11.22.2021

VESTE BUNĂ pentru milioane de pensionari. În ianuarie se va acorda a 13-a pensie

 


PSD anunţă că s-ar putea acorda şi a 13-a pensie. Marius Budai susţine că „este un scut pe care încercăm să-l creăm în faţa acestui val de scumpiri. Acest proiect mi se pare extrem de bun. L-am negociat în momentul în care am discutat pachetul social, eu sunt extrem de mulţumit de pachetul social care a ieşit din negocieri.

Până la urmă, la întâlnirile politice, Marcel Ciolacu a reuşit să impună în gândirea social democrată şi iată că gândim ca începând din prima lună de guvernare, de la 1 ianuarie, să încercăm să rezolvăm din problemele apărute din cauza valului de scumpiri apărute din ultimul timp.

Vine această sumă de 1.200 de lei pentru pensiile cuprinse între 1.000 şi 1.600 lei, vin pentru pensionarii care au pensia minimă, adică 800 lei, vor primi câte 200 lei în fiecare lună de acum încolo, deci pensia minimă practic se va majora cu 200 lei, de la 800 la 1.000 lei.

Se realizează dublarea alocaţiilor pentru copiii în vârstă de 0-2 ani şi cei cu dizabilităţi, este o creştere şi a alocaţiei pentru copiii în vârstă de 2-18 ani şi bineînţeles, a 13-a indemnizaţie pentru persoanele cu dizabilităţi.

Bineînţeles, salariul minim şi ulterior urmând a fi comunicat într-un termen de 120 de zile un nou calendar de implementare a legii pensiilor şi a legii salarizării.

Toate aceste lucruri vin dintr-un moment extrem de tensionat în societatea românească, scumpirile din alimente, de la energie, scumpirile medicamentelor au dus pensionarii, cei cu copii mici şi cei cu salariul minim într-o situaţie extrem de delicată.

Să nu-şi închipuie cineva că acest 10% în plus la pensii pentru părinţii şi bunicii noştri va îmbogăţi peste noapte.

Este un scut pe care încercăm să-l creăm în faţa acestui val de scumpiri”, a spus Marius Budai, fost ministru al Muncii.

Premierul propus de PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat, vineri, că în urma discuţiilor s-a stabilit că va creşte pensia minimă de la 800 la 1.000 de lei, vor fi indexate pensiile cu 10% şi va fi acordată cea de-a 13 indemnizaţie pentru persoanele cu handicap. De asemenea, persoanele cu pensie peste 4.000 de lei nu vor mai fi scutite de la plata CASS. Alocaţiile pentru copiii între o zi şi doi ani vor fi de 600 de lei, iar pentru cei mai mari de doi ani alocaţia va creşte la 243 de lei. Salariul minim va creşte la 2.550 lei.

RUSIA desfăşoară exerciţii antiaeriene în Crimeea

 


Kremlinul a acuzat duminică Occidentul că amplifică artificial tensiunile în jurul Ucrainei, cu declaraţii repetate care sugerează că Rusia este gata să lanseze un atac asupra vecinei sale şi a spus Washingtonului şi aliaţilor săi. A doua zi a început exerciţii militare în Crimeea.

Unităţi ale forţelor armate din Rusia au efectuat luni o serie de exerciţii antiaeriene în peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Moscova în 2014, cu utilizarea sistemelor de rachete S-400 şi Panţir, a informat luni Ministerul rus al Apărării, citat de agenţiile de presă EFE şi Interfax.

Obiectivul exerciţiilor a fost de „a detecta, urmări şi distruge rachete de croazieră ale unui inamic convenţional”, a precizat serviciul de presă al Districtului militar Sud într-un comunicat publicat pe site-ul Ministerului rus al Apărării.

„Ţintele aeriene ale unui presupus inamic au fost simulate electronic la diferiţi parametri de viteză şi altitudine de zbor, ceea ce a adăugat dificultate misiunii”, potrivit comunicatului.

Operatorii sistemelor S-400 şi Panţir şi-au îndeplinit cu succes sarcina, indică Ministerul rus al Apărării, care subliniază că, în Crimeea, este amplasată o grupare de forţe ruse capabilă să garanteze apărarea peninsulei împotriva oricăror ameninţări.

În noiembrie 2018, Rusia a desfăşurat un al patrulea regiment de sisteme S-400 în nordul Crimeii.

Sistemele S-400, cu rază lungă de acţiune, pot doborî avioane cu tehnologie ‘stealth’, rachete de croazieră, tactice şi chiar balistice la altitudini între 10 metri şi 50 de kilometri, cu viteze de zbor de 4,8 kilometri pe secundă.

Acestea utilizează trei tipuri de rachete – cu o rază de acţiune de 150, 300 şi, respectiv, 400 de kilometri – şi sunt capabile să doboare simultan 12 ţinte, fiecare baterie constând din rampe de lansare verticale, radare şi echipamente autonome de detectare şi identificare a ţintei.

Sistemul Panţir, care, la fel ca S-400, poate fi montat pe vehicul, combină rachetele sol-aer cu rază scurtă şi medie de acţiune cu tunuri antiaeriene automate.

România, singurul stat din regiune care importă mai multe produse agricole decât exportă

 


Potrivit datelor Eurostat, România este singurul stat din regiune care importă mai multe produse agricole decât exportă. Ungaria produce alimente de 1.800 de euro pe hectar de teren cultivat. Austriecii au un randament de 3.000 de euro, polonezii de 2.500 de euro, iar în Olanda valoarea producţiei agricole la hectar este de 18.000 de euro.

Potrivit unor calcule bazate pe date de la Eurostat, în România valoarea producţiei agricole este de 1.345 de euro pe hectar de teren cultivat (valoarea în euro a producţiei din 2020 raportată la suprafaţa de teren cultivat din 2016, acestea fiind cele mai recente cifre).

Politicianul Janos Lazar, fost şef de cabinet al premierului Viktor Orban şi acum comisar guvernamental pentru agricultură, vrea să obţină independenţă alimentară şi atrage atenţia asupra faptului că Olanda, campionul productivităţii agricole, are 12 dintre cele mai mari 15 companii de alimente din Europa.

Potrivit datelor Comisiei Eu­ropene, Ungaria a exportat anul trecut pro­duse agricole de 9,6 mld.  euro, la o po­pu­laţie de 9,7 milioane de locuitori, ceea ce în­seamnă exporturi agricole de aprope 1.000 de euro per capital. Importurile s-au situat la 6,5 mld. euro.

În aceeaşi perioadă, Polonia a exportat pro­duse agricole de 31,8 miliarde euro, la o po­p­u­laţie de 38 de milioane de locuitor, ceea ce înseamnă exporturi agricole de 837 de euro per capita. Importurile au fost de 28,5 mld. euro.

În acelaşi an, România a avut exporturi de produse agricole de aproape 7 miliarde de euro, la o populaţie de 19,2 milioane de locuitori. Astfel, exporturile au fost de 364 de euro per capita. Dintre cele trei state, România este singurul care a avut importurile mai mari decât exporturile: a importat produse agricole de 8,8 miliarde euro.

„Este greu să înţelegi de ce Ungaria trebuie să importe mâncare deşi suntem o ţară care are suficient teren agricol şi apă proaspătă pentru hrănirea populaţiei“, a spus Janos Lazar într-un interviu pentru site-ul economic Portfolio.hu, potrivit ZF. 

Politicianul a explicat că este extrem de important ca jucătorii maghiari să dezvolte o producţie de materie primă de calitate, chiar dacă acest lucru se poate realiza doar prin intervenţia statului. El a sugerat şi că statul maghiar ar trebui să creeze un lanţ comercial integrat şi a amintit că există „o cantitate fără precedent de finanţare disponibilă pentru dezvoltarea zonelor rurale“.

Comentariile lui Janos Lazar vin în ajun de alegeri generale în care Orban şi partidul său vor înfrunta pentru prima dată o opoziţie ce pare unită. Iar fermierii şi zonele rurale sunt întot­deauna instrumente de manevră elec­to­rale folosite de partidele considerate populiste.

Însă nu poate fi ignorat nici faptul că Ungaria, ca multe alte state din regiune, s-a confruntat cu problema dependenţei de alţii în timpul crizei provocate de pandemie şi în criza actuală de energie.

De aceea, a spus Janos Lazar, este importată independenţa unei ţări, iar Ungaria trebuie să devină independentă în trei sectoare: cel al energiei, cel financiar şi cel alimentar. Până acum, Ungaria a reuşit să devină „suverană“ doar la producţia de carne de pasăre.  Agricultura ungară încă nu este capabilă de o producţie de calitate în industria cărnii de porc sau a laptelui.

Janos Lazar crede că este foarte important pentru Ungaria să urce pe lanţul valoric cu producătorii interni, procesatorii, distribuitorii şi retailerii. „Nu-i mai sprijiniţi pe retailerii şi discounterii străini!“, a cerut el.

„Faptul că suntem membri ai UE nu a eliminat posibilitatea aplicării unor politici ecomomice patriotice, ci doar a îngustat-o. Este suficient spaţiu pentru susţinerea jucătorilor interni.“, a mai precizat politicianul.

Acesta este conştient că piaţa locală nu se poate descurca fără importuri şi că  unele produse din lapte şi carne va trebui aduse din străinătate încă mult timp de-acum încolo.

Întrebat dacă poate fi considerat progres faptul că lanţurile mari de magazine universale sau de alimente precum Aldi şi Lidl oferă produse ungureşti în cantităţi mari, politicianul a explicat că este vorba doar de marketing şi că aceia care cred altceva „sunt naivi“. El a mai spus că alte state au reuşit să reducă amploarea pe piaţă a lanţurilor de magazine străine şi a dat exemplul Austriei, Slovaciei şi Poloniei.

Janos Lazar este cunoscut pentru declaraţiile sale sfidătoare sau belicoase. În Polonia, cel mai mare lanţ de retail este Biedronka, deţinut de un grup portughez, însă, într-adevăr, jucătorii locali sunt nu doar bine reprezentaţi, ci şi exploratori ai pieţelor externe. Ambiţiile guvernului ungar pentru sectorul agricol nu sunt ceva nou. În 2019, ministrul de externe şi al comerţului Peter Szijjarto declara că guvernul vrea să-şi aducă ţara “n top 10 mondial al exportatorilor de cârnaţi, de pe locul 12 atunci.

POATE ERAȚI CURIOȘI SĂ ȘTIȚI cu ce se ocupă ”TORȚIONARII” PLANETEI, în timp ce NOI STĂM CU NASUL ÎN MASCĂ

 


ÎN TIMP CE POPULAȚIA PLANETEI GEME DE RESTRICȚII, ”TORȚIONARII” SE DISTREAZĂ, FĂRĂ NICIO RESTRICȚIE...

Imaginea este foarte reală, nimic nu este trucat.

11.20.2021

PROTESTE de amploare la VIENA faţă de restricţii şi de vaccinarea obligatorie

 


Mii de oameni au ieşit în stradă, sâmbătă, la Viena, pentru a protesta faţă de restricţii şi de intenţia Guvernului de a introduce vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19.

Oamenii sunt escortaţi de forţe impresionante. 

Manifestaţia a fost organizată, la iniţiativa partidului de extremă dreapta FPÖ, cu toate că liderul formaţiunii, Herbert Kickl, a lipsit deoarece a fost testat pozitiv cu COVID-19.

Oamenii veniţi cu miile  s-au adunat în centrul capitalei austriece, în apropierea Cancelariei,  conform News.ro. Protestatarii au afişat pancarte prin care denunţă „dictatura corona” sau „nu divizării societăţii”.

„Sunt protestatari care au pornit în marş pe străzile Vienei. Din păcate, am putea asista la noi incidente. Sunt poliţişti mobilizaţi pe trotuare şi dacă se întâlnesc cu grupul protestatarilor am putea avea scene violente. Protestatarii au ocupat tot bulevardul. Traficul a fost oprit de câteva ore în această zonă, o zonă extrem de aglomerată a Vienei. Oamenii sunt escortaţi de forţe impresionate ale Poliţiei.

În spatele protestatarilor sunt cel puţin 10 efective de poliţie şi 30 – 40 de poliţişti care îi escortează. În faţa mea e un grup de protestatari la fel de mare care este escortat de poliţişti”, a transmis Costi Soare, trimisul special România TV la Viena.

Manifestaţia are loc sub supraveghere atentă a Poliţiei, de teama unor ciocniri între activiştii neo-nazişti şi huligani.

La o săptămână după ce a impus restricţii pentru persoanele nevaccinate, cancelarul conservator Alexander Schallenberg a anunţat vineri un lockdown pentru 8,9 milioane de locuitori până pe 13 decembrie. De luni, aceştia nu vor mai avea dreptul să-şi părăsească locuinţa decât pentru cumpărături, sport sau pentru îngrijiri medicale. Doar şcolile rămân deschise.

În ciuda reticenţei sale iniţiale, guvernul va pregăti şi o lege care să impună vaccinarea obligatorie a populaţiei adulte de la 1 februarie 2022.

https://www.romaniatv.net/proteste-de-amploare-la-viena-fata-de-restrictii-si-de-vaccinarea-obligatorie-trimisul-special-romania-tv-am-putea-avea-scene-violente-oamenii-sunt-escortati-de-forte-impresionate_5994693.html

Când vin NINSORI, VISCOL şi GER de -30 de grade

 


În România, deja este strat consistent de zăpadă şi condiţii de schiat la munte. Meteorlogii anunţă însă o iarnă blândă în acest an, fenomene mai severe fiind aşteptate în ianuarie şi februarie 2022.

Iarna care vine se va încadra în general în normele multianuale, dar o iarnă normală în România nu înseamnă că e una uşoară, ci presupune probabilitatea de apariţie a unor intervale cu fenomene severe, a declarat zilele trecute Florinela Georgescu, directorul Şcolii Naţionale de Meteorologie.

„Este bine să ne aşteptăm în general la o iarnă care să se încadreze în norme, cu precizarea că această evoluţie normală presupune probabilitatea de apariţie a unor intervale, sperăm scurte, cu fenomene severe. Trebuie să ţinem cont şi de aceste posibile evoluţii mai severe ale vremii. În România o iarnă normală nu este egal cu o iarnă uşoară. Nu există în acest moment un semnal foarte clar, e destul de devreme ca să ne pronunţăm asupra perioadei de apariţie a fenomenelor severe. În situaţia cea mai optimistă, vom avea o iarnă la fel de blândă cum a fost cea anterioară. Nu e exclus ca această „blândeţe” să fie întreruptă de fenomene severe. Iarna vorbim de viscole, de ninsori abundente sau perioade cu ger. Niciodată nu am fost scutiţi de astfel de perioade, pentru că acesta este specificul climatologic al ţării noastre”, a spus Florinela Georgescu la o dezbatere privind provocările iernii 2021-2022 pentru sistemul energetic naţional, organizată de Focus Energetic.

PROGNOZA METEO IARNA 2021-2021: Fenomene severe, de la jumătatea lui ianuarie

Ea a subliniat că suntem într-o perioadă în care există tendinţa ca iernile, pe de o parte, să fie ceva mai uşoare, cu temperaturi mai ridicate decât norma, şi, pe de altă parte, fenomenele de iarnă să întârzie cu apariţia lor, să înceapă să se manifeste mai ales dincolo de jumătatea lunii ianuarie. Astfel, Florinela Georgescu a semnalat că până spre jumătatea lunii decembrie este de aşteptat să fie mai multe precipitaţii în jumătatea de vest a teritoriului şi să rămână un regim general al temperaturilor uşor peste normă.

„Precipitaţii mai multe s-ar putea să nu însemne mare lucru, pentru că normele de precipitaţii pentru această perioadă sunt destul de scăzute. În medie ne putem aştepta la cantităţi de 10 -11 l/mp în fiecare din săptămânile următoare. Ca şi temperaturi, chiar dacă vorbim despre o medie care s-ar putea situa uşor peste normă, temperaturile de acum încolo sunt în uşoară scădere de la o săptămână la alta, cum e şi firesc. Statistic vorbind, această perioadă înspre începutul iernii este caracterizată având o scădere simţitoare a temperaturilor”, a explicat directorul Şcolii Naţionale de Meteorologie.

Ger în ianuarie și februarie: -20 / -30 de grade

Aceasta a menţionat că în ianuarie ne putem aştepta, ca şi în februarie, la episoade cu ger, fiind firesc pentru aceste luni ca temperaturile să scadă şi sub minus 20 – minus 30 de grade. Întrebată cum va fi vremea de 1 decembrie şi de Sărbători, Florinela Georgescu a precizat că la finele lunii noiembrie şi poate şi în primele două zile din decembrie, e posibil un fenomen de răcire a vremii şi cu precipitaţii, iar în zona de munte ar putea apărea şi ninsoarea.

„Semnalul ar putea fi interpretat în sensul că la sfârşitul acestei luni, poate începutul lunii decembrie, ninsorile să apară şi în zonele ceva mai joase, ceea ce ar fi cu nimic neobişnuit”, a punctat ea. Referitor la perioada Sărbătorilor, a spus că este greu de făcut o prognoză în acest moment, dar semnalele „rămân optimiste”, pentru un început de iarnă care ar putea fi mai cald decât norma, însă acest semnal ar trebui luat cu foarte multă precauţie, deoarece oricând poate apărea un episod cu vreme mai severă.

Specialiştii avertizează că un nou vortex stratosferic a apărut la Polul Nord și va continua să se intensifice până la iarnă. Fenomenul meteorologic va fi amplificat de o anomalie puternică a vânturilor estice care vin dinspre tropice, interacțiune ce are loc periodic, la intervale de câţiva ani, şi care a provocat în trecut ierni deosebit de friguroase în Europa şi SUA.

În România, prima ninsoare din acest sezon s-a înregistrat la finele lunii septembrie pe Transfăgărășan. Estimările arată că stratul de zăpadă la munte va depăşi în decembrie 80 de cm. În celelalte regiuni, se pare că vom avea şi în acest an Sărbători de iarnă fără zăpadă.

Ne așteaptă o iarnă nu foarte diferită de cea trecută, când în luna decembrie se vor înregistra temperaturi în medie deasupra limitei de zero grade în general, mai puțin în nordul țării unde ar putea coborî până la minus cinci grade, respectiv minus 1 grad, anunţă ANM.

Prognoza meteo iarnă, cum va fi până la Crăciun: Grafic temperaturi și precipitații pentru următoarele 4 săptămâni!

Meteorologii anunță că în următoarele patru săptămâni temperaturile vor trece peste valorile normale ale perioadei în mai multe zone ale României. Cantitățile de precipitații estimate vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, mai spun specialiștii. Asta arată prognoza emisă pentru următoarele 4 săptămâni, valabilă în perioada 22 noiembrie – 20 decembrie.

Prognoza meteo – noiembrie-decembrie 2021. ANM: Vremea în săptămâna 22.11.2021 – 29.11.2021

Potrivit meteorologilor, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în extremitatea de sud-est. Cu excepția regiunilor nord-estice, unde regimul pluviometric va fi normal pentru acest interval, cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare, mai ales în sud-vest.

Prognoza meteo – noiembrie-decembrie 2021. ANM: Vremea în săptămâna 29.11.2021 – 06.12.2021

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în regiunile extracarpatice. În rest, valorile vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile intracarpatice, mai ales în zona Munților Apuseni și în nordul extrem al țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Prognoza meteo – noiembrie-decembrie 2021. ANM: Vremea în săptămâna: 06.12.2021 – 13.12.2021

Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, dar cu posibilitatea unui ușor excedent, local, în zonele montane.

Prognoza meteo – noiembrie-decembrie 2021. ANM: Vremea în săptămâna:  13.12.2021 – 20.12.2021

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

https://www.romaniatv.net/prognoza-meteo-iarna-2021-2021-cand-vin-ninsori-viscol-si-ger-de-30-de-grade_5994173.html

Cel mai scăzut număr de infecţii covid în această săptămână, dar numărul morţilor se menţine peste 200

 


Bilanţ coronavirus 20 noiembrie. „Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 20 noiembrie, ora 10,00, în intervalul de 24 de ore au fost înregistrate 2.697 cazuri de persoane pozitive cu SARS-CoV-2. De asemenea, au fost raportate 214 decese, dintre care 43 anterioare”, precizează GCS.

Institutul Naţional de Sănătate Publică informa vineri că, în ultima săptămână, 69,7% din cazurile confirmate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate la persoane nevaccinate anti-COVID. Restul, adica mai bine de 30 la suta se inregistreaza in randul persoanelor vaccinate.

Bilanţ coronavirus 20 noiembrie. De asemenea, din pacate creste si numarul de decese printre persoanele imunizate, mai bine de 10 la suta din decese s-au produs la persoane vaccinate. Asta desi la inceputul acestui val patru procentul abia depasea 1 la suta.

Ne explicam aceasta crestere prin faptul ca restrictiile au fost impuse doar nevaccinatilor, vaccinatii in schimb, desi si ei se pot infecta si transmite virusul, se pot plimba nestigheriti prin malluri, magazine si la diferite activitati culturale.

https://www.romaniatv.net/bilant-coronavirus-20-noiembrie-cel-mai-scazut-numar-de-infectii-din-aceasta-saptamana-dar-numarul-mortilor-se-mentine-peste-200_5994273.html

11.19.2021

RAED ARAFAT, despre vaccinarea obligatorie anti-COVID şi carantinarea nevaccinaţilor ca în Austria

 


Dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a explicat vineri că vaccinarea obligatorie anti-COVID-19 şi carantinarea persoanelor nevaccinate sunt "măsuri mai dure care se implementează din partea unor ţări acolo unde este o creştere a numărului cazurilor", însă în România nu există o "astfel de abordare" în acest moment.

„În acest moment, la nivel CNSU, la nivelul Comitetelor, nu există o astfel de abordare în România. Sunt într-adevăr Austria şi alte ţări care discută despre partea de obligativitate şi sunt unele măsuri mai dure care se implementează din partea unor ţări acolo unde este o creştere a numărului cazurilor.

Noi, măsurile pe care le-am implementat, şi am văzut că a ajuns să scadă numărul cazurilor şi datorită acestor măsuri şi că poate şi populaţia a devenit mai atentă când a văzut impactul. Trebuie să recunoaştem că s-au mai vaccinat un număr de oameni, chiar dacă nu este numărul pe care noi ni l-am dorit. S-au vaccinat peste un milion de oameni în perioada care a trecut.

La acest moment, nu s-a pus pe masă o discuţie fie referitoare la vaccinarea obligatorie sau referitoare la a crea un lockdown al nevaccinaţilor”, a declarat Raed Arafat, şeful DSU, în cadrul unei conferinţe de presă.

https://www.romaniatv.net/raed-afarat-despre-vaccinarea-obligatorie-anti-covid-si-carantinarea-nevaccinatilor-ca-in-austria-nu-exista-o-astfel-de-abordare-in-romania_5992943.html

România relaxează restricţii în timp ce alte ţări europene se pregătesc de lockdown. Ce restricţii rămân în continuare

 


În timp ce Austria înăspreşte restricţiile pentru a limita răspândirea COVID-19 şi introduce carantină totală la nivel naţional începând de luni pentru întreaga populaţie, România relaxează restricţiile chiar dacă aveam printre cele mai mici rate de vaccinare din Europa. De luni se deschid toate şcolile din localităţile cu incidenţă sub 3 la mie, indiferent de rata de vaccinare în rândul personalului. De asemenea, CNSU a propus permiterea accesului la competițiile sportive până la 30 la sută din capacitate a persoanelor vaccinate sau care au trecut prin boală recent. Mai mult, se permite organizarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane. Cu toate acestea sunt şi restricţii importante care rămân valabile.

România relaxează restricţii în timp ce alte ţări europene se pregătesc de lockdown. Cu toate acestea, sunt anumite măsuri importante care au scopul de a limita răspîndirea COVID-19 şi care se menţin în ciuda scăderii numărului de infectări cu virusul SARS-COV 2 din ultimele zile.

„Unii au zis că e relaxare, nu e relaxare… Noi, de fapt, am luat nişte măsuri pe care am zis că le vom lua, cu accesul, cu certificatele verzi, cu tot cu interdicţia participării complete a oricărui spectator la activităţile sportive şi am zis că după o analiză vom vedea cum ajustăm situaţia. Dar din ce vedeţi, rămâne certificatul verde obligatoriu la acest moment şi pentru cele două categorii – vaccinaţi sau trecuţi prin boală. Singura zonă în care nu se cere certificatul este la 1 Decembrie, în zona unde este spaţiu public, unde oamenii sunt în spaţiu public şi unde se cere doar respectarea măsurilor de sănătate, inclusiv purtarea măştii. Însă, în zona oficială, în interior, din nou, se aplică certificatul verde”, a precizat secretarul de stat în MAI, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul sediul CNCCI.

Se menţine obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun. Purtarea măştii de protecţie este obligatorie pentru toate persoanele cu vârsta peste 5 ani.

Pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARS- CoV-2 sunt interzise organizarea și desfășurarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive și altele asemenea).

Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22,00—5,00, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

Măsura nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut mai sus, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut mai sus, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe propria răspundere, prevăzută trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

https://www.romaniatv.net/romania-relaxeaza-restrictii-in-timp-ce-alte-tari-europene-se-pregatesc-de-lockdown-ce-restrictii-raman-in-continuare-pentru-romani_5992778.html

GEORGE SIMION : ”Nicuşor Dan, dacă e în depresie, să se ducă la psiholog”

 


Imaginea lui George Simion stând lipit de Nicuşor Dan chiar în timp ce acesta făcea declaraţii de presă a făcut înconjurul internetului. Copreşedintele AUR a explicat, la Antena 3, că gestul său era menit să-l responsabilizeze pe Nicuşor Dan, care „trebuie să înţeleagă că nu mai e un ONG-ist, ci primarul Capitalei„.

Simion i-a recomandat, totodată, edilului Capitalei să caute ajutor specializat să-şi trateze depresia.

„Nu mai e un ONG-ist, e primarul general al Bucureștiului și trebuie să se ocupe de căldură, de plata facturilor, trebuie să ne dea un preț, să fie lumea lămurită. Sincer să vă zic, domnul Nicușor Dan mi s-a părut într-o depresie gravă. Și asta este de înțeles, cumva, dar măcar să își ia două-trei săptămâni vacanță, să caute ajutor specializat, să revină în forță, pentru că nu e posibil să aibă o asemenea prestație.

Pur și simplu s-a ridicat din timpul comisiei, nu am putut să-i adresez nicio întrebare și a plecat. Și își uitase și paltonul, că a ieșit la declarații și după aia s-a dus înapoi în cameră după palton, mă întreba pe unde să iasă. În fine, l-am dus până la urmă, l-am condus„, a declarat George Simion în emisiunea Sinteza zilei.

Nicuşor Dan a fost chemat în faţa comisiei de audieri pentru a da explicaţii în privinţa încălzirii bucureştenilor. Mai exact, edilul ar fi trebuit să le explice membrior comisiei de ce nu a luat măsurile necesare pentru a-i proteja pe bucureşteni de creşterile de preţuri.

Daniel-Cătălin Zamfir: Persoana care a făcut această hârtie o mai aveți angajată? Pare că n-a luat bacul. Sunt greșeli elementare, este o adresa lipsită de orice fundament. Când soliciți o anumită suma trebuie fundamentată. Ați scris aici dați-ne 968 de milioane pentru plata subventei pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif la energia termică. Bun, de ce 968 de milioane?

Nicușor Dan: Am venit aici la o discuție serioasă. Dacă începem cu glumițe din astea, eu mă ridic și plec.

Daniel-Cătălin Zamfir : Nu e glumiță. E jenant că cineva din Primăria Capitalei să trimită o adresa atât de lipsită de orice. Prezentați-ne justificarea solicitării celor 968.

Nicușor Dan: Va răspund la toate întrebările cu condiția să păstrăm un dialog civilizat. Aceste epitete nu cred că sunt potrivite pentru o discuție foarte serioasă.😀😂

Guvernul Ciucă va fi votat săptămâna viitoare, joi, 25 noiembrie

 


Negocierile politice între PSD, PNL și UDMR au intrat în linie dreaptă. Liderii celor trei formaţiuni s-au înţeles cu privire la majoritatea funcţiilor, inclusiv la cea de premier. Totuşi, există și ministere în privința cărora nu au reuşit să ajungă la un acord. 

PSD pare să accepte faptul că sistemul rotativ va începe cu PNL şi cu Nicolae Ciucă premier. Acesta ar urma să ocupe această funcţie până în mai 2023.

Liderii celor trei partide nu s-au înţeles, însă, asupra Ministerului Finanțelor și al Transporturilor, potrivit surselor politice consultate de site-ul stiripesurse.ro. Florin Cîțu nu este de acord cu cedarea Ministerului Finanțelor, deși, iniţial, a existat ideea ca partidul care are premierul să renunţe la Ministerul Finanțelor.

PSD îşi doreşte, de asemenea, și Ministerul Transporturilor, însă prim-vicepreședinții PNL prezenți la negocieri au solicitat PSD să cedeze acest minister, existând riscul unei adevărate revolte în PNL dacă vor fi cedate din nou Transporturile

„Marcele, nu ne omorî. Dacă ne faceți asta o să ne dea afară din partid ai noștri”, ar fi spus Rareș Bogdan, în discuțiile de joi seara, potrivit sursei citate.

Funcția de secretar general al guvernului ar urma să revină PSD.

Cum arată Guvernul PSD-PNL-UDMR după ultimele negocieri

Premier – Nicolae Ciucă (PNL)

Vicepremier – Kelemen Hunor (UDMR)

Finanțe – Adrian Câciu (PSD)

Dezvoltare – Cseke Attila (UDMR)

Externe – Bogdan Aurescu (independent asumat de PNL)

Interne – Lucian Bode (PNL)

Apărare – Vasile Dîncu/Sorin Grindeanu (PSD)

Justiție – Cătălin Predoiu (PNL)

Transporturi – Sorin Grindeanu (PSD)

Muncă – Gabriela Firea (PSD)

Educație – Sorin Cîmpeanu (PNL)

Sănătate – Alexandru Rafila (PSD)

Mediu – Tanczos Barna (UDMR)

Energie – Virgil Popescu (PNL)

Economie – Radu Oprea (PSD)

Agricultură – Adrian Chesnoiu (PSD)

Sport – Eduard Novak (UDMR)

Digitalizare – Raluca Turcan (PNL)

Cultură – Bogdan Gheorghiu (PNL)

Fonduri Europene – PSD

11.18.2021

VLADIMIR PUTIN : ”Însăși Europa este vinovată că mii de imigranți merg acolo”

 


Vladimir Putin a declarat că Europa însăși a creat condiții ca sute de mii de oameni să meargă acolo.

”Însele țările europene au creat condiții pentru adăpostirea imigranților,” a declarat Vladimir Putin, comentând situația la hotarul polono-belarus, acolo unde s-au adunat mii de refugiați ilegali care vor să ajungă în Uniunea Europeană.

“Ei înșiși sunt vinovați. Eu am spus de ce: și din raționamente politice, și militare și economice. Ei înșiși au creat condiții ca mii și sute de mii să se îndrepte acolo. Iar acum caută vinovați, ca să-și decline responsabilitatea pentru evenimentele care au loc”, a declarat șeful statului rus la postul de televiziune „Rusia 1”, în cadrul emisiunii „Moscova. Kremlinul. Putin”.

El a menționat că Rusia nu are „absolut nicio implicare” în declanșarea acestei crize, iar toate acuzațiile aduse ei sunt doar o încercare de a transfera responsabilitatea pe seama altora.

Președintele rus s-a arătat mirat și de faptul că în scandalul imigranților este menționată compania rusească Aeroflot, mai ales în contextul unor posibile sancțiuni.

“Ce implicare are aici Aeroflot? Măcar un avion Aeroflot, cândva, i-a transportat (de imigranți din Asia în Belarus- n.n.)? Nu am auzit de așa ceva, dar admit că cineva s-a putut folosi de un avion și prin țări terțe să zboare. Dar ce implicare avem noi? Repet: este o încercare de a declina responsabilitatea pentru evenimentele care au loc acum”, a reiterat Putin, fiind citat de RIA Novosti.

Săptămâna aceasta, un grup numeros de refugiați, în special kurzi, s-au îndreptat prin Belarus la hotarul Poloniei, ca să pătrundă în Uniunea Europeană. În fața gardului de sârmă ghimpată s-au oprit în jur de două mii de oameni, ei au înfipt o tabără în apropiere de punctul de trecere Bruzghi din regiunea Grodnesk. Oamenii legii din Polonia nu-i lasă să treacă și atunci imigranți au încercat să forțeze gardul de sârmă ghimpată. Ei au fost împroșcați cu gaze lacrimogene.

Anterior președintele Belarusului a declarat că Minsk nu va putea mult timp să stăvilească valul de oameni din cauza sancțiunilor impuse de Occident pentru că nu are nici bani, nici putere.

https://ro.sputnik.md/20211115/putin-insasi-europa-este-vinovata-ca-mii-de-imigranti-merg-acolo-46409500.html

BELARUSUL anunță închiderea „temporară” a unei conducte de petrol către UE

 


Belarusul a anunțat că sunt necesare „reparații neprevăzute” la o ramură a conductei „Prieteniei”, care transportă petrol din Rusia prin țară către un număr de state din UE.

BUCUREŞTI, 17 nov – Sputnik, Doina Crainic. Într-o declarație emisă miercuri, gigantul rusesc de exporturi de energie Transneft a anunţat că livrările se pot confrunta cu întreruperi pe termen scurt. Purtătorul de cuvânt Igor Demin a spus jurnaliştilor că a fost informat că lucrările de reparaţii neprevăzute ar trebui să se finalizeze până în weekend, potrivit RT. Conducta transportă petrol din câmpurile petroliere din Rusia Centrală către consumatori din Polonia, Ungaria, Cehia și Germania.

Operatorul din Belarus, Gomeltransneft Druzhba, a început lucrările marți seara, livrările urmand să scadă. Totuşi, spun oficialii, volumele lunare de export nu ar trebui să fie afectate, iar Demin a subliniat că Transneft speră să asigure îndeplinirea cotelor de livrare.

Ştirea vine la doar câteva zile după ce liderul Belarusului, Alexander Lukașenko, a avertizat că țara sa ar putea întrerupe fluxul de gaze către Europa Centrală și de Vest, ca răspuns la agravarea conflictului privind migrația ilegală la granița cu Polonia.

Mii de refugiați și-au înființat tabere de-a lungul frontierei, UE acuzând Minskul că favorizează zboruri din state cu probleme precum Siria și Irak și că încurajează oamenii disperați să încerce să treacă, în semn de răzbunare pentru sancțiunile impuse guvernului său. Belarusul neagă afirmațiile, insistând că pur și simplu nu mai poate împiedica migranții să ajungă la graniță.

Sugestia că Belarusul ar putea restricționa exporturile de gaze rusești a stârnit critici sâmbătă din partea președintelui Vladimir Putin, care a spus că „nimic bun nu va ieşi” dintr-o astfel de măsură. „Va fi o încălcare a acordului nostru de tranzit și sper că nu se va ajunge la acest lucru”, a adăugat preşedintele rus.

Luni, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut statelor membre UE să aprobe sancțiuni suplimentare împotriva Belarusului pentru ceea ce a descris ca fiind un „atac hibrid” asupra blocului. În acelaşi timp, Lukașenko a acuzat Bruxelles-ul că s-a angajat într-un război hibrid propriu împotriva țării sale prin susţinerea opoziției din Belarus și a unor instituţii media străine.

Astăzi, ședinţă de urgenţă privind negocierile PNL – PSD

 


O şedinţă de urgenţă privind negocierile PNL – PSD are loc astăzi, după ce mai mulţi lideri liberali i-au cerut miercuri seară lui Florin Cîţu să convoace Biroul Politic Naţional. Potrivit statutului PNL, forul extins al conducerii partidului poate fi convocat doar de preşedinte sau de secretarul general, Dan Vîlceanu.

PNL a convocat această şedinţă, după ce premierul interimar Florin Cîţu a avut o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis, au precizat surse politice, citate de News.ro. Dialogul a avut loc, având în vedere că deja au trecut două săptămâni de la momentul în care Klaus Iohannis a declarat că va convoca consultări cu partidele parlamentare, după ce se cristalizează o majoritate.

După mai multe discuţii aprinse cu liderii partidului, Florin Cîţu a declarat miercuri că atât PNL cât şi PSD vor să aibă primul premierul, în rotaţia convenită deja la nivel de principiu.

De altfel, Florin Cîţu a dat mai multe declaraţii contradictorii în momentul în care a fost întrebat despre tensiunile din partid privind numele premierului liberal. Iniţial, a spus că, potrivit deciziei BEx de marţi, orice membru PNL poate fi premierul partidului, iar ulterior că a menţionat  o decizie a Consiliului Naţional potrivit căreia preşedintele partidului este propunerea de premier.

Mai mulţi lideri din partid PNL i-au cerut, miercuri seară, lui Florin Cîţu, să flexibilizeze mandatul privind premierul, astfel încât să înainteze şi alte nume, în contextul în care PSD a transmis, clar, prin preşedintele partidului, că nu îl doreşte pe Cîţu premier, pentru că a fost dat jos prin moţiune de cenzură.

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a anunţat că săptămâna viitoare România va avea Guvern, dând de înţeles că este posibil ca negocierile privind propunerea de premier să se deblocheze până la finalul acestei săptămâni, astfel încât săptămâna viitoare să aibă loc consultările cu preşedintele şi învestirea Guvernului în Parlament.

https://www.romaniatv.net/sedinta-de-urgenta-privind-negocierile-pnl-psd-florin-citu-a-discutat-cu-klaus-iohannis-despre-desemnarea-premierului_5987633.html

Zile libere pentru angajaţii din România, la sfârșit de noiembrie

 


Românii ar putea avea o minivacanță de cinci zile, dacă autorităţile vor decide ca ziua de 29 noiembrie să fie liberă.

Conform Codului Muncii, zilele de 30 noiembrie (Sfântul Andrei) și 1 Decembrie (Ziua Națională a României) sunt libere prin lege. Anul acesta, Sfântul Andrei pică într-o zi de marţi, iar Ziua Națională este într-o zi de miercuri. În aceste condiţii, unii angajaţi din România ar putea beneficia de o minivacanţă de cinci zile dacă Ministerul Muncii declară ziua de 29 noiembrie – zi liberă.

Dacă guvernanţii nu vor lua această decizie există totuşi posibilitatea ca angajaţii să-şi ia o zi de concediu şi să creeze puntea care le da posibilitatea de a avea această minivacanţă.

În afară de zilele libere de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie, angajaţii din România vor mai avea liber în 25 și 26 decembrie, prima și a doua zi de Crăciun.

În AUSTRIA, poliția și armata se alătură revoltei populare. PANICĂ în GUVERN

 



Poliția și armata refuză să controleze permisul de sănătate în numele „libertății și demnității umane”. Ei se vor alătura unei ample demonstrații împotriva izolării obligatorii pe 20 noiembrie 2021 la Viena.

La doar câteva zile după ce cancelarul austriac Alexander Schallenberg a hotărât să izoleze persoanele nevaccinate, politicienii și sindicatele au anunțat o revoltă de proporții împotriva acestei măsuri de ucidere a libertății, unică în lume.

Liderul Partidului Libertății (FPÖ), Herbert Kickl, a cerut o „ mega-demonstrație” pe 20 noiembrie la Viena.

La scurt timp după aceea, președintele Uniunii Forțelor Armate austriece (FGÖ) Manfred Haidinger a urmat exemplul și s-a alăturat într-o scrisoare publicată la 14 noiembrie. El intenționează să „apere drepturile și libertățile fundamentale”. FGÖ precizează că „toată lumea” este autorizată să demonstreze, chiar și în caz de izolare!

Obligația de control impusă de ministrul de Interne, Karl Nehammer a fost deja respinsă de sindicatul polițiștilor. În plus, Uniunea Forțelor Armate Austriece anunță că va participa la această mare adunare de la Viena.

Guvernul este panicat

Este o palmă usturătoare pentru guvernul care, potrivit presei austriece, creează din ce în ce mai multă panică.

Președintele Sindicatelor Social Democrate (FSG) și al Sindicatului Poliției, Hermann Greylinger, nu a lăsat nicio îndoială într-un interviu, că poliția se simte în imposibilitatea de a efectua aceste verificări, potrivit săptămânalului Wochenblick.

Manfred Haidinger (FGÖ) adaugă în scrisoarea sa: „Menționăm prin prezenta că participarea la adunări este un drept legal deosebit de protejat și că este luat în considerare și în proiectul de ordonanță disponibil în prezent. Participarea și călătoria în toată Austria sunt permise. »

Deși persoanele nevaccinate sunt sfătuite să călătorească cu transportul privat.

Scrisoarea amintește în cele din urmă că „interzicerea unei întâlniri planificate de cetățeni, precum și interzicerea întrunirii partidelor politice au fost recunoscute ca ilegale” de către Curtea Administrativă din Viena.