9.17.2020

Proliferarea armelor nucleare capătă noi valențe

 


Se intensifică îngrijorările privind proliferarea armelor nucleare. Un nou raport al chinezilor dezvăluie intențiile unui stat din Orientul Mijlociu.

Conform unui raport chinez, Arabia Saudită are suficiente rezerve de minereu de uraniu pentru a deschide calea producției interne de combustibil nuclear. Detaliile privind dimensiunea zăcămintelor sunt confidențialeîn raport, chinezii fiind cei care au ajutat puterea de la Riyadh să descopere și să cerceteze zăcămintele de uraniu, ca parte a acordului lor de cooperare în domeniul energiei nucleare.

 

Apar îngrijorări în Orientul Mijlociu

 

Dezvăluirea va intensifica îngrijorările cu privire la interesul Riyadhului pentru un program de dezvoltare a armelor nucleare. Raportul descrie modul în care geologii au lucrat pe tot parcursul anului, în ciuda căldurii puternice din lunile de vară, pentru a identifica rezervele care ar putea produce peste 90.000 de tone de uraniu din trei zăcăminte majore din centrul și nord-vestul țării.

Arabia Saudită a recunoscut ambiția de a extrage uraniu, un înalt oficial făcând planul public, în 2017, ca un pas către „autosuficiență” în producerea combustibilului nuclear pentru un program energetic, potrivit TheGuardian.

sursa:https://www.dcnews.ro/se-cutremura-orientul-mijlociu-proliferarea-armelor-nucleare-capata-noi-valente_771754.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu