10.02.2020

„Sunt optimist că se va afla adevărul !”

 


Dan Tudorache a făcut, vineri seară, primele declarații după ce a fost audiat. Alături de el, la întrebările jurnaliștilor, s-a aflat și avocatul Mihai Drăgan.

Reprezentantul juridic al PSD Sector 1, Mihai Drăgan, a spus, vineri, că nu se poate declara un câştigător la Primăria Sectorului 1, pentru că 17 secţii de votare nici în prezent nu sunt „pe cheie”, prin urmare numărul de voturi trecute în dreptul fiecărui candidat nu corespunde cu numărul voturilor valabil exprimate. Mihai Drăgan a subliniat că, pe lângă faptul că rezultatul este viciat, procesul electoral nu poate fi finalizat atât timp cât „nu cad pe cheie toate procesele verbale".

Daniel Tudorache a fost întrebat, vineri seară, de către jurnaliști ce l-au întrebat procurorii. În acel moment, a intervenit avocatul Mihai Drăgan, care a spus: „Nu putem să dăm astfel de date”.

„Am răspuns la toate întrebările care ne-au fost adresate. Nu putem să dezvăluim din anchetă”, a adăugat avocatul.

Întrebat dacă este optimist în ceea ce privește demersul, Daniel Tudorache a spus: „Sunt optimist că se va afla adevărul!”


sursa:https://www.dcnews.ro/dan-tudorache-declaratiile-serii-dupa-ce-a-fost-audiat_775223.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu