12.05.2021

Declarația SUVERANIȘTILOR din Europa, semnată și de un partid românesc istoric

 


În urma întâlnirii liderilor suveraniști europeni la Varșovia, a fost adoptată o declarație comună semnată și de un partid românesc istoric

BRUXELLES, 5 dec – Sputnik. Marine Le Pen a postat pe twitter-ul său o poză de la reuniunea forțelor conservatoare de la Polonia, poză în care, chiar în fața ei, poate fi văzut și Aurelian Pavelescu, liderul PNȚCD, participant la întâlnire și semnatar al declarației care a rezultat în urma discuțiilor.

”La summitul de la Varșovia, am pus bazele pentru marea unificare a forțelor patriotice europene. Pentru a da Europa înapoi oamenilor, puteți conta pe noi!”, a scris Marine Le Pen pe twitter, ca explicație la fotografia de grup în care pot fi văzuți, printre alții, Viktor Orban, premierul Ungariei, Jarosław Kaczyński, care conduce partidul de guvernământ Lege și Justiție (PiS) din Polonia, precum și premierul Poloniei Mateusz Morawiecki.

Ce spune Declarația de la Varșovia – statul națiune e mai important

Declarația de la Varșovia reprezintă un punct de cotitură în reunificarea forțelor conservatoare din Europa, acesta fiind și scopul reuniunii de două zile de la Varșovia.

Iată textul complet al Declarației:

”Participanții la conferința de astăzi împărtășesc o convingere comună și profundă că UE este alcătuită din state naționale libere și egale, legate prin multe domenii de cooperare apropiată. Împărtășim această convingere cu câteva milioane de cetățeni ai statelor membre ale UE.

Doar printr-un astfel de model de cooperare europeană putem salva UE de crize și tensiuni ulterioare și putem pune capăt ideii îngrijorătoare de a crea o Europă condusă de o elită autoproclamată. Respingem aplicarea arbitrară a „dreptului Uniunii”, ocolind sau chiar încălcând tratatele. Doar instituțiile suverane ale statului au legitimitate democratică deplină. Instituțiile europene nu se bucură de aceeași legitimitate și, prin urmare, trebuie să joace un rol subordonat statului-națiune în arhitectura politică.

La fel, din acest motiv, instituțiile europene nu pot deveni un instrument de creare a unei noi „națiuni europene”.

Unul dintre exemplele acestor abuzuri ar putea fi încercările de a ne altera limba într-un mod care să rupă oamenii de cultura și de moștenirea lor, cum ar fi încercarea recentă a Comisiei Europene de a șterge cuvântul „Crăciun”.

Un astfel de concept de națiune nu a existat niciodată, nu există astăzi și nu poate exista în viitor. Participanții își declară disponibilitatea de a coopera în spirit de solidaritate, la diferite niveluri și foruri, cu toate părțile și organizațiile care pun în valoare moștenirea unică a Europei și ideea unei Europe a Națiunilor.

Participanții au convenit, de asemenea, asupra unei cooperări mai strânse a partidelor lor în cadrul Parlamentului European, inclusiv organizarea de reuniuni comune și alinierea voturilor pe probleme comune, precum protecția suveranității statelor-membre și protecția împotriva imigrației ilegale.

Participanții au convenit, de asemenea, că în următoarele două luni va fi organizată o altă conferință în Spania, ca răspuns la dezbaterea în curs privind viitorul Europei”.

Cine a semnat Declarația

Partidele care au semnat declarația sunt în număr de 10, după cum urmează:

Adunarea Națională - Franța

Prawo i Sprawiedliwość (Lege și Justiție, PiS) - Polonia

Fidesz - Ungaria

Vox - Spania

Freiheitliche Partei Österreichs - FPÖ - Austria

Vlaams Belang - VB - Belgia - Flandra

Eesti Konservatiivne Rahvaerakond - EKRE - Estonia

Perussuomalaise - PS - Finlanda

Lietuvos lenkų rinkimų akcija (Acțiunea Electorală Poloneză în Lituania) - Lituania

Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚ-CD) – România

După cum se poate oberva, un singur partid din România a participat și a semnat această declarație, este vorba de PNȚCD, condus de Aurelian Pavelescu, și care îl are ca europarlamentar pe Cristian Terheș.

Ce ar putea rezulta în urma reunirii suveraniștilor

Suveraniștii sunt împărțiți în Parlamentul European în două grupuri politice, fiind 63 de europarlamentari la Grupul ECR (Conservatorii și Reformiștii), și 70 la Grupul ID (Identitate și Democrație). PPE, primul grup ca mărime și ca influență, are 178 de locuri, iar Grupul socialiștilor (S&D), al doilea ca mărime din PE, are în acest moment 146 de locuri.

La un calcul simplu, se vede că din unirea celor două grupuri suveraniste ar rezulta 133 de locuri, la doar 13 locuri distanță de al doilea grup. Dar la această grupare nouă s-ar adăuga Fidesz, care a plecat din PPE cu scandal și care participa la reuniunea de astăzi de la Varșovia, neaparținând unui grup în acest moment, ci fiind în căutare de casă, și nu doar în căutare, pentru că Viktor Orban este direct implicat în crearea unui super grup suveranist în UE. 12 europarlamentari neafiliați are în acest moment Fidesz în Parlamentul European, așadar noul grup ar fi la un europarlamentar distanță de socialiști, o diferență care poate fi ușor rezolvată.

Ca suveraniștii să aibă al doilea grup ca putere din Parlamentul European ar fi o lovitură dată eurocraților. Iar viitoarele alegeri, influențate de pandemie, vor aduce și mai multe voturi pe masa suveraniștilor, aruncându-i în competiție directă cu PPE, adică în bătălia pentru primul loc.

CARE ESTE LEGATURA DINTRE MOS CRACIUN SI MOS NICOLAE ?

 



Foarte multa lume, de la cei mici si pana la cei mari asteapta Craciunul cu sufletul la gura, iar unul dintre motive este acela ca stim cu totii ca in dimineata zilei de Craciun, gasim sub brad cadourile lasate de catre Mos Craciun.

Ei bine, dar cine a fost sau mai bine spus cine este cu adevarat Mos Craciun? Odata cu trecerea timpului au aparut atat de multe povesti si legende, astfel incat oamenii sunt cu adevarat derutati. Unii nici nu stiu sa raspunda la intrebarea “Cine este Mos Craciun?”, in timp ce altii sustin ca mosul nu a existat niciodata.

Ati fi oare suprinsi sa aflati ca Mos Craciun chiar a existat si exista, si ca de fapt era Sfantul Nicolae, pe care cu totii il cunoastem ca Mos Nicolae, si care vine cu sacul cu daruri in noaptea de 5 spre 6 Decembrie? 

Sfantul Nicolae a fost un episcop crestin care a dat asigurari saracilor si bolnavilor si este baza popularului personaj al lui Mos Craciun.

Sfantul Nicolae a fost un episcop crestin care i-a ajutat pe cei nevoiasi. Dupa moartea sa, legenda daruirii sale de cadouri a crescut. Sfantul Nicolae s-a transformat in legendarul personaj numit Mos Craciun, care aduce cadouri de Craciun copiilor din intreaga lume.

Sfantul Nicolae s-a nascut in jurul anului 280 in Patara, Lycia, o zona care face parte din Turcia actuala. El si-a pierdut pe ambii parinti inca de tanar si, dupa aceea a folosit mostenirea pentru a ajuta saracii si bolnavii. Crestin devotat, el a slujit mai tarziu ca episcop al Myra, oras care acum se numeste Demre.

Exista multe legende despre Sfantul Nicolae din Myra. O poveste spune cum a ajutat trei surori sarace. Tatal lor nu avea suficienti bani pentru a-si plati zestrea si s-a gandit sa le vanda in servitute.

De trei ori, Sfantul Nicolae a mers in secret noaptea in casa lor si a pus cate o punga de bani inauntru. Barbatul a folosit banii pentru ca una dintre fiicele sale sa se poata casatori.

La a treia vizita, barbatul l-a vazut pe Sfantul Nicolae si i-a multumit pentru bunatatea sa. De asemenea, el a salvat trei barbati care au fost inchisi in fals si condamnati la moarte.

Cateva surse afirma ca Sfantul Nicolae a murit la 6 decembrie 343. De-a lungul anilor, povesti despre minunile sale si despre lucrarile pentru cei saraci s-au raspandit in alte parti ale lumii.

A devenit cunoscut ca protectorul copiilor si al marinarilor si a fost asociat cu daruirea de cadouri. El a fost un sfant popular in Europa pana in momentul Reformei in anii 1500, miscare religioasa care a dus la crearea protestantismului, care s-a abatut de la practica onorarii sfintilor. Cu toate acestea, Sfantul Nicolae a ramas o figura importanta in Olanda.

Olandezii au continuat sa sarbatoreasca ziua de sarbatoare a Sfantului Nicolae, 6 decembrie. Era o practica obisnuita pentru copii sa-si puna pantofii cu o seara inainte in fata semineului pentru a astepta cadourile.

Dimineata, aveau sa descopere darurile pe care Sfantul Nicolae le-a lasat acolo pentru ei. Imigrantii olandezi au adus in America legenda Sfantului Nicolae, cunoscuta lor ca Sint Nikolaas sau prin porecla sa, Sinterklaas, in America anilor 1700.

Sfantul Nicolae a trecut prin multe transformari in America: Sinterklaas a devenit Mos Craciun si, in loc sa dea cadouri pe 6 decembrie, a devenit parte a sarbatorilor de Craciun.

In poezia din 1820, „O relatare a unei vizite de la Sfantul Nicolae” de Clement Clarke Moore, este descris ca un barbat vesel si greoi, care coboara pe cosul de fum pentru a lasa cadouri pentru copii si conduce o sanie trasa de renii zburatori.

Caricaturistul Thomas Nast s-a adaugat la legenda Sfantului Nicolae, cu un desen al lui Mos Craciun din 1881, purtand un costum rosu, cu tuns din blana alba. Candva un episcop bun, caritabil, Sfantul Nicolae a devenit Mos Craciun pe care il stim astazi.

Aceasta este asadar cunoscuta legenda a lui Mos Craciun, care de fapt era Sfantul Nicolae. Dat fiind insa faptul ca este mai des numit “Mos Craciun” decat “Mos Nicolae”, acest personaj este mult mai indragit si ne bucuram mult mai mult cand ne gandim la Mos Craciun decat la Mos Nicolae.

Copiii din toate colturile lumii il iubesc pe Mos Craciun, si in fiecare an asteapta cu mare nerabdare cadourile de la acesta.

De Craciun, parintii vor sa inchirieze Mos Craciun rapid si ieftin, care sa le aduca acasa cadourile celor mici. Cu siguranta nu ar exista o mai mare bucurie pentru cei mici, ca aceea de a-l vedea pe Mos Craciun cum le pune cadourile sub brad.

Ei bine, in concluzie precizam faptul ca desi il sarbatorim pe Mos Nicolae in data de 6 Decembrie si il asteptam pe Mos Craciun in 24 spre 25 Decembrie, de fapt Sfantul Nicolae a devenit Mos Craciun. Cei care primesc cadouri si in 5 spre 6 Decembrie, dar si in 24 spre 25 Decembrie sunt cu adevarat norocosi.

12.04.2021

Raed Arafat : „Tulpina Omicron este mult mai contagioasă decât Delta”

 


Valul 5 al pandemiei va fi cel puțin unul "amestecat", dat de tulpina nouă Omicron și de cea care e dominantă acum, Delta, dar este posibil ca ultima, fiind mult mai contagioasă, să devină dominantă, crede Raed Arafat, şeful DSU.

Raed Arafat spune că Omicron va ajunge „fără îndoială” și în România și este posibil ca o nouă creștere a cazurilor să se petreacă imediat după sărbători, începând din ianuarie.

„E posibil ca luna ianuarie să fie pentru România o lună în care va începe o creștere a cazurilor, după sărbători, ca urmare a deplasărilor – cei care vin în țară, cei care pleacă din țară în concedii și care se întorc. E posibil să vedem ce am văzut și după perioada verii, adică o creștere nouă a cazurilor și un val nou. Este posibil, nu este exclus”, a spus Raed Arafat.

Secretarul de stat al MAI Raed Arafat cred că România este avantajată în problema răspândirii variantei Omicron de faptul că nu are zboruri directe către Africa de Sud.

„Situația noastră este cumva favorabilă în acest moment, pentru că nu avem zboruri directe cu zona care este mai afectată (de Omicron – n.r.), zona Africii de Sud. Am recuperat unii cetăţeni de acolo, sub un control foarte strict de carantinare, de testare, de toate aceste aspecte şi aşa am descoperit cele trei cazuri care oricum erau carantinate de când au intrat în ţară. După care s-a luat măsura ca cetăţenii ţărilor terţe, care nu sunt cetăţeni europeni, să nu poată intra în România la acest moment pe următoarele săptămâni, plus persoanele care vin de acolo, obligatoriu carantinare, indiferent de statusul lor de vaccinat, nevaccinat, testat, netestat se carantinează, cel puţin pentru 10 zile, cu un test la a opta zi. Aceste măsuri ar trebui să încetinească sau să limiteze intrarea variantei din zonele care sunt mai afectate”, a arătat Raed Arafat la Digi24.

Raed Arafat spune că săptămâna viitoare va anunţa ce măsuri noi se vor lua

„Săptămâna viitoare măsurile care trebuie luate de România în continuare va fi tema de analiză la nivelul INSP-ului și al Ministerului Sănătății. Se va lua în considerare că noua tulpină este mai infecțioasă, mai contagioasă și că se răspândește mai repede. Luarea unor eventuale restricții suplimentare depinde însă de mai multe aspecte, care pot fi adaptate pe baza datelor care tot vin, din zi în zi se schimbă și vin date suplimentare. Din nou, aici, las să văd cu ce o să vină colegii de la INSP”, a spus șeful DSU.

În opinia sa, noua tulpină Omicron va ajunge fără discuție și în România, așa cum a ajuns și tulpina Delta. Când discutam inițial de tulpina Delta, aceasta era departe, era în Anglia, era doar în unele zone, România nu o avea și totuși, după vară, a devenit predominantă, a reamintit Raed Arafat.

„Tulpina Omicron este mult mai contagioasă decât tulpina Delta și în acest moment, toate măsurile pe care le iau țările europene, țările lumii în general, sunt măsuri de întârziere”, a explicat șeful DSU.

Adrian Câciu, vești bune pentru unele categorii de bugetari

 


Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat că salariile personalului auxiliar din sănătate, cum sunt asistentele şi brancardierii, ar putea creşte anul viitor.

„În sistemul sanitar există nişte decalaje între partea de medici şi partea de personal auxiliar”, a spus ministrul, care a precizat că aşteaptă propunerile ministerului de resort. „Dincolo de capacitatea fizică şi chiar cea morală, de a rezista şi de a munci zi-lumină, eu cred că trebuie văzută şi din perspectiva recompensei pe care statul o poate acorda”, a declarat Adrian Câciu.

Analizele ar urma să fie gata până pe 15 decembrie, odată cu definitivarea strategiei fiscal-bugetare. Un element important al viitoarei strategii este scăderea taxării muncii, mai ales în zona veniturilor mici.

Ministrul Câciu a mai spus că nu vor apărea taxe noi, dar că este posibil sa dispară unele scutiri de impozite şi taxe pentru anumite categorii de persoane. O primă variantă a proiectului de buget pentru 2022 ar trebui să fie gata pe 15 decembrie.

Adrian Câciu a anunţat că prin rectificarea bugetară s-au asigurat fonduri pentru toate schemele de ajutor, dar susţine că a trebuit să şi ia bani de la două ministere care aveau o execuţie bugetară foarte slabă, în jur de 50%.

„Avem cateva vesti bune. Rectificarea bugetară, atât pe bugetul asigurărilor de stat, mult așteptată de pensionari, a fost adoptată. Și rectificarea bugetului de stat a fost adoptată, in conditiile in care am pastrat limita deficitului la 7,13% din PIB si am gasit o solutie pentru deblocarea crizei de la CEC Bank, care de doi ani cauta o solutie pentru a intra pe piata reala a creditarii. Am stabilit sa acordam un imprumut de 1,4 miliarde de lei. Ne vor sprijini in programul de guvernare, pentru ca avem nevoie si de cofinantare, deci a fost un moment cheie. In al doilea rand, statul va incasa imediat 900 de milioane din dividende.

Rectificarea bugetara de azi arata deficientele administrarii de pana acum, pentru ca trebuie sa ajungem sa alocam bani la sfarsit de noiembrie. Ministerul Finantelor devine un minister al solutiilor, nu sa spuna mereu ca nu sunt bani. Ce conteaza este ca banii de pensii, de salarii, toti sunt asigurati. Comunitatile locale primesc si ele sume foarte importante si vor mai primi. Autoritatile locale au facut mari eforturi si artificii in aceasta perioada”, a declarat Adrian Câciu cu câteva zile în urmă.

12.03.2021

SUVERANIȘTII dau frisoane instituțiilor europene. Sunt al DOILEA GRUP ca mărime în Parlamentul European

 


Liderii partidelor suveraniste din UE se întâlnesc vineri și sâmbătă la Varșovia, iar o unificare a grupurilor conservatoare ar putea duce la depășirea socialiștilor în Parlamentul European

Jarosław Kaczyński, care conduce partidul de guvernământ Lege și Justiție (PiS) din Polonia, va găzdui astăzi și mâine, la Varșovia, o întâlnire a liderilor conservatori europeni, într-un moment în care conducerea Poloniei a intrat în conflict direct cu Germania pe care o acuză de construirea celui de-al 4-lea Reich și de la care cere despăgubiri însemnate de război.

Mișcarea de unificare a suveraniștilor de la Varșovia ar putea avea consecințe importante în Europa. Până acum, suveraniștii erau împărțiți în două grupuri politice, fiind 63 de europarlamentari la Grupul ECR (Conservatorii și Reformiștii), și 70 la Grupul ID (Identitate și Democrație). PPE, primul grup ca mărime și ca influență, are 178 de locuri, iar Grupul socialiștilor (S&D), al doilea ca mărime din PE, are în acest moment 146 de locuri.

Suveraniștii le suflă în ceafă socialiștilor

La un calcul simplu, se vede că din unirea celor două grupuri suveraniste ar rezulta 133 de locuri, la doar 13 locuri distanță de al doilea grup. Dar la această grupare nouă s-ar adăuga Fidesz, care a plecat din PPE cu scandal și care participa la reuniunea de astăzi de la Varșovia, neaparținând unui grup în acest moment, ci fiind în căutare de casă, și nu doar în căutare, pentru că Viktor Orban este direct implicat în crearea unui super grup suveranist în UE. 12 europarlamentari neafiliați are în acest moment Fidesz în Parlamentul European, așadar noul grup ar fi la un europarlamentar distanță de socialiști, o diferență care poate fi ușor rezolvată.

Ca suveraniștii să aibă al doilea grup ca putere din Parlamentul European ar fi o lovitură dată eurocraților. Iar viitoarele alegeri, influențate de pandemie, vor aduce și mai multe voturi pe masa suveraniștilor, aruncându-i în competiție directă cu PPE, adică în bătălia pentru primul loc. Un scenariu care dă frisoane de pe acum celor care conduc instituțiile europene !

BRIGADA RUTIERĂ : Restricții de circulație în București, în weekend. Ce zone să evite şoferii

 


Brigada Rutieră anunță restricții de trafic în Capitală, sâmbătă și duminică, pe Podul Pipera și Podul Basarab. Totodată, începând de sâmbătă și până în decembrie 2022, vor fi instituite restricții de circulație pe Centura Capitalei în zona lucrărilor la pasajul Olteniței - Popești Leordeni.

Restricţii de circulaţie pe Centura Bucureşti în zona lucrărilor la pasajul Olteniţei – Popeşti Leordeni.

Sâmbătă, începând cu ora 10:00, se vor institui restricţii de circulaţie pe Centura Bucureşti în zona lucrărilor la pasajul Olteniţei – Popeşti Leordeni, respectiv contractul de „Lărgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti Sud între A2, km 23+600 şi A1, km 55+520 – Lot 1: Amenajare nod rutier DN CB – DN 4 (Olteniţa) km 29+500 – km 33+190”.

Restricţiile vor fi instituite pentru perioada 02.12.2021 – 01.12.2022, potrivit CNAIR.

Autorităţile roagă conducătorii auto care doresc să tranziteze Centura Bucureştiului şi DN4 să circule cu atenţie sporită, având în vedere că traficul va fi deviat în totalitate, pe toate sensurile de mers, şi să urmărească şi să respecte cu atenţie semnalizarea rutieră din zona lucrărilor.

„Restricţiile de circulaţie se impun pe fondul lucrărilor care se desfăşoară pe şantier, respectiv asamblarea tablierului metalic. Până în prezent, au fost montate grinzile de beton pe 5 deschideri, aferente rampelor de urcare dinspre Berceni şi coborâre spre Glina.

Se lucrează, în continuare, la cofrarea, armarea şi turnarea riglelor peste pilele deja executate şi se continuă cofrarea, armarea şi turnarea radierelor şi elevaţiilor pilelor rampei de urcare-coborâre dinspre Bucureşti.

De asemenea, se avansează cu devierea utilităţilor şi realizarea canalizării pluviale aferente pasajului”, a mai transmis CNAIR.

De asemenea, Brigada Rutieră anunţă restricţii în trafic pe Podul Pipera şi pe Podul Basarab. În data de 04.12.2021, în intervalul orar 15.00-23.00, se vor realiza filmări dinamice pe Podul Pipera, segmentul de drum cuprins între Bd. Nicolae Caramfil și Orașul Voluntari, cu întoarcere sub pasajul de la linia de tren, fără închiderea circulației, prin limitarea traficului cu sprijinul poliției rutiere.

De asemenea, în noaptea de 04 spre 05.12.2021, în intervalul orar 22.00-03.00, se va restricționa circulația autovehiculelor pe Podul Basarab, pe sensul dinspre Calea Plevnei către Calea Griviței, pe durata realizării dublelor, cu sprijinul poliției rutiere.

Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudență, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate și să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, precum şi semnalele polițiştilor rutieri.

AFRICANII acuză Europa de apariţia şi răspândirea Omicron

 


Preşedintele Botswanei, Mokgweetsi Masisi, susţine că unii dintre cei patru diplomaţi străini care au fost testaţi pozitiv în ţara sa la varianta Omicron a noului coronavirus au venit din Europa. El a cerut astfel să se renunţe la interdicţiile de călătorie impuse împotriva ţărilor sud-africane.

„Diplomaţii au venit din câteva ţări şi au trecut prin mai multe ţări înainte de a ajunge în Botswana”, a spus Mokgweetsi Masisi. Acesta a refuzat să le dezvăluie cetăţenia, afirmând doar că „unii au fost în Europa, iar alţii în altă parte”. Întrebat dacă unii dintre diplomaţi au venit în Botswana din Europa, el a replicat: „Într-adevăr”.

Statul african a anunţat săptămâna trecută că investighează în legătură cu anumite mutaţii ale coronavirusului descoperite în cazul a patru străini veniţi în ţară într-o misiune diplomatică pe 7 noiembrie. Aceştia ar fi plecat din Botswana pe 11 noiembrie. Până acum, Botswana a raportat peste 20 de cazuri ale noii variante.

Purtătorul de cuvânt prezidenţial Batlhalefi Leagajang a declarat pentru Reuters că Masisi nu va dezvălui ţările prin care au trecut respectivii diplomaţi ori ţările de origine ale acestora pentru că „virusul nu ar trebui niciodată geopolitizat„.

Până acum, prezenţa variantei Omicron a fost raportată în peste 20 de ţări.

Deşi nu s-a stabilit deocamdată cum şi unde a apărut Omicron, pe 25 noiembrie Republica Africa de Sud, urmată de Botswana a doua zi, a raportat detectarea unei noi variante de coronavirus cu mutaţii diferite de varianta Delta, considerată dominantă. Şi Africa de Sud s-a plâns că a fost pedepsită pentru că a identificat din timp noua variantă, menţionează Reuters.

Interdicţiile de călătorie sunt „nenecesare şi, dacă mă întrebaţi pe mine, în lipsa unei expresii mai bune, iresponsabile”, a declarat Masisi într-un interviu acordat CNN joi seara.

Nicușor Dan, întâlnire de lucru cu premierul Ciucă și ceilalți miniștri pe tema prețului gigacaloriei și a preluării ELCEN

 


La discuțiile cu Ciucă și Nicușor Dan vor mai participa ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, și ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Costul termoficării, dar şi intenţia Primăriei Capitalei de a prelua ELCEN se numără printre subiectele care vor fi abordate.

Nicușor Dan s-a întâlnit și pe data pe 27 noiembrie cu premierul Nicolae Ciucă pentru a discuta despre ajutorul cerut de Municipalitate pentru termoficare, adică o subvenție de 968 de milioane de lei. La final, primarul i-a asigurat pe bucureșteni că nu au de ce să își facă griji în acest moment pentru plata întreținerii fiindcă vor plăti în continuare 164 de lei pe gigacalorie.

Nicușor Dan a scris pe Facebook, pe 28 noiembrie, că după întrevederea cu Ciucă „îmi doresc să am în perioada următoare și o întâlnire cu domnul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu”.

„Sunteți doar la un telefon distanță pentru a stabili o întâlnire” și aș fi preferat să mă sunați, dumneavoastră ati preferat marketingul”, i-a răspuns Adrian Câciu la postare. Cu o zi mai înainte, ministrul PSD de Finanțe a avut o altă replică tăioasă pentru Nicușor Dan. El a spus la finalul ședinței de Guvern, după ce Nicușor Dan a cerut subvenție pentru acoperirea costurilor la căldură, că primăria are suficienți bani, dar că „cineva nu e gospodar”, cu trimitere la primarul Capitalei.

Noul ministru al Finanţelor aruncă bomba : Nicuşor Dan nu mi-a solicitat niciun leu pentru subvenţia la gigacalorie

Adrian Câciu, noul ministru al Finanţelor, a declarat marţi seară, la România Tv, că primarul Capitalei nu a depus nicio cerere pentru a primi subvenţie la gigacalorie.

„Nicusor Dan nu a depus nicio hartie la Ministerul Finantelor pentru subvenţia la gigacalorie şi nici nu m-a sunat. Restul este o reinventare a domnului Nicusor Dan.

La ora de iarna, cand maine-poimaine ninge, dansul face meciuri de ping-pong pe Facebook cu ministrul Finantelor. Eu îl aştept să avem o discuţie. La Ministerul Finantelor sunt toti banii necesari. Nicuşor Dan nu mi-a solicitat niciun leu pentru subvenţia la gigacalorie”, a explicat Adrian Câciu.

Nicolae Ciucă : Trebuie să avem bugetul finalizat şi aprobat până la 24 decembrie

 


Guvernul Ciucă discută, astăzi vineri, în şedinţă despre proiectul de buget pe 2022, a anunţat premierul Nicolae Ciucă. De asemenea, se va discuta şi despre prima tranşă de bani din PNRR. Nicolae Ciucă a atras atenţia că Executivul este în urmă cu elaborarea OUG-ului privind stabilirea cadrului de implementare a PNRR.

Şeful Executivului a spus că a avut deja o discuţie cu  ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu, pe acest subiect.

”Unul dintre subiectele incluse pe ordinea de zi este proiectul de buget pe anul 2022. Am discutat cu domnul ministru Adrian Câciu. O să stabilim liniile de efort astfel încât să avem toate demersurile întreprinse pentru ca până la 24 decembrie să avem bugetul aprobat”, a declarat premierul Nicolae Ciucă la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Uniunea Europeană a transferat joi prima tranşă de bani din PNRR, echivalentul a 13% din granturile alocate ţării noastre, însă a precizat că Executivul este în urmă cu elaborarea OUG-ului privind stabilirea cadrului de implementare a PNRR.

„Doresc doar să subliniez că revizuind ceea ce înseamnă partea de responsabilitate guvernamentală, avem în cadrul PNRR 15 componente, care acoperă 6 piloni prevăzuţi la nivel european. Ceea ce este foarte important de menţionat este că avem 507 de jaloane şi ţinte pe care fiecare dintre ministerele responsabile trebuie să şi le extragă şi să le urmărească în îndeplinirea lor, şi 171 de măsuri, iar din aceste măsuri, 64 sunt reforme şi 107 sunt investiţii. (…) Aş dori să avem o dezbatere să vedem cât de repede avem această ordonanţă pe masă şi să o aprobăm”, a mai spus premierul Nicolae Ciucă.

12.02.2021

Biserica Ortodoxă Română nu vrea certificatul COVID obligatoriu la slujbă

 


Certificatul COVID este un document care are o raţiune intrinsecă de convingere, nu de constrângere, a declarat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu.

Biserica Ortodoxă Română nu vrea ca certificatul COVID să fie obligatoriu pentru enoriaşii care vin la slujbă.

„Cine alege în mod raţional şi informat să asculte sfatul medicilor specialişti şi să se vaccineze beneficiază, temporar, de nişte avantaje oferite de certificatul verde în anumite spaţii (comerciale sau de divertisment) aglomerate. Acest document nu este şi nu poate deveni însă restrictiv pentru accesul în spaţii ce oferă produse sau servicii vitale, aşa cum este cazul magazinelor alimentare, farmaciilor, spitalelor sau bisericilor. Accesul într-un spaţiu sacru, unul al ordinii şi decenţei prin excelenţă, pentru a te ruga, adică pentru a-ţi manifesta concret fundamentala libertate religioasă, nu poate fi condiţionat, inclusiv din raţiuni practice, nu doar morale, de un document menit să introducă contextual un plus de protecţie şi ordine în spaţii care chiar au nevoie de acesta”, a spus purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu.

Potrivit acesteia, cultele religioase sunt cele care nu doar au pledat, dar vor respecta măsurile de prevenţie recomandate de autorităţile medicale, deci tot ele se vor îngriji responsabil ca membrii lor să rămână repere de civism şi implicare în protejarea sănătăţii aproapelui.

„Persoanele din rândul clerului care sfidează necesarele măsuri de protecţie sanitară şi incită public la discreditarea unui act medical, la banalizarea gravităţii bolii şi a consecinţelor pandemiei, nu doar că nu reprezintă poziţia Bisericii din care fac parte, ci se şi autodiscreditează moral în societate. Exemplele triste, dezavuate şi sancţionate de Biserică, ale acestor persoane au fost şi vor rămâne, din fericire, minoritare. Libertatea religioasă, care, ca orice libertate responsabilă, presupune ordine, nu dezordine, este un drept fundamental al omului. Statul trebuie să ia înţelept în considerare toate precauţiile care sunt cuprinse în legislaţia naţională şi internaţională cu privire la restricţionarea libertăţii religioase, cultivând şi promovând astfel, în dialog şi parteneriat cu cultele religioase, esenţiala pace socială în comunitate. Avem o enormă nevoie de ea”, a adăugat Vasile Bănescu.

Reacţia purtătorului de cuvânt al BOR vine după ce premierul Nicolae Ciucă a discutat joi cu reprezentanții cultelor religioase din România și cu cei ai Secretariatului de Stat pentru Culte despre introducerea certificatului COVID în biserici.

Întrebat dacă se va impune certificatul COVID în biserici, premierul Nicolae Ciucă a precizat că „în acest moment a fost o discuţie şi o solicitare a reprezentanţilor cultelor ca cetăţenii să poată să beneficieze de această libertate a participa la slujbe fără să se impună obligativitatea deţinerii certificatului verde”.

„Este în momentul de faţă un proiect care e în dezbatere. Se discută cu fiecare dintre specialişti şi sperăm într-un timp cât se poate de rezonabil să ajungem la o concluzie să mergem în Parlament şi până la sfârşitul anului să putem să avem această lege a certificatului COVID.

Ea se va înscrie în parametri reali în ceea ce înseamnă incidenţa bolii şi de asemenea ceea ce înseamnă oamenii care au trecut prin boală şi beneficiază de teste. E o chestiune care urmează să fie dezbătută cu cei care sunt îndrituiţi şi au cunoştinţele necesare despre acest lucru.

Am cerut sprijinul cultelor pentru a putea să salvăm cât mai multe vieţi”, a mai spus şeful Executivului.

Ministrul Sănătăţii Alexadru Rafila a declarat că vaccinarea împotriva COVID019 este o parte a soluţiei.

”Nu trebuie să fie o decizie discreţionară, ci trebuie să fie o decizie cunoscută, înţeleasă şi respectată de toată lumea, iar libertatea religioasă reprezintă un element de bază. Nu putem discuta despre faptul că există acces la magazinele de strictă necesitate, noi credem că şi accesul la serviciile religioase trebuie să ţină cont de acest lucru”, a explicat Rafila.

Deputaţii jurişti au aprobat cererea DNA de încuviinţare a percheziţiei informatice în cazul deputatului PNL Adrian Miuţescu

 


Membrii Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor au votat în unanimitate încuviinţarea percheziţiei în cazul liberalului Adrian Miuţescu. Raportul Comisiei Juridice urmează să fie votat în plenul Camerei Deputaţilor.

Comisia juridică din Camera Deputaţilor a votat, joi, cererea DNA de încuviinţare a percheziţiei informatice în cazul deputatului de Argeş, ales pe listele PNL, Adrian Miuţescu, acuzat de DNA pentru săvârşirea a opt infracţiuni de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, anume folosirea influenţei pentru a facilita numiri politice în instituţii publice. Anunţul a fost făcut de deputatul USR Mihai Poliţeanu.

„De la ședința Comisiei juridice pentru încuviințarea percheziției informatice în cazul deputatului Miutescu lipsesc reprezentanții AUR și UDMR. Este, totuși, cvorum. Prezenți 21 din 27. (…) S-a votat in unanimitate incuviintarea perchezitiei”, a anunţat deputatul USR Mihai Poliţeanu, pe Facebook.

Procurorul șef al DNA a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul și dosarul penal întocmite de procurorii din cadrul Serviciului teritorial Pitești, pentru a fi înaintate ministrului Justiției, astfel încât acesta să solicite Camerei Deputaților, în baza art. 72 din Constituția României, art. 23 alin. 1 si art. 24 din Legea 96/2006 republicată, privind Statutul deputaților și senatorilor, art. 222 alin. 1 și 2 din Regulamentul Camerei Deputaților,

„Procurorul șef al DNA a inițiat procedura necesară în vederea încuviințării, de către Camera Deputaților, a percheziției informatice în dosarul penal privind pe Miuțescu Gheorghe Adrian, în prezent deputat în Parlamentul României, suspect pentru săvârșirea a opt infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art. 13 din Legea 78/2000)”, a anunţat DNA într-un comunicat de presă.

Deputatul Adrian Miuțescu, lider al PNL Argeș, este urmărit penal de DNA pentru opt infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii de foloase necuvenite. În acelaşi dosar sunt cercetați și viceprimarul din Pitești Gelu Tofan, președinte al PNL Pitești, Cristian Mitrofan, vicepreședinte al PNL Argeș și un comisar de la Protecția Consumatorului Argeş.

Procurorii DNA susţin că în perioada aprilie – iulie 2021, Adrian Miuțescu, la instigarea suspectului Chiru Ovidiu, și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcția de președinte al Organizației Județene a partidului din care face parte, pe lângă conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, pentru a determina numirea celui din urmă, dar și a unei alte persoane în funcții de conducere la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș. Aceasta, în condițiile în care postul vizat de Chiru Ovidiu fusese ocupat prin concurs de o altă persoană.

În aceeași manieră, Adrian Miuțescu ar fi procedat pentru numirea unei persoane într-o funcție de conducere la Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia și de mutare a sediului Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia de la Ploiești la Pitești.

În perioada iulie-august 2021, suspectul Miuțescu Gheorghe Adrian și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcția menționată în mod direct pe lângă un înalt demnitar pentru menținerea/numirea în funcțiile de inspectori școlari și directori de școli a unor persoane agreate de partid, aceste influențe fiind exercitate și la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Argeș.

Potrivit DNA, Adrian Miuţescu ar fi procedat similar, în cursul lunii februarie 2020, precum și în lunile aprilie și august 2021, pe lângă conducerea Companiei Naționale Poșta Română în scopul angajării unei persoane la această instituție, respectiv a numirii unei alte persoane într-o funcție de conducere la nivel județean.

În perioada iulie – august 2021, suspectul Tofan Gelu și Mitrofan Cristian și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcțiile ocupate in partid, pe lângă persoane din Inspectoratul Școlar Argeș, în scopul menținerii unei anumite persoane în funcția de inspector școlar sau în scopul numirii aceleiași persoane ca director la un liceu, prin eludarea procedurilor legale, precum și pentru numirea în funcția de directori de școli a unor persoane agreate de partid.

Vineri, 29 octombrie, DNA Pitești a făcut percheziții și ar fi ridicat acte din mai multe instituții. De la una strategică, așa cum e RATEN (Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară), sau de la Primăria Domnești. Mai mult, ofițerii judiciariști de la DNA i-au vizitat pe președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, și pe viceprimarul liberal al Piteștiului, Gelu Tofan, cărora le-ar fi ridicat telefoanele mobile.

„Scenariul de coşmar al confruntării militare este pe cale să revină în Europa”

 


Secretarul de stat american Antony Blinken s-a întâlnit joi, la Stockholm, cu omologul său rus Serghei Lavrov pe marginea conferinţei anuale a OSCE, pentru a-l avertiza direct cu privire la "consecinţele grave" pe care le-ar putea suporta Rusia în cazul în care ar invada Ucraina.

Antony Blinken i-a transmis acest avertisment ministrului rus de externe Serghei Lavrov la o zi după ce a declarat că Washingtonul este gata să răspundă ferm, inclusiv prin sancţiuni severe, în cazul unui atac rusesc. „Cel mai bun mod de a evita o criză este diplomaţia şi acest lucru aştept cu nerăbdare să-l discut cu Serghei”, le-a spus Blinken jurnaliştilor înaintea întâlnirii cu Lavrov, citat de Reuters.

Washingtonul este pregătit să faciliteze acest lucru, a declarat secretarul de stat american, avertizând că în cazul în care „Rusia decide să continue confruntarea vor exista consecinţe grave”.

Lavrov le-a declarat jurnaliştilor că Moscova este pregătită pentru un dialog cu Kievul. „Noi, aşa cum a declarat preşedintele Putin, nu vrem niciun conflict”, a adăugat el. Totodată, Lavrov a avertizat că „scenariul de coşmar al confruntării militare” este pe cale să revină în Europa, pe fondul escaladării tensiunilor în jurul Ucrainei.

De la tribuna reuniunii OSCE de la Stockholm, ministrul rus a acuzat NATO de „apropierea infrastructurii sale militare de frontierele ruse” şi a cerut Occidentului să studieze propunerile pe care Moscova le va face „în viitorul apropiat” pentru un nou pact european de securitate cu obiectivul de a împiedica extinderea Alianţei Nord-Atlantice spre Est.

„În dialogul cu SUA şi aliaţii lor, vom insista asupra elaborării unui acord care să împiedice orice avansare suplimentară a NATO spre Est şi desfăşurarea unor sisteme de armament în imediata apropiere a teritoriului rusesc care să ne ameninţe„, a afirmat Lavrov, reluând o propunere formulată de preşedintele Vladimir Putin în ajun.

Denunţând ajutorul militar occidental acordat Ucrainei, Putin avertizase miercuri NATO împotriva instalării unor sisteme de apărare antirachetă în Ucraina. Rusia va fi forţată să acţioneze dacă NATO ar amplasa în Ucraina rachete care ar putea lovi Moscova în câteva minute, a afirmat preşedintele rus. Putin a spus că doreşte garanţii în scris din partea NATO că îşi va suspenda extinderea spre Est şi nu va desfăşura anumite sisteme de arme în apropierea Rusiei.

„Într-un viitor apropiat vom face propuneri în acest sens şi considerăm că ele merită să fie examinate cu seriozitate, fără scuze„, a afirmat joi ministrul rus de externe.

Înainte de discuţia cu Blinken, care a durat o jumătate de oră, secretarul de stat american a invitat Moscova la „dezescaladare” şi la diplomaţie, în timp ce Ucraina şi aliaţii ei acuză Rusia de pregătiri pentru o invazie la frontierele sale. „Arhitectura stabilităţii strategice este distrusă rapid, NATO refuză să examineze în mod constructiv propunerile noastre pentru reducerea tensiunilor şi evitarea incidentelor periculoase„, a declarat Lavrov apoi în reuniunea OSCE.

„Transformarea ţărilor vecine nouă în cap de pod pentru confruntarea cu Rusia şi desfăşurarea de forţe NATO în imediata apropiere de zone de importanţă strategică pentru securitatea noastră sunt, categoric, inacceptabile”, a spus ministrul rus de externe.

Şeful diplomaţiei ruse a afirmat că livrările de arme occidentale Ucrainei încurajează Kievul să se gândească la o rezolvare prin forţă a conflictului din Donbas, ceea ce autorităţile ucrainene au negat.

Lavrov a mai spus că Moscova se teme că rachete americane cu rază intermediară de acţiune ar putea să fie instalate în Europa.

Bogdan Aurescu ia atitudine faţă Rusia

 


Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, precizează că poziţia exprimată de Federaţia Rusă în raport cu sistemul antirachetă amplasat în România, parte integrantă a sistemului de apărare antirachetă al NATO, este complet eronată.

Ministrul Aurescu a reacţionat în contextul afirmaţiilor ministrului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, în discursul rostit joi în cadrul Consiliului Ministerial OSCE de la Stockholm, conform cărora în România şi Polonia au fost instalate sisteme de apărare împotriva rachetelor care pot fi folosite pentru lovituri ofensive.

„Poziţia exprimată de Federaţia Rusă în raport cu sistemul antirachetă amplasat în România, parte integrantă a sistemului de apărare antirachetă al NATO, este complet eronată, nu este nouă şi face parte din retorica neconstructivă pe această temă, deja cunoscută încă de la momentul negocierii şi încheierii, în 2011, a Acordului între România şi SUA privind amplasarea în România a sistemului de apărare al Statelor Unite împotriva rachetelor balistice„, afirmă Aurescu, potrivit MAE.

El arată că „poziţia României, a SUA şi a Alianţei Nord-Atlantice a fost exprimată public şi transmisă Federaţiei Ruse de o manieră clară, fermă, în repetate rânduri, de-a lungul celor zece ani de la încheierea Acordului menţionat: sistemul de apărare antirachetă al NATO, care include Facilitatea antirachetă de la Deveselu, are un caracter strict defensiv, utilizat numai pentru scopuri de autoapărare, conform Cartei ONU; sistemul nu este îndreptat împotriva Federaţiei Ruse, vizând ameninţări cu rachete balistice cu rază scurtă şi medie de acţiune venite din afara spaţiului euroatlantic; nu există niciun fel de intenţie de transformare a sistemului de apărare antirachetă”.

Ministrul de Externe subliniază că aceste aspecte se regăsesc inclusiv în Declaraţia finală a Summitului NATO de la Varşovia din 2016 (paragrafele 55-61 la http://www.mae.ro/node/36635). Astfel, la paragraful 55 al Declaraţiei se arată clar: „Capacitatea este pur defensivă.”, iar la paragraful 59 se menţionează că „Sistemul de apărare antirachetă al NATO nu este îndreptat împotriva Rusiei şi nu va submina capacităţile strategice de descurajare ale Rusiei”.

„Apărarea antirachetă a NATO este proiectată să apere împotriva potenţialelor ameninţări provenind din afara spaţiului euroatlantic. Am explicat Rusiei de mai multe ori că sistemul BMD nu este eficient împotriva sistemului strategic al Rusiei de descurajare nucleară şi că nu există nicio intenţie de restructurare a acestui sistem pentru a avea în viitor o astfel de capacitate. Prin urmare, declaraţiile ruse care ameninţă să ţintească aliaţii din cauza BMD a NATO sunt inacceptabile şi contraproductive„, mai spune Aurescu.

Textul Acordului (care este publicat pe site-ul MAE – http://www.mae.ro/sites/default/files/file/tratate/2011.09_scut_ro.pdf) prevede că sistemul de apărare antirachetă are o „natură exclusiv defensivă” (paragraful 7 din preambul), menţionează scopul acestuia ca fiind „legitima apărare” (paragraful 8 din preambul) şi subliniază explicit, în articolul VI paragraful 2 că „Părţile confirmă că Sistemul de Apărare împotriva Rachetelor Balistice al Statelor Unite în România va fi utilizat exclusiv pentru scopuri de legitimă apărare, în conformitate cu dreptul internaţional şi cu principiile şi normele care reglementează dreptul inerent de legitima apărare individuală şi colectivă”.

MAE arată că reacţia României faţă de declaraţiile menţionate ale ministrului rus va fi exprimată şi în discursul naţional al ministrului român de Externe, Bogdan Aurescu, care este planificat, în urma tragerii la sorţi de către organizatori a ordinii vorbitorilor în cadrul Consiliului Ministerial OSCE, la finalul zilei de joi sau vineri dimineaţa.

12.01.2021

Marius Manole : „E 1 decembrie, n-am niciun sentiment ! România e un neam(ţ)”

 


După ce a înapoiat decoraţia primită de la preşedintele Klaus Iohannis, Marius Manole a transmis un mesaj atipic în ziua în care România a sărbătorit 103 ani de la Marea Unire.

Actorul a postat pe pagina de Facebook un mesaj în care a scris că anul acesta nu are niciun sentiment de 1 decembrie.

„E 1 decembrie. N-am niciun sentiment”, a scris actorul pe pagina sa de Facebook.

La scurt timp, Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, a lăsat un comentariu la postarea actorului: „Poate pentru ca inca nu ai fost la paradă?”

„Romania e un neam(ț)”, a mai mai spus Marius Manole pe pagina sa.

Reamintim că actorul a renunţat la ordinul primit de la Klaus Iohannis în octombrie 2016.  Acesta a mers la Palatul Cotroceni şi a lăsat portarului ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler categoria D – „Arta spectacolului”.

Într-un interviu acordat jurnalistului Vitalie Cojocari, Marius Manole a precizat că l-a votat şi a ieşit în stradă pentru Klaus Iohannis, pe care-l acuză că a girat coaliţia de guvernare care este negociată acum de PNL cu PSD.

„Acum ceva ani, în 2016, am primit un ordin de cavaler pentru artele spectacolului de la domnul preşedinte Iohannis pe care l-am admirat, l-am votat, pentru care am ieşit în stradă.

În ultima perioadă, domnul Iohannis nu mai e domnul Iohannis. E altcineva în locul lui, drept pentru care acel ordin de cavaler nu mă măi reprezintă şi mi-e şi ruşine că l-am primit de la dumnealui.

Dat fiind faptul că acum se pregăteşte o coaliţie, ceva mai rău nu există pentru România şi pe care domnul preşedinte a girat-o, eu mă duc la Cotroceni să-i dau înapoi acel ordin de cavaler, că mi-e ruşine. Nu înţeleg de ce ar trebui să-l mai am acasă.

Mâine, la ora 10, (duminică), domnul Iohannis dacă sunteţi la Cotroceni, vă înmânez medalia. Luaţi-o! Faceţi ce vreţi cu ea. Mie îmi e ruşine că o am acasă! Le-o dau portarilor. Bănuiesc că nu o să vină domnul Iohannis să o ia. Dacă vrea să vină, eu îl aştept”, explica actorul.

Explozie puternică lângă cea mai mare gară din Munchen

 


O veche bombă de aviaţie a explodat miercuri în apropierea celei mai aglomerate gări din orașul german München, rănind cel puţin trei persoane, a anunțat poliția.

Presa germană spune că sunt mai mulți răniți, iar incidentul are un impact enorm asupra transportului local și pe distanțe lungi.

Potrivit pompierilor, trei persoane au fost rănite în explozia produsă pe un șantier al Deutsche Bahn din München, una dintre ele fiind în stare gravă. Tot traficul feroviar din jurul Gării Centrale din München a fost suspendat miercuri, a declarat un purtător de cuvânt al companiei feroviare. Acest lucru afectează tot transportul pe distanțe lungi și local, potrivit Der Spiegel, citat de Digi24.

Explozia s-a produs în timpul unor lucrări de foraj la un sit în construcţie, a precizat poliţia. Zona periculoasă a fost izolată. „Nu există pericol în afara acestei zone”, a precizat poliţia. Din cauza exploziei, traficul feroviar spre şi dinspre principala gară feroviară a fost suspendat, potrivit operatorului feroviar Deutsche Bahn. Nu se ştie când se va relua traficul feroviar.

Peste 2.000 de tone de bombe şi muniţii sunt descoperite anual în Germania, la peste 70 de ani de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial.

Avioanele britanice şi americane au lansat asupra Germaniei 1,5 milioane de bombe în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, care au provocat moartea a 600.000 de persoane. Oficialii estimează că 15% din bombe nu au explodat, unele dintre ale aflându-se la adâncimi de până la 6 metri.

Nadia Comăneci, Laurențiu Reghecampf și mulți alți sportivi au transmis mesaje de Ziua Naţională a României

 


Nadia Comăneci, prima gimnastă notată cu 10, a transmis un mesaj de "La Mulţi Ani!" României, miercuri, de 1 Decembrie. Şi alţi sportivi importanți ai României au transmis mesajele lor cu ocazia Zilei Naționale.

„Zeiţa de la Montreal”, românca multipla campioană olimpică, mondială şi europeană care a scris istorie în gimnastica mondială reuşind primul 10 perfect, a împlinit 60 de ani pe 12 noiembrie 2021.

„La mulți ani, Romania. La mulți ani, dragi români. Oriunde ne aflăm în lume, am fost și vom rămâne mereu romani”, a transmis legendara Nadia Comăneci.

„România suntem toți și fiecare dintre noi poate face ceva pentru a înălța drapelul cât mai sus pe culmile succesului, indiferent de domeniu. La mulți ani, români! La mulți ani, România”, a scris Gică Hagi pe Facebook. Ana Maria Brânză, cea care în vară a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a postat la rândul său un mesaj pe Instagram.

„La mulți ani, România”, a scris și Laurențiu Reghecampf, antrenorul Universității Craiova, care a publicat și o fotografie în care era îmbrăcat în costum tradițional românesc.




FCSB, surpriză pentru fani de Ziua Naţională

FCSB a postat un videoclip cu trei foști jucători străini care au rămas în amintirea suporterilor pentru performanțele lor din tricoul vicecampioanei României, trimițând mesaje emoționante de ziua națională. Este vorba de Federico Piovaccari, Daniel Georgievski și Filipe Teixeira. „Sunt Federico Piovaccari și vreau să îi urez poporului român „La mulți ani!”. Ați rămas în inima mea. Hai roș-albaștrii! La mulți ani, România”, a spus atacantul italian. „Salut! Sunt Daniel Georgievski, vreau să le urez tuturor românilor și fanilor FCSB o zi națională fericită. Am avut norocul să sărbătoresc cu voi atunci când eram acolo, este o zi superbă. Bucurați-vă de ea și sărbătoriți. Voi bea șo eu un pahar, aici în Australia. Distrați-vă! La mulți ani!”, a spus și Daniel Georgievski. „La mulți ani tuturor românilor și roș-albaștrilor. V-am pupat! Aveți grijă de corpurile voastre”, a spus și Filipe Teixeira.