11.09.2020

Protestatarii de la ușa lui Orban, amendați

 


Câteva zeci persoane s-au adunat, duminică după amiază, în Piaţa Victoriei din Bucureşti pentru a protesta faţă de noile măsuri luate de Guvern în cazu COVID, care ar urma să intre în vigoare luni. Unii dintre manifestanţi s-au arătat nemulțumiți de obligativitatea purtării măştii de protecţie, iar alţii vor ca pieţele agro-alimentare să rămână deschise.

Jandarmeria Capitalei a anunțat că au fost aplicate 15 amenzi în valoare de 7.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului la protestul organizat duminică seara în Piața Victoriei din București.

Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București susține că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pe timpul stării de alertă, organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații sau orice alte întruniri sunt permise, cu participarea a maximum 100 de persoane.

Jandarmii au discutat cu organizatorii și cu persoanele prezente la protestul de duminică din Piața Victoriei pentru a le aduce la cunoștință prevederile legale și măsurile care vor fi luate în cazul nerespectării acestor prevederi, a transmis Jandarmeria.

„Până în prezent, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de Covid-19 și 29 de persoane au fost avertizate”, au transmis reprezentanții Jandarmeria Capitalei.

Conform acestora, continuă activitățile de identificare și sancționare și a altor persoane care au încălcat prevederile legii.

De asemenea, jandarmii anunță că au sancționat o persoană care a folosit o dronă în zonă.

Raed Arafat despre protestele faţă de noile măsuri

„Eu cred că în acest moment înţelepciunea trebuie să fie de a lucra împreună pentru a reduce impactul virusului. Înţeleg foarte bine că fiecare persoană care este afectată de o măsură este nemulţumită şi fiecare persoană care are, poate, o activitate care este afectată nu doreşte ca activitatea sa să fie afectată, dar la un moment trebuie să înţelegem: dacă continuăm cu excepţiile în sensul eu nu, celălalt nu, celălalt nu, la un moment nu vom mai avea măsuri care să putem să le implementăm pentru a reduce impactul virusului. Deci aceste măsuri sunt foarte importante şi aici este nevoie de colaborarea tuturor pentru a reuşi. Nu e suficient să avem măsurile scrise într-o Hotărâre de Guvern, nu e suficient să le aplice 10% din populaţie. Dacă nu le aplicăm cu toţii, vom vedea că ulterior vom ajunge să luăm măsuri şi mai multe dacă vedem că lucrurile nu se îmbunătăţesc şi de aici cred că este nevoie de înţelegere şi de colaborare. Cu siguranţă, vom încerca tot posibil ca impactul să fie cât mai mic pe populaţie şi mai ales din punct de vedere economic” a declarat Raed Arafat duminică după amiază, într-o intervenţie telefonică la Realitatea Plus.
Secretarul de stat din Ministerul de Interne a precizat că luna decembrie va fi şi ea „sub influenţa virusului” şi că va fi nevoie în continuare de măsuri preventive.
„Cu siguranţă, luna decembrie nu va fi o lună de întoarcere la normalitate” a adăugat Arafat. Acesta a evitat să avanseze o cifră cu privire la evoluţia epidemiei, susţinând că nu poate face speculaţii în această privinţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu