Adoptarea bugetului de stat pe 2021 a fost întârziată, vineri, pe ultima sută de metri, întrucât banii alocaţi serviciilor speciale nu aveau încă avizul necesar.
Avizarea bugetelor pentru servicii este atribuţia Consilului Suprem de Apărare a Ţării.
"Vineri, 19 februarie a.c., începând cu ora 13:00, la Palatul Cotroceni va avea loc şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de către Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis. Pe ordinea de zi a şedinţei este inclusă tematica referitoare la propunerile de buget pe anul 2021 pentru instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale", a anunțat Administrația prezidențială într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.
Abia după avizul CSAT, proiectul de buget va putea fi adoptat într-o şedinţă a cărei oră nu era cunoscută la ora publicării acestei ştiri
Dintre serviciile speciale, Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) primeşte anul acesta 401 milioane de lei, în creştere faţă de bugetul pe anul trecut.
Serviciul Român de Informaţii va avea la dispoziţie 2,7 miliarde de lei, în scădere uşoară, de 0,4%, faţă de 2020. Şi bugetele STS şi SIE au fost micşorate.
Guvernul a prevăzut cheltuieli uriaşe sub formă de credite de angajament, care vor afecta execuţia bugetelor viitoare
Guvernul se reunește vineri după-amiază, după ședința CSAT de la ora 13.00, pentru a discuta legea bugetului de stat pe 2021, legea privind bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 și cea care aprobă plafoanelor unor indicatori din cadrul fiscal-bugetar pe anul 2021.
Bugetul de stat prevede la capitolul venituri suma de 174,1 miliarde de lei. Suma prevăzută la cheltuieli este de aproximativ 261,5 miliarde de lei, reprezentând credite bugetare. Deficitul prevăzut este de 87,3 miliarde de lei, corespunzător unui procentaj de 7,16% din PIB.
Documentul menţionează suma de 326.4 miliarde de lei milioane lei sub formă de credite de angajament.
Creditele de angajament se referă la execuţia bugetară multi-anuală, cu alte cuvinte este vorba despre cheltuieli care atrag efectuarea de plăţi în viitoarele bugete anuale, pe care le afectează implicit.
Premierul Florin Cîțu a dat asigurări că nu vor fi introduse taxe în perioada următoare.
sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/buget-servicii-secrete-csat-iohannis-sri-sts-sie-spp-593978.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu