Este luată în calcul o carantină de noapte pentru București, cel puțin pentru anumite zone, a declarat, miercuri, prefectul Traian Berbeceanu. "Am luat-o în calcul cel puțin în anumite zone. Nu vrem să se creeze însă o emoție publică, nu vrem să fie interpretate măsurile noastre într-un fel sau altul", a spus Berbeceanu.
"După întrunirea Comitetului pentru situații de urgență vom decide care sunt măsurile care se păstrează, dacă vor fi luate și alte măsuri, în funcție de analizele pe care le vom face la nivelul tuturor instituțiilor care fac parte din acest comitet.
Nu am spus despre carantinare, așa cum s-a preluat în spațiul public, ci că este posibil ca la un moment dat să fie impuse anumite restricții pe timp de noapte. Repet, nu pot să mă antepronunț", a spus prefectul Traian Berbeceanu, la Antena 3.
Întrebat dacă se ia în calcul implementarea unor măsuri se carantină de noapte precum cele luate în Franța sau Belgia, unde cetățenii pot ieși după căderea întunericului la job sau la farmacie, Traian Berbeceanu a răspuns:
"Dacă situația o va impune, dacă specialiștii vor considera că o astfel de măsură se impune, da, o vom lua în calcul. În cea mai mare măsură, cetățenii municipiului București respectă măsurile, respectă normele de distanțare. Sunt și excepții și acolo unde vom constata excepții vom acționa cu intransigență", a adăugat Berbeceanu, în Ediția Specială moderată de Sabina Iosub.
sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/berbeceanu-carantina-noapte-bucuresti-zone-585155.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu