7.05.2021

Petromidia, acuzată de un supraviețuitor că oferă informații false: ”Să vă fie rușine!”

 


Sunt acuzații foarte grave la adresa conducerii rafinăriei Petromidia, după incendiul devastator în care un om a murit, iar alți cinci au fost răniți. Unul dintre supraviețuitori își acuză șefii că dau informații eronate despre presupusa lui vindecare, deși, susține el, starea lui de sănătate este încă delicată. Reacția sa vine după ce reprezentanții companiei au anunțat printr-un comunicat de presă oficial că tânărul s-a recuperat rapid și va fi externat în curând.

O reacție virulentă a fost postată pe pagina sa de socializare chiar de unul dintre răniți. 

”Nu știu cine oferă aceste informații, dar sunt total eronate. Eu abia mă pot ridica din pat (cu sacrificii foarte mari si ajutor din partea asistentelor), să merg până la toaletă și ei deja oferă informații că îmi revin foarte repede și mai am puțin și joc si fotbal. O fractura de os nu se repara in 4 zile. Să va fie rușine !!! Semnat tânărul de 27 de ani.” este mesajul transmis de supraviețuitor. 

Reacția bărbatului vine după ce reprezentanții companiei Petromidia au transmis un comunicat prin care au anunțat că bărbatul va fi externat în curând. 

”Colegul de 27 de ani internat în Constanța a început să meargă si se recuperează rapid după intervenția chirurgicală de vineri seară. Cadrele medicale de la Spitalul Județean Constanta estimează că in perioada următoare acesta va fi externat”, a transmis Rompetrol - KMG International.

Actriţa Luminiţa Gheorghiu, ne-a părăsit

 


Actriţa Luminiţa Gheorghiu a murit duminică, la vârsta de 71 de ani, în urma unei maladii care a făcut-o să se retragă din prim-plan, în ultimii ani.

Vestea decesului celebrei actriţe a fost confirmată de surse apropiate familiei acesteia, potrivit adevarul.ro.

Luminiţa Gheorghiu a jucat roluri precum cel al "Catrinei" din filmul "Moromeţii", asistenta din "Moartea domnului Lăzărescu" al lui Cristi Puiu şi a câştigat Ursul de Aur cu filmul "Poziţia copilului" (în 2013).

Luminiţa Gheorghiu a câştigat Ursul de Aur cu filmul "Poziţia copilului"

Actriţa Luminiţa Gheorghiu s-a născut pe 1 septembrie 1949, la Bucureşti. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală în 1972.

A jucat mulţi ani pe scena Teatrului Bulandra şi a avut o carieră extraordinară mai ales în cinematografie. 

Primul rol l-a avut în 1974, în pelicula "Stejar, extremă urgenţă"

După absolvire, a fost repartizata la Teatrul Mihai Eminescu din Botoşani, iar în 1975 s-a mutat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. Un an mai târziu, a devenit actriţă a Teatrului Bulandra din Bucureşti.

Primul rol în film a fost în 1974, în pelicula "Stejar, extremă urgenţă", în regia lui Dinu Cocea, dar primul rol important a fost cel al Catrinei, soţia lui Moromete, din filmul Moromeţii (1987), în regia lui Stere Gulea.

Renate Weber rămâne Avocatul Poporului. CCR a publicat motivarea: "Parlamentul nu poate avea drept discreționar"

 


Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat, luni, motivarea în cazul Avocatului Poporului, după ce, săptămâna trecută, magistrații au decis că revocarea lui Renate Weber a fost neconstituțională. Weber se poate întoarce la lucru.

CCR a reținut că legea care reglementează revocarea, ca modalitate de încetare a unui mandat, trebuie să stabilească cu certitudine cazurile în care intervine această sancțiune, menționând expres ipotezele obiective, determinate sau determinabile, care pot declanșa procedura de revocare (de exemplu, incidența răspunderii penale sau a răspunderii disciplinare).

Renate Weber a comentat, luni, la Antena 3 motivarea CCR şi a precizat că Parlamentul trebuie să modifice legea şi să prevadă expres cazurile în care Avocatul Poporului poate fi revocat, dar în același timp procedurile de urmat şi posibilitatea de a ataca în faţa unei instanțe imparțiale şi independente această hotărâre de revocare. 

Potrivit CCR, legea trebuie să prevadă procedura în cadrul căreia se analizează cererea de revocare și după a cărei parcurgere organul competent poate dispune revocarea. Aceasta trebuie să prevadă titularul dreptului de a cere revocarea, organul competent să cerceteze faptele imputate şi vinovăţia persoanei a cărei revocare se cere sau garanțiile exercitării dreptului la apărarea a acesteia (încunoștințarea persoanei a cărei revocare se cere, audierea sa publică înainte de revocare, posibilitatea de a propune probe în apărarea sa, termenele procedurale etc.).

Nu în ultimul rând, legea trebuie să reglementeze dreptul la recurs în faţa unei instanțe independente şi imparţiale, deci posibilitatea persoanei revocate de a contesta măsura revocării, în condițiile art.21 din Constituție referitor la liberul acces la justiție.

Pentru a-şi putea exercita atribuţia de control al legalităţii și temeiniciei măsurii revocării, instanţa trebuie să cunoască raţiunile pentru care a fost dispusă revocarea, iar această motivare trebuie să fie intrinsecă actului de revocare.

Obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul constituie o garanţie contra arbitrariului şi se impune cu precădere în cazul unui atare act prin care, dispunându-se încetarea unui mandat în curs, se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale.

Sub aceste aspecte, prin Decizia nr.732 din 10 iulie 2012, reținând că „este singura autoritate în măsură să aprecieze dacă activitatea desfăşurată de Avocatul Poporului, în calitatea sa de conducător al instituţiei, s-a realizat în limitele stabilite de Constituţie şi lege sau, dimpotrivă, cu încălcarea acestora”, Curtea Constituțională a statuat că Parlamentul are competența de a dispune măsurile legale, „printr-o evaluare obiectivă în cadrul căilor şi procedurilor exclusiv parlamentare”.

„Pornind de cele statuate în precedent și reiterând considerentele Deciziei nr.80 din 16 februarie 2014, potrivit cărora , Curtea constată că actualul cadru normativ nu stabilește cazurile exprese în care poate interveni revocarea Avocatului Poporului și nici procedura care trebuie să fie parcursă în cazurile în care se formulează o asemenea solicitare. Având în vedere că Parlamentul are posibilitatea de a aplica sancțiunea juridică a revocării în urma constatării încălcării unor norme legale, oricare ar fi acestea, Curtea constată că actualul cadru normativ în temeiul căruia este adoptată o astfel de hotărâre prezintă o deficienţă gravă de conţinut, întrucât nu reglementează distinct și limitativ ipotezele în care se poate declanșa procedura de revocare. Posibilitatea revocării din funcţie a Avocatului Poporului nu respectă condițiile de claritate, previzibilitate și rezonabilitate”, arată CCR în motivare.

Această constatare, coroborată cu faptul că nici legea și nici regulamentele parlamentare nu prevăd procedura în baza căreia se adoptă hotărârea de revocare, limitându-se la a stabili titularul propunerii de revocare și forul decident, și nici garanții cu privire la dreptul la apărare al persoanei revocate, converge spre concluzia că hotărârea astfel adoptată este rezultatul unui „act arbitrar, lipsit de fundament constituțional, în opoziție cu dispoziţiile art.1 alin.(3) din Constituţie care consacră principiul statului de drept”.

De altfel, această concluzie este confirmată de însăși autoritatea publică ce a dispus revocarea, care a reținut ca temei al revocării faptul că „Avocatul Poporului a îndeplinit defectuos atribuţiile sale, fie prin acţiunile realizate, fie prin omisiunea de a acţiona în aria sa de competenţă”.

„Or, este evident că <îndeplinirea defectuoasă> a atribuțiilor nu este echivalentă cu <încălcarea Constituţiei şi a legilor>. Curtea constată că, chiar în condițiile de maximă generalitate a sintagmei cuprinse în art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997, care prin ea însăși apare ca fiind viciată pentru neconstituționalitate, Parlamentul i-a conferit acesteia un înțeles și mai amplu, extinzând sfera cazurilor de revocare dincolo de încălcarea legii, la aplicarea sa defectuoasă”, mai arată CCR.

Fundamentând hotărârea de revocare pe o interpretare a normei legale care excedează conținutului său, „Parlamentul a acționat cu încălcarea dispozițiilor art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997 și, implicit, a prevederilor art.1 alin.(5) din Constituție, care consacră principiul legalității și al supremației Legii fundamentale. Curtea reține că Parlamentul nu poate avea un drept discreționar cu privire la aplicarea sancțiunii revocării, el însuși trebuind să respecte exigențele legale și constituționale în exercitarea propriilor competențe”, potrivit motivării CCR.

Astfel, Curtea observă caracterul „foarte vag al motivului de revocare”, care nu este precizat riguros, astfel încât să acopere numai abaterile grave săvârșite de Avocatul Poporului, faptul că legea nu prevede dreptul la apărare al Avocatului Poporului, în cadrul unei proceduri transparente, care să asigure o audiere publică a acestuia, și că nu există o procedură de contestare a hotărârii de revocare în fața Curții Constituționale de către însăși persoana revocată, toate aceste elemente constituind, separat și împreună, vicii de neconstituționalitate ale hotărârii Parlamentului supuse controlului instanței constituționale.

Marea Neagră zona unde se va declanșa un conflict dintre marile puteri

 


Experții consideră că regiunea Mării Negre va deveni principala zonă a confruntării dintre marii jucători mondiali și regionali.

În regiunea Mării Negre s-ar putea declanșa una din cele mai acerbe lupte pentru dominație și influența din toată istoria contemporană, notează portalul 19fortyfive.

Acest lucru reiese din activitatea fără precedent a Rusiei, aspirația Turciei de a ocupa locul de frunte în regiune, precum și sporirea unui interes din partea Chinei, consideră experții.

De asemenea, ei menționează că nici SUA nu sunt pasivi. Washingtonul încearcă să consolideze cooperarea între aliații est-europeni din NATO, pentru a construi o nouă linie de descurajare cu ajutorul interconectării Mării Baltice și Mării Negre. În același timp, în UE au loc proprii dezbateri despre viitorul geopolitic al Europei.

În opinia autorilor, transformarea regiunii Mării Negre în zona concurenței și conflictelor a început în anul 2008, când criza economică globală a favorizat consolidarea rolului Chinei datorită inițiativei “Noul Drum al Mătăsii”.

În același timp, războiul în Osetia de Sud în 2008 a convins statele de la Marea Neagră de necesitatea unei securități colective, menționează publicația. Iar în anul 2014 situația s-a acutizat după Euromaidanul din Ucraina și declanșarea conflictului în Donbas.

La rândul său, Turcia se afla la o încrucișare a tuturor provocărilor. Ea și-a asumat un rol de frunte în negocierile cu liderii UE în situația legată de refugiați, precum și a încercat să-și consolideze influența în regiune, pendulând între Rusia și SUA, demonstrând totodată disponibilitatea de a lupta cu influența chineză, se spune în articol.

“Se pare că Beijingul evită o concurență directă cu Ankara, însă investițiile și acțiunile diplomatice chineze în Balcani creează tensiuni între cele două țări”, subliniază analiștii.

Potrivit aprecierilor lor, pandemia de coronavirus doar a scos la iveală importanța și potențialul Mării Negre. De asemenea, ea a demonstrat vulnerabilitatea lanțurilor globale de livrare a mărfurilor.

Acest lucru vine să amintească faptul că nicio dezvoltare nu este una pur economică. Analiștii concluzionează că în viitor pacea și prosperitatea acestei regiuni depinde de deciziile care presupun dezvoltare economică, securitate colectivă și o diplomație responsabilă.

Câmpia Bărăganului. Ploile din ultima perioadă susțin o recoltă record în 2021

 


În Câmpia Bărăganului agricultorii se bucură de ploile abundente, care în alte zone ale țării au produs inundații și au pus în pericol vieți omenești.

Producătorii agricoli din Pogoanele vor avea un an cu belșug, mai ales după ploile abundente din ultimele luni. Producțiile care vor înregistra un record în 2021 sunt cele de grâu, cu o recoltă de 10 tone pe fiecare hectar. Alături de  culturile de floarea soarelui, rapiță sau porumb, care vor aduce câștiguri agricultorilor, producția de pepene se anunță, de asemenea, excelentă. 

Fermierii din Câmpia Bărăganului au trecut printr-o secetă care amenința să le pună în pericol recoltele din acest an. Cu toate că ploile au produs inundații și stricăciuni în alte zone ale țării, în Câmpia Bărăganului a fost aur curat, scrie Știri de Buzău. 

Ploile nu au favorizat toate culturile

„În special Bărăganul are un deficit anual de peste 300 de litri pe metrul pătrat, adică din 800 de litri necesari pentru un an, plantele nu primesc mai mult de 500 de litri de apă, în urma ploilor. Din acest motiv, sunt rari anii în care poți să obții producții mari și bune fără a iriga aceste culturi. Până acum porumbul, floarea soarelui și chiar orzul și grâul arată bine în această zonă a Bărăganului. Precipitațiile abundente au produs totuși îmburuienarea acestor culturi și apariția bolilor și dăunătorilor, iar fermierii au fost nevoiți să aplice tratamente suplimentare”, a precizat inginerul horticol, Costel Vânătoru.

Recolte record la grâu

Autoritățile locale estimează că recoltele record din acest an vor fi la grâu. Din cauza umidității extreme, fermierii au folosit tratamente. 

„Estimăm producții extrem de mari la cereale și în mod special la grâu, de până la 10 tone la hectar, care credem noi vor bate toate toate recordurile de până acum. Dar până la urmă toate culturile arată foarte bine de la porumb și floarea soarelui și până la orz, rapiță și pepeni, unde de asemenea așteptăm producții foarte mari. Deși fermierii au folosit mai multe tratamente din cauza umidității mari, totuși ploile din ultima vreme i-au scutit de cheltuielile pentru irigații, care în anii trecuți erau destul de mari.” a spus secretarul orașului Pogoanele, Adrian Cotruță.

Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, "valoare greu de cuantificat în lei"

 


Valoarea Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia este greu de cuantificat în sume de bani, spune rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Daniel Breaz.

„Dacă discutăm vizavi de valoarea manuscriselor, documentelor din bibliotecă, să încercăm să o cuantificăm în lei, nu pot decât să reproduc anumite lucruri. Nu o să dau numele persoanelor care mi-au zis acest lucru, dar sunt persoane care cunosc extrem de bine ceea ce este în bibliotecă. Citez : Există manuscrise care valorează mai mult decât o întreagă bibliotecă județeană, un singur manuscris”, a explicat rectorul Daniel Breaz, EXCLUSIV pentru DC NEWS.

„Este o legendă sau ceva care într-adevăr a fost adevărat cum că în perioada regimului comunist, președintele Nicolae Ceaușescu ar fi garantat un împrumut de circa 10 miliarde de dolari cu jumătate din Codex Aureus. Că este o legendă, că este un adevăr nu pot să vă spun. Dar sunt chestiuni care circulă, se discută aceste aspecte, inclusiv despre valoarea unui singur manuscris existent în această bibliotecă. Sunt foarte multe astfel de manuscrise”, a adăugat el.

Nu se poate cuantifica în sume de bani. Dacă s-ar putea, ar fi cifre exorbitante

„Deci nu putem. Dacă am încerca să cuantificăm valoarea în sume de bani, în lei, în euro, în dolari, nu cred că s-ar putea face. Sau dacă s-ar putea face, probabil ar fi niște sume exorbitante”, a mai spus Daniel Breaz.

„Această bibliotecă s-ar putea să devină interesantă pentru foarte multă lume, nu doar pentru cei cunoscători de istorie, aproape pentru publicul larg, pentru vizitatorii Alba Iuliei. În această clădire avem și cel mai vechi observator astronomic existent în momentul de față. Doar trebuie să facem publicitate, să mediatizăm, să deschidem atât cât este posibil biblioteca publicului larg. Cu siguranță vor fi foarte mulți interesați de a vizita această bibliotecă”, a conchis el.

7.04.2021

Ludovic Orban, atac devastator la partenerii din USR-PLUS : „Nu i-am văzut jurând pe Biblie şi nici făcând crucea”

 


Ludovic Orban a declarat, referindu-se la USR-PLUS, că liberalii au nişte parteneri de guvernare care "parcă nu s-au născut aici", precizând că nu i-a văzut la Ziua Drapelului Naţional, nu i-a văzut jurând pe Bibile sau să îşi facă cruce.

Ludovic Orban a declarat duminică, în cadrul alegerilor din cadrul organizaţiei judeţene PNL Bacău, că PNL nu trebuie să îşi uite trecutul, că trebuie să fie un partid puternic legat de Biserică, care să promoveze morala creştină. „Trebuie să fim PNL, puternic ancoraţi în istoria noastră, în tradiţiile noastre, în obiceiurile specifice, în menţinerea identităţii, a personalităţii a poporului român. Trebuie să fim un partid care să fie puternic legat de Biserică, un partid care să promoveze morala creştină ca fundament al moralei publice. Noi trebuie să fim un partid care să sprijinim toate valorile tradiţionale ale românilor, valori cum sunt familia, Biserica, satul românesc, comunitatea.

Noi suntem un partid care nu are voie niciodată să îşi uite trecutul, noi trebuie să fim partidul care să se bată aşa cum s-a bătut Brătianu la negocierile pentru pace, riscându-şi funcţia de prim-ministru pentru a apăra interesele fundamentale ale României în faţa oricărui partener atât de la nivel european, cât şi la nivel internaţional. Noi trebuie să promovăm imaginea României, interesele României, să transformă într-adevăr România într-un partener respectat, într-un partener apreciat”, a spus Ludovic Orban.

Noi suntem un partid care este născut din fibra poporului român, partid care ţine de cont de toată matricea componentă a personalităţii României, noi trebuie să fim partidul care are forţa şi capacitatea de a apăra fiecare român indiferent unde este el, că este în România sau trăieşte în orice ţară din Europa sau din lume”, a transmis Ludovic Orban, citat de News.ro.

Valul de caniculă se apropie de România, de miercuri temperaturile vor urca la 38 de grade

 


Vreme din ce în ce mai caldă în următorul interval de timp, cu precipitaţii doar izolate. Canicula va pune stăpânire pe cea mai mare parte a ţării începând de marţi, iar miercuri şi joi vom avea chiar şi 38 de grade Celsius.

Luni, vremea va continua sã se încãlzeascã uşor şi va fi cãlduroasã în regiunile vestice şi sudice. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 34 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate, local averse şi descãrcãri electrice, cu probabilitate mai mare în estul ţãrii, iar dupã-amiaza şi în zonele de deal şi de munte. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar izolat se vor acumula cantitãţi de apã însemnate şi vor fi condiţii de grindinã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte, local în regiunile estice şi în extremitatea de sud-vest, iar de scurtã duratã şi în timpul ploilor.

Şi la Bucureşti, luni, vremea va deveni cãlduroasã. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri dupã-amiaza, când probabilitatea pentru ploi de scurtã duratã va fi în creştere. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 30…31 de grade, iar cea minimã de 17…19 grade.

Marţi, în jumãtatea de sud-vest a ţãrii, vremea va fi cãlduroasã, izolat canicularã, iar disconfortul termic va fi în creştere. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate, local averse şi descãrcãri electrice, mai ales în regiunile estice, iar dupã-amiaza şi seara şi în zonele de deal şi de munte. Aversele vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp şi pe arii restrânse se vor acumula cantitãţi de apã însemnate. Vor fi condiţii de grindinã. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificãri la munte, precum şi în regiunile sud-estice şi estice, dar de scurtã duratã asociat şi ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 26 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 şi 21 de grade.

La Bucureşti, marţi, vremea se va menţine cãlduroasã, iar disconfortul termic va fi în creştere. Cerul va fi variabil, cu înnorãri dupã-amiaza şi noaptea, când vor fi posibile ploi de scurtã duratã. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului, în creştere uşoarã faţã de ziua anterioarã, va avea valoarea maximã în jurul a 32 de grade, iar minima va fi de 18…20 de grade.

Miercuri, valul de cãldurã va persista şi se va intensifica în vest şi în sud-vest, unde local va fi caniculã şi maximele termice se vor încadra între 33 şi 38 de grade. Valorile de temperaturã vor creşte şi în restul ţãrii şi se vor situa în marea lor majoritate între 26 şi 32 de grade. Disconfortul termic va fi în accentuare în special în Câmpia de Vest şi în Câmpia Românã. În regiunile estice şi sud-estice probabilitatea pentru perioade cu manifestãri de instabilitate atmosfericã (local averse ce vor avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice şi izolat grindinã) se va menţine ridicatã. În restul ţãrii, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri ziua în sud-est, iar noaptea în extremitatea sud-vesticã, dar rafale de scurtã duratã se pot asocia şi averselor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 13 grade în depresiuni şi 22…23 de grade în Dealurile de Vest.

Şi la Bucureşti, miercuri, vremea va fi în continuare cãlduroasã, cu disconfort termic în accentuare. Cerul va fi variabil, dar în orele dupã-amiezii vor fi perioade în care se pot semnala fenomene de instabilitate atmosfericã -averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperatura maximã se va situa în jurul a 32 de grade, iar cea minimã va fi de 18…20 de grade.

Joi, vremea va fi cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii, în regiunile vestice şi sud-vestice se va menţine local canicularã, iar disconfortul termic va fi ridicat în vest, în sud şi parţial în centru. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare şi pe alocuri averse, cu probabilitate mai mare în regiunile extracarpatice şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu unele intensificãri în Dobrogea, în sudul Banatului şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 26…28 de grade pe litoral şi 37…38 de grade în Câmpia de Vest; minimele termice vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade.

La Bucureşti, joi, vremea va rãmâne tot cãlduroasã, cu disconfort termic ridicat. Cerul va fi variabil, temporar cu unele înnorãri şi condiţii pentru ploi de scurtã duratã. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimã va fi de 18…19 grade, după cum transnite ANM.

Victor Ponta, reacţie furioasă la adresa Guvernului

 


Fostul premier Victor Ponta, care şi-a dat demisia în toamna anului 2015, după incendiul de la Colectiv, a reacţionat acum public după ce autorităţile au decis transferul în străinătate al celor doi pacienţi răniţi în explozia de la Petromidia.

Victor Ponta acuză că nu s-a schimbat nimic în cei aproape şase ani câţi s-au scurs de la demisia sa, ba mai mult solicitarea de atunci, de a părăsi postul de premier, s-a dovedit a fi fost fără acoperire.

„Cuuum? Doua persoane cu arsuri NU pot fi tratate in Romania si le trimite Dl Citu in strainatate?

La 6 ani dupa ce ati cerut demisia Guvernului ca nu a asigurat tratament imediat pentru sutele de victime de la “Colectiv”?

Dupa ce a venit Guvernul “Ciolos” si “Salvatorul” Vlad Voiculescu a fost de doua ori ministru si a facut un film ?

Dupa ce ati facut dosar penal medicilor de la Urgenta ca aveau prea putine paturi pentru arsi?

Dupa ce ati trimis tot in strainatate medicul cu arsuri dupa tragedia de la Piatra Neamt ?

Dupa aproape doi ani de Guvern PNL?

Ok – imi dau eu demisia ca nu au facut Ciolos, Voiculescu si PNL nimic pentru tratarea in Romania a persoanelor cu arsuri! Ba da – au facut ceva : si-au batut joc de voi! Merita sa ii votati din nou!”, a scris Victor Ponta, pe Facebook.

Victor Ponta și-a depus mandatul de premier al României în data de 4 noiembrie 2015. Gestul său a venit în urma unui miting care a avut la București, în care 25.000 de persoane au cerut demisia sa, a vicepremierului Gabriel Oprea și a primarului Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

Ludovic Orban le ia apărarea lui Mihai Chirica şi Costel Alexe, urmăriţi penal de DNA

 


Ludovic Orban a extaziat asistenţa la Iaşi, luându-le apărarea lui Mihai Chirica şi Costel Alexe, urmăriţi penal de DNA

Liderul PNL Ludovic Orban a declarat în faţa celor peste 400 de delegaţi liberali participanţi la conferinţa de alegeri a liberalilor ieşeni că este convins că primarul Mihai Chirica şi preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, sunt nevinovaţi şi că aşteaptă cu încredere ca instanţa să le facă dreptate.

Afirmaţia lui Ludovic Orban a stârnit aplauze puternice din partea celor prezenţi în sală. „Chiar dacă nu sunt prezenţi în sală, vreau să-i salut şi pe Costel Alexe şi pe Mihai Chirica. Sunt convins că sunt nevinovaţi şi aştept cu nerăbdare dar şi cu încredere ca instanţa să le facă dreptate şi să arate care este adevărul„, a afirmat liderul PNL Ludovic Orban.

Primarul PNL al Iaşiului Mihai Chirica este vizat în mai multe dosare, una dintre anchetele procurorilor DNA referindu-se la modul în care s-a făcut un schimb de terenuri lângă cimitirul Eternitatea din municipiul Iaşi.

La Primăria Iaşi au avut loc percheziţii făcute de către DIICOT, în luna aprilie, într-un alt dosar referitor la concesionarea unui teren al municipalităţii.

În acest caz, edilul Mihai Chirica este urmărit penal, alături de alte 14 persoane. De asemenea, Mihai Chirica a fost trimis în judecată într-un alt dosar DNA care vizează achiziţionarea unor autoturisme de către Primăria Iaşi.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, fostul ministru al Mediului Costel Alexe este cercetat într-un dosar în care este acuzat de luare de mită şi instigare la delapidare.

Pe de altă parte, Ludovic Orban a afirmat ă este absolut necesar un nou Program Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), menţionând că localităţile mici au nevoie de astfel de programe pentru a-şi dezvolta infrastructura.

„Cu siguranţă sunt adeptul, şi susţin de mult că este absolut necesar un nou PNDL odată ce se apropie de final PNDL 1 şi PNDL 2. Localităţile din România, în special localităţile cu venituri mai mici pentru dezvoltare, au nevoie de infrastructură: infrastructură de drumuri, de gaz, de apă, canal, pentru că altfel nu au suportul necesar dezvoltării. Ca atare este vital un nou PNDL 3. Eu am fost partizanul PNDL 3 într-o valoare mai mare decât PNDL 2, de exemplu, de cel puţin 40 de miliarde către drumuri, către gaz, către apă”, a afirmat Ludovic Orban, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor.

Ludovic Orban s-a aflat sâmbătă la Iaşi, pentru a lua parte la Conferinţa Judeţeană de Alegere a Biroului Permanent Judeţean pentru perioada 2021-2024. Pentru funcţia de preşedinte al filialei teritoriale Iaşi a PNL a fost ales deţinătorul funcţiei de preşedinte interimar, deputatul Alexandru Muraru.

Vladimir Putin a aprobat noua Strategie de Securitate Naţională

 


Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a aprobat noua Strategie de Securitate Naţională a ţării, care constată că "forţe distructive" interne şi externe încearcă să folosească actualele provocări pentru a destabiliza Rusia.

Documentul, de 43 de pagini, publicat sâmbătă pe portalul digital de informaţii guvernamentale, subliniază că sporirea infrastructurii militare a NATO în apropierea frontierelor ruse şi exerciţiile pentru posibila folosire a armelor nucleare împotriva Rusiei cresc ameninţările militare cu care se confruntă ţara. „Forţe distructive din exterior şi din interiorul ţării încearcă să folosească dificultăţile socio-economice obiective în Federaţia Rusă pentru a stimula procese sociale negative şi pentru a agrava conflicte interetnice şi interconfesionale”, se menţionează în textul semnat de Vladimir Putin.

Noua Strategie, care o înlocuieşte pe cea aprobată la 31 decembrie 2015, semnalează că dezvoltarea rapidă a tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor este însoţită de posibilitatea sporirii ameninţărilor pentru siguranţa cetăţenilor, a societăţii şi a statului.

„Folosirea în Federaţia Rusă a tehnologiilor informaţiei şi a echipamentelor de telecomunicaţii străine creşte vulnerabilitatea resurselor informatice ruse, inclusiv instalaţiile de infrastructură critice”, se menţionează în documentul citat de Agerpres.

Pentru a face faţă acestei provocări, noua strategie îşi propune să sporească securitatea şi stabilitatea sistemului de alimentare cu energie, a sectorului rus de internet şi a altor infrastructuri, precum şi să blocheze controlul străin asupra funcţionării acestor sisteme.

În ceea ce priveşte securitatea economică, documentul subliniază nevoia de „a depăşi dependenţa critică a economiei ruse de importul de tehnologii şi echipamente” şi de a întări sistemul financiar al ţării şi suveranitatea sa. În acest scop, printre alte măsuri, noua strategie are în vedere reducerea folosirii dolarului american în comerţul cu străinătatea.

Noua strategie include şi un capitol referitor la „apărarea valorilor etico-spirituale tradiţionale ruse, a culturii şi memoriei istorice” şi acuză Statele Unite şi aliaţii lor că atentează la aceste valori. „Sabotajul informativo-psihologic şi ‘occidentalizarea’ culturii sporesc pericolul ca Federaţia Rusă să-şi piardă suveranitatea culturală”, avertizează documentul.

Scene halucinante cu pui refrigeraţi care „zboară” pe deasupra capetelor clienţilor

 


După proverbiala înghesuială pentru tigăi, a venit rândul înghesuielii pentru puii refrigeraţi aflaţi la promoţie.

Brăilenii s-au călcat în picioare să prindă pui la reducere. Scenele halucinante s-au petrecut în hipermarketul Kaufland de pe strada Dorobanţilor din Brăila. Clienţii hipermarketului s-au îmbrâncit pentru a prinde un pui pentru care au plătit doar 5,99 lei per kilogram. Oamenii au uitat de de statul civilizat la coadă, în condiţiile în care oferta era limitată.

Filmulețul a fost publicat pe Facebook de un internaut. În el se pot observă cliențîi magazinului îmbrâncidu-se, călcându-se în picioare și aproape să se ia la bătaie pentru un pui la rotisor.

Din cauza înghesuielii, vânzătoarea, aflată în depozit, s-a văzut nevoită să arunce puii către clienţi.

Decizia luată de premier, după ce echipa sa a pierdut şefia PNL Sector 5

 


Vineri seară, la scurt timp după ce Cristian Băcanu a pierdut şefia PNL Sector 5, în fața lui Dan Meran, candidatul susținut de Ludovic Orban, premierul Florin Cîţu a decis să părăsească grupul de WhatsApp al PNL Sector 5, filială din care face parte.

Imediat după aflarea rezultatului alegerilor pentru preşedinţia PNL Sector 5, pe grupul de WhatsApp al PNL Sector 5, liberalii din tabăra lui Ludovic Orban au început să sărbătorească: „La S5 majoritatea a hotărât: Ludovic Orban președinte!”

Conform unei capturi publicate de Hotnews.ro, ce surprinde discuția purtată dupa anunțarea rezultatului votului, a fost schimbat inclusiv numele grupului – din „PNL Sector 5” în „PNL Sector 5 #TeamOrban”.

„Pentru colegii noștri care nu știu încă în ce filială se găsesc, tocmai am schimbat denumirea acestui grup”, a fost anunțul administratorului grupului. Tot el a venit ulterior cu precizarea: „Sper să nu părăsească nimeni grupul și să rămânem uniți”. Şi totuşi, după doar câteva secunde utilizatorul „Florin Catu a ieșit din grup”.

Tot în Bucureşti, preşedintele PNL Sector 6, Ciprian Ciucu, a fost reales, sâmbătă, în această funcţie. Ciprian Ciucu este primar al Sectorului 6.

Potrivit unei postări pe Facebook, în urma Comitetului de Coordonare al PNL Sector 6, Ciprian Ciucu a fost ales preşedinte al filialei, Paul Moldovan şi Daniela Nicolescu – prim-vicepreşedinţi, Cristin Popa, Ligia Cecilia Popescu, Anton Cristian-Ioan, Adrian N. Enache, Alexandru Grumaz, Ioan Ovidiu Maxim, Nicoleta Stroe şi Larissa-Mariana-Paula Bîrsan – vicepreşedinţi.

Joi, Sebastian Burduja a fost ales preşedinte al PNL Sector 1.

Premierul Florin Cîţu a declarat, sâmbătă, că dacă nu exista parteneriatul cu preşedintele Klaus Iohannis, PNL nu avea nici guvernarea şi nici funcţia de prim-ministru.

„Eu vreau ca PNL să fie cel mai mare partid din România, nu al doilea, nu primul dacă mai scoatem nu ştiu ce procente, nu, cel mai mare partid politic din România. Pentru asta trebuie să avem curaj să ne uităm în trecut să vedem de ce nu este astăzi PNL cel mai mare partid politic din România pentru că a avut toate atuurile şi trebuie să ne uităm în ultima campanie electorală pentru parlamentare, să fim sinceri cu noi şi să admitem că dacă nu exista parteneriatul şi susţinerea preşedintelui Klaus Iohannis, astăzi nu aveam nici guvernarea, nici premierul. Cine vorbeşte astăzi împotriva preşedintelui vorbeşte împotriva PNL, împotriva Guvernului PNL. De ce nu este astăzi PNL cel mai mare partid politic din România? Pentru că nu am avut curajul să facem ceea ce am promis„, a spus Cîţu, la conferinţa de alegeri interne din cadrul Organizaţiei PNL Neamţ.

7.03.2021

Diana Șoșoacă, dezlănțuită : îl face zob pe David Muniz, lecție pe care NIMENI nu a mai dat-o SUA

 


Un mesaj-forță al senatoarei independente, o adevărată lecție pentru SUA și cei care nu respectă România – îl pune pe reprezentantul Ambasadei SUA să ceară scuze românilor pentru jigniri și ingerințe inadmisibile

A venit o regulă: primul demnitar care ia atitudine când România trebuie apărată este Diana Șoșoacă. Am putea completa hamletian: ”Restul… e tăcere !” Din păcate însă, nu suntem la teatru, ci în viața reală, în care România e călcată în picioare, iar cei care ar trebui să o apere și să o conducă tac !

Așa a fost și acum, când Însărcinatul cum afaceri al Ambasadei SUA la București a avut tupeul de a trata România ca pe o colonie, impunând pretențiile americane - fără jenă și fără pic de respect pentru normele care reglementează statutul diplomaților.

Dar, așa cum spuneam, demnitarii români tac slugarnic în fața SUA, iar singura care a reacționat a fost senatoarea ”care face singură cât un partid”, Diana Iovanovici Șoșoacă.

Într-o ”scrisoare deschisă”, senatoarea îl face praf pe David Muniz. De fapt, nu este prima dată când Diana Șoșoacă ia apărarea românilor în fața obrăzniciei SUA.

Precedenta intervenție a senatoarei a fost în urmă cu câteva luni, ”cam pe la vremea când Biden era ales, să zicem, președinte al USA” iar Jessica Kim, ”rezidentul regional al acestui stat în România, a făcut afirmații defăimătoare la adresa justiției din Romania, dezaprecieri și A AVUT TUPEUL de a solicita desființarea SIIJ, jignind nenumărați magistrați, juriști, avocați și mai ales, întregul popor român, încălcând grav regulile diplomatice impuse de Convenția de la Viena (1961)”.

„La acel moment am fost UNICUL SENATOR ROMÂN care a luat atitudine la un post public de televiziune și am reacționat într-un mod diplomatic, menționând că nu este permis niciunui stat, indiferent de puterea mondială pe care o deține, să manifeste ingerințe în treburile interne ale altui stat, așa cum nici noi nu ne permitem să manifestam astfel de ingerințe, iar reprezentanții Statului Român ar trebui să ia atitudine și să încetam cu poziția de sclavi în fata altor state, indiferent cât de puternice sunt”, amintește Diana Șoșoacă.

Și, evident niciun alt oficial român nu a luat atitudine, ”deși România este STAT SUVERAN”, după cum aduce aminte senatoarea.

Ei bine, senatoarea constată că ”la 3 luni de la acest eveniment inacceptabil, lipsa de respect față de poporul român, față de ROMÂNIA SUVERANĂ, NAȚIONALĂ și INDEPENDENTĂ, a fost repetată” de cel mai înalt diplomat din Ambasada SUA, David Muniz.

”Acesta a avut insolența impardonabilă să se pronunțe asupra urgentării desființării SIIJ” și a făcut ”afirmații care induc ideea ca aceasta instituție ar fi culpabilă de  corupția din România, discreditând astfel tot ceea ce înseamnă justiție, popor, legalitate, decizii ale Curții Constituționale”, arată senatoarea.

Ori, în aceste condiții Muniz a manifestat ”ingerințe în treburile interne ale Statului Român, încălcând dispozițiile Convenției de la Viena (1961) cu privire la relațiile diplomatice, care INTERZICE CATEGORIC, INGERINȚA ORICĂRUI STAT în TREBURILE INTERNE ALE ALTUI STAT”, subliniază Diana Șoșoacă.

Diana Șoșoacă îi transmite direct lui Muniz că ”este inacceptabil, ilegal, inadmisibil” ca un diplomat ”primit cu atâta ospitalitate de poporul român și, mai ales de oficialitățile române cu atitudine de sclavi, obedienți și îngenuncheați, să va permiteți insolența de a va implica în treburile interne ale poporului român, vorbind despre corupție, de parca USA ar fi un stat imaculat”.

”Și noi am putea să ne pronunțam cu privire la așa-zisele alegeri din USA, care, din cauza corupției (ups!) și a falsurilor (așa cum au prezentat presa și politicienii dvs), au ajuns să facă înconjurul lumii și exemplu de "așa nu", motiv pentru care președintele Trump a pierdut - prin fraudă - tot cum zic presa și politicienii dvs – însă NU O FACEM!”, scrie dur senatoarea avocat.

Diana Șoșoacă îi transmite ferm lui Muniz și SUA: ”Este de ajuns! Daca nu aveți respect pentru țara noastră, nu va obligă nimeni să stați aici, DAR NU AVEȚI DREPTUL și NICI CĂDEREA DE A NE JUDECA PE NOI, când VOI AVEȚI ATATEA PROBLEME LA NIVEL INTERN”.

Deci, palme fără menajamente pentru ipocritul ”partener strategic”! Și nu a fost tot, pentru să senatoarea avocat s-a dezlănțuit: ”Convenția de la Viena este obligatorie INCLUSIV și PENTRU USA!”.

”Corupție există în toată lumea și fiecare stat luptă așa cum poate pentru eradicarea ei”, scrie senatoarea, subliniind: ”Însă, NICIODATĂ să NU vă mai PERMITEȚI să vă PRONUNȚAȚI cu privire la TREBURILE INTERNE al ROMÂNIEI, întrucât ÎNCĂLCAȚI toate NORMELE DIPLOMATICE pe care v-ați OBLIGAT să le RESPECTAȚI”.

Senatoarea lansează și un avertisment: ”Am fost destul sub ocupație străină, ca să înțelegem ce se întâmplă, mai ales că aveți concursul unei clase politice trădătoare române, care vă permite mai mult decât v-ați permite dvs”.

”Chiar dacă acești fameni ai clasei politice vă permit, dvs trebuie să aveți demnitatea și probitatea profesională de a refuza să cădeți în latura insolenței și ilegalității, încălcând norme imperative diplomatice”, îi transmite Diana Șoșoacă lui David Muniz.

În plus, senatoarea independentă îl avertizează pe Muniz: ”Vă aduc la cunoștință că, de fiecare dată când am fost supuși de alte puteri, ÎNTOTDEAUNA am găsit RESURSE să NE ELIBERĂM și să ne RECUPERĂM INDEPENDENȚA”.

De aceea, senatoarea mărturisește revoltată: ”Nu mi-am închipuit că în secolul XXI vom avea de înfruntat încă o încercare de îngenunchere de la cei care ar trebui să fie PARTENERI EGALI !”. 

Senatoarea independentă îi dă americanului o adevărată lecție de istorie: ”Suntem UNICUL POPOR care IMPUS și PRIMIT TAXE IMPERIULUI ROMAN, am INVINS IMPERIUL OTOMAN și SUNTEM cei care am OPRIT SCLAVIZAREA Europei și DISTRUGEREA Creștinismului, OPRIND EXPANSIUNEA otomană”.

”Am fost CEI CARE au avut VICTORII și ASUPRA ESTULUI și ASUPRA VESTULUI în cel de-Al doilea Război Mondial, AȘTEPTÂND AJUTOR de peste ocean în ZADAR - și DATORITĂ ACȚIUNILOR României, acest război NEDORIT DE NOI a fost scurtat cu 6 luni; am fost OPRIMATI de sovietici și AM SCAPAT și de ei, ELIBERANDU-NE; am învins și Imperiul Austro-ungar, recuperându-ne teritoriile!”, completează senatoarea lecția de istorie.

Astfel, la acest moment suntem ”PARTENERI EGALI ai TUTUROR STATELOR lumii!”, subliniază senatoarea.

În concluzia acestei adevărate lecții de drept, istorie și patriotism, Diana Iovanovici Șoșoacă îi solicită ferm lui Muniz să își ceară scuze:

”În calitate de SENATOR și CETATEAN ROMÂN, AVOCAT APĂRĂTOR al DREPTURILOR și LIBERTATILOR CETAȚENILOR ROMÂNI, în VIRTUTEA DREPTULUI la LIBERĂ EXPRIMARE și OPINIE, drepturi CONSTITUȚIONALE și ale CARTEI DREPTURILOR OMULUI,  SOLICIT să vă CEREȚI SCUZE ÎNTREGULUI POPOR ROMÂN, STATULUI NATIONAL, SUVERAN, INDEPENDENT, UNITAR și INDIVIZIBIL ROMÂNIA, pentru AFIRMAȚIILE și INGERINȚA în TREBURILE INTERNE ale acesteia și să vă REVIZUITI ATITUDINEA, conform NORMELOR diplomatice internaționale!”, încheie Diana Șoșoacă.

Avertizare generală : cantităţi de apă însemnate

 


Intervalul de valabilitate al avertizării meteo: 3 iulie, ora 10:00 – 3 iulie, ora 23:00. Fenomenele vizate sunt instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă însemnate.

În intervalul menționat în Maramureș, local în Transilvania, la munte, în nordul Munteniei și sudul Moldovei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină, informează ANM

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp.

Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse și pentru intervale mai scurte de timp, îndeosebi în est, sud-est și vest.

Premierul Cîţu : „Îi aştept oricând, oriunde, dar nu mă întâlnesc cu ei ... ”

 


Premierul României, Florin Cîţu, a fost întâmpinat la Vaslui de o delegaţie formată din primari şi parlamentari social-democraţi, condusă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu.

Membrii PSD Vaslui au venit cu o serie de documente în care au explicat că se confruntă cu probleme financiare, din cauza modului în care a fost adoptat bugetul de stat pe anul în curs, solicitând o rectificare bugetară.

„Dorim să-l vedem pe premier şi dacă e posibil, să-i înmânăm câteva documente legate de nevoile administraţiei publice locale din judeţul Vaslui, la care a făcut referire de câteva ori. Am convocat astăzi o întâlnire a primarilor de toate culorile politice, pentru a discuta aspecte legate de trecerea celor şase luni de execuţie bugetară şi nevoia unei rectificări, sigur, în limita posibilităţilor în care gestiunea actualului Guvern o oferă, dar în mod cert avem nevoie de aceste lucruri şi mai ales avem nevoie ca premierul României să cunoască dorinţele noastre, pentru că nu şi-a manifestat dorinţa de a sta de vorbă cu noi.

E un lucru nemaiîntâlnit să vii într-un judeţ şi să nu doreşti să discuţi măcar zece minute cu reprezentanţii administraţiilor publice locale de nivel comunal, orăşenesc, municipal sau cu cei ai Consiliului Judeţean”, a declarat preşedintele CJ Vaslui.

Premierul nu a dorit să stea de vorbă cu aleşii PSD, transmiţându-le acestora să vină să discute cu el despre orice problemă la Guvern, scrie Agerpres.

„Îi aştept oricând, oriunde, îi aştept să vorbim la Guvern dacă au nevoie. Eu sunt deschis să discut cu primarii de la toate partidele. Aici este vorba de investiţii pentru comunităţi. Dacă există proiecte pe care le susţin şi vor să discutăm la Guvern, cu mare plăcere îi aştept. A fost un buget la începutul anului, chiar şi anul trecut când eram la guvernare, ţin minte că a fost un amendament făcut în Parlament de PSD, pe care nu l-am contestat, în care se dădeau bani către consiliile judeţene şi cea mai mare sumă ajungea la Vaslui, nu am acum cifra. În acelaşi timp, dacă sunt proiecte neterminate deşi la Vaslui, din ce ţin eu minte, în ultimii opt ani de zile PSD a fost la guvernare, ar trebui să se uite pentru problemele pe care nu le-au rezolvat până acum şi acolo. Dar eu sunt deschis să discut, îi aştept la Guvern”, a menţionat Cîţu.

Dumitru Buzatu a spus că nu i s-a părut normal că premierul i-a ignorat pe membrii delegaţiei, dar şi-a manifestat speranţa că premierul va trata cu seriozitate problemele menţionate în memoriile transmise.