5.02.2021

„Numărul mare de credincioşi la Mormântul Sfânt s-a datorat vaccinării”

 


Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a transmis, sâmbătă seara, că prezența a mulți credincioși la Sfântul Mormânt, în Ierusalim, a fost posibilă datorită vaccinării unui mare procent din populația Israelului.

Patriarhul Daniel a apreciat sâmbătă că este încurajatoare prezenţa credincioşilor la ceremonia coborârii Sfintei Lumini de la Ierusalim, amintind că anul trecut au participat doar clericii şi subliniind că relaxarea a fost posibilă datorită vaccinării unui mare procent din populaţia Israelului şi este un pas spre o posibilă redeschidere a pelerinajelor. Patriarhul a încurajat vaccinarea, anunţând că din 23 mai ar putea fi reluate pelerinajele la Locurile Sfinte pentru pelerini, ”de preferinţă pelerini vaccinaţi”.

Patriarhul Daniel: „Anul acesta, 2.500 de persoane au fost lăsate să intre în Basilica Sfântului Mormânt, în Biserica Mare. Şi s-a văzut bucuria credincioşilor prezenţi, printre care şi părintele arhimandrit Teofil Anăsătosoaie, ca reprezentant al Patriarhiei Române. (…)

Şedinţă de urgenţă de Paşte după ce rata de incidenţă a scăzut sub 3

 


Măsuri de relaxare în Bucureşti. Rata de infectare a fost sâmbătă sub 3 la mia de locuitori, aceasta fiind 2,86 la mie, iar vineri a fost de 2,98. Prefectul Alin Stoica a anunţat că CMBSU va decide redeschiderea sălilor de spectacol, a restaurantelor şi cafenelelor la o capacitate de 30%, în cazul în care trendul descent şe menţine, iar măsura va intra în vigoare de luni, ora 00.00.

„Vom aştepta cele 48 de ore prevăzute de hotărârea de Guvern. Acum indicele de infectare este 2,98, deci foarte puţin sub trei şi, dacă se confirmă acest trend descendent, vom lua decizia duminică, urmând ca de luni să intre în vigoare măsurile, respectiv redeschiderea sălilor de spectacol cu o capacitate de 30%, redeschiderea restaurantelor, cafenelelor cu 30% din capacitate”, a declarat Alin Stoica, întrebat când ar putea fi convocată şedinţa CMBSU pentru decide măsuri de relaxare în Capitală.

Marea relaxare în Capitală. Restaurantele şi sălile de spectacol se deschid de luni la 00.00

Măsuri de relaxare în Bucureşti. Pe 23 aprilie, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis să permisă circulaţia persoanelor până la ora 22.00, după care va fi interzisă până la ora 5.00, iar magazinele să fie deschise până la 21.00 inclusiv la sfârşit de săptămână, hotărârea fiind luată ca urmare a scăderii incidenţei cumulate a cazurilor de COVID-19 sub 3,5 la mia de locuitori.

Au fost deschise şi sălile de sport şi fitness şi a fost menţinută decizia luată privind sărbătorile pascale.

„Pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase oficiate cu ocazia Paştelui, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 1 mai – 2 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 05.00”, arată decizia CMBSU.

De asemenea, pentru deplasarea şi participarea la sărbătoarea religioasă  specifică lunii Ramazan, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în perioada  8 mai – 9 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 5.00.

Rata de infectare în Capitală, sub trei la mie pentru a doua zi consecutiv. Bucureştenii au luat cu asalt Parcul Herăstrău.

Bucureştiul a înregistrat sâmbătă 2,86 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua anterioară, când s-a înregistrat o incidenţă de 2,98 cazuri.

Ministrul Sănătăţii: Vreau să vă reamintesc că suntem într-o perioadă complicată. Vă încurajez să respectăm măsurile de prevenire a infecţiei cu SARS-CoV-2

„Vă doresc sărbători în tihnă şi un Paşte Luminat! Suntem în zile de sărbătoare, zile pe care ni le dorim fericite, alături de cei dragi, cu bucurie şi linişte. După un an întreg vă spun că înţeleg această dorinţă de a fi împreună. O resimt şi eu. O resimţim cu toţii. Vreau totuşi să vă reamintesc că suntem într-o perioadă complicată. Este al doilea Paşte pe care îl petrecem în aceste condiţii.

Vă încurajez să respectăm măsurile de prevenire a infecţiei cu SARS-CoV-2 şi să CONTINUĂM să ne vaccinăm! Zilele acestea, oferiţi-vă şi oferiţi cadou şansa revenirii la normalitate prin vaccinare. Veţi găsi centrele deschise şi în aceste zile. Vă mulţumesc pentru că sunteţi alături de noi în acest efort de a reveni la viaţa de dinainte de pandemie”, a scris Ioana Mihăilă sâmbătă pe Facebook.

Cu mielul, porcul, fasole şi cârnaţi în bagaje de Paşte

 


Lista galbena a tarilor cu risc epidemiologic a mutat aglomeratia din terminalul de SOSIRI in cel de PLECARI, pentru ca, in situatia actuala, rudele din tara ii viziteaza pe cei dragi in strainatate. In acest mod, acestia evita sa isi piarda putinele zile de concediu in carantina, dupa intrarea in Romania.

O femeie din județul Harghita s-a stabilit în Italia acum două decenii împreună cu familia. În preajma sărbătorilor, românca s-a întors acasă pentru câteva zile. La plecarea din Cluj, în aeroport, geamantanul cu bucate tradiționale a cântărit 42 de kilograme, cu 12 mai mult decât era permis de compania aeriană. Femeia și-a dorit să aducă familiei, rămase în Italia, carne de miel, drob, slănină, carne de porc, fasole și cârnați.

Vineri dimineață, pe aeroportul din Cluj, la îmbarcare, geamantanul româncei cântărea 42 de kilograme, cu 12 mai mult decât era acceptat, scrie Dejeanul.ro. Doamna Violeta este din judetul Harghita, dar impreuna cu toata familia s-a stabilit la Bergamo de mai bine de 20 de ani. A venit in tara pentru doar cateva zile, iar la intoarcere, lista cu  bunătăți traditionale cerute de cei ramasi in Italia a depasit cu mult limita de kilograme permisa de compania aeriana.

Bagajul s-a umplut, astfel, de produse din carne de miel, de porc, slănină, fasole și cârnați. Femeia nu-și dorea decât să aducă bucate tradiționale membrilor familiei rămași în Italia.

În final, românca a renunțat la o parte din alimente. Conform legislației actuale, putem transporta produse de origine animală cu avionul, însă nu în cantități mari și ambalate corespunzător.

5.01.2021

Bucurie mare la Ierusalim. Lumina Sfântă s-a aprins.

 



Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă de părintele arhimandrit Teofil Anăsătosoaie, superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi distribuită la Aeroportul Internaţional Otopeni delegaţiilor eparhiilor Patriarhiei Române.
Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige. Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului.
Ceremonia
Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare - sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.
După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, patriarhul este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în "Capela Îngerului", însoţit - conform tradiţiei - numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.
Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.
Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului.
Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor. 



Paște 2021. La ce oră începe Slujba de Înviere și ce trebuie să duci la biserică

 


În această seară, toți credincioșii creștin-ortodocși sunt așteptați la Slujba de Înviere. La ce oră începe și ce trebuie să duci la biserică.

La ce oră începe Slujba de Înviere

Slujba de Înviere în bisericile din România, începe în fiecare an spre miezul nopții, pe la ora 23:45, deși, în unele biserici, oamenii sunt chemați de preoți de la ora 23:00. Cu puțin înainte de miezul nopții, se sting toate luminile, iar preotul iese prin sfintele uși cu o lumânare aprinsă și ia candela de la Sfânta Cruce, după care spune de trei ori "Veniți de primiți lumină!".

Toți credincioșii iau lumina de la preot și ies afară în fața bisericii, unde se află o masă pe care sunt așezate Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și două sfeșnice cu lumânări aprinse, potrivit crestinortodox.ro. Slujba începe cu citirea Evangheliei Învierii. Toți cântă împreună cu preotul: "Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le" (de trei ori). Oamenii revin în biserică unde se continuă cu slujba utreniei și cu liturghia.

Ce se duce la biserică în noaptea de Înviere

Pentru slujba de Înviere, femeile pregătesc coșul pascal, ce va fi dus la biserică pentru a fi sfințit. Acesta trebuie să conțină pască, drob de miel, cozonac,  salată de sfeclă roșie și hrean, dar și produse din carne de porc.

De asemenea, în coșul pascal poți pune un ştergar nou, o lumânare albă aprinsă, ouă, cozonac, pască, o bucată de slănină, zahăr, făină, o ramură de busuioc, un miel figurină din aluat copt şi vin. Coșul pascal este pregătit de femei, dar este dus la biserică de către bărbați, potrivit tradiției. 

NORUL DE PRAF SAHARIAN A AJUNS DEASUPRA ROMÂNIEI

 


Norul de praf saharian a ajuns în regiunile vestice ale României, anunță reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie. Acesta se va deplasa deasupra întregii țării, mai spun specialiștii.

Meteorologii spun că în perioada 01 – 03 mai, circulația aerului, preponderent din sector sud-vestic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer tropical încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către sud-estul Europei, inclusiv deasupra României.

Concentrațiile particulelor de praf ce urmează să ajungă deasupra României vor fi mult mai reduse, în comparație cu cele din zona Peninsulei Italice și sudul Peninsulei Balcanice.

Depunerile de praf în România vor putea fi observate în intervalele cu ploaie, la început în regiunile vestice și sudice, apoi și în restul țării.

OAMENII POT TRĂI ÎN RELAȚII DE PRIETENIE ! De ce NATO și U.E. vor RĂZBOI cu ORICE PREȚ ?

 


OAMENII POT TRĂI ÎN RELAȚII DE PRIETENIE ! De ce NATO și U.E. vor RĂZBOI cu ORICE PREȚ ?


Consolidarea strategică a Marinei Ruse: Demararea construcției a șase nave de război

 


Federația Rusă va demara, până pe 9 mai, construcția a șase nave de război: două crucișătoare submarine nucleare strategice, două submarine diesel-electrice și două corvete.

Dezvoltarea Flotei Maritime Militare a Federației Ruse rămâne una dintre prioritățile de stat ale Rusiei, care are cele mai lungi frontiere maritime din lume. Dinamica stabilă a construcțiilor navale militare răspunde pe deplin amenințărilor moderne asupra zonelor maritime și oceanice, permite Marinei Ruse să mențină primele poziții în lume în ceea ce privește numărul de militari, eficacitatea în luptă și dotarea cu arme de înaltă tehnologie.

În Rusia, se observă o creștere a volumului de construcție a navelor de război mari, cu o trecere la serii de masă. Astfel, până pe 9 mai, în Federația Rusă, va demara construcția a șase nave de război: la ʺSevmașʺ – a două crucișătoare submarine nucleare strategice ale proiectului ʺBorei-Aʺ (ʺDmitrii Donskoiʺ și ʺCneazul Potemkinʺ), la ʺȘantierele Navale Admiraltyʺ – a două submarine diesel-electrice ale proiectului 636.3 – ʺMojaisk” și ʺIakutskʺ (respectiv al șaselea și al șaptelea submarin ʺVarshavyankaʺ pentru Flota rusă din Pacific), la Uzina de construcții navale Amur – a două corvete ale proiectului 20380 (deocamdată fără nume).

La ʺSevmașʺ se află, la diferite etape de construcție, patru submarine strategice ale proiectului ʺBorei-Aʺ. De asemenea, continuă construcția submarinelor nucleare multifuncționale ale proiectului ʺYasen-Mʺ – ʺVoronejʺ și ʺVladivostokʺ (în total vor fi construite opt purtătoare de rachete hipersonice ale acestui proiect), se lucrează asupra submarinului ʺHabarovskʺ, se testează crucișătorul nuclear submarin ʺBelgorodʺ.

Vă reamintesc că Marina Rusă, în 2020, a fost completată cu aproape patruzeci de nave de război și nave auxiliare. În serviciu au intrat: cel mai nou transportator submarin de rachete strategice ʺCneazul Vladimirʺ al proiectului 955A ʺBoreiʺ, submarinul ʺPetropavlovsk-Kamceatskiʺ al proiectului 636.3 (pentru Flota din Pacific), prima fregată de serie a proiectului 22350 ʺAmiralul flotei Kasatonovʺ și nava mare de desant "Piotr Morgunov" a proiectului 11711 (ambele pentru Flota de Nord), cea mai nouă navă de apărare anti-mină ʺIakov Baleaevʺ a proiectului 12700 (a cincea din serie și prima pentru Flota din Pacific), prima corvetă din serie a proiectului 20385 ʺGremyashchiyʺ, corveta ʺAldar Tsydenzhapovʺ (a șaptea din serie și a treia pentru Flota din Pacific), o mică navă de rachete a proiectului 22800 ʺOdințovoʺ (a treia pentru Flota Mării Baltice). Iar spre sfârșitul anului 2020, au fost puse bazele celor de-al treilea și de-al patrulea submarine "Varshavyanka" ale proiectului 636.3 pentru Flota din Pacific.

Scopul submarinelor ʺBoreiʺ

Crucișătoarele submarine cu rachete strategice ʺDmitrii Donskoiʺ și ʺCneazul Potemkinʺ vor consolida componenta navală a triadei nucleare rusești. Aceste nave vor fi livrate flotei în 2026 și 2027. Submarinele ʺBoreiʺ transportă la bord rachetele balistice intercontinentale ʺBulavaʺ, care au o rază de acțiune de până la 8 mii de kilometri (fiecare rachetă balistică intercontinentală are până la zece unități de ghidare individuală cu o capacitate de până la 150 de kilotone). Reînnoirea forțelor submarine strategice ale Federației Ruse stă la baza descurajării nucleare și a asigurării securității naționale.

În componența Marinei Ruse există deja trei submarine strategice ʺBoreiʺ – ʺIurii Dolgorukiiʺ, ʺAleksandr Nevskiiʺ și ʺVladimir Monomahʺ, care au la bord câte 16 rachete balistice intercontinentale fiecare. Navele ulterioare din serie pot avea mai multe (caracteristicile distinctive nu sunt dezvăluite). Ministerul Apărării al Federației Ruse a planificat să livreze Marinei doar zece submarine ʺBoreiʺ.

Particularitățile submarinului ʺVarșaviankaʺ

Submarinele diesel-electrice ale familiei ʺVarșaviankaʺ sunt numite de NATO ʺgaura neagră din Oceanul Planetarʺ datorită invizibilității ridicate. Aceste submarine sunt înarmate cu cel mai recent complex de navigație inerțială și cel mai nou sistem automatizat de informații și control, cu torpile și rachete puternice, inclusiv rachete de înaltă precizie. Construcția în serie a submarinelor proiectului 636.3 este foarte bine structurată.

Submarinul modern ʺVarșaviankaʺ transportă 18 torpile și 24 de mine pentru distrugerea țintelor subacvatice și de suprafață și, cel mai important, rachetele de croazieră ʺKalibrʺ. Publicația Military Watch susține că potențialul submarinelor ʺVarșaviankaʺ permite protejarea fiabilă a apelor teritoriale rusești și a regiunilor de coastă ale țării. Chiar și cu arme non-nucleare, un singur submarin poate distruge până la două grupuri de atac ale portavioanelor Marinei SUA, întrucât eficacitatea (raza de detectare) a complexului său acustic este de trei ori mai mare decât capacitățile analoage ale ʺpartenerilorʺ săi. Șase submarine rusești ʺVarșaviankaʺ sunt capabile să blocheze complet acțiunile sau manevrele unui potențial inamic în Marea Neagră.

Viteza sub apă a submarinului proiectului 636.3 – până la 20 de noduri. Raza de acțiune (de serviciu) – 2000 de mile. Autonomia – 45 de zile. Dimensiunile submarinului (lungime 73 m, lățime 10 m, pescaj 6,2 m) îi permit să se ascunde în ape puțin adânci. Adâncimea maximă de scufundare – 300 de metri. În ceea ce privește rezerva de aer pentru sistemul de propulsie și echipaj (52 de persoane), ʺVarșaviankaʺ poate rămâne sub apă fără a ieși la suprafață până la 260 de ore. Este un instrument militar eficient și fiabil. Nu este o coincidență faptul că submarinele rusești ale proiectelor 636 și 636M sunt cumpărate activ de forțele navale străine (China – 10 unități, Vietnam – 6 unități, Algeria – 4 unități).

Corvetele invulnerabile

Rusia dezvoltă activ proiectele navelor de rangul III destinate zonelor maritime de apropiere  – 20380, 20385 și 20386. Acestea sunt corvete (anterior se numeau nave de patrulare) cu un deplasament de 2000-3000 de tone. De fapt, 20385 și 20386 sunt versiuni mai avansate și mai complexe ale proiectului 20380. Astfel, în cadrul proiectului 20385, muniția sistemului de rachete antiaeriene ʺRedutʺ a fost mărită de la 12 la 16 de celule, rachetele anti-navă Kh-35 ʺUranʺ au fost înlocuite cu 8 rachete ale complexului ʺKalibr-NKʺ, iar, în viitor, nava poate fi echipată cu rachetele hipersonice ʺZirconʺ.

Sistemul de rachete anti-navă este completat armonios de două instalații de artilerie AK-630M de 30 mm (80 de gloanțe pe minut și o rază de acțiune de până la 21 km), de sistemul de rachete și artilerie ʺKortik-Mʺ și de sistemul portabil ʺIglaʺ. Sistemul de protecție anti-torpilă este reprezentat de complexul ʺPaket-NKʺ (tuburile de torpilă de 330 mm pot fi folosite și împotriva navelor de suprafață, și împotriva submarinelor inamice). Pentru detectarea și distrugerea submarinelor, pe corvetă este prevăzut elicopterul Ka-27PL. La bord există, de asemenea, diverse arme radiotehnice. Una dintre caracteristicile importante ale navelor proiectului 20380 este suprastructura realizată, folosind tehnologiile stealth, din materiale compozite multistrat. Viteza – până la 27 de noduri. Raza de acțiune – 3500 mile. Autonomia – 15 zile. Echipajul – 99 de persoane.

Scopul corvetelor – să patruleze, să lupte împotriva navelor și submarinelor inamice în zona de maritimă de apropiere (până la 500 de mile), să efectueze lovituri cu ajutorul rachetelor și artileriei asupra țintelor de coastă, să sprijine operațiunile de debarcare. Astfel de nave vor fi întotdeauna solicitate în Marea Baltică, în Marea Neagră și în alte mări.

Astăzi, ponderea armelor moderne în armată și în marină depășește 70%. Desigur, acest indicator este departe de a fi o limită. Complexul militaro-industrial al Rusiei a făcut o revoluție științifică și tehnologică, care a permis crearea armelor care nu au analoage în lume, care întrec cu zeci de ani dezvoltările occidentale. În lumea multipolară de astăzi, sistemele de arme de înaltă tehnologie fac din Rusia o țară, cu adevărat, suverană și invincibilă. Formațiunile operativo-strategice ale Marinei Ruse: Flota de Nord, Flota din Pacific, Flota Mării Baltice și Flota Mării Negre, precum și Flotila din Marea Caspică, rezolvă sarcinile politicii maritime naționale în direcțiile regionale corespunzătoare. Compoziția cantitativă și calitativă a flotelor este menținută la un nivel corespunzător amenințărilor Federației Ruse în direcția regională.

Asistentă arestată, după ce patru pacienţi au fost ucişi cu sânge rece într-o clinică de lângă Berlin

 


Patru pacienţi au fost ucişi, iar un altul a fost grav rănit  într-o clinică pentru persoane cu handicap lângă Berlin, iar principalul suspect - o angajată a instituţiei - a fost arestată.

"Rănile tuturor victimelor sunt rezultatul aplicării unei violenţe intense, extreme", a subliniat poliţia într-un comunicat, fără a fi în măsură să ofere deocamdată alte detalii cu privire la circumstanţele presupuselor omucideri.

Potrivit poliţiei, cele patru persoane decedate au fost găsite în timpul serii în camerele lor din această clinică situată în Potsdam, oraş ce se învecinează cu Berlinul.

Principalul suspect este o angajată de 51 de ani a clinicii. Aceasta a fost arestată de către oamenii legii fiind principalul autor al faptelor. Motivele pentru care au fost produse crimele sunt necunoscute, relatează Chicago Sun Times. 

Clinica, numită Thusnelda-von-Saldern-Haus, este specializată în primirea şi îngrijirea de persoane cu handicap fizic sau mental, inclusiv persoane nevăzătoare sau cu autism.

În afară de clinica propriu-zisă, situl include clădiri de locuit, şcoli şi ateliere de lucru.

Carmen Tănase: Apariția virusului este un plan bine pus la punct, iar copiii sunt ținta !

 


Carmen Tănase a afirmat, vineri, la Subiectiv, că nu se mai teme de COVID-19. Îndrăgita actriță spune că are grijă să se imunizeze, atât ea, cât și familia sa. Pe de altă parte, aceasta a mărturisit că nu obișnuieste să poarte mască decât la interior, atunci când intră într-un magazin.

"Nu mă tem de acest virus. Am avut grijă anul acesta de imunitatea mea, chiar am avut grijă de mine și de ai mei, de familia mea. Am luat ce trebuie, am luat vitaminele respective, mi-am făcut un cocktail pe care îl luăm în fiecare zi. Mi-am făcut imunitatea și socializănd cu oamenii. Mărturisesc asta: eu nu m-am ferit niciodată de oameni. Port o vizieră când intru undeva, într-un magazin, altminteri nu o port. Până acum nu m-am amendat nimeni.

Bine, și dacă m-ar amenda, contest, pentru că e o aberație. Încă mai merg pe logic și cred că este o aberație. Am dreptul să respir, iar dreptul acesta nu mi-l ia nimeni", a spus Carmen Tănase.

Carmen Tănase: Apariția virusului este un plan bine pus la punct, iar copiii sunt ținta!

În urmă cu ceva vreme, Carmen Tănase vorbea despre efectele pandemiei asupra copiilor. Îndrăgita actriță spunea că totul pare un plan bine pus la punct în care copiii sunt ținta, pentru că ei își vor forma personalitatea într-un mod total diferit decât au făcut-o generațiile anterioare din cauza restricțiilor care sunt impuse în ceea ce e numit tot mai des 'noua realitate'.

"Cred că este mai mult decât un experiment, cred că este un plan. Adică nu există cineva care stă la butoane și se joacă. Nu, există o ordine bine stabilită a butoanelor, așa cred. Eu tot refuz să-mi fie teamă.

Conștientizez că în clipa în care chiar voi fi dominată de frică, partida cu mine este pierdută.

Și atunci refuză să-mi fie teamă, dar mă gândesc cu îngrijorare la copii pentru că am realizat că ei sunt ținta acestei lumi noi - ni se tot spune că trebuie să ne obișnuim cu viața această nouă pe care o s-o trăim. Ce înseamnă viața asta nouă?

Noi avem puncte de reper, noi avem pe ce să ne bazăm, avem un trecut. Am trecut și noi prin dictatură, am trecut prin comunism, prin probleme, prin lipsuri, apoi a venit această libertate, pe care fiecare a înțeles-o cum a vrut, dar am trăit.

Carmen Tănase: "Copiii vor fi învățați să stea într-un pătrățel"

Generația noastră și-a făcut meseria, am trăit, a râs, s-a distrat, a mers în străinătate.

Oamenii aceștia care sunt acum tineri și mai ales copiii care sunt în formare acum, care acum își dezvoltă și sistemul imunitar, dar și absolut toate circuitele psihice, copiii aceștia vor fi învățați să stea într-un pătrățel, de mici. Reflexul lor așa va fi format.

Să nu iasă din pătratul acela, pentru dacă vor ieși va fi nenorocire, moare bunicul acasă, să nu se apropie de colegul, să nu pună mâna pe el, pentru că e nenorocire, să nu vadă chipul educatoarei, chipul învățătoarei care acum zâmbește, acum este încruntată, acum vrea să-l mângâie, dar nu poate, să-l tragă de ureche, dar nu poate.

Pentru că așa se dezvoltă un copil. Noi mâncam fructe de pe jos, pentru că sistemul nostru imunitar e în comuniune cu natura, dar copiii aceștia sunt dezinfectați pe mâini de frică. Eu înțeleg părinții, dar cum se dezvoltă el? El nu mai are afect, se dezvoltă fără empatie!", a spus Carmen Tănase, la Sinteza zilei.

Rusia complică războiul diplomatic cu UE - Este vizat președintele Parlamentului European

 


Rusia a decis, vineri, să interzică accesul pe teritoriul său a opt oficiali din Uniunea Europeană, ca reacţie după sancţiunile impuse cetăţenilor ruşi de către UE, informează Reuters, potrivit news.ro

Ministerul rus de Externe a anunţat că printre oficialii vizaţi de interdicţie se numără Vera Jourova, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru Valori şi Transparenţă, şi David Sassoli, preşedintele Parlamentului European.

Ceilalţi şase sunt Jorg Raupach (procurorul şef al Berlinului), Ivars Abolins (preşedintele Consiliului Media Electronică al Letoniei), Maris Baltins (director al Centrului Lingvistic al Letoniei), Jacques Maire (membru al delegaţiei Franţei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei), Asa Scott (preşedintele Diviziei de Protecţie şi Siguranţă CBRN, Agenţia suedeză de Cercetare pentru Apărare) şi Ilmar Tomusk (directorul general al Inspectoratul pentru Lingvistică al Estoniei).

Uniunea Europeană a impus în martie sancţiuni în cazul a doi ruşi acuzaţi de persecutarea lesbienelor şi gay-ilor în Cecenia. De asemenea, UE a impus în martie sancţiuni pentru patru înalţi oficiali ruşi apropiaţi ai lui Vladimir Putin.

4.30.2021

Diana Șoșoacă a avut dreptate – dar recunoaște cineva ?

 


Adevărul supără ! Senatoarea e atacată de partide pentru că a avut dreptate făcând acuzații grave la adresa autorităților – iar cei care o urmează ar trebui să vadă fondul serios al demersurilor sale, mai mult decât aparențele ”senzaționale”.

Din păcate, în goana după senzațional, lumea nu vede aspecte cu adevărat importante. La fel se petrece și în cazul Dianei Șoșoacă – de mulți considerată un adevărat fenomen politic. Și pe bună dreptate.

Dar, presa și opinia publică este disperată să afle când și cum își face Diana Șoșoacă partid și dacă va candida la prezidențiale. Toate la timpul lor, încearcă să le spună senatoarea, care pune piatră peste piatră în construcția sa – nu aruncă pietre în baltă, așa cum ar dori… nebunii.

De , lumea nu e atentă că Diana Șoșoacă a trimis încă de acum un an o scrisoare deschisă președintelui și guvernului avertizând, cu argumente profesioniste, că se încalcă, în ritm tot mai susținut, drepturile și libertățile cetățenești în ”starea de urgență” – și a prevenit că aceste ilegalități și acte neconstituționale se vor agrava.

Ceea ce s-a și întâmplat!  De aceea, dacă s-ar fi acționat unitar atunci, și ”dacă Puterea ar fi iubit poporul român”, cum spune Diana Șoșoacă, ”niciodată NU am fi avut 25.000 de morți aruncați în saci de gunoi” – și nici ”copii timorați și lipsiți de școală, bătrâni încătușați și amendați, umiliți și batjocoriți”.

Mai pe scurt și concis – nu am fi avut un „popor umilit și economia la pământ”.

Sau poate nu e așa? Poate are dreptate Cîțu, care spune că economia merge în plin, deși agențiile de rating ne dau negativ după negativ! Sau poate are dreptate Iohannis – care a scos lumea la vot, rezultând aproape 30.000 de morți în plus în lunile de campanie și precampanie – după cum a demonstrat Iosefina Pascal, cu cifre oficiale! Desigur, coincidențe nedorite!...

Acum, Diana Șoșoacă are toate motivele să spună ”am avut dreptate de la început!” și să considere că ”scrisoarea de acum un an” este ca un ”bici peste gurile inculte” ale ”fariseilor și amibelor care aruncă, plini de ură viscerală contra mea, acuzații false și injurii”.

Problema este, cei care azi o vor președinte de partid sau chiar competitoare pentru președinția României - toți acești oameni bine intenționați sunt capabili să se alăture unui demers serios, așa cum îl face senatoarea, dincolo de ”senzaționalul” aparițiilor sale?

Altfel spus, sunt ei gata să se angajeze la un drum greu, contra multor forțe uriașe, pentru a construi ceva temeinic?

Un răspuns la care trebuia să se gândească bine cei ce o interpretează pe senatoare altfel decât este – un om care știe ce face, nu doar un subiect de titluri spectaculoase.

Iată până atunci această dovadă că senatoarea avocat pune lucrurile la punctul lor încă de acum un an – când mulți dintre cei care azi o apreciază nu au văzut de aparențele demersului – și nu fondul puternic și serios. Un text care merită citi cu atenție – așa cum merită urmărite demersurile senatoarei.

Scrisoarea deschisă este datată 17 aprilie 2020 și a fost trimisă tot în Vinerea Mare. O reproducem integral, fără modificări.

CĂTRE

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, DOMNUL KLAUS WERNER IOHANNIS

PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI, DOMNUL LUDOVIC ORBAN

ÎN ATENȚIA DOMNULUI MINISTRU AL AFACERILOR INTERNE, DOMNUL ION-MARCEL VELA

ÎN ATENȚIA DOMNULUI SECRETAR DE STAT, DOMNUL RAED ARAFAT

STIMAȚI DOMNI

Subsemnata Diana Iovanovici-Șoșoacă, avocat în Baroul București, în calitate de apărător al drepturilor și libertăților cetățenești, mă văd nevoită să vă aduc la cunoștință aspecte esențiale ale acestor drepturi și libertăți pe care LE-AȚI DESFIINȚAT EFECTIV în ultimele săptămâni, deși acestea au fost obținute de popor cu sacrificii umane, vărsare de sânge și revolte naționale.

Aceste drepturi și libertăți sunt sacrale și nu se poate deroga de la ele. Inclusiv Consiliul Europei v-a notificat că nu era cazul ca România să solicite permisiunea de a se deroga de la ele. Dar noi trebuie să acționăm altfel decât alții, pentru că noi am fost unul din cele mai asuprite popoare și, nu știu de ce, continuăm să fim. Este inadmisibil ca 21 de milioane de români să sufere pentru că în două luni au murit 300-400 de persoane. Conform INS în România mor 600 de persoane zilnic și nu s-a mai declarat stare de urgență. Vă reamintesc că OMS a recomandat izolarea, nu a instituit-o ca obligație. Noi am considerat-o obligație. Prin măsurile adoptate de dvs nu ați făcut altceva decât să distrugeți economia națională, să ne anulați drepturile și libertățile cetățenești și să acționați împotriva conștiinței umane, a sufletului și libertății de gândire, nu să opriți ipotetica boală. Ne-ați încălcat dreptul la familie, la libertatea de întrunire și mai ales LA SĂNĂTATE. Spitale închise pentru câteva mii de oameni, care se presupune că ar avea Covid-19, în condițiile în care România nu are posibilitatea testării de Covid-19, doar 7 țări din lume au asemenea laboratoare, iar noi testăm pentru banala gripă, care anul trecut a omorât într-o lună peste 160 de persoane și nu ați mai decretat starea de urgență. Ne mor bolnavii de celelalte boli, numai dacă ai urgență ești primit, iar când un bolnav hipertensiv, canceros, diabetic etc ajunge în urgență este deja mult prea târziu. Cum să faceți consult la distanță? De când medicina se practică la telefon? Pentru ce plătim taxe și impozite la sănătate???? Domnilor, opriți masacrul asupra populației României pentru că vă faceți vinovați de GENOCID și veți fi judecați ca atare, chiar dacă acest lucru se va întâmpla peste câțiva ani! Nimeni nu vă va ierta vreodată! Populația fierbe, va ieși pe străzi ca și în celelalte țări! Ce veți face? Veți trage în noi?

Ați închis școlile, în timp ce celelalte țări le deschid, ați vrut învățământ on-line, când noi trăim sub pragul sărăciei, v-ați bătut joc de un sistem întreg, prin numirea unui ministru care nici acum nu știe ce are de făcut, în timp ce alte țări deja au hotărât că se face media pe cei 4 ani și aceea va fi nota la bacalaureat, precum și la capacitate. Copiii au pierdut aproape un semestru, sunt afectați psihic, traumatizați de toate interdicțiile dvs. Cum să mai dea un examen când sunt afectați fizic și psihic și nepregătiți din punct de vedere școlar?

Cum să ne puneți să stăm în case când sistemul imunitar se fortifică prin activități fizice în aer liber și plimbarea în soare? Cum opriți dvs sportul românesc, care și așa este la pământ? Cum vă permiteți să ne închideți parcurile? Cum își permite Domnul Arafat să spună că nu vom avea dreptul să călătorim? Cum știe dânsul ce se va întâmpla peste câteva luni? Are deja scris în agendă acest lucru? !!!???Cum vă permiteți să ne amenințați cu interdicția dreptului la liberă circulație, când acest drept l-am câștigat cu vărsare de sânge la Revoluție? Cum vă permiteți să ne încălcați drepturi sacrale? ACEASTA ESTE DICTATURA, DOMNILOR!

Și nu în ultimul rând, cum puteți să interziceți credincioșilor să meargă la biserică în Sfânta Noapte de Înviere, când magazinele colcăie de oameni care stau unul lângă altul, străzile sunt pline de oameni, piețele la fel? Dacă era vreun pericol atât de grav într-o lună muream toți, în schimb populația României trăiește normal. Cum este posibil să încălcați drepturile și libertățile oamenilor? CINE VĂ OBLIGĂ SĂ VĂ BATEȚI JOC DE POPORUL ROMÂN CĂRUIA I-AȚI JURAT CREDINȚĂ ȘI VĂ PLĂTEȘTE SALARIILE? SUNTEȚI ANGAJAȚII NOȘTRI, SUNTEȚI ANGAJAȚI SĂ LUPTAȚI PENTRU NOI, NU ÎMPOTRIVA NOASTRĂ!

ATENȚIE MARE! Dvs stați prea sus ca să vedeți ce este jos. Sunt absolut sigură că nu știți câte abuzuri și umilințe a suferit poporul în aceste săptămâni de la polițiști și jandarmi. Ce caută taburile pe străzi? Cum vă permiteți să abuzați psihic poporul și să alienați familii? La ce e bună viața când o trăiești singur în izolare și mori părăsit de familie? Cum vă permiteți să ne înstrăinați bătrânii și copiii? Știți măcar ce spun bătrânii: ca au trăit deja și nu vor o viață de sihăstrie. Cât or mai trăi, vor să fie în sânul familiei. Nu vă scriu în termeni juridici, pentru că văd că cei care vă lucrează actele nu au cunoștințe elementare de drept, totul este neconstituțional și încalcă drepturile și libertățile cetățenești care sunt sacrale. Vă scriu cu ”vorbe de-nțeles, ca să puteți pricepe.”

Încetați să abuzați poporul român. Poporul român mocnește. Din ce în ce mai multe națiuni ale lumii sunt în stradă și manifestă împotriva unor reguli mai puțin dure și aberante ca la noi, pentru că noi i-am întrecut pe toți. NU VĂ BATEȚI JOC DE CREDINȚA ROMÂNILOR! NU A MURIT NIMENI LA SERVICIU ȘI ÎN MAGAZINE, NU VA MURI NIMENI LA BISERICĂ. LĂSAȚI OAMENII ÎN PACE! SUNTEȚI ALEȘI SĂ FIȚI ALĂTURI DE POPOR, NU ÎMPOTRIVA LUI!

AVEM DREPTURI ȘI LIBERTĂȚI PE CARE NU NI LE PUTEȚI LUA. AM DREPTUL DE A ALEGE DACĂ VREAU SĂ STAU ÎN CASĂ CĂ MĂ OMOARĂ UN COVID SAU DACĂ VREAU SĂ IES AFARĂ CU TOATE RISCURILE. Cu cât veți ține mai mult în casă oamenii, cu atât SISTEMUL IMUNITAR LI SE VA DISTRUGE ȘI CÂND VOR IEȘI PESTE LUNI DE ZILE, ÎI VA OMORÎ ORICE BACTERIE CARE PE VREMURI ERA INOFENSIVĂ! NU VĂ JUCAȚI CU SĂNĂTATEA POPORULUI ROMÂN!

NU PROVOCAȚI POPORUL ROMÂN! ȘTIȚI FOARTE BINE CĂ MĂMĂLIGA FIERBE! NU ÎI PROVOCAȚI, PENTRU CĂ ATUNCI CÂND POPORUL ROMÂN SE SATURĂ ȘI REACȚIONEAZĂ, NU SE LASĂ PÂNĂ NU ÎȘI RECUCEREȘTE DREPTURILE ȘI LIBERTĂȚILE SALE! ADUCEȚI-VĂ AMINTE DE AVRAM IANCU, HOREA , CLOȘCA ȘI CRIȘAN, REVOLUȚIA FURATĂ DIN 1989, 10 AUGUST 2018. NU REPETAȚI CEEA CE AU FĂCUT PSD-IȘTII ÎN 1O AUGUST. LĂSAȚI LUMEA ÎN PACE! PACE ESTE CUVÂNTUL DE ORDINE!

CU TOȚII ȘTIM FOARTE BINE CĂ ACESTE MĂSURI SUNT DISPROPORȚIONATE FAȚĂ DE GRAVITATEA ȘI PERICOLUL INVOCAT! VOR EXISTA PROCESE CIVILE ȘI MAI ALES PENALE ÎMPOTRIVA DUMNEAVOASTRĂ, AM FORMULAT PLÂNGERI LA COMISIA EUROPEANĂ, PENTRU CĂ ÎN ROMÂNIA NE ÎNTOARCEM MEREU IN COMUNISM CU MĂSURILE LUATE. DAȚI DRUMUL LA MUNCĂ! CINE VREA, SĂ SE ÎNTOARCĂ LA MUNCĂ! PE NOI, AVOCAȚII NE-AȚI OBLIGAT SĂ MUNCIM, ALĂTURI DE NOTARI ȘI EXECUTORI PE ACEASTĂ PERIOADĂ PENTRU CĂ SUNTEM APĂRĂTORII DREPTURILOR ȘI LIBERTĂȚILOR CETĂȚENEȘTI! ȘI NU AM MAI MURIT DE COVID!

AȚI LĂSAT MUNCITORI NETESTAȚI SĂ PLECE ÎN STRĂINĂTATE, ÎNCĂLCÂND TOATE ORDINELE DATE DE DVS ȘI DECRETUL DE DECRETARE A STĂRII DE URGENȚĂ! NICI MĂCAR NU AȚI NEGOCIAT ACORDURI PENTRU ACEȘTI OAMENI CARE SUNT FOLOSIȚI PE POST DE SCLAVI ACOLO. ERA ȘANSA DVS CA POLITICIENI SĂ REPARAȚI O NEDREPTATE! ACEȘTI OAMENI TREBUIAU SĂ AIBĂ CEL PUȚIN CONDIȚII FINANCIARE ȘI DE MUNCĂ EGALE CU CEI DIN ACELE ȚĂRI, NU SĂ MUNCEASCĂ PE TREI LEI.

AGRICULTURA NOASTRĂ MOARE, ÎN TIMP CE A ALTORA PROSPERĂ. EUROPA ÎȘI REVINE, NOI STĂM CA SCLAVII ÎN CASE ȘI ECONOMIA MOARE.

ÎNCETAȚI CU ACESTE ACȚIUNI MENITE SĂ DISTRUGĂ POPORUL ROMÂN!

ÎN FINAL AȘ DORI SĂ VĂ MENȚIONEZ CĂ, ÎN CAZ CĂ OAMENII VOR IEȘI ÎN STRADĂ, NU AVEȚI DREPTUL SĂ INTERVENIȚI ÎN FORȚĂ! DE CE? IATĂ:

Ce este nesupunerea civică? În linii mari, ea constă în actul de a încălca o lege în vigoare în virtutea unei convingeri morale personale (dar presupusă a avea un caracter universal) și pentru a atrage atenția opiniei publice și a guvernului asupra caracterului imoral al anumitor legi sau politici guvernamentale - Henry David Thoreau (1817-1862), inventatorul conceptului. Alți ”nesupuși civic” sunt : Mahatma Ghandi și Martin Luther King !

”Dacă avem în vedere fundamentele sale filosofice, conceptul de „nesupunere civică” este profund liberal, înscriindu-se în tradiția filosofică iluministă. La baza lui stă subiectul politic modern, individul autonom în a cărui conștiință rezidă fundamentul moralei universale și care are capacitatea înnăscută de a discerne între bine și rău. Această conștiință suverană, și nu puterea politică, este instanța supremă căreia trebuie să i se supună individul. Loialitatea datorată Statului sau națiunii este pusă pe locul doi față de loialitatea datorată umanității în întregul său: cel care comite un act de nesupunere civică o face în virtutea unui bine superior celui promis de guvernarea vremelnică. Iar loialitatea față de umanitate se judecă doar în forul propriei conștiințe.

Atunci când instituțiile statului nu mai funcționează, ca în imaginea pe care am încercat să o zugrăvim în prima parte a expunerii noastre, soluțiile la criza politică nu pot veni decât din societate. Prin practica nesupunerii civice este posibilă o campanie de aducere în conștiința publică a unor teme pe care publicul amenințat de dispariția politicului și mult prea preocupat de îngrijorările vieții de zi cu zi le poate da uitării. Este vorba, în cele din urmă, de asumarea calității de cetățean, de asumarea responsabilității de a participa la deciziile politice, și de afirmarea unei conștiințe morale aflată deasupra simplei dorințe de prezervare biologică.  – Ruxandra Ivan, ”Miliția Spirituală”.

Luca 30: Iar Isus a zis: ” Îți spun adevărul: în această noapte, înainte să cânte cocoșul de două ori, te vei fi dezis de Mine de trei ori.”

Sper că acest demers al subsemnatei, alături de demersuri ale multor colegi juriști și nu numai, să vă aducă pe drumul cel bun. Dreptatea să triumfe și să nu ajungem să se îndeplinească aforismul lui Montaigne: ”Și pentru ca n-au putut da putere dreptății, au dat dreptate puterii.” Vă asigur că în acest caz, puterea nu are pic de dreptate! Ați jurat credință poporului român, așa că vă solicităm să respectați acest popor și drepturile LUI!

DUMNEZEU SĂ NE IERTE PE TOȚI ȘI SĂ NE DEA MINTEA CEA DE PE URMĂ! MAI ALES PE DUMNEAVOASTRĂ!

CRED CĂ ȘTIȚI CĂ CEI MAI MULȚI ROMÂNI VOR FI DE PAȘTI LA BISERICĂ: CE VEȚI FACE? VEȚI PROVOCA, VEȚI AMENDA, VEȚI GAZA, CEȚI ARESTA, VEȚI TRAGE????? DREPTUL LA RELIGIE NU A FOST SUSPENDAT ȘI NICI ANULAT! ȘI NU VA PUTEA FI NICIODATĂ! NU EXISTĂ LEGE PENTRU SUSPENDAREA, RESTRÂNGEREA SAU INTERZICEREA LUI ÎN ROMÂNIA!

”Art. 9 (libertatea de gândire, de conștiință și de religie) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea ritualurilor.

2. Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranța publică, protecția ordinii, a sănătății sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.”

HRISTOS VA ÎNVIA DIN MORȚI!

Nu putem cuprinde cu mintea un Dumnezeu Tatăl, Care Își dă spre jertfă unicul Fiu ca să-Și salveze Creația. Cum a răspuns omul la acest prisos de bunătate al Proniei ? L-a trădat !

 


VINEREA MARE ȘI DESPĂRȚIREA OILOR DE CAPRE

Nu putem cuprinde cu mintea un Dumnezeu Tatăl, Care Își dă spre jertfă unicul Fiu ca să-Și salveze Creația. 

Pur și simplu, această iubire ne depășește capacitatea de înțelegere. 

Cum a răspuns omul la acest prisos de bunătate al Proniei?

L-a trădat chiar un ucenic din primul cerc de intimi, ce ar fi trebuit să fie un apostol; l-a preferat pe Baraba, luând asupră-și blestem mare (Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri! - Mt. 27;25). L-a scuipat, L-a batjocorit, L-a pălmuit și biciuit, L-a pus pe cruce cu piroane bătute în mâini și picioare, iar unii, chiar și în situația asta, ricanau sadic cerâdu-I să-Și scape pielea dacă tot zicea că e Mesia. 

Ucenicii L-au părăsit, iar Petru s-a dezis de El cu blesteme, de trei ori. 

Cam ăștia suntem. Așa arată omul în cazuri-limită, neputincios. 

Mai nou, își face din vaccin un idol care-i garantează viața, stă cu mască atunci când sărută sfinte moaște sau icoane. Desigur, Dumnezeu e mare, dar... are limite. 

Inclusiv în Sf. Altar, sunt slujitori care dau impresia că Harul e, în timpul Pandemiei, pus între paranteze. 

Suntem martori ai apostaziei, zi de zi, iar între Arafat și Hristos, mulți dintre noi aleg siguranța. 

Chiar și clerici. Cei care dau cu spirt lingurița prin care administrează Trupul și Sângele Mântuitorului, cei care stau îmbotnițați în timp ce invocă Duhul Sfânt, cei cărora le este frică să mai facă Sf. Botez cu întreită afundare, cei care fac observație credincioșilor că nu păstrează „distanța socială” și le cer să-și ridice masca până sub ochi, cei care aleg siguranța în detrimentul comuniunii cu credincioșii și chiar cu Dumnezeu, aceștia îl aleg pe Arafat. 

Câteva licăriri de umanitate în tot  calvarul Domnului: Simon din Cirene care-I dă ajutor la căratul crucii, ce-i drept, de voie de nevoie, dar sigur a fost un om cu suflet, dacă evangheliștii au lăsat numele său peste veacuri. Au fost ucenicele mironosițe, care au curaj să-I stea alături până când moare. Tâlharul de pe cruce, care, fiind milos la rându-i, i se dă revelația și strigă, cu ultima suflare, o frază cât un manual de duhovnicie, după ce-L vede pe mielul nevinovat, pe Împăratul Dreptății, pe Cel Ce a răstignit pământul pe ape, suferind chinuri și batjocură: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta!" (Luca - 23;42), iar Hristos, în marea Sa boierie, care se vădea chiar când I se scurgea viața, îl face primul cetățean al Raiului. 

Deci, pe lângă biata Maică a Domnului și a iubitului ucenic Ioan, stau lângă El, cu sufletul și cu fapta, femeile (unele păcătoase), un necunoscut de pe stradă care venea de la lucru și un recidivist. 

Cam aceștia au fost cei care au scăpat obrazul omenirii la acel moment zero, de metamorfoză a istoriei și de revelație dumnezeiască. 

Suntem asemenea lor? 

Cine stă lângă noi, astăzi, când trăim în pâcla ce sufocă dreptul la o familie, când sunt interzise cuvinte sacre precum MAMĂ și TATĂ, când o pseudo-pandemie ne pune în situația de a accepta niște măsuri tembele, care ne-au închis dreptul, anul trecut, de a intra în Sfintele Lăcașuri, de a ne cinsti Sfinții și pe Mântuitorul, de a-I săruta picioarele de pe lemnul Crucii și de a ne bucura de Înviere, când personaje politice burlești au făcut denunțuri penale împotriva preoților care împărtășeau poporul, când i se pun în gură vorbe unui duhovnic important, care „îndeamnă poporul credincios” în mod abject și manipulator, la „responsabilitatea vaccinării”, chiar într-un oficios patriarhal, când ne sunt luate drepturi elementare înscrise în Constituție? 

Lângă noi stau cei care nu au pus genunchiul jos în fața noului Baal. Cei puternici în credință, cei curajoși, preoți, monahi și ierarhi. Nu sunt foarte mulți, dar mult mai mulți decât credem. Ei sunt cei care Îl mărturisesc pe Domnul Hristos, care vertebrează masa de creștini neputincioși dar cu nădejde în Biserică și în lucrarea Proniei. 

Se revoltă păcătoșii, prostimea! Înțelepții, cărturarii, sunt prudenți, găsesc inclusiv subterfugii teologice la marea lor lașitate. 

Sigur că se vor întoarce și cei care se pocăiesc asemenea Sfântului Apostol Petru, căci în slăbiciune îți poți recupera puterea. Iar Hristos toarnă fluvii de curaj în cei care își recunosc slăbănogelile. 

Astăzi, ne-am închinat și am trecut pe sub Sf. Epitaf - unde stă întipărit trupul fără viață al Domnului -, am intrat în mormânt și am ieșit, ca să preînchipuim Învierea. Îl vom prohodi pe Domnul. 

Așteptăm Pogorârea Luminii Sfinte pe Sf. Mormânt de la Ierusalim, de Sâmbătă. 

Prin îndărătnicia sfântă și îndrăzneala unor preoți și ierarhi „cu crucea-n frunte” alături de o mână de credincioși disprețuiți doct de „elite”, „oastea creștină” de strânsură în aceste vremuri tulburi, anul acesta am fost împreună în biserici și vom sta la Înviere! 

Pentru că mi-am amintit de imn, e important să rememorăm strofa care e scoasă din cântec de către neterminații și liftele globaliste care ne conduc, dar eludată sub lașe pretexte pseudo - duhovnicești inclusiv de creștini, și chiar de către unii clerici și ierarhi, care cer supunere oarbă față de stăpânirea anticreștină, folosindu-se în chip diversionist de conceptul supunerii, al „smereniei”:

„Preoți, cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină,

DEVIZA-I LIBERTATE ȘI SCOPUL EI PREASFÂNT.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost' pământ!” 

Tuturor, zile binecuvântate de har în sărbătorile ce vor urma, pace și bucurie sfântă!

IULIAN CAPSALI

Capitala poate ieşi din scenariul roşu

 


Rata de infectare din orașul București a scăzut vineri sub 3 la mie. Asta înseamnă că îndeplinește condițiile pentru a intra în scenariul galben, ceea ce presupune relaxarea restricțiilor. Totuși, autoritățile nu vor lua o decizie vineri, ci peste câteva zile.

Datele oficiale arată că vineri, rata de infectare în București este 2,9 la mia de locuitori. Potrivit reglementărilor legale, la scăderea incidenţei COVID-19 sub 3 la mia de locuitori pot fi deschise restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele și cazinourile la interior la capacitatea de 30%, în intervalul orar 6.00 – 22.00.

Totuși, Comitetul pentru Situații de Urgență nu va lua vineri nicio decizie în această privință. Joi seara, prefectul Capitalei, Alin Stoica, a explicat că este nevoie de câteva zile pentru a se constata că trendul descrescător se va menține.

„Dar după ce va ajunge la 3 la mie vom aștepta 24 de ore sau 48 de ore pentru a fi siguri că trendul se menține. Trebuie să așteptăm, să se confirme trendul descrescător”, a explicat prefectul Alin Stoica, joi seara, la Digi 24.

Stoica a mai spus că, probabil, decizia va fi luată la începutul săptămânii viitoare.

„Cam undeva la începutul săptămânii viitoare este așteptarea mea, având în vedere trendul care se păstrează, să avem măsuri ceva mai relaxante: restaurante, săli de spectacole, teatre, cu capacitate 30 la sută”, a precizat prefectul Capitalei.

Simona Halep, calificată în turul doi

 


Favorita numărul 3 la Madrid Open, Simona Halep s-a impus categoric, cu 6-0, 7-5, în fața jucătoarei spaniole Sara Sorribes Tormo, în primul tur al turneului de categorie Masters patronat de Ion Țiriac și dotat cu premii în valoare de valoare totală de 2.549.105 euro.

A fost un meci fără istoric, în primul set, Sara Sorribes Tormo făcând un set secund mai bun, salvând două mingi de meci și revenind de la 5-1 la 5-5.

Pentru calificarea în turul 2, pe tabloul principal de la Madrid Open, Simona Halep va fi recompensată cu 20.000 de euro și 65 de puncte WTA.

Simona Halep va juca în actul secund cu jucătoarea chineză Saisai Zheng (57 WTA).

Jucătoarea din China a câștigat, în primul tur, împotriva polonezei Magda Linette (48 WTA), cu scorul de 6-2, 3-6, 6-1.

Despre trădare și trădători. ”Trădătorul devine, mai devreme sau mai târziu, principala victimă a propriei trădări”

 


Dacă Antena 3 TV n-ar fi promovat insistent „contribuția” teoretică, spirituală și morală despre trădarea lui Iuda, cu siguranță că n-aș fi aflat despre acest text și despre fragmentele din cartea la care lucrează Dan Voiculescu.

Nu sunt un citator de opere semnate Dan Voiculescu. Sunt, însă, un jurnalist care a urmărit traseul politic al liliputanului său partid de pe urma căruia a tras foloase uriașe. Cu rezultate mereu sub 1%, Dan Voiculescu a participat la alianțe, coaliții și înțelegeri pentru că, de fapt, a pus la dispoziția amicilor grupul de presă în frunte cu Antena 3. „Vin și eu cu Antena 3” a devenit o sintagmă extrem de cunoscută pentru amatorii de apariții televizate, mai ales pe partea stîngă. În același timp, Dan Voiculescu și umaniștii săi, unii inuman de mediocri, au fost cheia „soluției imorale”. Dan Voiculescu a trădat toate partidele importante. Și PSD-ul, și PNL-ul și PD-ul . Tot Dan Voiculescu, pitit sub anonimatul acestui partid, forțos numai din cauza Antenelor, i-a ajutat pe PD-iști să cîrpească o majoritate scandaloasă, baza dezastrelor din regimul Traian Băsescu. Operațiunea lucrată de Traian Băsescu și Dan Voiculescu a intrat în istoria politicii recente drept „soluția imorală”.

Ca să nu tulbur meditația religioasă și morală a liderului umanist reproduc un pasaj dintr-un articol de Luminița Pîrvu, publicat pe Hotnews în iunie 2013:

”Partidul Conservator a fost fondat de catre Dan Voiculescu în 1991, avand inițial numele Partidul Umanist Roman (PUR). De la înființare și până în prezent, conservatorii au avut trei președinți: Dan Voiculescu, Daniela Popa și Daniel Constantin – actualul președinte. Intrarea în politica „mare” s-a produs în anul 2000. Istoria PC este marcată de câteva trădări ale partenerilor de alianțe politice în momente-cheie. Ultima „răsucire” a conservatorilor s-a produs în această săptămână, când purtătorul de cuvânt al partidului a anunțat ruperea de facto de aliații liberali.

În toamna lui 2004, la alegerile parlamentare, PUR face din nou alianța cu PSD sub numele de Uniunea Naționala PSD+PUR. 

PUR a obținut 32 de mandate în Parlament. În contextul pierderii alegerilor prezidențiale de către Adrian Nastase și venirea lui Traian Băsescu în fruntea țării,  în decembrie 2004, PUR a încălcat protocolul cu PSD și a semnat o înțelegere de guvernare cu Alianța DA și UDMR. 

În urma negocierilor cu Traian Basescu și alianța DA, partidul lui  Dan Voiculescu a intrat la guvernare alături de PD-PNL și UDMR. Acesta a fost motivul pentru care, la acea vreme, președintele Traian Băsescu a folosit expresia „soluția imorală PUR”. 

În 2005, la Congresul extraordinar, se decide schimbarea numelui partidului din PUR în Partidul Conservator, nume care, în 14 septembrie 2005, este înregistrat oficial.

PC rămâne la guvernare timp de doi ani, perioadă în care relațiile sunt tensionate cu PD-ul lui Traian Băsescu, iar partidul lui Dan Voiculescu votează alături de PSD în Parlament. Un exemplu în acest sens este, în octombrie 2006, când partidul lui Dan Voiculescu (aflat la guvernare alături de PD și UDMR) depune o moțiune simpla pentru demiterea vicepremierului Marko Bela. 

În 2006, CNSAS dă verdictul de colaborator al Securitatii pentru Dan Voiculescu, iar, la sfârșitul anului, în decembrie, PC iese de la guvernare. Este momentul declanșării războiului Voiculescu-Băsescu” (Partidul Conservator, o nouă tradare? Istoria „soluției imorale”, Hotnews, iunie 2013)

Ce scîrbos și ce imoral sună acum analiza profesorului Dan Voiculescu despre trădare. Nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase. Dimpotrivă! După ce a trădat tot ce se putea trăda în politică, umanistul Iuda, trădător și de politicieni și de rude, cu o seninătate greu de înțeles, vine și scrie negru pe alb: ”Trădarea este considerată a fi una dintre cele mai mari greșeli pe care le poate comite un om”.

Iată considerațiile grețoase, greu de suportat, semnate de profesorul moralist Dan Voiculescu! Și promovate cu aceeași dezinvoltură de discipolii săi de la Antena 3:

”În contextul perspectivei umaniste asupra religiei, prezentate în textul de ieri, raportându-mă la semnificația zilei de azi – „miercurea mare”, în care tradiția creștină consemnează „vinderea lui Iisus” de către Iuda Iscarioteanul – fac o scurtă mențiune personală referitoare la trădare.

Atât în scrierile religioase, cât și în literatură cultă sau cea populară (mituri, basme), inclusiv, în reperele etice deprinse în „cei 7 ani de acasă”, trădarea este considerată a fi una dintre cele mai mari greșeli pe care le poate comite un om.

Asumând această realitate, în cartea la care lucrez în prezent am acordat câteva rânduri și acestui subiect. Le reproduc aici, „în avanpremieră”:

“Trădarea este, după părerea mea, cea mai respingătoare greșeală pe care o poate face o persoană pentru că implică încălcarea unui angajament bazat pe încredere, respect, bună credință. Iar încrederea presupune un grad ridicat de apropiere. Unui străin îi poți face rău, dar n-ai cum să-l trădezi pentru că între tine și el nu există un acord anterior, o solidaritate prealabilă. În schimb, trădările apar între frați, între prieteni, între colaboratori apropiați, pe scurt, între persoane care și-au asumat obligația de a se respecta și de a se sprijini reciproc. Din acest motiv, trădarea a fost considerată, dintotdeauna și pe bună dreptate, cel mai greu dintre păcate.”

Încă două scurte mențiuni:

De-a lungul vieții mele, s-a întâmplat de mai multe ori ca încrederea investită în diverse persoane să îmi fie răsplatită cu ostilitate, minciună, calomnii. Dincolo de fireștile nemulțumiri punctuale, am ieșit întărit din toate acele experiențe, fără să îmi pierd perspectiva optimistă și umanistă asupra „binelui” care se poate descoperi în orice ființă umană.

Așa cum se reflectă inclusiv în sfârșitul întunecat al lui Iuda, trădătorul devine, mai devreme sau mai târziu, principala victimă a propriei trădări. Urmele „sărutului otrăvit” nu se șterg ușor. Cred, însă, că asumarea obiectivă a greșelilor comise și încercarea onestă de a le îndrepta oferă inclusiv trădătorilor șansa de a se salva. De a ieși la lumină. (Dan Voiculescu blog, miercuri, 28 aprilie 2021)

Că Dan Voiculescu face și această descoperire „epocală” nu-i de mirare:

”Trădătorul devine, mai devreme sau mai târziu, principala victimă a propriei trădări”.

Excepțională revelația trădătorului de profesie! Cinismul și inconștiența se transformă, în mintea unora, din ticăloșie în capodoperă !