6.16.2021

Din păcate, „va fi nevoie să mai moară oameni” pentru ca vaccinarea să se oprească, însă „toți acești nemernici vor plăti”

 


Dr Răzvan Constantinescu a stat de vorbă marți cu Pompiliu Diplan și colegii din emisiunea Starea de Libertate de la Nașul TV. El a anunțat că se va prezenta la examenul pe care îl asistă la UMF Iași peste două zile, fără a prezenta test Covid, măsură pe care a contestat-o deja în justiție. Totodată, marți 22 iunie el se va prezenta la Colegiul Medicilor Iași.

Cunoscutul doctor și-a exprimat regretul că rămâne singur în această luptă, întrucât zecile de colegi care îi transmit aprecieri în privat nu iau atitudine în public pentru a-și exprima opoziția față de abuzul impunerii vaccinării/testării studenților și profesorilor UMF Iași.

Cei care se vaccinează cu serurile experimentale Covid se expun unui risc mai mare decât boala însăși. Trebuie să oprim autoritățile de la implementarea acestui plan criminal, dar nu se va acumula masa critică în stare să răstoarne aceste aberații care ni se impun nu „va fi nevoie să moară oameni”, sunt constatările doctorului Răzvan Constantinescu. „Eu cred că e un moment dureros, dar care va folosi unei lungi perioade istorice de acum încolo”, pentru că „toți acești nemernici vor plăti”.

„Baza voi sunteți. Datorită vouă, am și eu platforma la care să pot exprima idei. Aveți tot respectul și considerația mea”, le-a transmis Dr. Constantinescu celor din Starea de Libertate.

S-a răsucit comutatorul de gândire ?

 


Anul trecut nu puteai nici măcar să pui întrebarea dacă nu cumva virusul a fost scăpat dintr-un laborator, accidental sau voit, pentru că te cenzura imediat feisbuc (așa cum face acum cu orice postare despre vaccin care nu trimite berbec style la „resursele” oficiale), sau iutiube sau gugăl, iar slugile lor prea-plecate din mass-media main stream sau din școlile naționale de „studii” politice te diabolizau și te indexau drept negaționist/conspiraționist/promotor de fake-news. 

Acum e la modă presupunerea că virusul a scăpat dintr-un laborator din Wuhan, iar China e vinovată - chiar liderii G7 au declarat în scris că investighează această ipoteză, cu riscul de a arunca lumea într-un nou război rece, „pe partea economică”. 

Totul s-a schimbat la 180 de grade, în mai puțin de o lună. Totul, printr-un singur buton. Feisbuc a decis că nu îi mai suspectează de fake news pe toți cei 2,7 miliarde de utilizatori (de la care fură secundă de secundă „surplus comportamental”, pe baza căruia face continente de bani și își întărește zilnic controlul totalitar al lumii). Dar nu de tot și nu în legătură cu orice minciună oficială sau fake news prin omisiune/dezinformare în legătură cu covid, ci numai în legătură cu pista China - Wuhan - virus scăpat accidental/voluntar din laborator, pistă stabilită de Wall Street Journal și îmbrățișată cu suspect entuziasm de New York Times și CNN. 

Și, totuși, e ceva foarte greșit și foarte grav aici. 

O întreagă lume este obligată să gândească azi într-un fel diametral opus celui obligatoriu acum o lună, printr-un singur click apăsat de fuhrer-ul unei organizații private ? 

Nu se simte nimeni jenat că lumea se comportă ca în romanul lui Orwell, 1984, unde dușmanul, ideile „periculoase”, istoria, știința, politicile de sănătate publică, se schimbă după cum decide Big Brother ? 

Vorbim atât de nonșalant despre scăparea unui virus din laborator, dar : 

de ce se lucra la un virus în laborator, pe bani americani și europeni și cu specialiști francezi în biotehnologie ? 

dacă se fabrică viruși în China, e cineva atât de tâmpit să creadă că nu se fabrică viruși și în SUA, Franța, Germania, Marea Britanie, Rusia sau India ? 

dacă se fabrică viruși, nu cumva se încalcă interdicția globală asupra armelor biologice ? 

dacă se fabrică viruși, nu este logic să conchidem că se fabrică și antidotul/vaccinul, așa cum ne „învață” filmele cu James Bond ? 

dacă main-stream-ul a mințit și dezinformat cu privire la originea virusului (așa cum a mințit cu privire la armele chimice ale lui Saddam Hussein), este rezonabil ca oricine pe această planetă să îi mai creadă ? 

dacă s-a probat clar că, fără implicarea unor birocrați americani sau de la OMS, mizeria chineză nu ar fi putut fi ascunsă sub preș, de ce Fauci, Tedros și toți ceilalți porcușori de Guineea folosiți de Big Pharma și Big Tech pentru a-și pune planurile de profit și control global în aplicare nu sunt arestați încă ? 

dacă ne este acum clar ca lumina zilei că putem fi dresați și ghidonați după placul și planul demenților mesianici care ne vor reduși la niște cifre ale recoltei lor de „produse predictive”, pentru a dobândi ei amortalitatea transhumanistă, de ce politicienii europeni au votat cu 15 mâini pentru impunerea pașaportului digital de vaccinare ? 

P.S.: Un fost președinte al CNAS a spus că, prin cardul electronic de asigurat, produs cumpărat de la grupul IT al lui Sebastian Ghiță (care a fugit în Serbia, cu tot cu codul sursă al sistemului), serviciile secrete românești s-au împroprietărit pe TOATE datele noastre cu caracter personal, fiind capabile să ne dicteze și ce să achiziționăm, și ce să votăm, și ce atitudine de supuși captivi să adoptăm, indiferent de cât de proști, impostori, cinici, filo-totalitari ar fi vătafii lor politici, puși cu mâna (sau cu tableta STS) exclusiv după criteriul dependenței de serviciile secrete. Acesta este marele „secret”, motivul pentru care nu avem partide, instituții academice, știință, presă etc., ci sucursale ale lui Big Brother.

GHEORGHE PIPEREA

6.15.2021

„Nu este nimic de reproșat oglinzii atunci când fața este strâmbă”

 


Cititorii ziarului chinez „Guancha” au apreciat foarte mult interviul lui Vladimir Putin pentru postul american de televiziune NBC.

În special, au apreciat proverbul menționat de președinte atunci când jurnalistul Kir Simmons a ridicat problema abuzurilor drepturilor omului în Rusia. Ca răspuns, Putin i-a reamintit de revoltele din Capitoliu și a adăugat: „Nu este nimic de reproșat oglinzii atunci când fața este strâmbă”.

"Uită-te la calmul lui Putin și apoi fii atent la fața îngrijorată și palidă a lui Biden. Dacă îi vei compara pe cei doi, va fi ca cerul și pământul !" – și-a exprimat opinia unul dintre cititori.

"Așa cum și era de așteptat de la Putin ! Minunat !" - a adăugat un alt comentator.

"Nu este nimic de reproșat oglinzii, dacă fața este strâmbă. Ce expresie bună" - a remarcat un alt utilizator.

„Acest incident arată din nou modul în care Occidentul accelerează pierderea moralei sale minuscule, astfel încât reporterii lor nu își pot demonstra influența decât înfuriindu-i pe intervievați”, au concluzionat cititorii.

Summitul Putin - Biden va începe pe 16 iunie la ora 13:00, ora Genevei (ora 14:00, ora Bucureștiului), la Villa La Grange, aproape toate punctele organizatorice și agenda au fost convenite. Negocierile vor consta în trei părți: una îngustă și două extinse cu pauze de cafea. Formatul tete-a-tete nu este încă preconizat.

Faleza Cazinoului din Constanţa, spălată cu detergent care se scurge direct în mare

 


Faleza Cazinoului din Constanţa a fost spălată cu detergent, după ce canalizările au refulat în urma ploilor abundente. Detergentul care se scurge în apele mării pune în pericol atât vieţuitoarele marine, cât şi pe oamenii care fac baie în mare.

Faleza Cazinoului din Constanţa, spălată cu detergent. Pe imagini se vede cum angajaţii de la salubritate împrăştie apă cu detergent din abundenţă, care mai apoi se scurge în mare, potrivit observatornews.ro

Această acţiune este cu atât mai periculoasă cu cât detergenţii conţin substanţe toxice care pot afecta pielea, ochii, dar şi organele interne.

„Aparent, faleza trebuie spălată cu detergent care ulterior se scurge direct în mare, punând în pericol viețuitoarele mării dar și oamenii veniți la scăldat. Toți ceilalți trecători de pe faleza erau la fel de indignati ca și mine„, este de părere o turistă.

Incidentul vine după ce duminică, în urma ploilor torenţiale, canalizările nu au mai făcut faţă şi au refulat. Potrivit imaginilor apărute pe reţelele de socializare apa menajeră a ajuns pe faleza Cazinoului şi apoi în mare. Un video publicat pe pagina de Facebook a Asociației Baricarda Verde arată cum valuri de apă menajeră ”spală” faleza Cazinoului și se varsă în mare. Pe imagini, se vede cum apa menajeră curge cu putere din canalizare, inundând faleza. Persoana care filmează susține că apa era însoțită de un puternic miros de fecale.

Într-un comunicat al companiei de apă RAJA Constanța se arată că apa care a inundat faleza nu a provenit de la canalizări, ci era apă pluvială.

”Vrem să subliniem faptul că nu este vorba despre rețeaua de canalizate menajeră ci despre sistemul de colectare a apelor pluviale, apa refulată fiind apă de ploaie rezultată în urma spălării tramei stradale.

În perioada 12-13 iunie 2021, județul Constanța, cu precădere zona litoralului, s-a aflat sub cod portocaliu și roșu de vreme rea cu averse torențiale care au înregistrat, în anumite zone, chiar și 50 – 60 l/mp, într-o perioadă foarte scurtă de timp, fapt ce a condus la acumularea unor cantități însemnate de apă în zona falezei din municipiul Constanța, depășind cu mult debitele de preluare ale sistemului de colectare a apelor pluviale. Practic, cantitatea de apă din conducte a fost atât de mare încât căminele pentru colectarea apelor pluviale au devenit suprasolicitate, iar nivelul apei a crescut deasupra aşa-numitului nivel de reflux. Totodată, șuvoaiele puternice au spălat străzile din localitate de diverse materiale, nisip, pietriș, pământ, resturi vegetale și lemnoase, preluate de la nivelul tramei stradale, obturând astfel rețeaua de preluare a apelor pluviale. Ca urmare a blocării colectoarelor pluviale, aceste deșeuri au fost împrăștiate de apa deversată către zona de faleză.

Totodată, dorim să scoatem în evidență faptul că, sistemul stradal de colectare și evacuare a apelor meteorice este proiectat conform reglementărilor tehnice în vigoare, pentru preluarea cantităților de apă calculate conform unor date standardizate, pentru ploi de intensitate, durată și frecvență medii. Nicăieri în lume, nu sunt luate în calcul la proiectare precipitațiile ce pot ajunge la un nivel de vârf.

De asemenea, dorim să vă informăm că, în acest week-end, echipele de intervenție RAJA au răspuns la toate sesizările primite în vederea repunerii în funcțiune a sistemelor operate. Dotați cu wome, vidanje și motopompe de mare putere, angajații RAJA au acționat în toate zonele afectate din zona litoralului”, se menţionează în comunicat.

Cresc preţurile în 2021. Prognoza BNR arată că vor fi creșteri de prețuri la toate produsele, de la produsele alimentare, până la cele pentru energie

 


Cresc preţurile în 2021. Banca Naţională a previzionat pentru acest an o inflaţie de 4,1%. Cu toate astea, economiştii se tem că procentul va fi mult mai mare.

„În toată Uniunea Europeană teama este să nu se ajungă undeva la 3 sau poate 3,5%. SUA se tem să nu ajungă undeva la 6%. Noi la 4,1 ar fi ideal, dar cel mai probabil va fi 5 sau 5,5% pe finalul acestui an, acum depinde foarte mult de ce se va întâmpla până la finalul acestui an. Aceasta ar fi o prognoză mai realistă. Au crescut prețurile la alimente, la energie electrică prin această liberalizare, mai cresc prețurile la materiile prime, dar prețurile la produsele care se bazează pe acestea cresc și ele. Vor fi scumpiri cam pe tot”, spune economistul Dragoș Cabat, potrivit europaliberă.ro. 

Potrivit ultimelor date publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică, rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8% în luna mai a acestui an, de la 3,2% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,70%, mărfurile alimentare cu 1,52%, iar serviciile cu 2,78%.

Profesorul Cristian Păun explică de ce anul acesta vom avea creșteri de prețuri la alimente și la alte servicii.

„Noi venim după o perioadă în care consumul a stagnat, a scăzut ușor, și aici mă refer la perioada anului trecut de pandemie, caz în care prețurile în astfel de situație au ușoară tendință de stabilizare dacă nu chiar de ușoară scădere. Noi am avut o temperare a prețurilor în 2020, față de inflația din 2019 când a fost foarte mare, eram campionii inflației.

Românii consumă inclusiv resursele pe care le-au pus deoparte în pandemie. Avem situația veniturilor care, cel puțin pe medie, nu s-a deteriorat semnificativ, dimpotrivă chiar am avut o creștere a venitului mediu brut, doar că acest venit mediu brut este format din foarte puține venituri salariale mari și foarte mute venituri salariale mici. Și aici trebuie văzut și ce s-a întâmplat cu venitul median care ține cont și de valoarea veniturilor, pentru că sunt vreo 3,7 milioane de contracte de muncă sub 2.700 de lei și 1,3 milioane cu salariul minim pe economie.

Dinamica pe venitul mediu brut trebuie analizată mai atent. Faptul că nu au scăzut veniturile românilor, per ansamblu, înseamnă că ei rămân cu o intensitate de cel puțin la fel de mare ca cea din 2019”, a spus Cristian Păun.

Profesorul de economie este de părere că unele scumpiri, cum ar fi tot ce înseamnă parte de construcții, pot veni și din afara României.

„Noi avem, de exemplu, un deficit comercial pe zona de alimente și pe produse prelucrate din produsele agricole de bază. Aici am avea niște avantaje competitive, dar nu reușim să acoperim această zonă. În continuare importăm foarte multă carne de porc și exportăm foarte multe cereale. Avem această problemă că nu reușim să adăugăm valoare chiar și pentru lucruri unde am avea avantaje comparative și competitive. Și atunci presiunea pe prețuri este una constantă, adică este tot timpul acolo”, a mai precizat Cristian Păun.

George Simion anunţă cele două condiţii pentru ca parlamentarii AUR să voteze moţiunea de cenzură

 


Parlamentarii Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) vor vota moţiunea de cenzură a PSD cu două condiţii: să fie un text serios şi să fie obţinute voturi de la parlamentarii puterii, a declarat, marţi, liderul deputaţilor AUR, George Simion.

„Am văzut textul moţiunii de cenzură şi avem observaţii. Noi avem două condiţii pentru a vota această moţiune: textul să fie serios şi în concordanţă cu poziţiile publice pe care AUR le-a avut ca singură forţă de opoziţie reală şi în al doilea rând ca să găsim voturi şi din partea arcului guvernamental – minorităţi, UDMR, USR, PNL”, a declarat George Simion la Parlament.

Întrebat dacă mai crede că există un blat PSD – PNL, el a spus: „Da, cu siguranţă. În ceea ce priveşte PNRR, ei au avut şi voturile PSD – se poate vedea, este totul electronic, public.”, a adăugat George Simion, potrivit Agerpres.

„Partidul Social Democrat a finalizat textul moţiunii de cenzură şi îl va depune la Parlament săptămâna viitoare”, a anunţat, luni, preşedintele formaţiunii, Marcel Ciolacu.

Titlul moţiunii este „România eşuată. Recordul ‘fantastic’ al Guvernului Cîţu”.

Deputatul AUR George Simion i-a adresat, luni, ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene Cristian Ghinea, mai multe întrebări, transmiţându-i acestuia că AUR nu a semnat moţiunea şi nu a spus că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a fost respins de Comisia Europeană.

„Domnule Ghinea, eu cred că ar trebui să vă schimbaţi ochelarii pentru că noi nu am semnat nimic. Aţi făcut o greşeală mai devreme de la microfon, că am semnat această moţiune. Aţi greşit, după cum aţi greşit că, tot de pe acest scaun, mi-aţi spus mie când v-am cerut să garantaţi că nu vor veni controale de tip FMI asupra României dacă ne împrumutăm prin PNRR, că nu vor veni, deşi chiar atunci delegaţia FMI era prezentă al Bucureşti, şi Comisia Europeană va monitoriza atent pentru că are tot interesul, dacă vom comite greşeli, să ne ia banii înapoi”, a afirmat Simion, la dezbaterea moţiunii simple.

Acesta i-a adresat ministrului Ghinea cinci întrebări referitoare la PNRR, menţionând că dacă răspunde, AUR nu votează această moţiune simplă.

„Vi se pare normal să dăm prin PNRR sute de milioane de euro pe site-uri, nu pe cloud, nu pe digitalizare – un milion de euro pe un site care promovează schimbările climatice, 2.500.000 de euro pe rutele de bicicletă pe care le facem prin PNRR. A doua întrebare: de ce noi plătim 200.000.000 de euro pentru programul de cărţi de identitate digitală şi Franţa plăteşte 72.000.000 de euro pentru un număr mai mare de utilizatori.

La fel, kilometri de şosea în România costă mai mult decât în alte ţări, aşa semnalizează Comisia Europeană. A treia întrebare: vi se pare normal să dăm 133.000 de euro pentru un training de persoană? A patra întrebare – vi se pare normal să dăm 600.000 de euro pentru un raport privind salarizarea? A cincea întrebare: vi se pare normal să dăm 170.000 euro pentru un proiect de cercetare asupra a 100 de firme”, i-a transmis liderul AUR lui Cristian Ghinea.

Vladimir Putin consideră că este "grotesc" să se afirme că Moscova duce un război cibernetic împotriva SUA

 


Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că este "grotesc" să se afirme că Moscova duce un război cibernetic împotriva SUA, într-un interviu acordat canalului de televiziune NBC, ce a fost difuzat luni înaintea întâlnirii cu omologul său american Joe Biden la Geneva, relatează Agerpres, citând France Presse.

"Am fost acuzaţi de tot felul de lucruri", în special "ingerinţă în alegeri" şi "atacuri cibernetice", a spus Putin, susţinând că "nici măcar o dată, ei (cei care acuză) nu s-au obosit să prezinte vreo dovadă". "Sunt surprins că nu am fost încă acuzaţi că am provocat mişcarea Black Lives Matter", a exclamat ironic şeful statului rus, citat de publicaţia independentă rusă Meduza.

Mai multe mari companii, cum ar fi gigantul mondial al cărnii JBS sau operatorul celei mai mari conducte de petrol din SUA, Colonial Pipeline, au fost recent victime ale unor atacuri cibernetice de tip ransomware atribuite unor grupuri de hackeri cu sediul în Rusia.

Represalii împotriva Rusiei

La începutul lunii iunie, Joe Biden a declarat că nu exclude posibile represalii împotriva Rusiei după atacul cibernetic la adresa JBS, iar Casa Albă a afirmat că va aborda îngrijorările americane referitor la războiul hibrid dus de Moscova prin intermediul atacurilor informatice în cadrul întâlnirii din 16 iunie, prima dintre cei doi preşedinţi.

În acest interviu acordat, preşedintele rus a vorbit şi despre un posibil schimb de prizonieri între Rusia şi SUA, arătându-se deschis faţă de o astfel de posibilitate. "Da, da, da, desigur", i-a răspuns Putin jurnalistului NBC care l-a întrebat despre un posibil schimb între doi americani încarceraţi în Rusia - Paul Whelan şi Trevor Reed - şi ruşi aflaţi în detenţie în SUA.

Fost subofiţer al Marine Corps, Paul Whelan era agent de servicii de securitate al unui grup american de piese auto de schimb când a fost arestat la Moscova în decembrie 2018, apoi condamnat în iunie 2020 la 16 ani de închisoare sub acuzaţia de spionaj.

El i-a cerut recent lui Joe Biden să organizeze un schimb de prizonieri pentru a obţine eliberarea sa, spunând că este victima "diplomaţiei ostaticilor" într-un interviu acordat CNN. Trevor Reed a fost condamnat în iulie 2019 la 9 ani de închisoare pentru agresarea, în stare ebrietate, a doi poliţişti.

Schimb de prizonieri

Familiile a doi ruşi încarceraţi în SUA - traficantul de arme Viktor Bout şi pilotul rus acuzat de trafic de cocaină, Konstantin Iaroşcenko - au cerut la rândul lor eliberarea acestora. Întrebat despre cazul opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, a cărui situaţie îngrijorează comunitatea internaţională, Putin a reiterat că acesta nu va fi "tratat mai rău decât oricine altcineva".

"Noi nu avem acest obicei de a ucide pe cineva", a răspuns Putin la întrebarea jurnalistului NBC, care l-a întrebat dacă a ordonat asasinarea lui Aleksei Navalnîi, criticul nr.1 al Kremlinului. Într-o anchetă comună efectuată de The Insider, Bellingcat şi CNN, cu participarea publicaţiei Der Spiegel, jurnaliştii au ajuns la concluzia că un grup de opt agenţi ruşi având legătură cu Institutul de criminalistică al FSB (Serviciul Federal de Securitate) s-ar afla în spatele otrăvirii lui Navalnîi. În anchetă sunt aduse probe concrete în această privinţă.

Putin, care în declaraţiile sale publice evită să-i spună pe nume lui Aleksei Navalnîi, a evitat să garanteze că acesta va ieşi în viaţă din închisoare, notează Meduza, o publicaţie de opoziţie declarată "agent străin" de autorităţile ruse. "Nu preşedintele ia astfel de decizii în această ţară", a spus Vladimir Putin, reiterând că "el" (Navalnîi) "va fi tratat nu mai rău decât oricine altcineva" în închisoare. 

Dosar fraudare alegeri. Primar arestat, alături de alte 15 persoane

 


Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu, şi alţi 15 inculpaţi din dosarul fraudării alegerilor locale din septembrie 2020 au arestaţi preventiv.

Surse judiciare au declarat, pentru Agerpres, că magistraţii de la Tribunalul Prahova au admis contestaţia formulată de procurori faţă de decizia Judecătoriei Ploieşti, care a dispus anchetarea în libertate a celor 17 inculpaţi reţinuţi în dosar şi au dispus arestarea preventivă a 16 dintre ei, inclusiv a primarului de la Ciorani, Marin Voicu.

În cazul celui de-al 17-lea inculpat s-a dispus măsura arestului la domiciliu.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova - Serviciul investigaţii criminale, au efectuat, miercuri, 18 percheziţii domiciliare într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale.

17 persoane, la audieri

Potrivit unor surse judiciare, 15 percheziţii au avut loc în comuna Ciorani, inclusiv la sediul primăriei şi la domiciliul primarului, Marin Voicu, alte trei - în municipiul Ploieşti. În urma descinderilor, 17 persoane, inclusiv primarul Marin Voicu, au fost duse la audieri, fiind ulterior reţinute.

"Cu ocazia alegerilor locale din data de 27.09.2020, membrii secţiilor de votare din comuna Ciorani au falsificat procesele verbale de consemnare a rezultatelor voturilor pentru alegerea primarului, Consiliului Local, Consiliului Judeţean şi preşedintelui Consiliului Judeţean, inserând în aceste înscrisuri date neconforme cu realitatea. În fapt, a fost diminuat numărul voturilor obţinute de unii candidaţi/formaţiuni politice în defavoarea altor candidaţi/formaţiuni politice", preciza Parchetul într-un comunicat.

Cercetările au fost efectuate cu suportul tehnic al Brigăzii Operaţiuni Speciale Ploieşti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, iar percheziţiile au fost puse în executare cu sprijinul jandarmilor de la Gruparea de Jandarmi Mobilă "Matei Basarab" din Ploieşti şi lucrătorilor de poliţie din Prahova. 

ATENȚIONARE ! Turiştii care merg în Ceahlău, atenţionaţi. Bloc imens de piatră, rupt

 


În urmă cu câteva zile unul din turnurile Ocolasului Mare s-a prăbușit din cauze naturale.

Stânca uriaşă cântărind probabil sute de tone a traversat poteca turistică care lega Ocolasul Mic de Cabană Dochia . Din fericire, pe traseu nu erau grupuri de turiști în momentul prăbușirii. O echipă din cadrul compartimentului prevenire împreună cu specialistul nostru în geologie s-au deplasat în zonă pentru a efectua o evaluare a factorului de risc, având în vedere că zona este traversată de o potecă turistică deosebit de frecventată în sezonul de vară. ( Izvorul Muntelui -Poiana Maicilor- Ocolasul Mic- Cabană Dochia).

Concluzia pe scurt este că prăbușirea turnului se datorează eroziunii în urma procesului îndelungat de îngheț/dezgheț, acesta erodând liantul care susținea blocurile de calcar. În partea superioară s-a observat și o urmă a unei descărcări electrice de proporție mare care este posibil să fi creat vibrațiile care a declanșat dislocarea.

La ora actuală există fragmente de diverse dimensiuni aflate în instabilitate și care se vor desprinde ulterior, existând posibilitatea de a intersecta poteca turistică !!! În zilele următoare vom amplasa indicatoare de avertizare pe acea porțiune considerată de noi periculoasă.

Măsuri de siguranță:

1. Nu stationati în acea zonă.

2. Traversarea se va efectua individual și nu în grup .

3. Nu parcurgeți traseul la primele ore ale dimineții .

4. Nu parcurgeți traseul în condiții de precipitații.

5. Pe perioada de iarnă traseul va fi închis traficului turistic.

6. Sub nici o formă nu părăsiți poteca turistică și nu intrați în Brana Estică a Ocolasului Mare", transmite Salvamont Neamţ.

În Israel se ridică obligativitatea purtării măștii la interior. Situația din România

 


Israelul a anunţat luni seară iminenta renunţare la obligaţia de a purta mască în locurile publice închise, una din ultimele măsuri în vigoare în statul evreu în cadrul luptei împotriva pandemiei de COVID-19, notează Agerpres, citând AFP.

"Obligaţia de a purta mască este anulată cu începere de marţi, 15 iunie", a anunţat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.

Restricții relaxate în iunie

La începutul lui iunie, Israelul a relaxat restricţiile sanitare pentru locuitorii săi, dar menţine în continuare măsuri drastice pentru vizitatorii care sosesc din străinătate. Statul evreu rămâne închis străinilor, cu excepţia celor dispunând de derogări din motive profesionale sau familiale imperioase. O carantină de două săptămâni, care se poate încheia imediat după rezultatul unui test serologic care dovedeşte vaccinarea sau imunitatea suficientă, este impusă oricărui călător care ajunge în ţară.

La sfârşitul lui decembrie, Israelul a lansat o vastă campanie de vaccinare, graţie unui acord cu gigantul farmaceutic Pfizer care i-a livrat milioane de doze în schimbul datelor privind efectele vaccinării în această ţară, care dispune de bănci de date medicale computerizate despre populaţia sa.

Mai mult de cinci milioane de persoane din totalul celor 9,3 milioane de locuitori (55% din populaţie) au primit ambele doze de vaccin. Peste 839.000 de persoane au fost infectate în Israel de la începutul pandemiei, dintre care numai trei în ultimele 24 de ore, şi 6.428 au decedat, potrivit datelor raportate de Ministerul Sănătăţii. În prezent, 205 israelieni sunt bolnavi, dintre care 53 internaţi în spital. 

Situația din România

În România, până pe 14 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.776 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 1.044.404 pacienți au fost declarați vindecați. 

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 50 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 24 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

6.14.2021

IAT-O PE ”PISI” ÎNAINTE și DUPĂ VACCINARE

 


IAT-O PE ”PISI” ÎNAINTE și DUPĂ VACCINARE ! 

AVEȚI GRIJĂ CEI CARE  VĂ ESTE  POFTĂ DE VACCIN 

”Explozie” de decese cauzate de vaccinurile anticovid. Raport oficial

 


Raport oficial VAERS: 5.997 de decese cauzate de vaccinurile anticovid în SUA

În 2021, în mai puțin de 5 luni, există mai multe decese în SUA legate de vaccinuri decât în întregul deceniu trecut. Numărul de decese legate de vaccinuri în acest an a crescut absolut vertiginos. Conform datelor CDC, în 2021, în primele 3 luni, site-ul VAERS a înregistrat peste 1.750 de decese cauzate de vaccinuri în SUA, conform datelor CDC, relatează Gateway Pundit.

Acest număr este acum de 5.997.

"Baza de date Vaccine Adverse Event Reporting System (VAERS) conține informații privind rapoartele neverificate de evenimente adverse (boli, probleme de sănătate și/sau simptome) în urma imunizării cu vaccinuri autorizate în SUA. Rapoartele sunt acceptate de la oricine și pot fi transmise electronic la adresa www.vaers.hhs.gov."

S-au înregistrat creșteri uriașe față de săptămâna trecută. Decesele au crescut cu încă 700 într-o săptămână.

Datele despre vaccinurile COVID, conform VAERS (Vaccine Adverse Events Reporting System, SUA)

329.021 de rapoarte până la 4 iunie 2021

DECESE 5.888

SPITALIZĂRI 19.597

Îngrijire de urgență 43.891

VIZITE LA CABINET 58.800

ANAFILAXIE 1.459

PARALIZIE BELL 1.737

Amenințarea vieții 5.885

Atacuri de cord 2.190

Miocardită/Pericardită 1.087

Trombocitopenie/plachetă scăzută 1,564

Pierderi de sarcină 652

Reacție alergică severă 15.052

Handicapați 4,583

10 poliţişti de la Serviciul Înmatriculări, ridicați de DGA chiar în timpul unui curs pentru prevenirea corupției

 


10 polițiști de la înmatriculări, săltați de mascați, chiar de la cursul pentru prevenire a corupției. S-a întâmplat în Timişoara. Cursul a fost organizat special pentru a-i prinde pe toți cei 10 polițiști în același timp.

10 poliţişti de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Timiș au fost săltaţi de ofiţerii DGA Timișoara chiar de la un curs pentru prevenirea faptelor de corupție şi duşi la audieri într-un dosar penal deschis pentru fapte de corupție. Cei 10 sunt suspectaţi că au luat spăgi de aproape 100.000 lei în patru luni pentru a urgenta anumite dosare.

„Din cercetări a rezultat că, pe parcursul a numai 4 luni (perioada ianuarie – mai 2021), aceștia au pretins și primit, prin intermediari, în mod repetat și consecvent, cu titlu de mită, diferite sume de bani (între 20 și 100 de lei), totalizând aproape 100.000 de lei, pentru îndeplinirea/neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv înmatricularea unor autovehicule fără programare sau prin procesarea mai multor seturi de dosare de înmatriculare auto la o singură programare.

În perioada menționată, cercetările au evidențiat înfăptuirea a 384 de acte materiale de luare de mită”, a transmis DGA Serviciul Județean Anticorupție Timiș, citat de opiniatimisoarei.ro.

Polițiștii de la înmatriculări au fost monitorizați timp de câteva luni, iar luni procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au înscenat un seminar pentru prevenirea faptelor de corupţie pentru a-i prinde pe toţi în acelaşi loc. Când au ajuns la curs, cei 10 poliţişti de la compartimentul de înmatriculări au fost luaţi pe sus şi duşi la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Marcel Ciolacu: „Trebuie să plece pentru că vrea să transforme pensia în ajutor de înnmormântare”

 


Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat că textul moțiunii de cenzură împotriva PNL este finalizat și că va fi depus săptămâna viitoare. Moțiunea va fi votată în această sesiunea parlamentară, a precizat șeful social-democraților.

„Am finalizat textul motiunii de cenzură la adresa celei mai dezastruoase guvernări din ultimii 30 de ani. E textul cu care vom pleca să negociem cu alţi parlamentari decât cei ai PSD. „România eşuată. Recordul fantastic al Guvernului Cîţu” e o moţiune cenzură care îşi propune să răspundă la câteva întrebări:

– dacă românii trăiesc mai bine ca în urmă un an şi jumătate?

– dacă îşi permit mai multe lucruri decât în urmă cu un an şi jumătate?

– este mai puţină sărăcie în ţară decât în urmă cu un an şi jumătate?

– Este România mai respectată în UE sau în lume?

În guvernarea de Dreapta, România trăieşte de pe o zi pe alta din împrumuturi, cele mai mari din UE. Alocaţiile, salariile şi pensiile sunt îngheţate. Firmele româneşti nu au primit niciun ajutor, fermierii nu şi-au primit subvenţiile. Acestea nu sunt lucruri fantastice. Guvernul Cîţu trebuie să plece pentru că vrea să transforme pensia în ajutor de înmormântare. Şi-a bătut joc de şansa României de a-şi reveni din criza sanitară. Guvernul Cîţu trebuie să plece pentru că a ratat total campania de vaccinare. 25% din populaţie a fost vaccinată cu cel puţin o doză în România, când media europeană e de 50%. La nivel mondial, ne batem cu Macao pentru ultimul loc”, a spus Marcel Ciolacu.

„Considerăm că România nu poate fi un stat eşuat”, a mai spus Ciolacu, precizând că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna viitoare și că va fi votată în această sesiune.

Propunerea PSD pentru funcția de premier al României rămâne în continuare Alexandru Rafila, a mai precizat liderul PSD.

„Măcelul de la PNL s-a terminat? Bun. Ne ocupăm de lucrurile serioase. Astăzi am finalizat textul moţiunii de cenzură la adresa celei mai dezastruoase guvernări din ultimii 30 de ani. E textul cu care vom pleca să negociem cu alţi parlamentari decât cei ai PSD şi textul pe care îl vom prezenta partenerilor sociali. Titlul moţiunii este – România eşuată, recordul fantastic al Guvernului Cîţu! În guvernarea de dreapta România trăieşte de o zi pe alta din împrumuturi de zeci de miliarde euro la dobânzi mari, cele mai mari din UE. Preţurile s-au dublat, alimentele de bază au devenit un lux, iar benzina a ajuns la 6 lei pe litru. Fermierii nu şi-au primit subvenţiile. NU se dau bani nici la stat, nici la privat. Acestea nu sunt lucruri fantastice, aşa cum spune Guvernul Cîţu. Guvernul trebuie să plece pentru că vrea să transforme pensia în ajutor de înmormântare. Singurul scop real în PNRR a fost să încerce să dospească miliarde euro pentru firmele de consultanţă sau firmele de casă ale USR şi PNL. Guvernul trebuie să plece pentru că a ratat total campania de vaccinare. Ne aflăm pe locul 25 din 27 de ţări europene, la persoane vaccinate cu prima doză. Acestea sunt motivele pentru care Guvernul Cîţu trebuie să plece. Imediat după conferinţa de presă voi avea o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor, iar în următoarele zile cu cei a patronatelor, IMM-urile, pentru ca moţiunea de cenzură să aibă o susţinere cât mai largă în societate. Considerăm că România nu poate fi un stat eşuat”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni la finalul BPN al PSD.

Întrebat dacă PSD va negocia şi cu parlamentari de la PNL, Ciolacu a răspuns: „Eu sper că la sfârşitul acestei sesiuni să scăpăm de acest Guvern. Vom duce negocieri cu toţi cei dispuşi să voteze moţiunea de cenzură, de la toate formaţiunile politice. De aceea am finalizat textul moţiunii. O depunem săptămâna viitoare. Această moţiune va fi votată în această sesiune. Îi anunţ pe parlamentarii PSD că, dacă trece moţiunea, va urma o sesiune extraordinară pentru numirea unui alt Guvern. E normal ca partidul care a câştigat alegerile să vină cu propunerea de prim-ministru. În acest moment e o decizie în PSD, domnul Alexandru Rafila este propunerea de premier. Poate fi şi un guvern minoritar. Am exclus colaborarea cu PNL. Cred că dacă va trece moţiunea, preşedintele României va intra totuşi în spiritul Constituţiei”.

„Guvernarea PNL-USR-UDMR conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare! România trăiește de pe o zi pe alta, din împrumuturi masive luate la dobânzi astronomice. Prețurile au explodat, buzunarele românilor s-au golit. Facturile s-au dublat, alimentele de bază au devenit bunuri de lux, medicamentele esențiale ori nu se găsesc, ori sunt foarte scumpe. Cursul euro/leu a ajuns la 5 lei, iar litrul de benzină a depășit 6 lei. Numai ”lucruri fantastice”!!!

Datoria publică bate record după record, iar de ținta de deficit de 3% nu își mai amintește nimeni! Cu toate acestea, alocațiile, salariile și pensiile sunt înghețate și antreprenorii se plâng că statul nu le plătește lucrările efectuate! Nu se dau bani la stat, nu se dau bani nici la privat! Și atunci, întrebarea care este pe buzele tuturor românilor este: CE AȚI FĂCUT CU BANII, DOMNULE CÎȚU !?”, se arată în introducerea moțiunii de cenzură.

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

 


Ploi, vijelii şi descărcări electrice sunt anunţate de ANM în această săptămână. La munte, la altitudini mari, vor cădea chiar şi ninsori. Din a doua săptămână, vremea se încălzeşte şi scăpăm de ploi.

ANM a dat publicităţii estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 14 – 27 IUNIE 2021.

Prognoza meteo MUNTENIA

În primele zile ale intervalului, vremea va fi răcoroasă, cu medii ale maximelor termice de 22..25 de grade şi ale minimelor de 9…14 grade. Ulterior, regimul termic va deveni normal pentru această perioadă a anului, cu temperaturi diurne de 26…29 de grade şi nocturne de 12…17 grade, mediat regional. În cea de-a doua săptămână vor fi şi zile călduroase, în care maximele vor depăşi local 30 de grade.

În prima săptămână, dar în special în perioada 14-16 iunie, se vor semnala local fenomene specifice instabilității atmosferice (averse şi descărcări electrice). Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi în unele zile din cea de-a doua săptămână.

Prognoza meteo OLTENIA

Pe parcursul primei săptămâni, vremea va fi în încălzire treptată, dar semnificativă, astfel că de la valori uşor sub cele normale pentru a doua decadă a lunii iunie în primele zile (maxime de 23…27 de grade şi minime de 9…13 grade) temperatura aerului va ajunge până la medii diurne de 28…32 de grade şi nocturne de 15…19 grade. În cea de-a doua săptămână, vor fi uşoare variaţii termice, dar vremea se va menţine călduroasă în majoritatea zilelor, cu

temperaturi maxime de 30…32 de grade, mediat regional.

În prima parte a intervalului de referinţă, vor fi averse pe spaţii restrânse, în special în orele după-amiezilor. Din 22 iunie, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată.

Prognoza meteo MOLDOVA

Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme răcoroasă, cu medii ale maximelor diurne de 20…24 de grade şi ale minimelor de 11…15 grade. Ulterior, în special în cea de-a doua săptămână, temperatura aerului va ajunge la valori în jurul celor climatologic specifice pentru a doua parte a lunii iunie, iar în unele zile vremea va fi chiar mai caldă decât normal, cu maxime de 25…29 de grade şi minime de 14…17 grade, mediat regional.

La începutul primei săptămâni aversele vor fi frecvente şi local însemnate cantitativ. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată şi după data de 21 iunie.


Prognoza meteo DOBROGEA

În prima săptămână, vremea va fi relativ răcoroasă în majoritatea zilelor, cu valori diurne de 20…24 de grade şi nocturne de 12…15 grade, mediat regional. Ulterior, vremea va fi caracterizată de un regim termic apropiat de cel normal în ultima decadă a lunii iunie, cu maxime de 24…28 de grade şi minime de 15…18 grade.


Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, în special în perioada 15-19 iunie când vor fi posibile local cantităţi de apă mai însemnate.

Prognoza meteo BANAT

Pe parcursul primei săptămâni, vremea va fi în încălzire treptată, dar semnificativă, astfel că de la valori uşor sub cele normale pentru a doua decadă a lunii iunie în primele zile (maxime de 22…25 de grade şi minime de 8…12 grade) temperatura aerului va ajunge până la medii diurne de 30…33 de grade şi nocturne de 15…18 grade. În cea de-a doua săptămână, vor fi uşoare variaţii termice, dar vremea se va menţine călduroasă în majoritatea zilelor, cu

temperaturi maxime de 29…32 de grade şi minime de 16…19 grade, mediat regional.

În prima parte a intervalului de referinţă, vor fi averse pe spaţii restrânse, în special în orele după-amiezilor. Din 20 iunie, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată şi local vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate, cu precădere în perioada 22-23 iunie.

Prognoza meteo CRIŞANA

În prima săptămână, încălzirea treptată, dar semnificativă a vremii va determina creşterea temperaturii de la valori uşor mai mici decât cele normale pentru a doua decadă a lunii iunie în primele zile (maxime de 22…25 de grade şi minime de 8…12 grade) la medii diurne de 30…32 de grade şi nocturne de 15…18 grade. În cea de-a doua săptămână, deşi vor fi uşoare variaţii termice, vremea se va menţine călduroasă în majoritatea zilelor, cu temperaturi maxime de

29…32 de grade şi minime de 16…19 grade, mediat regional.

Vor fi ploi pe arii restrânse, în orele după-amiezilor, în prima parte a intervalului de referinţă. Din 21 iunie, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată şi local vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate, cu precădere în perioada 22-24 iunie.

Prognoza meteo TRANSILVANIA

Intervalul va debuta cu vreme răcoroasă, cu temperaturi maxime de 17…23 de grade şi minime de 7…11 grade. Apoi, încălzirea vremii va fi semnificativă, determinând înregistrarea de valori diurne, mediat regional, de 24…29 de grade şi nocturne de 10…15 grade. Vremea se va menţine caldă până spre sfârşitul perioadei, cu uşoare variaţii de la o zi la alta.

În primele zile şi din nou după data de 21 iunie, în special în cursul după-amiezilor, probabilitatea pentru averse (local mai însemnate cantitativ) va fi ridicată.

Prognoza meteo MARAMUREŞ

În prima săptămână, încălzirea treptată, dar semnificativă a vremii va determina creşterea temperaturii de la valori mai mici decât cele normale pentru a doua decadă a lunii iunie în primele zile (maxime de 22…24 de grade şi minime de 9…11 grade) la medii diurne de 25…29 de grade şi nocturne de 13…16 grade. În cea de-a doua săptămână, deşi vor fi uşoare variaţii termice, vremea se va menţine caldă în majoritatea zilelor.

Vor fi averse locale la începutul intervalului, iar probabilitatea de ploaie va fi ridicată după data de 22 iunie.

Prognoza meteo LA MUNTE

Vremea va fi răcoroasă la începutul intervalului, când se vor înregistra valori diurne de 8…16 grade şi nocturne de 2…8 grade. Ulterior, vremea se va încălzi, devenind normală pentru a doua jumătatea a lunii iunie; temperaturile maxime vor fi de 14…22 de grade, iar minimele de 8…14 grade, iar până la sfârşitul perioadei nu sunt estimate variaţii termice semnificative.

În special în primele zile ale intervalului, aversele vor fi frecvente şi local însemnate cantitativ, dar probailitatea de ploaie va fi ridicată şi în cea de-a doua săptămână.

Florin Zamfirescu, declarații referitoare la vaccinarea anti-Covid a copiilor

 


Florin Zamfirescu a făcut o serie de declarații legate de campania de vaccinare anti-Covid a copiilor. Actorul spune că acest demers al autorităților este „e nenorocire”.

„Ați pronunțat adineauri că nu mai sunt teorii ale conspirațiilor. Tot ceea ce era teoria conspirației până ieri acum este realitate.

Eu nici nu prea mai vorbesc de România. Este o țară care nu poate avea pretenții să conducă lumea, să fie luată prea în serios. Suntem și noi acolo, o părticică, dar la forurile superioare, la vârfuri, dacă mâine se dă o comandă de undeva ca să crească numărul de îmbolnăviri, crește.

Dacă poimâine avem alegeri, trebuie să mergem la alegeri orice ar fi. Acum toți trebuie să meargă într-o direcție, să ne vaccinăm, să ne salvăm. Singurul meu apel ar fi să nu vaccinăm copiii. Nu începeți cu nenorocirea asta”, a spus actorul Florin Zamfirescu la Antena 3.

Acceași părere o are și Dana Budeanu. Vaccinarea anti-Covid a copiilor este o „crimă” ce va avea efecte nedorite.

Campania de vaccinare anti-COVID-19 a copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani a început în data de 2 iunie și în mai puțin de șapte zile numărul acestora a ajuns până la 9394.

„Suntem imbecili, la propriu. Nu există să susții vaccinarea copiilor, când anul trecut domnul Craiu a ieșit în forţă : copii nu sunt un pericol, ba nu sunt purtători şi nu sunt o problemă şi după un an să vaccinăm copiii. Asta este o crimă ! Un copil se formează din punct de vedere hormonal, fiziologic este în creştere. Nu ai cum să îl vaccinezi aiurea în tramvai pentru un virus făcut în laborator, despre care nu ştii nimic. Cum să vaccinezi un copil ? Îl nenorocești pe viaţă. Sunt ”n” cazuri. Șefi la lume sunt prudenţi cu națiile lor, la noi e festival de prosteală. Se vaccinează pe doi mici”, a spus Dana Budeanu la Antena 3.