7.08.2021

Vladimir Putin, a felicitat toți rușii de Ziua Familiei, a Dragostei și a Fidelității

 


Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a felicitat pe ruși de Ziua Familiei, a Dragostei și a Fidelității, menționând că susținerea familiei reprezintă principalul sprijin în viață și o componentă a succesului.

“Astăzi în Rusia marcăm Ziua Familiei, Dragostei și Fidelității. Vă felicit pe voi și apropiații voștri cu această sărbătoare minunată. Să păstrați neapărat căldura și afecțiunea în relațiile voastre. Păstrați tradițiile, valorile care au fost apreciate întotdeauna în mod deosebit în țara noastră, în toate perioadele istorice, pentru că susținerea din partea rudelor, persoanelor apropiate, a prietenilor reprezintă principalul sprijin în viață și o componentă a oricărui succes”, a spus Putin la o întrevedere cu finaliștii concursului național “Marea Schimbare”.

Președintele a subliniat că rudele întotdeauna cred în copii și știu cu siguranță că aceștia vor reuși în viață.

Vârstnic condamnat după ce a susținut că vărul lui a căzut într-un cuțit

 


Un vârstnic din Iași a fost condamnat pentru că și-a înjunghiat un văr. El a susținut însă că victima a căzut în cuțit. 

Un ieșean de aproape 70 de ani a fost condamnat de magistraţii Tribunalului la 5 ani de închisoare pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat un văr. 

De asemenea, Dumitru R. a fost obligat de magistrați și la plata a 3.000 de euro ca daune morale față de vărul său și a aproximativ 12.000 lei către Spitalul Orăşenesc Hârlău, Serviciul de Ambulanţă Judeţean și Spitalul "Sf. Spiridon", ca daune materiale.

Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată în faţa Curţii de Apel.

Cuțitul cu care l-a înjunghiat pe văr a fost confiscat, dar pantalonii de trening purtați în seara respectivă și luați pentru prelevarea de probe i-au fost returnați. 

Cum s-a întâmplat totul 

În urmă cu doi ani, pe 6 octombrie, Dumitru R. a ieșit pe uliță, în Zbereni, comuna Cotnari, și și-a lovit vărul cu un cuțit în zona toraco-abdominală.

Viața victimei a fost pusă în pericol, lama cuţitului atingându-i splina şi pancreasul.

Totuși, vârstnicul a susținut că vărul său a căzut în cuțit, el neavând intenţia de a-l lovi. Bărbatul și-a menținut afirmațiile și în fața judecătorilor. 

În urma unei expertize, a fost stabilită cu exactitate derularea faptelor. Vârstnicul ar fi putut beneficia de reducerea pedepsei cu o treime, dacă ar fi recunoscut cele întâmplate, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Medic din Târgu Jiu, cu salariu de 15.000 de lei, în cătuşe din cauza şpăgilor de la bolnavi

 


Gheorghe Neaţă, un medic chirurg din Târgu Jiu, fost director al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, a fost reţinut, astăzi, pentru luare de mită în formă continuată.

Medicul din Târgu Jiu, cu un salariu de 15.000 de lei pe lună, nu concepea să intre în sala de operaţie fără să primească şpagă de la bolnavi sau de la familiile acestora, însă totul s-a terminat astăzi atunci când poliţiştii au descins la spital.

Într-un dosar de corupţie, ofiţerii de Poliţie au făcut percheziţii la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, vizat fiind medicul Gheorghe Neaţă.

Potrivit unor surse, medicul este acuzat de numeroase fapte de corupţie, în principal luare de mită de la pacienţii pe care îi opera.

Medicul Gheorghe Neaţă a fost reţinut chiar în spital, în urma percheziţiilor, şi dus ulterior la audieri în faţa procurorului de caz. Ulterior, el va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare.

Gheorghe Neaţă nu se află la primul scandal.

În anul 2005, medicul din Târgu Jiu a fost condamnat la închisoare cu suspendare şi obligat să plătească 80.000 de lei drept daune unui pacient, după ce a efectuat o anestezie, în locul specialistului, iar pacientul a rămas paralizat.

În ciuda gravităţii faptei de care a fost acuzat şi ulterior condamnat, medicul Gheorghe Neaţă a continuat să opereze pentru că reprezentanţii Colegului Medicilor din România nu i-au retras dreptul de practică.

Gabriela Firea critică legea impozitării muncilor domestice

 


Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea crtică pe pagina sa de Facebook propunerea guvernului de a introduce o lege prin care să fie fiscalizate muncile domestice.

Gabriela Firea susţine că legea propusă de guvern este neaplicabilă şi nu va aduce beneficii nici angajatorilor, nici prestatorilor, iar birocraţia generată va aduce statului costuri extrem de mari, care vor acoperi practic încasările.

„O idee care lovește în românii cu venituri medii și mici este legea privind fiscalizarea muncilor domestice – o nouă inițiativă absurdă a actualei puteri! Guvernului i-a cășunat pe bone, menajere, instalatori, grădinari etc dar îi lasă în pace pe rechinii care dau lovituri grele bugetului național! Acest nou proiect de lege NU aduce beneficii reale niciuneia dintre părți – nici angajatorului persoană fizică și nici celui angajat pentru muncă domestică –, deci nu va avea finalitate și nimeni nu va fi interesat s-o aplice.

În plus, birocrația excesivă va determina și la nivelul statului costuri mai mari decât beneficiile.

Guvernul este rupt de lumea reală. Vede lucruri ”fantastice” acolo unde nu există și își închipuie soluții complet inaplicabile.

După mintea lor, un angajator care are nevoie de cineva pentru activități casnice, precum bonă la copil, reparații la casă, îngrijit grădina, etc, ar trebui să meargă la ANOFM – Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă – să cumpere niște tichete valorice – 15 lei bucata, cu care să-l plătească pe angajatul/prestatorul serviciilor;

Prestatorul, la rândul său, merge la ANOFM și transformă aceste tichete în numerar, dar i se reține 20,8% sub formă de contribuții de pensii, de sănătate și impozit.

Costurile cu tipărirea și distribuirea tichetelor revin ANOFM, care va plăti (unei entități nedefinite – probabil tot o companie privată sinecuristă) și crearea unei platforme electronice de evidență unde trebuie să se înscrie obligatoriu și beneficiarii(angajatorii) dar și prestatorii(angajații).

Niciun om normal nu va fi dispus să intre în acest coșmar birocratic în loc să plătească direct și firesc, din banii săi, meseriașul care-i schimbă robinetul, înlocuiește becul ars, femeia care face curat ori bona care are grijă de copil.

Sunt sortite eșecului astfel de tentative penibile de rezolvare a gravelor probleme de finanțare ale bugetului de asigurări sociale!

La fel ca în cazul anulării impozitării salariilor part-time la nivelul salariului minim – o decizie prostească, determinată doar de isteria anti-PSD a actualilor guvernanți- care a aruncat pe piața gri a forței de muncă sute de mii de salariați și care a făcut gaură în veniturile statului.”, a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Elena Cârstea, Eurovision : „Cum poți să trimiți o tută care stă pe scenă ?”

 


Elena Cârstea o face praf pe Roxen, după participarea la Eurovision. Artista în vârstă de 59 de ani, care este stabilită de ani buni în SUA, a declanşat un scandal monstru şi critică decizia celor care au trimis-o pe Roxen să reprezinte România.

Cântăreaţa a intervenit în emisiunea Marinei Almășan, de la TVR, care a avut ca subiect participarea țării noastre la acest concurs muzical. Artista nu a criticat-o doar pe reprezentanta României, ci şi întreaga delegaţie TVR, inclusiv casele de discuri, pe care le-a acuzat că promovează cântăreți pe pile.

„Îmi doresc ca România să fie reprezentată fără interesele caselor de discuri. Fără intervenții, pile, cum bine știți. Să nu-mi spuneți că nu e așa, că așa e. Dacă țineți măgăriile în continuare nu o să aveți nimic. Educația muzicală lipsește cu desăvârșire din școli. Nu asta e problema.

Problema este calitatea muzicii. Nu poți să trimiți un om nepregătit. N-ați trimis-o pe Loredana, pe Andra. Ultima picătură a fost copila aia care cântă ca un Dumnezeu, Laura Bretan. Cum poți să trimiți o tută care stă pe scenă, se fâțâie ca la școală? Profesionalismul lipsește cu desăvârșire”, a comentat Elena Cârstea.

Prezentă la discuție, Liana Stanciu, șefa delegației Eurovision de anul acesta, a explicat că nu ea a fost șef de producție. Eșecul României la Eurovision a fost aruncat, într-un final, în cârca managementului defectuous al TVR, dar și a casei de producție care s-a ocupat de Roxen. Anul acesta, Roxen a reprezentat România la Eurovision cu piesa „Amnesia”.

Şi Mihai Trăistariu, participant la Eurovision de 11 ori, a criticat dur prestația lui Roxen, reprezentanta de anul acesta la popularul concurs european de muzică. „Am trăit povești din astea la Te cunosc de undeva. Ea abia își duce partitura până la capăt. Nu mi s-a părut nimic interesant. Nu mă deranjează show-ul ei, dar se chinuie să cânte”, a afirmat Mihai Trăistariu, conform Libertatea.

De asemenea, fostul membru Valahia a asemănat-o pe Roxen cu faimoasa cântăreață din SUA, Billie Eilish, însă tot el e de părere că show-ul artistei românce ar avea mai mult impact dacă ar include și dansatori.

Guvernul a împrumutat de pe pieţele externe 3,25 miliarde de euro

 


Guvernul a împrumutat astăzi de pe piețele externe 3,25 miliarde de euro prin două emisiuni de obligațiuni, cu maturități pe 9 și 20 de ani. Suma este aproape de recordul stabilit în aprilie, când statul a atras 3,5 miliarde de euro, un record pentru o singură ieșire pe piețele externe.

Eurobondurile pe 9 ani, cu scadență în iulie 2030, au fost cotate în deschidere la rata midswap + 205 puncte de bază, iar cele pe 20 de ani, cu maturitate în aprilie 2042, la midswap + 280 de puncte de bază, potrivit Bloomberg, citat de Profit.ro.

Pe parcursul zilei, în contextul în care interesul din partea investitorilor a adus subscrieri de circa 9,5 miliarde de euro (5,75 pentru 9 ani și 3,75 pentru 20 de ani), costurile de împrumut au coborât la midswap + 180 de puncte de bază pentru titlurile pe 9 ani și la midswap + 260 puncte de bază pentru eurobondurile pe 20 de ani.

Aranjorii vânzării de eurobonduri sunt Erste, ING, JPMorgan, RBI și UniCredit. Ministerul Finanțelor a publicat spre finalul zilei, în Monitorul Oficial, un ordin de ministru care prevede „contractarea de către Ministerul Finanțelor a unor împrumuturi pe piețele externe de capital în cadrul Programului-cadru de emisiuni de titluri de stat „Medium Term Notes”, în sumă totală de până la 4 miliarde euro, prin lansarea a două serii noi de obligațiuni, cu maturități de 9 ani și 20 ani sau mai mult, împrumuturile fiind denumite în continuare emisiune.

Suma finală, precum și toți ceilalți termeni și condiții financiare urmează să fie stabilite la momentul lansării emisiunii, în funcție de condițiile de piață”.

Guvernul a anunţat împrumuturi de până la 7,4 miliarde de euro din pieţe externe în acest an

Pentru piața externă, statul a anunțat că vrea să împrumute 7-7,4 miliarde de euro de pe piața externă prin emisiuni de obligațiuni în acest an. Necesarul brut de finanțare pentru 2021 este de 130,8 miliarde lei. Necesarul se bazează pe un deficit bugetar stabilit la început de an la 79,9 miliarde lei (7,2% din PIB). Nevoia de împrumuturi a statului a explodat anul trecut, odată cu deficitul bugetar. Deficitul bugetar a fost de 26,9 miliarde lei (2,8% din PIB) în 2018, 48,3 miliarde lei (4,6% din PIB) în 2019 și de 101,9 miliarde lei (9,8% din PIB) în 2020.

Guvernul a împrumutat în aprilie 3,5  miliarde de euro, la prima ieșire a României pentru împrumuturi pe piața externă din acest an. Suma este cea mai mare atrasă de România până acum la o singură ieșire pe extern. Statul a atras 2 miliarde de euro printr-o emisiune de obligațiuni pe 12 ani și 1,5 miliarde euro printr-o emisiune separată pe 20 de ani. Anul trecut, statul a împrumutat de pe piețele externe 8,8 miliarde de euro și 3,3 miliarde de dolari, în contextul unui deficit bugetar record, de 102 miliarde de lei (9,8% din PIB).

Femeie ucisă „de plăcere” de soţ. Bărbatul era gelos pe propriul fiu

 


Un bărbat în vârstă de 68 de ani, din Argeş, spune că şi-a ucis soţia "din plăcere". Mai mult, acesta bănuia că femeia cu care era căsătorit de 44 de ani avea o relaţie cu propriul fiu. Bărbatul riscă să stea după gratii timp de 25 de ani.

Femeie ucisă „de plăcere” de soţ. S-a întâmplat în localitatea Poienari din Argeş. Cei doi soţi erau căsătoriţi de 44 de ani, timp în care femeia a îndurat crizele de gelozie şi bătăile soţului său. De data aceasta nu a mai scăpat. Într-un moment de furie, bărbatul şi-a ucis soţia.

Vecinii spun că bărbatul în vârstă de 68 de ani a fost tot timpul gelos. Acum, acesta bănuia că soţia lui avea o relaţie cu propriul fiu. Tânărul venise din străinătate să renoveze casa părintească şi să aibă grijă de ei.

„Când m-am trezit, la 6.30, am găsit-o moartă acolo, în propria locuinţă. Nu am auzit nimic. Bine, ei s-au certat ieri toată ziua…”, a declarat Cristian Manea, fiul victimei, potrivit observatornews.ro.

Tânărul spune că tatăl său devenise mai agresiv în ultima perioadă, după operaţia pe care o suferise la coloană.

Bărbatul s-a ascuns în podul fânarului după ce şi-a înjunghiat soţia, însă a fost găsit repede de poliţişti. După ce a fost reţinut, acesta a declarat că şi-a ucis soţia de plăcere şi că nu are niciun regret.

În urmă cu un an, femeia a depus plângere împotriva soţului său însă a retras-o.

Bărbatul în vârstă de 68 de ani a fost reținut 24 de ore pentru omor şi riscă să stea după gratii până la 25 de ani.

Victorie pentru Ludovic Orban

 


Antonel Tănase, fostul secretar general al Guvernului Orban, a reuşit să obţină PNL Sector 3, cu 325 de voturi, faţă de cele 151 de voturi obţinute de Claudia Benchescu.

Victorie pentru Ludovic Orban. Succesul lui Antonel Tănase reconfirmă dominarea echipei Orban în Capitala. În prezent, echipa Orban controlează sectoarele 1, 3, 5 şi 6, iar echipa Cîţu sectoarele 2 şi 4.

Prin rezultatul de ieri, Ludovic Orban îşi va putea impune uşor favoritul la preşedinţia PNL Bucureşti.

Ludovic Orban a afirmat, joi, la conferinţa de alegeri interne de la organizaţia PNL Sector 1, că în patru ani a realizat, ca preşedinte al partidului, lucruri la care nu s-ar fi aşteptat nimeni, iar la final de mandat stă „cu fruntea sus”.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a amintit faptul că în 4 ani de mandat al său la conducere, liberalii au ajuns cea mai importantă forță politică a țării, deținând 3 dintre cele mai importante 4 funcții în stat.

„De la congresul din 2017 au trecut 4 ani. Au fost ani de reconstrucţie, au fost ani de muncă, de pregătire, au fost ani de campanii grele derulate în condiţii la care nimeni nu s-ar fi aşteptat, în special campania pentru alegerile locale şi campania pentru alegerile parlamentare. La final de mandat stau cu fruntea sus şi pot să vă spun că în 4 ani de zile am realizat lucruri la care nimeni nu s-ar fi aşteptat. PNL este astăzi principalul partid de guvernământ, PNL deţine astăzi 3 din 4 cele mai importante funcţii în stat”, a afirmat, Ludovic Orban, potrivit News.ro.

Premierul Florin Cîţu a avut un mesaj pentru liberalii de la organizaţia PNL Bucureşti şi a precizat că vor fi susţinuţi doar membri ai PNL la primăriile de sector, cu el preşedinte al partidului.

„Mesaj ferm pentru colegii mei, membri PNL în Bucureşti: cu mine preşedinte al partidului, vom susţine doar membri PNL la primăriile de sector. Votaţi înţelept când alegeţi preşedinţii PNL de sectoare. Mult succes şi vă aştept alături de echipa câştigătoare. Împreună construim România liberală”, a scris Florin Cîţu joi pe Facebook.

7.07.2021

Ludovic Orban, reacţie după ce a fost îmbrâncit

 


Ludovic Orban a fost astăzi, 7 iulie, îmbrâncit de agenții de pază care asigurau ordinea la alegerile interne de la PNL Sector 4. Incidentul ar fi avut loc, marți seară, la sediul PNL Sector 4, unde aveau loc alegeri interne. Ludovic Orban, președintele PNL, ar fi fost bruscat de agenții de securitate în momentul în care acesta a coborât de pe scenă.

Ludovic Orban, reacţie după ce a fost îmbrâncit. Preşedintele PNL spune că ce s-a întâmplat la alegerile interne ale Sectorului 4 nu a fost corect, având în vedere că este primul an în care bodyguarzi au fost implicaţi în procesul de organizare.

„Ce s-a întâmplat nu este corect. De când sunt eu în PNL n-am văzut bodyguarzi care să fie implicaţi în procesul de organizare, de votare. Bodyguarzii care păzeau scena nu m-au recunoscut în primă fază şi nu m-au lăsat să intru pe scenă.

Nu-mi place să discut. Eu nu am accepta prezenţa bodyguarzilor şi până la urmă, bodyguarzii şi-au văzut de treabă, dar cu o mare rezistenţă din partea colegilor mei.

Este un amănunt pe care nu vreau să-l comentez. Eu sunt garanţia că nu e nevoie de bodyguarzi atunci când se organizează alegeri interne.

Domnul Boc nici nu era de faţă. Şi-au ţinut cuvântările două ore, după care au plecat. Episodul s-a petrecut ulterior cuvântărilor şi ulterior susţinerii discursurilor de către preşedinţi.”, a spus Ludovic Orban.

Adrian Moraru, consilier general şi fost candidat la Primăria Sectorului 3, a criticat modul cum au fost organizate alegerile de la Sectorul 4 şi faptul că organizatorii au apelat la agenţi de pază ai unei firme private, agenţi care l-ar fi îmbrâncit inclusiv pe şeful PNL, Ludovic Orban, pentru a-l scoate de pe scenă.

„Mi-am propus să nu comentez alegerile interne. Dar aseară a fost o premieră. Preşedintele naţional al partidului este îmbrâncit de pe scena amplasată în curtea sediului central de nişte gorile cu ceafa lată plătite să “facă ordine” şi care i-au zis să facă paşi”, a scris pe pagina sa de Facebook Adrian Moraru, consilier general al PNL.

Alegerile PNL de la Sectorul 4 au avut parte de un fapt inedit. Organizatorii au folosit o firmă de pază pentru a menţine liniştea şi controlul membrilor, însă agenţii acesteia s-au contrat atât cu jurnaliştii, cât şi cu o parte a echipei Orban, inclusiv liderul PNL fiind îndepărtat mai mult cu forţa de pe scena din curtea sediului central al partidului.

Atac cu rachete asupra soldaţilor americani din Irak

 


Paisprezece rachete lansate miercuri în Irak au vizat baza militară Ain al-Assad, unde sunt găzduiţi soldaţi americani, a anunţat pe Twitter colonelul Wayne Marotto, purtător de cuvânt al coaliţiei internaţionale antiteroriste din această ţară.

„În jurul orei locale 12.30, baza aeriană Ain Al-Assad, din Irak, a fost atacată de 14 rachete. Ele au căzut peste bază şi în perimetrul său. Au fost activate sistemele de apărare. Conform informaţiilor preliminare, trei persoane au fost rănite uşor”, a scris colonelul Marotto, citat de Al Arabiya.

Este cel mai recent dintr-o serie de atacuri devenite aproape zilnice împotriva intereselor americane în Irak. Baza Ain al-Assad, în vestul deşertic al provinciei Anbar, a fost deja ţinta a trei rachete luni, iar câteva ore mai târziu Ambasada SUA la Bagdad a fost ameninţată de o dronă, care a fost doborâtă.

Marţi seară, un atac cu drone-capcană a fost comis asupra Aeroportului Internaţional Erbil, în Kurdistanul irakian (nord), care găzduieşte de asemenea o bază a coaliţiei internaţionale.

În total, 49 de atacuri au vizat interesele americane de la începutul anului în Irak, unde sunt desfăşuraţi 2.500 de soldaţi americani în cadrul coaliţiei antiteroriste internaţionale. Noua utilizare de drone este o provocare pentru coaliţie, deoarece aceste dispozitive zburătoare pot scăpa de bateriile de apărare C-RAM, instalate de armata americană pentru protejarea trupelor sale.

Aceste noi atacuri survin la o săptămână după atacuri americane asupra unor poziţii ale Forţelor Populare de Mobilizare – o puternică grupare paramilitară pro-iraniană în Irak şi Siria – care au ucis zece combatanţi.

Forţele Populare de Mobilizare salută cu regularitate lansarea de rachete şi de drone-capcană, însă nu au revendicat niciodată vreun atac.

PSD cere anchetarea „autodenunţurilor PNL” privind politizarea companiilor de stat şi a inspectoratelor şcolare

 


PSD solicită intervenția urgentă a organelor de anchetă în urma autodenunțurilor publice exprimate de lideri ai PNL cu privire la "politizarea grosolană a unor funcții din companiile sau instituțiile de stat, ce ar fi trebuit atribuite prin concurs și nu după afinitățile politice ale candidaților".

PSD cere anchetarea „autodenunţurilor PNL” privind politizarea companiilor de stat şi a inspectoratelor şcolare.

„Campania internă pentru șefia PNL a scos la lumină faptul că liderii PNL și-au folosit în mod sistematic influența politică pentru a obține foloase necuvenite în favoarea unor membri sau apropiați ai PNL, ceea ce constituie o infracțiune de corupție, potrivit legii penale din România. Din discursurile și declarațiile enunțate în lupta internă din partid rezultă în mod clar că au existat intervenții politice ale unor lideri PNL pentru numirea sau destituirea unor persoane din inspectoratele școlare sau companiile de stat, precum Poșta Română sau Transelectrica”, se arată într-un comunicat de presă al PSD.

În opinia PSD, „președintele Iohannis, care a girat guvernele de dreapta, și premierul Cîțu care conduce actualul Executiv, sunt direct responsabili de politizarea deșănțată și generalizată care se desfășoară sub ochii lor”.

„Se confirmă, astfel, că Dreapta i-a mințit grosolan pe români cu promisiunile din Programul de guvernare, în care se anunța ritos „promovarea unui management performant, depolitizat și integru în companiile de stat”, „autonomia și depolitizarea școlii” sau „depolitizarea funcției publice și stabilirea clară a pozițiilor politice în structura administrativă”, mai precizează socialdemocraţii.

Demiterea lui Clotilde Armand, tot mai aproape

 


Demiterea lui Clotilde Armand, tot mai aproape. Un referendum este pus la cale de societatea civilă, iar Mirel Curea anunță că urmează să fie amplasate puncte pentru strângerea de semnături care să ducă la demiterea primarului de la USR-PLUS. PSD a anunțat că va susține orice inițiativă civică pentru demiterea lui Armand.

Indignat de faptul că străzile din Sectorul 1 sunt pline de gunoaie, Mirel Curea îi îndeamnă pe locuitorii Capitalei, printr-o postare pe Facebook, să strângă semnături alături de el.

„În câteva zile, se vor organiza în Sectorul 1 puncte pentru strângerea de semnături pentru trimiterea doamnei Clotilde Armand la odihnă și tratament.

Le vom strânge cu un steguleț de semnalizare, în soare, pentru că nu putem spera ca madama să aprobe amplasarea de corturi, ceea ce motivează și mai abitir. La fel cum pe mine mă motivează suplimentar faptul că în fața casei mele și în capătul străzii tronează în continuare mormane de gunoaie.

Cine are posibilitatea să aducă mai multe semnături, va putea descărca în cel mai scurt timp formulare de pe net. Eu voi face de serviciu, cot la cat cu alți voluntari, la un asemenea punct.

În fotografie, doar o mostră, un instantaneu făcut la intersecția străzilor Cireșoia cu Fabrica de Cărămidă.




”A început mâncatul de rahat. Nu, nu mă plătește nimeni. Banii mi-i fac doar din muncă, de regulă în mai multe locuri. Numai și numai din muncă. Dacă mi-a dat cineva vreodată ceva, ca să scriu sau să nu scriu ceva, ca să reacționez sau să nu reacționez cumva, să o spună la comentarii.”, spune jurnalistul Mirel Curea.

NU mai arunca uleiul alimentar în chiuvetă ! Pericolele pentru sănătate

 


Aruncarea la chiuvetă sau la coșul de gunoi a uleiului alimentar uzat are efecte extrem de negative atât asupra sănătății tale, cât și pentru mediul înconjurător.

Descoperă ce poți face pentru a evita să contribui la perpetuarea acestor efecte, de ce și cum să reciclezi uleiul alimentar uzat.

De ce să colectezi și să reciclezi uleiul alimentar uzat

Atunci când arunci uleiul alimentar uzat în sistemul de canalizare, acesta înfundă țevile și produce defecțiuni în sistemele din stațiile de epurare. Costurile de curățare și reabilitare a țevilor de canalizare sunt apoi introduse la consumatorul final, adică sporirea cheltuielilor tale.

Un litru de ulei alimentar uzat care este aruncat în sistemul de canalizare poluează un milion de litri de apă. Această cantitate reprezintă necesarul pentru supraviețuire pentru un adult pe o durată de 14 ani. Apoi, odată ajuns în resursele naturale de apă, uleiul formează o peliculă la suprafața apei care împiedică oxigenul să ajungă la plantele și viețuitoarele acvatice. Ca urmare, atât viețuitoarele cât și plantele din aceste ape mor fiind lipsite de oxigen.

De asemenea, atunci când ajunge în sol, uleiul alimentar uzat râncezește, poluând solul și oprind regenerarea acestuia. Astfel, pământul devine nefertil, fiind necesar un interval considerabil de timp pentru ca acesta să devină din nou productiv.

Cum colectezi corect uleiul alimentar uzat

Ce aspecte să ai în vedere pentru a putea fi reciclat și a evita impactul negativ asupra mediului atunci când îl colectezi? Îți recomandăm ca după ce termini de gătit să lași uleiul utilizat să se răcească. După ce uleiul s-a răcit, strecoară-l pentru a elimina impuritățile și resturile de mâncare. Apoi pune uleiul strecurat într-un recipient de plastic, metal sau sticlă. Uleiul astfel colectat este gata de a fi dus la punctele de colectare specializate pentru a fi trimis spre reciclare.

Este foarte important să eviți amestecarea uleiului uzat cu apă, ulei de motor, uleiuri minerale, lichid de frână sau transmisie, resturi alimentare, produse chimice sau orice alte deșeuri deoarece acesta nu va mai putea fi reciclat.

De asemenea, este bine să știi că uleiul alimentar uzat prezintă proprietăți de reutilizare. El poate fi transformat în combustibil biodiesel, în săpun natural, în soluții de curățare, dar și în produs concentrat emulsionabil pentru toate tipurile de cofraje.

Unde poți preda uleiul alimentar uzat

Odată colectat separat și necontaminat în recipientul ales, uleiul alimentar uzat este pregătit pentru a fi predat la punctele de colectare specializate sau poate fi preluat de la tine de acasă pentru a fi trimis spre reciclare, scrie Hartareciclării.ro.

Monica Pop : Să meargă să-şi depună DEMISIA

 


Medicul Monica Pop a făcut primele declarații marți după ce un dispecer 112 din Galaţi a răspuns unei mame care a reclamat dispariția fiicei sale.

Medicul Monica Pop s-a declarat dezamăgită şi revoltată de atitudinea dispecerului de la 112 din Galați şi a catalogat gestul său ca fiind inuman.

„Este foarte greu de caracterizat așa ceva. Problema este că oamenii sunt foarte căzuți moral în țara aceasta și cred că nu le mai pasă. Asta și demonstrează (n.r. dispecerul 112) că nu le mai pasă și nu îi interesează. Trebuia să sară şi să încerce măcar, nu să bagatelizeze aşa. (...) Să se ducă singură să își depună demisia. Să plece de acolo și să meargă să lucreze într-un loc unde nu e cu oameni, că așa ceva nu se poate", a spus medicul Monica Pop, marți seară, la Antena 3, în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei”, moderată de Mihai Gâdea.  

Amintim că DSU a reacționat după ce o angajată a Serviciului de Ambulanță Galați i-ar fi spus unei femei că Poliția nu are unde să-i caute fata„ dacă e fugită și n-o vede nimeni”. Femeia sunase pentru a anunța dispariția unei fete de 16 ani.

Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, care vizează o înregistrare audio dintre un dispecer al Serviciului de Ambulanță Galați și o persoană care anunța dispariția fiicei sale care suferă de o problemă medicală, Departamentul pentru Situații de Urgență s-a sesizat cu privire la această speță.

Incidentul a avut loc pe 2 iulie. O femeie, asistent maternal, a sunat la 112 pentru a anunța că fata de 16 ani a dispărut în timpul unei plimbări.

Fata este pacient la neuropsihologie pediatrică și recent revenise de la spital.

Apelul de urgență a fost direcționat către Serviciul de Ambulanță.

„Au fost mai multe apeluri, au fost direcționate către Serviciul de Ambulanță. În final, fata a fost găsită de polițiști”, a declarat Mihai Polinschi, reprezentantul Serviciului de Ambulanță Județean Galați.

Dispecerul i-ar fi spus femeii care își căuta fata că „Poliția nu este pe fir. Dar nici Poliția nu aleargă după ea. Dacă ea este fugită și n-o vede nimeni, unde s-o caute Poliția, doamnă?”. Mai mult, dispecerul i-ar fi spus femeii și că, „dacă i-ați pierdut urma, doamnă, când o găsiți, este liniștită și vrea să meargă la spital, reveniți la 112. Nu vine nimeni s-o caute în tot orașul”.

Reprezentanții instituției au început o anchetă pentru a stabili dacă operatoarea telefonică s-a comportat corespunzător.

„Ancheta vizează doar comportamentul persoanei de la dispecerat, din punct de vedere medical nu a greșit cu nimic. Ancheta va stabili dacă s-a comportat necuviincios și va lua măsurile care se impun”, a precizat Polinschi, notează Mediafax. 

Rezultatele anchetei vor fi comunicate în următoarele zile.

Explozie urmată de incendiu la Combinatul Chimic Azomureş

 


O explozie urmată de incendiu s-a produs marţi noaptea la staţia de amoniac 3 din cadrul Combinatului Chimic Azomureş, un bărbat de aproximativ 50 de ani suferind o fractură de membru superior. 

În urma evenimentului a fost transmis un mesaj RO-ALERT de informare a populaţiei din zona limitrofă a operatorului. Potrivit ISU Mureş, explozia s-a produs în jurul orei 01,00. Incendiul a fost  localizat, fără pericol de extindere, şi s-a  intervenit pentru lichidare.

ISU Mureş a precizat că nu există niciun pericol pentru populaţie sau personalul operatorului, fiind activată grupa operativă pentru gestionarea evenimentului. Reprezentanţii Azomureş precizează, pe Facebook, că a fost identificată cauza evenimentului de către operatorii instalaţiei.

Nu se înregistrează emisii de amoniac la nivelul platformei sau în afara ei. (...) Nu există pericol pentru comunitate, arată sursa citată. Potrivit reprezentanţilor combinatului, în timpul manevrelor de pornire a uneia dintre instalaţiile de producere a amoniacului de pe platforma Azomureş a avut loc un incendiu.

O persoana a fost rănită, a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi este în afara oricărui pericol. Situaţia este acum sub control, este monitorizată de autorităţi, instalaţia unde a avut loc incendiul fiind oprită complet, mai arată sursa citată, potrivit Agerpres.

7.06.2021

Moscova : Există șansa normalizării relațiilor dintre Rusia şi SUA

 


Există șansa normalizării relațiilor dintre Rusia şi SUA și nu trebuie ratată, a declarat viceministrul rus de Externe Sergei Riabkov, adăugând că Moscova este pregătită să facă eforturi în acest sens.

„Șansa nu doar că există, dar este mai mare decât credeau mulți înainte de summit-ul (SUA-Rusia) și va fi un lucru şi mai de neiertat dacă o vom rata acum”, a spus Riabkov într-un interviu pentru revista Mezhdunarodnaia Zhizn, publicat marți.

Rusia a început imediat să pună în aplicare acordurile care au fost încheiate în timpul summitului de la Geneva, a adăugat Riabkov.

Acesta a menționat, de asemenea, că Moscova nu exclude un dialog cu Statele Unite cu privire la ultimul sistem de armament al Rusiei dacă va include și discuții despre armele hipersonice americane și alte chestiuni.

„Cred că nu se poate fără să vorbim despre ele [sistemele de arme rusești], dar, în egală măsură, americanii trebuie să aibă în vedere faptul că vom vorbi despre o serie întreagă de sisteme ale lor care ne deranjează ... Este vorba de perspectivele privind apariția rachetelor cu rază intermediară și scurtă ale SUA în Europa și în regiunea Asia-Pacific, e vorba de spațiu, de [armele] hipersonice americane, precum şi de sistemele SUA cu instalaţii convenționale, [discuţii pentru] rezolvarea unor probleme strategice și o serie de alte aspecte”, a spus diplomatul rus, citat de Sputnik News. 

Relaţiile dintre cele două țări s-au deteriorat în ultimii ani, ceea ce a condus ulterior la retragerea SUA din Tratatul INF și din Tratatul „Cer Deschis”, în ciuda solicitărilor din partea Moscovei și a Europei de a fi salvate aceste acorduri.

Totuşi, au apărut şanse de îmbunătăţire a relațiilor SUA-Rusia după summitul din 16 iunie organizat la Geneva, când președinții Vladimir Putin și Joe Biden au convenit să lanseze consultări privind stabilitatea strategică și reducerea riscului de conflict între cele două puteri nucleare dominante ale lumii.