Mandatul parlamentarilor poate fi prelungit doar în patru situații prevăzute clar în Constituție - stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, afirmă fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean. "Lor le-ar conveni să se porneasă războiul de 100 de ani. Și după 100 de ani, încă 3 luni în care să facă alegeri", a declarat vineri, pentru HotNews.ro Augustin Zegrean.
Mandatul actualului Parlament încetează în 21 decembrie 2020, iar potrivit Constituției alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului.
- "E prevăzut limpede în Constituție că mandatul parlamentarilor poate fi prelungit doar în patru situații clare. La împlinirea termenului de 4 ani pentru care Parlamentul a fost ales (n.r. - 21 decembrie 2016), le încetează mandatul. Deși i-a expirat mandatul, Parlamentul rămâne însă în funcție până la intrarea în atribuții a noului Parlament, dar în această perioadă nu poate modifica Constituția, nu poate adopta legi organice, nu prea mai poate face nimic.
- De la data la care a căzut ghilotina și li se încheie mandatul, iar în acest termen de 3 luni poate fi stabilit un termen pentru alegeri și pot fi făcute alegeri oricând. Până acum, data alegerilor o stabilea Guvernul, acum vor să o stabilească ei, parlamentarii, iar Curtea Constituțională le-a admis, numai că deocamdată legea nu este promulgată.
- Propunerea legislativă (n.r. - proiectul care prevede stabilirea datei alegerilor pentru 14 martie) prevede stabilirea datei alegerilor și își va urma cursul, iar Parlamentul va stabili data alegerilor, chiar dacă legea care îi dă această posibilitate nu apare încă. Se duce la CCR și Curtea le va zice <<foarte bine>>", a declarat vineri, pentru HotNews.ro, fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean.
- "Este un joc parlamentar. Parlamentarii în funcție nu ar vrea să se facă alegeri niciodată. E prevăzut în Constituție că mandatul li se prelungește în stare de război. Lor le-ar conveni să se porneasă războiul de 100 de ani. Și după 100 de ani, încă 3 luni în care să facă alegeri", a adăugat Zegrean.
CE PREVEDE CONSTITUȚIA
ARTICOLUL 63:
- (1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.
- (2) Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.
- (3) Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
- (4) Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
- (5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu