4.29.2021

Rusia nu recomandă nimănui să treacă linia roșie în relațiile cu ea

 


Rusia trece cu încredere la o apărare nai deschisă și fermă a intereselor sale naționale.

Editorial realizat de Piotr Akopv

Rusia nu recomandă nimănui să treacă linia roșie în relațiile cu ea – și pe unde va trece această linie, noi vom determina singură în fiecare caz aparte. Aceste cuvinte ale lui Vladimir Putin din mesajul adresat Adunării Federale au fost deja comparate cu discursul său de la Munchen și a fost numit noul manifest de politică externă al Rusiei.

Într-adevăr, a început o nouă perioadă istorică – dar cuvintele președintelui subliniază doar ceea ce și așa s-a întâmplat. Rusia cădea, Rusia își revenea, Rusia se concentra – acum Rusia avansează. Nu în Ucraina sau în Occident – ea trece la o apărare mai deschisă și mai dură a intereselor sale naționale.

Dar asta nu înseamnă că nu le-a apărat înainte – în toți anii de guvernare ai lui Putin, apărarea intereselor naționale a constituit esența doctrinei noastre de politică externă. Cu cât dobândeam mai multă putere, cu atât convingerea noastră în propria dreptate devenea mai profundă, cu cât cursul evenimentelor dovedea corectitudinea evaluărilor noastre a situației externe, cu atât tonul nostru devenea mai insistent și mai dur pe arena mondială, cu atât mai activ ne implicam în joc în toate câmpurile marii table geopolitice. Și cu atât ne demonizau mai mult – prezentându-ne drept o amenințare la adresa păcii mondiale, încercând să ne blocheze și să ne izoleze.

Cei șapte ani de după Crimeea au arătat că nu este doar inutil, ci că pur și simplu asta nu funcționează la scară globală (eforturile de demonizare ale Occidentului au acționat doar asupra Occidentului însuși – și nici nu prea eficient, dacă e să luăm în considerare starea de spirit a populației). Rezultatele politicii de izolare a Rusiei în sine demonstrează cât de mult s-a schimbat lumea, schimbându-se atât din motive obiective (distrugerea ordinii mondiale atlantice nefinalizate a început încă în anii 2000), cât și din cauza acțiunilor intenționate ale Rusiei care au accelerat cursul istoriei.

Cu revolta noastră deschisă din 2014, noi am accelerat criza proiectului occidental de conducere globală (axat pe dominație), deși, în situația cu Crimeea, noi ne-am apărat în primul rând interesele naționale. Occidentul ne-a refuzat în mod deschis chiar și dreptul de a le formula – de aici și toate discuțiile despre o țară-benzinărie, despre o putere regională, despre o economie sfâșiată definitiv. Au început să ignore Rusia în anii ’90 – și au fost foarte surprinși când, prin München și Crimeea, ea a început să se întoarcă la poziția de supraputere. Da, nu la scara URSS-ului, dar la un nivel suficient pentru a întrerupe întregul joc al proprietarilor de cazinouri. Pentru că, la acel moment, Occidentul însuși a obosit prea tare în timpul construcției turnului babilonian al globalizării – și chiar și capacitățile limitate ale Rusiei i-au permis să joace pentru a accelera procesul prăbușirii ordinii mondiale atlantice.

Conștientizarea acestui fapt (o combinație a crizei interne a proiectului globalist și a jocului activ al Rusiei) i-a dus pe atlantiști la isterie – "vin rușii!", adică rușii se amestecă în toate și peste tot. Crimeea și Siria nu le sunt suficiente, ei l-au mai ales și pe Trump și au organizat și Brexit-ul – observăm tot acest delir febril de mai mulți ani. Încercările de a izola Rusia au avut un rezultat complet opus: Occidentul a început să se simtă nesigur, să-i caute pe ruși sub fiecare pat și să-i vadă în spatele fiecărei probleme și eșecuri proprii. Iar acestea din urmă, în mod firesc, se înmulțeau. "Rușii au făcut asta" a devenit un meme hazliu, dar nu numai pentru ei. Propaganda antirusească a început să lucreze pentru Rusia deja la scară globală – dacă rușii sunt atât de atotputernici cum se spune în Occident, atunci înseamnă că cu ei trebuie să ai afaceri, chiar și să prietenești. În ochii Asiei, Americii Latine și Africii, Rusia a căpătat o publicitate suplimentară, care s-a suprapus la țanc revenirii ei în cele mai diverse regiuni ale planetei. Au vrut să-l sperie pe Putin, dar i-au consolidat reputația de cel mai puternic om politic din timpurile noastre.

Prin urmare, etapa următoare a devenit ceea ce Putin a numit, în stilul lui Gogol, "un obicei de-a dreptul indecent": Rusia a început, pur și simplu, să fie tachinată din orice motiv iar cel mai des și fără motiv. Suntem obișnuiți cu așa ceva, dar trebuie să răspundem. Și nici măcar nu pentru că este jignitor pentru țară, deși, evident, trebuie să apărăm onoarea steagului nostru, ci pentru că avem de-a face cu o nouă formă de presiune asupra noastră, în interiorul căreia se împletesc și factori de politică externă, adică are loc ceea ce poate fi numit un amestec în afacerile noastre interne și ignorarea deliberată a intereselor noastre naționale. Îmbinarea poveștilor cu Navalnîi și cu Ucraina este cea mai evidentă dovadă a acestui lucru.

Sancțiunile și amenințarea cu suspendarea proiectului "Nord Stream – 2" din cauza lui Navalnîi (mai întâi din cauza otrăvirii, iar apoi din cauza arestării), provocarea isteriei în jurul "amenințării invaziei rusești" în Ucraina, pentru care este necesar să se stabilească deja acum un preț pentru Rusia, adică să se traseze liniile roșii – pe toate acestea Occidentul încearcă să ni le vândă în calitate de "noua normalitate". Dar Rusia nu se va obișnui cu regulile propuse ale jocului – nici ingerința în afacerile noastre interne, nici promovarea subiectului "să salvăm Ucraina de Rusia” nu ne convin categoric. Adică noi nu vom juca cu Occidentul (partea sa atlantică) după aceste reguli, pentru că înțelegem că acestea sunt necesare doar ca pretext pentru a ne provoca daune. De natură propagandistică, politică, economică și, cel mai important, geopolitică. Adică, Occidentul vrea să preia de la noi inițiativa, să ne distragă cu scuze nesfârșite – atât în ceea ce privește cazul lui ​​Navalnîi, cât și în cazul Ucrainei. Mai ales că ambele subiecte se află în afara acelor linii roșii despre care a vorbit Putin. Și Occidentul înțelege foarte bine acest lucru, dar încearcă din nou să preseze, să tatoneze. Dar dacă va merge cumva?

Nu, mai bine să nu încerce, să nu provoace, pentru ca mai apoi să nu regrete așa cum nu au mai regretat de mult timp ceva. Aceste cuvinte ale lui Putin se referă la toate lucrurile dintr-o dată – și la provocările de pe frontul ucrainean, și la provocările din orice alt punct unde există interesele noastre naționale. Sunt multe? Desigur: Rusia este o superputere globală, nu o superputere cu ambiții de dominație globală (asta se referă la Statele Unite), ci anume o țară cu interese globale. Ele nu se află doar în spațiul post-sovietic – se află în Siria și Venezuela, în Vietnam și Serbia, în Egipt și Angola. Și, ceea ce este mai important, interesele se află și în construcția unei noi ordini mondiale, lucru de care Moscova și Beijingul se ocupă tot mai activ și mai coordonat. În această lucrare este inutil să trasăm linii roșii – noi nu vom permite, dar și ʺdesenatoriiʺ nu vor avea suficientă putere.

Dar nu este prea prezumțios din partea noastră să spunem că noi singuri vom determina unde va trece linia roșie în fiecare caz aparte? Adică nu permitem Occidentului să ne izoleze, dar, în același timp, noi înșine suntem gata să-i dictăm perceperea noastră a ceea ce este permis? Nu, nu este prea prezumțios, fiindcă nu este vorba despre expansiunea Rusiei în teritorii străine, în zonele de interese naționale străine. Este vorba despre apărarea și reîntoarcerea a ceea ce Occidentul a încercat să ia sau încă încearcă să ia de la noi. Și nu este nevoie să le concretizăm, să le explicăm acest lucru, pentru că persoana vinovată este conștientă de vinovăția sa (deși nu o recunoaște).

Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, despre expulzarea atașatului militar adjunct al Ambasadei Federației Ruse în România

 


Serghei Lavrov a remarcat că în ultima vreme s-au înmulțit atacurile în adresa Rusiei și a vorbit în context despre expulzarea atașatului militar adjunct al Ambasadei Federației Ruse la București. 

„Atacurile la adresa noastră continuă. Vin din partea Țărilor Baltice și Poloniei, iar acum, iată, și din partea României. Românii au spus că acest lucru nu are nicio legătură cu poziția Uniunii Europene. Am fost chiar surprins. Au zis „noi, iată, dorim să trimitem această persoană acasă. De ce - nu au spus”, a remarcat șeful diplomației ruse în cadrul interviului pentru RIA Novosti.

Amintim că luni ambasadorului Federației Ruse la București, Valery Kuzmin, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe de la București, unde i s-a comunicat că autoritățile române au decis să-l declare persona non grata pe teritoriul României pe Alexei Grishaev, adjunct al atașatului militar în cadrul Ambasadei. Instituția a menționat că decizia a fost luată ”având în vedere că activitățile și acțiunile sale contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961”.

Ambasada Rusiei la București a declarat că decizia României de a expulza diplomatul rus reprezintă un gest neprietenesc, iar partea rusă își rezervă dreptul la măsuri de răspuns.

”Anterior, Maria Zaharova, reprezentantul oficial al Ministerul rus  de Externe,  a numit astfel de acțiuni „o paradă a marasmului”. O definiție foarte precisă și fiecare paradă este deschisă de micii toboșari care fac mult zgomot. Desigur, astfel de demersuri sunt dictate de Washington. România este o țară NATO și asta explică multe. În numele solidarității inventate sau a „securității euro-atlantice colective” inexistente, Bucureștiul trebuie să-și încalce interesele naționale, pentru că Moscova va răspunde simetric (cel puțin). Și, cel mai important, politica externă suverană a Rusiei nu se va schimba de la aceasta”, a declarat pentru Sputnik Moldova expertul militar Aleksandr Hrolenko.

Mai devreme doi angajați ai ambasadei Lituaniei, trei ai Slovaciei, precum și câte un angajat al misiunilor diplomatice din Letonia și Estonia au fost obligați să părăsească Rusia în termen de o săptămână.

Moscova le-a declarat un protest ferm reprezentanții acestor țări. Anterior, ei i-au declarat pe mai mulți cetățeni ruși persona non grata, din solidaritate cu Republica Cehă.

În relațiile dintre Moscova și Praga se atestă o criză gravă: părțile au expulzat zeci de oameni după ce autoritățile cehe au acuzat Rusia de implicare în exploziile de la un depozit de arme din Vrbetica, în 2014.

În ultima perioadă au fost expulzați diplomați și de Statele Unite, Bulgaria, Ucraina, Polonia și România.

În unele cazuri măsura a devenit parte a politicii de sancțiuni, în altele - au existat acuzații de spionaj sau instituțiile de profil au făcut referire la Convenția de la Viena, care permite să nu fie numit motivul.

Plângere penală împotriva lui Raed Arafat pentru carantinarea ilegală a Timişoarei

 


Plângere penală împotriva lui Raed Arafat. Aceasta a fost depusă de Ştefan Cojocnean, un cunoscut campion de sporturi extreme din Timişoara, căruia i s-au alăturat alţi câţiva timişoreni, scrie adevarul.ro

Pe 21 martie 2021, şeful DSU a trecut peste decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi a instituit carantinarea Timişoarei pentru 72 de ore.

“Un cadou de Paşte pentru Arafat! Câţiva timişoreni vrem să nu-l uităm pe Arafat şi-i vom depune, ca un exerciţiu democratic, o plângere penală pentru cele trei zile de carantinare ilegală a orasului nostru. Când vom realiza acest exerciţiu democratic? În 29 aprilie, ora 10 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. De ce? Deoarece nu poţi carantina un oraş pe baza unei O.U.G. ci doar în baza unei legi, ne spune Constituţia României. Scopul acestei acţiuni.

Să se gândească de o mie de ori atunci când vrea să mai carantineze ilegal Timişoara. Revoluţia bunei guvernări şi fără penali în funcţii publice trebuie sa înceapă …cu mai multă responsabilitate de acum. Personal mă constitui parte civilă şi solicit 1.500 de lei cu titlu de daune morale pentru cele 3 zile şi pe care îi voi dona unei asociaţii”, a transms Ştefan Cojocnean.

Prefectul judeţului Timiş, Zoltan Nemeth (USR), a declarat pentru “Adevărul” că Raed Arafat a emis ordinul de carantinare a Timişoarei în baza articolului 7 ind.1 din OUG 11/2020 care prevede că, „pentru situaţiile în care există un risc iminent pentru sănătatea publică se împuterniceşte secretarul de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, sau înlocuitorul legal al acestuia să dispună prin ordin orice măsuri necesare pentru prevenirea şi combaterea efectelor, inclusiv stabilirea unor zone de carantină, restricţii temporare de circulaţie, precum şi măsuri de evacuare, care sunt obligatorii pentru toate instituţiile publice centrale şi locale”.

Ordonanţa de Urgenţă care îi dă puteri depline lui Raed Arafat a fost aprobată prin Legea 20/2020. Însă, în forma sa iniţială, aceasta nu includea articolul care să îi permită şefului DSU să instituie carantina, prevederile fiind introduse ulterior, în Parlament, odată cu aprobarea legii.

Vaccinarea va duce la apariția de variante și mai infecțioase

 


Virusolog celebru, avertisment privind vaccinurile anti-covid. Dr Geert Vanden Bossche susţine că folosirea pe scară largă a vaccinurilor în toiul pandemiei nu va preveni infectarea cu SARS-COV-2, ci va face să crească abilitatea virusului de a ocoli reacția imunitară a organismului.

„Implementarea în masă a măsurilor draconice de prevenție va alimenta apariția unor variante și mai infecțioase și astfel reprezintă o amenințare tot mai mare pentru categoriile tinere sau pentru cei care au imunitate naturală.

Campaniile de vaccinare în masă vor duce la apariția variantelor care vor deveni tot mai infecțioase și se va ajunge la variante rezistente la vaccin. Campaniile de vaccinare în masă ale vârstnicilor sau a celor vulnerabili măresc riscul pentru categoriile mai tinere sau pentru cei cu imunitate naturală.

Vaccinarea va duce la apariția de variante și mai infecțioase care deja circulau în populație înainte de campania de vaccinare. Campanii de vaccinare în masă ale vârstnicilor urmate de vaccinarea în masă a tinerilor (care au protecție naturală) sunt un pericol și mai mare pentru aceste categorii din cauza faptului că presiunea infectării în populație va crește tot mai mult. Vaccinarea tinerilor va suprima protecția naturală.

Anticorpii din vaccin vor suprima tot mai mult anticorpii naturali care neutralizează virusul. Această combinație – erodarea imunității naturale, combinată cu o rată de infectare tot mai mare în populație, din cauza vaccinării în masă – va duce la un pericol foarte ridicat pentru cei tineri. Concluzia mea este că nu există nicio dovadă a vreunui beneficiu al campaniilor de vaccinare în masă pentru COVID”, a explicat specialistul, potrivit Antena 3.

r Geert Vanden Bossche avertizează că vaccinarea în masă nu face decât să susțină apariția variantelor și mai infecțioase și amplifică valurile de mortalitate în rândul celor protejați natural.

„Vaccinarea în masă nu face decât să susțină apariția variantelor și mai infecțioase și amplifică valurile de mortalitate în rândul celor protejați natural. Teama mea e și cred că aici vom ajunge e că autoritățile din sănătate vor recunoaște dezastrul vaccinării în masă numai când virusul va fi rezistent la vaccin, ducând la morbiditate foarte mare și la rate mari de mortalitate în rândul celor vaccinați și nevaccinați.

Dacă virusul devine rezistent, anticorpii celor vaccinați nu vor mai funcționa dar tot vor suprima imunitatea naturală a acestora. Pentru că presiunea de infectare va crește foarte mult, chiar și cei nevaccinați vor fi amenințați de boală. Din păcate cred că asta o să se întâmple.

Cer și implor să fie oprită vaccinarea în masă a celor tineri, pentru că va fi o catastrofă nu numai pentru vaccinarea în masă duce la apariția de variante și mai infecțioase dar are un impact foarte distructiv asupra populației tinere pentru că le erodează imunitatea naturală. Anticorpii de la vaccin au o durată lungă și suprimă imunitatea naturală.

Când virusul va ajunge la rezistență totală la vaccin, acești tineri vor fi lăsați fără nici o protecție. Am cerut OMS să se concentreze pe eradicarea variantelor virale pentru că nu există altă cale să scăpăm de ele, să acorde atenție tratamentului timpuriu, ca oamenii să fie tratați din primul moment ca să nu ajungă la spital să fie puși pe ventilatoare mecanice. Și să se concentreze pe căi de a mări imunitatea naturală.

Trebuie să facem vaccinuri care distrug virusul, cum fac celulele T.”, a mai spus  dr. Geert Vanden Bossche.

Săptămâna Patimilor – Joia Mare 2021

 


În tradițiile românilor, Joia Mare se mai numește Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimărița. În această seară este rânduită Denia celor 12 Evanghelii.

În Denia celor 12 Evanghelii, ne sunt amintite patru momente grele: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina la care Iisus i-a strâns în jurul său pe Apostoli şi la care s-a instituit Taina Împărtăşaniei (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către cei ce voiau să-l ucidă.

Ca obiceiuri și tradiții, în cele mai multe locuri, Joia Mare este ziua în care se roșesc ouăle, potrivit traditii-superstitii.ro. Tot în Joia Mare se ține post cu mâncare uscată, la biserici nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca, iar creştinii care s-au spovedit se împărtăşesc.

În Joia Mare, există superstiția conform căreia fetele obişnuiesc ca, în timpul slujbei, să facă pe o sfoară câte un nod, după fiecare evanghelie, apoi  îşi pun sfoara sub pernă ca să-şi viseze alesul.

În Vestul țării, o familie care prepară pâinea pentru Paște, pentru biserică, o aduce acum cu vase noi, cu lumânări și vin, pentru a rămâne până la Paști.

Până în această zi, femeile trebuie să termine de tors cânepă. La cele leneșe se spunea că vine Joimărița să vadă ce-au lucrat. Iar dacă le prinde dormind, le face neputincioase a lucra tot anul. Uneori, o femeie bătrână mergea pe la casele cu fete mari și dădea foc cânepii netoarse, potrivit crestinortodox.ro.

Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morți. Acum se face ultima pomenire a morților din Postul Mare. În Oltenia și acum se fac în zori, în curți și/sau la morminte focuri pentru morți din boz sau nuiele; se spune că ele inchipuiesc focul pe care l-au făcut slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, să se încălzească la el, când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, când s-a lepădat de Hristos.

În Joia Mare, femeile înroşesc ouă. Se spune că ouăle înroșite sau impistrite în această zi nu se strică tot anul. De asemenea, oamenii cred că aceste ouă sfințite și îngropate la moșie o feresc de piatră.

Spiritualitatea românească păstrează și câteva legende referitoare la inrosirea ouălor. Cea mai cunoscută spune că, întâlnindu-se cu fariseii, Maria Magdalena le-a spus că Hristos a înviat. Iar ei au răspuns că atunci va învia Hristos, când se vor inrosi ouăle din coșul ei. Și pe dată, ouăle s-au făcut roșii. Se mai spune că, după Înviere, fariseii au aruncat cu pietre în Maria Magdalena. Iar pietrele se prefăceau în ouă roșii.

Altă legendă spune că, sub crucea pe care a fost răstignit Hristos, Maria Magdalena a pus un coș cu ouă și ele s-au înroșit de la sângele ce cădea din rănile Domnului.

Ouăle colorate în alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primăverii. Cele colorate în negru simbolizează chinul și durerea pe care le-a suferit Hristos pe cruce.

4.28.2021

PÂINEA cu FĂINĂ de GREIERI s-ar putea găsi în curând pe rafturile magazinelor din România

 


La Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași, studenții fac produse care au la bază făină de greier. Aceștia au copt primii cozonaci, păscuțe, asta după ce s-au întrecut prin a creea și a coace diferite sortimente de pâine, tot cu făină de greier.

Produsele create în laboratorul de micro producție de la USAMV Iași au scop de cercetare, dar când va fi deschis magazinul propriu al Universității acestea vor putea fi cumpărate și de ieșeni. Înainte de toate au fost făcute o serie de probe. Totul a plecat de la lucrare de diplomă, iar luna aceasta au fost făcute primele pâini, cozonaci și păscuțe.

La prima vedere pâinea cu făină de greier nu pare foarte diferită. Însă frăgezimea produsului este mai mare decât la pâinea găsită în comerț.

Dotările adecvate îi ajută pe studenți să fie pregătiți după absolvire spun reprezentanții universității. Cunoașterea întregului flux de producție nu poate fi învățat decât în laborator.

Specialiştii susţin că pâinea cu făină de greier are o valoare nutriţională mare. 70% reprezintă proteine, vitamine, fier şi calciu.

La o franzelă se pun aproximativ 70 de greieri, ceea ce înseamnă cam trei la sută din ingrediente. Experții spun că greierii au un gust destul de neutru, aşa că nu influenţează prea mult. Are gust de pâine obişnuită, dar valoarea nutriţională este foarte mare şi este mare şi conţinutul de proteine. 

Pensionarii vor primi toți banii pierduți prin calculele greșite din vina statului

 


Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede că pensionarii cărora statul le-a calculat greșit pensiile vor primi înapoi banii cuveniți pentru că termenul de prescripție va fi eliminat.

Noua lege permite ca întreaga suma sa fie plătită retroactiv, fie la solicitarea pensionarului, fie din oficiu.

”În baza vechii legi, în cazul în care unui pensionar i se calcula greșit pensia și se constata acest lucru peste 7 ani, cum a fost cazul unei pensionare din Valea Lunga, statul putea plăti retroactiv doar pentru 3 ani. Deși culpa aparținea unui funcționar, nu beneficiarului.

Aceasta lege vine sa le facă dreptate, iar în situații de calcul greșit să își primească retroactiv toți banii. Îi mulțumesc președintelui Klaus Iohannis pentru promulgarea legii”, a declarat inițiatorul legii deputatul PNL, Florin Roman.

Pensionarii vor primi toți banii pierduți prin calculele greșite din vina statului

Potrivit legii, „prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul în care, din cauza unei erori materiale, de calcul sau a oricărei greşeli de redactare, omisiune sau menţiuni greşite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare şi redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripţie nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă”.

Potrivit articolului 107 alineatul (1) din Legea nr. 263/2010, în situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii, respectiv casa de pensii sectorială operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.

Alineatul (2) al articolului 107 prevede că „sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alineatului (1) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor”.

Vă sunt încălcate drepturile în spitale ? Trebuie să ştiți asta

 


Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat miercuri că va lansa o aplicație prin care pacienții vor putea semnala situațiile în care nu le sunt respectate drepturile.

Președintele CNAS Adrian Gheorghe a vorbit, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, despre măsurile necesare pentru consolidarea unui parteneriat corect atât cu pacienții, cât și cu furnizorii de servicii medicale.

El a anunțat că, în scurt timp, CNAS va lansa o aplicație prin intermediul căreia pacienții pot semnala situațiile în care, la solicitarea furnizării de servicii medicale, nu le sunt respectate drepturile.

„Am sesizat o aplicare neuniformă a reglementărilor din sistem care afectează uneori accesul pacienților la servicii medicale. Încurajăm pacienții să ne semnaleze problemele pe care le întâmpină pentru a le putea remedia. Scopul nu este de a găsi vinovați, ci de a îndrepta erorile din sistem care pot afecta pacienții”, a declarat Adrian Gheorghe.

De asemenea, CNAS a anunțat că centralizează săptămânal petițiile și solicitările de informații primite la casele de asigurări de sănătate.

Șeful CNAS a spus că noul contract-cadru și normele de aplicare ale acestuia pentru perioada 2021-2022 se află acum în dezbatere publică, iar obiectivul este ca acestea să intre în vigoare din 1 iulie 2021.

„Propunerile din aceste proiecte de acte normative au ca principal scop creșterea ponderii serviciilor medicale de prevenție și reprezintă primii pași în demararea procesului de inversare a piramidei serviciilor de asistență medicală, prin creșterea ponderii serviciilor acordate în medicina primară și în ambulatoriul de specialitate și reducerea internărilor nejustificate pentru cazurile medicale care ar putea fi tratate în condiții de siguranță și în ambulatoriu sau de către medicii de familie”, a mai declarat președintele CNAS.

Acesta a informat că în 6 mai va fi organizată proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor de director general al caselor de asigurări de sănătate județene și CAS AOPSNAJ: „Am schimbat total filozofia de recrutare a managerilor de CAS. Este un concurs organizat în mod transparent, obiectiv, fără discriminare pe criterii politice sau de orice altă natură, un concurs în care vor promova acei candidați cu cele mai bune abilități de planificare, organizare, coordonare și control. După finalizarea concursului din data de 6 mai vom organiza un nou concurs pentru posturile de director general care nu s-au ocupat în urma rezultatelor obținute de candidați sau pentru care nu au existat candidați înscriși în prima etapă”, a adăugat Adrian Gheorghe.

Plată pentru vaccinare

 


Infecţionistul Octavian Jurma vine cu o idee revoluționară. În loc să fie plătiți medicii de familie pentru vaccinări, banii să fie dați persoanelor care se vaccinează.

„Am o idee mai bună decât să plătim un bonus pentru fiecare inoculare medicilor de familie. Haideți să dăm banii ăștia celor care se vaccinează!”, scrie pe Facebook infecţionistul.

Octavian Jurma crede că, până la urmă, cei care se vaccinează fac un efort mai mare decât medicul care îi vaccinează și își asumă și niște „riscuri eroice, dacă ascultăm negaționiștii”.

În opinia acestuia, este o ideea proastă să fie plătiți medicii de familie pentru vaccinare, pentru că alimentează suspiciunea că medicul îi vaccinează pentru bani și îi scade autoritatea și credibilitatea: „inhibă atât medicul, cât și pacientul. Medicii sunt deja plătiți pentru a avea grijă de sănătatea pacientului, lucru care include vaccinarea şi pentru alte boli contagioase.

La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de guvern de miercuri, creșterea sumei pe care medicii de familie o primesc pentru vaccinarea împotriva COVID-19 la cabinete, de la 30 de lei/persoană vaccinată, la 40 de lei/inoculare.

„Astfel, ordonanța de urgență aprobată astăzi pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii prevede, printre altele, majorarea tarifului pentru inocularea vaccinului împotriva COVID-19 administrat de către medicii de familie, de la 30 de lei/persoană vaccinată la 40 de lei/inoculare. Acest tarif cuprinde consultația medicală realizată de medicul de familie, administrarea serului, precum și monitorizarea și raportarea reacțiilor adverse postvaccinare”, transmite Ministerul Sănătății.

Potrivit sursei citate, modificarea tarifului este justificată de suplimentarea materialelor sanitare și a echipamentelor de protecție utilizate în cabinetul medicului de familie.

Tarifele vor fi valabile până la data de 30 septembrie 2021.

Semnătura electronică va putea fi folosită la încheierea contractului individual de muncă

 


Executivul face încă un pas pentru digitalizarea raporturilor de muncă și introduce, prin ordonanță de urgență, posibilitatea folosirii semnăturii electronice avansate sau calificate la încheierea contractului individual de muncă, a actelor adiționale la acesta, dar și pentru întocmirea tuturor înscrisurilor/dcumentelor din domeniul relațiilor de muncă. Semnătura electronică va fi însoțită de marca temporală calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului.

Decizia Executivului sprijină flexibilizarea şi adaptarea relațiilor de muncă la schimbările aduse pe piața muncii odată cu apariția pandemiei de COVID – 19, când munca la domiciliu a luat amploare.

„Numărul contractelor individuale de muncă cu clauză de telemuncă a crescut semnificativ. Dacă în luna martie a anului trecut, la debutul pandemiei, în registrul general de evidență a salariaților erau înregistrate 50.577 de astfel de contracte, până la sfârșitul anului numărul a crescut la 383.300. Tendința de creștere continuă și în 2021. În luna martie erau înregistrate aproape 395.000 de contracte cu clauză de telemuncă. Câtă vreme se mențin regulile de distanțare fizică, inclusiv la locul de muncă, iar telemunca rămâne o soluție dezirabilă, angajatorii trebuie sprijiniți, prin simplificarea procedurilor specifice de resurse umane, să utilizeze forme alternative de muncă”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Actul normativ aprobat astăzi de Guvern reformulează definiția telemuncii și elimină sintagma „cel puțin o zi pe lună” în contextul în care, în momentul de față, această formă de organizare a muncii se desfășoară în mod regulat.

Acesta prevede, de asemenea, că angajatorul nu poate obliga salariatul să folosească semnătura electronică. Totuși, părțile trebuie să utilizeze același tip de semnătură la semnarea documentelor, inclusiv cea olografă, prevăzută acum de Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

În același timp, salariatul care își desfășoară activitatea în telemuncă are obligația de a respecta și asigura confidențialitatea informațiilor utilizate în timpul desfășurării activității. Activitatea acestuia poate fi verificată de angajator prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor, în condițiile stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul intern și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, în condițiile legii.

Angajatorul poate utiliza semnătura electronică avansată sau calificată și în raporturile pe care le are cu instituțiile publice, la întocmirea înscrisurilor sau documentelor din domeniul relațiilor de muncă/securității și sănătății în muncă.

Toate documentele încheiate prin utilizarea semnăturii electronice vor fi arhivate de angajator și vor fi puse la dispoziția organelor de control competente, la solicitarea acestora.

Ministrul Sănătății, o mermelește cu testarea în școli

 


Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a spus că opinia INSP este că testele de salivă pozitive trebuie să fie dublate de un test nazo-faringian sau PCR.

„Am cerut un punct de vedere la INSP legat de temele pe care le-am discutat cu ministrul Educației, iar concluziile sunt că testarea cu teste rapide antigen clasice, prin exudatul nazo-faringian rămâne opțiune pentru copiii care merg la școală. În ceea ce privește testarea cu testele din salivă, opinia redată de specialiștii de la INSP și care este concordantă cu recomandările internaționale este că rezultatul pozitiv al unui test de salivă necesită confirmare prin retestare nazofaringiană sau RT PCR. Urmează ca împreună cu Ministerul Educației să luăm decizia de oportunitate privind testarea din salivă a celor care merg la școală”, a declarat Ioana Mihăilă.

Ministrul Sănătății a mai spus că, de asemenea, cei de la INSP au făcut recomandări pentru reluarea cursurilor la clasele speciale și la clasele terminale, recomandări legate mai degrabă de măsuri de prevenție: purtarea măștii, aerisirea și păstrarea distanței fizice.

„Știi cum sunt ? Terminat ! Mă scol dimineața plângând și mă culc plângând”

 


La o lună de la moartea Corneliei Catanga, soțul artistei, Aurel Pădureanu, se pregătește pentru cele mai dureroase sărbători pascale. 

„Știi cum sunt? Terminat! Mă scol dimineața plângând și mă culc plângând. Nu numai de situația noastră, dar de ea, pentru că era o ființă fricoasă. Avea premoniții. (...) Totul se plătește pe lumea asta. Nimeni nu pleacă de aici fără să plătească. Nu am apucat nici să-i cimentez groapa”, a spus soțul Corneliei Catanga, Aurel Pădureanu, marți seară, în platoul Antena 3. „Nu-mi revin. Nu vreau să sensibilizez pe nimeni”, a continuat acesta. 

„A fost, în urmă cu mulți ani, o perioadă când a fost foarte bine. Până să facem împrumut la bancă. Am pierdut casa. Cornelia atunci s-a îmbolnăvit și a avut probleme mari de sănătate. Suferea cu inima. A avut problema și cu ochii. Nu a mai cântat o perioadă foarte lungă. Te rog să mă crezi, Mihai (n.r. i se adresează lui Mihai Gâdea), o spun cu toată responsabilitatea: nu am avut bani de pâine. A fost o perioadă când a fost adulată, a intrat după într-un con de umbră. Ea s-a îmbolnăvit”, a spus Aurel Pădureanu. 

„Am familie numeroasă și a trebuit să îi ajut pe toți. Mai am doi copii din prima căsătorie. Și mai spun ceva ce nu am spus pe niciun post de televiziune. În 1979, am fost plecat într-un turneu în străinătate. Când m-am întors... din prima căsătorie, aveam trei copii. Mi-a murit copil de 15 ani înecat. Îți poți imagina ce probleme am avut în viață. Nu cer nimic de la nimeni. Nu vreau să par așa... Mi-e rușine, am o vârstă. (...) Am pierdut tot, am pierdut casa, am pierdut tot, tot, tot! Vreau să-i cer scuze domnului Becali, pentru faptul că am îndrăznit să-l deranjez cu un lucru. Și nu vreau... Îi cer mii de scuze! Niciodată nu i-am reproșat absolut nimic. L-am sunat pe domnul Becali. Mi-a dat cineva telefonul. I-am zis, domnule Becali, am o mare rugăminte: Vă cunosc de câțiva ani, când cântam. Mi-aș dori o cămăruță mai veche, pentru că băiatul meu, un pianist excepțional... L-am rugat, repar, o cămăruță veche, să aibă unde să studieze, pentru că la bloc nu poți. Noaptea, dacă îți vine o idee, ca pianist, îți sar (n.r. vecinii) în cap și te dau afară imediat. Cer mii de scuze că am apelat. Mi-a spus nu am așa ceva, dacă vrei la cămin. Cer scuze domnului Becali, să mă ierte că am îndrăznit”, a mai spus soțul Corneliei Catanga.

"Calea Luminii". Tradiţia se reia la Târgovişte, de Paşti 2021

Pictorul Mihai Șerbănescu împreună cu Arhiepiscopia aduc vești bune pentru târgovișteni: „Calea luminii” va avea loc joi, 29 aprilie.

Situația epidemiologică în care se află județul Dâmbovița a permis reluarea evenimentului atât de cunoscut și apreciat. De această dată, însă, traseul parcurs de doritori va fi unul mai scurt. Lumânările se vor aprinde pe treptele Mitropoliei și vor fi purtate de participanți doar până în Piața „Mihai Viteazu”, acolo unde vor fi și depuse.

Chiar dacă situația din județ este una îmbucurătoare, toți cei care doresc să participe la eveniment sunt rugați să păstreze toate măsurile sanitare impuse, inclusiv purtarea corespunzătoare a măștii de protecție și păstrarea distanțării sociale.

„Calea luminii” este un eveniment care se desfășoară la Târgoviște de 20 de ani. Acesta este o tradiție apreciată nu doar la nivel local. Evenimentul strânge anual mii de oameni care străbat, cu lumânări aprinse, același traseu: Catedrala Metropolitană - Piața Mihai Viteazu - Bulevardul Carol I - zona Gării, transmite Gazeta Dâmboviţei.

Kalus Iohannis : Ce se întâmplă cu pașaportul de vaccinare în România

 


Președintele susține că se consideră reticient față de ideea unui pașaport discriminatoriu de vaccinare, considerând că nu se poate face discriminare pe baza unui vaccin. Mai mult decât atât, acesta a precizat că cetățenii nu pot fi împărțiți în două categorii.

„Trebuie să clarific. Nu am fost reticent față e ideea unui certificat, am fost reticent față de ideea unui pașaport discriminatoriu de vaccinare. Nu cred că putem să facem o discriminare pe baza vaccinării, nu putem să împărțim cetățenii europeni în două categorii: unii să meargă în concediu și alții să nu meargă. Sunt drepturi care sunt statuate și care sunt garantate pentru toată lumea”, a explicat președintele Iohannis.

Conform președintelui, certificatul de vaccinare european va putea fi folosit în scopuri medicale, pentru a demonstra că ne-am imunizat, că am trecut prin boală sau că avem un test Covid-19 negativ, astfel încât să nu fim nevoiți să stăm în carantină în țările europene unde acest lucru este impus persoanelor nevaccinate.

Ce se întâmplă cu pașaportul de vaccinare în România!

„Acest certificat de vaccinare poate fi folosit pentru motive medicale. De exemplu, dacă vreți să mergeți într-o țară în concediu și aveți certificatul că v-ați vaccinat, ați făcut testul și nu sunteți pozitiv sau că ați avut boala, probabil că puteți să intrați acolo fără alte formalități și fără să trebuiască să stați în carantină, este un lucru destul de important”, a mai adăugat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a ținut să asigure românii care au ales să nu se vaccineze că pot circula în state europene, chiar și fără certificatul de vaccinare, cu condiția să respecte regulile acelui stat.

„Nu putem folosi astfel de certificate pentru a îngrădi, de exemplu, libertatea de mișcare. Dacă o persoană nu are un astfel de certificat nu i se poate spune că nu are voie să călătorească în Europa. Are voie, dar va trebui să respecte restricțiile care sunt în vigoare pentru persoanele din statul respectiv. Nu existența certificatului este problematică, ci felul în care îl folosim. Să îl folosim pentru motive medicale, dar să nu facem din acest instrument, un instrument al discriminării”, a conchis președintele Klaus Iohannis.

Medicii, atacaţi cu brutalitate de rudele victimelor răpuse de Covid

 


Într-o filmare suprinsă de camerele de supraveghere ale unui spital din capitala New Dehli se poate observa cum medicii şi agenţii de securitate sunt atacaţi de un grup de bărbați, cu un băț mare din lemn, după ce un bărbat în vârstă de 67 de ani a murit în sala de așteptare, deoarece nu mai erau disponibile paturi la ATI, potrivit Daily Mail.

Conducerea spitalul Apollo, unde s-a produs incidentul, a relatat că mai mulţi medici au fost răniți în luptă, dar au trebuit să se întoarcă imediat la serviciu din cauza numărului de pacienți care au nevoie de tratament.

Incidentul de marţi nu este însă unul singular. Într-o altă filmare, de săptămâna trecută, medicul Siddhant Totla, în vârstă de 25 de ani, a fost lovit cu pumnii, cu picioarele de rudele unui bărbat de 65 de ani care a murit tot de Covid.

Copleșite și rămase fără resurse, unele spitale refuză pacienții care nu vin cu buteliile de oxigen de acasă. Familiile bolnavilor sunt nevoite să cumpere butelii de oxigen de pe piața neagră la prețuri foarte mari. „L-am adus pe tatăl meu aici, dar nu sunt paturi. Sunt oameni pe holuri, întinși pe jos. Primele întrebări pe care ți le adresează este dacă ai testul PCR și dacă ai cilindru de oxigen. Am crezut că asta îți asigură spitalul„, a declarat fiica unui pacient. Situaţia este confirmată de medici, un director de spital din capitala New Delhi declarând resemnat: „Dacă cineva moare aici, știi că a murit pentru că nu a fost oxigen pentru el. Nu pot descrie ce simțim. Îți vine să plângi, te simți neputincios„.

Dan Bittman îi ia apărarea Dianei Șoșoacă : „E primul politician căruia i se resping drepturile”

 


Dan Bittman i-a luat apărarea senatoarei Diana Șoșoacă despre care spune că i s-au încălcat niște drepturi pe motiv că ea crede că România mai poate fi salvată.

„Trăim niște vremuri tulburi, dar cei de la putere scriu istoria. Ori o scriu strâmb, ori o scriu cum cred ei că este corect. Noi nu suntem de partea decidenților și atunci nu facem decât să stăm și să privim, Diana Șoșoacă e primul politician din istoria României căruia i se resping niște drepturi. E un senator ales, sigur că da. E un ales al poporului. A deranjat și acum sigur că există încercarea de a fi trasă pe dreapta. Azi am avut un interviu cu Șoșoacă. Am avut o discuție de aproape 3 ore, o să o vedeți cu alți ochi. Am vorbit despre cum a fost construit partidul și de faptul că a fost suspendată. E foarte interesantă discuția. Sunt puși la zid cei care încă cred că România mai poate fi salvată”, a declarat Dan Bittman, la RomâniaTv.

Diana Șoșoacă a fost exclusă din grupul parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), după un moment petrecut în Parlament, în care susținea că vaccinul Pfizer/BioNTech „distruge matricea națională a poporului român”.

„Domnia sa a refuzat sistematic să acționeze, atât în parlament, cât și în spațiul public, în conformitate cu strategia grupului senatorial AUR, precum și cu deciziile conducerii partidului. De la data prezentului comunicat, dna senator Diana Șoșoacă Ivanovici își exercită mandatul în afara grupului senatorial al AUR”, a precizat la acea vreme Biroul Național de Conducere.

Diana Șoșoacă a susținut atunci un discurs de la tribuna Parlamentului, în care a susținut, fără să prezinte vreo dovadă, că „femeile sunt omorâte și se distruge matricea națională a poporului român! Puteți să mă amendați, puteți să faceți ce vreți, adevărul va ieși la iveală! Omorâti România pas cu pas, vaccinând femeile, care duce la sterlitate”.

Un alt incident prin care s-a făcut remarcată Șoșoacă a fost cel din Parlament, unde senatoarea a refuzat să poarte masca de protecție. În urmă cu câteva săptămâni, Diana Şoşoacă a chemat poliţia la Parlament, după ce a avut schimburi de replici cu preşedinta Comisiei juridice a Senatului, Iuliana Scântei, unde aceasta trebuia să fie audiată înainte de a fi sancţionată pentru comportamentul în Senat, la propunerea PNL. Scandalul a început de la faptul că Scântei i-a cerut acesteia să poarte mască de protecţie. Ulterior Şoşoacă a sunat la 112 după ce nu a fost lăsată în sală, susţinând că a fost „bruscată şi lovită”. Ea a precizat că va face plângere penală împotriva Laurei Scântei dar şi a câtorva angajaţi ai Senatului.

După scandalul din Parlament, senatoarea Șoșoacă a spus că vrea să-și ia permis de port-armă și că va solicita pază non-stop.

„În acest context îmi voi lua inclusiv permis de port-armă şi o să solicit pază non-stop, dacă inclusiv în Parlamentul României eşti bătut ca senator. România nu e stat de drept. În România s-a instaurat dictatura. Păi în Rusia e mai multă democraţie decât în România de o mie de ori. Şi în China e democraţie”, a declarat ea atunci.