației, se observă că ne aflăm în aceeași situație epidemiologică în care ne aflam și acum un an. Res ipsa loquitur (lucrul vorbește de la sine) ar spune juriștii.

Dar și în acest moment al adevărului se încearcă să se transfere responsabilitatea de la decidenți la managerul și medicii de la Spitalul Foișor. Un cor bine orchestrat al unor politiceni și al unor medici (din fericire puțini) vorbesc despre sabotaj la fel ca în anii ’50 (ani care mi-au marcat copilăria). De aceea simt nevoia unor lămuriri.

Specificul profesiei de medic constă în faptul că este auto-reglementă și reglementată. Auto-reglementată prin principii etice și norme deontologice și reglementată prin norme juridice (în Uniunea Europeană la nivel sectorial).

La sfârșitul studiilor de licență în medicină (6 ani de zile), un absolvent depune un Jurământ cu puternică încărcătură simbolică – Jurământul lui Hippocrate. Între altele jură că „voi îndruma îngrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cât mă vor ajuta puterile și mintea, și mă voi feri să le fac orice rău și orice nedreptate”.

În momentul în care își încep cariera profesională independentă și se înscriu în Colegiul Medicilor, medicii depun o variantă modernă a acestui Jurământ, și anume aceea adoptată de Asociația Medicală Mondială în cadrul Declarației de la Geneva – 1975 „Mă angajez solemn să-mi consacru viața în slujba umanității;… Voi exercita profesiunea cu conștiință și demnitate;… Sănătatea pacienților va fi pentru mine obligație sacră”.

Pe parcursul vieții profesionale medicii trebuie să respecte normele Codului deontologic al Colegiului Medicilor din România. Acesta prevede printre altele:

Art. 5 Medicul trebuie să depună toate diligențele și să se asigure că decizia profesională pe care o ia sau intervenția cu caracter medical respectă normele și obligațiile profesionale și regulile de conduită specifice cazului respectiv.

Art. 6 Medicul este dator să stăruie și să își apere independența profesională, fiind interzisă orice determinare a actului medical ori a deciziei profesionale de rațiuni de rentabilitate economică sau de ordin administrativ.

Art. 7 Relația medicului cu pacientul va fi una exclusiv profesională și se va clădi pe respectul acestuia față de demnitatea umană, pe înțelegere și compasiune față de suferință.

Art. 8 Medicul își va dedica întreaga știință și pricepere interesului pacientului său și va depune toată diligența pentru a se asigura că decizia luată este corectă, iar pacientul beneficiază de maximum de garanții în raport cu condițiile concrete, astfel încât starea sa de sănătate să nu aibă de suferit.

Art. 22 Sunt contrare principiilor fundamentale ale exercitării profesiei de medic, în special, următoarele acte:… c) abandonarea unui pacient care necesită servicii de urgență sau se află în pericol fără asigurarea că acesta a fost preluat de o altă unitate medicală sau de un alt medic ori că beneficiază de condiții adecvate situației în care se află și stării sale de sănătate;

Art. 34 Refuzul acordării serviciilor medicale… (2) În toate cazurile, medicul îi va explica persoanei respective motivele care au stat la baza refuzului său, se va asigura că prin refuzul acordării serviciilor medicale viața sau sănătatea persoanei în cauză nu este pusă în pericol și, în măsura în care refuzul este bazat pe încălcarea convingerilor sale morale, va îndruma persoana în cauză spre un alt coleg sau o altă unitate medicală.

Cele mai relevante legi care reglementeaza relația medic-pacient sunt Legea nr.46/2003 și Legea 95/2006.

Legea nr.46/2003 (Legea privind drepturile pacientului) specifica:

Art.3 Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nicio discriminare… Art.35 alin.1 Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până la ameliorarea stării sale de sănătate sau până la vindecare.

Legea 95/2006 (legea privind reforma în sănătate) prevede:

Art.380

(1) Profesia de medic are ca principal scop asigurarea stării de sănătate prin prevenirea îmbolnăvirilor, promovarea, menținerea și recuperarea sănătății individului și a colectivității.

(2) În vederea realizării acestui scop, pe tot timpul exercitării profesiei, medicul trebuie să dovedească disponibilitate, corectitudine, devotament, loialitate și respect față de ființa umană.

(3) Deciziile și hotărârile cu caracter medical vor fi luate avându-se în vedere interesul și drepturile pacientului, principiile medicale general acceptate, nediscriminarea între pacienți, respectarea demnității umane, principiile eticii și deontologiei medicale, grija față de sănătatea pacientului și sănătatea publică.

Art.381

(1) În scopul asigurării în orice împrejurare a intereselor pacientului, profesia de medic are la baza exercitării sale independența și libertatea profesională a medicului, precum și dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical…

(3) În legătură cu exercitarea profesiei și în limita competențelor profesionale, medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescripția și recomandările cu caracter medical, avându-se în vedere caracterul umanitar al profesiei de medic, obligația medicului de deosebit respect față de ființa umană și de loialitate față de pacientul său, precum și dreptul medicului de a prescrie și de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului.

Cazul Foișor

Printr-un act administrativ, semnat de decidenți în dimineața zilei de 9 aprilie 2021, se ia decizia de a transforma un spital monospecialitate (traumatologie-ortopedie) în spital suport COVID. Conducătorul acțiunii de evacuare a pacienților internați în spitalul Foișor a fost desemnat un reprezentant al DSU. Termenul de evacuare este de 24 ore. Ordinul ajunge la spital în jurul orei 11:00. Managerul împreună cu medicii, surprinși de decizie (mai ales că pe 2 aprilie spitalul a fost exclus de pe lista unităților medicale care pot fi transformate în unități COVID sau suport COVID) cer explicații și au obiecții cu privire la acest ordin. Li se răspunde, în buna tradiție românească cu amenințări și bătutul cu pumnul în masă. Atenție, managerul, nu este oricine, este Profesorul Stoica – un specialist recunoscut, un profesionist adevărat, un mentor, un om care și-a dedicat viața pacienților și acestui spital cu mult timp înainte ca Gabriela Firea să se gândească la primăria capitalei (fac această precizare deoarece propaganda insinuează că ar fi omul Gabrielei Firea). Iar medicii sunt profesioniști de top în specialitate. După amiază începe așa-zisa evacuare a bolnavilor și toata lumea a văzut cum s-a desfășurat.

Analiza cazului

Ordinul de transformare a unui spital de monospecialitate are (după opinia mea) vicii de fond și termene nerealiste.

În primul rând, ordinul discriminează. Exclude o categorie de pacienți de la asistență medicală calificată în favoarea altor pacienți.

În al doilea rând, pune în pericol sănătatea tuturor pacienților – atât cei cu COVID, cât și cei fără COVID. Numai cine nu știe sau a uitat ce a învățat își poate închipui că un pacient cu COVID în stare critică poate fi îngrijit de ortopezi într-un spital care nu are pneumologi, infectioniști etc. În COVID, evoluția este imprevizibilă și protocoalele nu pot acoperi asistența de specialitate. În același timp, pacienții non-COVID sunt privați de servicii de calitate.

În al treilea rând, pacienții din spital nu pot fi abandonați. Pentru fiecare în parte trebuie să existe o evaluare, indicații terapeutice și precizarea cine va prelua acel caz, în așa fel încât starea lor de sănătate să nu fie afectată. Deciziile trebuiesc să fie consemnate în scris de medicul curant după un examen clinic amănunțit. Este posibil acest lucru pentru o sută de pacienți în câteva ore?

În al patrulea rând, expunerea la temperaturi scăzute a unor pacienți și externarea în miez de noapte la lumina camerelor televizunilor, starea fizică și psihică a unor pacienți a căror singură vină era că s-au îmbolnăvit și au apelat la medici competenți.

Știu că DSU a organizat diferite exerciții de evacuare și că ele au ieșit perfect. Am participat la multe dintre ele. De atunci am atras atenția că ele se desfășoară cu manechine sau cu voluntari sănătoși, care joacă rolul de bolnavi. Dar bolnavii nu sunt nici manechine, nici simulanți. Sunt oameni bolnavi. A calculat cineva cât timp necesită să se obțină pentru un bolnav un accept de transfer, pentru a lua legătura cu familia, pentru a găsi un medic care să preia cazul sau eventual să-l însoțească, care este timpul estimat pentru ca un mijloc de transport să ajungă la spital etc?

În sfârsit, modificarea structurii unui spital nu este un lucru atât de simplu, cum cred unii. Trebuiesc definite noi circuite, noi zone, noi proceduri. Faptul că la ora 19:00 profesorul Stoica a semnat un astfel de document este un record și nu o întârziere.

Dacă ne referim la normele deontologice și juridice expuse mai sus, atunci numai un răuvoitor nu constată că atât managerul, cât și medicii au acționat în concordanță cu statutul lor. Aveau tot dreptul să obiecteze cu atât mai mult cu cât de la Nurenberg încoace s-a statuat că executarea unui ordin, care aduce atingere unui drept fundamental al omului fără să se obiecteze atrage responsabilitatea executantului. Dreptul la sănătate este un drept fundamental.

În concluzie, decidenții trebuie să înțeleagă că exercitarea puterii este totdeauna însoțită de responsabilitatea privind deciziile luate. Să nu fie lași, să nu mai încerce să se disculpe acuzând pe alții (în cazul de față managerul și medicii) și să dea dovadă de demnitate.

P.S.1: Împărțirea spitalelor în COVID, suport COVID și non- COVID a fost păgubitoare atât pentru pacienți, cât și pentru medici. În toată lumea civilizată, toate spitalele au tratat atât pe cei cu COVID, cât și pe cei fără COVID.

P.S.2: Antropologii afirmă că unul dintre criteriile, care diferențiază specia umană de societățile pre sau ne-umane, este cultul morților. Există o știință –antropothanatologia –care studiază acest fenomen. Am semnalat din aprilie 2020 că închiderea cimitirilor și regulile de înmormântare a celor cu COVID nu au nicio justificare științifică. Am fost etichetat fundamentalist religios, retrograd și incult.

P.S.3: Primesc reproșuri că de câteva luni m-am retras din dezbaterea publică privind gestionarea de către autorități a pandemiei COVID-19 în Romania. Explic încă o dată. Când am intervenit, nu doream notorietate, nu aspiram la funcții, nu încercam să mă erijez drept lider. Ceea ce am dorit a fost să aduc un strop de calm și speranță într-un climat de isterie indusă prin exacerbarea fricii (și chiar a urii) și să semnalez derapajele antidemocratice ale celor care au jurat (mulți pe Biblie) că vor apăra drepturile omului. Intenția declarată a fost de a crea o mișcare de solidaritate în fața pericolului, fără stigmatizări și etichetări, pentru ca noi să nu fim împărțiți, pentru ca noi să ne regăsim, pentru ca noi să fim împreună. În momentul în care am constatat că oamenii nu doresc să întindă o punte peste prăpastia ce se adâncea între ei am ales să mă întorc la subiecte care îmi erau dragi chiar dacă nu se bucurau de același succes ca pandemia. Intervenția de astăzi este doar o excepție.

Astarastoae.wordpress.com

sursa:https://www.activenews.ro/opinii/Profesorul-Vasile-Astarastoae-desfiinteaza-Ordinul-dat-de-Arafat-si-Voiculescu-in-CAZUL-FOISOR.-LAMURIRI-166223

Tineretul de la ”Comunitatea Identitară” se solidarizează cu Vasile Zărnescu

 


Comunitatea Identitară Iași alături de Vasile Zărnescu

Urmând exemplul colegilor lor de la Cluj (n.r. vezi Rugăciune pentru Vasile Zărnescu), membrii Asociației Comunitatea Identitară Iași au făcut o acțiune în fața Mănăstirii Cetățuia din Iași prin care se solidarizează cu colonelul (r) Vasile Zărnescu, primul român condamnat în ultimii 31 de ani pentru că a scris o carte.

Deși dreptul la liberă exprimare este prevăzut destul de clar în Constituția României (n.r. Art. 30 – Libertatea de exprimare), prin niște așa zile “legi” anticonstituționale, istoricilor și autorilor de carte cu tematică istorică din România li se pune pumnul în gură atunci când publică anumite documente istorice sau își expun anumite opinii legate de ceea ce s-a întâmplat în istoria României, care contravin cu principiile “progresiste” sau bolșevico-rolleriene ale unor neiubitori ai neamului românesc.

Susținem libertatea de exprimare și considerăm foarte periculos acest precedent al primului român condamnat în ultimii 31 de ani pentru că a scris o carte. Ne aduce aminte de perioada totalitarismului, o perioadă neagră în care culmea, părinții și bunicii celor de azi de la conducere din România, abatorizau elita culturală și spirituală a României, fix pentru același gen de delicte de opinie.



Mai nou, marile scandaluri se petrec în weekend, cînd nimeni nu se așteaptă și cînd instituțiile au mîini, picioare și capete de lemn

 


1. Comandantul Acțiunii,”colonelul” Arafat (unii îi zic Ayatolahul) a luat un acord de la aerianul ministru Vlad Voiculescu și a pus la cale transformarea Spitalului Clinic de Ortopedie Foișor în spital de suport Covid sau Covid 19.

2. Medicii de la Foișor s-au opus și operațiunea s-a amînat pînă seara tîrziu, cînd s-a transformat într-un scandal de proporții naționale. Un scandal medical, politic și civic pe care nimeni nu-l prevăzuse.

3. Reprofilarea Spitalului Clinic de Ortopedie Foișor (și a oricărui alt spital) ar putea fi decisă în situații de catastrofă sau de calamitate, inclusiv sanitară.

4. Felul în care s-a desfășurat transferul bolnavilor sau externarea acestora ne arată cît de pregătite sunt instituțiile publice pentru situații de urgență. De la reglementări la organizare, planificare, la coordonarea logistică și comunicare publică, totul este un dezastru.

5. Ministerul Sănătății, condus de caricaturalul închipuit Vlad Voiculescu, și Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), condus de Raed Arafat (umflat în pene peste cantitatea de neuroni disponibilă!), s-au făcut de rîs. Nici o evacuare forțată a unui locatar aflat în vizorul unui executor judecătoresc nu se poate desfășura într-un asemenea hal.

6. Țara noastră n-a mai avut parte de o asemenea golire forțată, în care ministerul și autoritățile să dispară și să stea ascunși pînă trece valul.

7. Și președintele Klaus Iohannis și primul-ministru Vasilică Cîțulică au dispărut în ceață, probabil plecați deja la sprițul de weekend sau la proba de caracter, redusă la exclamația ”Nu este treaba mea!”

8. Și ministrul închipuit Voiculescu și colonelul Castravete de la DSU și-au testat caracterul și sensibilitatea față de populație. De îndată ce scandalul a izbucnit, s-au făcut nevăzuți, amînînd declarațiile patriotice pentru mai tîrziu!

9. Mai tare a fost Vlad Voiculescu, cel care a încercat să o scalde pe Facebook și a trimis la înaintare o umbră și mai penibilă de-a sa, secretarul de stat Andrei Baciu-Bușoi.

10. Opoziția a valorificat din plin ocazia de a marca un gol. A trimis la fața locului două lătrătoare strigăcioase care și-au făcut o cîră în numele unei prietene de la Ploiești.

11. S-a văzut pentru prima oară că PSD-ul a învățat ceva din tehnica demonstrațiilor cu care a fost băgat în corzi și mai apoi debarcat. Și-a înființat o ceată de strigaci, dominată de două-trei cucoane cu voci de tigăi adînci. Spectacolul lor a fost preluat de România TV și Antena 3. Cine urmărea evacuarea spitalului din fotoliu avea impresia că la Foișor miroase sfîrșitul lumii și începe revoluția din decembrie!

12. Tehnica scandalurilor provocate de Dide, Mălin Bot, Angi Serban și alți #Rezist (recompensați, după victoria în alegeri și dispăruți în ceață!) a fost preluată de un PSD care și-a organizat și el o ceată de agitatori. A trecut la demonstrațiile susținute și la echipe de zgomote.

13. Dacă ar fi știut ce urmează la Spitalul Clinic de Ortopedie Foișor, comandoul de mahări ai PSD-ului nu s-ar mai fi dus la Satu Mare să îl instaleze pe Radu Cristescu. Mamelucii din fruntea PSD-ului (Ciolacu, Stănescu, Firea, Tudose și Dîncu – 12,5 clase la grămadă) au traversat România pentru a-l proțăpi în scaun pe aventurierul Sătmarului, devenit și pilă a familiei Pandele. Între Radu Cristescu și madam Pandele funcționează o curea de transmisie numită Remus Șpan și familia acestuia. Doctor Șpan (semianalfabet titrat de Gabriel Oprea! ) a fost șef de poliție în Voluntari și băgător de seamă pe la primăria Capitalei. Plus nevasta, la Imobiliara.

14. De la Satu Mare, Ciolacu și Firea au ripostat și polemizat telefonic, vorbind pe Antena 3 și România TV, amîndouă posturile transformate în organe și goarne de campanie ale PSD.

15. Se conturează ceata mediatică pro-PSD în jurul Antenei 3 (și a celorlalte Antene și organe) și a României TV. De partea Coaliției PNL-USR PLUS se mai află Digi 24 și B1 TV. Și urmează să li se alăture TVR!

16. Realitatea Plus a devenit atît de neprofesională și cu atît de proaste programe încît nu poți să-ți dai seama nici măcar despre ce relatează!

17. Tehnica protestelor de stradă amplificate de un canal de televiziune s-a mutat la România TV. Locul lui Rareș Bogdan care urla ca disperatul înjunghiat la 10 august din studioul Realitatea Tv a fost luat de Simona Gheorghe de la Ghiță și Ciutacu. Vineri seara ea striga la primul ministru ca o mușcată de cal. Îl chema la raport și îi cerea socoteală de parcă ar fi cerut bărbatului să-i spele vasele. Cît despre mobilizarea populației la scandal, numai televiziune nu este!

18. Dacă procurorii ar fi procurori și DNA-ul DNA, atunci de sîmbătă, în loc de comunicate, echipe de lucru ar începe cercetarea licitațiilor, achizițiilor, dotărilor și utilizării spitalelor mobile, instalate pe te miri unde și rămase închise cu lacăt în aceste zile cînd populația are nevoie de ele. Afacerea nebună ar trebui lămurită imediat.

Altfel, tot scandalul de la Spitalul Foișor va trece și nu se va schimba nimic !

sursa:https://www.cotidianul.ro/circ-medical-politic-si-mediatic/

Psihiatrul Gabriel Diaconu : Voiculescu, ticălos şi el, ticăloşi şi cei care îl aplaudă. Voiculescu trebuie să se autodenunțe drept „profund imbecil”

 


„Am stat să urmăresc imaginile evacuării de la Foișor. Sunt om trecut prin multe. Și as vrea să zic că am văzut și mai rău. Dar nu-mi aduc aminte să observ așa ceva, vreodată, fără o cauză care chiar să fie de urgență. Bine dosit după draperii, curajosul tehnocrat, sein Nahme Vasile Voiculescu, Vlad, a invocat tot felul de fantome ca fiind responsabile”, a scris Diaconu, pe Facebook.

Cîțu l-a lăsat prea mult la butoane pe Voiculescu

„Domnule Cîțu, ați lăsat vreme de 4 luni un încurcă lume la butoane doar pentru că partidul lui l-a "vrut" acolo. Lipsa de paturi ATI nu a apărut de ieri în viața domnului ministru Voiculescu. Nevoia unui plan de măsuri care să prevină răspândirea COVID nu poți propune că era în sarcina altcuiva decât a domniei sale, ca ocupantul fotoliului de ministru, ÎMPREUNĂ cu celelalte verigi”, a continuat psihiatrul.

În 4 luni, ministrul nu a fost de acord cu nimeni.

„Herr Vasile Voiculescu a reușit performanța, în 4 luni, să nu fie de acord cu nimeni. A vrut carantina la București fără sa explice de ce, i-a dat cu flit primarul. (...) S-a tot contrat cu ministrul Educației care i-a cerut, ca la proști, testare în școli. (...) S-a hlizit în văzul presei când au fost anunțate noi, scremute măsuri.

Debil, nevrotic, într-un perpetuum 'iartă-mă, nu mai fac', un fel de elefant în ceainărie, omul a reușit maxima de-a se lupta cu 'mafia medicală' în timp ce mortalitatea prin COVID a crescut, pe mandatul lui, la loc spre 1000 cazuri/ săptămână”, a mai spus el.

Voiculescu trebuie să se autodenunțe drept „profund imbecil”

„Pentru că Vlăduț. E vorba de Vlăduț. Ticălos și el, ticălos și cei care-l aplaudă. Nu, nu e vorba de Vlad. Pe dânsul îl cheamă Vlad. E vorba de ce au trăit oamenii aceia. E vorba de ce au trăit și părinții mei, recent. Și poate și ai tăi.

Deschideți ochii, Vlăduț nu se mai luptă cu sistemul. E acolo! Sistemul este el. Și porcăria de aseară îi aparține, exclusiv. Iar după așa ceva ieși frumos la televizor, pui o cămașă albă, cea mai frumoasă cravată și apoi te autodenunți ca profund imbecil. După care pleci acasă”, a conchis Diaconu.

sursa:https://www.dcnews.ro/psihiatrul-gabriel-diaconu-il-face-imbecil-pe-voiculescu_813591.html