Europa e împărţită în două tabere: cea pro-paşaport COVID şi cea care se opune introducerii unui certificat de vaccinare.
Din prima categorie fac parte statele care depind de turism şi care-şi doresc să se poată circula iar fără restricţii, dar în condiţii de siguranţă. Spania şi Grecia sunt pe listă.
Cristina Roşca folosește de mult timp un astfel de certificat de vaccinare. Și l-a făcut când a fost nevoită să plece în Peru, acum mai mulţi ani de zile. Se cheamă Certificat Internaţional de Vaccinare, unde ai trecute toate dovezile de care ai nevoie: data la care ai fost vaccinat, durata vaccinului respectiv.
Cristina spune că nu s-a simţit discriminată atunci când i s-a cerut un astfel de certificat. Chiar dacă fără el nu ar fi putut ajunge în ţările pe care le-a vizitat.
„Pentru oameni care au călătorit doar în Europa, unde sunt graniţe deschise, unde nici măcar paşaport nu ai nevoie, probabil ţi se pare un pic ciudat şi zici: dar de ce aş mai avea eu nevoie de vreo dovadă? De ce să mă vaccinez? Dar atunci când mergi departe şi ştii că sunt anumite riscuri pui în balanţă riscurile, beneficiile şi alegi sau nu să faci asta”, crede Cristina Roşca.
În urma dezbaterilor, liderii europeni au decis că nu vom avea un paşaport de vaccinare. Cel puţin nu deocamdată. Aşa că certificatul de vaccinare va avea strict un rol medical.
„Suntem pe deplin convinşi că trebuie să menţinem frontierele deschise pentru a menţine funcţionarea pieţei interne, dar în acelaşi timp suntem convinşi şi că restricţiile ar trebui să fie posibile de implementat pentru călătoriile neesenţiale”, a spus Charles Michel, preşedintele Comisiei Europene.
Spania si Grecia au luat însă o decizie. Pentru cei care vor dori să călătorească acolo, cheia e certificatul de vaccinare.
„Ne îndreptăm inevitabil spre un certificat de vaccinare. Va fi un element foarte important pentru garantarea reluării în siguranţă a mobilităţii”, a declarat ministrul de Externe al Spaniei.
„Putem să ne redeschidem rapid, să relansăm turismul şi să le permitem cetăţenilor noştri să se mişte liber şi fără restricţii”, a spus şi premierul grec.
Turismul din cele două ţări a fost grav afectat. Spania a pierdut în pandemie peste 106 miliarde de euro. În Grecia, estimările vorbesc de 15 miliarde de euro.
sursa:https://www.cotidianul.ro/pasaportul-covid-respins-si-nu-prea/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu